Contestaţie la executare. Decizia nr. 349/2015. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 349/2015 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 18-03-2015 în dosarul nr. 18123/55/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. operator 3207/2504
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.349
Ședința publică din data de 18 martie 2015
Președinte H. O.
Judecător S. N.
Grefier V. M.
S-a luat în examinare, apelul declarat de contestatoarea . SRL în contradictoriu cu intimatele Agenția Națională de Administrație Fiscală București – Direcția G. Antifraudă Fiscală – Direcția Regională Antifraudă D., Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara și Administrația Județeană a Finanțelor Publice A., împotriva sentinței civile nr. 6197/16.12.2014, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta apelantei – contestatoare . SRL – avocat O. A. din Baroul A. în substituire pentru dl.avocat Lanevschi I. D. din Baroul A., lipsind reprezentanții intimatelor.
Procedura completă.
Apelul este legal timbrat cu 500 lei taxă judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, constatându-se că prin serviciul registratură al instanței la data de 16 martie 2015, intimata Agenția Națională de Administrație Fiscală București a depus la dosar concluzii scrise prin care solicită respingerea apelului .
Reprezentanta apelantei depune la dosar delegație de substituire și practică judiciară, respectiv soluțiile pronunțate în apelurile formulate în dosarele nr._/55/2014, nr._/55/2014, nr._, nr._/55/2014 și_/55/2014.
Nefiind formulate cereri și apreciind apelul în stare de soluționare, instanța declară terminată faza probatorie și acordă cuvântul în fond.
Reprezentanta apelantei solicită admiterea apelului, respectiv modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii, cu cheltuieli de judecată taxă judiciară de timbru în primă instanță și în apel.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului, înregistrat la această instanță la data de 6 februarie 2015, constată că prin sentința civilă nr. 6197 din 16.12.2014.2014, pronunțată în dosar nr._, Judecătoria A. a respins contestația la executare formulată de contestatoarea . SRL, în contradictoriu cu intimatele ANAF, DGRFP Timișoara, și AJFP A..
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt că în urma unui control fiscal efectuat, ANAF – DGRFP Timișoara – AJFP A. a stabilit în sarcina contestatoarei . SRL obligația de plată a sumei de 4.283.713 lei, reprezentând taxă pe valoarea adăugată, impozit pe profit, majorări și penalități.
Prin decizia nr. 19/02.10.2014 emisă de ANAF – DGRFP Timișoara – AJFP A., s-a dispus instituirea de măsuri asigurătorii asupra unor bunuri mobile ale contestatoarei.
Prin contestația la executare ce face obiectul cauzei de față, contestatoarea a solicitat anularea acestor măsuri asigurătorii, întrucât: nu s-a motivat necesitatea instituirii lor; măsurile nu se impun în cazul său, deoarece până în prezent nu s-a sustras de la plata obligațiilor către bugetul de stat; i-a fost încălcat dreptul la apărare, nedându-i-se posibilitatea să-și exprime punctul de vedere în cauză.
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatelor ANAF și DGRFP Timișoara, aceasta este neîntemeiată, având în vedere că în speță se solicită anularea a unor acte emise de ANAF - DGRFP Timișoara (potrivit antetului), ca atare acestea au calitate procesuală pasivă.
Pe fond, prima instanță a considerat neîntemeiată contestația la executare.
Astfel, în ceea ce privește motivarea măsurilor asigurătorii, instanța a constatat că aceasta există, în decizia de instituire arătându-se că există pericolul ca debitoarea să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând colectarea creanțelor, ceea ce rezultă, în esență, din faptul că aceasta a efectuat operațiuni comerciale fictive în scopul sustragerii de la plata obligațiilor către bugetul statului (TVA, impozit pe profit).
În ceea ce privește susținerea contestatoarei, potrivit căreia măsurile asigurătorii nu s-ar impune în cazul său, deoarece până în prezent și-a îndeplinit cu regularitate obligațiile față de buget – aceasta nu poate fi primită, lipsa obligațiilor restante la buget nu este suficientă pentru a se aprecia că măsurile asigurătorii ar fi inoportune sau nejustificate; pe de altă parte, argumentul contestatoarei este infirmat tocmai prin cele reținute de organele fiscale (neplata obligațiilor către buget în ultimii 3 ani, ca urmare a efectuării unor operațiuni comerciale fictive).
În ce privește invocarea de către contestatoare că i-ar fi fost încălcat dreptul la apărare, nedându-i-se posibilitatea să-și exprime punctul de vedere în cauză, nici aceasta nu a fost primită fiind contrazisă de cele arătate de intimata DGRFP Timișoara, și anume faptul că la 24.09.2014 proiectul raportului de inspecție fiscală a fost adus la cunoștința reprezentantului contestatoarei, iar la 26.09.2014 acesta, prin avocat, și-a prezentat punctul de vedere și obiecțiunile la constatările organelor fiscale.
Având în vedere cele mai sus expuse, contestația la executare a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel contestatoarea . SRL, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii contestației la executare și anularea actelor contestate, respectiv decizia nr. 19/02.10.2014 de instituire a măsurilor asigurătorii emisă de intimați și a măsurilor dispuse prin acest act; procesul-verbal nr._/06.10.2014 de sechestru asigurător pentru bunuri mobile emis de intimate, a anexelor acestuia și a măsurilor dispuse prin acesta; procesul-verbal nr._/07.10.2014 de sechestru asigurător pentru bunuri mobile emis de intimate, a anexelor acestuia și a măsurilor dispuse prin acesta; nota de constatare nr._/07.10.2014 emisă de intimate și a măsurilor dispuse prin acest act.
Apelanta solicită anularea ca nemotivată a Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 19/2.10.2014 și arată că în conformitate cu prevederile art. 129 alin. 5 din OG 92/2003, republicată și actualizată, decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată, iar alineatul 2 al aceluiași articol prevede expres că măsurile asigurătorii pot fi instituite doar atunci când există pericol de ascundere ori de risipire a patrimoniul, colectarea fiind periclitată sau îngreunată în mod considerabil.
De asemenea, pct. 129.3 și 129.4 din Normele Metodologice de aplicare a Codului de procedură fiscală, aprobate prin HG nr. 1050/2004, coroborate cu art. 43 alin. 2 lit. e) din Codul de procedură fiscală dispun în mod expres obligativitatea motivării în fapt a deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, precum și obligativitatea organului fiscal de a motiva necesitatea luării măsurilor asigurătorii.
Prin prevederile legale mai sus menționate se dispune expres că măsurile asigurătorii pot fi instituite doar în situațiile în care există pericolul sustragerii, ascunderii ori risipirii patrimoniului. Așadar, pentru ca aceste măsuri să poată fi dispuse în mod legal este necesar ca ipotezele avute în vedere de legiuitor să se verifice la data luării măsurilor, să existe date certe, susținute de probe, care să determine concluzia că există pericolul ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul.
Apelanta arată că la o simplă lecturare a deciziei atacate se poate observa că aceasta nu cuprinde motivele de fapt care au determinat luarea măsurilor asigurătorii, organul fiscal emitent limitându-se la enunțarea textului de lege, respectiv art. 129 alin. 2 Cod procedură fiscală. Precizează că în decizie nu s-au arătat motivele concrete, respectiv datele sau faptele din activitatea apelantei, care să determine concluzia că aceasta, prin manevre dolosive își înstrăinează patrimoniul în scopul de a se sustrage de la îndeplinirea obligațiilor fiscale. Mai mult, prevederile art. 129 cod procedură fiscală impun ca pericolul de înstrăinare a patrimoniului să existe la data instituirii măsurilor asigurătorii, organul de control având obligația de a indica probele din care rezultă pericolul de înstrăinare. Prin decizia atacată organul constatator nu a probat motivele pentru care au apreciat că se impune luarea măsurilor asigurătorii.
Astfel, apelanta consideră că decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 19/2.10.2014 a fost emisă de intimata ANAF –DGFP Timișoara, cu încălcarea imperativă a prevederilor legale mai sus citate, motiv pentru care solicită anularea acesteia.
Apreciază nefondată sentința atacată, instanța de fond neținând seama de starea de fapt dovedită cu înscrisurile depuse la dosar, întrucât raportat la bunurile deținute de societatea apelantă și la activitatea desfășurată, precum și la veniturile obținute de aceasta, este evident faptul că nu există pericolul de a își risipi patrimoniul sau de a se sustrage de la plata eventualelor obligații de plată.
În opinia apelantei, organul fiscal nu a ținut seama nici de principiul prevăzut de art. 6 din OG nr. 92/2003 republicată privind Codul de Procedură Fiscală.
Așa cum rezultă din întreaga activitate desfășurată de la înființare și până în prezent, nu s-a sustras de la plata obligațiilor fiscale și nici nu a risipit patrimoniul, astfel încât să fie îngreunată o eventuală colectare, pentru a fi nevoie de instituirea unei atare măsuri.
Înființarea măsurilor asigurătorii asupra conturilor bancare, raportat la sumele presupus datorate, echivalează cu blocarea oricărei activități economice, orice plată fiind imposibil de efectuat.
În aceste condiții, dispunerea măsurilor asigurătorii încalcă principiul bunei credințe instituit de articolul 12 cod procedură fiscală.
De asemenea, arată că prima instanță face aprecieri definitive cu privire la raporturile de drept fiscal material, fără a fi investită cu o astfel de cerere, aparența de drept fiind în favoarea apelantei nu a organului fiscal, estimările făcute de acesta fiind greșite în condițiile realității operațiunilor comerciale desfășurate și întrunirii condițiile necesare pentru exercitarea dreptului de deducere.
Cu privire la luarea măsurii fără ascultarea contribuabilului potrivit art. 9 al. 2 lit. d cod procedură fiscală, arată că prima instanță nu motivează de ce măsurile asigurării pot fi luate fără ascultarea contribuabilului, fără a indica de ce raționamentul juridic contrar nu este valabil.
În aplicarea principiului de drept audiatur .>, înaintea luării deciziei, art. 9 al. 1 cod procedură fiscală prevede că organul fiscal este întotdeauna obligat și era obligat și în speță să asigure contribuabilului posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la faptele relevante pentru luarea deciziei.
Concluzionând, art. 9 al. 2 lit. d cod procedură fiscală la care face trimitere instanța de fond, nu este aplicabil în speță.
În drept, a invocat dispozițiile art. 468, art. 480, art. 717 Cod procedură civilă
Intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală București a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea ca nefondat a apelului formulat de apelantă.
Intimata reiterează excepția lipsei calității procesuale pasive a ANAF motivat de faptul că nici unul din înscrisurile contestate în prezenta cauză nu este întocmit de ANAF.
Apelanta contestatoare nu este mare contribuabil și nu se regăsește în listele din Ordinul nr. 3565/2011 pentru modificarea Ordinului nr. 2730/_ privind organizarea activității de administrare a marilor contribuabili.
Intimata Direcția Regională Antifraudă D. nu a formulat întâmpinare
Verificând cauza în cadrul prevăzut de art.479 NCPC raportat la motivele pentru care contestatoarea a declarat apel se constată că acesta este fondat pentru cele ce succed.
Astfel, în sensul art.129 alin.1-5 din O.G nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, măsurile asigurătorii constituie mijloace procesuale ce au ca scop asigurarea organului fiscal asupra posibilității de realizare efectivă a executării silite atunci când se va emite titlul executoriu, aplicarea acestora impunând organului fiscal prezentarea motivelor care au stat la baza soluției adoptate, atât pentru a putea fi cunoscute de destinatar și în funcție de care să își poată formula apărări, dar și pentru ca instanța de judecată să poată exercita un control efectiv al actului.
În cauză, organul fiscal a apreciat generic, fără vreo referire în particular, că există elemente care indică pericolul ca apelanta să își risipească patrimoniul, pericilitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea sumelor stabilite în sarcina sa prin procesul verbal de contravenție, cu titlu de amendă și de datorii la bugetul de stat, conduita fiscală a apelantei, la care se referă prima instanță pentru justificarea luării măsurilor asigurătorii nefiind un element care să fie compatibil cu exigențele textului din procedura fiscală mai sus indicat, aceasta constituind temei pentru sancționarea contravențională a acesteia cu toate consecințele unei astfel de răspunderi.
În ce privește ascultarea contribuabilului, tribunalul consideră că potrivit art.9 din OG 92/2003 aceasta este obligatorie anterior luării deciziei pentru instituirea măsurilor asigurătorii, excepția prevăzută de lit. d din al doilea alineat al art.9 neputând fi reținută ca temei pentru neascultare deoarece în ce îl privește pe contribuabil nu s-a ajuns la faza de luare a unor măsuri de executare silită, măsuri ce presupun existența cel puțin a unui titlu de creanță definitiv, situație care în cauză nu se regăsește. De asemenea, în cauză procedurile față de contribuabil sunt cele prevăzute de art.129 din Codul de procedură fiscală și nu cele la care se referă art.142 din același cod care să atragă incidența excepțiilor prevăzute de alineatul 2 al art.9.
În acest context, având în vedere faptul că motivarea corespunzătoare a măsurilor dispuse prin acte administrative ce sunt în competența organelor fiscale(cum este și decizia de instituire a măsurilor asigurătorii) asigură respectarea legii și implicit a drepturilor ocrotite prin aceasta, dar și a faptului că necesitatea motivării în particular a măsurilor asigurătorii, prealabile emiterii unui titlu executoriu, prin referire la situația celui supus controlului fiscal rezultă din interpretarea literală a textelor indicate, deoarece aceste măsuri nu se instituie de drept, ci excepțional și numai motivat (în sensul anterior arătat, adică raportat la situația concretă și nu generic), tribunalul,
În temeiul art.480 alin.2 NCPC va admite apelul declarat de contestatoarea . SRL împotriva sentinței civile nr. 6197/16.12.2014, pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimatele Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția G. Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă D., Direcția Generala Regionala a Finanțelor publice Timișoara si Administrația județeană a finanțelor publice A., pe care o va schimba în tot.
În temeiul art.174 alin.3 din Codul de procedură fiscală contestația la executare formulată de contestatoare în contradictoriu cu intimatele va fi admisă și va fi anulată decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 19 din 2.10.2014 emisă de Direcția Regională Antifraudă 5 D..
Văzând că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACEST MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de contestatoarea . SRL împotriva sentinței civile nr. 6197/16.12.2014, pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu intimatele Agenția Națională de Administrație Fiscală București, Direcția G. Antifraudă Fiscală – Direcția Regională Antifraudă D., Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara și Administrația Județeană a Finanțelor Publice A..
Schimbă în tot sentința atacată.
Admite contestația la executare formulată de contestatoare în contradictoriu cu intimatele.
Anulează decizia de instituire a măsurilor asigurătorii emisă la 02 10 2014 de Agenția Națională de Administrație Fiscală - Direcția G. a Finanțelor Publice Timișoara.
Anulează procesul - verbal de sechestru asigurător pentru bunuri mobile încheiat la 06 10 2014 și cel încheiat la 07 10 2014 de Agenția Națională de Administrație Fiscală - Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice A..
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 18 martie 2015
Președinte, Judecător,
H. O. S. N.
Grefier,
V. M.
Se comunică:
- apelantului . SRL – Pecica, ., jud.A.
- intimatei Agenția Națională de Administrare Fiscală - sector 5, București,.
- intimatei Direcția G. Antifraudă Fiscală – Direcția Regională Antifraudă D. – D.,..8,jud. Hunedoara
- intimatei Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara – Timișoara, .. 9 B, jud. T.
- intimatei Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. – A. ,.-79, jud. A.
Red. jud. S.N.
Tred./V.M./D.P.
7 ex./5 .
Prima instanță – Judecătoria A. – judecător A. N.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 276/2015. Tribunalul ARAD | Anulare act. Decizia nr. 340/2015. Tribunalul ARAD → |
|---|
