Stabilire program vizitare minor. Decizia 1667/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale,
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1667/R/2008
Ședința publică din 12 septembrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Antoaneta Tania Nistor JUDECĂTOR 2: Anca Adriana Pop
JUDECĂTOR: --- -
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
S-a luat spre examinare recursul declarat de către pârâta -, împotriva Deciziei civile nr.177/A din 30 martie 2007, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe reclamanții intimați și, intervenientul, precum și pe Autoritățile tutelare CONSILIUL LOCAL AL MUN.C-N - Serviciul Administrație Publică Locală Autoritate Tutelară și CONSILIUL LOCAL AL MUN.S - Serviciul Administrație Publică Locală Autoritate Tutelară și pe curator -, având ca obiect stabilire program vizitare minor.
Se constată că la data de 9 septembrie 2008, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtei recurentă, concluzii scrise.
La data de 10 septembrie 2008, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea reclamanților intimați concluzii scrise.
Totodată, la data de 12 septembrie 2008, s-a depus la dosar din partea intervenientului, prin fax, concluzii la care a anexat jurisprudența Curții de Apel București.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință a termenului din 5 septembrie 2008, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 12 septembrie 2008.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 8025/2006 pronunțată la data de 02.11.2006 de Judecătoria Cluj -N în dosar nr. 19126/2005 a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții și împotriva pârâtei și, în consecință, s-a reglementat programul de vizită al minorei, născută la data de 10.10.1996, 7 zile în cursul vacanței de vară a minorei, prin luarea acesteia la domiciliul reclamanților și readucerea la domiciliul mamei.
A fost respinsă cererea reclamanților de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătoria a reținut următoarele:
Potrivit sentinței civile nr. 2620/2000 a Judecătoriei Cluj -N, s-a desfăcut prin divorț căsătoria încheiată de pârâtă cu numitul, iar minora, născută la data de 08.10.1996 a fost încredințată pârâtei spre creștere și educare.
Prin sentința civilă nr. 11105/2002 a Judecătoriei Cluj -N, definitivă și investită cu formulă executorie a fost reglementată modalitatea in care tatăl să păstreze legăturile personale cu fiica sa, astfel: in două săptămâni din lună, de sâmbătă orele 11 până duminica orele 19, două săptămâni în vacanța de vară a copilului și a unei săptămâni în vacanța de iarnă, petrecerea zilei copilului și a unei zile in cursul sărbătorii de C la locul de muncă al tatălui, petrecerea sărbătorilor religioase de C și Paști, două zile fiecare, alternativ un an cu tatăl și celălalt an cu mama.
Prin decizia civilă nr. 120/A/2005 a Tribunalului Clujs -a respins apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 5755/2004 a Judecătoriei Cluj -N prin care reclamanții au solicitat reglementarea unui program de vizitare a minorei, acțiune respinsă, hotărâre menținută prin Decizia civilă nr. 1884/R/2005 a Curții de APEL CLUJ.
Din considerentele acestor hotărâri judecătorești reiese că motivul respingerii solicitării reclamanților de a li se stabili un program de vizitare a nepoatei lor a fost acela că potrivit dispozițiilor art. 42-44 din Codul familiei, legăturile personale există doar între copil și părintele divorțat căruia nu i-a fost încredințat copilul, ori reclamanții nu au calitatea de părinte a minorei.
Judecătoria a reținut că hotărârile în materia reglementării programului de vizitare au autoritate de lucru judecat numai atâta timp cât nu s-au modificat împrejurările care au stat la baza pronunțării lor.
Pârâta, deși nu a învederat vreun motiv care ar împiedica vizitarea minorei de către bunici, vreo cauză care ar pune în primejdie dezvoltarea acesteia din urmă, se opune admiterii acțiunii, cu toate că arată faptul că minora a ținut legătura cu bunicii, neexistând nici un fel de probleme în acest sens sau vreo opoziție din partea mamei.
Martora a arătat că legătura dintre copil și bunici s-a păstrat permanent, existând între aceștia o puternică relație afectivă, copilul petrecând timp cu bunicii și că în prezent minora se află în cu mama sa.
Potrivit art. 14 din Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele precum și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament. Copilul are dreptul de a-și cunoaște rudele și de a întreține relații personale cu acestea, precum și cu alte persoane cu care copilul s-a bucurat de viața de familie, în măsura în care acest lucru nu contravine interesului său superior. Părintele sau alt reprezentant legal nu pot împiedica relațiile personale ale acestuia cu bunicii cu care copilul s-a bucurat de viața de familie, decât în cazul în care instanța decide în acest sens, apreciind că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului.
Raportat la dispozițiile legale de mai sus, instanța a reținut că în contextul actualei legislații legea oferă un cadru legal legăturilor personale bunici-copii.
Este real că legea vorbește despre dreptul copilului însă, în condițiile in care părinții sunt divorțați iar copilul a fost încredințat unuia dintre părinți, acest drept al copilului poate fi exercitat de acest din urmă părinte in numele copilului.
In cazul de față este evident că între pârâtă și fostul soț există o relație extrem de tensionată, relație care s-a concretizat in numeroase acțiuni în justiție de reglementare a vizitării minorei, instanța pronunțându-se inclusiv pe constatarea că minora a fost deplasată în SUA și reținută în mod ilicit conform Convenției d l Haga.
Deci este puțin probabil că pârâta va încuraja relațiile bunici-copil ori va formula vreo acțiune de reglementare a vizitării minorei de către bunici.
Acest aspect reiese clar din opoziția pârâtei la acțiunea de față, considerent pentru care instanța a apreciat că intre reprezentat și reprezentat există contrarietate de interese și de aceea a desemnat un curator pentru copil.
Pornind de la dispoziția legală citată mai sus instanța a apreciat că reclamanții au calitate procesuală activă, căci dată fiind situația reținută mai sus, aceștia sunt singurele persoane care ar putea promova o astfel de acțiune.
Cu aceeași motivare a fost respinsă și excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă.
Excepția autorității de lucru judecat invocată tot de pârâtă a fost respinsă pe considerentul că în prezent există dispoziții legale care permit stabilirea legăturilor personale dintre bunici și copii în condițiile in care aceste legături nu afectează minorul, deci se circumscriu interesului superior al acestuia.
Pe fond, instanța a apreciat temeinicia cererii de chemare in judecată, reținând că minora este foarte atașată de bunici și relația dintre aceștia este armonioasă, fapt necontestat de pârâtă iar pentru a pentru a împiedica in viitor, în contextul relațiilor tensionate dintre familii, existența unui program clar de vizitare, se impune stabilirea de către instanță a unui astfel de program.
Prin decizia civilă nr. 177 din 30 martie 2007 Tribunalului Clujs -a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr. 8025 din 02.11.2006 pronunțată de Judecătoria Cluj -N în dosar 19126/2005 al Judecătoriei Cluj -
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul constatat că, contrar susținerilor apelantei, art. 14 și urm. din Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului nu conține dispoziții de principiu, ci norme juridice cu aplicabilitate directă, de vreme ce reglementează in concret modalitatea in care se pot realiza legăturile personale ale copilului cu părinții, rudele și alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament.
Aliniatul 3 din art. 14 prevede următoarele: " Părinții sau un alt reprezentant legal al copilului nu pot împiedica relațiile personale ale acestuia cu bunicii, frații și surorile ori cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie, decât în cazurile în care instanța decide in acest sens, apreciind că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului".
Referindu-se la instanța care va decide dacă se impune resticționarea dreptului copilului de a avea legături personale cu persoanele la care se referă textul legal, legiuitorul a admis posibilitatea sesizării instanțelor cu litigii având ca obiect dreptul copilului de avea relații personale cu bunicii, frații, surorile ori cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie. Cum însuși părintele împiedică dreptul copilului la legături personale este evident că nu acesta va avea inițiativa promovării litigiului având ca obiect reglementarea dreptului copilului de a avea legături personale cu bunicii, frații, surorile ori alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie, ci aceste persoane, la care se referă dreptul copilului și care reclamă respectarea dreptului recunoscut de lege. Ori, dacă s-ar susține că aceste persoane nu ar avea dreptul la formularea unei acțiuni având ca obiect respectarea dreptului prevăzut de art. 14 alin. 3 din Legea 272/2004, cine ar mai rămâne să exercite acest drept, căci este este ilogic să se admită că dreptul de a formula acțiune in respectarea dreptului recunoscut de art. 14 al. 3 din legea 272/2004 ar aparține numai copilului, care este reprezentat cel mai adesea chiar de părintele recalcitrant.
Este adevărat că în cea mai mare parte relațiile de familie sunt reglementate de Codul familiei, însă acesta constituie dispoziția de drept comun in materie, ce se completează cu norme speciale printre care și Legea nr. 272/2004.
Apelanta a criticat sentința judecătoriei și pentru faptul că nu s-a verificat dacă a intervenit o modificarea a împrejurărilor de fapt avute în vedere de instanță la soluționarea litigiului purtat anterior între părți, având același obiect, soluționat irevocabil la data de 31.08.2005.
Din cuprinsul sentinței civile nr. 5755/2004 pronunțată de Judecătoria Cluj -N, a Deciziei civile nr. 120/A/2005 pronunțată de Tribunalul Cluj și a deciziei civile nr. 1884/R/2005 pronunțată de Curtea de APEL CLUJ, a rezultat că litigiul anterior a fost soluționat pe excepția inadmisibilității, fără ca instanțele să fi intrat in cercetarea fondului acțiunii formulate de aceeași reclamanți și. In aceste condiții, instanța nu avea motive să cerceteze dacă s-au modificat împrejurările de fapt care au stat la baza pronunțării soluțiilor anterioare.
Judecătoria a reținut corect că nu există autoritate de lucru judecat in cauză raportat la hotărârile judecătorești menționate mai sus, în condițiile in care acțiunea dedusă judecății se întemeiază pe alte norme juridice decât cele indicate ca temei de drept în primul litigiu, și anume Legea nr. 272/2004, și astfel nu există identitatea de cauză.
Apelanta a pretins că starea de fapt reținută de prima instanță este lipsită de temei, întrucât probele testimoniale administrate in cauză au dovedit că nu a împiedicat păstrarea legăturilor personale dintre fiica sa și bunicii paterni.
în care a acționat apelanta, aceea de a scoate ilegal copilul din țară în data de 3 decembrie 2004, împrejurare constatată prin Încheierea pronunțată de Tribunalul București la data de 05.05.2005 în dosar nr. 750/2005, faptul că perioade îndelungate de timp copilul se află în afara țării, respectiv în, unde urmează cursurile școlare, precum și atitudinea procesuală a mamei, sunt indicii puternice în sensul contrar celor pretinse de mamă și care fac necesară existența unei garanții în respectarea dreptului copilului de a avea legături personale cu bunicii, prin stabilirea pe cale judiciară a modalității concrete de păstrare a legăturilor personale a copilului cu bunicii paterni.
Menținerea legăturii dintre copil și bunicii paterni prin corespondență sau telefonic nu este suficientă, căci potrivit art. 15 alin. (1) lit. c) din Legea 272/2004 relațiile personale se realizează și prin găzduirea copilului de către bunici și de asemenea, copilul are dreptul la contacte directe cu bunicii.
În dovedirea susținerilor sale pârâta a depus la dosar un extras din corespondența electronică purtată de copil cu tatăl său, în care se făcea referire la vizita pe care copilul și tatăl urmau să o facă la S, adică la bunicii paterni.
O vizită scurtă făcută la bunicii paterni în cursul programului de vizitare al tatălui, nu este însă suficientă pentru ca minora să aibă legături personale efective cu bunicii săi,pe de o parte, și pe de altă parte, copilul are dreptul la legături persoanele atât cu părinții, cât și cu bunicii, ceea ce înseamnă că nu este necesar ca, pentru a asigura legăturile personale cu bunicii, să se restrângă timpul petrecut de copil cu tatăl.
Este adevărat că in privința excepțiilor instanța nu a procedat pe deplin potrivit dispozițiilor art. 137 Cod pr.civ. respectiv nu le-a soluționat mai înainte de a trece la administrarea probelor legate de fondul cauzei, ci a preferat să se pronunțe numai prin încheiere asupra lor, dar apelanta nu a pretins existența vreunei vătămări decurgând din procedeul ales de instanță. Cum potrivit art. 105 alin. 2 Cod pr.civ. nulitatea unui act de procedură intervine numai în cazul existenței unei vătămări, vătămare care nu a fost invocată, se va înlătura această critică.
Împotriva acestei decizii, pârâta, a declarat recurs în termen legal solicitând instanței admiterea recursului formulat, modificarea in totalitate a deciziei atacate și, pe cale de consecință, respingerea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanți și, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului se arată că pronunțarea Deciziei civile nr. 177/ A/30.03.2007 de către Tribunalul Clujs -a făcut cu încălcarea art 304 pct 9.pr.civ. având în vedere următoarele considerente:
În primul rând, instanța de apel a stabilit un program de vizitare a minorei, fără a avea un temei legal în acest sens. Dispozițiile legale invocate de instanța de apel, respectiv, art. 14 din Legea nr. 272/2004, nu pot constitui temeiul stabilirii unui program de vizitare în favoarea recurenților.
Astfel, art. 14 alin. 1 din Legea nr. 272/2005 stabilește dreptul copilului de a menține relații personale și directe cu părinții și rudele. Ori, în speță, acest drept al copilului este pe deplin respectat și nimeni nu se opune ca minora să mențină relații personale și contacte directe cu bunicii paterni. Învederează instanței faptul că legăturile directe ale copilului cu bunicii paterni sunt menținute și chiar facilitate de către mama minorei, pârâta.
Cu alte cuvinte, copilul este cel căruia legea îi conferă acest drept, cu valoare de principiu, și nu "rudelor". De altfel, însăși denumirea Legii nr.272/2004, respectiv legea privind protecția și promovarea drepturilor copilului, indică faptul că aceste prevederi pot fi invocate doar de către copil, prin reprezentantul său legal, și pentru apărarea drepturilor sale. Nicidecum aceste prevederi legale nu pot să constituie suport legal pentru solicitările altor persoane decât minorul. De altfel, drepturile și obligațiile celorlalte persoane decât minorul, în materie de relații de familie, sunt reglementate de Codul Familiei.
Legea nr. 272/2004 cuprinde doar prevederi cu valoare deprincipiucare trebuie avute în vedere în ceea ce privește protecția și drepturile copilului și nicidecum nu conferă instanței de judecată posibilitatea, și cu atât mai puțin, obligativitatea de a pronunța aoh otărâre care să soluționeze o cerere de chemare în judecată având obiectul celei formulate de către reclamanți. In acest sens trebuie făcută distincție clară între dreptul copilului de a menține legături cu rudele sale - care pot să se concretizeze în telefoane, scrisori, întâlniri - și posibilitatea efectivă a rudelor de a solicita stabilirea unui program de vizitare concret și care să fie respectat cu o anumită periodicitate.
De asemenea, instanța de apel în mod greșit a interpretat și aplicat art.14 alin. 3 din Legea nr. 272/2004. Interpretarea corectă a textului legal este în sensul în care, referindu-se la instanța care va decide dacă se impune restricționarea dreptului copilului de a avea legături personale cu persoanele la care se referă textul legal, legiuitorul a avut în vedere numai situația în care instanța poate limita relațiile personale existente ale minorului cu anumite rude sau persoane față de care a dezvoltat atașament în condițiile în care manifestarea acestor legături ar pune în pericol dezvoltarea minorului din diverse cauze. Cu alte cuvinte, instanța poate să intervină în reglementarea legăturilor minorului cu persoanele arătate mai sus exclusiv cu scopul de a limita aceste legături în situația în care aceste legături pun în pericol dezvoltarea minorului. In nici un caz însă art.14 alin. 3 din Legea nr. 272/2004 nu poate fi înțeles în sensul în care instanța ar avea posibilitatea legală de a contribui la augmentarea relațiilor personale dintre minor și persoanele indicate în textul legal prin stabilirea unui program de vizitare determinat.
Mai mult decât atât, în speță nu există o împiedicare a relațiilor personale dintre minoră și bunicii paterni, astfel încât să fie necesară suplinirea relațiilor personale cu stabilirea unui program de vizitare determinat. Dimpotrivă, atât din probațiunea administrată de recurentă, cât și din probațiunea administrată de intimați, reiese fără putință de tăgadă, faptul că între minoră și bunicii paterni există legături personale care se mențin în permanență, astfel încât nu este necesară stabilirea unui program de vizitare concret care în mod normal ar avea tocmai rostul de a suplini inexistența unor legături personale.
Având în vedere toate aspectele mai sus menționate este evident faptul că singurele dispoziții legale care concretizează și dezvoltă aspectele referitoare la situația minorului după divorțul părinților, în situația în care minorul este încredințat unuia dintre aceștia, sunt cele cuprinse în art. 42-44.fam. iar aceste prevederi legale conferă dreptul de a i se stabili un program de vizitare, prin hotărâre judecătorească, doar părintelui căruia nu i s-a încredințat spre creștere și educare copilul, și nicidecum celorlalte rude sau persoane față de care minorul a dezvoltat atașament.
Astfel, atâta vreme cât părinții nu au fost decăzuți din drepturile părintești, iar minora nu a fost încredințată unuia dintre aceștia, nici o dispoziție legală, nici măcar dispozițiile Legii nr. 272/2004, nu permit consfințirea prin hotărâre judecătorească a unui program de vizitare a minorei, de către rudele acestuia sau alte persoane față de care minorul a dezvoltat atașament, aceste aspecte putând fi relevate prin negociere între membrii familiei.
Totodată, un alt aspect care are o mare importanță în speță este faptul că recurenții au formulat și anterior o altă cerere de stabilire a unui program de vizitare a minorei, cerere similară celei promovate în prezent și care a fost respinsă irevocabil de instanța de judecată.
Cu toate acestea, deși Decizia nr. 1884/R/2005 a Curții de APEL CLUJ, prin care a fost respinsă această cerere în mod irevocabil, a fost pronunțată la data de 31.08.2005, la numai câteva luni, respectiv în luna decembrie 2005, și au formulat prezenta cerere de chemare în judecată.
Cu privire la această situație, instanța de apel în mod greșit a considerat că nu există identitate de cauză între prezenta cauză și cea anterior promovată de către recurenți, deoarece acțiunea a dedusă judecății se întemeiază pe alte norme juridice decât cele indicate ca temei de drept în primul litigiu, și anume Legea nr. 272/2004. Astfel, atât în primul litigiu, cât și în prezenta cauză, recurenții au invocat ca și temei de drept prevederile Legii nr. 272/2004, astfel fiind îndeplinită și condiția identității de cauză în ceea ce privește cele două acțiuni.
Totodată, reclamanta a încurajat în permanență menținerea relațiilor minorei cu bunicii paterni și a acționat în permanență cu bună credință în ceea ce privește interesul superior al fiicei minore, inclusiv din perspectiva raporturilor acesteia cu bunicii paterni.
Intimata a formulat o cerere de strămutare a prezentei cauze așa cum reiese din certificatul eliberat în dosarul nr- al Înaltei Curți de Casație și Justiție. ( 15 ).
Prin încheierea civilă pronunțată la data de 02.11.2007 Curtea, în temeiul art. 242 alin. 1 pct. 1 Cod.pr.civ. a dispus suspendarea judecării recursului până la soluționarea cererii de strămutare urmând ca părțile să formuleze cerere de redeschidere a judecății potrivit dispozițiilor art. 245 pct. 1.pr.civ. ( 26 ).
Cererea de strămutare a intimatei a fost respinsă prin încheierea din data de 15.02.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dosarul nr-. ( 27).
La data de 02.06.2008 intimata - a înregistrat o cerere de repunere pe rol a prezentei cauze ( 30) precum și un înscris intitulat " completare la motivele de recurs cu motive de ordine publică " ( 33-34 ).
Prin această nouă cerere, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și a sentinței instanței de fond precum și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, în conformitate cu prevederile art. 306 alin. 2 și art. 304 pct. 5 coroborat cu art. 105 alin. 2.pr.civ.
Recurenta a invocat nulitatea absolută a deciziei civile nr. 177/A/30.03.2007 deoarece instanța de apel a pronunțat această hotărâre fără audierea minorei care a împlinit vârsta de 10 ani cu încălcarea art. 24 alin. 2 și art. 125 alin. 2 din Legea nr. 272/2004.
Atât instanța de fond cât și instanța de apel nu au procedat la ascultarea minorei - care la momentul pronunțării hotărârii în apel avea de 10 ani și 6 luni, nesocotind astfel prevederile legale în vigoare și încălcând dreptul minorei de a fi ascultată într-un proces in care urmează să i se hotărască soarta.
La data de 17.06.2008, intimații și a depus o " notă de probatorii " prin care au dorit să dovedească faptul că decizia atacată și-a produs deja efectele, în sensul că minora s-a bucurat de cele 7 zile de vacanță la S în anul 2007, la care au anexat următoarele înscrisuri: notificarea intimaților de către recurentă trimisă prin BEJ, sub nr. 340/20.06.2007 privind programul de vizitare al minorei în perioada de 08-15.07.2007; fotografii executate la S în timpul acestui program; copia declarației martorului în dosarul nr. 7682/2000 al Judecătoriei Cluj -N, declarația recurentei autentificată sub nr. 1821/10.08.2007 de, din care reiese că domiciliul recurentei și al minorei nu este stabilit pe teritoriul SUA; corespondența electronică dintre părinții minorei; decizia Curții Europene a Drepturilor Omului de admisibilitate a cererii nr. 1188/05 formulată de tatăl minorei împotriva României; adresa nr. 12338/14.01.2008 a la memoriul depus de tatăl minorei; sentința civilă nr. 2969/21.03.2008 a Judecătoriei Brașov, dosar nr. 9267/2006, prin care s-a admis cererea reclamantului împotriva pârâtei -, s-a reîncredințat minora spre creștere și educare reclamantului, sistându-se pensia de întreținere stabilită în sarcina reclamantului ( 45-103 ).
Prin cererea de intervenție în interesul intimaților, înregistrată la data de 18.06.2008, intervenientul a solicitat respingerea recursului ( 105-106 ).
În susținerea cererii de intervenție, intervenientul a arătat că există un conflict de interese între minoră și recurentă care invocă, în dosarul nr. 780/2005 al Tribunalului Mureș, lipsa de maturitate fizică și psihică a minorei, fapt care este de natură a leza interesele minorei. Recurenta încearcă tergiversarea soluționării recursului și împiedicarea petrecerii vacanței de vară a minorei la bunicii paterni.
În probațiune, intervenientul a depus copii de pe următoarele înscrisuri: cererea de recurs formulată de - împotriva deciziei civile nr. 44/2005 a Tribunalului Mureș, pronunțată în dosarul nr. 780/2005; adeverințe medicale eliberate în anul 2001 care atestă tulburările emoționale ale minorei; încheierea civilă nr. 6969/31.07.2001 a Judecătoriei Cluj -N, dosar nr. 8658/2001. ( 107-117 ).
Prin încheiere încheierea civilă din data de 20.06.2008 Curtea a admis în principiu cererea de intervenție accesorie formulată de intervenient în baza art. 51 și art. 52.pr.civ. ( fila 36 ).
Prin întâmpinare, intimații și au solicitat respingerea motivului de ordine publică invocat de recurentă. ( 133-134 ).
În susținerea poziției procesuale, intimații au arătat că hotărârea recurată a fost executată în anul 2007 din inițiativa recurentei care prin notificarea nr. 340/20.06.2007 expediată prin BEJ a informat intimații cu privire la perioada în care minora va vizita bunicii paterni, respectiv 08-15.07.2007. Motivul de ordine publică invocat de recurentă este formulat cu încălcarea art. 723.pr.civ. iar în cazul admiterii lui s-ar încălca prevederile art. 2 și art. 6 lit. l din Legea nr. 272/2004. De asemenea, nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor instituite de art. 105 alin. 2.pr.civ.
Recurenta a formulat la data de 20.06.2008 o cerere de suspendare a executării deciziei civile nr. 177/A/30.03.2007 a Tribunalului Cluj, cerere care a fost respinsă prin sentința civilă nr. 43/DC/24.06.2008 a Curții de APEL CLUJ pronunțată în dosarul nr-.
La data de 03.09.2008 intervenientul prin înscrisul intitulat " note de ședință " a învederat instanței noua situație la care a fost supusă minora pe teritoriul de către mama acesteia motiv pentru care instanța din, ( ) a dispus la 22.07.2008 în regim de urgență și cu celeritate, returnarea minorei în România ( 144-160 ).
Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate Curtea, în opinia majoritară, reține următoarele:
În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5.pr.civ. potrivit căruia, casarea hotărârii se poate cere atunci când prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub acțiunea nulități de art. 105 alin. 2.pr.civ. Acest text legal reglementează regimul de drept comun al nulităților procedurale statuând că, actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităților anume prevăzute de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie.
Recurenta afirmă că decizia civilă nr. 177/A/30.03.2007 este lovită de nulitate deoarece Tribunalul Cluja pronunțat această hotărâre fără audierea minorei care a împlinit vârsta de 10 ani.
Pentru a opera nulitatea hotărârii atacate, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: îndeplinirea actului de procedură cu încălcarea regulilor de desfășurare a procesului civil, să se fi pricinuit părții o vătămare, iar vătămarea să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului.
Recurenta susține că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 24 alin. 2 și art. 125 alin. 2 din Legea nr. 272/2004.
Conform art. 24 alin. 1-5 din actul normativ mai sus menționat, copilul capabil de discernământ are dreptul de a-și exprima liber opinia asupra oricărei probleme care îl privește.
În orice procedură judiciară sau administrativă care îl privește, copilul are dreptul de a fi ascultat. Este obligatorie ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani. Cu toate acestea, poate fi ascultat și copilul care nu a împlinit vârsta de 10 ani, dacă autoritatea competentă apreciază că audierea lui este necesară pentru soluționarea cauzei.
Dreptul de a fi ascultat, conferă copilului posibilitatea de a cere și de a primi orice informație pertinentă, de a fi consultat, de a-și exprima opinia și de a fi informat asupra consecințelor pe care le poate avea opinia sa, dacă este respectată, precum și asupra consecințelor oricărei decizii care îl privește.
În toate cazurile prevăzute de alin. 2, opiniile copilului ascultat vor fi luate în considerare și li se va acorda importanța cuvenită, în raport cu vârsta și cu gradul de maturitate al copilului.
Minora s-a născut la data de 08.10.1996 astfel încât la data pronunțării deciziei criticate, 30.03.2007, aceasta împlinise vârsta de 10 ani, audierea acesteia fiind obligatorie.
Art. 125 alin. 2 din Legea nr. 272/2004 nu este aplicabil în speță deoarece el trebuie interpretat în corelație cu art. 124 din același act normativ, ambele texte legale fiind compuse în cap. XI intitulat " Reguli speciale de procedură ".
Potrivit art. 124 din Legea nr. 272/2004, cauzele prevăzute de prezenta lege privind stabilirea măsurilor de protecție specială sunt de competența tribunalului d e la domiciliul copilului. Dacă domiciliul copilului nu este cunoscut competența revine tribunalului în a cărui circumscripție teritorială a fost găsit copilul.
Art. 125 alin. 4 și alin. 2 din acest act normativ, statuează că, pricinile prevăzute la art. 124 se soluționează în regim de urgență, cu citarea reprezentantului legal al copilului, a direcției generale de asistență socială și protecția copilului și cu participarea obligatorie a procurorului. Audierea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie și se face cu respectarea prevederilor art. 24, cu excepția cauzelor care privesc stabilirea unei măsuri de protecție specială pentru copilul adoptat sau neglijat; în acest caz audierea copilului se face cu respectarea prevederilor art. 95 alin. 3.
Din interpretarea acestor texte legale rezultă că art. 125 alin. 2 din Legea nr. 272/2004 este aplicabil doar în cauzele prevăzute de această lege, privind stabilirea măsurilor de protecție specială a copilului, ori în speță obiectul cererii reclamanților este acela privind stabilirea programului de legături personale ale reclamanților, în calitatea lor de bunici paterni, cu nepoata lor și nu stabilirea unei măsuri de protecție specială în favoarea acestei minore.
Ce-a de a doua condiție necesară pentru a opera nulitatea este aceea ca, prin îndeplinirea actului cu neobservarea formelor legale, să se fi pricinuit părții, respectiv pârâtei, o vătămare.
Prin vătămare nu trebuie să se înțeleagă un prejudiciu material ci un prejudiciu procesual care urmează a fi apreciat de instanță in concreto, singura modalitate de apreciere conformă cu rațiunea legii.
Art. 24 din Legea nr. 272/2004 nu prevede în mod expres sancțiunea nulității actului procedural în ipoteza în care copilul care a împlinit vârsta de 10 ani nu este ascultat, astfel încât vătămarea prezumatăiuris tantumstabilită de art. 105 alin. 2 teza finală pr.civ. nu este incidentă, pârâta recurentă fiind ținută să demonstreze existența vătămării, ceea ce în speță nu s-a probat.
Cea de a treia condiție necesară pentru a opera nulitatea este aceea ca vătămarea să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului. Rezultă că nulitatea actului procedural reprezintă un ultim remediu de salvare a acestuia, nu neapărat de suprimare a lui.
În speță, decizia recurată a fost executată de bună voie de pârâta recurentă care a avut inițiativa de a-i notifica pe reclamanții intimați prin notificarea nr. 340/20.06.2007 expediată prin BEJ referitor la valorificarea programului de vizită instituit prin sentința civilă nr. 8025/02.11.2006 a Judecătoriei Cluj -N, în sensul executării zilelor de vacanță ale minorei în perioada 08-15.07.2007. Mai mult decât atât, pârâta recurentă a subliniat în cuprinsul notificării faptul că a fost și este deschisă în continuare în a facilita menținerea legăturilor personale între minora și bunicii paterni. ( 48-53 ).
De asemenea, decizia recurată a fost executată și în anul 2008 prin Decizia în baza Convenției d l Hagaa Tribunalului Districtual al Districtului Judiciar 4 al Statului, pronunțată la 22.07.2008 în dosarul nr. DR. 05-00690 prin care s-a dispus returnarea minorei în România, de către pârâtă, pentru executarea programului de vizită timp de 3 săptămâni cu intervenientul, iar apoi, timp de 7 zile, cu reclamanți intimați. ( 147-160 ).
Având în vedere că cerințele stabilite de art. 105 alin. 2.pr.civ. nu sunt îndeplinite cumulativ, respectiv deși instanța de apel a nesocotit dispozițiile art. 24 alin. 2 din Legea nr. 272/2004 referitoare la ascultarea minorei, pârâta recurentă nu a dovedit existența vătămării și împrejurarea ca aceasta să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului procedural considerent pentru care motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5.pr.civ. invocat de recurentă ca și motiv de ordine publică nu este întemeiat.
Pe de altă parte, așa cum s-a arătat, dreptul copilului de a fi ascultat conferă acestuia posibilitatea de a cere și de a primi orice informație pertinentă, de a fi consultat, de a-și exprima opinia și de a fi informat asupra consecințelor pe care le poate avea opinia sa și asupra consecințelor oricărei decizii care îl privește.
copilului nu sunt obligatorii, însă pentru instanța de judecată care le poate lua în considerare și le poate acorda importanța cuvenită în raport cu vârsta și gradul de maturitate a copilului.
II. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9.pr.civ. potrivit căruia, modificarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Recurenta susține că instanța de apel a soluționat în mod greșit excepția autorități de lucru judecat și, de asemenea, a interpretat și a aplicat greșit art. 14 alin. 1 și alin. 3 din Legea nr. 272/2004.
Excepția autorități de lucru judecat a fost în mod legal și corect soluționată de tribunal.
Astfel, art. 1201 cod civil statuează că, este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți făcută de ele și în contra lor, în aceeași calitate.
Textul legal mai sus arătat indică trei condiții cumulative care trebuie îndeplinite pentru a opera efectul negativ al puterii lucrului judecat și anume: identitatea de obiect, identitatea de cauză și identitatea de părți, aceleași elemente care configurează cererea de chemare în judecată.
Prin sentința civilă nr. 5755/24.05.2004 a Judecătoriei Cluj -N pronunțată în dosarul nr. 4706/2004 s-a admis excepția inadmisibilității cererii și s-a respins cererea formulată de reclamanții și împotriva pârâtei având ca obiect legături personale cu minora. În drept, cererea reclamanților s-a întemeiat pe dispozițiile art. 16,25 și 26 din Convenția României, art. 2 din nr.OG 137/2000 privind interzicerea oricărei discriminări, precum și, pe cele ale Convenției cu privire la drepturile copilului, retificată de România prin Legea nr. 18/1990. ( 56-57 dosar fond ).
Această hotărâre judecătorească a rămas definitivă, prin decizia civilă nr. 120/A/07.03.2005 a Tribunalului Cluj, dosar nr. 386/2006, prin care s-a respins apelul reclamanților și irevocabilă, prin decizia civilă nr. 1884/R/31.08.2005, dosar nr. 15.127/2005, prin care s-a respins ca tardiv recursul reclamanților. ( 58-59,. 60, dosar fond. ).
Din examinarea acestor hotărâri judecătorești raportat la prezenta cerere de chemare în judecată Curtea constată că, doar condiția identității de părți este îndeplinită în speță, părțile acționând în aceeași calitate.
Cerința identității de obiect nu este îndeplinită deoarece judecătoria a soluționat sentința civilă nr. 5755/2004 pe baza excepției inadmisibilității pe care a admis-o, astfel încât nu a intrat în cercetarea fondului cauzei, motiv pentru care admisibilitatea unei cereri ulterioare a reclamanților nu este exclusă. Totodată, nici condiția identității de cauză nu este îndeplinită deoarece prezenta acțiune civilă este întemeiată pe prevederile art. 2 și alin. 14 din Legea nr. 272/2004 intrată în vigoare ulterior promovării acțiunii civile nr. 4706/2004 de către reclamanți, astfel încât afirmația recurentei referitoare la faptul că reclamanții au invocat și în cadrul acțiunii inițiale dispozițiile Legii nr. 272/2004 nu corespunde realității.
Având în vedere că cerința prevăzută de art. 1201 Cod civil, respectiv tripla identitate de părți, obiect și cauză nu este îndeplinită cumulativ, Curtea constată că, în speță; nu operează efectul negativ al autorității de lucru judecat al sentinței civile nr. 5755/2004 a Judecătoriei Cluj -N, dosar nr. 4706/2004, asupra prezentei acțiuni civile considerent pentru care apreciază că instanța de apel a soluționat în mod legal și corect această excepție invocată de pârâtă.
În legătură cu afirmația recurentei privitoare la aplicarea și interpretarea greșită a art. 14 din Legea nr. 272/2004 Curtea reține că potrivit acestui text legal, copilul are dreptul de a menține relații personale și criticate directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament. Copilul are dreptul de a-și cunoaște rudele și de a întreține relații personale cu acestea, precum și cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie, în măsura în care acest lucru nu contravine interesului său superior. Părinții sau un alt reprezentant al copilului nu pot împiedica relațiile personale ale acestuia cu bunicii, frați și surorile ori cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie, decât în cazurile în care instanța decide în acest sens, apreciind că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului.
Este adevărat că art. 42 - art. 44.fam. reglementează aspectele referitoare la situația minorului după divorțul părinților, în situația în care minorul este încredințat unuia dintre aceștia, însă aceste dispoziții constituie dreptul comun în materie care se completează cu celelalte dispoziții speciale, printre care și cele cuprinse în Legea nr. 272/2004.
Din interpretarea art. 14 alin. 1 și alin. 2 din Legea nr. 272/2004 reiese că legea conferă copilului dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu rudele, însă aceste prevederi legale se subordonează principiului interesului superior al copilului.
Acest drept al copilului trebuie interpretat și prin prisma art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ratificată de România prin Legea nr. 30/1994 potrivit căruia, orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului și a corespondenței sale. Nu este admis amestecul unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică este necesară pentru securitatea națională, siguranță publică,bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protejarea sănătății sau moralei ori protejarea drepturilor și libertăților altora.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, legăturile personale dintre copil și bunicii săi se circumscriu noțiunii de "viață familială" în sensul art. 8 al Convenției; iar măsurile interne care ar împiedica o asemenea relație constituie o ingerință în dreptul la viața familială ceea ce implică pentru stat obligația de a acționa în așa fel încât să asigure rezolvarea normală a acestor raporturi. (, 13.06.1976; 09.06.1998 ).
În consecință, dreptul reclamanților, în calitatea lor de bunici paterni, de a avea relații personale cu nepoata lor este reglementat de art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale iar instanța de judecată nu poate refuza recunoașterea și realizarea acestui drept decât în ipoteza în care exercitarea acestuia contravine interesului superior al copilului.
Din această perspectivă, instanța de apel a interpretat în mod legal și corect art. 14 alin. 3 din Legea nr. 272/2004 pe baza stabilirii neechivoce a stării de fapt din care a rezultat contrarietatea de interese dintre copil și mama acestuia, pârâta opunându-se în mod constant la admiterea acțiunii, deși formal a afirmat că nu se opune și nu împiedică în nici un fel menținerea relațiilor personale ale copilului cu bunicii paterni.
Curtea reține că este în interesul superior al minorei, dar și al bunicilor paterni, dreptul acestora de a avea o viață de familie, deziderat ce se poate realiza numai prin menținerea legăturilor personale, în mod efectiv și fără nici o influență din partea mamei copilului. Menținerea legăturilor personale dintre bunicii paterni și copil nu contravine interesului superior al acestuia, atâta vreme cât în cauză nu s-a dovedit că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului.
De asemenea, Curtea apreciază că, în spiritul bunei credințe și al înțelegerii, în interesul superior al copilului, principal ambele părți litigante trebuie să manifeste o disponibilitate maximă și o cooperare deplină, fiind excluse șicanele, de așa manieră încât copilul să se bucure de prezența, afecțiunea și grija din partea ambelor părți.
Pentru aceste considerente, Curtea cu majoritatea de voturi, în temeiul art. 312 alin. 1.pr.civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta, nefiind îndeplinite cerințele art. 304 pct. 5 și pct. 9.pr.civ. și, în consecință, va menține decizia atacată ca fiind legală.
Având în vedere soluția pronunțată asupra recursului, Curtea, majoritate de voturi, în temeiul art. 316.pr.civ. raportat la art. 51 și art. 55.pr.civ. va admite cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul în interesul reclamanților intimați.
În conformitate cu dispozițiile art. 316 raportat la art. 274 alin. 1.pr.civ. Curtea va obliga recurenta, aflată în culpă procesuală, să plătească intimaților și suma de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariu avocațial. ( 165 ).
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, cu majoritate de voturi, ca nefondat recursul declarat de pârâta - împotriva deciziei civile nr. 177/A/ din 30.03.2007 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Admite cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul .
Obligă pe numita recurentă să plătească intimaților și suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 12.09.2008.
JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - -
RED.
DACT.
2 EX/29.09.2008
JUD.FOND.,.
Opinia separată în sensul admiterii recursului declarat de pârâta împotriva deciziei civile nr.177/A/30.03.2007 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-,casării deciziei și trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe și respingerii cererii de intervenție accesorie formulată de intervenientul .
MOTIVAREA OPINIEI SEPARATE
Sunt de acord cu opinia majoritară că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Pr.Civ. este nefondat pentru considerentele mai sus reținute, însă opinia separată vizează motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.5 Pr.Civ. invocat în temeiul art. 306 al. 2.Pr.Civ.,respectiv încălcarea dreptului copilului de a fi ascultat. Apreciem că acest motiv de recurs este fondat pentru următoarele considerente:
Convenția cu privire la drepturile copilului adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 20 noiembrie 1989 și ratificată prin Legea nr. 18/1990 - în art.12, prevede că statele părți vor garanta copilului capabil de discernământ dreptul de a-și exprima liber opinia asupra oricărei probleme care îl privește, opiniile urmând să fie luate în considerare ținându-se seama de vârsta sa ori de gradul său de maturitate. În acest scop i se va da posibilitatea de fi ascultat în oricare procedură juridică sau administrativă care îl privește fie direct, fie prin reprezentant sau un organism competent, în conformitate cu regulile de procedură, din legislația națională.
Această dispoziție a fost transpusă și în legislația internă, respectiv /2004, care în art.24 alin.2 a prevăzut expres că "în orice procedură judiciară sau administrativă, care îl privește, copilul are dreptul de a fi ascultat. Este obligatorie ascultarea copilului care împlinit vârsta de 10 ani".
Atât în legislația internă, cât și în legislația internațională se reglementează mai multe categorii de drepturi. Dacă inițial au fost protejate drepturi referitoare la dezvoltarea copilului (care asigură copiilor accesul la toate tipurile de serviciile de bază, educație, îngrijire, îngrijire medicală) apoi drepturi referitoare la protecție împotriva oricărei forme de neglijare, abuz fizic, emoțional sau împotriva oricărei forme de explorare, mai recent s-a stabilit că și copiii au competențe necesare pentru lua decizii în viața lor și ar trebui lăsați să participe la luarea acestor decizii. Astfel încât Convenția cu privire la drepturile copilului și 272/2004 stipulează mai multe categorii de drepturi: care vizeazădezvoltareacopilului,protejareaacestuia împotriva oricărei forma de abuz, precum șiparticiparea copiilor la toate deciziile care îi privesc.
Legiuitorul român în art. 6 lit. h, /2004 a prevăzut că unul dintre principiile fundamentale a legii privind protecția copilului este ascultarea opiniei copilului și luarea în considerare a acesteia, ținând cont de vârsta și de gradul său de maturitate. În cazul de față, fetița - nu a fost audiată în instanța de fond (deși a împlinit 10 ani înainte de pronunțarea sentinței) și nu a fost audiată nici în apel, deși apelul are caracter devolutiv.
Legiuitorul nu a prevăzut o sancțiune expresă pentru situația în care nu este ascultat copilul, apreciem că aceasta este virtuală,interesele copilului au fost lezate, deoarece acesta nu fost consultat într-o problemă importantă relațiilor personale cu bunicii. Copilul este o persoană în dezvoltare, cărei personalitate și identitate se structurează în această perioadă și, prin urmare, legiuitorul adoptat o legislație specială, pentru al proteja. Acesta nu are capacitatea, discernământul și nici posibilitățile de a acționa pe care la are un adult, când îi sunt încălcate drepturile. Astfel, legiuitorul a prevăzutexpresobligativitatea ascultării copilului, care presupune și obligația instanței de a aprecia această opinie raportat la vârsta și maturitatea copilului, ținând seama de interesul acestuia.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.5 Pr.Civ. stabilește casarea hotărârii, în situația în care, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 al. 2 Pr.Civ.- respectiv încălcarea regulilor de desfășurare a procesului civil indiferent dacă acestea privesc elemente extrinseci sau intrinseci ale actului de procedură sau îndeplinirea actului de procedură de către un funcționar necompetent. Însă, atât doctrina cât și practica judiciară în materie au statuat că, dispozițiile art. 304 pct.5 Pr.Civ. includ și toate celelalte încălcări ale normelor de procedură care vizează principiile fundamentale ale procesului civil, care contribuie la îndeplinirea exigențelor unui proces echitabil.
Este real că o neregularitatea procedurală atrage nulitatea numai dacă s-a pricinuit părții o vătămare, iar această vătămare nu poate fi înlăturată numai prin anularea actului viciat. Vătămarea reprezintă prejudiciul cauzat părții prin încălcarea normelor legale privind desfășurarea procesului civil, care asigură posibilitatea soluționării juste a procesului civil. Prin urmare sfera noțiunii de vătămare nu trebuie restrânsă la drepturile recunoscute de lege părților ci trebuie raportată la consecințele negative asupra soluționării cauzei.
Procesul civil în care se dispută relațiile personale ale copilului este guvernat de numeroase principii fundamentale consacrate de Constituție Legea nr. 304/2004, Codul d e procedură civile pe baza cărora se stabilesc raporturile dintre instanța de judecată, părțile litigante și ceilalți participanți la procesul civil, precum și de principiile prevăzute de Legea nr. 272/2004 care în art. 6 lit. prevede ca principiu de bază a acestei legi speciale,ascultarea opiniei copilului.
Doctrina în materie și practica judiciară au statuat că nesocotirea principiilor de bază ale procesului civil: principiul contradictorialității, principiul dreptului la apărare, principiul disponibilității, publicității și oralității dezbaterilor sunt sancționate cu nulitatea acestora (deși sunt nulități virtuale) și operează fără ca partea care le- invocat să fie obligată să facă dovada vătămării. În aceste situații suntem în prezența unei prezumții simple de vătămare ce decurge din însăși natura normelor procedurale încălcate.
Considerăm că și procedura prevăzută de art.6 lit.h, 272/2004 privind ascultarea opiniei copilului este un principiu fundamental al procedurilor judiciare în care sunt implicați copiii, iar pentru identitare de rațiune, nerespectarea acestui principiu este sancționată cu nulitatea actelor de procedură, vătămarea fiind prezumată.
copilului în procedura judiciară este o garanție ce-i conferă acestuia, respectarea dreptului la un proces echitabil și vătămarea nu poate fi înlăturată decât anulând hotărârea pronunțată în apel și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru fi ascultat. Faptul că a fost pusă în executare decizia pronunțată în apel nu acoperă vătămarea provocată prin nerespectarea unei garanții procesuale stabilite în favoarea copilului. întrucât nerespectarea unei hotărâri judecătorești are consecințe de natură penală.
Pentru considerentele mai sus reținute considerăm că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 105 al.2 Pr.Civ. și este incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct.5 Pr.Civ.
Atât în întâmpinare, cât și în cererea de intervenție s-au formulat apărări în sensul că invocarea motivelor de ordine publică de către apărătorul pârâtei ar aduce grave prejudicii părților, întrucât s-ar tinde la împiedicarea minorei de a-și petrece vacanța de vară cu bunicii paterni și tergiversarea soluționării cauzei.
că interesul părților nu fost lezat, bunicii paterni atât în 2007 (când a avut acordul mamei), cât și în 2008 și-au văzut nepoata și au petrecut împreună o săptămână iar casarea deciziei s-ar fi pronunțat în septembrie 2008, existând suficient timp ca fetița să fie ascultată până la viitoarea vacanță de vară a anului școlar 2008/2009. Este real că această cauză a fost înregistrată în anul 2005 și procesul încă nu este soluționat irevocabil, însă datorită situației tensionate existente între părți, aceștia au folosit toate dispozițiile legale cu efect dilatoriu. S- solicitat strămutarea cauzei și pentru ca termenul acordat de Înalta Curte de Casație și Justiție fost mai îndepărtat, s-a dispus suspendarea cauzei, însă în baza acordului părților, art.242 pct.2, Pr.Civ. perioadă în care acestea puteau tranzacționa sau să supună cauza medierii, fiind vorba de un litigiu de dreptul familiei, cel mai susceptibil de fi soluționat prin mediere.
Cu opinie separată am considerat fondat recursul pârâtei, prin urmare cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul în interesul reclamanților intimați ar fi trebuit respisă potrivit art. 51 și art. 52.Pr.Civ.
JUDECĂTOR
- - -
Președinte:Antoaneta Tania NistorJudecători:Antoaneta Tania Nistor, Anca Adriana Pop
| ← Incredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 87/2010. Curtea de... | Interdicție. Decizia 236/2008. Curtea de Apel Galati → |
|---|
