Stabilire program vizitare minor. Decizia 253/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 253
Ședința publică de la 03 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adriana Elena Andronic
JUDECĂTOR 2: Elena Gheorghiu
JUDECĂTOR 3: Georgeta
Grefier:
S-au luat în examinare cererile de recurs formulate de reclamanta - și de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 900 din 15.12.2008 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 27.05.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când, pentru a se da posibilitatea părților să formuleze concluzii scrise a amânat pronunțarea pentru azi, când:
CURTEA DE APEL:
Prin sentința civilă nr. 14787 din 13.12.2007 Judecătoria Iașia admis cererea formulată de reclamanta - în contradictoriu cu pârâtul .
A încuviințat pentru reclamantă un program de vizitare a minorului, de J din perioada vacanței școlare de vară a acestuia, precum și din perioada vacanței școlare de iarnă, urmând ca jumătățile să alterneze în fiecare an, precum și alternativ vacanța de Paște și cea din perioada octombrie - noiembrie la domiciliul reclamantei din Franța, 34 bis 19100.
A obligat pârâtul să consulte reclamanta cu privire la educația școlară a minorului, inclusiv alegerea școlilor pe care le frecventează acesta, precum și să trimită lunar fotografii recente ale minorului, evaluările medicale ale acestuia, totodată să permită corespondența și convorbirile telefonice dintre minor și reclamantă.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că dreptul de a avea legături personale cu copilul este considerată obligație legală de creștere și supraveghere a acestuia, fiind un drept consacrat de art. 43 Cod familie, cât și de Legea nr. 272/2004 art. 14 și 16.
De asemenea, legăturile personale între părinte și copilul său reprezintă un element fundamental al relației de familie, iar măsurile interne care ar împiedica asemenea relație constituie ingerință în dreptul la viață familială, protejat de art. 8 CEDO.
Instanța conchide că, de principiu, dreptul reclamantei de a întreține contacte directe cu minorul prin găzduirea acestuia de către reclamantă, la domiciliul său din Franța nu poate fi interzis sau restrâns de plano, astfel după cum susține pârâtul, urmând însă a fi analizat de instanță în contextul interesului superior al minorului.
Împotriva acestei decizii a declarat apel pârâtul.
Prin decizia civilă nr. 900 din 15 decembrie 2008 a Tribunalului Iași s-a admis apelul formulat de pârâtul împotriva sentinței civile nr. 14787 din 13.12.2008 a Judecătoriei Iași, sentință pe care a schimbat-o în parte, în sensul următor.
A fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta - în contradictoriu cu pârâtul.
A fost încuviințat reclamantei următorul program de vizitare a minorului:
1. La domiciliul reclamantei, in Franța, pe durata a 3 săptămâni în vacanța școlară de vară (alternativ: primul an - primele 3 săptămâni din iulie, următorul an - primele 3 săptămâni din august).
2. În orice locație, la alegerea reclamantei, pe teritoriul României:
- a 2-a săptămână din vacanța școlară de iarnă;
- ultimele trei zile din vacanța școlară de primăvară;
- primele trei zile din vacanța școlară de toamnă.
S-au păstrat celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
A fost obligată intimata - să plătească apelantului 10,3 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a hotărî astfel, se reține în esență:
Critica apelantului potrivit căreia probatoriul administrat a fost greșit evaluat este fondată.
În mod greșit instanța de fond a înlăturat opinia minorului exprimată în camera de consiliu.
Analiza acestei opinii se face de asemenea coroborat cu probele din dosar, însă este exclusă nesocotirea acesteia în tot și insuficient argumentat, era obligatoriu a fi reținută starea emoțională a minorului în relația cu mama sa și care, cel puțin pentru început, nu este favorabilă unui program de vizitare pe perioade lungi, rare și în totalitate derulate pe teritoriul statului francez. Or, această reticență nu poate fi înlăturată decât prin încurajarea contactelor mamei cu minorul în afara oricărui obstacol de fapt și fără prezenta tatălui, mama ar avea posibilitatea recuperării încrederii și afecțiunii minorului în limitele normale.
Pentru aceste motive, tribunalul a stabilit programul de vizitare a minorului în modalitatea dată prin dispozitivul deciziei.
În ceea ce privește programul stabilit pe teritoriul României, instanța va face posibilă relaționarea minorului cu mama sa în afara domiciliului său din Franța când aceasta locuiește împreună cu concubinul și cei trei copii ai acesteia dintr-o căsătorie anterioară.
Împotriva acestei decizi au declarat recurs reclamanta -, cât și pârâtul.
Prin cererea de recurs reclamanta - formulează, în esență, următoarele critici deciziei tribunalului.
Deși programul de vizitare minorului a fost clar solicitat de reclamată, iar pârâtul la rândul lui prin întâmpinare și-a precizat în mod clar programul propus de el pentru vizitarea minorului de reclamantă, instanța de apel nu a avut în vedere nici una din propunerile solicitate părți, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă în sensul că instanța de apel dat mai mult decât a cerut.
Prin dispozitivul hotărârii, tribunalul a stabilit un program de vizitare ce nu a fost solicitat de părți.
Deși tribunalul recunoaște consistența și corectitudinea sentinței primei instanțe, în final se dispune admiterea apelului, exclusiv prin raportare la aprecierea exprimată de minor în camera de consiliu cu prilejul audierii.
Această probă nu poate avea relevanță și nu poate constitui fundamentul unei soluții de admitere a apelului având în vedere că opinia minorului în legătură cu mama sa este puternic influențată negativ de tatăl său.
Tribunalul trebuia să țină seama de concluziile raportului de evaluare psihologică care sunt în sensul că prezența mamei este obligatorie pentru minor.
Se solicită păstrarea dispozitivului sentinței primei instanțe.
Prin cererea de recurs formulată de pârâtul se aduc următoarele critici deciziei tribunalului:
1. nu a fost administrată în condițiile legii de către instanța de fond interogarea reclamantei, fiind încălcate dispozițiile art. 218 - 221 Cod procedură civilă, s-a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 223 (1) Cod procedură civilă;
2. nu a fost efectuată ancheta socială în cauză, fiind nesocotite dispozițiile art. 99 Cod familie și art. 7 lit. c din Convenția asupra relațiilor personale.
Susține recurenta că pârâtul a solicitat chemarea la interogatoriu a reclamantei solicitând interogarea reclamantei în mod nemijlocit conform art. 218 - 222 Cod procedură civilă.
Această cerere a fost respinsă de instanța de fond considerând că interogatorul reclamantei se impune a fi luat în condițiile art. 223 ind. 1 cod procedură civilă.
Instanța de apel a confirmat ca fiind legală interogarea reclamantei în condițiile art. 223 ind. 1 Cod procedură civilă, iar motivarea instanței de apel nu răspunde exigențelor prevăzute de art. 223 ind. 1 Cod procedură civilă deoarece reclamanta nu este cetățean francez, nu are domiciliul și nu obținut cartea de reședință pe teritoriul statului francez.
Neavând reședința sau domiciliul în străinătate reclamanta nu poate beneficia de aplicarea dispozițiilor art. 223 / 1 Cod procedură civilă, în acest sens același punct de vedere l-a avut Curtea de Apel când a soluționat recursul privind divorțul părților.
- nu a fost efectuată ancheta socială în cauză, fiind aplicabile dispozițiile art. 99 Cod familie și art. 7 lit. c din Convenția asupra relațiilor personale privind copiii - Strasbourg din 15.03.2003.
Efectuare unei anchete sociale la momentul judecării cauzei a fost solicitată de pârât în apel, probă ce i-a fost respinsă, ambele instanțe au soluționat pe fond cererea reclamantei fără să se dispună, din oficiu, efectuarea vreunei anchete sociale la domiciliul reclamantei pentru a se verifica dacă în prezent reclamanta are condiții materiale pentru a-i asigura minorului un climat corespunzător pe perioada cât acesta s-ar afla în grija sa.
Aceste solicitări sunt determinate de antecedența comportamentului negativ al reclamantei față de minor și teama acestuia de a fi preluat de reclamantă și abandonat de către acesta într-o locație necunoscută.
În susținerea cererii de efectuare a anchetei sociale recurentul susține următoarele: nu se cunoaște statutul actual al reclamantei pe teritoriul statului francez (cetățean străin cu viza de sejur, rezident sau cetățean francez, nu se cunoaște situația locativă actuală a reclamantei în condițiile în care ultima anchetă socială a fost efectuată în anul 2006, nu se cunoaște locul actual de muncă al reclamantei și nici dacă este angajată definitiv sau temporar. Susține recurentul că în mod constant reclamanta a refuzat să prezinte informații actuale privind locuința și locul de muncă al acesteia, iar copiile sunt traduse și nelegalizate.
Instanța de apel a refuzat să ceară reclamantei actele în original, deși pârâtul a cerut în mod constant acest lucru.
Se impunea, în opinia recurentului, a se efectua ancheta socială pentru a stabili dacă reclamanta prezintă garanții materiale și morale necesare îngrijirii, protecției și securității minorului, pe perioada programului de vizită, dacă se necesită ca minorul să viziteze reclamanta pe teritoriul altui stat, ori în afara locuinței sale stabile și dacă se recomandă la momentul actual efectuarea vizitelor de către reclamantă la domiciliul minorului;
- dacă în prezent este oportun programul de vizitare a minorului solicitat de reclamantă, având în vedere antecedența comportamentală a reclamantei față de minor;
- modalitatea de realizare a protecției și supravegherii minorului pe durata vizitelor, în condițiile în care reclamanta efectuează zilnic o navetă de aproximativ 100 km. la care se adaugă programul de lucru de 8 ore pe zi și 5 gărzi săptămânal și un week-end de permanentă o dată la două luni.
Soluția instanței de apel încalcă dispozițiile art. 16 alin. 2 din Legea nr. 272/2004, există contradicții între soluția adoptată și probele invocate în considerentele deciziei civile recurate.
Au fost ignorate probe utile și esențiale soluționării corecte a cauzei, care ar fi determinat soluția propusă de recurent.
Instanța de apel a ignorat actele care confirmă agresiunile fizice și psihice exercitate de reclamantă asupra minorului și asupra recurentului.
Ambele instanțe nu au avut în vedere opțiunea exprimată de minorul de a nu părăsi România pentru a o vizita pe reclamantă în Franța, iar programul de vizitare stabilit de instanța de apel prezintă un risc major în ceea ce privește securitatea și integritatea psiho-fizică a minorului.
Instanța de apel a încuviințat ca programul de vizitare a minorului să se realizeze în orice locație, la alegerea reclamantei, pe teritoriul României, situație ce ar constitui un risc major pentru securitatea minorului, în condițiile în care minorul a fost anterior luat de către reclamantă și abandonat timp de câteva luni într-o locație necunoscută în orașul
Din actele de evaluare psihologică depuse la dosarul cauzei, rezultă că minorul manifestă o temere că va rămâne singur sau că va fi răpit de mama sa.
Raportat la recomandările specialiștilor psihologi, la stările permanente conflictuale și agresiunile exercitate de reclamantă asupra recurentului și asupra minorului, se impune pentru moment limitarea exercitării dreptului mamei de a avea legături personale cu minorul, în varianta stabilită de instanța de apel.
Soluția optimă este cea prefigurată de recurent în sensul ca reclamanta să viziteze minorul pe teritoriul României în prezența unui reprezentant al Direcției pentru Protecția Copilului I și la domiciliul statornic al minorului.
Criticile formulate de pârâtul privind aspectele procedurale sunt nefondate. Critica privind greșita aplicare de către instanța de fond dispozițiilor art. 218 - 219 Cod procedură civilă și interpretarea de aceeași instanță a dispozițiilor art. 223 alin. 1 Cod procedură civilă nu este fondată. Pe de o parte nu a formulat prin cererea de apel critici cu privire la modalitatea în care s- dispus de către instanță luarea interogatoriului reclamantei.
Pe de altă parte în mod corect instanța de apel a făcut aplicarea în speță a dispozițiilor art. 223 alin. 1 Cod procedură civilă.
Potrivit art. 223 alin. 1 Cod procedură civilă partea care are domiciliul în străinătate va putea fi interogată prin cel ce o reprezintă în judecată.
Potrivit art. 13 din 31/1954 domiciliul unei persoane fizice este acolo unde ea își are locuința statornică sau principală, iar din actele dosarului depuse la instanța de fond rezultă că reclamanta are naționalitate franceză, are locuință și un loc de muncă permanent în Franța.
Așa fiind, în mod cert reclamanta având domiciliul în străinătate, dispozițiile art. 223 alin. 1 Cod procedură civilă în luarea interogatoriului s-au respectat și dispozițiile procedurale incidente în cauză din Codul d e procedură civilă referitoare la interogatoriu.
În fața instanței de recurs reclamanta a făcut dovada că din 12.10.2008 a obținut statul de cetățean francez, statut pe care aceasta îl avea la data pronunțării deciziei instanței de apel.
În aceste condiții toate criticile din prezentul recurs referitoare la împrejurarea că reclamanta trebuia să fie obligată să prezinte actele originale cu privire la dovada locului de muncă, la dovada deținerii de proprietăți pe teritoriul francez și implicit al statutului actual al reclamantei pe teritoriul statului francez sunt superflue.
Nici critica vizând greșita respingere a cererii pârâtului de efectuare a anchetei sociale de către instanța de apel nu este fondată.
Astfel în fața instanței de fond pârâtul a solicitat efectuarea unei evaluări psihologice minorului, cerere respinsă de instanța de fond, dar admisă în fața instanței de apel, evaluarea psihologică fiind realizată.
Pârâtul nu a solicitat efectuarea de către autoritățile competenta a unei anchete sociale nici în fața instanței de fond și nici prin cererea de apel, ci după admiterea probatoriului în fața instanței de apel.
În mod corect instanța de apel a respins această solicitare a pârâtului.
Aceasta deoarece din înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezultă că reclamanta este cetățean francez, are un loc de muncă pe toată durata carierei sale medicale de aproximativ 30 de ani, fiind medic, ceea ce echivalează cu o stabilitate în muncă și un statut social solid, având venituri decente din salariu, este coproprietara unui imobil în care locuiește.
Aceste precizări în mod corect instanța de apel le-a considerat concludente și suficiente în a dovedi că reclamanta are condițiile materiale de a asigura minorului un climat corespunzător pe perioada cât acesta s-ar afla în grija ei.
În aceste condiții nu se impunea efectuarea anchetei sociale la domiciliul reclamantei raportat și la teza probatorie ce s-a cerut a fi dovedită de pârât,la cadrul procesual de investire a instanței, și nu în ultimul rând la faptul că s-ar fi prelungit excesiv și nerezonabil durata procesului, ceea ce evident este împotriva interesului minorului.
Atâta timp cât înscrisurile depuse la dosarul cauzei furnizează informații suficiente, concludente și pertinente pentru a se lua hotărâre în interesul copilului, criticile formulate cu privire la încălcarea convenției privind relațiile personale privind copiii și art. 99 Cod procedură civilă nu sunt fondate.
Se impune a se sublinia din nou că motivele pentru care recurentul a solicitat efectuarea de anchetă socială nu subzistă, respectiv că nu se cunoaște statutul actual al reclamantei, nu se cunoaște situația locativă a reclamantei, situația locului de muncă, deoarece reclamanta nu a depus înscrisurile în original.
Reclamanta este cetățean francez, iar din înscrisurile depuse în cauză, și care nu au fost defăimate ca fiind false, rezultă în mod neechivoc ceea ce s- relevat mai sus, domiciliul stabil al recurentei deținerea unui imobil în calitate de coproprietar, un loc de muncă stabil, venituri constante și decente.
Critica din cererea de recurs a recurentului care vizează fondul dedus judecății, respectiv modalitatea stabilită de instanța de apel cu privire la derularea programului de vizitare a minorului vor fi analizate odată cu criticile din cererea de recurs a reclamantei, care vizează numai acest aspect pentru a se realiza o construcție logică din punct de vedere juridic.
Raportat la probele administrate în cauză, susținerile părților formulate prin cererile de recurs, criticile aduse de pârât sunt nefondate, iar cele făcute de reclamantă vor fi primite, soluția tribunalului fiind greșită.
Este de principiu că orice măsură luată în ceea ce privește copilul se subordonează cu prioritate interesului superior al acestuia.
Înțelesul superior al copilului în accepțiunea Legii nr. 272/2004 și care se regăsește, în egală măsură, în Codul familiei, se circumscrie dreptului copilului la o dezvoltare fizică și morală normală la un echilibru socio-afectiv, la relații de familie, drept oferit și prin art. 8 al CEDO.
În cauza de față reclamanta a solicitat ca relațiile personale constând în dreptul la găzduirea minorului, conform art. 15 alin. 1 lit. c din Legea nr. 272/2004 să se desfășoare la locuința acesteia din Franța.
Instanța de fond analizat corect probele administrate în cauză iar modalitatea de stabilire a legăturii personale între reclamant și minor corespunde interesului superior al acestuia, precum și dă posibilitatea reclamantei de a-și exercita nestingherit dreptul său.
În stabilirea concretă a programului de vizitare minorului instanța de fond a avut în vedere și durata de timp necesară reclamantei de a restabili legăturile personale cu minorul, în condițiile în care relațiile dintre reclamantă și pârât sunt deosebit de tensionate, iar starea conflictuală dintre părți în mod cert ar avea influență negativă în restabilirea legăturilor firești personale între mamă și copil.
Considerentele instanței de fond sunt pertinente, iar modalitatea stabilită de instanța de fond în mod cert creează cadrul necesar restabilirii relațiilor personale dintre mamă și fiu.
Instanța de apel, atunci când a schimbat soluția instanței de fond, a avut în vedere opțiunea minorului exprimată în camera de consiliu, fără însă să motiveze în vreun fel.
Or, opinia minorului trebuie apreciată, cum corect a făcut instanța de fond, în contextul în care nu rezultă fără echivoc că nu ar fi indusă de stările conflictuale dintre părți, de către tată, sub supravegherea căruia se află și în mod firesc îi influențează stările și sentimentele.
Argumentul instanței de apel că adaptarea minorului în relațiile cu mama sa s-ar realiza pe perioade mai scurte în Franța, deoarece aceasta locuiește împreună cu un care are trei copii dintr-o căsătorie anterioară, nu poate fi primit de instanța de recurs.
Astfel, minorul trebuie să se integreze în universul actual al mamei sale, relaționarea nu se poate face în mod abstract neținând cont de condițiile concrete în care mama sa își desfășoară viața personală.
Dimpotrivă împrejurarea că la domiciliul mamei sale poate avea legături și cu alți copii ar realiza mai ușor integrarea sa în mediul străin.
În ceea ce privește vizitarea minorului pe teritoriul României în orice locație la alegerea reclamantei, și această soluție a fost criticată de chiar pârât prin cererea de recurs și într-adevăr nu este o soluție care să faciliteze apropierea dintre mamă și copil.
De altfel, instanța de apel se contrazice, pe de o parte scurtează perioada de vizită a minorului în Franța, la domiciliul constant al reclamantei în spațiul ambiental, personal al reclamantei, motivat de faptul că relațiile dintre aceasta și minor ar fi stingherite de prezența altor persoane, dar pe de altă parte stabilește ca reclamanta să-l viziteze pe minor în niște locații aleatorii, care în nici un caz nu pot crea un cadru normal de reluare a relațiilor dintre mamă și fiu, darmite de consolidarea a acestora.
Deși instanța de apel reține în mod corect că opoziția pârâtului la plecarea în Franța a minorului are o dimensiune exagerată și nesusținută de principiile înscrise în legislația națională și internațională și de situația de fapt, nu adoptă soluția corectă, în sensul că este în interesul superior al copilului ca legăturile personale cu mama să se desfășoare în afara oricăror influențe, benefic pentru acesta fiind să-și viziteze mama la domiciliul din Franța.
Temerile pârâtului că reclamanta nu ar mai înapoia copilul sunt nesusținute de vreo probă din dosar și nu pot fi avute în vedere la stabilirea programului de vizitare a minorului.
În ceea ce privește modalitatea propusă de pârât în sensul ca reclamanta să-l viziteze pe minor la domiciliul acestuia și sub supravegherea unor persoane de specialitate pentru protecția copilului ar însemna de fapt limitarea și chiar îngrădirea dreptului reclamantei de a avea legături personale cu minorul și nu corespunde interesului copilului care este în sensul de a se dezvolta normal, armonios, înconjurat de afecțiune.
Având în vedere că modalitatea stabilită de instanța de fond în ceea ce privește realizarea legăturilor personale între reclamantă și minor corespunde cel mai mult interesului superior al copilului, în sensul dezvoltării și menținerii unei relații apropiate, normale cu mama sa, care iar permite o dezvoltare armonioasă în sensul realizării unui echilibru afectiv fără de care dezvoltarea ulterioară a personalității sale nu se poate realiza, sens în care concluzionează și specialiștii psihologi în evaluarea psihologică efectuată în apel, soluția instanței de fond urmează a fi păstrată.
Drept urmare, criticile formulate de pârât sub toate aspectele sunt nefondate iar recursul va fi respins ca atare.
Drept urmare se va admite recursul formulat de reclamantă și se va modifica în tot decizia tribunalului în sensul respingerii apelului pârâtului, păstrându-se soluția primei instanțe ca fiind temeinică și legală.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de reclamantul - împotriva deciziei civile nr. 900 din 15.12.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, decizie pe care o modifică în tot, în sensul că:
Respinge apelul formulat de pârâtul împotriva sentinței civile nr. 14787 din 13.12.2008 a Judecătoriei Iași sentință pe care păstrează.
Respinge recursul formulat de pârâtul împotriva aceleiași decizii civile.
Obligă pârâtul să plătească recurentei suma de 3,15 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 3.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - -
Red.
Tehnored.
02 ex.
10.07.2009
Tribunalul Iași
Jud.
Jud.
Președinte:Adriana Elena AndronicJudecători:Adriana Elena Andronic, Elena Gheorghiu, Georgeta
| ← Incredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 200/2008. Curtea de... | Divort. Decizia 13/2009. Curtea de Apel Alba Iulia → |
|---|
