Anulare act. Decizia nr. 340/2015. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 340/2015 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 17-03-2015 în dosarul nr. 336/238/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. operator 3207/2504
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 340
Ședința publică din data de 17 martie 2015
Președinte L. L.
Judecător O. S. S.
Grefier A. B.
S-a luat în examinare cererea de lămurire și complectare a decizie civile nr. 24/20.01.2015, formulată de petenții B. I.-N., S. C., P. P.-I., O″brien M. în privința deciziei civile nr. 24 din 20 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, având ca obiect anulare act – hotărâre adunare generală.
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cererea este timbrată cu suma de 20 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, văzând că nu s-au formulat alte cereri și că nu mai există probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și reține cererea spre soluționare.
TRIBUNALUL
Constată că prin cererea înregistrată la Tribunalul A. la data de 23 februarie 2015 petenții B. I.-N., S. C., P. P.-I., O″brien M. prin avocat M. Anișoara au solicitat îndreptarea erorii materiale strecurată în practicaua deciziei civile nr. 24/A/20 ianuarie 2015, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalul A..
În motivarea cererii se arată că instanța din eroare a reținut în mod greșit lipsa acesteia de la soluționarea pe fond a cererii de apel, omițând a se menționa concluziile pe care le-a susținut atât cu privire la fondul apelului cât și cu privire la excepția discutată.
Dintr-o eroare materială, în practicaua deciziei civile nr. 24 din data de 20 ianuarie 2015, s-a omis să se treacă susținerile reprezentantei apelanților.
Verificând susținerile consemnate în caietul grefierului s-a constatat că reprezentanta apelanților s-a prezentat după luarea cauzei și a pus concluzii asupra căii de atac și a excepției invocate solicitând admiterea apelului, cu cheltuieli de judecată. În ceea ce privește calitatea procesuală, aceasta a arătat că susține Notele scrise depuse în fața primei instanțe, unde a anexat si certificatul de deces”.
Având în vedere împrejurarea că lipsa susținerilor părților cu privire la calificarea căii de atac, este rezultatul unei erori materiale evidente astfel că se impune înlăturarea – îndreptarea acesteia în temeiul art. 442 Noul Cod de procedură civilă, sens în care va admite cererea cu privire la menționarea prezentei reprezentantei apelanților precum și a concluziilor puse de către aceasta.
În ceea ce privește cererea formulată de apelanți privind completarea respectiv lămurirea dispozitivului aceleași decizii, tribunalul reține că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 443-444 NCPC, nefiind necesară modificarea considerentelor deciziei având în vedere că eroarea materială constă, într-o greșeală formală, de consemnare în hotărâre a unor date care rezultă în mod cert din dosar sau din caietul de ședință, cum ar fi numele, adresele părților, susținerilor acestora etc, și nu într-o greșeală de judecată, astfel că, lipsa susținerilor reprezentantei apelanților din practicaua deciziei civile, nu poate face, obiectul unei cereri de lămurire a înțelesului unei hotărâri judecătorești.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite cererea de îndreptarea erorii materiale formulată de petenții B. I.-N., S. C., P. P.-I., O″brien M. în privința deciziei civile nr. 24 din 20 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, având ca obiect anulare act – hotărâre adunare generală.
Îndreaptă eroarea materială strecurată în practicaua deciziei civile nr. 24 din 20 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ în sensul că se va consemna prezența și concluziile reprezentantei apelanților respectiv:
„Prezentă fiind, reprezentanta apelanților solicită admiterea apelului cu cheltuieli de judecată. În ceea ce privește calitatea procesuală, aceasta arată că susține Notele scrise depuse în fața primei instanțe, unde a anexat si certificatul de deces”.
Respinge cererea formulată de apelanți privind completarea respectiv lămurirea dispozitivului aceleași decizii civile.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din 17 martie 2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
L. L. O. S. S. A. B.
Red.O.S.S./Tred.AB/A.C.
3 ex/ 1 . comunică cu:
Petenții - B. I. N. - A., dom. ales la C.. avocat M. Anișoara – .,Corp A, .,
- „ S. C. I. - A., dom. ales la C.. avocat M. Anișoara – .,Corp A, .
- „ O"brien M. - A., dom. ales la C.. avocat M. Anișoara – .,Corp A, .
- P. P. I. - A., dom. ales la C.. avocat M. Anișoara – .,Corp A, .
Prima instanță: Tribunalul A. - judecător L. L.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 349/2015. Tribunalul ARAD | Contestaţie la executare. Decizia nr. 325/2015. Tribunalul ARAD → |
|---|








