Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 1106/2015. Tribunalul ARGEŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1106/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 09-04-2015 în dosarul nr. 1106/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 1106
Ședința publică de la 09 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. D. D.
Judecător V. R.
Grefier C. G.
S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul declarat de apelanta-reclamantă B. V. împotriva sentinței civile nr._/2014 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, intimat-pârât fiind M. L., având ca obiect ordonanță președințială.
Dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică din data de 9 aprilie 2014 și s-au consemnat în încheierea din acea dată, parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi și când, în aceeași componență, deliberând, a pronunțat următoarea soluție:
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată în data de 21.05.2104 pe rolul Judecătoria Pitești, reclamanta B. V. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M. L. pronunțarea unei ordonanțe președințiale prin care să se dispună exercitarea autorității părintești asupra minorei M. P. în exclusivitate de către mamă, stabilirea locuinței minorei la reclamantă, obligarea pârâtului să-și dea acordul la eliberarea pașaportului și suplinirea consimțământului pârâtului pentru plecarea minorei în Italia.
În motivare, reclamanta a arătat că a fost concubina pârâtului de 20 de ani, iar din relația lor de concubinaj a rezultat minora M. P., însă părțile nu s-au căsătorit, pârâtul având relații și cu o altă femeie cu care are alți patru copii. Se mai arată că pârâtul are un comportament deosebit de violent, atât față de reclamantă, cât și față de minoră, acesta fiind condamnat pentru fapte antisociale săvârșite prin violență. Reclamanta susține că dorește să meargă împreună cu fiica sa în vacanță în Italia, însă pârâtul refuză să-și dea acordul în acest sens.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 996 C. și dispozițiile Legii 272/2004.
În dovedire, reclamanta a solicita administrarea probei cu înscrisuri, martori, interogatoriul pârâtului, anchetă socială și relații de la Poliția Mioveni.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri, interogatoriul și martori.
Prin sentința civilă nr._/2014 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._ a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta B. V., dispunându-se stabilirea locuinței minorei M. P. G. CNP_ la domiciliul mamei, situat în Mioveni, .. H36 A, ., jud. Argeș fiind respinse celelalte capete de cerere.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit art. 996 alin. 1-2 C., „Instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. Ordonanța este provizorie și executorie. Dacă hotărârea nu cuprinde nicio mențiune privind durata sa și nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluționarea litigiului asupra fondului.” De asemenea, conf. art 996 alin. 5 C., “Pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt.”
Astfel, pentru admisibilitatea ordonanței președințiale se cer a fi îndeplinite trei condiții speciale, urgența și vremelnicia măsurii, precum și neprejudecarea fondului.
Condiția esențială care justifică folosirea ordonanței președințiale este urgența. Codul nu o definește, dar stabilește situațiile în care există urgență, respectiv atunci când păstrarea unui drept, prevenirea unei pagube iminente sau înlăturarea unei piedici ivite în cursul unei executări nu se poate realiza în mod eficace pe calea acțiunii de drept comun. Urgența nu se prezumă, ci trebuie dovedită de părți și trebuie apreciată în concret în funcție de circumstanțele fiecărei cauze în parte. Urgența trebuie să existe la introducerea cererii și să persiste pe tot parcursul judecății, atât în primă instanță, cât și în căile de atac.
Prin caracterul vremelnic al ordonanței trebuie înțeles că pe calea acestei proceduri speciale pot fi luate doar măsuri temporare, provizorii. Măsurile sunt limitate în timp până la soluționarea în fond a litigiului, chiar dacă în hotărârea pronunțată nu se face nicio mențiune în acest sens. Prin urmare, efectele măsurilor dispuse pe calea ordonanței încetează fie prin schimbarea împrejurărilor ce au condus la luarea măsurii – ce face posibilă pronunțarea unei noi ordonanțe, fără a putea fi invocată puterea de lucru judecat –, fie prin soluționarea litigiului pe fond. În același sens, noul Cod de procedură civilă se prevede că „dacă hotărârea nu cuprinde nicio mențiune privind durata sa și nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluționarea litigiului asupra fondului” [art. 982 alin. (2)].
Neprejudecarea fondului presupune ca judecătorul, atunci când soluționează o cerere de ordonanță președințială, să nu intre în cercetarea fondului dreptului, ci doar să verifice de partea cui se află aparența dreptului. Analizând condițiile impuse de art. 996 alin. 5 C., și anume că nu pot fi dispuse „măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt”, se poate trage concluzia că neprejudecarea fondului se suprapune cu condiția vremelniciei.
Instanța a constatat că pârâta a făcut dovada existenței unui litigiu promovat de către aceasta pe calea dreptului comun, între aceleași părți, având același obiect.
Astfel, instanța a apreciat că este îndeplinită condiția vremelniciei și a neprejudecării fondului, măsurile solicitate de reclamantă urmând a fi examinate în urma unei analize sumare a probelor administrate, iar acestea vor persista până la soluționarea acțiunii formulate de către reclamantă pe calea dreptului comun.
În ceea ce privește condiția urgenței, instanța a constatat că aceasta este îndeplinită doar în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect stabilirea locuinței minorei.
Astfel, prin sentința civilă nr. 9167/2014 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, instanța a emis un ordin de protecție față de pârâtul M. L., interzicându-o acestuia pe o durată de 6 luni să se apropie și să ia legătura cu reclamanta și cu minora M. P. (f.75-76). Pin urmare, în mod rezonabil se poate aprecia că este necesară stabilirea de urgență a locuinței minorei la părintele care o are în îngrijire, atât timp cât celuilalt părinte îi este interzisă orice legătură pe o a anumită perioadă de timp, cu atât mai mult să locuiască la acesta.
În ceea ce privește capetele de cerere având ca obiect exercitarea autorității părintești, obligarea pârâtului să-și dea acordul la eliberarea pașaportului și suplinirea consimțământului pârâtului pentru plecarea minorei în Italia, instanța apreciază că nu este îndeplinită condiția urgenței.
Din relatările reclamantei și ale martorilor audiați în cauză, pârâtul nu s-a interesat niciodată de creșterea și educarea minorei și a avut un comportament contrar datoriilor sale de părinte, fiind ocazional violent fizic și verbal atât față de reclamantă, cât și față de minoră. Astfel, atitudinea pârâtului nu este recentă, dimpotrivă, a persistat pe toată durata relațiilor dintre părți. În consecință, stabilirea exercitării autorității părintești doar de către reclamantă nu prezintă caracter de urgență, cu atât mia mult cu cât minora nu locuiește cu pârâtul, iar împotriva acestuia s-a emis un ordin de protecție.
Referitor la capetele de cerere privind obligarea pârâtului să-și dea acordul la eliberarea pașaportului și suplinirea consimțământului pârâtului pentru plecarea minorei în Italia, instanța constată că reclamanta nu a precizat intervalul de timp, destinația exactă a călătoriei și, mai ales, nu a justificat urgența unei astfel de măsuri, pericolul sau vătămarea la care minora ar fi expusă dacă nu ar putea pleca de urgență în țară. Dimpotrivă, reclamanta susține că plecarea minorei din țară ar avea scop turistic, și nici nu a făcut dovada faptului că ar fi efectuat cheltuieli pentru deplasarea în străinătate pentru o anumită perioadă, care ar fi depășită în lipsa pronunțării prezentei sentințe. Prin urmare, nici pentru aceste două capete de cerere nu este îndeplinită condiția urgenței.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare reclamanta arată că în mod greșit instanța de fond a respins capătul de cerere privind exercitarea autorității părintești întrucât din probatoriul administrat în cauză s-a făcut dovada că sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea autorității părintești în mod exclusiv de către mama-apelantă, având în vedere că intimatul nu se interesează deloc de creșterea și educația minorei, fiind plecat deseori în străinătate, precum și actele de violență exercitate de intimat față de apelantă și minora acestora. Din depozițiile martorilor audiați în fața instanței de fond a rezultat că, atât apelanta, cât și minora, au fost maltratate fizic și psihic, intimatul nerespectând nici restricțiile impuse prin ordinul de protecție emis de către instanța de judecată. Sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea în totalitate a apelului, și exercitării exclusive a autorității părintești asupra minorei, având în vedere nevoia de protecție și interesul superior al copilului, precum și gradul mare de pericol social și chiar fizic, pe care îl reprezintă acțiunile intimatului față de apelantă și minora acestora.
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate ,precum și analizând cauza sub toate aspectele, tribunalul în raport de actele și lucrările dosarului constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Acțiunea reclamantei este întemeiată pe procedura specială a ordonanței președințiale reglementată de art. 996 C.pr.civ., care prevede că ,,instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.”
Tribunalul consideră că sunt nefondate alegațiile din cererea de apel cum că în mod greșit instanța de fond a respins capătul de cerere privind exercitarea autorității părintești întrucât din probatoriul administrat în cauză s-a făcut dovada că sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea autorității părintești în mod exclusiv de către mama-apelantă, având în vedere că intimatul nu se interesează deloc de creșterea și educația minorei, fiind plecat deseori în străinătate, precum și actele de violență exercitate de intimat față de apelantă și minora acestora astfel că vor fi înlăturate aceste susținerii, sub acest aspecte rezultând că instanța de fond a avut în vedere situațiile expuse în acțiune prin raportare la condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale, așa cum sunt reglementate de textul art. 996 alin. 1 C.pr.civ., prima instanță reținând în mod corect că, în prezenta cauză, nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale, nefiind îndeplinită condiția urgenței.
Din analiza acestui text de lege rezultă că pentru admisibilitatea unei cereri de ordonanță președințială trebuie îndeplinite cumulativ trei condiții: să fie vremelnică, să existe urgența și să nu se prejudece însuși fondul litigiului. În lipsa oricărei din aceste condiții, cererea este inadmisibilă.
Potrivit art. 398 C.civ., instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de unul din părinți numai dacă există motive întemeiate și dacă este respectat interesul superior al copilului, celălalt părinte păstrând dreptul de a veghea asupra modului de creștere și educare a copilului, precum și dreptul de a consimți la adopția acestuia.
În acord cu art. 506 C.civ., părinții se pot înțelege cu privire la exercitarea autorității părintești sau cu privire la luarea unei măsuri de protecție, însă acest lucru se realizează cu încuviințarea instanței de tutelă și cu respectarea interesului superior al copilului.
Conform art. 483 alin.1 C.civ, prin „autoritatea parinteasca” se întelege ansamblul de drepturi si indatoriri care privesc persoana si bunurile copilului si care apartin în mod egal ambilor parinti. Potrivit art. 504 rap. la art. 397 C.civ., dacă părinții sunt divorțati, autoritatea parinteasca revine in comun ambilor parinti, afara de cazul in care instanta decide altfel.
Tribunalul are in vedere că potrivit dispozițiilor art. 263 alin.1 C.civ, orice măsură privitoare la copil, indiferent de autorul ei, trebuie să fie luată cu respectarea interesului superior al copilului. De asemenea, potrivit art. 2 din Lg. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, orice act juridic emis sau, după caz, incheiat în domeniul respectarii si promovarii drepturilor copilului se subordoneaza cu prioritate interesului superior al copilului.
Principiul interesului superior al copilului presupune analiza corelata a mai multor criterii, precum responsabilitatea părinților, capacitatea acestora de a lua decizii în privința persoanei minorului și a bunurilor acestuia, implicarea efectivă în creșterea, îngrijirea și educarea minorului.
Din dispozițiile art. 398 cod.civ. și art. 503 cod.civ, instanța urmează a reține că în cauză nu s-au probat situații în care tatal ar fi în imposibilitate de aș manifesta voința cu privire la măsurile ce urmează a fi luate în privința minorei.
Cererea reclamantei ca exercitarea autorității părintești sa fie dispusa exclusiv in favoarea sa, nu poate fi retinuta intrucat nu a dovedit ca tatal se afla . prevazute de textele de lege susmentionate .
In cauza dedusa judecatii față de probele administrate, tribunalul considera ca nu există niciun motiv temeinic care, potrivit dispozițiilor art. 398 alin.1 C.civ., sa justifice exercitarea autoritatii parintesti de catre un singur parinte. Totodată instanța apreciază că exercitarea autorității parintești de către un singur parinte ar reprezenta practic o degrevare a celuilalt de responsabilitatea parentala precum și o limitare a exercitarii drepturilor parintesti a acestuia, și astfel minorul ar fi lipsit, in mod nejustificat, de ocrotirea parinteasca a ambilor părinți.
Tribunalul reține că, în fapt, minora a locuit în mod statornic cu reclamanta-mamă iar situația de fapt privind modul de comportare al pârâtului față de acestea nu este o situație de moment ci o situație care a persistat pe toată durata relațiilor dintre părți. În consecință, stabilirea exercitării autorității părintești doar de către reclamantă nu prezintă caracter de urgență, cu atât mai mult cu cât minora nu locuiește cu pârâtul, iar împotriva acestuia s-a emis un ordin de protecție.
Apelanta reclamantă nu a indicat argumente concludente care să justifice o schimbare în situația de fapt de natură să necesite luarea măsurii exercitării autorității părintești doar de către reclamantă pe cale de ordonanță președințială.
Invocarea în cererea inițială că solicită obligarea intimatului să-și dea acordul cu privire la eliberarea pașaportului și suplinirea acordului acestuia pentru ca minora să poată călători în străinătate, capete de cerere ce au fost respinse și împotriva cărora nu s-a formulat apel, nu pot duce la o altă concluzie în condițiile în care chiar din sentința prin care s-a dispus emiterea ordinului de protecție în considerentele acesteia se menționează că „ s-a depus declarația autentică dată de pârât la data de 17.06.2014 prin care declară că este de acord ca fiica sa să călătorească cu reclamanta în scop turistic în Europa inclusiv în Italia.”
Pentru aceste considerente, tribunalul în temeiul art. 480 rap la art. 996 C.pr.civ. va respinge apelul reclamantei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă B. V. împotriva sentinței civile nr._/2014 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, intimat-pârât fiind M. L.,
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică,azi, 9 aprilie 2015, la Tribunalul Argeș –Secția Civilă.
Președinte, A. D. D. | Judecător, V. R. |
Grefier,
C. G.
Red./dact. D.D.A.
4 ex. 14.04.2015
| ← Supraveghere specializată. Sentința nr. 200/2015. Tribunalul... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
