Uzucapiune. Decizia 955/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA - CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 955/
Ședința publică din 16 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Carmina Orza
JUDECĂTOR 2: Trandafir Purcărița
JUDECĂTOR 3: Lucian Lăpădat
GREFIER: - -
Pentru azi s-a fixat termen de pronunțare asupra recursului declarat de reclamanții G și pârâta împotriva deciziei civile de apel nr.475/11.06.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș - secția civilă - în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați Municipiul T reprezentat prin Primar, Municipiul T reprezentat prin Consiliul Local al Municipiului T, având ca obiect uzucapiune.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au fost lipsă părțile.
Procedura îndeplinită.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 9 octombrie 2008 și care face parte integrantă din prezenta decizie s- dispus amânarea pronunțării cauzei pentru azi 16 octombrie 2008.
A,
Deliberând asupra recursului de față constată:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la 16.06.2007, sub nr- reclamanții G și au chemat în judecată pe pârâții Municipiul reprezentat prin Primar și Consiliul Local al Municipiului T, solicitându-i instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța aceasta să constate că reclamanții au dobândit prin uzucapiune imobilul înscris în nr. 7333 T, nr. top. 13847, imobil compus din grădină în suprafață de 744 mp, situat în T,-, să se constate că reclamanții au dobândit prin uzucapiune imobilul înscris în F nr. 1 T, nr. top 13846, imobil compus din grădină în suprafață de 746 mp, situat în T,-.
S-a mai solicitat să se dispună radierea actualului proprietar din F nr. 7733 și F nr.1 T și înscrierea dreptului de proprietate al reclamanților.
În fapt s-a arătat că reclamanții locuiesc în imobilul din--5 și că din anul 1969 folosesc în mod continuu, public, sub nume de proprietari, imobilul compus din grădină înscris în F nr. 7733, situat pe- și imobilul compus din grădină, înscris în F nr.1 T, situat în T,-, că de peste 30 de ani s-au comportat ca adevărați proprietari ai acestor imobile.
În drept au fost invocate prevederile art. 1890, art. 1837, art. 1847, art. 1854 Cod civil, art.111 Cod procedură civilă.
Pârâții au formulat întâmpinare ( filele 10-11) prin care au solicitat respingerea acțiunii, cu motivarea că nu sunt îndeplinite condițiile art. 1890 Cod civil, adică o posesie utilă și o posesie exercitată neîntrerupt, timp de 30 de ani.
S-a mai arătat că nu se uzucapa împotriva Statului Român, conform art. 135 din Constituție, bunurile proprietate publică fiind inalienabile și, implicit, imprescriptibile.
În același sens s-au invocat prevederile art. 1844 cod civil și Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.
S-a mai arătat că reclamanții nu au exercitat posesia lor în mod public, pentru ca pârâții să cunoască exercitarea ei, iar ea, fiind clandestină, nu este una utilă.
S-a invocat și incidența prevederilor art. 27 - 28 din Decretul Lege nr. 115/1938, iar ca atare, dreptul de proprietate nu poate fi dobândit prin uzucapiune împotriva Statului Român.
În drept au fost indicate temeiurile anterior expuse, precum și prevederile art. 1844, 1847, 1852 și 1890 Cod civil, Legea nr.7/1996.
Prin sentința civilă nr. 12070/29.11.2007 pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Timișoaraa respins ca neîntemeiata acțiunea civila formulata de reclamanții G și, in contradictoriu cu parații Municipiul reprezentat prin Primar și Consiliul Local al Municipiului T având ca obiect uzucapiune, fără cheltuieli de judecata, nefiind solicitate.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că terenurile sunt înscrise în cărțile funciare ca fiind proprietatea Primăriei Municipiului T, ca posesor la localizare, cumpărare, expropriere, unificare, schimb, donație (nr. 2) și a Statului Român (nr. 4).
În răspunsul la interogatoriul formulat de reclamanți, pârâții au arătat că imobilul de la nr. 2 nu se află cuprins în anexa privind domeniul public al Municipiului T, iar despre terenul de la nr. 4 din str. - nu se pot pronunța întrucât s-ar impune prezentarea unei schițe cadastrale a terenului de către reclamanți, având în vedere și faptul că atribuirea terenurilor în baza Legii nr. 18/1991 s-a făcut pe parcelele numerotate cu numere cadastrale și nu cu numere topografice.
Din depozițiile martorilor audiați în cauză, rezultă că ambele terenuri se situează vizavi de proprietatea reclamanților, cumpărată după anul 1970, iar anterior erau construite în zonă, pe strada - câteva case, iar pe strada - mai multe, cu vechime mai mare, de pe terenurile din litigiu transportându-se pământ pentru fabrica de cărămidă situată în Calea din
Martorii au mai susținut că la construirea liniei de tramvai nr. 7 în zonă, reclamantul și alți vecini au rugat muncitorii să transporte pământul scos pentru amplasarea liniei și să umple gropile datorate pământului transportat la fabrica de cărămidă, ulterior îngrădind aceste terenuri, iar el și familia lui comportându-se ca un proprietar al lor, cultivându-le fără a fi deranjați în folosința lor.
Ținând seama de faptul că în regim de carte funciară uzucapiunea este prevăzută de dispozițiile art. 27-28 din Decretul-lege nr. 115/1938, în vigoare la momentul debutului posesiei utile pretinse de reclamanți, că nu sunt îndeplinite cerințele acestor texte de lege, (adică înscrierea fără cauză legitimă a unui drept real și posedarea bunului cu bună-credință timp de 10 ani, ori posedarea timp de 20 de ani după moartea proprietarului înscris în cartea funciară a bunului), instanța de fond a respins acțiunea reclamanților ca neîntemeiată.
Avându-se în vedere și faptul că temeiurile de drept invocate de reclamanți sunt cele din Codul civil, judecătoria, analizând petitul și prin prisma lor, a respins acțiunea tot ca neîntemeiată dat fiind faptul că termenul de prescripție achizitivă cerut de aceste texte de lege nu s-a îndeplinit, el curgând doar din decembrie 1989, anterior proprietatea Statului Român fiind una socialistă, adică a întregului popor, or în aceste condiții nu poate fi reținută nici exercitarea unei posesii utile, ci a uneia echivoce.
Așadar, cum anterior anului 1990 proprietatea asupra acestor terenuri era una publică, caracterizată prin imprescriptibilitate, inalienabilitate și insesizabilitate, cum bunurile nu erau în circuitul civil, iar termenul de prescripție de treizeci de ani nu s-a putut împlini, instanța de fond a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă ce formează obiectul acestui dosar.
Este demn de menționat, în același sens, că bunurile care alcătuiesc dreptul de proprietate publică nu sunt arătate limitativ, iar răspunsul la interogatoriul adresat pârâților nu susține petitul reclamanților, câtă vreme situația terenului de la nr. 4 din strada - nu poate fi cu certitudine expusă de pârâți din lipsa unei documentații, respectiv a schiței cadastrale, a cărei depunere la dosar era în sarcina reclamanților.
Reținând că nu devin astfel incidente prevederile invocate în drept de reclamanți, instanța de fond a respins acțiunea formulată pentru toate considerentele anterior expuse.
Împotriva sentinței de mai sus, reclamanții au declarat apel, înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș la data de 05.02.2008, solicitând schimbarea în tot a hotărârii.
Prin Decizia civilă nr.475/A/11.06.2008, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Timiș a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanții - apelanți G și, împotriva sentinței civile nr. 12070/29.11.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații Municipiul T reprezentat prin Primar și Municipiul T reprezentat prin Consiliul Local al Municipiului
Pentru hotărî astfel, instanța de apel a reținut în esență că acțiunea reclamanților este întemeiată în drept pe dispozițiile Codului civil care reglementează instituția uzucapiunii, în cauză nefiind îndeplinită cerința legală privind posesia de 30 de ani, necesară pentru constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, întrucât, anterior anului 1989, proprietatea socialistă a avut un caracter exclusiv public și deci imprescriptibil, conform dispozițiilor art. 1844 Cod civil, bunurile neintrând în circuitul civil, în speță nefiind aplicabilă nici decizia nr. IV din 16.01.2006, pronunțată în recursul în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție B, căci aceasta vizează doar cazurile de uzucapiune îndreptate împotriva proprietarilor persoane fizice.
Împotriva acestei decizii civile de apel au declarat recurs, în termen legal, reclamanții G și solicitând să se constate că au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilelor în cauză, prin uzucapiune și deci să fie schimbate hotărârile atacate, în sensul admiterii acțiunii introductive, conform formulării ei în scris, invocând în drept art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, motivând în esență că sunt îndeplinite cerințele legale ale Codului civil care reglementează uzucapiunea, unele din dispozițiile Decretului - Lege nr. 115/1938 fiind preluate de noua reglementare, urmând ca la intrarea în vigoare a Legii nr. 7/1996 uzucapiunea să fie reglementată de Codului civil, precum și că este eronată reținerea instanței de fond, în sensul că nu s-ar fi împlinit termenul legal de uzucapiune, deoarece termenul de uzucapiune a curs în tot intervalul de timp cât au fost în vigoare Legile nr. 58/1974 și nr. 59/1974, fiind greșită reținerea aplicabilității în speță și a dispozițiilor Decretului - Lege nr. 115/19338.
Intimații pârâți - Municipiul T prin Primar - și Consiliul Local al Municipiului T, prin întâmpinarea de la dosar solicită respingerea recursului reclamanților, ca nelegal și netemeinic, motivând în esență că soluția primei instanțe este legală și temeinică, avându-se în vedere Decretul - Lege nr. 115/1938, precum și soluția dată de Înalta Curte de Casație și Justiție B, la recursul în interesul legii, privind uzucapiunea, prin decizia civilă nr. 86/2007.
Verificând decizia civilă recurată, prin prisma dispozițiilor art. 299 și urm. Cod procedură civilă și în raport de motivul de recurs invocat, față de starea de fapt din dosar, ca și de probele administrate în cauză, Curtea stabilește că recursul de față al reclamanților este nefondat, urmând a fi respins ca atare în temeiul art.312 pct.1 Cod procedură civilă, deoarece bine și cu temei a fost respins și apelul acelorași reclamanți.
Într-adevăr, examinându-se cauza sub toate aspectele invocate, din analiza întregului material probator de la dosar, Curtea constată că decizia civilă recurată este legală și temeinică, întrucât instanța de apel a stabilit o corectă stare de fapt și a făcut o justă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale în materie, prevăzute de art. 1847 Cod civil și respectiv art. 27 și 28 din Decretul - Lege nr.115/1938, când a confirmat soluția primei instanțe, neconstatându-se din oficiu nici motive de ordine publică, de natură să atragă casarea ori modificarea deciziei civile atacate, conform art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, corect fiind respins apelul reclamanților, pentru considerentele expuse judicios de către instanța de apel, însușite de C, ca instanță de control judiciar, criticile formulate în recurs nefiind întemeiate.
Astfel, în dosar este dovedit că nu este îndeplinită condiția legală a împlinirii termenului de 30 de ani, care începe să curgă doar din decembrie 1989, pentru a se putea ca reclamanții să uzucapeze terenurile din litigiu, conform art. 1846 și 1847 Cod civil, pe care texte legale își întemeiază în drept prezenta lor acțiune, câtă vreme în cartea funciară din dosar, asupra acestor terenuri figurează ca proprietar tabular Primăria municipiului T (posesor la localizare, cumpărare, expropriere, unificare, schimb, donație), iar dreptul de proprietate al Statului Român este inalienabil, insesizabil și imprescriptibil, conform art. 1844 Cod civil, bunurile imobile în cauză fiind scoase din circuitul civil, împotriva Statului Român neputându-se uzucapa.
Curtea consideă că nici decizia nr. IV din 16.01.2006, pronunțată de Secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, în recursul în interesul legii ( conform căreia în cazul posesiilor începute înainte de adoptarea Legilor nr. 58/1974 și nr. 59/1974, prescripția achizitivă asupra terenurilor nu a fost întreruptă prin intrarea în vigoare a acestor legi) nu este incidentă în speță, întrucât din considerentele acesteia nu rezultă că s-au avut în vedere terenurile aflate în proprietatea Statului - precum în prezenta pricină - ci s-a stabilit doar că posesia începută înainte de intrarea în vigoare a acestor legi nu a fost întreruptă de către aceste legi și deci această dezlegare de drept, obligatorie pentru instanțe se aplică doar uzucapiunilor formulate de posesorii reclamanți împotriva proprietarilor persoane fizice, iar nu în contra Statului Român, încât deci recursul de față al reclamanților vizând uzucapiunea, după Codul civil va fi respins ca nefondat, ca atare, căci uzucapiunea invocată de reclamanți nu poate fi admisă în raport de dispozițiile precitate ale Codului civil.
Într-adevăr, zona geografică în care se află acest imobil fiind supusă regimului cărților funciare, uzucapiunea invocată de reclamanți nu putea fi constată decât prin raportare la dispozițiile speciale ale Decretului - Lege nr. 115/1938, singurele aplicabile după anul 1947, iar nu prin raportare la dispozițiile Codului civil, cum bine a stabilit și prima instanță, a cărei soluție a fost confirmată și de instanța de apel, posesia exercitată de reclamanți, necaracterizându-se prin continuitate, publicitate și nici nu a fost exclusivă, de natură a determina dobândirea proprietății prin uzucapiune.
Prin urmare, rezultă că în privința imobilelor înscrise în cartea funciară precum în speța, nu sunt aplicabile regulile din Codul civil referitoare la uzucapiune, întrucât în sistemul de carte funciară, aceasta are un caracter excepțional, ca mod de dobândire a drepturilor reale imobiliare, neputându-se accepta extinderea aplicării ei și la alte situații, pentru aot ransforma într-un mod obișnuit de dobândire, astfel cum este considerată reglementarea din Codul civil.
Concret, în cauza de față, Curtea consideră că trebuie să țină seama că în regim de carte funciară, uzucapiunea este prevăzută de dispozițiile art. 27 și 28 din Decretul - Lege nr. 115/1938, în vigoare la momentul începerii posesiei utile pretinse de reclamanți, dar cerințele acestor texte legale ( adică înscrierea fără cauză legitimă a unui drept real și posedarea bunului cu bună-credință, timp de 10 ani, precum și respectiv posedarea bunului timp de 20 ani după decesul proprietarului înscris în cartea funciară și îndeplinirea de către posesor a unei proceduri speciale de înscriere în cartea funciară nu sunt realizate în cauză, astfel că bine a fost respinsă acțiunea reclamanților ca neîntemeiată.
În mod just deci s-a reținut că posesia exercitată sub imperiul acestui act normativ poate produce exclusiv efectele recunoscute la data începerii sale, indiferent de momentul împlinirii termenului, întrucât persoanele care tind să uzucapeze își supun acțiunile reglementărilor în vigoare la acel moment, neputând să prevadă eventualele modificări legislative ce vor surveni până la împlinirea termenului de prescripție achizitivă.
Regimul dobândirii drepturilor reale asupra unui imobil prin uzucapiune a fost reglementat în dreptul român prin două categorii de norme.
O primă categorie se regăsește în Cartea a III-a, Titlul XX al Codului Civil, care se completează cu unele prevederi ale Decretului nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă. Aceste norme au avut incidență numai în regiunile în care a funcționat sistemul de publicitate imobiliară bazat pe registrele de transcripțiuni și inscripțiuni.
În regiunile supuse regimului de publicitate imobiliară prin vechile cărți funciare, uzucapiunea a operat în condițiile prevăzute de Decretul - Lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare, respectiv, în condițiile prevăzute de art. 27 și art. 28 din această reglementare. În aceste zone, rolul uzucapiunii este mult mai redus, fiind un mod excepțional de dobândire a proprietății, întrucât aici dreptul de proprietate se dobândește ca regulă generală, numai prin întabulare.
În absența unor dispoziții tranzitorii, care să stabilească raportul dintre normele cuprinse în art. 27 și art. 28 din Decretul - Lege nr. 115/1983 - legea veche și prevederile Codului civil referitoare la uzucapiune - legea nouă, în regiunile în care au fost incidente primele norme, trebuie să se recurgă la interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 69 alin.2 și 3 din Legea nr.7/1996 republicată, raportate la art. 56 alin. 1 și art. 58 alin. 1 din aceeași lege.
Astfel, potrivit art. 69 alin. 2 din Legea nr.7/1996 republicată, numai la finalizarea lucrărilor cadastrale și a registrelor de publicitate imobiliară pentru întreg teritoriul administrativ al unui județ, își încetează aplicabilitatea Decretul - Lege nr. 115/1938, iar conform alin. 3 al aceluiași articol, doar ca urmare a definitivării cadastrului la nivelul întregii țări, intervine și abrogarea acestui decret lege.
Prin urmare, până la finalizarea acestor lucrări cadastrale, Legea nr. 7/1996 care reglementează noile cărți funciare ce au ca bază tehnică cadastrul, nu se aplică imediat,voința legiuitorului, exprimată expres în dispozițiile arătate, fiind aceea de a institui o aplicare treptată, cu consecința incidenței în continuare, a vechilor dispoziții ale Decretului - Lege nr.115/1938 în regiunile de carte funciară.
Se poate constata deci, că în timp, legea veche, respectiv, Decretul -Lege nr. 115/1938, ultraactivează în întregul ei, acțiunea sa neputând înceta decât în momentul fixat de legiuitor.
Totodată, este de observat că prin art. 60 din Legea nr.7/1996 în conținutul avut la data intrării sale în vigoare, s-a prevăzut că " Acțiunile introduse în temeiul art. 22, 23, 27, 28 și 38 - 40 din Decretul - Lege nr. 115 din 27 aprilie 1938 pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare, aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a prezentei legi, se vor soluționa potrivit dispozițiilor legale sus-menționate. Hotărârile judecătorești definitive, prin care s-au admis aceste acțiuni, vor fi înscrise în cartea funciară".
Din forma avută de această dispoziție a legii, rezultă neîndoielnica voință a legiuitorului ca prescripțiile împlinite sau cele începute înainte de intrarea în vigoare a noului act normativ să își producă efectele potrivit regimului juridic sub care au început.
Tot astfel, în actuala reglementare, ca urmare a modificării aduse prin Titlul XII din Legea nr. 247/2005, art. 58 alin. 1 din Legea nr.7/1996 republicată, prevede că: " În regiunile de carte funciară supuse Decretului - Lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispozițiunilor privitoare la cărțile funciare sau, după caz, Legii nr.242/1947 pentru transformarea cărților funciare provizorii din Vechiul Regat în cărți de publicitate funciară, înscrierile privitoare la imobile, cuprinse în cărțile funciare sau, după caz, în cărțile de publicitate funciară, vor continua să fie făcute în aceste cărți, cu respectarea și în condițiile dispozițiilor prezente legi."
Față de conținutul pe care articolul sus-menționat l-a avut succesiv, înțelesul ce i se poate da, nu poate fi decât acela că numai înscrierile ulterioare intrării în vigoare a Legii nr. 7/1996 vor fi făcute cu respectarea prevederilor acestei legi.
contrario, înscrierea drepturilor reale, anterioară adoptării acestei legi, respectiv înscrierea " fără cauză legitimă" prevăzută de art. 27 din Decretul - Lege nr. 115/1938, precum și înscrierea imobilului al cărui proprietar tabular a decedat, conform art. 28 din acest act normativ, își vor produce efectele, potrivit regimului juridic de la data înscrierii lor, conform principiului " tempus regit actum".
Rațiunea acestei interpretări decurge și din soluțiile care au fost consacrate în mod expres prin dispozițiile tranzitorii cuprinse în diferite acte normative care au reglementat prescripția achizitivă de-a lungul timpului și în diverse zone ale țării.
Astfel, cu referire la Transilvania, potrivit art. 31 din Decretul - Lege nr. 389/1943 pentru extinderea legislației civile și comerciale a Regat în România de peste, " începute înaintea punerii în aplicare a acestei legi sunt cârmuite în ce privește natura, durata și efectele lor de dispozițiile legii sub care au început -".
De asemenea, deși în Legea nr. 260/1945 privitoare la legislația aplicabilă în Transilvania de Nord, precum și la drepturile dobândite în acest teritoriu în timpul ocupațiunii ungare, nu există un text asemănător art. 31 teza I din Decretul - Lege nr.389/1943, soluția este aceeași, pe temeiul dispoziției tranzitorii prevăzute în art. 6 alin. 2 din Legea nr. 241/1947 pentru punerea în aplicare în Transilvania a Legii pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare din 27 aprilie 1938.
Conform acestei dispoziții, " împlinite, precum și cele începute înaintea punerii în aplicare a prezentei legi sunt cârmuite, în ce privește natura, durata și efectele lor, de dispozițiile legii sub care au început".
Totodată, cu referire la, în conformitate cu art. 3 din Legea nr. 478/1938 pentru extinderea în a legislației din Vechiul Regat " începute înainte de punerea în aplicare a acestei legi vor fi reglementate după legile locale anterioare celei de față".
În consecință, într-o formă sau alta, aceste dispoziții tranzitorii exprese au consacrat principul potrivit căruia prescripția achizitivă este guvernată de legea în vigoare la data la care a început posesia.
Concluzia care rezultă din examinarea acestor dispoziții legale este aceea că, pentru posesia imobilelor situate în regiunile de carte funciară, începute sub imperiul Decretului - Lege nr. 115/1938, acțiunea în constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune este reglementată de prevederile acestui decret, chiar și după data intrării în vigoare a Legii nr.7/1996.
Așa fiind, în raport de toate considerentele ce preced și cum niciuna din criticile formulate în recurs nu sunt întemeiate, ele nefiind de natură să-l facă admisibil și să influențeze soluția prevăzută în cauză de către instanța de apel, care este deci corectă sub toate aspectele, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat acest recurs al reclamanților, menținând în vigoare decizia civilă atacată, pe care o verifică drept legală și temeinică, fiind pronunțată în concordanță cu toate probele din dosar și cu respectarea principiului disponibilității, specific procesului civil, recurenții nedovedind incidența în cauză a motivului de recurs invocat, prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, căci hotărârea recurată nu este lipsită de temei legal și nici dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, potrivit tuturor argumentelor de mai sus, expuse pe larg de Intimații nu au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanții G și împotriva deciziei civile de apel nr. 475/11.06.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș - secția civilă - în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 octombrie 2008.
PREȘEDINTE JUDEĂCĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. TP/ 6.11.2008
Dact NF/ 6.11.2008
Ex.2
Trib T - Președinte, Judecător
Președinte:Carmina OrzaJudecători:Carmina Orza, Trandafir Purcărița, Lucian Lăpădat
