Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 207/2013. Tribunalul BIHOR
Comentarii |
|
Decizia nr. 207/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 03-06-2013 în dosarul nr. 4623/271/2008*
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BIHOR
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILA Nr. 207/A/2013
Ședința publica din 03 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE J. B.
Judecător M. C. R.
Grefier F. A. F.
Pe rol fiind judecarea cauzei Minori și familie privind pe apelantul S. F., domiciliat în Oradea, ., județul Bihor, în contradictoriu cu intimata M. S. V. prin mandatar M. L., cu domiciliul ales în București, sector 2, ., ., . și intimata S. I. S., domiciliată în Oradea, ., ., împotriva sentinței civile nr. 5611/2010, pronunțată de Judecătoria Oradea, având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței cele de mai sus, precum și faptul că la data de 16.05.2013, respectiv 20.05.2013, prin serviciul de registratură, intimata M. V. S. prin reprezentant a depus la dosar Concluzii scrise și chitanță onorariu avocațial, iar apelantul prin reprezentant a depus la dosar Concluzii scrise, și chitanță onorariu avocațial, după care:
Se constată că dezbaterea în fond a cauzei a avut loc la data de 13.05.2013, când părțile prezente au pus concluzii în fond, concluzii ce s-au consemnat în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și prin care s-a amânat pronunțarea la 20.05.2013, 27.05.2013, 03.06.2013, zi în care s-a și pronunțat hotărârea.
TRIBUNALUL
DELIBERÂND:
Asupra apelului civil de față constată următoarele :
Prin sentința civilă nr. 5611 din 12.05.2010, pronunțată de Judecătoria Oradea, s-a admis în parte cererea principala formulată de reclamantul S. F., împotriva paratelor M. V.- S. și S. I.-S.,
S-a admis acțiunea reconvenționala formulata de reclamanta reconvenționala M. V.- S. împotriva paratului reclamant-reconvențional S. F..
S-a constatat că sub durata căsătoriei reclamantul pârât-reconvențional și pârâta reclamanta-reconvențională de rd.1 M. V.- S. au dobândit cu o cotă de contribuție egala, imobilul situat în Oradea, ., jud. Bihor, înscris in CF nr. 897 Episcopia Bihor, nr. top. 381 și 382/2, in natura casă cu o valoare de circulație de 111.656 lei stabilită prin Raportul de expertiză în construcții nr.1160/02.03.2010 efectuat de exp. ing. M. E. la data de 01.03.2010, din care pârâta reconvențională de rd.1 și reclamantul dețin 90.041 lei, conform cotelor de proprietate și teren în suprafață totală de 845 mp, cu o valoare de 28 euro pe mp, din care pârâtei reconvenționale de rd.1 și reclamantului le revin câte 272,5 mp. potrivit raportului de expertiză topografică nr.534/27.10.2009 întocmit de exp. ing. M. G. L. la data de 16.10.2009.
S-a dispus partajarea imobilului casă și teren –potrivit cotelor contributive ale reclamantului și pârâtei M. V.-S., prin atribuirea lui către reclamant, cu obligarea sa la plata unei sulte de 45.020,50 lei ( reprezentând ½ parte din valoarea casei deținută de aceștia ) și a unei sulte de 7630 Euro pentru teren, conform rapoartelor de expertiză la care s-a făcut referire, ce vor face parte integrantă din prezenta hotărâre și înscrierea dreptului de proprietate al reclamantului în Cf, cu titlu de partaj .
S-au respins celelalte capete de cerere din acțiunea principală.
S-a compensat plata onorariilor avocațiale și a taxelor de timbru
A fost obligat reclamantul, pârât-reconvențional să-i plătească pârâtei, reclamantă-reconvențională cheltuieli de judecată parțiale, în sumă de 916 lei conform cotei contributive a părților la dobândirea imobilelor expertizate.
Pentru a pronunța aceasta soluție instanța de fond a reținut că: prin Sentința Civila nr. 1185/13.02.2008 pronunțata de Judecătoria Oradea, s-a dispus desfacerea căsătoriei reclamantului și pârâtei de rd. 1 pe baza acordului acestora, căsătorie încheiată la data de 05.08.2008 în București, iar conform înscrierilor din cartea funciară, părțile sunt proprietare tabulare asupra imobilului înscris in CF nr. 897 Episcopia Bihor, cu nr. top. 381 și 380/2, in natura casă în intravilan cu o suprafață de 554 mp și grădină în intravilan, în suprafață de 291 m, cu titlu de cumpărare.
Potrivit acestor înscrisuri, după cum se reține și în Expertiza topografică nr.534/27.10.2009 întocmită de exp. ing.G. L. la data de 16.10.2009,din suprafața totală de 845 mp teren (curte și construcții) în litigiu, părților le revin :- 272,5 mp reclamantului S. F.- 272,5 mp pârâtei de rd.1 M. V.-S. - 300 mp pârâtei de rd.2 S. I.-S.
In acord cu dispozițiile art. 30 cod fam. bunurile dobândite in timpul căsătoriei de unul dintre soți, sunt de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților, iar textul de lege instituie o prezumție relativa de comunitate pentru bunurile dobândite in comun in timpul căsătoriei.
Din probatoriul administrat in cauza, instanța de fond a reținut că nu există elemente obiective din care să rezulte o contribuție diferită a foștilor soți la dobândirea imobilului și la efectuarea lucrărilor de renovare-reparații a acestuia, motiv pentru care în temeiul prevederilor art.30, 36 C. fam., art.673 și urm C.pr.civ., art. 742 C. civil, Legea nr.7/1996, privind cadastrul și publicitatea imobiliară, a admis în parte cererea principală și în totalitate acțiunea reconvențională.
Astfel, instanța de fond a constatat că sub durata căsătoriei, reclamantul cu pârâta M. V. - S., au dobândit cu o cotă de contribuție egală, imobilul situat în Oradea, ., jud. Bihor, înscris in CF nr. 897 Episcopia Bihor, nr. top. 381 și 382/2, in natura casă cu o valoare de circulație de 111.656 lei stabilită prin Raportul de expertiză în construcții nr.1160/02.03.2010 efectuat de exp. ing. M. E. la data de 01.03.2010, în acord cu cele reținute în cuprinsul lui, valoarea deținută conform cotelor de proprietate din CF este:
- reclamantul S. F. și pârâta M. V.- S. – 90.041 lei
- pârâta S. I.-S._ lei.
Privitor la Raportul de expertiză topografică nr.534/27.10.2009 întocmit de exp ing. M. G. L. la 16.10.2009, instanța de fond a adoptat varianta I prin care s-a procedat la dezmembrarea imobilului ce formează masa partajabilă, varianta ce răspunde parțial solicitărilor reclamantului, cât și cererii pârâtei de rd. 1.
S-a stabilit că valoarea de circulație a terenului în litigiu este de 28 Euro/mp și că reclamantului îi revine suprafața de 272,5 mp; pârâtei de rd.1 suprafața de 272,5 mp, iar pârâtei de rd. 2 S. I.-S. suprafața de 300 mp. formându-se:
a) Lotul nr. 1/I, proprietatea pârâtei S. I.-S., cu nr top. 380/2 în suprafață de 300 mp;
b) Lotul nr.2/I, proprietatea reclamantului S. F., cu nr. top. 381, în suprafață de 545 mp (sultă pe care urmează să o achite acesta pârâtei de rd.1 M. V.-S. fiind de 7630 Euro).
Ca urmare a acestei situații, instanța de fond a dispus partajarea imobilului casă și teren –potrivit cotelor contributive ale reclamantului și pârâtei M. V.-S., prin atribuirea lui către reclamant, cu obligarea sa la plata unei sulte de 45.020,50 lei ( reprezentând ½ parte din valoarea casei deținută de aceștia ) și a unei sulte de 7630 Euro pentru teren, conform rapoartelor de expertiză la care s-a făcut referire, ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre .
Totodată, a dispus si înscrierea dreptului de proprietate al reclamantului în acord cu cele anterior expuse, celelalte capete de cerere din acțiunea principală fiind respinse ca nefondate.
Întrucât cererea principală a fost admisă în parte, în temeiul prevederilor art.275 c.pr,civ., instanța de fond a compensat plata onorariilor avocațiale și a taxelor de timbru, apreciind că proba privind efectuarea celor două expertize profită atât reclamantul cât și pârâtei de rd.1 ( care a plătit contravaloarea lor) instanța a obligat reclamantul pârât-reconvențional să-i plătească acesteia cheltuieli de judecată parțiale, conform cotei contributive a părților la dobândirea imobilelor expertizate, în sumă de 916 lei.
Împotriva acestei sentințe in termen legal la 30.06.2010 S. F. a declarat apel solicitând instanței a-l admite a modifica sentința apelată și a admite în întregime acțiunea principală și a respinge cererea reconvențională.
La 18.11.2010 numita M. V. S. a depus la dosar Întâmpinare și a solicitat instanței respingerea apelului ca nefondat și păstrarea în totalitate a sentinței civile nr.5611/12,05.2010, pronunțată de Judecătoria Oradea ca fiind legală și temeinică și obligarea apelantul la plata cheltuielilor de judecată.
Precizează că sentința este dată în conformitate cu probele dosarului și astfel nu trebuie modificată întrucât corespunde întru totul realității .
Pentru termenul din 06.12.2010 apelantul S. F. a depus la dosar motivele apelului învederând că hotărârea este nelegală și netemeinică întrucât instanța nu a ținut cont de toate declarațiile martorilor audiați în cauză, de actele aflate la dosar și astfel soluția pronunțată este nelegală și netemeinică.
Subliniază că din ansamblul probelor administrate rezultă că imobilul din litigiu este bun propriu al său iar contravaloarea investiților a fost efectuată cu contribuția făcută de către părinții reclamantului cu titlu de donație.
În probațiune a solicitat efectuarea unui raport de expertiză tehnică de evaluare a terenului din litigiu care să stabilească suma aferentă acestuia dar și faptul că acest teren a fost evaluat cu mai mult de un an de zile dar și o expertiză în construcții care să stabilească valoarea investițiilor efectuate la imobilul din litigiu și cota procentuală a sporului de valoare din prețul de circulație al imobilului care a fost stabilit la fond.
Prin decizia civilă nr. 346/A din 24 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr._, s-a admis ca fondat apelul civil introdus de apelantul S. F., în contradictoriu cu intimatele M. S. V. prin mandatar M. L. și S. I. S. împotriva sentinței civile nr. 5611/2010 pronunțată de Judecătoria Oradea, care a fost schimbată în parte, în sensul că apelantul a fost obligat la sultă în favoarea intimatei M. S. V. reprezentând ½ parte din valoarea imobilului deținut de aceștia, 42.736,5 Ron conform expertizei dispusă de instanță și la ½ din valoarea terenului respectiv 27.500 Ron conform reactualizării dispuse în cauză, au fost păstrate restul dispozițiilor din sentința apelată, s-a dispus compensarea cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei decizii, în termen a declarat recurs reclamantul-recurent S. F., solicitând modificarea hotărârii atacate cu consecința admiterii în totalitate a acțiunii formulate de reclamant și respingerea cererii reconvenționale promovată de pârâta intimată; în subsidiar să se procedeze la recalcularea sultei care a fost greșit stabilită.
Prin decizia civilă nr. 3736/2012 pronunțată de Curtea de Apel Oradea s-a admis recursul civil declarat de recurentul reclamant S. F., în contradictoriu cu intimații pârâți M. S. V. prin mandatar M. L., și S. I. S., împotriva deciziei civile nr. 346/A din 24 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a casat-o cu trimitere pentru o nouă judecare la aceiași instanță,
Curtea de Apel a apreciat că recursul a este fondat pentru următoarele considerente:
În mod nelegal, se reține în considerentele hotărârii ,instanța de apel a respins proba cu expertiza pentru evaluarea investițiilor efectuate la imobilul în litigiu, în condițiile în care reclamantul a solicitat aceste investiții, prin acțiunea introductivă (pct. 2 din cererea de chemare în judecată –fila 3 dosar fond), - prin urmare, nefiind vorba de o cerere nouă formulată pentru prima dată în apel, cum susține intimata-și având în vedere că s-a făcut dovada (fila 90 declarația martorului H. I.) contribuției părinților reclamantului la efectuarea acestor investiții (materiale și manoperă).
Pe cale de consecință, a arătat instanța de control se impune completarea raportului de expertiză, în vederea evaluării investițiilor efectuate la imobil, urmând ca apoi în raport de valoarea stabilită, instanța de apel să reaprecieze cotele de contribuție ale părților și implicit să recalculeze sulta.
La recalcularea sultei, se va avea în vedere raportul de contraexpertiză efectuat în apel cu mențiunea că sulta inițial stabilită prin hotărârea atacată a fost greșit calculată, ignorându-se faptul că valoarea de circulație stabilită de experți (105.000 lei), include atât construcțiile, cât și terenul, în întregime, inclusiv terenul ce aparține intimatei S. I. S., care însă nu face parte din masa de împărțit.
Față de considerentele ce preced, Curtea a admis recursul și a casat hotărârea atacată cu trimitere pentru o nouă judecată în apel, ținând seama de considerentele prezentei decizii
Rejudecând după casare Tribunalul reține următoarele
Conform înscrierilor din cartea funciară, părțile sunt proprietare tabulare asupra imobilului înscris in CF nr. 897 Episcopia Bihor, cu nr. top. 381 și 380/2, in natura casă în intravilan cu o suprafață de 554 mp și grădină în intravilan, în suprafață de 291 m, cu titlu de cumpărare.
Potrivit acestor înscrisuri, din suprafața totală de 845 mp teren (curte și construcții) în litigiu, părților le revin :- 272,5 mp apelantului S. F.- 272,5 mp intimatei M. V.-S. - 300 mp si intimatei S. I.-S..
In acord cu dispozițiile art. 30 cod fam. bunurile dobândite in timpul căsătoriei de unul dintre soți, sunt de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților, iar textul de lege instituie o prezumție relativa de comunitate pentru bunurile dobândite in comun in timpul căsătoriei.
Din probatoriul administrat in cauza, instanța de apel reține faptul că nu există elemente obiective din care să rezulte o contribuție diferită a foștilor soți la dobândirea imobilului din litigiu, cota de contribuție fiind egală, aspect de altfel cu care a fost de acord și apelantul.
Critica apelantului cu privire la includerea în masa de împărțit în valoare de 105.000 inclusiv a terenului ce aparține intimatei S. I. S., este întemeiată întrucât acest teren nu face parte din masa de împărțit.
Astfel cum s-a arătat ,conform înscrierilor din cartea funciară din suprafața totală de 845 mp teren (curte și construcții) în litigiu, părților le revin :- 272,5 mp apelantului S. F.- 272,5 mp intimatei M. V.-S. - 300 mp si intimatei S. I.-S..
Prin urmare, instanța de apel va înlătura din valoarea masei de împărțit, contravaloarea terenului deținut de intimata S. I. care conform raportului de contraexpertiză este de 19.527 lei.
Cea de a doua critică a apelantului vizând investițiile efectuate la imobilul din litigiu este și ea întemeiată pentru următoarele considerente
Astfel din declarația martorului H. I. aflată la fila 90 dosar fond părinții apelantului au achiziționat materialele de construcții la imobilul din litigiu ei fiind cei care i-au plătit și manoperă. De menționat este faptul că acest martor a executat el lucrările la imobilul din litigiu, achiziționarea materialelor fiind făcută împreună cu tatăl reclamantului.
Ca atare în speță Tribunalul reține că investițiile la imobilul din litigiu constituie bun propriu al apelantului, valoarea acestora de 14.000 lei stabilită prin raportul de expertiză efectuat în cauză urmând a fi scăzută din valoarea masei de împărțit.
Față de considerentele expuse în baza art. 296 C.pr.civ. Tribunalul va admite apelul împotriva sentinței civile nr. 5611/2010 pronunțată de Judecătoria Oradea,pe care o va schimba în parte în sensul că va stabilii valoarea masei de împărțit ( teren și construcții) la suma de 71.473 lei, cotele de contribuție ale părților fiind egale, respectiv de ½ și va obliga apelantul la sultă în favoarea intimatei M. S. V. în cuantum de 35.736,5 lei, reprezentând ½ parte din valoarea masei de împărțit.
Totodată astfel cum s-a arătat se va reține că investițiile în sumă de 14.000 lei la imobilul în litigiu constituie bun propriu al apelantului și vor fi păstrate restul dispozițiilor sentinței apelate.
Întrucât nu s-a achitat integral onorariul experților conform notei depusă de aceștia instanța va obliga apelantul S. F. în favoarea experților ing.A. M., B. M., Z. T. la plata sumei de 2.300 lei diferență onorariu expertiză
În baza art. 276 C. pr.civ. având în vedre cheltuielile efectuate de părți precum și cotele de contribuție ale acestora Tribunalul va obliga intimata M. S. V. în favoarea apelantului la plata sumei de 2.418 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu experți, avocat, taxa de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul civil formulat de apelantul S. F., domiciliat în Oradea, ., județul Bihor, în contradictoriu cu intimatele S. I. S., domiciliată în Oradea, ., .. 47, județul Bihor și M. S. V. prin mandatar M. L., cu domiciliul ales în București, sector 2, ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 5611/2010 pronunțată de Judecătoria Oradea,pe care o schimbă în parte în sensul că:
Stabilește valoarea masei de împărțit ( teren și construcții) la suma de 71.473 lei, cotele de contribuție ale părților fiind egale, respectiv de ½ și obligă apelantul la sultă în favoarea intimatei M. S. V. în cuantum de 35.736,5 lei, reprezentând ½ parte din valoarea masei de împărțit.
Constată că investițiile în sumă de 14.000 lei la imobilul în litigiu constituie bun propriu al apelantului.
Păstrează restul dispozițiilor sentinței apelate.
Obligă apelantul S. F. în favoarea experților ing.A. M., B. M., Z. T. la plata sumei de 2.300 lei diferență onorariu expertiză.
Obligă intimata M. S. V. în favoarea apelantului la plata sumei de 2.418 lei cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare .
Pronunțată în ședința publică din 03.06.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
B. J. M. C. R. F. F. A.
Red.BJ. 16.07.2013
Tehnoredactat B.J./FF/ 5 ex/ 16.07.2013
Emis 3 comunicări cu:
- S. F.
S. I. S.
M. S. V. prin mandatar M. L.
Azi.2013,grefier
← Pensie întreţinere. Decizia nr. 678/2013. Tribunalul BIHOR | Pensie întreţinere. Decizia nr. 393/2013. Tribunalul BIHOR → |
---|