Pensie întreţinere. Decizia nr. 621/2013. Tribunalul ARAD

Decizia nr. 621/2013 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 25-04-2013 în dosarul nr. 17261/55/2012

ROMANIA

TRIBUNALUL ARADOPERATOR 3207/2504

SECTIA CIVILA

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILA NR.621

Ședința publică din 25 aprilie 2013

Președinte: N. C.

Judecător: S. C. Ș.

Judecător: S. N.

Grefier: G. S.

S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul pârât K. D. în contradictoriu cu intimata reclamantă K. K. împotriva sentinței civile nr.1314 din 18.02.2013 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ având ca obiect pensie de întreținere.

La apelul nominal se prezintă reprezentantul recurentului – avocat R. F. din Baroul A. și reprezentantul intimatei – avocat Ș. M. din Baroul A., absente fiind părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită .

S-a făcut referatul cauzei după care se constată că recursul a fost declarat și motivat în termen și este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru.

Nemaifiind formulate alte cereri, constatând cauza în stare de judecată, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului și modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii capătului de cerere privitor la cheltuielile de judecată, fără cheltuieli de judecată

Reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii primei instanțe. Depune la dosar concluzii scrise și practică judiciară și solicită obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată în recurs constând în onorariu avocațial.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului înregistrat la Tribunalul A. la data de 01.04.2013, sub nr._ /2013, constată că prin sentința civilă nr.1314 din 18.02.2013 pronunțată în dosar nr._, Judecătoria A. a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta K. K. în contradictoriu cu pârâtul K. D. pentru pensie de întreținere.

A fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a unei contribuții lunare de întreținere în cuantum de 20% din venitul net realizat cu titlu de pensie de întreținere, de la data de 19.11.2012 până la finalizarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani.

S-a dispus înființarea popririi asupra procentului de 20% din venitul net lunar realizat de pârâtul Hiszel D. la terțul poprit S.C. Rompetrol Downstream S.R.L., . – Cuty Gate northern tower nr.3-5.

A fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut în motivare faptul că potrivit certificatului de naștere (f.6), reclamanta este fiica pârâtului.

Prin sentința civilă nr.105/09.01.1996 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr.7402/1995, s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiate între părinții reclamantei, aceasta fiind încredințată spre creștere și educare mamei, pârâtul fiind obligat la plata pensiei de întreținere pe seama minorei în cuantum de 25% din venitul minim pe economie, cu începere de la data de 13.09.1995 și până la majoratul acesteia.

Prin sentința civilă nr.1118/02.02.2012 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul K. D. în contradictoriu cu pârâta K. K., minoră asistată de reprezentanta legală, B. A. Rujena pentru reducere pensie de întreținere, dispunându-se reducerea pensiei de întreținere datorate de reclamant pârâtei de la 25% la 20% lunar din venitul net lunar realizat de reclamant, în favoarea pârâtei născută la data de 10.08.1994, începând cu data de 09.01.2012 și până la majoratul minorei.

În motivare s-a reținut faptul că în anul 2009 reclamantul s-a recăsătorit, relație din care a rezultat minorul K. D. D., născut la data de 07.10.2011, astfel că în prezent, mai are în întreținere un copil minor, situația avută în vedere la stabilirea pensiei de întreținere față de pârâtă, fiind schimbată. Din actele medicale depuse la dosar de către pârâtă, instanța a reținut că este necesar ca aceasta să fie susținută material în continuare de către tatăl său, având în vedere că aceasta are grave probleme medicale care impune cheltuieli suplimentare și asistent permanent. De asemenea, instanța a reținut că minora față de vârsta sa de aproape 18 ani are nevoi materiale mult mai mari decât minorul aflat în întreținerea reclamantului, în vârstă de 6 luni.

Raportat la dispozițiile art.38 al.2 Cod civil, reclamanta a devenit majoră la data de 10.08.2012, iar în prezent se află în continuarea studiilor, fiind elevă în clasa a VIII-a C a Liceul Teoretic „Jozef G. Tajovsky” Nădlac, conform adeverinței nr.190/15.11.2012 (f.15).

Pe de altă parte, pârâtul este angajat al societății Rompetrol Downstream S.R.L. unde, în perioada septembrie 2012 – ianuarie 2013, a realizat un venit mediu net lunar de 2765,5 lei, așa cum reiese din adeverința nr.705/14.02.2013.

Din referatul de anchetă psihosocială efectuat la domiciliul părților instanța de fond a reținut că pârâtul se gospodărește împreună cu soția sa K. G. care, la rândul său, beneficiază de indemnizație pentru creșterea copilului în cuantum de 600 lei lunar, și cu fiul lor minor în vârstă de 1 an și 4 luni, care beneficiază de alocație de stat de 200 lei/lună.

Din același referat de anchetă psihosocială prima instanță a reținut că reclamanta locuiește împreună cu mama sa, doamna B. A., care realizează un venit lunar de 210 lei, cu soțul acesteia care are o indemnizație lunară de 510 lei și cu sora mai mică, B. P., în vârstă de 16 ani, elevă în clasa a X-a.

Reclamanta este încadrată în grad de handicap grav, cu asistent personal, așa cum reiese din certificatul de încadrare în grad de handicap pentru adulți nr.5417/29.08.2012, și beneficiază de o indemnizație pentru persoane cu handicap și buget complementar de 293 lei/lună.

Din declarațiile martorei M. C., care se coroborează cu înscrisurile medicale depuse la dosar, instanța a reținut că reclamata face de trei ori pe săptămână terapie și gimnastică medicală, tratamentele de recuperare fiind efectuate atât la Nădlac, cât și la A., unde este nevoită să se deplaseze de două ori pe săptămână, iar pentru o oră de tratament plătește 100 de lei.

Aceeași martoră a arătat că reclamanta are nevoie de ghete ortopedice care costă 600 lei perechea, fiind nevoită să le schimbe destul de des, pe de o parte întrucât îi crește piciorul iar, pe de altă parte, întrucât are nevoie de ghete diferite în funcție de sezon. În plus, reclamanta suferă de o boală rară la ochi, având nevoie să poarte lentile speciale, pe care însă nu le-a putut achiziționa întrucât sunt foarte scumpe, costând în jur de 40.000 Forinți. În fine, din cauza problemelor de sănătate, reclamanta este elevă doar în clasa a VIII-a și e necesar să fie însoțită la școală atât la dus cât și la întors.

Din copia facturilor și a bonurilor fiscale depuse de către reprezentantul reclamantei la termenul de judecată din 18.02.2013 reiese că reclamanta este nevoită să achiziționeze lunar medicamente în valoare de 476 lei, iar costul ședințelor lunare de kinetoterapie și galvanizare se ridică la 192 lei/lunar. În plus, în lunile decembrie și ianuarie reclamanta a efectuat și biorezonanță de două ori pe săptămână, costul lunar fiind de 800 lei.

Dispozițiile art. 529 al.2 cod civil prevăd limita maximă la care poate fi stabilită pensia de întreținere atunci când întreținerea este datorată de părinte, respectiv până la o treime din venitul său net lunar pentru doi copii, iar conform art. 529 al. 1 Cod civil întreținerea se datorează potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui ce urmează a o plăti.

Conform art. 527 Cod civil, poate fi obligat la întreținere numai acela care are mijloace pentru a o plăti sau are posibilitatea de a dobândi aceste mijloace, la stabilirea mijloacelor celui care datorează întreținerea trebuind a se ține seama de veniturile și bunurile acestuia, precum și de posibilitățile de realizare a acestora, urmând a fi avute în vedere și celelalte obligații ale sale.

În fine, potrivit art.499 al.3 Cod civil, părinții sunt obligați să îl întrețină pe copilul devenit major dacă se află în continuarea studiilor până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani.

Din probele administrate reiese că reclamanta, deși majoră, este în continuarea studiilor, fiind în imposibilitate de a se întreține, iar problemele de sănătate pe care le are impun efectuarea unor tratamente al căror cost depășește atât posibilitățile financiare pe care le are mama reclamantei, raportat la veniturile familiei, cât și nevoile pe care le are fratele său consangvin, minorul K. D. M., născut la data de 07.10.2011.

Pe de altă parte, pârâtul are mijloacele necesare pentru a plăti pensia de întreținere, fără a pune în pericol nici întreținerea sa și nici cea a fiului său minor rezultat din cea de a doua căsătorie și având în vedere că pensia de întreținere se datorează de la data cererii de chemare în judecată, conform art. 532 al.1 C.civ.,instanța de fond a obligat pârâtul să plătească reclamantei, o contribuție lunară de 20% din salariul net realizat cu titlu de pensie de întreținere, începând cu data introducerii acțiunii, 19.11.2012 până la finalizarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani.

În baza art.453 al.2 raportat la art.455 al.2 Cod procedură civilă, instanța de fond a dispus înființarea popririi asupra procentului de 20% din venitul net lunar realizat de pârâtul Hiszel D. la terțul poprit S.C. Rompetrol Downstream S.R.L., . – Cuty Gate northern tower nr.3-5.

Având în vedere atât faptul că în materie de întreținere debitorul obligației este de drept în întârziere, conform art. 1523 alin.1 Cod civil, văzând și chitanța nr. 03/11.02.2013 emisă de către Cabinet de avocat Ș. R. L. depusă la dosarul cauzei, care atestă plata onorariului de avocat în sumă de 700 lei, prima instanță, în baza art.274 al.1 Cod procedură civilă a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 700 lei.

Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat recurs pârâtul K. D. solicitând admiterea recursului și in consecință modificarea în parte a sentinței atacate în sensul respingerii capătului de cerere privitor la cheltuielile de judecată.

În motivarea recursului, recurentul a arătat faptul că nu s-a opus în principiu acțiunii principale, astfel că în opinia sa în mod greșit a apreciat prima instanță că era pus de drept în întârziere, întrucât nu există nicio dovadă că nu ar fi dorit soluționarea litigiului pe cale amiabilă.

De altfel, obligația pârâtului pe baza vechii sentințe era stabilită până la majoratul fiicei sale, de aceea ulterior poprirea nu a mai avut efecte.

Pârâtul a arătat că și-a achitat obligațiile din sentința inițială și chiar a plătit un timp și după majorat, acești bani fiindu-i opriți direct din salar, iar ulterior poprirea a încetat în mod legal.

Nefiind contactat de către reclamantă pentru discuții referitoare la continuarea plății unei sume de bani, nu se poate reține culpa sa ori reaua credință.

Intimata reclamantă K. K. prin concluziile scrise a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind temeinică și legală apreciind că instanța de fond nu putea admite cererea pârâtului de a nu fi obligat la cheltuieli de judecată motivat de faptul că nu s-a opus admiterii cererii introductive întrucât, în cauză nu sunt îndeplinite condițiile de la art. 275 Cod proc. civ. constatând în mod just că față de caracterul alimentar și periodic al obligației de întreținere, aceasta este afectată de un termen esențial în sensul art. 1079 al 2 pct. 3 Cod civil, pârâtul fiind astfel de drept în întârziere.

Mai mult decât atât, dispozițiile art. 275 C. proc. civ. (cu a sa exonerare de la plata cheltuielilor de judecată în ipoteza recunoașterii la prima zi de înfățișare) sunt aplicabile strict în acele litigii (materii) susceptibile (compatibile) de procedura punerii în întârziere, ceea ce evident că nu este cazul în ipoteza unei acțiuni în stabilirea pensie de întreținere, litigiu incompatibil cu această instituție a punerii în întârziere.

Recursul este nefondat, urmând a fi respins în baza art. 312 alin.1 C pr. civ. cu mențiunea că în urma examinării cauzei din oficiu, în limitele conferite de art. 306 alin.2 C. Pr. civ. nu au fost identificate motive de ordine publică de natură a atrage nulitatea sentinței recurate, fiind necesară complinirea motivării primei instanțe, după cum urmează:

Contrar susținerilor recurentului, acesta nu a realizat o recunoaștere pură și simplă a pretențiilor deduse judecății de către reclamantă, ci doar o recunoaștere parțială a acestora, fiind de acord, prin întâmpinare, doar cu procentul de 16,5 %, iar nu cu cel de 20% solicitat de reclamantă și în final confirmat de prima instanță; relevante în acest sens sunt mențiunile din încheierile de ședință din 10.dec.2012 și 21 ian.2013, ce demonstrează că a fost necesară continuarea judecării cauzei după depunerea întâmpinării deoarece părțile nu au ajuns la un consens cu privire la întinderea obligației de întreținere, astfel că s-a administrat probațiune în continuare.

Pe cale de consecință, în baza art.274 Cod proc.civ. va obliga recurentul să plătească intimatei K. K. suma de 300 lei cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâtul K. D. împotriva sentinței civile nr.1314 din 18.02.2013, pronunțată în dosarul în dosar nr._ al Judecătoriei A. .

Obligă recurentul să plătească intimatei K. K. suma de 300 lei cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 25 aprilie 2013.

Președinte Judecător Judecător

N. C. S. C. Ș. S. N.

Grefier

G. S.

Red/dact SSC/GS / 20.05.2013

2 ex. Nu se comunică

Prima instanță / Judecătoria A. – judec.S. S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Decizia nr. 621/2013. Tribunalul ARAD