Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 665/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE
DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE
CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZI A CIVILĂ NR. 665/R-MF
Ședința publică din 02 aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Veronica Șerbănoiu Bădescu judecător
JUDECĂTOR 2: Florinița Ciorăscu
JUDECĂTOR 3: Mariana
Grefier:
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile civile declarate de reclamanta - D SERV SRL și de pârâta, împotriva deciziei civile nr.17/A din23 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: avocat pentru recurenta-reclamantă, în baza împuternicirii avocațiale nr.71/2009, emisă de Baroul Vâlcea -Cabinet individual și avocat pentru recurenta-pârâtă, în baza împuternicirii avocațiale nr.34/2009, emisă de Baroul Vâlcea -Cabinet individual, lipsind intimatul-pârât.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursurile sunt timbrate, prin anularea timbrelor judiciare în valoare de câte 5,00 lei și a chitanțelor de plata taxei judiciare în sumă de câte 10,00 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la dosarul cauzei s-a depus, prin serviciul registratură, întâmpinare din partea recurentei-pârâte.
Avocat precizează că nu solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării.
Părțile precizează pe rând că nu mai sunt cereri de formulat în cauză.
Curtea constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lor, punând în discuție și excepția privind legalitatea și admisibilitatea căii de atac, în raport de valoarea litigiului.
Avocat, având cuvântul pentru recurenta-reclamantă, arată că, în opinia sa, instanța a fost corect investită cu soluționarea recursului, având în vedere că partajul s-a realizat pe baza unei contestații la executare. Față de dispozițiile art.4001Cod procedură civilă, împărțirea bunurilor poate fi hotărâtă și prin contestație la executare, iar art.402 alin2. prevede că hotărârea pronunțată cu privire la contestație se dă fără drept de apel, cu excepția hotărârii pronunțate în temeiul art.4001și art.401 alin.2 din același cod.
Apreciază că hotărârea primei instanțe este susceptibilă de cele două căi de atac, apel și recurs.
În ce privește recursul, îl susține oral așa cum a fost motivat în scris, solicitând admiterea lui, modificarea în parte a deciziei atacate, iar pe fond admiterea acțiunii și constatarea unei contribuții egale a pârâților la dobândirea imobilului.
Primul motiv de recurs, încadrat în dispozițiile art.304 pct.7 Cod procedură civilă, vizează faptul că decizia tribunalului este contradictorie, în condițiile în care cele două înscrisuri depuse de pârâtă în apărare sunt încheiate pro causa. În mod eronat instanța validează cele două înscrisuri prin încheierea de admitere în principiu, pentru ca, apoi să respingă cererea de reținere a cotei. Soluția corectă era cea de înlăturare a acestor înscrisuri pentru reținerea unei contribuții personale, evident încheiate pro causa.
Motivul doi de recurs, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, vizează faptul că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art.30 din Codul familiei. Consideră că sumele cu care s-a achitat terenul trebuie analizate defalcat; s-a reținut că cei 2000 Euro au fost contribuție proprie a pârâtei, deși, prin declarația notarială s-a reținut clar că aceasta reprezintă aport propriu al cumpărătorilor. Nici cu privire la suma de 6000 Euro nu trebuia indusă în eroare instanța cu aceste înscrisuri, fiind evidentă reaua-credință a pârâților. Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea recursului.
Avocat, având cuvântul pentru recurenta-pârâtă, consideră că hotărârea dată de prima instanță este susceptibilă de cele două căi de atac și solicită respingerea excepției invocată. În ce privește recursul formulat de pârâta, îl susține oral așa cum a fost formulat în scris, solicitând admiterea lui, casarea deciziei tribunalului, în sensul modificării cotelor de contribuție, cu cheltuieli de judecată. Cu privire la motivul 1 de recurs, se arată că în mod greșit instanța de apel a considerat că pârâta nu a invocat beneficiul de discuțiune. Prin întâmpinarea depusă a arătat că aveau bunuri care acopereau creanța, respectiv două autoturisme și nu trebuia să se execute terenul, care avea o valoare de circa 7 ori mai mare decât creanța. Referitor la al doilea motiv de recurs, dacă instanța apreciază că nu este timbrat la valoare, înțelege să îl retragă. Instanța de apel a procedat în sens contrar primei instanțe, inversând loturile și atunci, s-a creat situația de la care s-a plecat inițial, pentru 182 milioane lei, s-a pus în vânzare lotul recurentei-pârâte care are valoare mult mai mare.
În ce privește recursul declarat de reclamantă, solicită a fi respins, pentru motivele invocate în întâmpinarea depusă la dosar.
Avocat, având cuvântul pentru recurenta-reclamantă, cu privire la recursul declarat de pârâtă, solicită respingerea acestuia pentru motivele prezentate în concluziile scrise, cu cheltuieli de judecată. Instanța de fond a apreciat corect, în sensul că cele două autoturisme nu au putut fi identificate și valorificate. În apel, în fișa fiscală, au apărut aceste autoturisme și terenul, iar executorul judecătoresc a trecut la identificarea acestora. La o adresă a executorului judecătoresc, se face cunoscut că doar una dintre mașini este în proprietatea intimatului și s-au făcut demersuri pentru identificarea acesteia, dar nu s-a găsit. La data achiziționării celor două autoturisme, și acestea erau tot bunuri comune, în raport de actul de căsătorie. Oricum, creanța nu putea fi acoperită doar cu valoarea unui autoturism pe care-l avea debitorul în proprietatea sa. Cu privire la inversarea loturilor, în astfel de spețe, este importantă atribuirea bunului pentru a se acoperi creanța. Precizează că nu pune în discuție problema privind timbrajul pe motivul doi de recurs al pârâtei.
CURTEA
Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra recursurilor civile de față, a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 21 noiembrie 2006, reclamanta SERV a chemat în judecată pe pârâții și, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună ieșirea din indiviziune asupra bunurilor dobândite de pârâți în timpul căsătoriei și atribuirea acestora în lotul pârâtului.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin sentința civilă nr.748/C/8 martie 2005, Tribunalul Vâlceaa dispus antrenarea răspunderii personale a administratorilor System, respectiv și și obligarea lor, în solidar, la plata sumei de 182.788.296 lei, reprezentând datoria firmei falite, către reclamanta creditoare.
Ulterior, prin decizia nr.177/R/C/2006 a Curții de Apel Piteștia fost modificată în parte sentința, admițându-se și cererea de sechestru asigurător, debitorii fiind obligați și la plata cheltuielilor de judecată, ambele hotărâri fiind investite cu formulă executorie și încuviințată executarea silită.
Deoarece pârâtul-debitor nu și-a executat de bună-voie obligația și din relațiile comunicate de Direcția Generală Economică Financiară Râmnicu Var ezultat că acesta deține în coproprietate cu soția sa, un teren de 2448,43. în Râmnicu V, s-a solicitat ieșirea din indiviziune asupra acestui bun.
Pârâta, prin întâmpinarea formulată, a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, întrucât soțul său deține în proprietate bunuri proprii, ce pot fi valorificate și doar în măsura în care, după valorificarea acestora, nu s-ar acoperi debitul, se poate promova acțiune.
Pe fond, pârâta a arătat că are o contribuție exclusivă la dobândirea imobilului supus partajului.
Prin încheierea de admitere în principiu a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii, s-a admis în parte cererea principală și cererea reconvențională, constatându-se că pârâții au dobândit în timpul căsătoriei, cu o contribuție de 70% a soției și 30% a pârâtului-debitor, imobilul-teren de 2448,43. situat în Râmnicu
Ulterior, în cauză s-a efectuat o expertiză tehnică ce a identificat terenul și l-a evaluat.
Prin sentința civilă nr.5134 din 3 octombrie 2008, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, a fost omologat raportul de expertiză tehnică și au fost atribuite părților loturile, conform variantei I propusă de expert, respectiv pârâtei bunul în natură și pârâtului sulta.
La atribuirea loturilor instanța a avut în vedere disproporția vădită dintre debit și valoarea imobilului, cota de contribuție a pârâților, apreciind că varianta I corespunde criticilor prevăzute de art.6739Cod procedură civilă.
Împotriva sentinței și a încheierii de admitere în principiu au declarat apel reclamanta și pârâta, criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului reclamantei se arată că în mod greșit prima instanță a reținut o contribuție de 70% din partea pârâtei la dobândirea terenului, dând o eficiență prea mare contractului de credit pentru suma de 6000 euro, împrumutați de aceasta de la. deși acesta se derulează pe o perioadă de 15 ani, ambii soți au venituri cu care se plătesc ratele lunare, nefiind dovedit că pârâtul nu ar avea niciun fel de venit.
În ce privește sentința apelată susține că în mod greșit s-a omologat varianta I din raportul de expertiză, înlăturându-se chiar scopul procesului, ce constă în atribuirea bunului în lotul debitorului și posibilitatea executării silite.
Apelanta mai arată că nu are posibilitatea de a-și recupera debitul nici de la celălalt creditor, întrucât s-a stabilit de executorul judecătoresc că acesta are creditori privilegiați, cu creanțe de valori mari, ce depășesc chiar valoarea bunului proprietatea lui, supus executării silite.
În apelul pârâtei se critică încheierea de admitere în principiu, invocându-se că acțiunea reclamantei trebuia respinsă ca prematură, deoarece aceasta nu a efectuat procedura prealabilă prevăzută de art.7201Cod procedură civilă, litigiul fiind de natură comercială.
De asemenea, apelanta susține că în mod greșit a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii, deși există dovezi că debitorul are bunuri proprii ce pot fi valorificate înaintea partajului bunurilor comune.
În ce privește fondul cauzei, apelanta arată că a dovedit cu înscrisuri și cu martori contribuția sa exclusivă la dobândirea terenului supus partajului forțat, înlăturând prezumția de bun comun. Mai mult, terenul este ipotecat la bancă și nu poate fi înstrăinat.
Apelanta critică și omologarea raportului de expertiză întocmit de expert, deși expertiza efectuată de expert era mai bine fundamentată pe criterii tehnice.
Tribunalul Vâlcea, prin decizia civilă nr.17/A din 23 ianuarie 2009, a admis apelul declarat de reclamanta, SERV", împotriva sentinței civile nr.5134 din 03 octombrie 2008 și a respins apelul declarat de aceeași reclamantă împotriva încheierii de admitere în principiu din 24 octombrie 2007, pronunțate de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în dosarul nr-.
A schimbat în parte sentința în sensul că s-a dispus ieșirea părților din indiviziune conform variantei a II-a de lotizare, în care terenul se atribuie în lotul pârâtului, cu plata către pârâtă a sultei stabilită de expert.
Astfel, conform variantei nr.II lotul nr.1 a fost atribuit pârâtei și este format din sulta de la lotul nr.2 în sumă de -,9 lei și lotul nr.2 a fost atribuit pârâtului și este format din terenul în suprafață de 2449. punctul,La ", colorat cu roșu în anexa nr.1, cu vecinii: la N -, la S -, la E - strada -, la V - CN CFR A, urmând a plăti sultă lotului nr.1 suma de -,9 lei.
Prin aceeași decizie a fost respins apelul declarat de pârâta.
Au fost obligați apelanta-pârâtă și intimatul-pârât la 3400 lei cheltuieli de judecată către apelanta-reclamantă, SERV"
S-au menținut dispozițiile încheierii de admitere în principiu.
În adoptarea acestei soluții, tribunalul a reținut, cu privire la încheierea de admitere în principiu, că instanța de fond în mod corect a constatat o contribuție mai mare din partea pârâtei, raportat atât la înscrisurile de la fond, cât și la cele depuse în apel, respectiv actul de donație din decembrie 2008 și ulterior, dovada că suma primită prin actul respectiv a fost folosită pentru rambursarea anticipată a creditului, ce nu se mai află în derulare, cum susține apelanta-reclamantă.
Tribunalul a privit ca întemeiată critica ce viza sentința adoptată de instanța de fond, întrucât în mod greșit a reținut ca fiind esențial și obligatoriu criteriul de lotizare referitor la mărimea cotei-părți a fiecărui copărtaș, în raport de rațiunea promovării acțiunii de față.
Pentru reclamantă, singura posibilitate reală de a-și recupera debitul o reprezintă executarea silită a pârâtului debitor, însă în situația în care imobilul supus partajului rămâne atribuit soției debitorului, creditoarea nu-și mai poate recupera suma de la soțul-debitor, neputând fi urmărită sulta trecută în lotul său. De aceea, tribunalul a constatat că se impune atribuirea loturilor conform variantei a II-a de lotizare, în care terenul revine debitorului și poate fi urmărit, în măsura recuperării creanței.
Analizând apelul pârâtei, instanța a constatat că este nefondat, întrucât în cauză nu este vorba de un litigiu comercial, cum se pretinde prin primul motiv de apel, nefiind incidente dispozițiile art.7201Cod procedură civilă, ci aplicabile sunt prevederile art.493 alin.1 Cod procedură civilă, raportate la art.33 alin.2 din Codul familiei.
Tribunalul a reținut că în mod corect instanța de fond a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de apelanta-pârâtă, fără a fi invocată și de către pârâtul-debitor, deși acesta putea eventual invoca un beneficiu de discuțiune.
Din toate probele administrate a rezultat că cele două autoturisme, pe de o parte constituie tot bunuri comune, fiind achiziționate conform actelor în timpul căsătoriei, iar pe de altă parte, nu au fost identificate și valoarea lor modică nu ar putea acoperi debitul datorat.
Referitor la contribuția exclusivă pretinsă de apelanta-pârâtă la achiziționarea terenului supus partajului, instanța de apel a constatat că cererea nu este fondată, nefiind dovedită, actul de donație și dovada de plată anticipată a creditului, depuse în apel, datând din luna decembrie 2008, ulterior pronunțării sentinței, fiind încheiate pro causa.
S-a constatat că declarațiile martorilor audiați în cauză nu sunt de natură să înlăture prezumția de comunitate a bunului și să ateste contribuția exclusivă a apelantei în dobândirea imobilului.
În ceea ce privește critica împotriva sentinței, instanța de apel a reținut că nu poate fi omologat un raport de expertiză întocmit de un expert observator, al uneia dintre părți, concluziile acestuia fiind clar potrivnice, ci trebuie avut în vedere expertul cauzei, cu atât mai mult cu cât nu s-au formulat obiecțiuni la această lucrare.
În conformitate cu prevederile art.299 Cod procedură civilă și respectarea termenului legal, împotriva deciziei au formulat recurs reclamanta " SERV" C și pârâta.
În recursul declarat, reclamanta SERV Cai nvocat, în esență, următoarele motive:
Prima critică, încadrată în prevederile art.304 pct.7 Cod procedură civilă, este dezvoltată în sensul că decizia civilă nr.17/A/23 ianuarie 2009 este contradictorie, cu motivarea că referitor la încheierea de admitere în principiu tribunalul a reținut în apelul reclamantei că această critică este neîntemeiată întrucât actul de donație din decembrie 2008 și dovada că suma primită prin actul respectiv a fost folosită pentru rambursarea anticipată a creditului, pentru ca, ulterior, analizând apelul pârâtei împotriva aceleiași încheieri, să rețină că este nefondată cererea acesteia referitor la contribuția exclusivă pretinsă, nefiind dovedită, actul de donație și dovada de plată anticipată a creditului depuse în apel, datând din decembrie 2008, fiind încheiate pro causa.
Se concluzionează că în mod eronat tribunalul a validat odată cele două înscrisuri, pentru ca, ulterior, să respingă cererea privind contribuția exclusivă a pârâtei ca nedovedită, cu aceleași înscrisuri, deși se impunea înlăturarea acestor acte, fiind încheiate pro causa.
Cealaltă critică de nelegalitate, încadrată în prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, vizează încălcarea prevederilor art.30 din Codul familiei, cu motivarea că prezumția instituită de acest text de lege nu a fost înlăturată de către pârâți, prin urmare, în lipsa unor probe convingătoare soții au contribuit deopotrivă la dobândirea bunurilor.
Se dezvoltă critica în sensul că în mod greșit a fost reținută contribuția majoritară a pârâtei la dobândirea imobilului teren, în condițiile în care pentru avansul de 2000 euro există contract de vânzare-cumpărare nr.1213/16.03.20074, care stipulează că această sumă este aport propriu al cumpărătorilor, iar suma de 6000 de euro a fost dobândită de debitorul cu veniturile obținute în calitatea de administrator al societății comerciale cu o cifră mare de afaceri, chiar dacă în perioada 2005-2006 fost suspendat.
Se solicită admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei atacate, iar pe fond modificarea în parte a încheierii de admitere în principiu, în sensul admiterii în totalitate a acțiunii principale și constatării unei contribuții egale a pârâților soți la dobândirea imobilului teren.
În recursul său, pârâta critică hotărârea pronunțată de instanța de apel pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând următoarele motive:
Într-o primă critică se susține că în mod greșit instanța de apel a considerat că pârâta nu a invocat beneficiul de discuțiune i a menținut sentința judecătoriei, respingând excepția inadmisibilității acțiunii formulate, cu încălcarea art.33 alin.2 din Codul familiei.
Susține pârâta că a invocat încă de la fond beneficiul de discuțiune, caz în care acțiunea reclamantei-intimate SERV devine inadmisibilă, datorită caracterului ei subsidiar.
Se mai arată că soțul său, debitorul, deține bunuri proprietate personală, respectiv un autoturism marca 1310 și o autospecială marca 1304, așa cum rezultă din adresa nr.35268/12.09.2006 emisă de Primăria municipiului Râmnicu V - Direcția Generală Economico-Financiară, însă executorul judecătoresc și creditoarea, pentru a crea aparența respectării dispozițiilor legale, au făcut demersuri minimale în vederea identificării acestor bunuri și aplicarea sechestrului, deși nu au fost evaluate și nici nu s-a încercat valorificarea lor.
Pentru o datorie de numai 182.788.269 lei ROL (potrivit sentinței nr.748/C/08.12.2005 - fila 27 dosar) s-a dispus executarea silită a imobilului evaluat la suma de 325.717 lei RON sau 3.257.170.000 lei ROL de expertul (raport expertiză - fila 203 dosar), deși datoria este mică și poate fi acoperită integral din bunurile proprietate personală a debitorului.
Într-o altă critică se susține că, față de cotele de contribuție menținute, respectiv 70% și 30%, hotărârea este dată cu încălcarea art.6735Cod procedură civilă, cu referire la faptul că recurenta a dovedit că bunul s-a dobândit aproape exclusiv ca urmare a eforturilor acesteia.
Se dezvoltă critica în sensul că recurenta-pârâtă și soțul său s-au căsătorit la data de 19.04.2003, iar prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1639/17.10.2002 aceasta a vândut un apartament în municipiul Râmnicu V, str.- (86 dosar).
Terenul ce face obiectul executării silite, în suprafață de 2448,43, a fost dobândit în baza actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1213/16.03.2004 (7 dosar).
Pentru achiziționarea acestui bun s-au folosit: suma de 2.000 euro rezultată din vânzarea apartamentului bun propriu al pârâtei și un credit de 6.000 euro, achitat ca urmare a unei donații de 5.000 euro făcută de mama acesteia, conform contractului de donație autentificat sub nr.1333/08.12.2008 (263 dosar).
Pe de altă parte, se susține că în mod corect a reținut instanța de fond că soțul pârâtei a obținut în mod constant venituri de 2-3 ori mai mici ca ale recurentei, n acest sens la dosar se află depuse cărțile de muncă ale soților.
Concluzionând, recurenta-pârâtă susține că în mod greșit s-a reținut de instanța de fond și s-a menținut de instanța de apel o contribuție de numai 70% în favoarea sa la dobândirea bunului ce face obiectul partajului, ci trebuia să se rețină o contribuție de 85% în favoarea pârâtei și de numai 15% în favoarea intimatului.
Ultimul motiv de recurs vizează greșita atribuire a terenului în lotul pârâtului, cu obligarea acestuia la sulta către recurentă, hotărârea fiind dată cu încălcarea art.6739Cod procedură civilă, text de lege ce stabilește criteriile de lotizare, printre care și cota de contribuție.
Se susține că față de contribuția reținută prin încheierea de admitere în principiu de 70% în favoarea recurentei-pârâte și de 30% în favoarea debitorului, soluție menținută de instanța de apel, în mod greșit s-a procedat la inversarea loturilor, în condițiile în care sulta dispusă de Judecătoria Râmnicu Vâlcea în cuantum de 153.920 lei este mai mult decât suficientă pentru acoperirea creanței creditoarei SERV - 18.278,8269 lei - este de 7 ori mai mare decât creanța.
Pârâta mai arată că oricând creditoarea se poate subroga în drepturile pe care debitorul către ea, le are împotriva pârâtei i poate executa silit sulta de la aceasta, în baza art.974 cod civil poate intenta o executare silită oblică. În plus, odată cu hotărârea de ieșire din indiviziune se intabulează și sulta în cartea funciară, ca sarcină. Astfel că, în nici un caz pârâta nu poate dispune de bun fără achitarea sultei.
Se solicită admiterea recursului, casarea deciziei, în sensul modificării cotelor de contribuție în raportul de 85% în favoarea recurentei-pârâte și 15% în favoarea soțului său, iar în ceea ce privește ieșirea din indiviziune să fie atribuit terenul în lotul recurentei, cu cheltuieli de judecată.
Recursurile sunt nefondate.
Cu privire la admisibilitatea și legalitatea căii de atac, Curtea constată că sunt incidente prevederile art.402 alin.2 Cod procedură civilă, hotărârea pronunțată de prima instanță putând fi atacată atât cu apel, cât și cu recurs, acțiunea este formulată de către un creditor și se încadrează în excepțiile prevăzute de textul de lege citat.
Referitor la recursul reclamantei, se constată următoarele:
Prima critică este neîntemeiată întrucât potrivit art.304 pct.7 Cod procedură civilă, există contradicție între considerentele unei decizii și dispozitiv sau există contradicție între considerente atunci când din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că este întemeiată.
Or, reclamanta invocă contrarietatea deciziei în condițiile în care ambele critici vizând încheierea de admitere în principiu formulate atât de reclamantă cât și de pârâtă au fost respinse ca neîntemeiate, este adevărat, cu o motivare diferită.
Prin urmare, cum criticile au fost respinse și nu una admisă și una respinsă, nu sunt incidente în cauză prevederile art.304 pct.7 Cod procedură civilă.
Este neîntemeiată și critica de nelegalitate vizând greșita stabilire a contribuției majoritare de 70% a pârâtei în dobândirea imobilului.
În stabilirea contribuției celor doi soți la dobândirea imobilului, instanțele au avut în vedere actele și lucrările dosarului, cu referire la veniturile realizate în perioada 01.02.2005 - 14.02.2006, când activitatea societății pârâtului debitor a fost suspendată, bilanțurile acestei societăți al cărui asociat unic era acesta.
De aceea a fost înlăturată prezumția privind contribuția egală a soților la dobândirea bunurilor comune, instituită de art.30 din Codul familiei și sub acest aspect decizia recurată fiind legală.
De altfel, chiar reclamanta, în motivarea recursului, recunoaște că debitorul și-a suspendat activitatea la societatea comercială al cărei unic asociat era, urmare concediului pentru creșterea copilului, recunoscând astfel implicit și veniturile incomparabil mai mari realizate de pârâtă.
Se poate concluziona că, într-adevăr, art.30 alin.3 din Codul familiei instituie o prezumție relativă de comunitate, "calitatea de bun comun nu trebuie să fie dovedită". Acțiunea reclamantei a fost promovată tocmai în temeiul acestei prezumții, însă prezumția a fost răsturnată de către pârâtă, care a făcut dovada contribuției sale mai mari la dobândirea imobilului litigios.
Se constată astfel că instanțele de fond au aplicat în mod corect prevederile acestui text de lege.
Analizând recursul declarat de pârâta, Curtea constată că de asemenea este nefondat pentru considerentele ce vor fi prezentate:
Prima critică se referă la încălcarea prevederilor art.33 alin.2 din Codul familiei, la greșita respingere a excepției inadmisibilității acțiunii, instanțele ignorând invocarea de către pârâtă a beneficiului de discuțiune.
Beneficiul de discuțiune este o excepție pe care o poate pune creditorului urmăritor un terț dobânditor al imobilului ipotecat, cerând creditorului să urmărească mai întâi bunurile debitorului principal care se află încă în posesia acestuia și abia ulterior, dacă ar mai fi nevoie, să fie urmărite și bunurile fidejusorului.
Această excepție a fost invocată de către pârâtă prin întâmpinarea din 22 ianuarie 2007 (22, dosar fond), însă în mod corect instanțele au respins excepția inadmisibilității acțiunii formulată de ambii pârâți, reținând că din actele și lucrările dosarului rezultă că autoturismele vizate constituie tot bunuri comune, dobândite în timpul căsătoriei, iar pe de altă parte, nu au putut fi identificate, valoarea lor ipotetică neacoperind creanța reclamantei.
Este real însă că instanța de apel a ignorat întâmpinarea pârâtului, prin care se invocă beneficiul de discuțiune, fără a se influența soluția adoptată, conform căreia acest motiv de apel este neîntemeiat.
O altă critică de nelegalitate se referă la greșita aplicare a prevederilor art.6735Cod procedură civilă și excede analizei de față, întrucât instanța de apel nu a fost investită cu o astfel de critică, fiind formulată omisso medio.
Motivul de recurs ce vizează greșita reținere a contribuției majoritare a pârâtei de 70% în loc de 85% este de asemenea neîntemeiat față de actele și lucrările dosarului, în mod corect instanțele de fond au stabilit procentul ce reprezintă contribuția soției pârâte la dobândirea imobilului.
Nu poate fi primită nici susținerea conform căreia tribunalul a aplicat eronat prevederile art.6739Cod procedură civilă în raport de cota de contribuție a pârâtei.
Și sub acest aspect decizia este legală, având în vedere rațiunea formulării prezentei acțiuni de către creditor și imposibilitatea acoperirii debitului în altă modalitate, de aceea s-a impus atribuirea imobilului în natură în lotul debitorului urmărit pentru recuperarea creanței.
Potrivit practicii judiciare constante, în cadrul procedurii împărțelii judiciare reglementată de art.6731-67314Cod procedură civilă, modalitatea de înfăptuire a împărțelii judiciare trebuie aleasă în așa fel încât să nu îngreuneze situația creditorului care urmărește un bun comun pentru ceea ce i se datorează de unul dintre codevălmași. În acest sens este și decizia Secției civile și de proprietate intelectuală a Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.4517/2005.
Urmează a fi înlăturate apărările invocate de către această recurentă cu privire la eventualele acțiuni pe care le-ar putea formula creditoarea pentru recuperarea prejudiciului, aceasta fiind singura în măsură să stabilească modalitatea de recuperare a debitului.
Celelalte susțineri vizând dovezile administrate și interpretarea și aprecierea eronată a actelor și lucrărilor dosarului se referă la netemeinicia deciziei atacate și exced analizei de față, urmare modificărilor aduse art.304 Cod procedură civilă, prin abrogarea punctelor 10 și 11.
Pentru cele ce preced recursurile sunt privite ca nefondate și vor fi respinse ca atare, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta SERV și de pârâta, împotriva deciziei civile nr.17/A din 23 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimat fiind pârâtul .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02 aprilie 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./29.04.2009
Jud.apel: /
Jud.fond:
Președinte:Veronica Șerbănoiu BădescuJudecători:Veronica Șerbănoiu Bădescu, Florinița Ciorăscu, Mariana
| ← Reintegrare în familie. Decizia 715/2008. Curtea de Apel Galati | Pensie întreținere. Decizia 3/2008. Curtea de Apel Alba Iulia → |
|---|
