Stabilire program vizitare minor. Decizia 1561/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR- (1500/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.1561.
Ședința publică de la 16 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Doinița Mihalcea
JUDECĂTOR 2: Daniela Adriana Bînă
JUDECĂTOR 3: Ioana
GREFIER -
***** *****
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de recurenta reclamantă și de către recurentul pârât, împotriva deciziei civile nr.385 A din 16.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu Autoritatea Tutelară DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI SECTOR 3, PRIMĂRIA SECTORULUI 6 B și PRIMĂRIA SECTORULUI 3
are ca obiect - stabilire program vizitare minor.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat, pentru recurenta-reclamantă, în baza împuternicirii avocațiale nr.15/09.09.2009 emisă de Baroul București -Cabinet Individual, recurentul pârât personal lipsind reprezentanții autorităților tutelare Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 3, Primăria Sectorului 6 B și Primăria Sectorului 3
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, din oficiu, dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în încheierea de ședință din data de 14.09.2009, în sensul de a se menționa corect termenul din data de 16.11.2009 la Completul nr.1 și nu la Completul nr.5 cum din eroare s-a dactilografiat.
Recurentul pârât depune la dosar ordinul de plată în cuantum de 4 lei, reprezentând taxa de timbru aferentă cererii de recurs și 0,15 lei timbru judiciar. Totodată, recurentul pârât solicită amânarea cauzei pentru lipsă de apărare.
Reprezentantul recurentei reclamante arată că se opune amânării cauzei în sensul solicitat.
Curtea, după deliberare, având în vedere dispozițiile art.156 Cod de procedura civilă, respinge cererea formulată de către recurentul pârât, de amânare a cauzei pentru lipsă de apărare, ca fiind neîntemeiată, partea nedovedind temeinica împrejurarea care ar fi condus la imposibilitatea angajării unui apărător. Totodată, Curtea are în vedere data promovării căii de atac, respectiv 1.06.2009 precum și data la care recurentul pârât a primit citația pentru primul termen de judecată, respectiv 15.07.2009, apreciind că de la acel moment până astăzi partea a avut timp suficient pentru angajarea unui apărător.
Părțile declară că nu mai au alte cereri de solicitat în cauză.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Reprezentantul recurentei reclamante solicită admiterea recursului său astfel cum a fost formulat, admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței pronunțate de către instanța de fond în sensul măririi perioadei de 3 luni în care programul de vizitare al minorei de către pârât se face doar în prezența mamei, la 6 luni; nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
Arată că, este în interesul superior al copilului ca perioada de acomodare a minorei cu tatăl să fie treptată.
La solicitarea instanței, de a preciza dacă hotărârea nr.6599/08.08.2005 a fost respectată de către reclamantă, apărătorul acesteia arată că, între părți a existat o relație tensionată, și din cunoștințele sale, părțile nu au dus la îndeplinire dispozițiile sentinței.
Cu privire la recursul formulat de către pârâtul, reprezentantul recurentei reclamante arată că motivele acestuia nu se încadrează în dispozițiile expres și limitativ prevăzute de art.304 Cod de procedura civilă, aspect pe care l-a susținut și prin întâmpinarea depusă la dosar.
Recurentul pârât, cu privire la excepția nulității recursului, apreciază că motivele acestuia se încadrează în dispozițiile legale.
Totodată, solicită admiterea recursului său astfel cum a fost formulat.
Arată că, de la vârsta de 1 an și Jam inorei, a fost în imposibilitate de a-și vedea copilul.
La solicitarea instanței de a preciza de ce se opune ca minora să fie consiliată psihologic la întâlnirile cu tatăl,
arată că este dreptul său de a se opune și consideră că fetița are un comportament inadecvat în prezența tatălui deoarece în acest spirit a fost educată.
Cu privire la recursul formulat de către reclamantă, recurentul pârât solicită respingerea acestuia apreciindu-l ca fiind o modalitate de tergiversare a punerii în executare a sentinței nr.6599/08.08.2005.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată la 5.02.2007 reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând instanței să modifice programul de vizitare a minorei, program încuviințat pârâtului prin sentința civilă nr.6599/8.08.2005 a Judecătoriei sectorului 3 B, în sensul stabilirii orelor 12.00-18.00 în prima și a treia săptămână a fiecărei luni, la domiciliul minorei și numai în prezența reclamantei; să constate refuzul minorei de a părăsi domiciliul familial; să constate că punerea în executare a sentinței civile nr.6599/2005 reprezintă un prejudiciu pentru dezvoltarea fizică și morală a minorei.
În motivarea cererii s-a arătat că pârâtul a întrerupt orice relație cu minora, din vina sa exclusivă întrucât reclamanta nu i-a interzis niciodată să-și vadă copilul.
Pârâtul a obținut o primă hotărâre prin care i s-a încuviințat un program de vizitare a minorei în 28.05.2004, iar ulterior prin sentința civilă nr.6599/8.08.2005 a obținut o nouă hotărâre în același sens dar cu un program extins.
A arătat reclamanta că fiica sa minoră refuză orice legătură cu pârâtul din cauza traumelor la care a fost supusă de acesta încă la o vârstă fragedă și refuză să părăsească domiciliul împreună cu pârâtul.
S- mai susținut că pârâtul nu a mai avut nici o întâlnire cu fiica sa de mai bine de 2 ani ceea ce presupune "înfiriparea unei relații pas cu pas".
Prin sentința civilă nr.2329/3.04.2008 a Judecătoria sectorului 6 B s-a admis excepția inadmisibilității capetelor 2 și 3 din cererea de chemare în judecată, s-a admis acțiunea și s-a modificat programul de vizitare stabilit prin sentința civilă nr.6599/2005 a Judecătoria sectorului 3 B, în sensul că s-a încuviințat ca pârâtul să aibă legături personale cu minora născută la 13.04.2002, în afara domiciliului reclamantei, după cum urmează:
1. în primele 3 luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, în săptămânile 1 și 3 din lună, sâmbăta și duminica, în intervalul orar 10,00-16,00, în prezența reclamantei;
2. începând cu luna a patra de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, în săptămânile I și 3 din lună, de sâmbătă ora 10,00 până duminică ora 16,00;
3. în luna august 2008, 2 săptămâni, respectiv săptămânile 2 și 3;
4. începând cu vara anului 2009, o lună - luna iulie în anii impari și luna august în anii impari;
5. în anii pari, prima Jav acanței de Paște și a doua Jav acanței de " C;
6. în anii impari, prima Jav acanței de C și a doua Jav acanței de Paște.
În considerentele sentinței s-a reținut că minora este fiica părților, născută la 13.04.2002, având statutul de copil din căsătorie; căsătoria părților a fost desfăcută prin divorț în cursul anului 2004, iar minora a fost încredințată spre creștere și educare reclamantei; prin sentința civilă nr.6599/8.08.2005 a Judecătoriei Sector 3 B s-a admis acțiunea și s-a încuviințat reclamantului (pârâtul din prezenta cauză) un program de vizitare a minorei, cu posibilitatea luării acesteia la domiciliul reclamantului după cum urmează: de două ori pe lună, în primul și al treilea sfârșit de săptămână, de sâmbătă ora 10,00 până duminică ora 16,00; o săptămână în vacanța de iarnă, o lună în vacanța de vară precum și cu ocazia sărbătorilor religioase, alternativ cu pârâta (reclamanta din prezenta cauză), cu obligația reclamantului de a readuce minora la domiciliul pârâtei. Programul de vizitare stabilit prin sentința civilă nr.6599/8.08.2005 a Judecătoriei sectorului 3 B nu a putut fi pus în executare - nici voluntară și nici silită - reclamanta opunându-se executării pe motiv că minora refuză orice legătură cu pârâtul urmare tratamentelor la care a fost supusă; s-a arătat în prezentarea motivelor de fapt că minora" a dezvoltat o frică față de pârât și nu vrea cu nici un chip să-l vadă și cu atât mai puțin să părăsească domiciliul împreună cu acesta spre o destinație pe care ea nu o cunoaște". A susținut astfel reclamanta că îi este imposibil să treacă peste dorințele și temerile minorei pentru a da curs unei hotărâri judecătorești care îi ignoră cu desăvârșire interesele. A apreciat în concluzie reclamanta că un asemenea program de vizitare dăunează copilului, ba chiar îl "traumatizează".
Față de convingerile reclamantei în sensul că punerea în executare a sentinței civile sus menționate ar vătăma minora, s-a ajuns ca în prezent între minoră și pârât să nu existe nici un fel de legătură, minora să nu își cunoască practic tatăl, pârâtului să îi fie încălcat dreptul de a avea legături personale cu copilul său, minorei să-i fie încălcate o serie de drepturi - toate drepturile la care se referă art.14 alin.1 și 2 din Legea nr.272/2004.
Instanța a mai reținut din probatoriile administrate că în condițiile în care, în prezent între pârât și minoră nu există nici un fel de legătură, nu se poate stabili că încercarea de formare a unei astfel de legături personale ar primejdui în vreun fel "dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului."
Aceasta întrucât atitudinea reclamantei de a se opune desfășurării programului de vizitare a făcut practic imposibilă identificarea unor motive concret din care să rezulte că supravegherea minorei de către pârât pentru perioadele de timp stabilite prin sentința civilă nr.6599/8.08.2005 ar fi de natură să vatăme pe minoră. Cu alte cuvinte, în lipsa unor probe certe în sensul că pârâtul, prin comportamentul său lipsit de responsabilitate riscă sau chiar urmărește vătămarea minorei (probatoriul căzând în sarcina reclamantei) inexistența unei legături personale între pârât și minoră nu poate fi de natură a crea măcar prezumții simple sau de natură a evidenția un singur caz particular în care interesele minorei ar fi fost vătămate de neglijența sau acțiunea răuvoitoare a pârâtului.
Față de situația de fapt expusă, instanța a reținut că în prezent relația minorei cu tatăl său este grav afectată - practic este suprimată - și că se impune ca ambii părinți să-și asume responsabilitatea în sensul de a întreprinde demersurile necesare și de a-și asuma efortul " conjugat" pentru ca această relație să fie reluată. Aceasta întrucât ambii părinți au nu numai drepturi dar și obligații față de copiii lor, iar lipsa de responsabilitate parentală în exercitarea" drepturilor copilului nu poate avea alt efect decât vătămarea gravă a drepturilor copilului.
Instanța a mai reținut în concluzie că interesele și drepturile minorei sunt grav încălcate de atitudinea de neconciliat a ambilor părinți, că interesul superior al minorei este acela de a-și cunoaște tatăl și de a avea o legătură firească cu tatăl ei, că dispozițiile legale în materie - atât cele cuprinse în Codul familiei, cât și cele cuprinse în Legea nr.272/2004 - urmăresc dezvoltarea copilului în cadrul familial, nu în afara lui și în condiții de promovare a principiului încrederii și colaborării între membrii unei familii și că se impune implicarea responsabilității ambilor părinți în formarea relației tată/fiică pentru înlăturarea efectelor dăunătoare resimțite de minoră până în prezent, efecte ce urmează a se agrava (dacă mai este posibilă o agravare), în condițiile în care la momentul pronunțării hotărârii minora a împlinit deja vârsta de 6 ani, vârstă la care ar trebui să fie pregătită pentru a relaționa social și este de notorietate că impactul separării părinților asupra psihicului copiilor este mult mai puternic atunci când copiii sunt implicați în viața socială, urmare înscrierii lor la grădiniță/școală întrucât prin socializarea cu alți copii care cresc și se dezvoltă într-un mediu familial complet, copiii încredințați unuia dintre părinți percep separarea părinților ca pe o privare a lor de ocrotirea celuilalt părinte.
Sub aspectul excepției inadmisibilității capetelor 2 și 3 ale cererii, instanța a apreciat întemeiată excepția, reținând în esență că un minor în vârstă de 6 ani nu are discernământul de a manifesta un refuz de a părăsi domiciliul (astfel că eventualul refuz ar fi lipsit de relevanță juridică atâta timp cât minorul nu are capacitate juridică de exercițiu), iar în lipsa discernământului prezumat de lege - eventuala constatare a refuzului, așa cum s-a explicat mai sus, nu ar reprezenta decât o dovadă a împrejurării de fapt că acest refuz a fost indus minorei, indiferent fiind dacă inducerea a fost voluntară sau involuntară. În ceea ce privește capătul 3 de cerere instanța a reținut că unul dintre efectele hotărârii judecătorești definitive și irevocabile este acela că hotărârea judecătorească se bucură de o prezumție absolută în sensul că reflectă adevărul; în acest context instanța a reținut că sentința civilă nr. 6599/8.08.2005, stabilind că este în interesul copilului păstrarea legăturii firești cu tatăl ei și determinând un program de vizitare pentru exercitarea acestui drept, nu poate reține în egală măsură că aceeași hotărâre ar fi de natură a vătăma drepturile copilului; de altfel, din modalitatea de exprimare a reclamantei trage concluzia că nu sentința civilă în sine ar reprezenta" un prejudiciu pentru dezvoltarea fizică și morală a minorei. ci punerea în executare a acestei sentințe. Or, potrivit susținerilor ambelor părți această sentință nu a fost pusă în executare, pârâtul practic nereușind să desfășoare un program de vizită potrivit dispozitivului hotărârii.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamanta cât și pârâtul.
Reclamanta a susținut în dezvoltarea motivelor de apel că se impune schimbarea în parte a sentinței de fond, în sensul" măririi perioadei de 3 luni" în care programul de vizitare a minorei de către tatăl acesteia se face numai în prezența mamei, la o perioadă de 6 luni, având în vedere interesul superior al minorei, precum și faptul că tatăl nu a avut nici o întâlnire cu minora de mai bine de 4 ani, împrejurare ce ar putea crea un prejudiciu moral pentru copil în momentul părăsirii domiciliului pentru a se deplasa la domiciliul tatălui.
Apelantul-pârât susține în dezvoltarea motivelor de apel că nu sunt motive temeinice care să justifice schimbarea programului de vizitare a minorei, astfel cum a fost stabilit prin sentința civilă nr.6599/8.08.2005, și pe cale de consecință acțiunea reclamantei este abuzivă și de natură a prejudicia interesele minorei, urmând a fi respinsă, ca și consecință a admiterii apelului declarat de apelantul-pârât.
Prin decizia civilă nr.385/16.03.2009 Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins ambele apeluri ca nefondate.
În motivarea deciziei tribunalul a arătat că garantarea drepturilor copilului în general, dar și în raport cu părinții săi se realizează prin respectarea și aplicarea principiilor consacrate atât de Codul familiei, cât și de Legea 272/2004 și care se referă la principiul respectării cu prioritate a interesului superior al copilului.
Așa cum copilul are dreptul de a exista alături de părinții săi, în situații de excepție, cum le denumește Legea nr. 272/2004,când copilul minor a fost încredințat spre creștere și educare uneia dintre părinți, celălalt părinte are dreptul de a avea legături personale cu copilul și de a veghea la creșterea și educarea lui.
Modalitățile de exercitare a acestui drept pot fi stabilite prin acord de către părinți, în caz contrar fiind necesară intervenția justiției ca în speța de față, când instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală respectând principiul interesului superior al copilului născută la data de 13.04.2002.
În aprecierea sa instanța are obligația de a găsi un just echilibru către interesele copilului, în vârstă de 6 ani și Il luni și cele ale părinților.
Așa fiind, Tribunalul a constatat că prima instanță a făcut o apreciere justă și pertinentă a circumstanțelor concrete ale cauzei care permit stabilirea unor relații afective între părinte-copil, că se află la o vârstă propice dezvoltării unor relații firești între ea și tatăl său, că are dreptul să participe la activități recreative specifice vârstei sale, care în timpul și modalitatea agreată de apelanta-reclamantă nu se pot realiza.
Potrivit programului încuviințat de prima instanță, copilul beneficiază de o reală oportunitate în dezvoltarea unor relații firești cu tatăl său, fapt pentru care vor fi înlăturate ca nefondate criticile formulate de apelanta-reclamantă, precum și argumentele aduse în sprijinul acestora.
În lipsa unor elemente concrete și directe care să demonstreze influența negativă a tatălui asupra echilibrului psiho-emoțional al copilului, Tribunalul a apreciat că nu sunt suficiente și nici rezonabile susținerile apelantei-reclamante cu privire la necesitatea stabilirii unui interval de 6 luni pentru exercitarea relațiilor personale cu minora numai în prezența mamei.
Este lesne de observat că neînțelegerile dintre părinți în legătură cu exercitarea programului de relații personale este de natură a crea copilului un stres psihic și emoțional, astfel încât ambii părinți sunt datori să rezolve această problemă de o manieră corespunzătoare unor persoane mature și cu deplină responsabilitate și, nicidecum prin izolarea copilului la unul dintre părinți.
Tribunalul atrage atenția asupra faptului că trebuie informată despre măsurile dispuse de instanță, astfel încât aceasta să înțeleagă corect faptul că va petrece anumite perioade de timp cu tatăl său, dar și motivul pentru care această măsură este în interesul său, este necesară pentru consolidarea unor relații de familie cu ambii părinți.
unor viitor executări silite de care au făcut vorbire ambele părți, ține strict de capacitatea părților de a recunoaște justețea deciziei judiciare și puterea de lucru judecat a hotărârii înzestrată cu forță executorie și să procedeze de bunăvoie la realizarea obligației dispuse în sarcina lor.
Tribunalul a înlăturat ca nefondată critica apelantului-pârât ce vizează lipsa unor motive temeinice pentru schimbarea programului de vizitare a minorei stabilit prin sentința civilă nr.6599/8.08.2005, constatând că situația de fapt avută în vedere la acel moment s-a schimbat, ceea ce implică armonizarea programului de exercitare a legăturilor personal cu minora, cu vârsta acesteia, cu gradul de înțelegere și capacitatea în continuă dezvoltare a copilului.
Împotriva aceste decizii au declarat recurs reclamanta și pârâtul -.
Reclamanta a criticat decizia sub aspectul prevederilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă, susținând că instanța trebuia să încuviințeze pârâtului, într-o primă perioadă de cel puțin 6 luni, un program mai restrâns care să nu presupună o măsură radicală - părăsirea domiciliului de minoră pentru aproape 2 zile și cazarea ei în garsoniera pârâtului în care nu există măcar un pat pentru copil.
Susține recurenta că cele două hotărâri încalcă interesul superior al minorei astfel prevăzut în Legea nr.272/2004 în privința perioadei de acomodare a minorei. Pârâtul și fiica sa nu au construit o relație de nici un fel, acesta fiind practic un străin pentru ea, este necesar ca întâi copilul să îl cunoască pe acesta și să capete încredere în el, percepându-l ca pe tatăl său, situația datorându-se culpei pârâtului în relația cu fiica sa.
De asemenea, a mai arătat că pârâtul nu a manifestat preocupare față de nevoile materiale ale minorei, nu are nici o reprezentare a acestora și în consecință nici reprezentarea responsabilităților unui părinte.
Pârâtul a refuzat să se întâlnească cu minora în prezența unor persoane (executor judecătoresc, psiholog, reclamanta) pentru a vedea direct care este starea minorei în ceea privește părăsirea domiciliului familial, dimpotrivă pârâtul a avut un comportament șicanator.
Consideră recurenta că instanța de apel nu s-a pronunțat pe excepția lipsei de interes a apelului formulat de pârât cu privire la punctele 2, 3, 4, 5 și 6 din programul de vizitare, prin sentința pronunțată în primă instanță pârâtului dându-i-se mai mult decât prin sentința pronunțată în anul 2005, practic acest câștigând.
Pârâtul a criticat decizia apreciind că, deși i se recunoaște dreptul de a avea legături personale cu propriul copil și de a veghea la creșterea și educarea lui s-a respins critica referitoare la lipsa unor motive temeinice pentru schimbarea programului de vizitare a minorei.
Prin soluția pronunțată i se refuză, practic, drepturile menționate anterior, deși acestea i-au fost recunoscute când minora avea 5 ani, în prezent minora având vârsta de 6 ani și 11 luni.
Se susține că sentința civilă nr.6599/8.08. 2005 devenit definitivă și irevocabilă în decembrie 2006, iar în februarie 2007 intimata - reclamantă a promovat prezenta acțiune, practic nu s-au schimbat condițiile avute în vedere la pronunțarea primei hotărâri, aspect care nu a fost motivat de către instanța de apel.
Intimata nu a dovedit faptul că punerea în aplicare a sentinței civile nr.6599/2005 ar prejudicia dezvoltarea minorei, tot aceasta fiind vinovată de neexecutarea sentinței anterioare și de împiedicarea unor relații normale între tată și fiică.
Deși se reține de tribunal că situația de fapt avută în vedere la pronunțarea sentinței nr.6599/2005 s-a schimbat nu motivează această afirmație, fiind incidente dispozițiile art.304 pct.7 Cod procedură civilă.
O altă critică se întemeiază pe dispozițiile art.304 pct.6 Cod procedură civilă - instanța nu a acordat nici ce a solicitat reclamanta și nici ce a solicitat pârâtul.
Prin programul stabilit i se refuză dreptul de a lua copilul la propriul domiciliu însă se recunoaște în același timp imposibilitatea desfășurării acestuia la domiciliul intimatei, astfel încât este neclar unde se va desfășura programul de vizitare.
Reclamanta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de pârât ca nefondat, invocând și excepția nulității recursului pentru neîncadrarea în dispozițiile art.304 Cod procedură civilă.
Analizând potrivit art.137 alin.1 Cod procedură civilă excepția invocată Curtea o va respinge ca nefondată având în vedere că recursul promovat de pârât se încadrează în dispozițiile art. 304 pct.6, 7 și 9 Cod procedură civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului Curtea va admite recursul declarat de pârât sub aspectul dispozițiilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă și va respinge recursul declarat de reclamantă având în vedere următoarele considerente:
Prin sentința civilă nr.6599/8.08.2005 Judecătoria sectorului 3 a admis cererea formulată de și a încuviințat reclamantului dreptul de a avea legături personale cu minora născută la 13.04.2002 de două ori pe lună, în primul și al treilea sfârșit de săptămână, de sâmbătă ora 10.00 până duminica ora 16.00, o săptămână în vacanța de iarnă, o lună în vacanța de vară precum și cu ocazia sărbătorilor religioase, alternativ cu pârâta, cu obligația reclamantului de a readuce minora la domiciliul pârâtei.
Această hotărâre a rămas definitivă și irevocabilă în 14.12.2006 prin respingerea ca tardiv recursului declarat de prin decizia civilă nr.2425 a Curtea de Apel București secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.
Prezenta cauză a fost promovată de reclamantă la 5.02.2007 iar din motivele de fapt expuse de aceasta în cuprinsul cererii rezultă în primul rând motive de nemulțumire față de sentința civilă nr.6599/8.08.2005 iar cauza determinantă a acțiunii fiind programul de vizitare de abia stabilit prin sentința sus - menționată.
Potrivit art.43 alin.3 din Codul Familiei părintele divorțat, căruia nu i s-a încredințat copilul, păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta, precum și de a veghea la creșterea, educarea, învățătura și pregătirea lui profesională.
Aceste dispoziții privesc dreptul părintelui divorțat, căruia nu i s-a încredințat copilul, să păstreze legături personale cu acesta și de a vechea la creșterea, educarea, învățătura și pregătirea lui profesională în opoziție cu terțele persoane și, în special, cu celălalt părinte, căruia i s-a încredințat copilul și care este debitorul obligației corelative, fiind ținut să-i asigure fostului său soț, care și-a păstrat calitatea de părinte realizarea efectivă a drepturilor conferite de lege.
O atare conduită cooperantă este impusă de împrejurarea că drepturile menționate constituie, în realitatea, mijloace pentru îndeplinirea obligațiilor pe care le are orice părinte față de copilul său și care subzistă atâta timp cât părintele nu este decăzut din drepturile părintești.
Pe de altă parte, prin derogare de la regula potrivit căreia orice drept dă expresie unui interes legitim, dreptul părintelui de a avea legături personale cu minorul este recunoscut în considerarea interesului exclusiv al copilului.
Împrejurarea invocată de recurenta - reclamantă că minora nu își cunoaște practic tatăl și că este ostilă menținerii relațiilor personale cu celălalt părinte, că pârâtul s-a dezinteresat de copil în timpul căsătoriei, deși are vârsta de 7 ani, nu constituie un argument nici pentru înlăturarea efectelor irevocabile ale unei hotărâri judecătorești și nici pentru restrângerea programului de vizitare, ori înlăturarea dispoziției de a permite pârâtului - recurent să o ia pe minoră din domiciliul său.
În cauză, reclamanta în calitate de debitor al obligației corelative nu a înțeles să asigure realizarea efectivă a drepturilor conferite de art.43 alin.3 Codul Familiei, împiedicând dezvoltarea unei relații normale și firești între tată și copil. Această atitudine rezultă din chiar motivele de fapt expuse în cererea de chemare în judecată, reclamanta neînțelegând să se conformeze unei hotărâri judecătorești irevocabile, iar la puțin timp după pronunțarea acesteia solicitând schimbarea programului de vizitare deja stabilit.
Practic, prin promovarea unei noi acțiuni s-a ajuns la înlăturarea efectelor hotărârii irevocabile prin care se stabilise un program de vizitare a minorei, program care nu a fost pus în executare efectiv, cu atât mai mult cu cât situația de fapt avută în vedere la pronunțarea sentinței civile nr.6599/8.08.2005 nu s-a schimbat la data promovării și pronunțării sentinței civile nr. 2329/2.04.2008.
Modificarea programului de vizitare a minorei se poate realiza în condițiile în care de la momentul stabilirii sale și până la data introducerii unei noi cereri de chemare în judecată au intervenit alte situații de fapt care fac imposibilă exercitarea acelui program, împrejurări care ar prejudicia interesul superior al copilului, ori în prezenta cauză nu se regăsește această ipoteză.
Atitudinea ostilă a părinților, derivată din defulările unui mariaj eșuat, nu trebuie să se transmită copilului, care nu are capacitatea psihică de a discerne care dintre cei doi părinți are dreptate, și nici nu îl poate priva pe copil de posibilitatea de a avea legături directe și nemijlocite cu unul dintre părinți.
Interesul superior al copilului trebuie să se reflecte în primul rând în beneficiul acestuia de ași cunoaște fiecare părinte, prin propriile abilități și nu mijlocit, căci un contact în prezența mai multor autorități induce artificial presiune în plus asupra psihicului copilului, exacerbând nejustificat temerea față de o situație creată de tensiunile existente între cei doi părinți ai săi.
Nici prezența mamei în timpul efectuării programului de vizitare nu este benefică copilului, în condițiile în care relațiile cu fostul soț sunt foarte tensionate, reluarea legăturilor firești între tată și minoră trebuind făcută într-un mod cât mai și fără nici o influență din afară.
În plus, astfel cum a arătat și tribunalul nu există elemente concrete și directe care să demonstreze influența negativă a tatălui asupra echilibrului psiho - emoțional al copilului, astfel încât susținerile recurentei - reclamante sunt nefondate.
Intervalul de 4 ani în care legăturile firești tată - copil au fost scurtcircuitate se datorează însăși proceselor privind stabilirea programului de vizitare a minorei, timp în care atât reclamanta cât și pârâtul au avut prilej de întreținere și exacerbare a stării conflictuale dintre ei, de nesocotire a unor hotărâri judecătorești irevocabile precum și a interesului superior al copilului, cu consecința directă a imposibilității realizării unor relații firești între părinți și copii.
Excepția lipsei de interes a apelului formulat de pârât nu este fondată, întrucât poziția procesuală a acestuia a fost aceea de respingere a acțiunii și a menținerii programului de vizitare în condițiile stabilite de sentința civilă nr.6599/2005, astfel încât interesul său este legitim.
Astfel fiind, constatând că de la data pronunțării sentinței civile nr.6599/8.08.2005 definitivă și irevocabilă la 14.12.2006 nu au intervenit schimbări ale situației de fapt, care să justifice modificarea programului de vizitare a minorei, Curtea va admite recursul declarat de pârâtul sub aspectul art.304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Celelalte critici ale pârâtului întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 6 și 7 Cod procedură civilă nu sunt întemeiate, parte din argumentele invocate încadrându-se de fapt în dispozițiile punctului 9 al aceluiași articol.
În temeiul art.137 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondată excepția nulității recursului formulat de pârât, în temeiul art. 312 alin.1 Cod procedură civilă va admite recursul formulat de pârâtul și respinge recursul formulat de reclamanta, va modifica în parte decizia recurată, în sensul că admite apelul formulat de pârâtul, va schimba în tot sentința apelată în sensul că va respinge acțiunea ca neîntemeiată și va menține celelalte dispoziții ale deciziei din apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția nulității recursului formulat recurentul pârât.
Admite recursul formulat de recurentul pârât, împotriva deciziei civile nr.385/A/16.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă și autoritatea tutelară DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI SECTOR 3, PRIMĂRIA SECTORULUI 6 B și PRIMĂRIA SECTORULUI 3
Respinge recursul formulat de recurenta reclamantă împotriva aceleiași decizii.
Modifică în parte decizia recurată, în sensul că:
Admite apelul declarat de apelantul pârât împotriva sentinței civile nr.2329/3.04.2008 pronunțată de Judecătoria sectorului 6
Schimbă în tot sentința apelată, în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.
Menține restul dispozițiilor deciziei din apel.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 ex/13.01.2009
-------------------------------------------
- Secția a IV-a -
-
Jud.Sector 1 -
Președinte:Doinița MihalceaJudecători:Doinița Mihalcea, Daniela Adriana Bînă, Ioana
| ← Divort. Decizia 870/2009. Curtea de Apel Ploiesti | Interdicție. Decizia 150/2008. Curtea de Apel Galati → |
|---|
