Contestaţie la executare. Decizia nr. 322/2013. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 322/2013 pronunțată de Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD la data de 10-07-2013 în dosarul nr. 3110/265/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ nr. 322/R/2013
Ședința publică din data de 10 Iulie 2013
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: G. C. F., președinte secție
JUDECĂTOR: R. - I. B.
JUDECĂTOR: M. L. B.
GREFIER: V. V.
S-a luat în examinare recursul civil declarat de intimata . București împotriva sentinței civile nr. 677/2013 pronunțată la data de 29 martie 2013 de Judecătoria Năsăud în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat C. L. I. pentru intimata recurentă ., cu împuternicire avocațială la dosar – fila 4, iar pentru contestatorul intimat B. P. se prezintă avocat M. M. - D., cu împuternicire avocațială la dosar – depusă în ședință publică, lipsă fiind contestatorul intimat B. P. și terțul poprit intimat C. B. SA- Sucursala Năsăud.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Reprezentanta recurentei depune la dosar chitanța privind achitarea taxei judiciare de timbru în contul bugetului local al Municipiului Bistrița în sumă de 97 lei și timbre judiciare de 5 lei.
Tribunalul stabilește că recursul este în termen legal declarat, motivat, comunicat și timbrat cu taxă judiciară de timbru de 97 lei și timbru judiciar de 5 lei.
Se constată depusă la dosar la data de 25.06.2013 întâmpinare din partea contestatorului intimat B. P..
Reprezentanta recurentei, avocat C. L. I., arată că menține recursul astfel cum a fost declarat și motivat în scris. Nu formulează cereri prealabile soluționării cauzei, apreciind recursul în stare de judecată.
Reprezentanta intimatului, avocat M. M.-Danilela, arată că nu are alte cereri de formulat în cauză.
Tribunalul, din oficiu, invocă și, totodată, pune în discuția reprezentanților părților, nulitatea hotărârii instanței de fond, având în vedere că încheierea de amânare a pronunțării hotărârii judecătorești de la fila 32 din dosarul de fond, nu poartă semnătura judecătorului.
Reprezentanta recurentei, avocat C. L. I., față de excepția pusă în discuție solicită admiterea acesteia și, pe cale de consecință, anularea hotărârii pronunțată de către instanța de fond cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Reprezentanta intimatului, avocat M. M.-D., solicită respingerea excepției invocată din oficiu, apreciind-o ca neîntemeiată, atâta timp cât minuta și hotărârea de la dosarul de fond poartă semnătura judecătorului.
Tribunalul se va pronunța odată cu fondul cauzei asupra excepției nulității hotărârii instanței de fond, invocată din oficiu, declară închisă faza de cercetare judecătorească și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta recurentei, avocat C. L. I., solicită în principal admiterea recursului și anularea hotărârii atacate cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, iar în subsidiar, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond sau reținerea cauzei spre rejudecare și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii contestației la executare, potrivit motivelor inserate în cuprinsul cererii de recurs pe care le susține și oral în ședința publică, cu cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Reprezentanta intimatului, avocat M. M.-D., solicită respingerea excepției nulității hotărârii, invocată din oficiu de instanță pentru motivele arătate în prealabil, iar pe fond, solicită respingerea recursului, ca nefiind fondat, menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate, potrivit apărărilor formulate prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei. Solicită obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat potrivit chitanței de la dosar.
TRIBUNALUL
Deliberând constată,
Prin sentința civilă nr. 677/2013 pronunțată la data de 29 martie 2013 de Judecătoria Năsăud în dosarul nr._ s-a admis contestația la executare precizată, formulată de contestatorul B. P. în contradictoriu cu intimata . București și terțul poprit C. B. SA - Sucursala Năsăud și, în consecință s-a dispus anularea actelor și formelor de executare silită, inclusiv somația din 25.10.2012 și procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare din 20.09.2012 emise în dosarul execuțional nr. 225/EX/2012 al executorului judecătoresc C. A. R., ca fiind prescris dreptul creditoarei de a cere executare silită a debitorului-contestator.
În baza art. 4042 alin.1 Cod procedură civilă, pe cale de consecință, s-a dispus restabilirea situației anterioare executării, respectiv restituirea sumelor de bani încasate de la contestator în cadrul executării silite din acest dosar execuțional.
A fost obligată intimata . București să plătească contestatorului suma de 899 lei cheltuieli de judecată.
S-a dispus eliberarea către contestator a cauțiunii în cuantum de 2.434 lei depusă de acesta la data de 16.11.2012, conform recipisei de consemnare nr._/1 și chitanței nr._/1 eliberate de C. B. SA – Agenția Năsăud la aceeași dată – 16.11.2012 (aflate în original la filele 5 și 6 din dosarul nr._ al Judecătoriei Năsăud, acvirat), în măsura în care asupra acesteia persoana îndreptățită în cauză nu formulează cerere pentru plata despăgubirii cuvenite până la împlinirea termenului de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a sentinței civile.
S-a luat act de faptul că, prin încheierea din 26 februarie 2013 s-a dispus suspendarea executării silite din acest dosar execuțional până la soluționarea definitivă a prezentei contestații.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond, în baza probatoriului administrat, a reținut faptul că prin încheierea din 26.02.2013, urmare a faptului că s-a făcut dovada de către contestator a depunerii unei cauțiuni de 2434 lei în dosarul nr._ al Judecătoriei Năsăud având ca obiect suspendare provizorie executare silită și raportat la apărările invocate de contestator, în baza art. 403 alin. 1 Cod procedură civilă, s-a dispus suspendarea executării silite obiect al dosarului execuțional nr. 225/EX/2012 al executorului judecătoresc C. A. R., până la judecarea definitivă a prezentei contestații.
În ceea ce privește fondul pricinii s-a reținut că la data de 6 august 2012, executorul judecătoresc C. A. R. a fost sesizat de intimata U. A. S.A București cu cererea de executare silită ce formează obiectul dosarului de executare silită nr. 225/EX/2012 al acestui executor judecătoresc, prin care s-a solicitat executarea silită a debitorului-contestator B. P., în baza titlului executoriu sentința civilă nr. 1473/29.10.2008 a Judecătoriei Năsăud, astfel cum aceasta a fost învestită cu formulă executorie prin încheierea civilă nr. 1036/2010 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosarul nr._ .
Astfel, la data de 20.09.2012, executorul judecătoresc a întocmit procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare aflat atașat la prezenta cauză la fila 8, iar la data de 25.10.2012, somația contestată, atașată la dosar la fila 4.
În cadrul dosarului execuțional s-a dispus de executorul judecătoresc înființarea popririi pe conturile contestatorului.
Creanța urmărită constă în suma de 16.225,56 lei despăgubiri civile și dobândă legală începând cu data de 13.03.2008 și până la plata efectivă, potrivit sentinței civile nr. 1473/29.10.2008 a Judecătoriei Năsăud, sume calculate în cuantum total de 22.110,30 lei potrivit somației atacată, precum și în sumă de 2.224,90 lei reprezentând onorar executor judecătoresc și cheltuieli de executare, astfel încât suma totală pentru care s-a început executarea silită a contestatorului este de 24.335,20 lei.
Sentința civilă nr. 1473/2008 a Judecătoriei Năsăud ce constituie titlu executoriu în baza căruia s-a declanșat executarea silită a debitorului-contestator B. P., a fost pronunțată la data de 29.10.2008 fiind dată cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Astfel, sentința civilă a rămas definitivă la data de 29.10.2008 și irevocabilă prin nerecurare, la data de 14.11.2008.
Potrivit art. 376 alin. 1 Cod procedură civilă, sentința civilă definitivă fiind, putea sta la baza executării silite încă de la data pronunțării ei, respectiv, 29.10.2008, dată la care s-a născut astfel dreptul creditoarei de a cere executarea silită a debitorului, deci termenul prescripției dreptului de a cere executarea silită, conform art. 405 alin. 1 și 2 Cod procedură civilă.
Astfel, termenul de prescripție de 3 ani reglementat de art. 405 alin. 1 Cod procedură civilă s-a împlinit la data de 29.10.2008.
Chiar în ipoteza în care s-ar reține că dreptul de a cere executarea silită s-ar fi născut doar la data rămânerii irevocabile a sentinței, prin nerecurare, respectiv, la 14.11.2008, termenul prescripției s-a împlinit la 14.11.2011, deci cu aproape un an înainte de declanșarea executării silite a debitorului-contestator.
În consecință, instanța a reținut că executarea silită a contestatorului s-a început împotriva acestuia cu mult timp după împlinirea termenului de 3 ani de prescripție a dreptului creditoarei de a cere executarea silită astfel încât actele de executare silită efectuate de executorul judecătoresc în aceste condiții sunt nelegale, fiind date cu încălcarea art. 405 Cod procedură civilă.
Aceasta deoarece, potrivit art. 405 alin. 3 Cod procedură civilă prin împlinirea termenului de prescripție orice titlu executoriu își pierde puterea executorie.
Ca atare, fără putere executorie nu se poate efectua nicio executare silită.
Potrivit art. 372 Cod procedură civilă, executarea silită se poate efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătorești care constituie titlu executoriu.
În speță, câtă vreme sentința civilă ce stă la baza executării silite contestată și-a pierdut puterea executorie potrivit art. 405 alin. 3 Cod procedură civilă, ca urmare a împlinirii termenului de prescripției a dreptului creditoarei de a cere executarea silită, această sentință civilă nu avea cum să stea legal la baza executării silite a debitorului-contestator.
Pentru aceste motive contestația la executare a fost apreciată ca fiind întemeiată, dispunându-se anularea actelor și formelor de executare silită efectuate de executorul judecătoresc C. A. R. în dosarul de executare nr. 225/EX/2012, inclusiv somația din 25.10.2012 și procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare din 20.09.2012 emise în acest dosar execuțional.
Pe cale de consecință, și având în vedere dispozițiile art. 4042 alin. 1 Cod procedură civilă, câtă vreme actele și formele de executare silită au fost anulate, se impune restabilirea situației anterioare executării contestatorului, respectiv, restituirea către acesta a sumelor de bani încasate de intimată în dosarul execuțional nr. 225/ex/2012 prin poprirea contestatorului.
Deoarece se află în culpă procesuală, în baza art. 274 Cod procedură civilă, intimata ..A București trebuie să plătească contestatorului suma de 899 lei cheltuieli de judecată din care, 500 lei cu titlu de onorar avocat, 200 lei, contravaloare transport la instanță al reprezentantului contestatorului (potrivit bonurilor de benzină depuse la dosar), 194 lei taxa judiciară de timbru și 5 lei timbrul judiciar.
Potrivit art. 7231 alin. 3 Cod procedură civilă, se impune eliberarea cauțiunii depuse de contestator la data de 16.11.2012 potrivit recipisei de consemnare nr._/1 și chitanței nr._/1 eliberate de C. B.-S.A. Agenția Năsăud și atașate la filele 5 și 6 în original în dosarul nr._ al Judecătoriei Năsăud, acvirat în cauză, însă numai în măsura în care asupra acesteia persoana îndreptățită nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite, până la împlinirea termenului de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a prezentei sentințe civile.
În drept s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 399 alin. 1 și 21, art. 404 alin. 1, art. 4042 alin. 1, art. 405, art. 274 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs intimata, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii contestației la executare.
În motivare s-a arătat că potrivit art. 374 alin. 1 „hotărârea judecătorească sau alt titlu se execută numai dacă este investită cu formulă executorie". Dreptul de a cere executarea silită se naște așadar din momentul în care hotărârea este investită cu formulă executorie.
În speță, sentința civilă nr. 1473/29.10.2008 pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosarul nr._, a fost investită cu formulă executorie la data de 2.08.2010 de către Judecătoria Bistrița prin încheierea nr. 1036/2010 pronunțată in dosarul nr._ și comunicată recurentei la data de 10.08.2010.
Pe cale de consecință rezultă că dreptul de a cere executarea silită s-a născut de la data de 10.08.2010, dată la care s-a comunicat recurentei încheierea de investire cu formulă executorie a sentinței civile nr. 1473/29.10.2008, întrucât doar de la această dată recurenta putea formula și înregistra o cerere de executare silită către biroul executorului judecătoresc.
Pe de altă parte, s-a arătat că instanța nu s-a pronunțat cu privire la faptul că la data de 09.11.2012 debitorul s-a angajat ca împreună cu fiica sa, d-na C. A. să achite despăgubirile prin plata sumei de 10.000 lei și mai apoi prin poprire asupra contului debitorului, dl. B. P..
Mai apoi, debitorul a formulat contestație la executare, invocând un singur aspect, și anume prescripția dreptului de a cere executarea silită.
Debitorul nu susține că a achitat suma și nici că nu o datorează. De asemenea omite să arate că în fața executorului judecătoresc a recunoscut că datorează debitul și că este de acord să îl achite în forma care rezultă din angajament.
Potrivit art. 4052 pct. 1 lit. a C.proc.civ., cursul prescripției se întrerupe pe data îndeplinirii de către debitor a obligațiilor stabilite în titlu sau recunoașterii, în orice mod a datoriei.
S-a solicitat a se avea în vedere faptul că executarea silită a fost încuviințată, iar debitorul a fost somat să își achite datoria. Acesta a recunoscut că datorează suma și că este de acord să o achite în forma mai sus prezentată.
Prevederile art. 16 lit. a din Decretul nr. 167/1958 sunt în același sens.
Prin recunoașterea făcută de către debitor, acesta a renunțat la prescripție și este ținut să execute cu bună-credință obligația care i-a fost stabilită în sarcină prin hotărâre judecătorească.
În ceea ce privește obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată s-a arătat că această soluție este nelegală, întrucât cheltuielile de judecată nu au fost dovedite în cursul procesului, iar pe de altă parte sunt incidente prevederile art. 23 din Legea nr. 146/1997 privind restituirea taxei judiciare de timbru.
Din cuprinsul încheierii din 26.03.2013, rezultă că la închiderea dezbaterilor reprezentanta intimatului nu a putut face dovada cheltuielilor de judecată pe care le-a făcut în cursul procesului. Astfel, chitanța privind onorariul avocatului depusă după închiderea dezbaterilor nu poate constitui probă în dovedirea cheltuielilor de judecată, întrucât faza probatorie s-a încheiat la data de 26.03.2013, dată după care instanța nu putea încuviința ca probe alte înscrisuri.
În ceea ce privește bonurile de benzină, pe lângă faptul că au fost depuse după închiderea dezbaterilor, nu s-a făcut dovada că acestea au fost achitate de către intimat reprezentantului său și că, potrivit contractului de asistență juridică, intimatul a achitat reprezentantului său suma de 200 lei pentru transport. D. bonurile de benzină, neînsoțite de acte care să facă dovada calculului sumelor datorate, pentru transport și a faptului că acestea au fost achitate de către intimat, nu pot constitui temei al pretențiilor intimatului.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată constând în taxă de timbru, sunt incidente în cauză prevederile 23 lit. e din Legea 146/1997, intimatul fiind îndreptățit la restituirea taxei de timbru și nu la cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 299, 3041 312 alin 3 C.proc.civ.
Recursul a fost legal timbrat cu taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, anulate la dosar.
Intimatul B. P., legal citat, s-a prezentat în instanță prin reprezentant și prin întâmpinarea depusă la dosar (f. 11) s-a opus admiterii recursului, solicitând respingerea acestuia și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
În motivare s-a arătat că potrivit art. 405 C.proc.civ. dreptul de a cere executarea silită se prescrie in termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel.
Termenul de prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul de a cere executarea silită.
Prin împlinirea termenului de prescripție orice titlu executoriu își pierde puterea executorie.
Potrivit art. 6 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, dreptul de a cere executarea silită în temeiul oricărui titlu executor se prescrie prin împlinirea termenului de 3 ani, acest articol constituind dreptul comun în ceea ce privește durata prescripției dreptului de a cere executarea silită, el găsindu-și aplicarea ori de câte ori, prin dispoziții speciale nu sunt prevăzute alte termene.
Sentința civilă nr. 1473/2008 a Judecătoriei Năsăud a rămas definitivă și irevocabilă, în condițiile art. 377 alin. 2 pct. 1 C.proc.civ. la data de 29.10.2008 prin nerecurare. De la această dată a început să curgă dreptul de a cere executarea silită și concomitent, termenul de prescripție a executării, acesta împlinindu-se la data de 29.10.2011. Nu prezintă nicio importanță data la care s-a solicitat investirea cu formulă a executorie a sentinței judecătorești, întrucât dacă s-ar interpreta legea în acest fel, cursul termenului de prescripție ar fi lăsat la libera apreciere a creditorului. Ori, în vechea reglementare, aplicabilă potrivit art. 6 alin. 4 C.civ și art. 201 din Legea nr. 71/2011, natura juridică a normelor privitoare la prescripția extinctivă era una imperativă.
Cererea de executare a fost formulată la data de 6.08.2012, iar formele de executare au fost întocmite la aproximativ 1 an după data împlinirii termenului de prescripție, motiv pentru care în mod legal a admis instanța de fond excepția prescripției dreptului de a cerere executarea silită și a dispus aplicarea sancțiunii anulării actelor ca nelegale, titlul executoriu pierzându-și puterea executorie.
Angajamentul de plată la care recurenta face referire nu a putut întrerupe cursul prescripției, în condițiile art. 4052 pct. 1 litera a C.proc.civ., întrucât aceste dispoziții se referă la debitor, iar recunoașterea a fost formulata de fiica intimatului, în lipsa unui mandat din partea acestuia. Greșit se susține prin cererea de recurs că declarația ar fi fost dată de către debitor împreună cu fiica acestuia, așa zisul angajament fiind dat doar de aceasta din urmă, potrivit celor arătate în conținutul ei. Așadar, pretinsul angajament nu poate avea decât caracterul unei garanții personale, fidejusiune, contract unilateral care dă naștere la obligații doar în sarcina ei. Fidejusiunea are un caracter accesoriu, caz în care obligația trebuie să fie valabilă, căci urmează soarta obligației principale, ori obligația principală nu mai întrunea acea condiție, fiind prescris dreptul de a mai cere executarea ei.
Ca sediu de drept material, întreruperea cursului prescripției nu poate fi formulată decât în condițiile Decretului nr. 167/1958, caz în care pentru a avea acest efect, trebuia să intervină înainte de împlinirea termenului. În atare condiții, invocarea dispozițiilor procedurale prevăzute de codul de procedură civilă nu apare ca suficientă.
Așadar, s-a solicitat a se observa că, declarația în cauză, deși nu aparține debitorului, a fost dată la 9.11.2012, termen la care cursul prescripției era deja împlinit (29.10.2011).
În ceea ce privește cheltuielile de transport, potrivit art. 274 C.proc.civ. partea care va cădea în pretenții va putea fi obligată la plata cheltuielilor pricinuite de proces, așadar inclusiv cheltuielile de deplasare la fiecare termen de judecată, ce au fost dovedite prin bonurile fiscale anexate.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 312 alin. 1 C.proc.civ.
Cealaltă intimată, legal citată, nu s-a prezentat în instanță prin reprezentant și nici nu a depus apărări scrise la dosar.
La termenul de judecată din data de 10 iulie 2013, instanța din oficiu a invocat și pus în discuție excepția nulității hotărârii atacate pentru nesemnarea de către judecător a încheierii de amânare a pronunțării.
Analizând hotărârea pronunțată prin prisma motivelor de recurs formulate, precum și sub toate aspectele conform art. 3041 C.proc.civ. tribunalul reține faptul că hotărârea instanței de fond este nulă.
Potrivit art. 260 Cod procedură civilă, dacă instanța nu poate hotărî de îndată, pronunțarea se va amâna pentru un termen pe care președintele îl va anunța și care nu va putea fi mai mare de 7 zile.
În situația în care instanța de judecată dispune amânarea pronunțării, dezbaterile asupra fondului se consemnează în cuprinsul unei încheieri de ședință, care constituie parte integrantă din hotărârea care se pronunță. Lipsa unei asemenea încheieri atrage nulitatea hotărârii pronunțate, vătămarea decurgând din imposibilitatea instanței sesizate cu soluționarea căii de atac de a exercita controlul judiciar.
Din partea introductivă a sentinței civile nr. 677/2013 pronunțată de Judecătoria Năsăud la data de 29 martie 2013, reiese că dezbaterile pe fond ale cauzei au avut loc în data de 26 martie 2013 și s-au consemnat în încheierea de ședință de la acea dată.
Verificând încheierea din data de 26 martie 2013 (f. 32 dosar fond), se constată că aceasta nu poartă semnătura judecătorului care a pronunțat sentința civilă atacată.
Lipsa semnăturii echivalează în fapt cu inexistența încheierii propriu-zise. Or, în lipsa încheierii de amânare a pronunțării instanța de control judiciar nu poate stabili dacă dezbaterile s-au desfășurat în fața judecătorului care a pronunțat hotărârea atacată, respectiv dacă fondul cauzei s-a cercetat de judecătorul în fața căruia s-au închis dezbaterile, situație care echivalează cu o necercetare a fondului cauzei, motiv de casare cu trimitere spre rejudecare prevăzut de art. 312 alin. (5) C.proc.civ.
Nulitatea nu poate fi acoperită ca urmare a faptului că minuta și hotărârea pronunțată în cauză poartă semnătura judecătorului.
În consecință, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 5 C.proc.civ., tribunalul va admite recursul declarat, va casa în tot hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanței de fond, care, cu ocazia rejudecării, va proceda la analizarea și soluționarea acțiunii civile formulate prin prisma probatoriului administrat, urmând a fi respectate dispozițiile legale privitoare la semnarea încheierilor și hotărârii judecătorești care se va pronunța în cauză.
Cu ocazia rejudecării se vor cerceta și motivele invocate în recurs, care nu au fost cercetate de tribunal, având în vedere motivul de casare incident, verificându-se data la care sentința civilă nr. 1473/2008 a rămas irevocabilă (având în vedere că aceasta a fost redactată la data de 27.11.2008, așa cum rezultă din mențiunea inserată în hotărâre – f. 7 dosar fond, astfel încât comunicarea hotărârii în vederea curgerii termenului de exercitare a căii de atac putea avea loc numai după data redactării).
Totodată, se va stabili valoarea angajamentului de care se prevalează recurenta, caracterul acestuia de act întrerupător de executare (ținându-se seama de persoana de la care provine, de momentul la care s-a asumat, de momentul începerii curgerii termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită).
În final, instanța va rezolva și problema cheltuielilor de judecată, ținând seama de dispozițiile art. 274 C.proc.civ., care impun depunerea de dovezi justificative ale cheltuielilor solicitate, pe parcursul judecății până la momentul final al închiderii dezbaterilor, precum și de prevederile art. 23 lit. e din Legea nr. 146/1997, în forma în vigoare la data promovării acțiunii, invocate în recurs, ce reglementează dreptul părții de a beneficia, la cerere, de restituirea taxei de timbru achitate în ipoteza în care contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas irevocabilă.
Problema cheltuielilor de judecată efectuate de părți în recurs se va rezolva în noul cadru procesual, întrucât, numai partea care în final a câștigat procesul, are, în mod exclusiv, dreptul la toate cheltuielile de judecată. Prin urmare, apare logic și echitabil ca părții care a pierdut procesul să nu i se acorde cheltuieli de judecată, chiar dacă a avut succes în unele căi de atac intermediare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de intimata . București, cu sediul procesual ales în Cluj-N., .. 3A, județul Cluj, la sediul cabinetului de avocat C. L. I. împotriva sentinței civile nr. 677/2013 pronunțată la data de 29 martie 2013 de Judecătoria Năsăud în dosarul nr._, casează în tot hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare Judecătoriei Năsăud.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10 iulie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
G. C. F. R.-I. B. M. L. B. V. V.
red. F.G.C./dact. F.G.C./2 exemplare
15.07.2013
judec. M. D. M.
| ← Pretenţii. Hotărâre din 17-01-2013, Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD | Întoarcere executare. Încheierea nr. 236/2013. Tribunalul... → |
|---|
