Reintegrare în familie. Decizia 715/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMANIA

Curtea de Apel Galați

Secția civilă

Decizia civilă nr. 715/

Ședința publică din 4 decembrie 2008

PREȘEDINTE: Elena Romila

JUDECĂTOR 2: Valentina Gabriela Baciu

JUDECĂTOR 3: Romeo

Grefier -

Ministerul Public, reprezentat prin procuror - -

La ordine fiind judecarea recursului declarat de reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului B, cu sediul în B-, împotriva sentinței civile nr.601 din 17 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Brăila.

La apelul nominal a răspuns pentru recurentă, consilier juridic, cu delegație la dosar, lipsă fiind intimații -, și.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care;

Consilier juridic pentru recurentă, depune la dosar note de concluzii scrise pe care le dezvoltă oral în ședința publică, precizând că minorii sunt în prezent cu mama lor, astfel că consideră că nu se mai susține măsura luată ca minorii să se afle în plasament în regim de urgență, întrucât reintegrarea acestora în familie, a fost realizată. Copii nu se află pe teritoriul României, însă aceștia sunt cetățeni români, și beneficiază de toate drepturile românilor aflați pe teritoriul statului unde se află. Monitorizarea copiilor în centrul de plasament în care figurează ca evidențe, nu se poate realiza, față de cele susprecizate. In atare situație, solicită admiterea recursului formulat, modificarea parțială a hotărârii pronunțate în sensul de a se dispune încetarea măsurii plasamentului în regim de urgență a minorilor - și și reintegrarea în familia mamei și înlocuirea măsurii

plasamentului în regim de urgență a minorului -, cu plasament pe perioadă nedeterminată la bunica paternă.

Reprezentantul Parchetului, pune concluzii de admiterea recursului formulat de reclamantă, și a se dispune modificarea în parte a sentinței de fond, urmând a se dispune încetarea măsurii plasamentului în regim de urgență pentru minorii -, și, și reintegrarea acestora în familia mamei, unde de altfel minorii se și află, și înlocuirea plasamentului în regim de urgență a minorului -, cu măsura plasamentului pe perioadă nedeterminată la bunica paternă, avându-se în vedere situația prezentată, și a faptului că minorii se află în grija mamei acestora, reintegrarea în familie înfăptuindu-se.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele;

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr-

reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bac hemat în judecată în calitate de pârâți pe, și pentru ca prin hotărârea ce se va da să se dispună înlocuirea măsurii de protecție a plasamentului în regim de urgență din cadrul Centrului de Plasament în regim de urgență luată față de minorii, și, și reintegrarea acestora în familia mamei.

Ulterior reclamanta și-a modificat cererea de chemare în judecată ( filele 114 - 115) solicitând înlocuirea măsurii de protecție a plasamentului în regim de urgență în B luată față de minorul cu măsura de protecție a plasamentului pe durată nedeterminată la bunica paternă, și încetarea măsurii de protecție a plasamentului în regim de urgență luată față de minorii și, și reintegrarea acestora în familia mamei.

Prin sentința civilă nr. 601 din 17 septembrie 2008 Tribunalul Brăila. a admis în parte cererea modificată formulată de reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului B, în contradictoriu cu pârâții, și.

A dispus înlocuirea măsurii de protecție a plasamentului în regim de urgență luată față de minorul, născut la 4 decembrie 1997, prin dispoziția nr.88 din 3 iulie 2008 cu măsura de protecție a plasamentului pe durată nedeterminată la bunica paternă.

S-a respins cererea privind încetarea măsurii de protecție a plasamentului în regim de urgență luată față de minorii și - și reintegrarea acestora în familia mamei.

S-a reținut în motivarea sentinței că bunica paternă, oferă condiții optime de viață pentru îngrijirea și dezvoltarea armonioasă a minorului.

Minorul se află în situația prevăzută de art.56 litera c din Legea nr.272/2004 - copil neglijat de părinți și este în interesul său de a se lua măsura de protecție a plasamentului pe o durată nedeterminată la bunica paternă cu domiciliul în B str. - -/2.19.

In ceea ce privește pe minorii și -, s-a apreciat că în cauză nu au fost produse dovezi, că mama este în măsură să ofere în Spania, condiții optime de creștere și educare.

Deși minorii se află deja în custodia mamei, instanța a considerat că nu poate statua în drept această situație de fapt în lipsa unor probe concludente.

Impotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului B, criticând-o pentru nelegalitate pentru următoarele motive;

- mama și-a asumat " de facto" drepturile și obligațiile părintești luând cei doi minori împreună cu dânsa în Spania, aspect neglijat de instanța de fond.

- prevederea din art.2 alin.3 din Legea nr. 272/2004 referitoare la interesul superior al copilului a fost greșit interpretată de instanța de fond considerându-se fără temei legal că nu există dovezi pentru reintegrarea minorilor în familia mamei.

- s-a neglijat aspectul că în fapt cei doi minori nu mai sunt beneficiarii de drept ai serviciilor sociale ale Centrului de Plasament în Regim de Urgență, pentru copilul abuzat.

Recursul declarat de reclamantă, este fondat.

Potrivit dispozițiilor art.54 alin.3 din Legea nr.272/2004 la stabilirea măsurii de protecție a copilului aflat în dificultate - lipsit temporar sau definitiv de ocrotirea părinților - se acordă prioritate reintegrării în familie, căreia îi revine rolul central în procesul de ocrotire și dezvoltare a copilului.

Instanța de fond a apreciat eronat că nu există probe concludente pentru susținerea reintegrării celor doi minori aflați în prezent cu mama lor în Spania.

Faptul că mama a luat copii în Spania, dovedește responsabilitatea pe care și-a asumat-o în creșterea și educarea lor.

Dacă nu ar fi beneficiat de condiții optime, mama nu și-ar fi asumat o astfel de responsabilitate.

Din fișa de evaluare psihologică a mamei - - (fila 36 dosar fond) rezultă că aceasta este o persoană sociabilă, muncitoare, cu capacitate de dăruire și interes față de copii săi.

Se concluzionează în această evaluare că -, dovedește că este pregătită și poate să-și asume responsabilitățile parentale și obligațiile care decurg din sumarea acestui rol.

Se constată că împrejurările care au constituit temeiul plasamentului în regim de urgență s-au modificat prin faptul că minorii nu mai sunt neglijați de ambii părinți, mama revenind în țară și luându-i apoi în Spania, cu forme legale, plecarea având loc la 14 iunie 2008.

Concluzia ce se desprinde din comportamentul mamei, este aceea că în prezent conștientizează că a greșit, în trecut, neglijându-și copii și în prezent își asumă responsabilitatea ocrotirii și dezvoltării corespunzătoare a acestora.

Dacă respectivii minori ar fi supuși abuzului, neglijării sau exploatării de către orice persoană, chiar pe teritoriul altui stat european, aceștia ar beneficia de protecția oferită de legislația statului român și a statului respectiv unde se află.

Deși nu este cunoscută locația pe teritoriul Spaniei, unde domiciliază mama împreună cu cei doi minori, acest fapt nu are relevanță atât timp cât nici o autoritate competentă din acel stat nu a sesizat Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului sau Ambasada României în Spania, despre existența unei situații de abuz, neglijare sau exploatare referitoare la cei doi minori.

Pentru aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art.312 alin.3 cod pr. civilă se va admite recursul declarat de reclamantă Direcția Generală de Asistență Socială și protecția Copilului B, împotriva sentinței civile nr.601 din 17 septembrie 2008 Tribunalului Brăila.

Se va modifica în parte sentința recurată în sensul că se va admite cererea privind încetarea măsurii de protecție a plasamentului în regim de urgență față de minorii și - și reintegrarea acestora în familia mamei.

Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului B, cu sediul în B-, împotriva sentinței civile nr.601 din 17 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Brăila, pe care o modifică în parte în sensul că;

Admite cererea privind încetarea măsurii de protecție a plasamentului în regim de urgență față de minorii și -, și reintegrarea acestora în familia mamei.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 4 decembrie 2008.

Președinte Judecător Judecător

- - - - - -

Grefier

Red. /17.12.2008

Tehn.

2 ex./17.12.2008

fond -

Președinte:Elena Romila
Judecători:Elena Romila, Valentina Gabriela Baciu, Romeo

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reintegrare în familie. Decizia 715/2008. Curtea de Apel Galati