Incredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 87/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1709/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.87
Ședința publică de la 25.01.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mariana Haralambe
JUDECĂTOR 2: Fănica Pena
JUDECĂTOR 3: Cristina Nica
GREFIER - - -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de recurs formulate de recurentul-reclamant împotriva deciziei civile nr. 348 din 04.03.2009, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă - și cu Autoritățile Tutelare - PRIMĂRIA SECTORULUI 4 B și PRIMĂRIA COMUNEI.
Dezbaterile în cauză au avut loc la data de 18.01.2010 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie. Curtea, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 25.01.2010.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, contată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 18 mai 2007 pe rolul Judecătoriei Corabia sub nr-, reclamantul, în calitate de reprezentant legal al minorei -Maria, a chemat în judecată pe pârâta, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să i se încredințeze acestuia minora spre creștere și educare și să se dispună obligarea pârâtei la plata pensiei de întreținere.
Pârâta a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, depuse la dosar la 7 iunie 2007, prin care a solicitat, în principal, față de prevederile art. 5 Cod procedură civilă, admiterea excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Corabia și declinarea competenței în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 B, iar în subsidiar respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată și admiterea cererii reconvenționale, urmând să se dispună încredințarea minorei spre creștere și educare către pârâtă și obligarea reclamantului pârât la plata unei pensii de întreținere în favoarea acesteia, raportată la din venitul net pe ultimele 6 luni.
Prin sentința civilă nr. 1035 din 09 octombrie 2007, Judecătoria Corabiaa admis excepția privind necompetenta teritorială a Judecătoriei Corabia, invocată de pârâta și a declinat competența soluționării cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 B, ca instanță competentă teritorial, în conformitate cu dispozițiilor art. 5 Cod de procedură civilă.
Cauza a fost înregistrată la data de 20 noiembrie 2007 pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 B sub nr-.
Prin sentința civilă nr. 3900 din 18 iulie 2008, Judecătoria Sectorului 4 Baa dmis în parte cererea principală, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamantul pârât și a admis cererea reconvențională, formulată de pârâta - reclamantă; a încredințat spre creștere și educare pârâtei - reclamante pe minoră; a obligat pârâtul - reclamant la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorei în sumă de 391,125 lei lunar, de la pronunțarea hotărârii până la majoratul beneficiarei; a încuviințat ca pârâtul - reclamant să aibă legături personale cu minora la domiciliul tatălui după următorul program: în fiecare săptămână a lunii duminica între orele 1000- 1300, cu obligarea acestuia de aor eaduce pe minoră la domiciliul mamei; a respins ca neîntemeiate celelalte capete de cerere din cererea principală; a compensat în totalitate cheltuielile de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, potrivit art. 65 Codul familiei, dacă filiația copilului din afara căsătoriei este stabilită față de ambii părinți, încredințarea lui, precum și contribuția părinților la cheltuielile de creștere, educare, învățătura și pregătire profesională se vor hotărî potrivit dispozițiilor art. 42 - 44 inclusiv, care se aplică prin asemănare, iar în conformitate cu dispozițiile art. 42 Cod familiei "instanța judecătorească va hotărî -, căruia dintre părinți vor fi încredințați copiii minori. În acest scop, instanța va asculta părinții și autoritatea tutelară și, ținând seama de interesele copiilor -, va hotărî pentru fiecare dintre copii, dacă va fi încredințat tatălui sau mamei".
În cauză, din referatele de anchetă socială efectuate rezultă că minora s-a aflat în prezent în grija mamei și a bunicii materne, situație de fapt care este confirmată și prin declarațiile martorilor.
De asemenea, din referatul de ancheta socială întocmit de Primăria comunei, județul O, instanța a reținut că reclamantul - pârât locuiește în această localitate, unde bunicii minorei dețin în proprietate o casă de locuit compusă din 10 camere și anexe, fiind cunoscuți ca persoane gospodare, cu bun comportament în familie și în societate, referatul de anchetă socială opinând pentru încredințarea minorei către tată.
Din referatul de ancheta socială întocmit de Primăria Sectorului 4 Bar ezultat că pârâta - reclamată locuiește într-un apartament compus din trei camere și dependințe, acesta conchizând că la pârâta - reclamantă minora poate beneficia de îngrijire și supraveghere atentă și permanentă, atât din partea mamei, cât și în familia extinsă din partea acesteia.
În cauză, ambele părți au solicitat încredințarea minorei și, așa cum reiese din referatele de ancheta socială și din declarațiile martorilor, ambii părinții pot asigura minorei condiții materiale bune în ceea ce privește locuința, iar în ceea ce privește veniturile, instanța a reținut că reclamantul - pârât realizează un venit net de 1.564,5 lei lunar și pârâta - reclamanta are un salariu net lunar de 527 lei.
Referitor la condițiile morale, instanța a reținut că ambii părinți prezintă garanțiile morale necesare creșterii și educării minorei, susținerile reclamantului - pârât referitoare la consumul de alcool de către bunica maternă și referitoare la insuficienta implicare a pârâtei - reclamante în creștere și educarea minorei nefiind dovedite, depoziția martorului necoroborându-se cu alte probe administrate în cauză, fiind contrazisă de declarațiile martorelor și.
Față de situația de fapt și de drept mai sus expusă, instanța a apreciat că este în interesul minorei să fie încredințată reclamantei - pârâte, dată fiind vârsta mică la care aceasta se află, mama fiind ajutată de bunica maternă, reclamata - pârâtă putând asigura condiții materiale peste minim pentru locuința minorei și de asemenea poate asigura supravegherea îndeaproape a acesteia.
Mai mult, deși pârâtul - reclamant are o locuință la dispoziție și venituri evident mai mari, întrucât lucrează în B, la o distanță considerabilă față de domiciliul său legal, având un program de lucru 24/48, nici acesta nu s-ar ocupa în fapt, în totalitate, de creșterea și educarea minorei, atribuție ce ar fi delegată oricum altor persoane, bunicii paterni.
În consecință, în temeiul art. 42 alin. 4 raportat la art. 65 Cod familiei instanța a dispus încredințarea minorei spre creștere și educare pârâtei - reclamante.
În ceea ce privește pensia de întreținere, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 86 alin. 1 Codul familiei "obligația de întreținere există între părinți și copii" și în conformitate cu alin. 3 "descendentul cât timp este minor, are drept la întreținere, oricare ar fi pricina nevoii în care el se afla", iar conform dispozițiilor art. 94 Cod familiei "întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o are și cu mijloacele celui ce urmează aop lăti".
În cauză, reclamantul - pârât realizează un venit mediu lunar de 1.564,5 lei, calculat având în vedere lunile octombrie 2007 - martie 2008, care include și adaugă norma de hrană astfel cum rezultă din adresa nr. 10901/P din 15 aprilie 2008.
Deși norma de hrană gratuită acordată în baza Ordonanței Guvernului nr. 26 din 22 iulie 1994, modificată prin Legea nr. 523/2003, este prevăzută a fi primită în principal în natură și doar în subsidiar prin echivalent bănesc, aceasta constituie în opinia instanței un venit cu caracter de regularitate.
Referitor la programul de vizitare instanța a reținut că sunt aplicabile dispozițiile art. 43 alin. 3 Cod familiei, astfel cum statuează art. 65 Cod familiei.
În consecință, în temeiul art. 65 și 43 Cod familiei, a încuviințat ca reclamantul să aibă legături personale cu minora, în sensul că a stabilit programul de vizitare al acestuia în fiecare săptămână a lunii duminica între orele 1000- 1300cu obligarea acestuia de a readuce pe minoră la domiciliul mamei. Păstrarea legăturilor personale de către reclamantul - pârât cu minora în acest mod corespunde interesului acesteia, care este în vârsta de aproape șase ani, vârsta la care aceasta se poate deplasa cu tatăl, fiind necesar să petreacă un anumit timp doar cu tatăl său, fără prezența altor persoane, nefiind însă posibil a se stabili un program peste noapte, dată fiind distanța dintre domiciliile celor două parți (aproximativ 165 Km), vârsta minorei nepermițând asemenea deplasări în mod frecvent.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești, la data de 8 octombrie 2008 declarat apel reclamantul, care a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București - Secția a Va Civilă la 31 octombrie 2008.
Prin decizia civilă nr. 348 din 04 martie 2009, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins ca nefondat apelul și a obligat apelantul la 579 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că, în esență, apelantul critică dispoziția primei instanțe cu privire la încredințarea minorei -, născute la data de 08 septembrie 2002, susținând că instanța nu a ținut cont de dovezile administrate în cauză.
Față de aceste susțineri, tribunalul a reținut din probele administrate în cauză că fiecare dintre cei doi părinți se ocupă cu responsabilitate de creșterea, educarea și îngrijirea minorei și-i pot oferi acesteia condițiile necesare unei dezvoltări armonioase.
Față de aceste împrejurări, tribunalul a apreciat că în mod corect a reținut instanța de fond că din probele administrate în cauză (declarațiile martorilor, anchetă socială, înscrisuri), rezultă că premisele de ordin moral și material sunt similare pentru cei doi părinți, urmând a se avea în vedere la soluționarea cererii de încredințare alte criterii.
În privința încredințării minorei, tribunalul a avut în vedere cu prioritate interesului superior al acesteia, în sensul art. 3, art. 18 din Convenția cu privire la drepturile copilului, ratificată de România prin Legea nr. 18/1990 și art. 2 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, părinții fiind principalii responsabili de creșterea și dezvoltarea copilului și îndatorați să acționeze în primul rând în interesul suprem al copilului.
De asemenea, în interpretarea art. 8 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că în litigiile referitoare la viața de familie, în mod special la relațiile dintre părinți și copii, examinarea elementelor care servesc cel mai bine interesului copilului este întotdeauna de o importanță fundamentală, iar interesul copilului trebuie considerat primordial chiar și în raport cu dreptul părintelui de a dezvolta o relație de familie și de a-și exercita drepturile părintești în raport cu copilul său (cauza Johanson contra Norvegiei).
Față de aceste aspecte, tribunalul a reținut că în mod corect prima instanță a avut în vedere interesul copilului în soluționarea cererii de încredințare - criteriul reținut fiind acela al vârstei fragede a minorei - respectiv șase ani și
Astfel, având în vedere vârsta minorei, tribunalul a reținut că mama este persoana de atașament primar pentru aceasta, iar lipsirea copilului de îngrijirile permanente și de atenția a mamei ar fi de natură să îi creeze un dezechilibru afectiv și emoțional, ducând la fragilizarea sa psihică și fizică.
Tribunalul a reținut din caracterizarea nr. 521 din 15 aprilie 2008 emisă de Com B că intimata este angajata acestei societăți, iar susținerile apelantului potrivit cărora pârâta este plecată în Italia sunt nefondate, atât timp cât acesta nu a făcut nicio dovadă în acest sens. De asemenea, din fișa de caracterizare psiho-pedagogică a minorei cu nr. 38 din 07 mai 2008 emisă de Grădinița Sf. pe care o frecventează minora, rezultă că aceasta este dezvoltată normal din punct de vedere psiho-afectiv și are un comportament echilibrat. Din ancheta socială de la domiciliul intimatei, tribunalul a reținut că între mamă și fiică există o relație firească, bazată pe comunicare, bună înțelegere și afecțiune. Față de toate aceste aspecte, tribunalul a apreciat că susținerile apelantului potrivit cărora minora este în pericol la domiciliul mamei și aceasta din urmă nu este atașată de fiica sa sunt neîntemeiate.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești, la data de 18 iunie 2009 declarat recurs reclamantul, care a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie la 22 iulie 2009.
În motivare, a arătat că atât sentința civilă, cât și decizia civilă, sunt netemeinice și nelegale, întrucât nu s-au luat în considerare probele din dosar, declarațiile martorilor, ancheta socială, respectiv faptul că are condiții bune de creștere și educare, are un serviciu stabil și poate oferi minorei condiții mult mai bune decât pârâta - reclamantă. A demonstrat acest lucru și întărește cele spuse cu adresa emisă de Asociația de proprietari Bl 142, din care rezultă că minora - locuiește doar împreună cu bunica sa.
Este adevărat că de multe ori bunicii doresc să-i crească pe minori, însă obligația de creștere și educare le revine părinților și nu bunicilor, oricât de atașați sunt ei de aceștia, iar recurentul își dorește ca minora să locuiască cu acesta, să-i ofere condițiile necesare fără să-i lipsească ceva.
A dovedit că mama nu s-a ocupat de minoră, nu o interesează decât pensia de întreținere, pensie pe care în prezent o ridică mama intimatei,.
Instanța de control a motivat faptul că în mod corect prima instanță a avut în vedere interesul superior al minorului în soluționarea cererii de încredințare - criteriul reținut fiind acela al vârstei fragede a minorei - respectiv șase ani și
Critica pe care o aduce este aceea că instanța nu a avut în vedere faptul că încă de la naștere minora a locuit în domiciliul părinților recurentului în localitatea, unde a beneficiat de toate condițiile materiale, cât și de multă afecțiune, iar acest lucru rezultă din declarațiile martorilor, cât și din actele depuse la dosar.
Mai mult, a arătat că intimata este plecată în străinătate. Este adevărat că nu a putut să dovedească acest lucru, întrucât granița se poate trece numai cu actul de identitate și este greu de dovedit acest lucru, iar intimata a făcut tot posibilul să fie prezentă la termenele de judecată pentru a nu exista suspiciuni. Însă poate să întărească ceea ce a spus cu copiile de pe mandatele poștale, din care rezultă că pensia de întreținere a fost primită de bunică, iar o perioadă de timp aceste cupoane au fost returnate întrucât intimata nu era de găsit.
Intimata, prin tot felul de șiretlicuri, a încercat să inducă instanța în eroare.
Recurentul reclamant a mai arătat că mama nu este atașată de minoră, practic a solicitat încredințarea pentru a nu plăti pensie de întreținere, dovadă că mama la vârsta pe care o are minora (așa cum a motivat și instanța de fond) trebuia să fie lângă minoră, să-i asigure supravegherea necesară și nu bunica maternă care nu-i dă o educație tocmai bună.
Minora a fost crescută în domiciliul părinților recurentului din comuna, unde părțile au avut domiciliul comun până la vârsta de patru ani și patru luni, când a fost luată de pârâtă cu executorul judecătoresc. Realitatea este că minora a fost permanent cu recurentul și familia sa și a beneficiat de toate condițiile.
Minora este în pericol în domiciliul mamei care îi vorbește urât, nu se ocupă de creșterea și educarea acesteia și este violentă. Chiar și mama acesteia este o fire violentă, consumă băuturi alcoolice și nu se ocupă de minoră. Aceste aspecte nu sunt vorbe în vânt, ci sunt întărite de declarații date de organe competente, însă cu toate acestea instanța a apreciat că aceste susțineri sunt neîntemeiate.
Recurentul pârât a mai arătat că s-a dispus de către instanța de fond să aibă legături personale cu minora, însă intimata nu-i permite acest lucru.
De când a luat-o, i-a interzis categoric să meargă să o vadă; acesta a fost și motivul pentru care a apelat la organele în drept, formulând plângere penală pentru nerespectarea hotărârii judecătorești. Încă o dovadă că există un motiv bine știut și ascuns de către intimată.
Mai mult, minorei îi sunt spuse tot felul de lucruri despre recurent și bunicii paterni, că a murit în război pentru că dacă mai trăia venea și o vizita. Recurentul se întrebă ce mamă este, dacă poate să-i spună astfel de cuvinte unui copil de șase ani și patru luni. Normal este ca să-i explice situația pe care o au părinții și să nu-i îngrădească dreptul de aov izita.
În drept, își întemeiază cererea pe dispozițiile prevăzute de art. 304 Cod de procedură civilă și art. 274 Cod de procedură civilă.
În dovedirea cererii sale, recurentul a solicitat și instanța a încuviințat proba cu înscrisuri, fiind depuse în acest sens caracterizarea mr. 2524 din 12 noiembrie 2009 emisă de Comuna și ancheta socială nr. 2523 din 12 noiembrie 2009 întocmită de primăria aceleiași comune.
În combaterea susținerilor recurentului reclamant, intimata pârâtă a administrat proba cu înscrisuri, depunând în acest sens la dosar, în fotocopie: adeverința nr. 5 din 29 septembrie 2009 emisă de Școala cu clasele I-VIII nr. 113 "General ", adresa nr. 2275/VIII-1/2009 din 5 august 2009 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 B, ordonanța din 07 noiembrie 2008 emisă de același Parchet, adeverință emisă de Com 97 și contract individual de muncă încheiat și înregistrat sub nr. 20 din 2 octombrie 2006.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
1. Sub un prim aspect, se reține că recursul prezintă câteva atribute importante, care sunt de natură să îi confere întreaga sa fizionomie, astfel cum a fost ea concepută de către legiuitor.
În mod incontestabil, primul și cel mai important atribut al recursului este acela de a constituio cale extraordinară de atac. Această calificare a recursului este oferită chiar de Codul d e procedură civilă, prin situarea sa topografică în Capitolul I din Titlul V, consacrat căilor extraordinare de atac, al Cărții II. exigențelor firești ale unei căi extraordinare de atac, recursul a fost pus la dispoziția părțilornumai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege, enumerate în cuprinsul art. 304.pr.civ. și care, în principiu, vizează numai nelegalitatea hotărârii atacate, controlul judiciar putându-se exercita astfel doar asupra problemelor de drept discutate în speță. Legiuitorul a avut în vedere împrejurarea că părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului, atât în fapt, cât și în drept, în apel.
Un alt atribut important al recursului care interesează din perspectiva prezentei cauze este acela de a constituio cale de atac nedevolutivă. Dacă specific etapei apelului este devoluțiunea care, în limitele fixate de apelant prin motivele de apel, înseamnă o analiză a sentinței atât sub aspectul nelegalității, cât și al netemeiniciei, putându-se stabili, pe baza probatoriului administrat, o altă situație de fapt decât cea reținută de prima instanță, și la care să se aplice dispozițiile legale incidente, în recurs se realizează un control asupra hotărârii atacate, fără posibilitatea de a se administra, ca regulă, probe noi și fără a fi antrenată o rejudecare în fond a pricinii, în ansamblul ei.
Având în vedere aceste elemente caracteristice ale căii de atac în discuție, instanța învestită cu soluționarea recursului nu poate analiza legalitatea hotărârii atacate decât exclusiv prin prisma motivelor prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, fără a putea verifica alte aspecte în afara celor enumerate de textul de lege respectiv.
De asemenea, simpla nemulțumire a părții de hotărârea pronunțată nu este suficientă, recurentul fiind obligat să își sprijine recursul pe cel puțin unul din motivele prevăzute de lege.
Pe cale de consecință, instanța de recurs trebuie să analizeze în prealabil încadrarea criticilor formulate de parte împotriva hotărârii pronunțate în apel într-unul din cazurile expres și limitativ enunțate de lege, în speță cele mai multe legături fiind cu cel prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
II. 1. C de-al nouălea motiv de recurs se referă la pronunțarea unei hotărâri lipsite de temei legal sau date cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Ipoteza a doua - încălcarea sau aplicarea greșită a legii - are în vedere situațiile în care instanța recurge la textele de lege aplicabile speței, dar fie le încalcă, în litera sau spiritul lor, fie le aplică greșit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă sau prea restrânsă, ori cu totul eronată.
2. Prin concept, motivul de recursnu includedeci și cazurile în care greșeala de raționament a instanței ar fi săvârșită în legătură cu premisa minoră a silogismului judiciar, și anumereținerea situației de fapt, ca urmare a aprecierii probelor administrate în cauză. Textul de lege are în vedere numai cea de-a doua etapă a activității jurisdicționale care conduce la pronunțarea soluției, respectiv confruntarea faptelor la condițiile de aplicare a regulii de drept.
Raportând aceste considerații la motivele de recurs invocate în prezenta cauză, Curtea nu va analiza acele critici care vizează faptul că hotărârile pronunțate nu țin cont de ansamblul probatoriului administrat și din care ar rezulta că minora locuiește doar împreună cu bunica sa maternă, deoarece intimata este plecată în străinătate, că mama nu este atașată de minoră și că minora este în pericol la domiciliul acesteia.
3. Referitor la înțelesul sintagmei "încălcarea sau aplicarea greșită a legii" trebuie să se țină seama și că există texte de lege care conferă judecătorului o putere de apreciere, dându-i posibilitatea de a lua sau de a nu lua o anumită măsură. În asemenea situații, măsurile nu pot fi însă dispuse în mod discreționar, ci trebuie să fie justificate de motive pertinente și suficiente. Depășirea acestei limite, întrucât nu realizează unbilanț rezonabilal elementelor pertinente ale cauzei în procesul decizional, care este impus întotdeauna, expres sau implicit, de normele juridice incidente, constituie o încălcare a legii și, ca atare, este supusă controlului instanței de recurs. Aceasta înseamnă că, în realitate, instanțele de fond beneficiază în aceste cazuri numai de o anumitămarjă de apreciere.
Raportând aceste considerații la motivele de recurs invocate în prezenta cauză, Curtea reține că în categoria textelor de lege ce implică a apreciere a judecătorului în cadrul demersului de aplicare a lor în concret se include și art. 42 alin. 1 Codul familiei, care conține o dispoziție de principiu în sensul că "Instanța judecătorească va hotărî, odată cu pronunțarea divorțului, căruia dintre părinți vor fi încredințați copiii minori. În acest scop, instanța va asculta copiii și autoritatea tutelară și, ținând seama de interesele copiilor, pe care de asemenea îi va asculta dacă au împlinit vârsta de zece ani, va hotărî pentru fiecare dintre copii, dacă va fi încredințat tatălui sau mamei".
În aplicarea acestui text de lege, Curtea apreciază că este în interesul minorului să fie încredințat pârâtului reclamant.
În aceste condiții, se constată că prin luarea în considerare a criteriului vârstei copilului ce impune prezența mamei, criteriu căruia i se poate acorda prioritate chiar în raport cu nevoia de stabilitate ce s-ar opune schimbării mediului în care a trăit minora, instanțele și-au folosit puterea de apreciere de o manieră rațională, argumentele folosite în susținerea soluției fiind pertinente și suficiente.
Sub un alt aspect, Curtea are în vedere împrejurarea că, într-o primă fază, nerespectarea de către intimata pârâtă a programului de vizitare stabilit în favoarea recurentului reclamant are drept consecință aplicarea sancțiunilor prevăzute expres de lege, reîncredințarea putându-se dispune abia ulterior, dacă rămâne singura posibilitate reală ca tatăl copilului să păstreze legăturile de familie cu acesta.
Față de aceste considerente, reținând legalitatea hotărârii atacate, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul-reclamant împotriva deciziei civile nr. 348 din 04.03.2009, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă și cu Autoritățile Tutelare - Primăria Sectorului 4 B și Primăria Comunei, ca nefondat.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11 ianuarie 2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red.
. /
2 ex./05.03.2010
B-Secția a V-a Civilă-,
Jud.Sectorului 4-
Președinte:Mariana HaralambeJudecători:Mariana Haralambe, Fănica Pena, Cristina Nica
| ← Divort. Decizia 1036/2009. Curtea de Apel Bucuresti | Stabilire program vizitare minor. Decizia 1667/2008. Curtea de... → |
|---|
