Divort. Decizia 13/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 13/2009
Ședința publică de la 26 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dana Ghițoaica
JUDECĂTOR 2: Mihaela Florentina Cojan
JUDECĂTOR 3: Marius
Grefier
Prezentul complet a fost constituit în conformitate cu art. 95 și urm. din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 151/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: avocat ales pentru - recurent Reclamant - și intimat Pârât - personal și asistat de avocat ales, lipsind reclamantul recurent.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Avocatul reclamantului recurent depune la dosar un set de acte, 8 planșe fotografice pentru a face dovada că reclamantul recurent manifestă interes pentru îngrijirea copilului, și concluzii scrise.
Avocata pârâtei intimate depune la dosar concluzii scrise.
Reprezentanții părților arată că nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul reclamantului recurent, avocatsolicită admiterea recursului, în principal casarea hotărârii atacate cu consecința trimiterii cauzei instanței de apel spre rejudecare, sau modificarea în parte a hotărârii instanței de fond în ce privește desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtei și menținerea celorlalte aspecte, iar în subsidiar dacă se va menține dispoziția dată de instanța de apel cu privire la încredințarea minorului pârâtei solicită ca stabilirea în sarcina reclamantului recurent a contribuției de întreținere să fie dispusă de la data rămânerii irevocabilă a hotărârii și nu de la data înregistrării acțiunii de divorț. Cu cheltuieli de judecată.
Critică hotărârea instanței de apel care este lipsită de motivare, și care a schimbat hotărârea instanței de fond. Arată că reclamantul a depus o cererea de aderare la apel prin care au solicitat a se reține culpa exclusivă a intimatei în desfacerea căsătoriei. Deși în cauză s-a administrat probatoriu cu privire la comportamentul intimatei, instanța face trimitere în mod generic la probe, nefiind motivată hotărârea deloc, iar cu privire la desfacerea căsătoriei de asemenea nu s-a motivat, instanța nefăcând referire la probe. Minorul s-a A în îngrijirea părinților cât aceștia au conviețuit, iar în casa bunicilor paterni copilul a trăit mult timp și crescut în acest mediu. Mama a refuzat să ducă copilul în fața instanței pentru ascultare, însă acesta putea fi ascultat chiar dacă nu avea vârsta de 10 ani dacă are maturitate, iar ascultarea copilului nu a fost pusă în discuția părților, astfel că au fost încălcate prevederile legale, instanța neținând seama că destrămarea căsătoriei a fost din cauza mamei. În concluzie solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat ținând seama de motivele scrise și de concluzii scrise depuse la dosar.
Reprezentanta pârâtului intimat, avocatsolicită respingerea recursului ca neîntemeiat, cu obligarea reclamantului recurent la plata cheltuielilor de judecată.
Cu privire la motivul de nelegalitate invocat în recurs, vizând nemotivarea soluției instanței de apel, susține că sunt nefondate criticile formulate, și arată că prin hotărârea instanței de fond din probele administrate în cauză s-a reținut culpa ambilor soți în destrămarea căsătoriei. Reclamantul recurent a făcut o cerere de aderare la apel, iar instanța de apel a analizat probele administrate în cauză și apreciază că hotărârea pronunțată este legală și temeinică, explicând în termeni mai plastici, însă aceasta nu echivalează cu o lipsă de motivare, făcând referire la probele din dosar întrucât nu s-au adus probe noi, astfel că nu au fost încălcate dispozițiile art. 261 pct. 5 cod pr. civilă și ca atare nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 307 pct. 7 cod pr. civilă.
Cu privire la ascultarea minorului arată că susținerile recurentului sunt nefondate, întrucât instanța de apel a analizat probele dosarului și a stabilit că interesul superior al copilului este de a locui cu mama sa.
Probele dosarului infirmă susținerile recurentului cum că minorul a stat la bunici majoritatea timpului, rezultând că ambii soți s-au ocupat de minor, dar după desfacerea căsătoriei minorul a stat la mamă fiind bine îngrijit și educat.
Instanța a arătat expres vârsta minorului, atașamentul mamei față de acesta, atașamentul minorului față de celălalt frate cu care se înțelege bine, iar psihologul arată că relația este deosebită între mamă și copil, și ancheta socială arată că mama nu-i pune în pericol viața minorului, are condiții bune pentru creșterea și educarea minorului, minorul merge la grădiniță, iar bunicii paterni sunt bolnavi și nu se pot ocupa de minor, iar tatăl este foarte ocupat.
Cu privire la pensia de întreținere susține că cerere este nefondată și solicită confirmarea deciziei atacate, cu cheltuieli de judecată conform chitanțelor de la dosar
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 3160/2007, pronunțată de Judecătoria Mediaș în dosar nr-, a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamantul împotriva pârâtei, a fost respinsă cererea reconvențională promovată de către aceasta și în consecință:
S-a dispus desfacerea căsătoriei părților din culpă comună, revenirea pârâtei la numele avut anterior, încredințarea minorului rezultat din căsătorie spre creștere și educare reclamantului, obligarea pârâtei la plata unei contribuții lunare pentru acesta de 16% din venit precum și la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în esență că ambele părți au avut un comportament reprobabil în relația de căsătorie, care s-a deteriorat până la a nu mai îndeplini condițiile de existența a căsătoriei; minorul a fost încredințat tatălui întemeiat pe interesul superior al copilului și pe ideea că nu poate fi încredințat copilul unei persoane care consumă droguri și alcool (pârâta), în timp ce celălalt părinte(reclamantul) se ocupă de copil, merge la grădiniță, la serbări, la medic cu el, are venituri corespunzătoare și manifesta un comportament corespunzător și față de celălalt copil al pârâtei; ambele părți lipsesc mult de acasă, din cauza serviciului, dar bunica paternă poate suplini lipsa acestuia cu succes. Din cauza naturii fluctuante a veniturilor, contribuția de întreținere s-a stabilit procentual.
Împotriva soluției a declarat apel pârâta, cerând desfacerea căsătoriei din culpă comună și nu exclusivă a ei, încredințarea minorului rezultat din căsnicie ei, motivat de relația de afecțiune existentă între minorul și celălalt copil al apelantei și grija permanentă pe care a manifestat-o față de copil, arată că bunica paternă ar urma să se ocupe de copil, tatăl fiind foarte ocupat, astfel încât l-a vizitat pe minor sporadic.
Intimatul a depus aderare la apel ( fila 16), prin care a solicitat să fie reținută culpă exclusivă a pârâtei în destrămarea relațiilor de căsătorie, reiterând diverse invocări și împrejurări de fapt care atestă imoralitatea și lipsa de dedicare față de familie a pârâtei.
Prin decizia civilă nr. 151/2008 Tribunalul Sibiu - secția civilă, a admis apelul formulat de pârâtă și a schimbat hotărârea instanței de fond în sensul admiterii cererii reconvenționale și încredințării minorului rezultat din căsătorie spre creștere și educare acesteia.
A fost obligat reclamantul, pârât reconvențional la plata unei pensii de întreținere în sumă de 429 lei lunar, începând cu data de 12.07.2006 și până la majoratul acestuia.
A fost respinsă cererea de aderare la apel și păstrate în rest dispozițiile sentinței atacate.
A fost obligat reclamantul la plata sumei de 980 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut următoarele:
Este evident faptul că relațiile de căsătorie sunt iremediabil distruse, atitudinea părților fiind extrem de ostilă, una față de cealaltă, chiar și în față instanței. În ceea ce privește culpa, din ansamblul probatoriului administrat în cauză (fără a mai lua fiecare probă în parte), rezultă o incompatibilitate de nereconciliat între părți, atât pe planul caracterului, temperamentului, cât și a viziunilor asupra vieții de familie și a viitorului comun. Desigur că, dorința părților a fost să edifice o viață împreună, dar nici unul dintre ei nu a înțeles că relația de căsătorie implică toleranță, armonizare, ajutor reciproc, cedare( în anumite circumstanțe), toate în ideea de a unifica două persoane și două diferite, care să conviețuiască împreună, să crească împreună copilul comun, alături de cel exclusiv, oferindu-le un cămin. În loc de aceasta, părțile au reunit orgolii, prejudecăți, răzbunări și nici unul dintre ei nu a făcut vreun efort pentru redresarea căsniciei. Culpa revine ambilor, fiind irelevant în contextul acțiunii procentul în care au contribuit la ruinarea vieții în comun. Cum intimatul-aderent a cerut să se rețină culpă exclusivă a apelantei, soluția nu putea fi decât respingerea aderării la apel. În privința primului motiv de critică al apelantei, care cere să se rețină culpa comună, cererea se constată redundantă, căci culpă comună s-a reținut la fond și nu exclusivă, cum pare să creadă apelanta.
În ceea ce privește încredințarea minorului, desigur că normele în materie nu fac nici o distincție între cei doi părinți în a se ocupa de creșterea și îngrijirea copiilor( art. 42,43. și art.30,31 din Legea nr.272/2004). Totuși, la formarea convingerii instanței de control, în sensul că încredințarea la mamă a copilului rezultat din căsnicie este oportună și corespunzătoare interesului acestuia, au contribuit mai multe argumente: vârsta fragedă a minorului(5 ani), împrejurarea că a fost crescut de mamă până la această vârstă, scoaterea din mediul obișnuit ( art.6 lit.i din Legea nr.272/2004)putând constitui traumă pentru el, despărțirea de fratele lui putând fi interpretată de copil ca o pedeapsă pentru o vină imaginară, alături de dorința copilului (care a fost ascultat asupra acestui aspect, chiar dacă nu avea 10 ani, la cererea și cu consimțământul mamei- art.6 lit.h si 24 alin.2 din Legea nr.272/2004). La formarea acestei convingeri au concurat atât prevederile art. 42,43. cât și cele ale art. 2, 4(2), 6 din Legea nr.272/2004, prioritar fiind interesul superior al copilului. Aceasta însă nu înseamnă descalificarea părintelui căruia nu i-a fost încredințat copilul, căci, în termenii art.44. relația părinte - copil este încurajată, iar schimbarea situației de fapt poate constitui temei al reconsiderării încredințării.
Ca și consecință, părintele căruia nu i-a fost încredințat minorul va contribui la creșterea și îngrijirea acestuia, raportat la venitul lunar dovedit în cauză, corespunzător prevederilor art. 86,94. cu din venitul său.
A în culpă procesuală, în temeiul prevederilor art. 274.pr.civ. intimatul-aderent a fost obligat la suportarea cheltuielilor de judecată în calea de atac.
Împotriva deciziei civile nr. 151/2008 a Tribunalului Sibiua declarat recurs în termen și legal timbrat reclamantul solicitând, în principal, casarea hotărârii atacate cu consecința fie a trimiterii dosarului instanței de apel spre rejudecare, fie a modificării în parte a hotărârii de fond în ceea ce privește desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtei și menținerea ca legală a hotărârii instanței de fond în ceea ce privește celelalte aspecte, iar în subsidiar, dacă se va menține dispoziția dată de instanța de apel în ceea ce privește încredințarea minorului către pârâtă, reclamantul să fie obligat la plata contribuției de întreținere de la data rămânerii irevocabile a hotărârii și nu de la data înregistrării acțiunii de divorț.
În dezvoltarea motivelor de recurs sunt indicate cazurile de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7, 9 Cod procedură civilă precum și cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă.
Astfel, se arată că hotărârea instanței de apel nu a fost motivată nici în ceea ce privește dispoziția de respingere a cererii de aderare la apel și de desfacere a căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtei și nici în ceea ce privește admiterea apelului și încredințarea minorului către pârâtă.
Cu referire la dispozițiile art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă se susține că aspectele reținute de către instanța de apel ca fiind motive ce au dus la destrămarea vieții de familie, nu au fost invocate de către părți, fiind străine de cauză. Motivele de divorț nu au fost date de aspectele la care instanța face referire, respectiv "lipsa de toleranță", "de ajutor reciproc", "diferențe de viziune în ceea ce privește viitorul familiei", "incompatibilitatea caracterului și temperamentului", ci au constat în împrejurări concrete care au scos în evidență culpa pârâtei în destrămarea vieții de familie.
În ceea ce privește încredințarea minorului, se apreciază că instanța de apel nu a justificat motivul pentru care a schimbat hotărârea instanței de fond, argumentele invocate fiind străine de probele administrate în cauză.
în care instanța de apel a procedat la audierea minorului fără a pune în discuție acest aspect, a reprezentat o încălcare a principiului contradictorialității și a dreptului la un proces echitabil, ce atrage aplicarea art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă.
Mai mult, este criticat modul în care instanța de apel a apreciat opinia minorului în vârstă de 5 ani, fără a ține seama de gradul de maturitate al acestuia și situația existentă după despărțirea părților.
Se arată totodată că argumentul separării fraților vitregi nu este unul temeinic, atâta timp cât măsura încredințării celuilalt copil pârâtei poate fi oricând modificată.
Nerespectarea dispozițiilor în materie privind desfacerea căsătoriei și neobservarea interesului superior al copilului cu prilejul încredințării atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Critica subsidiară privitoare la data acordării pensiei de întreținere are în vedere faptul că aceasta a fost solicitată doar la 22.01.2007 prin cererea reconvențională a pârâtei iar reclamantul a contribuit cu suma de 200 lei lunar până în august 2007, iar în continuare a achitat ratele lunare de 120 lei pentru mobilierul din camera copiilor, TV, cuptor cu microunde și aspirator.
Prin prisma dispozițiilor art. 93 Codul familiei, contribuția reclamantului nu poate fi raportată doar la plata unei sume de bani lunare, atâta timp cât prin ratele plătite a participat la asigurarea locuinței minorului.
Se solicită totodată stabilirea contribuției lunare în cuantum procentual, dată fiind fluctuația veniturilor reclamantului.
Prin întâmpinare, intimata pârâtă a solicitat respingerea recursului și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare se arată că în mod corect Tribunalul a respins cererea de aderare la apel ca neîntemeiată în raport de probele administrate în cauză iar în ceea ce privește încredințarea minorului mamei, instanța de apel a avut în vedere vârsta fragedă a acestuia, implicațiile scoaterii sale din mediul obișnuit, dorința copilului, care nu a constituit însă un criteriu determinant și faptul că mama prezintă garanțiile morale și materiale necesare.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate cât și din oficiu în limitele prevăzute de art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea de Apel constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor urma:
Sub aspectul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, conform art. 295 Cod procedură civilă, instanța de apel trebuie să verifice, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță.
În speță, Tribunalul însușindu-și soluția primei instanțe cu privire la culpa comună a soților în destrămarea căsătoriei, a înlăturat criticile reclamantului, fără a reitera pe larg trimiterile la probațiune făcute de judecătorie.
Modul în care instanța de apel a procedat, nu atrage incidența dispozițiilor art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, atâta timp cât tribunalul a răspuns criticilor apelantului, reținând din analiza ansamblului probator că destrămarea relațiilor de căsătorie se datorează și conduitei reclamantului.
Astfel, în mod corect tribunalul a motivat că nu are relevanță cuantificarea gradului de culpă a fiecăruia dintre soți, atâta timp cât s-a dovedit conduita culpabilă a soțului reclamant.
De altfel, prin cererea de aderare la apel, apelantul nu a combătut ceea ce prima instanță a reținut că reprezintă culpa sa în destrămarea căsătoriei, rezumându-se în a susține că o atare conduită nu-i poate fi imputată în condițiile comportamentului total imoral al pârâtei.
O atare susținere nu poate fi reținută atâta timp cât atitudinea autoritară a reclamantului, rămânerea peste noapte la serviciu în mod repetat și suspiciunile neinfirmate de întreținere a unei relații extraconjugale au contribuit și ele în mod evident la destrămarea căsătoriei.
Sub aspectul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, criticile recurentului sunt nefondate, atâta timp cât la termenul de judecată din data de 02.04.2008, chestiunea audierii minorului a fost pusă în discuția contradictorie a părților, instanța urmând ca la termenul următor de judecată să se pronunțe asupra necesității ascultării minorului.
Faptul că Tribunalul a procedat la ascultarea copilului în camera de consiliu în aceeași zi înaintea ședinței de judecată în care a adus la cunoștința părților hotărârea sa de a încuviința audierea nu este de natură a înfrânge principiul contradictorialității atâta timp cât necesitatea audierii a fost pusă la termenul anterior în discuția părților.
Cât privește ascultarea minorului, deși criticile reclamantului sunt îndreptățite, ele apar ca fiind lipsite de relevanță odată ce opinia minorului nu a fost consemnată și nu a influențat soluția Tribunalului.
Pe fondul soluției privitoare la încredințarea minorului spre creștere și educare mamei sale, criticile recurentului sunt nefondate pentru considerentele ce vor urma:
La încredințarea copilului spre creștere și educare unuia dintre părinți trebuie să se țină seama, conform art. 42 Codul familiei de interesul major al acestuia, care se determină prin examinarea tuturor criteriilor de apreciere cum sunt vârsta copilului, conduita fiecărui părinte, situația materială, posibilitățile concrete de a se ocupa efectiv de copil.
În speță, raportat la vârsta minorului de doar 5 ani, legăturile afective stabilite cu fratele mai mare, stabilitatea conferită de mediul în care s-a găsit până în prezent, și care nu s-a dovedit a fi unul nociv pentru creșterea sa, Tribunalul a apreciat în mod corect că se impune încredințarea copilului mamei acestuia.
Atașamentul deosebit manifestat de reclamant față de copil nu poate impune în mod necesar o soluție de încredințare a minorului, atâta timp cât din ansamblul criteriilor reținute anterior rezultă că interesul prezent al copilului este de a fi încredințat mamei.
Cât privește ultima critică a recurentului referitoare la data de la care datorează obligația de întreținere, Curtea constată că este parțial întemeiată pentru considerentele ce vor urma.
Întreținerea având ca scop să asigure satisfacerea nevoilor celor care o solicită, nu poate fi acordată conform art. 94 Codul familiei decât de la data introducerii cererii iar nu pentru intervalul anterior, prezumându-se că pentru acest interval creditorul nu a avut nevoie de ea.
În speță, deși pârâta a solicitat prin cererea reconvențională depusă la 22.01.2007 obligarea reclamantului la plata pensiei de întreținere, Tribunalul a stabilit în mod greșit această obligație în sarcina reclamantului începând cu data de 12.07.2006, data introducerii acțiunii de divorț.
Restul criticilor recurentului se privesc a fi neîntemeiate, plata ratelor lunare pentru diverse bunuri neputând să fie asimilată obligației de întreținere și cumpărarea unor obiecte de îmbrăcăminte nu acoperă integral necesitățile acestuia pe toată perioada derulării procesului, astfel încât este nejustificată solicitarea recurentului ca pensia de întreținere să fie stabilită de la data pronunțării hotărârii în recurs.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă, raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, recursul reclamantului urmează a fi admis în limitele precizate, cu consecința modificării în parte a deciziei atacate și obligării reclamantului la plata pensiei de întreținere lunare în cuantum de 429 lei, începând cu data de 22.01.2007 și până la majoratul minorului.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă recurentul va fi obligat să-i plătească intimatei suma de 500 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 151/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu.
Modifică în parte decizia atacată în ce privește data de la care recurentul - reclamant datorează pensie de întreținere și, rejudecând în aceste limite, obligă reclamantul - pârât reconvențional să plătească lunar în favoarea minorului pensie de întreținere în cuantum de 429 lei, începând din 22.01.2007 până la majoratul minorului.
Obligă recurentul să plătească intimatei suma de 500 lei, cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26 Ianuarie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.
Tehnored. 2 ex/10.04.2009
Jud. fond
Jud. apel: ,
Președinte:Dana GhițoaicaJudecători:Dana Ghițoaica, Mihaela Florentina Cojan, Marius
| ← Stabilire program vizitare minor. Decizia 253/2009. Curtea de... | Stabilire program vizitare minor. Decizia 1557/2009. Curtea de... → |
|---|
