Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 1168/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROM ÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
Complet specializat de familie și minori
DECIZIA CIVILĂ NR. 1168
Ședința publică din 24 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Maria Lăpădat
JUDECĂTOR 2: Daniela Calai
JUDECĂTOR 3: Claudia Rohnean
GREFIER: - -
Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 160/A din 08.04.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții și OG - Transport SRL, având ca obiect partaj bunuri comune.
dezbaterilor asupra recursului a avut loc în ședința publică din data de 17 noiembrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța a amânat pronunțarea la data de azi, hotărând următoarele:
CURTEA
Deliberând constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 6187/18 septembrie 2008 pronunțată în dosar nr-, Judecătoria Arada respins excepția inadmisibilității cererii în constatare, invocată de pârâții și OG - Transport SRL și a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții și OG - Transport SRL; a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei în cote egale de contribuție o barcă cu motor în valoare de 1.000 euro; a sistat starea de devălmășie prin atribuirea bărcii cu motor pârâtului OG, pe care l-a obligat să plătească reclamantei suma de 500 euro sau contravaloarea în lei la cursul din ziua plății efective; a constatat că reclamanta are față de pârâtul un OG drept de creanță în sumă de 6.808 lei, potrivit raportului de expertiză în construcții nr. 61/2008 întocmit de expert și care face parte integrantă din hotărâre, reprezentând contribuție în cotă de 1/2 la îmbunătățirile aduse imobilului înscris în CF 5187 și l-a obligat pe pârât la plata acestei sume către reclamantă; a respins în rest acțiunea formulată și a obligat pe pârâtul să OG plătească reclamantei suma de 586 lei cheltuieli de judecată, iar pe reclamantă să plătească pârâtei - Transport SRL suma de 1.190 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în fapt, că părțile s-au căsătorit la data de 22.08.1995, în, ia, și au divorțat la data de 14.11.2006, conform sentinței pronunțată de Judecătoria din ia (8) și că în timpul căsătoriei și cu cote egale de contribuție, soții au adus mai multe îmbunătăți la imobilul fost proprietatea soțului pârât, situat în,--89, - 5,. A,. 25, județul A, înscris în CF 5187, constând în montat ușă intrare apartament, geamuri termopan, modificat interior în structură de beton, închis balcon, lărgit bucătărie, aplicat gresie și faianță, montat cabină duș, corpuri sanitare și boiler electric, construit teracotă, instalat două focuri de gaz, glafuri geam, zugrăvit și vopsit, montat două uși culisante și instalație antenă parabolică, îmbunătățiri evaluate la suma de 13.616 lei, conform raportului de expertiză tehnică în construcții nr. 61/2008 ( 166 și 303), iar în anul 1998 au achiziționat o barcă pentru pescuit ( 15).
A mai reținut, de asemenea, că, potrivit contractul de reziliere a raportului de muncă încheiat la data de 17.05.2000, pârâtul a OG primit de la Firma SRL, ia, o plată compensatorie unică în sumă de 104.941 euro, ca protecție împotriva concedierii, plată care, potrivit pct. 3 din convenție, este de natură strict personală ( 238), că ulterior acordării plății pentru concediere, pârâtul a achiziționat o remorcă auto, un autoturism marca Volkswagen ( 233 și 234) și a acordat un împrumut societății Transport SRL în sumă de 30.678 euro ( echivalentul a 60.000 mărci e), cu obligația societății de restituire până la data de 31.12.2005 ( 11).
În drept, în virtutea prezumției de comunitate legală, instituită prin dispozițiile art. 30. fam. bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de către oricare dintre soți, sunt bunuri comune de la data achiziționării lor, cu excepția celor prevăzute de art. 31. fam. care sunt bunuri proprii ale fiecărui soț.
Cu privire la excepția inadmisibilității capătului de cerere în constatare, prima instanță a reținut că dispozițiile Codului familiei, care reglementează raporturile patrimoniale dintre soți, nu interzic posibilitatea ca un soț să solicite, pe calea acțiunii în constatare prevăzută de art. 111.proc.civ. să se stabilească dacă unul sau mai multe bunuri au caracter de bunuri comune, conform prezumției legale de comunitate instituită de lege.
În cadrul partajului, interesul soților este de a se stabili în concret caracterul devălmaș al unui bun individual determinat sau, dimpotrivă, de bun propriu dobândit în timpul căsătoriei, cu surse din afara acesteia, astfel, câtă vreme reclamanta a solicitat să se constate calitatea de bun comun a unui împrumut acordat de fostul soț în timpul căsătoriei, instanța de fond a apreciat că excepția inadmisibilității este neîntemeiată și a respins-o, în baza art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă.
Cât privește fondul cauzei, întrucât pârâții nu au contestat valorile pentru bunurile mobile, s-au avut în vedere valorile indicate de reclamantă, iar cu privire la îmbunătățirile aduse imobilului, s-a ținut seama de valorile stabilite prin expertiza în construcții.
De asemenea, deoarece suma primită de pârât de la fostul angajator din ia ( 104.941 euro) a fost avansată pentru concediere și are un caracter "strict personal", prima instanță a apreciat că aceasta este bun propriu al pârâtului, neputând fi inclusă în comunitatea de bunuri a soților și, prin urmare, nu s-a avut în vedere ca fiind bunuri comune împrumutul în sumă de 30.678 euro acordat societății pârâte și nici remorca auto și autoturismul Volkswagen, întrucât acestea sunt bunuri proprii ale pârâtului OG, potrivit art. 31 lit. f) fam. fiind achiziționate ulterior concedierii și din banii pârâtului ( 391).
În baza art. 30. fam. și art. 6735alin. 1 Cod procedură civilă, Judecătoria a constatat că soții, în timpul căsătoriei și cu cote egale de contribuție, au dobândit o barcă cu motor în valoare de 1.000 euro și au adus îmbunătățiri imobilului proprietatea pârâtului OG, situat în,--89, - 5,. A,. 25, județul A, înscris în CF 5187, în valoare totală de 13.616 lei, dispunând sistarea comunității de bunuri conform celor de mai sus.
În baza art. 276 și 277 Cod procedură civilă, a compensat onorariile apărătorilor foștilor soți și, în limita pretențiilor admise, a dispus asupra cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat apel reclamanta, care a solicitat schimbarea în parte a sentinței apelate în sensul admiterii în întregime a acțiunii precizate.
Consideră că prima instanță a greșit când a caracterizat drept " bun propriu" plata compensatorie primită de pârât de la angajatorul său ca protecție împotriva concedierii ( din care s-a acordat împrumutul către firma pârâtă), întrucât prevederea de la pct. 3 din Contractul de reziliere a raporturilor de muncă este irelevantă și nu poate conduce la concluzia că suma de 104.941 euro plătită de titlu compensator ar avea un caracter personal, neputând eluda regimul juridic prevăzut de art. 30 din Codul familiei.
În mod greșit, a apreciat prima instanță că autoturismul marca Volkswagen și remorca auto ar fi bunuri proprii ale pârâtului, achiziționate din banii primiți cu titlu de plată compensatorie pentru concediere, întrucât această plată compensatorie are regimul de bun comun; în plus, și reclamanta a avut un aport personal la dobândirea autoturismului și a remorcii auto, constând din banii proveniți din vânzarea unor bunuri proprii, cum ar fi autoturismul Opel și imobil în localitatea, județul
În fine, prima instanță a greșit la modul de calcul al cheltuielilor de judecată, deoarece reține că a achitat un onorariu de doar 800 lei, pe când în realitate reclamanta a achitat un onorariu total de 8000 lei.
Intimatul OG, prin întâmpinare, a solicitat respingerea apelului, ca tardiv, iar, pe fond, ca neîntemeiat, întrucât prima instanță a reținut în mod corect că suma de 104.941 euro primită ca și compensație nu intră sub incidența art. 30 din codul familiei, având un caracter strict personal.
Intimata " Transport", deși legal citată, nu s-a prezentat la judecată și nu a formulat apărări în scris.
Tribunalul, statuând cu prioritate, conform art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, asupra excepției tardivității apelului, a constatat că aceasta este neîntemeiată, deoarece sentința apelată a fost comunicată reclamantei la 13 octombrie 2008, iar apelul a fost expediat cu scrisoare recomandată la data de 22 octombrie 2008, conform recipisei de la fila 21 dosar apel, fiind respectat termenul prevăzut de art. 284 alin. 1 Cod procedură civilă.
Prin decizia civilă nr- pronunțată în dosarul cu același număr, Tribunalul Arada admis apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 6187 din 18.09.2008 a Judecătoriei Arad, pe care a schimbat-o în parte cu privire la cheltuielile de judecată datorate reclamantei de pârâtul OG, în sensul că a obligat acest pârât să plătească reclamantei suma de 4347,65 lei cheltuieli parțiale de judecată în prima instanță, menținând în rest dispozițiile sentinței apelate, fără a acorda cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că prima instanță a apreciat în mod eronat că o plată compensatorie, făcută unuia dintre soți de către angajator cu ocazia concedierii are caracterul de bun propriu, prin prisma dispozițiilor art. 32 Codul familiei, ca bun strict personal ( fără a indica în care categorii de bunuri se încadrează).
În realitate plățile compensatorii acordate de angajatorul privat au o natură salarială, potrivit art. 55 alin. 1 Cod fiscal, și, ca atare, o dată încasate în timpul căsătoriei, ele întră în comunitatea de bunuri a soților.
În speță, însă, suma de 104.941 euro a fost primită cu acest titlu în anul 2000, fiind afectată nevoilor căsniciei, însăși reclamanta susținând că din acești bani ar mai exista, sub forma unei creanțe, doar suma de 30.678 euro.
Întrucât căsătoria părților s-a desfăcut la 9 noiembrie 2006, Tribunalul a constatat că, la aceea dată, dreptul de creanță al soților față de împrumutata " Transportes" A se găsea stins prin plată. Această împrejurare rezultă din cuprinsul contractului de împrumut care prevedea, ca termen de restituire, data de 31 decembrie 2005, din întâmpinarea formulată de pârâtul care OG invocă restituirea fără a fi combătut sub acest aspect de către reclamantă și din înscrisul întitulat "declarație" ( fila 415 fond) depus de reprezentantul firmei pârâte, pe care, de asemenea, reclamanta nu l-a combătut și care atestă restituirea împrumutului la data de 28 martie 2005, când părțile erau căsătorite și nu începuseră demersurile pentru divorț.
Așadar și această sumă a intrat în patrimoniul comun al soților și nu s-a făcut dovada că ar mai exista ca atare la data desfacerii căsătoriei, fiind justificată neincluderea ei în masa bunurilor comune.
Sub un alt aspect, instanța de apel a reținut că, în timpul procesului de divorț, la 4 august 2006, cei doi soți au vândut imobilul proprietate comună înscris în Cf nr. 1617, deducându-se de aici că, la acea dată, aceștia au ajuns la o înțelegere cu privire la partajul bunurilor comune, astfel că, în prezenta cauză, nu se discută decât despre bunurile pe care reclamanta le arată ca rămase nepartajate.
Pentru stabilirea contribuției soților la dobândirea acestor bunuri, are semnificație recunoașterea apelantei potrivit căreia autoturismul Volkswagen în sumă de 7000 euro și remorca auto în sumă de 1000 euro au fost achiziționate din banii acordați drept plată compensatorie. Apelanta a mai invocat, drept contribuție proprie, banii proveniți din vânzarea unui imobil propriu din ( fără a proba acest aspect) și banii proveniți din vânzarea unui autoturism Opel, însă și reclamantul a probat că a vândut anterior un autoturism mai vechi.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei ( filele 227-239; 258-261; 317-347) și potrivit susținerilor părților, instanța de apel a constatat că pârâtul a avut pe toată durata căsătoriei venituri salariale consistente ( 4131 mărci e brut în martie 1999) și ulterior pensie de aproximativ 1000 euro ( fila 227). Pentru perioada octombrie 2000 - mai 2002, în care nu a beneficiat de pensie, a primit de la angajator, ca plată compensatorie la concediere, suma de 104.941 euro ( fila 258), rezultând pentru această perioadă un venit net lunar de peste 5000 euro.
În comparație, reclamanta a făcut dovada unor venituri fluctuante care nu acoperă întreaga durată a căsniciei și care sunt net inferioare celor obținute de pârât. Astfel, veniturile acesteia au pornit de la 440 mărci e net în 1996 ( fila 322) au fost între 1300-1400 mărci e brut în 1997 ( filele 319-320); între 1000-2000 mărci e brut în 1998 ( filele 317-318), în anul 2000 câștigat net între 442-691 euro ( filele 344-346), iar în anul 2001, între 118 euro și 635 euro ( filele 335-343), fără a proba câștiguri ulterioare.
Toate aceste considerente au format convingerea instanței de apel în sensul că, în realitate, la dobândirea acestor bunuri supuse partajului, reclamanta a avut o contribuție de doar 5%, în timp ce contribuția pârâtului a fost de 95%.
Așadar, chiar dacă s-ar accepta că suma de 30.678 euro, reprezentând bun comun, a rămas în folosința exclusivă a pârâtului la desfacerea căsătoriei, totuși nu s-ar impune reformarea soluției primei instanțe deoarece aceasta s-ar putea face doar prejudiciind partea în propria cale de atac, lucru interzis de dispozițiile art. 296 Cod procedură civilă.
Prima instanță a greșit însă cu ocazia soluționării capătului de cerere accesoriu privind cheltuielile de judecată, deoarece, din eroare, a susținut că reclamanta a achitat onorarii avocațiale de doar 800 lei, când, în realitate, acestea au fost de 8000 lei, potrivit chitanțelor de la filele 399-400.
Întrucât modul de aplicare a dispozițiilor art. 276-277 Cod procedură civilă de către prima instanță nu a fost contestat de către părți în ce privește compensarea onorariilor avocațiale și acordarea cheltuielilor de judecată în limita pretențiilor admise, tribunalul a refăcut calculul, compensând onorariile avocațiale până la limita celui mai mic ( 2250 lei), acordând J din diferența rămasă și din taxa de timbru, precum și integral cheltuielile cu expertiza ( 600 lei), cheltuieli de transport (266,25 lei) și cu traducerile ( 581,40 lei), obligând pârâtul să plătească reclamantei suma de 4347,65 lei cheltuieli de judecată parțiale în prima instanță, menținând restul dispozițiilor sentinței apelate.
Întrucât pretențiile admise privesc doar cheltuielile de judecată, iar apelanta nu a făcut dovada cuantumului onorariului avocațial achitat, potrivit art. 274 Cod procedură civilă, nu au fost acordate cheltuieli de judecată în apel.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termenul prevăzut de lege, reclamanta, solicitând modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii în întregime a apelului și a acțiunii sale precizate, cu cheltuieli de judecată în toate instanțele.
În motivare, se arată că decizia atacată este nelegală, instanța de apel depășind grav principiul disponibilității. Deși motivele de apel vizau doar componența masei de împărțit, instanța a analizat în mod eronat cotele de contribuție la dobândirea bunurilor comune, stabilind, fără nici un temei legal, că ea ar fi avut o contribuție de doar 5% la dobândirea bunurilor comune, iar intimatul de 95%.
Concluzia instanței de apel este cu atât mai greșită, cu cât instanța se limitează strict la analiza veniturilor, reținând că intimatul a OG realizat pe toată durata căsătoriei venituri salariale "consistente", spre deosebire de veniturile reclamantei, care, în opinia instanței de apel, au fost fluctuante.
Se arată că doctrina în materie este unanimă în a aprecia să stabilirea cotei-părți a soților depinde nu atât de mărimea veniturilor din muncă, ci de contribuția soților cu aceste venituri, munca lor ori alte mijloace la dobândirea și conservarea bunurilor. Sub acest aspect, chiar dacă a realizat venituri mai mici decât cele ale fostului său soț, nu se poate neglija munca sa în gospodărie, chiar dacă nu este direct producătoare de venituri. Mai mult, prin probatoriul scris și testimonial administrat în cauză, s-a confirmat faptul că a avut o contribuție proprie în bani la dobândirea bunurilor comune, bani proveniți din vânzarea unui imobil propriu din și a unui autoturism propriu marca Opel.
În plus, în ceea ce privește cotele de contribuție la dobândirea bunurilor comune, acestea au fost stabilite de instanța de fond, în mod irevocabil, ca fiind egale. Câtă vreme nicio parte nu a contestat aceste cote, acceptând că au fost egale, în mod nepermis instanța de apel s-a pronunțat asupra cotelor, substituindu-se voinței lor cu privire la acest aspect.
Se mai invocă interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 30-31 Codul familiei, prin faptul că instanța de apel trebuia să observe că suma de 104.941 Euro, achitată intimatului de către angajatorul SRL ia, cu titlu de plată compensatorie unică, ca protecție împotriva concedierii, reprezintă un bun comun, în înțelesul art. 30 Codul familiei, și nu un bun propriu, cum greșit a reținut instanța de fond, față de prevederea de la punctul 3 din contractul de muncă. Din momentul în care compensația a intrat prin încasare, în patrimoniul lui OG, ea a dobândit regimul juridic de bun comun, fiind asimilată veniturilor realizate din muncă. Scopul acordării acestei sume este cel al respectării stării materiale sociale, deci, implicit a susținerii sarcinilor căsătoriei.
Această plată compensatorie nu are corespondent printre categoriile de bunuri determinate limitativ de art. 31 Codul familiei, astfel că intră sub incidența art. 30 Codul familiei, fiind bun comun.
De asemenea, instanța de apel trebuia să observe că, din această sumă de bani, s-a acordat în timpul căsătoriei un împrumut de 30.678 Euro intimatei - Transport SRL și au fost achiziționate autoturismul marca Volkswagen, în valoare de 7.000 Euro, și remorca auto, în valoare de 1000 Euro, astfel că aceste bunuri trebuiau incluse în masa de împărțit, iar sulta pe care trebuia să o primească, ca urmare a sistării stării de indiviziune, era de 19.838 Euro, la care se adaugă suma de 6.808 lei, reprezentând dreptul de creanță recunoscut de prima instanță.
În drept se invocă dispozițiile art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă.
Intimații și OG - Transport SRL nu au depus întâmpinare în cauză și nici nu s-au prezentat pentru a-și exprima poziția cu privire la prezenta cerere de recurs.
Examinând decizia atacată, prim prisma motivelor invocate, în limitele trasate de art. 304 și 3041Cod procedură civilă, față de dispozițiile art. 299 și urm. Cod procedură civilă, coroborate cu prevederile art. 30-31 Codul familiei, precum și de probatoriul administrat în cauză în cele trei faze procesuale parcurse de pricină, Curtea constată că prezentul recurs este întemeiat în parte, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește componența masei de partajat, Curtea constată că aceasta a fost stabilită greșit, ca urmare a interpretării eronate a probatoriului administrat în cauză și a dispozițiilor art. 30 Codul familiei.
Astfel, tribunalul a constatat în mod just că plățile compensatorii acordate intimatului de OG către angajatorul au caracterul de bun comun, ca urmare a încasării lor. Pentru a stabili această natură juridică, se impune a avea în vedere scopul acordării lor, respectiv de ajutor financiar pentru a asigura o stabilitate financiară destinată a suporta cheltuielile necesare traiului pe o perioadă de timp după desfacerea căsătoriei. Având în vedere scopul astfel declarat, rezultă cu evidență natura salarială a plății compensatorii și, odată încasată suma, aceasta devine bun comun, destinat suportării cheltuielilor căsătoriei.
De asemenea, față de probatoriul administrat în cauză, este corectă concluzia instanței de apel în sensul că suma de 30.678 Euro, împrumutată - Transporter SRL A, a fost restituită de societate la data de 28.03.2005, anterior desfacerii căsătoriei părților.
Având în vedere că reclamanta nu a dovedit că această sumă mai există în materialitatea ei sau că a fost încasată și cheltuită exclusiv de pârât, se impune a conchide că a fost cheltuită de părți în tipul căsătoriei, astfel că nu poate fi introdusă în masa bunurilor comune supuse partajului, decizia atacată fiind corectă sub acest aspect.
În ceea ce privește autoturismul marca Volkswagen și remorca auto, tribunalul a dat o semnificație greșită recunoașterii reclamantei la interogatoriu cu privire la achiziționarea bunurilor din plata compensatorie, soluția pronunțată fiind în contradicție evidentă cu concluzia corectă că plata compensatorie are natură salarială și este bun comun.
Ca atare, având în vedere această natură stabilită plății compensatorii, față de faptul că aceste două bunuri au fost dobândite în timpul căsătoriei din bunuri calificate a fi comune, singura concluzie posibilă, față de prevederile art. 30 și 31 Codul familiei, este că aceste bunuri sunt comune, intrând în masa partajabilă.
Tribunalul a procedat în mod eronat la analiza veniturilor realizate de părți și, implicit a cotelor de contribuție la dobândirea bunurilor comune, în condițiile în care nu a fost investit cu o cerere în acest sens, încălcând principiul disponibilității părților în procesul civil.
Câtă vreme prima instanță a stabilit cote egale de contribuție la dobândirea bunurilor comune, iar această parte din hotărâre nu a fost atacată de nicio parte, nu putea fi reanalizat acest aspect fără a se aduce atingere puterii de lucru judecat de care se bucură acea parte din sentință.
Ca atare, având în vedere aceste aspecte, precum și data dobândirii bunurilor, respectiv sursa din care au fost achiziționate, constată, față de dispozițiile art. 299 și urm. art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă, art. 30-31 Codul familiei, că prezentul recurs este întemeiat, astfel că, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1-3 Cod procedură civilă îl va admite, va modifica în parte decizia atacată, în sensul că va admite apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 6187/18.09.2008 a Judecătoriei Arad, va schimba în parte sentința apelată în sensul că va constata că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, în cote egale, o barcă cu motiv, în valoare de 1.000 Euro, autoturismul Volkswagen, cu nr. de identificare --5, în sumă totală de 9.000 Euro; va sista starea de devălmășie asupra bunurilor comune prin atribuirea lor către pârât, cu obligarea acestuia la plata către reclamantă a sumei de 4500 Euro, cu titlu de sultă și va menține în rest dispozițiile deciziei și sentinței atacate.
În baza dispozițiilor art. 274 și urm. Cod procedură civilă, având în vedere soluția pronunțată în cauză, va obliga intimatul la OG plata către recurentă a sumei de 420,8 lei, cheltuieli parțiale de judecată în recurs, în limita admiterii pretențiilor recurentei, constând în taxă judiciară de timbru
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 160/A din 08.04.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații și OG - Transport SRL.
Modifică în parte decizia atacată, în sensul că, admite apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.6187/18.09.2008 a Judecătoriei Arad, schimbă în parte sentința apelată, după cum urmează:
Constată că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, în cote egale, o barcă cu motor, în valoare de 1.000 Euro, autoturismul Volkswagen, cu nr. de identificare --5, în sumă totală de 9.000 Euro.
Sistează starea de devălmășie asupra bunurilor comune prin atribuirea lor către pârât, cu obligarea acestuia la plata către reclamantă a sumei de 4500 Euro, cu titlu de sultă.
Menține în rest dispozițiile deciziei și sentinței atacate.
Obligă intimatul la OG plata către recurentă a sumei de 420,8 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR - - - - - -
GREFIER
- -
Red.CR/16.12.2009
Dact./17.12.2009
Judecătoria Arad -judecător
Tribunalul Arad -judecător,
2 ex.
Președinte:Maria LăpădatJudecători:Maria Lăpădat, Daniela Calai, Claudia Rohnean
| ← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Interdicție. Decizia 206/2008. Curtea de Apel Galati → |
|---|
