Succesiune. Decizia nr. 21/2015. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 21/2015 pronunțată de Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD la data de 18-02-2015 în dosarul nr. 1659/186/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 21/R/2015
Ședința publică din data de 18 februarie 2015
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: G. C. F., președinte de secție
JUDECĂTOR: R.-I. B.
JUDECĂTOR: M. L. B.
GREFIER: M.-M. E.
S-a luat în examinare recursul civil declarat de reclamanții B. E. G. și B. R. împotriva sentinței civile nr. 1142/2014 pronunțată de Judecătoria Beclean în dosarul nr._, având ca obiect succesiune.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul-recurent B. E. G., asistat de avocat C. C. C., având împuternicire depusă la fila 16 din dosar, iar pentru pârâtul-intimat B. P. D. se prezintă avocatul M. L. D., cu împuternicire avocațială aflată la fila 30 din dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Reprezentantul reclamanților-recurenți, avocat C. C. C., arată că nu are alte cereri de formulat în cauză.
Reprezentantul pârâtului-intimat, avocat M. L. D., depune la dosar practică judiciară, susținând că prescripția dreptului la acțiunea în reducțiunea testamentului începe să curgă de la data la care moștenitorul rezervatar lezat a luat cunoștință despre existența liberalității excesive. Nu are alte cereri de formulat în cauză.
Tribunalul pune în discuția reprezentanților părților excepția lipsei calității procesuale active a pârâtului B. P. D., invocată prin răspunsul la întâmpinare depus la dosar la fila 23.
Reprezentantul reclamanților-recurenți, avocat C. C. C., solicită instanței admiterea excepției pentru motivele arătate în răspunsul la întâmpinare.
Reprezentantul pârâtului-intimat, avocat M. L. D., solicită instanței respingerea excepției, întrucât pârâtul-intimat are calitatea de moștenitor legal rezervatar în cauză, calitate care îi conferă dreptul de a formula o acțiune reconvențională. Mai mult, se susține de către recurent că a fost acceptată în mod pasiv succesiunea după părinți prin folosirea unor terenuri.
Constatând că nu sunt alte cereri de formulat, tribunalul unește cu fondul recursului excepția invocată, declară închisă faza cercetării judecătorești și dispune dezbaterea recursului, dând cuvântul reprezentanților părților în susținere.
Reprezentantul reclamanților-recurenți, avocat C. C. C., solicită, în principal, admiterea recursului și casarea hotărârii atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond; în subsidiar, solicită admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii introductive. În ce privește cererea reconvențională, în principal, solicită admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune invocată, iar în subsidiar, respingerea cererii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată în recurs.
Reprezentantul pârâtului-intimat, avocat M. L. D., apreciază că acest recurs ar trebui admis în parte, în sensul de a fi tranșată problema prescripției dreptului la acțiune în reducțiunea testamentului, solicitând respingerea excepției ca nefondată și, rejudecând, a fi menținute toate dispozițiile sentinței atacate, cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul reține cauza în pronunțare, urmând ca pronunțarea hotărârii să aibă loc azi, orele 13,00.
TRIBUNALUL
Deliberând constată,
Prin sentința civilă nr. 1142/2014 pronunțată la data de 24 iunie 2014 de Judecătoria Beclean în dosarul nr._ s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții B. E. G. și B. R. împotriva pârâtului B. P. D. și în totalitate cererea reconvențională a pârâtului și în consecință s-a constatat că:
1. imobilul casă de lemn înscris în cartea funciară numărul_ (număr vechi 1005) Braniștea a fost demolat, dispunându-se radierea din cartea funciară a acestuia;
2. masa succesorală rămasă după defunctul B. D. (D.), decedat la data de 12 aprilie 1956 se compune din cota de 1/2 din imobilul teren în suprafață de 2.963 de metri pătrați, situat localitatea Cireșoaia, .-Năsăud, înscris în cartea funciară numărul_ (număr vechi 1005) Braniștea, și a revenit prin moștenire legală defunctului B. Jeno (E.) în calitate de fiu;
3. defuncții B. Jeno (E.) și B. A. au dobândit prin edificare dreptul de proprietate cu privire la imobilele casă de locuit construită din cărămidă, compusă din 3 camere și bucătărie și anexele gospodărești constând în șură, grajd, bucătărie de vară și cotețe pentru animale, situate în localitatea Cireșoaia, la numărul administrativ 410, .-Năsăud, pe terenul în suprafață de 2.963 de metri pătrați înscris în cartea funciară numărul_ (număr vechi 1005) Braniștea;
4. potrivit certificatului de moștenitor nr. 50 din 5 februarie 1990 eliberat de notariatul de Stat Județean Bistrița-Năsăud masa succesorală rămasă de pe urma defunctei B. A., decedată la data de 28 iulie 1989, se compune din cota de 1/2 din casa de locuit construită din cărămidă, compusă din 3 camere și bucătărie, precum și din anexele gospodărești constând în șură, grajd, bucătărie de vară și cotețe pentru animale, situate în localitatea Cireșoaia, la numărul administrativ 410, .-Năsăud, și a revenit prin moștenire legală defunctului B. E. în cotă de 2/8 în calitate de soț supraviețuitor, reclamantului B. E. G., în cotă de 3/8 în calitate de fiu și pârâtului B. P. D. în cotă de 3/8 în calitate de fiu, cealaltă cotă de 1/2 din construcțiile menționate revenind defunctului B. Jeno (E.) în calitate de soț supraviețuitor ca urmare a sistării comunității de bunuri;
S-a dispus reducțiunea liberalității făcute de defunctul B. Jeno (E.) prin legatul cuprins în testamentul autentificat la Notariatul de Stat Județean Bistrița-Năsăud sub numărul 4113 din 3 mai 1993 în sensul că o cotă de 2/3 din cota de 5/8 din imobilele casă de locuit construită din cărămidă, compusă din 3 camere și bucătărie și din anexele gospodărești constând în șură, grajd, bucătărie de vară și cotețe pentru animale, situate în localitatea Cireșoaia, la numărul administrativ 410, .-Năsăud, și aceeași cotă de 2/3 din terenul intravilan aferent în suprafață de 1.047 de metri pătrați reprezintă rezerva succesorală și ea revine în părți egale reclamantului B. E. G. și pârâtului reclamant B. P. D. prin moștenire legală, iar cealaltă cotă de 1/3 reprezintă cotitatea disponibilă și poate face obiectul legatului;
5. din masa succesorală rămasă de pe urma defunctului B. E., decedat pe data de 30 octombrie 1994, face parte și terenul în suprafață de 1.916 metri pătrați având categoria de folosință arabil, înscris în cartea funciară numărul_ (număr vechi 1005) Braniștea, și a revenit prin moștenire legală reclamantului B. E. G. și pârâtului B. P. D., în cote de 1/2 fiecare;
S-a dispus partajarea imobilelor casă de locuit construită din cărămidă, compusă din 3 camere și bucătărie, anexe gospodărești constând în șură, grajd, bucătărie de vară și cotețe pentru animale, situate în localitatea Cireșoaia, la numărul administrativ 410, .-Năsăud, terenul intravilan aferent în suprafață de 1.047 de metri pătrați și terenul în suprafață de 1.916 metri pătrați având categoria de folosință arabil, imobile înscrise în cartea funciară numărul_ (număr vechi 1005) Braniștea, prin atribuirea lor către reclamanți.
Au fost obligați reclamanții la plata către pârât a sumei de 20.184 de lei cu titlu de sultă.
S-a dispus înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamanților cu privire la imobilele menționate mai sus, conform tabelului de mișcare parcelară al raportului de expertiză tehnică extrajudiciară topografică efectuat în cauză, astfel: numerele topografice 178/3 și 179/3; suprafața 2.963 de metri pătrați, compusă din suprafețele de 1.047 pătrați, 1.916 metri pătrați; categoria de folosință curți construcții, arabil, casă de locuit în sistem subsol și parter, edificată în anul 1937, pe fundație din beton, pereți din cărămidă, acoperiș din țiglă, compusă din beci, bucătărie de vară, cămară, și hol - la subsol, 3 camere, bucătărie, baie, cămară, verandă, târnaț și terasă - la parter, cu suprafața desfășurată de 296 de metri pătrați, precum și construcții anexe constând în bucătărie de vară, coteț, grajd și lemnărie; proprietari B. E. G. și B. R..
Au fost obligați reclamanții la plata către pârât a cheltuielilor de judecată de 423 de lei.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond, în baza probatoriului administrat, a reținut faptul că în cartea funciară numărul_ (număr vechi 1005) Braniștea, topografic 178/3 și 179/3 este înscris dreptul de proprietate al defuncților B. D. și B. Jeno (E.) cu privire la imobilul casă de lemn și teren aferent în suprafață de 2.617 metri pătrați situat localitatea Cireșoaia, .-Năsăud (fila 4). Cu privire la teren, prin expertiza extrajudiciară efectuată în cauză de Hanuschi M. M. (filele 60 - 69) s-a constatat că acesta are în fapt suprafața de 2.963 de metri pătrați din care 1.047 de metri pătrați are categoria curți-construcții și 1.916 metri pătrați, arabil, iar cu privire la casa de lemn, s-a reținut că aceasta a fost demolată, în locul său fiind construită o casă nouă de către defuncții B. Jeno (E.) și B. A., drept pentru care s-a dispus radierea din cartea funciară a acesteia.
Așa cum rezultă din materialul probator administrat în cauză, masa succesorală rămasă după defunctul B. D. (D.), decedat la data de 12 aprilie 1956 (fila 12) se compune din cota de 1/2 din imobilul teren în suprafață de 2.963 de metri pătrați, situat localitatea Cireșoaia, .-Năsăud, înscris în cartea funciară numărul_ (număr vechi 1005) Braniștea, și a revenit prin moștenire legală defunctului B. Jeno (E.) în calitate de fiu (fila 10).
Potrivit certificatului de moștenitor nr. 50 din 5 februarie 1990 eliberat de Notariatul de Stat Județean Bistrița-Năsăud (fila 6) masa succesorală rămasă de pe urma defunctei B. A., decedată la data de 28 iulie 1989, se compune din cota de 1/2 din casa de locuit construită din cărămidă, compusă din 3 camere și bucătărie, precum și din anexele gospodărești constând în șură, grajd, bucătărie de vară și cotețe pentru animale, situate în localitatea Cireșoaia, la numărul administrativ 410, .-Năsăud, și a revenit prin moștenire legală defunctului B. E. în cotă de 2/8 în calitate de soț supraviețuitor, reclamantului B. E. G., în cotă de 3/8 în calitate de fiu și pârâtului B. P. D. în cotă de 3/8 în calitate de fiu, cealaltă cotă de 1/2 din construcțiile menționate revenind defunctului B. Jeno (E.) în calitate de soț supraviețuitor ca urmare a sistării comunității de bunuri.
Potrivit legatului cuprins în testamentul autentificat la Notariatul de Stat Județean Bistrița-Năsăud sub numărul 4113 din 3 mai 1993 (fila 5) reclamanții B. E. G. și B. R. au dobândit prin moștenire testamentară după defunctul B. E., decedat la data de 30 octombrie 1994 cota de 5/8 din imobilele casă de locuit construită din cărămidă, compusă din 3 camere și bucătărie, precum și din anexele gospodărești constând în șură, grajd, bucătărie de vară și cotețe pentru animale, situate în localitatea Cireșoaia, la numărul administrativ 410, .-Năsăud, precum și în întregime terenul intravilan aferent acestora în suprafață de 1.047 de metri pătrați înscris în cartea funciară numărul_ (număr vechi 1005) Braniștea.
Cu privire la masa succesorală rămasă după defunctul B. Jeno (E.), decedat la data de 30 octombrie 1994 (fila 10), instanța a reținut că ea se compune din cota de 5/8 din imobilele casă de locuit construită din cărămidă, compusă din 3 camere și bucătărie, aceeași cotă din anexele gospodărești constând în șură, grajd, bucătărie de vară și cotețe pentru animale, situate în localitatea Cireșoaia, la numărul administrativ 410, .-Năsăud, precum și din terenul intravilan aferent acestora în suprafață de 2.963 de metri pătrați.
În condițiile în care defunctul a avut doi copii, pe reclamantul B. E. G. și pe pârâtul B. P. D., având în vedere prevederile articolului 841 din vechiul Cod civil, aplicabil în speță, cotitatea disponibilă a liberalităților pe care defunctul B. Jeno (E.) putea să le facă este de 1/3, mai precis 5/24 din construcții și 987,66 metri pătrați din terenul aferent, or, după cum se poate observa legatul cuprins în testamentul autentificat la Notariatul de Stat Județean Bistrița-Năsăud sub numărul 4113 din 3 mai 1993 depășește această cantitate disponibilă, care astfel urmează a fi redus.
Procedând la reducțiunea liberalității făcute de defunctul B. Jeno (E.) prin legatul cuprins în testamentul autentificat la Notariatul de Stat Județean Bistrița-Năsăud sub numărul 4113 din 3 mai 1993 instanța a reținut că o cotă de 2/3 din cota de 5/8 din imobilele casă de locuit construită din cărămidă, compusă din 3 camere și bucătărie, și din anexele gospodărești constând în șură, grajd, bucătărie de vară și cotețe pentru animale, situate în localitatea Cireșoaia, la numărul administrativ 410, .-Năsăud, și aceeași cotă de 2/3 din terenul intravilan aferent în suprafață de 1.047 de metri pătrați reprezintă rezerva succesorală și ea revine în părți egale reclamantului B. E. G. și pârâtului B. P. D. prin moștenire legală, iar cealaltă cotă de 1/3 reprezintă cotitatea disponibilă și poate face obiectul legatului menționat mai sus.
Prin urmare, reclamanții B. E. G. și B. R. au cu privire la imobilele casă de locuit și anexe gospodărești situate în localitatea Cireșoaia, la numărul administrativ 410, .-Năsăud, o cotă de 29/48, iar pârâtul B. P. D., o cotă de 19/48. Cu privire la terenul intravilan aferent în suprafață de 1.047 de metri pătrați reclamanții B. E. G. și B. R. au o cotă de 2/3, iar pârâtul B. P. D., o cotă de 1/3.
În cauză a fost efectuată de către Ț. C. o expertiză tehnică, completată ulterior ca urmare a obiecțiunilor reclamanților, prin care valoarea (fără TVA) a construcțiilor în litigiu împreună cu terenul aferent a fost stabilită la suma de 50.000 de lei din care 5.985 de lei reprezintă valoarea terenului în suprafață de 1.047 de metri pătrați (filele 130 -131).
Pornind de la aceste valori, instanța a reținut că reclamanții trebuie să achite pârâtului cu titlu de sultă, potrivit cotelor acestuia arătate la paragraful anterior, 17.423 de lei pentru construcții și 1.995 de lei pentru terenul aferent.
Cu privire la terenul în suprafață de 1.916 metri pătrați având categoria de folosință arabil, deși prin expertiza extrajudiciară efectuată în cauză de către Hanuschi M. M. (filele 60 - 69) s-a formulat propunere de intabulare în favoarea reclamanților, acesta nu a format obiectul evaluării efectuate de expertul Ț. C. situație în care instanța a procedat la evaluarea acestui teren în funcție de valorile cuprinse în expertiza Camerei Notarilor Publici Cluj utilizată la stabilirea taxelor judiciare de timbru, rezultând astfel o valoare de 1.532 de lei, având în vedere valoarea de 0,8 lei pentru un metru pătrat de teren arabil situat în localitatea Cireșoaia, .-Năsăud.
Această suprafață de teren a revenit în părți egale, reclamantului B. E. G. și pârâtului B. P. D., prin moștenire legală după defunctul lor tată B. E. astfel încât reclamanții, în favoarea cărora se dispune intabularea, trebuie să achite pârâtului suma de 766 de lei cu titlu de sultă care se adaugă la sumele de 17.423 de lei și 1.995 de lei menționate mai sus, astfel încât reclamanții datorează pârâtului suma totală de 20.184 de lei cu acest titlu.
Prin expertiza extrajudiciară efectuată în cauză de Hanuschi M. M. a fost întocmită propunerea de intabulare în favoarea reclamanților, astfel: numerele topografice 178/3 și 179/3; suprafața 2.963 de metri pătrați, compusă din suprafețele de 1.047 pătrați 1.916 metri pătrați; categoria de folosință curți construcții, arabil, casă de locuit în sistem subsol și parter, edificată în anul 1937, pe fundație din beton, pereți din cărămidă, acoperiș din țiglă, compusă din beci, bucătărie de vară, cămară, și hol - la subsol, 3 camere, bucătărie, baie, cămară, verandă, târnaț și terasă - la parter, cu suprafața desfășurată de 296 de metri pătrați, precum și construcții anexe constând în bucătărie de vară, coteț, grajd și lemnărie; proprietari B. E. G. și B. R..
Instanța a reținut că prin convenția încheiată la data de 21 iunie 1992 pe care pârâtul o invocă în apărare, reclamantul B. E. G. și pârâtul B. P. D. declară că renunță la partea de moștenire dobândită după defuncta lor mamă B. A. potrivit certificatului de moștenitor nr. 50 din 5 februarie 1990, iar defunctul B. E. declară că renunță în favoarea celor doi la terenurile din extravilan dobândite după defuncta B. A.. Cu privire la această convenție, în primul rând instanța a reținut că terenurile din extravilan nu formează obiectul prezentului litigiu, iar în al doilea rând ea nu este de natură a afecta manifestarea de voință a defunctului exprimată în cuprinsul testamentului autentic - a cărui existență nu a fost negată de niciuna dintre părțile din proces, ci, dimpotrivă, de a o consolida.
Cu privire la excepția prescripției dreptului de a cere reducțiunea testamentului autentificat sub numărul 4113 din 3 mai 1993, instanța a reținut că ea a fost invocată prin concluziile scrise, depuse după închiderea dezbaterilor, care astfel nu poate fi supusă discuției contradictorii a părților și nu a fostă luată în considerare.
Cu privire la cheltuielile de judecată instanța a reținut că reclamanții au efectuat în cauză cheltuieli în sumă de 3.452 de lei, reprezentând 2.934 de lei taxă judiciară de timbru, 18 lei timbru judiciar și 500 de lei onorariu pentru expertiza tehnică în construcții, iar pârâtul a efectuat cheltuieli de judecată în sumă de 2.360 de lei, reprezentând 1.070 de lei taxă judiciară de timbru aferentă cererii reconvenționale, 1.200 de lei reprezentând onorariu de avocat și 90 de lei reprezentând onorariu de notar. Având în vedere modul de partajare a imobilelor în litigiu instanța a hotărât ca totalul cheltuielilor de judecată efectuate în prezenta cauză să fie suportate de reclamanți în proporție de 2/3 și de către pârât în proporție de 1/3 conform părții din imobilele în litigiu atribuite, astfel încât reclamanții trebuie să plătească pârâtului cu acest titlu suma de 423 de lei.
În drept s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 841 C.civ. 1864.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs reclamanții, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, fiind necesară administrarea de probe pentru soluționarea excepției prescripției dreptului la acțiunea în reducțiunea testamentului autentificat sub nr. 4113/03.05.1993.
În subsidiar, s-a solicitat modificarea în parte a hotărârii atacate și în consecință, având în vedere probatoriul administrat în cauză, admiterea în întregime a acțiunii introductive și în consecință:
- constatarea că în baza testamentului încheiat la data de 03.05.1992 reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra cotei de ½ din casa de locuit și anexe gospodărești, situată în . administrativ 410, . asupra terenului înscris în CF 1005 Braniștea;
- partajarea judecătorească a imobilelor teren și construcții situate în ., prin atribuirea acestora reclamanților, având în vedere poziția scrisă a pârâtului B. P. D. exprimată prin convenția încheiată la data de 21.06.1992, fără plata de sulte compensatoare;
- intabularea în cartea funciară în favoarea reclamanților cu titlu de moștenire și partaj a dreptului de proprietate asupra imobilelor teren și casă de locuit ce fac obiectul prezentului litigiu cu numere cadastrale potrivit expertizei efectuate în cauză.
În ceea ce privește cererea reconvențională precizată s-a solicitat: în principal admiterea excepției prescripției dreptului de a cere reducțiunea testamentului autentificat sub nr. 4113/03,05.1993, aceasta fiind o acțiune personală patrimonială, fiind supusă dispozițiilor art. 3 alin. 1 din Decretul lege nr. 167/1958 și ca atare termenul de prescripție este de 3 ani, data de la care se naște dreptul la acțiune fiind aceea la care a avut loc decesul persoanei ale cărei liberalități urmează a fi reduse; în subsidiar, respingerea ca neîntemeiată a cererii reconvenționale precizate, cu cheltuieli de judecată în recurs.
În motivare s-a arătat că în ceea ce privește primele patru capete de cerere din acțiunea reclamanților, acestea nu comportă niciun fel de discuție fiind admise de către instanța de fond.
Cu privire la invocarea excepției prescripției la momentul concluziilor scrise, s-a subliniat că instanța de fond în mod eronat a constatat că nu poate fi supusă discuției contradictorii, întrucât a fost invocată după închiderea dezbaterilor.
Excepția prescripției dreptului de a cere reducțiunea testamentului autentificat sub nr. 4113/03.05.1993, este o excepție de fond, deoarece prin intermediul ei se invocă neregularități procesuale privind condițiile exercitării dreptului la acțiune, absolută în sensul că ea poate fi invocată de orice parte din proces, de instanță din oficiu având în vedere că este reglementată de norme imperative, de ordine publică și peremptorie, având ca efect stingerea procesului și respingerea cererii prin care se tinde la valorificarea unui drept subiectiv prescris.
Având în vedere dispozițiile art. 18 din Decretul nr. 167/1958 instanța judecătorească este obligată ca, din oficiu, să cerceteze, dacă dreptul la acțiune sau la executarea silită este prescris.
Excepția prescripției poate fi invocată datorită caracterului ei absolut în orice stadiu procesual, înainte sau după faza procesuală a administrării probelor.
Cu privire la acest aspect s-a apreciat că este prescris dreptul la acțiune al pârâtului de a cere reducerea testamentului autentificat sub numărul 4113/03.05.1993. Deși pârâtul susține faptul că a avut cunoștință de existența testamentului a cărui reducere o solicită doar de la momentul promovării prezentei acțiuni, acesta are cunoștință de respectivul testament încă de la momentul încheierii lui, așa cum reiese din răspunsul la interogatoriu acesta folosind terenul ce îi revine conform acestui testament încă din anul 1995.
Având în vedere că prescripția dreptului de a cere reducțiunea liberalității excesive al cărui titular este pârâtul reclamant reconvențional B. P. D. a început să curgă la data de 30.08.1994, data decesului, respectiv a deschiderii succesiunii defunctului B. E. și s-a împlinit la 30.08.1997, dată până la care pârâtul reclamant nu a solicitat reducțiunea, acest drept exercitându-l în cursul anului 2013, deci după împlinirea acestui termen, se impune admiterea excepției prescripției și respingerea capătului de cerere al cererii reconvenționale având ca obiect reducțiunea liberalității, ca prescris.
Totuși în situația în care nu se vor îmbrățișa cele mai sus menționate, în cauză ar trebui administrate probe din care să reiasă momentul la care pârâtul-reclamant reconvențional a avut cunoștință de existența testamentului a cărui reducțiune o solicită. Ori în situația dată ar trebui administrat și un probatoriu testimonial, situația putând fi rezolvată prin casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond. De fapt în cauză a fost solicitat un probatoriu testimonial, fapt consemnat în încheierea din 29.05.2013 de către completul de judecată de la acel moment, cerere în mod greșit fiind respinsă de către completul de judecată care a soluționat fondul.
În situația în care se va respinge excepția invocată și se va analiza cererea de reducțiune a testamentului, lucru nerealizat de către instanța de fond, s-a învederat că în speța de față este vorba despre un testament partaj, care își produce efectele de la data decesului testatorului, acesta nefiind revocat sau modificat de către dispunător.
După decesul testatorului, descendenții defunctului (reclamantul B. G. și pârâtul B. P. D.) culeg fiecare lotul ce le revine conform testamentului cu titlu de moștenire și nu de legat (a se vedea în acest sens Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 1743/1971 și dec. nr. 108/1990).
Totuși descendentul poate accepta atât moștenirea legală, cât și pe cea testamentară, lucru ce s-a realizat în prezenta speță de către reclamanți. Pârâtul B. P. D. nu a renunțat la efectele testamentului partaj și s-a supus voinței defunctului în sensul că a folosit terenul ce îi revenea prin testament încă din anul 1995, așa cum a declarat la interogatoriu.
Testamentul încheiat de către defunct la data de 03.05.1993 îmbracă forma partajului de ascendent, prevăzută de art. 794 cod civil (vechi), acesta fiind un act juridic prin care o persoană își împarte avutul său fie în totalitate, fie în parte (speța de față) între moștenitorii săi. Astfel, la deschiderea succesiunii, data decesului lui B. E. 30.10.1994, nu mai există o stare de indiviziune, dimpotrivă fiecare moștenitor dobândește un drept de proprietate exclusivă asupra bunurilor cuprinse în lotul său. De altfel în răspunsul la interogatoriu pârâtul recunoaște faptul că a folosit terenul din ridul "Nadaskut" ce i-a revenit în baza testamentului din anul 1995 de la data decesului tatălui său, astfel că acesta a cunoscut și a respectat întocmai prevederile testamentului partaj încheiat de tatăl său, defunctul B. E..
De altfel, în vederea dovedirii acestui testament partaj s-a solicitat audierea de martori la termenul din 29.05.2013, aceștia fiind indicați prin notele de ședință de la termenul din 19.06.2013, cerere reiterată și la termenul din 10.06.2014, prin notele de ședință depuse, instanța de fond respingând nemotivat cererea. Se impune audierea de martori pentru a putea da o justa soluționare prezentei cauze, sens în care se impune casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
Cererea de reducțiune a testamentului nu poate fi admisă și datorită faptului că nu au fost dovedite motive de fapt care să tindă spre admiterea acesteia, instanța de fond nemotivându-și în niciun fel soluția de reducțiune a liberalității făcute de către defunct.
De altfel, prin convenția părților încheiată la data de 21.06.1992 părțile renunță expres la partea moștenită după mama acestora B. A., conform certificatului de moștenitor nr. 50/1990, în favoarea tatălui lor, defunctul B. E., acesta stabilind voința lui prin testamentul autentificat sub nr. 4113/1993. Renunțarea părților a fost consimțită de către defunct, acesta semnând actul de împărțeală, între părți fiind încheiat prin convenție un act de înstrăinare între vii a drepturilor succesorale. Renunțarea la moștenire făcută în favoarea altui moștenitor (speța de față) prezintă caracteristicile unei convenții translative de proprietate, care nu este supusă condițiilor prevăzute de lege pentru renunțarea la succesiune.
În situația în care se va respinge cererea reconvențională se impune înlăturarea obligației reclamanților de a achita sulta compensatoare către pârâtul-reclamant reconvențional.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 312 alin. 2 raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Recursul a fost legal timbrat cu taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, anulate la dosar (f. 1, 2, 4, 17).
Intimatul, legal citat, prin întâmpinarea depusă la dosar (f. 13) s-a opus admiterii recursului, cu motivarea că prima instanță a reținut în mod corect faptul că a fost invocată de pârât prin concluziile scrise, depuse după închiderea dezbaterilor, care astfel nu poate fi supusă discuției contradictorii a părților și nu va fi luată în considerare.
Excepția nefiind una de ordine publică, recurenții au decăzut din dreptul de a mai invoca și de a pune în discuția părților excepția.
Intimatul nu a avut cunoștință de existența testamentului prezentat de către recurenți, astfel că termenul de formulare a cererii de reducțiune în mod evident curge de la data comunicării testamentului, în consecință nu se poate pune problema tardivității cererii formulate.
Pe fondul cauzei a fost reluată motivarea instanței de fond, subliniindu-se că în mod legal la s-a procedat la reducțiunea liberalității făcute de defunctul B. Jeno (E.) prin legatul cuprins în testamentul autentificat la Notariatul de Stat Județean Bistrița-Năsăud sub numărul 4113 din 3 mai 1993.
S-a arătat că sulta dispusă în favoarea intimatului acoperă atât partea revenită după defuncta B. A., cât și după defunctul B. E.. Cuantumul sultei nu este în concordanță cu valoarea reală a masei succesorale, însă intimatul a optat să nu atace hotărârea instanței de fond pentru ca litigiul să fie încheiat în cel mai scurt timp.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 115 C.proc.civ., art. 841 C.civ. 1864.
Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosar de recurenți (f. 23) s-a arătat că excepția prescripției extinctive este considerată unanim ca fiind una absolută, de ordine publică.
Încadrarea acestei excepții în categoria celor de ordine publică atrage ca principală consecință faptul că aceasta poate fi invocată în orice fază a procesului civil. Nu are relevanță momentul de la care intimatul a avut cunoștință de existenta testamentului, deoarece acțiunea în reducțiunea liberalităților excesive este o acțiune cu caracter patrimonial și este supusă prescripției extinctive în termenul de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul-lege nr. 115/1938, termen care începe să curgă de la data deschiderii succesiunii.
Chiar dacă nu se va lua această teză în calcul, ci momentul de la care pârâtul a luat cunoștință de existența testamentului, s-a susținut că acesta a luat cunoștință de testament la momentul încheierii lui, întrucât folosește terenul ce îi revine conform testamentului încă din anul 1995, conform răspunsului la întrebarea nr. 3 din interogatoriul luat acestuia la termenul de judecată din data de 29.05.2013.
În plus, la momentul decesului defunctului B. E. a fost deschis dosarul succesoral nr. 17/1995 la Notariatul de Stat Beclean, dar acesta a fost suspendat datorită lipsei pârâtului B. P. D.. Din încheierea din data de 26.11.1995 pronunțată în acest dosar reiese fără echivoc calitatea de moștenitori testamentari a recurenților B. E. G. și B. R. după defunctul B. E., pârâtul B. P. D. având astfel cunoștință despre testament, toate actele din dosar fiindu-i comunicate, având în vedere și prevederile art. 9, 11, 13 și 21 din Decretul-lege nr. 40/1953 în vigoare la acea dată.
Conform încheierii din data de 26.11.1995 și în conformitate cu prevederile art. 21 din Decretul-lege nr. 40/1953 s-a stabilit faptul că doar recurenții au calitatea de moștenitori acceptanți după defunctul B. E., având în vedere și testamentul contestat.
În consecință, având în vedere înscrisul nou mai sus amintit în posesia căruia au intrat recurenții la acest moment s-a arătat că intimatul B. P. D. nu are calitatea de moștenitor acceptant al defunctului B. E., motiv pentru care s-a invocat excepția lipsei calității procesuale active a numitului B. P. D. în ceea ce privește cererea reconvențională formulată de către acesta.
Excepția lipsei calității procesuale active a fost unită cu fondul procesului la termenul de judecată din data de 18 februarie 2014.
Prin concluziile depuse la dosar de intimat (f. 38) s-a solicitat admiterea în parte a recursului declarat de reclamanții B. E.-G. și B. R. și în consecință: respingerea ca nefondată a excepției prescripției dreptului la acțiunea în reducțiunea testamentului; menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței atacate, cu obligarea recurenților la plata către intimat a cheltuielilor de judecată în recurs, în cuantum de 1.000 lei reprezentând onorariu de avocat conform actelor anexate.
În motivare s-a arătat că recursul declarat în cauză este în parte fondat, sub un singur aspect: deși instanța fondului a procedat corect neluând în considerare cererile nou formulate de reclamanți după închiderea dezbaterilor, prin concluzii scrise (respectiv invocarea excepției prescripției dreptului la acțiunea în reducțiunea liberalităților excesive), este real că potrivit dispozițiilor Decretului-lege nr. 167/1958, avea obligația de a verifica din oficiu dacă dreptul la acțiunea în reducțiunea testamentului nu s-a prescris.
Verificând această excepție în recurs, s-a solicitat a se constata că ea este neîntemeiată.
S-a stabilit cu caracter de constanță în practica judiciară (sens în care s-a depus la dosar o copie a deciziei nr. 399/2008 a Curții de Apel Iași) că termenul de prescripție a dreptului la acțiunea în reducțiunea liberalităților excesive începe a curge, de regulă, de la data deschiderii succesiunii, însă cu posibilitatea începerii curgerii lui din momentul la care rezervatarii lezați au cunoscut existența liberalității, dacă din motive neimputabile lor nu au cunoscut liberalitatea la data deschiderii succesiunii.
Această interpretare a legii, constantă în practica judiciară, pleacă de premisa că prescripția este o sancțiune civilă și orice sancțiune trebuie să aibă la bază ideea de culpă. În consecință, moștenitorul rezervatar nu poate fi sancționat pentru pasivitate în situația în care nu a cunoscut existența liberalității la data deschiderii succesiunii. Este evident că din moment ce testamentul este un act unilateral de voință, moștenitorul rezervatar, terț față de act, nu poate avea cunoștință de existența testamentului decât în situația în care acesta îi este adus la cunoștință, în principal prin invocarea lui de către partea interesată.
În dovedirea susținerilor că intimatul ar fi știut de existența testamentului, recurenții invocă răspunsul la interogatoriu, unde se pretinde că intimatul ar fi recunoscut acest fapt.
Verificând interogatorul aflat la fila 73 din dosarul de fond, intimatul a răspuns la întrebarea nr. 2 arătând că a luat cunoștință de existența testamentului în cadrul procesului, la termenul de judecată din 12.12.2012. Este real că, bazându-se pe răspunsul la întrebarea nr. 1 recurenții insinuează că s-ar fi cunoscut testamentul anterior pentru că intimatul folosește terenul din ridul „Nadaskut”. În realitate, intimatul a început să folosească terenul nu în baza testamentului, ci în temeiul „Convenției" încheiate în 1992 și anexei I la aceasta, fără să poată cunoaște faptul că tatăl său va întocmi ulterior un testament (care îi va încălca cotitatea disponibilă).
Apoi, intimatul nu a participat la dezbaterea notarială a succesiunii (de care nici nu a știut), dosarul succesoral fiind de altfel suspendat reținându-se în mod expres neparticiparea la această procedură. În consecință, este evident că nici pe această cale intimatul nu a aflat de existența (cu atât mai puțin de conținutul) testamentului.
Din răspunsul la întâmpinarea depusă de intimat în recurs se poate deduce că recurenții invocă și faptul că intimatul nu ar fi acceptat succesiunea, după ce mai sus invocă folosirea unor bunuri succesorale (deci recunosc acceptarea tacită de către intimatul a succesiunii).
În speță nu este temeinică solicitarea recurenților de trimitere a cauzei la instanța de fond pentru rejudecare cu scopul de se administra probațiune suplimentară pentru soluționarea excepției prescripției invocată după închiderea dezbaterilor în fața instanței de fond, pentru că, propriu-zis recurenții își invocă propria culpă (neinvocarea excepției și nesolicitarea de probațiune în termen legal) pentru a obține un folos procesual.
Instanța de recurs are la dispoziție suficiente probe (toate probele de care părțile au înțeles să se folosească) pentru a soluționa excepția prescripției invocată. Și cum din probele dosarului rezultă faptul că intimatul a luat cunoștință de existența testamentului doar cu ocazia acestui proces, este evident faptul că a formulat acțiunea reconvențională în reducțiunea liberalității excesive înăuntrul termenului de prescripție de 3 ani socotiți de la momentul la care a luat cunoștință de existența acestuia.
Pe fond, hotărârea atacată este temeinică, nici măcar nefiind propriu-zis contestată de recurenți. Masa succesorală a fost corect stabilită, întinderea drepturilor succesorilor de asemenea, modalitatea de atribuire prin partaj a bunurilor nu este contestată, sulta a fost corect calculată, astfel că, analizând pe fond sentința atacată dispozițiile cuprinse în aceasta trebuie menținute.
Întrucât intimatul nu are culpă proprie în recurs și solicită menținerea pe fond a sentinței atacate, s-a arătat că se impune obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, în limitele criticilor aduse hotărârii, tribunalul reține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, neexistând niciun motiv care să ducă la casarea sau modificarea acesteia, pentru argumentele care urmează a fi relevate.
Excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului reconvențional, nu este întemeiată.
Această excepție a fost invocată în recurs pe considerentul că prin încheierea din 26 noiembrie 1995 pronunțată în dosarul succesoral notarial (f. 24) s-a stabilit numai calitatea recurenților de moștenitori acceptanți. Prin urmare, nefiind moștenitor acceptant reclamantul reconvențional intimat nu justifică legitimare procesuală activă în cererea reconvențională.
Așa cum rezultă din încheierea din 26 noiembrie 1995 (depusă și la fondul cauzei – f. 51 dosar fond) procedura succesorală deschisă în urma decesului defunctului B. E. s-a declanșat în baza Decretului nr. 40/1953, act normativ abrogat prin Legea nr. 36/1995.
Conform art. 23 alin. 2 a acestui act normativ calitatea de moștenitor se dovedește cu certificatul de moștenitor, act ce constituie probă până la anularea sa prin hotărâre judecătorească.
Prin încheierea menționată mai sus nu s-a stabilit calitatea de moștenitor acceptant al recurenților, așa cum greșit se susține de aceștia prin răspunsul la întâmpinare, ci s-a dispus suspendarea procedurii succesorale ca urmare a lipsei de stăruință a părților, notarul reținând textual dezinteresul în rezolvarea succesiunii.
Așa cum rezultă din cuprinsul încheierii suspendarea s-a dispus datorită nedepunerii de moștenitori a actelor solicitate de notar și nicidecum din lipsa reclamantului reconvențional intimat.
Suspendarea este atestată și prin încheierea nr. 18/24 aprilie 2013 emisă de Biroul notarului public L. V.-V. (f. 49 dosar fond) cu privire la verificările efectuate în evidențele succesorale ale Camerei Notarilor Publici și ale Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România.
Menționarea recurenților în calitate de moștenitori legali (numai recurentul B. E.-G., respectiv testamentari (ambii recurenți) în cuprinsul încheierii din 26 noiembrie 1995 și a cotelor de moștenire s-a făcut exclusiv în scopul dării acestora în debit cu taxa de timbru datorată.
Faptul că în cuprinsul încheierii sunt menționați în calitate de moștenitori numai recurenții nu înseamnă că numai aceștia au acceptat succesiunea, cât timp numele reclamantului reconvențional intimat nu este menționat ca eventual renunțător.
Nemenționarea numelui intimatului B. P. D. poate fi consecința declanșării procedurii succesorale notariale fără înștiințarea acestuia, numai la cererea recurenților, care nu au adus la cunoștința notarului că defunctul ar mai fi avut un fiu.
Cât timp procedura succesorală nu s-a finalizat prin eliberarea certificatului de moștenitor, recurenții nu pot pretinde că au fost declarați singurii moștenitori acceptanți într-o procedură succesorală nefinalizată din lipsa de stăruință a părților.
Conform art. 16 din Decretul nr. 40/1953, procedura succesorală notarială suspendată poate fi reluată la cererea oricărei părți interesate, până la expirarea termenului de 6 luni de la data deschideri succesiunii.
Ulterior, potrivit art. 17 al Decretului nr. 40/1953, moștenitorii care au acceptat moștenirea în termenul de 6 luni de la decesul defunctului pot cere Notariatului de Stat competent să li se elibereze certificatul de moștenitor, chiar dacă notarul de stat nu a întocmit inventarul bunurilor.
În cauză recurenții nu au uzat de o asemenea prevedere legală, rămânând în pasivitate, neînțelegând astfel să finalizeze procedura succesorală notarială.
Pentru considerentele relevate tribunalul va respinge ca neîntemeiată excepția invocată în recurs.
Prin cererea reconvențională formulată de pârâtul intimat la data de 4 martie 2013 (f. 38 dosar fond) s-a solicitat reducțiunea testamentului autentificat sub nr. 4113/3 mai 1993 (f. 5 dosar fond).
Așa cum rezultă din răspunsul pârâtului la interogatoriu (pct. 2 – f. 73 dosar fond) acesta a luat cunoștință de testamentul autentic la primul termen de judecată stabilit în prezentul dosar, respectiv la data de 12 decembrie 2012.
Față de această poziție a pârâtului reclamanții recurenți, deși asistați de apărător ales, nu au înțeles să propună probe din care să rezulte contrariul celor afirmate și care să ateste susținerea recurenților în sensul că pârâtul intimat a cunoscut testamentul de la momentul încheierii acestuia.
Așa cum rezultă din cuprinsul încheierilor de ședință reclamanții recurenți au înțeles să combată poziția pârâtului intimat prin răspunsul dat de pârât la întrebarea nr. 3 din interogatoriul luat (f. 73 dosar fond), ce atestă folosirea de pârât a terenului din ridul „Nadaskut” din intravilanul satului Cireșoaia din anul 1995, de la decesul tatălui său.
Faptul că pârâtul a folosit terenul mai sus amintit nu duce, în absența altor probe cu care să se coroboreze, la concluzia că acesta a cunoscut efectiv existența și conținutul testamentului autentic din anul 1993.
Folosința terenului de pârât s-a realizat în baza convenției din 21 iunie 1992 și a anexelor parte integrantă a acestei convenții. Așa cum rezultă din anexa 1 la convenție, în privința terenului din ridul „Nadaskut” se face mențiunea că acest teren „va fi moștenit de B. P. D. fiu pentru loc de casă” (f. 81 dosar fond).
Ca atare, în temeiul acestei convenții, după decesul tatălui, pârâtul intimat a preluat folosința imobilului.
Probatoriul testimonial solicitat de apărătorul reclamanților recurenți la termenul de judecată din 29 mai 2013 și apoi la cel din 27 mai 2014 (f. 74, 147 dosar fond) a urmărit probarea partajului realizat de defunct prin testamentul întocmit în anul 1993 și prin convenția din 1992 (f. 152 dosar fond) și nicidecum dovedirea momentului la care pârâtul intimat a luat efectiv cunoștință de existența și conținutul testamentului autentic.
În aceste condiții, raportat la faptul că în cauză dezbaterea succesorală era limitată doar la anumite bunuri și nu la toate imobilele indicate în convenție și testament, că partajul realizat prin testament nu s-a contestat de pârâtul intimat, ci doar s-a solicitat respectarea rezervei sale succesorale, în mod corect instanța de fond a respins probatoriul solicitat, acesta nefiind util cauzei sub aspectul pentru care s-a solicitat.
Este adevărat că potrivit art. 18 din Decretul nr. 167/1958 instanța de judecată este obligată să cerceteze dacă dreptul la acțiune este sau nu prescris. Însă, în cauză, în lipsa dovedirii unui alt moment la care pârâtul intimat a cunoscut de existența și conținutul testamentului autentic, în mod corect instanța de fond a reținut că pârâtul a cunoscut testamentul la primul termen de judecată când a fost prezent, astfel că problema prescripției nu s-a pus cât timp dreptul la acțiunea în reducțiune promovată la 4 martie 2013 s-a născut de la momentul cunoașterii testamentului – 12.12.2012.
În mod legal instanța de fond nu a analizat excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de reclamanții recurenți prin concluziile scrise cât timp aceasta s-a invocat după închiderea dezbaterilor.
Teza prescripției dreptului la acțiune invocată ca motiv de recurs nu poate fi reținută de tribunal.
Așa cum s-a arătat mai sus reclamanții recurenți nu au dovedit că pârâtul intimat a cunoscut testamentul din momentul întocmirii sale. Folosința terenului din ridul „Nadaskut” a avut loc în baza convenției din 1992 – anexa I – astfel că în lipsa altor probe nu se poate reține cu deplin temei că pârâtul a cunoscut efectiv existența și conținutul testamentului din momentul redactării sale.
Trimiterea spre rejudecare în vederea administrării de probe în privința excepției prescripției dreptului la acțiune nu poate fi dispusă, cazurile de trimitere a unei cauze spre rejudecare fiind expres și limitativ prevăzute de art. 312 alin. 5 C.proc.civ.
Nu poate fi dispusă nici casarea cu reținere spre rejudecare, în vederea administrării de probe sub aspectul curgerii termenului de prescripție, având în vedere faptul că reclamanții recurenți nu au solicitat la fondul cauzei administrarea unui probatoriu sub acest aspect, nu au înțeles să se prevaleze de prescripție decât la un moment la care dezbaterile erau deja finalizate, deși au beneficiat de apărare calificată, astfel încât obiectiv au avut posibilitatea propunerii tuturor probelor pe care le doreau.
Cu privire la fondul cauzei tribunalul reține că nemulțumirea reclamanților recurenți vizează soluția reducțiunii testamentului la limita cotității disponibile cu consecința stabilirii în sarcina lor a obligației de plată a unei sulte compensatoare în favoarea pârâtului intimat.
Fiind vorba de moșteniri deschise anterior intrării în vigoare a noului Cod civil, acestea sunt supuse legii în vigoare la data deschiderii moștenirii, adică vechiului Cod civil, conform art. 91 din Legea nr. 71/2011.
Prin testamentul autentic din 1993 s-a realizat într-adevăr un partaj de ascendent. Însă, prin partajul propriu-zis trebuie să se asigure respectarea rezervei succesorale a fiecărui descendent, deoarece în caz contrar cel lezat are dreptul de a promova acțiunea în reducțiune. Astfel, conform art. 798 din vechiul Cod civil, „împărțeala făcută de ascendent se poate ataca, când ar rezulta dintr-însa sau dintr-alte acte că, prin dispoziția făcută de ascendent, vreunul din acei între care s-au împărțit bunurile s-ar găsi vătămat în partea legitimă”.
Prin urmare, ascendentul este îndreptățit să favorizeze pe unul sau pe altul dintre descendenții săi numai în limitele cotității disponibile.
Este fără îndoială așadar că în cauză, solicitându-se reducțiunea testamentului, instanța de fond era datoare să verifice dacă prin partajul de ascendent realizat de defunct prin testamentul autentic s-a încălcat sau nu rezerva succesorală a pârâtului intimat.
În privința reducțiunii tribunalul reține că aceasta presupune stabilirea valorică a întregii mase succesorale a defunctului existentă la data deschiderii moștenirii, stabilirea valorii bunurilor obiect al legatului, stabilirea valorică a cotei de moștenire a rezervatarului care solicită reducțiunea, în funcție de acestea urmând a se stabili în final dacă liberalitatea depășește sau nu cotitatea disponibilă de care defunctul poate dispune liber.
Este adevărat că în cauză nu au fost evaluate decât bunurile imobile (construcții și teren în suprafață totală de 2963 m.p.: 50.000 lei construcții și teren aferent de 1047 m.p. – f. 130 – 131 dosar fond; 1532 lei teren în suprafață de 1916 m.p. conform valorilor cuprinse în expertiza Camerei Notarilor Publici Cluj, evaluare acceptată de părți) solicitate a fi incluse în masa succesorală a defunctului B. E., deși conform testamentului defunctul a dispus pentru cazul morții sale și de alte imobile terenuri, respectiv de bunuri mobile.
Însă la fondul cauzei reclamanții recurenți nu au solicitat evaluarea tuturor bunurilor defunctului pentru a se stabili dacă în raport de această valoare testamentul depășește sau nu cotitatea disponibilă.
Fiind asistați de apărător ales nu se poate reține lipsa de cunoștințe juridice a reclamanților recurenți.
Nici în recurs reclamanții nu au criticat soluția reducerii testamentul sub acest aspect al neevaluării tuturor bunurilor defunctului în raport de care să se stabilească dacă liberalitatea încalcă sau nu rezerva succesorală.
Așa cum rezultă din cuprinsul recursului declarat de reclamanți în privința soluției reducțiunii testamentului se arată că aceasta este nelegală pentru că:
1. în cauză este vorba de un testament partaj care își produce efectele de la data decesului testatorului. Fiind vorba de un partaj de ascendent la data deschiderii succesiunii nu mai există stare de indiviziune, ci fiecare moștenitor dobândește un drept de proprietate exclusivă asupra bunurilor cuprinse în lotul său.
2. „nu au fost dovedite motive de fapt care să tindă spre admiterea cererii de reducțiune, instanța de fond nemotivându-și în niciun fel soluția reducerii liberalității”.
Primul argument nu poate fi reținut, așa cum s-a arătat mai sus, pentru faptul că art. 798 din vechiul Cod civil instituie cerința ca partajul să nu încalce rezerva succesorală a descendentului.
Al doilea argument este unul extrem de generic, care nu indică cu exactitate ce anume a nesocotit instanța de fond.
În condițiile în care prin testament bunurile a căror partajare s-a solicitat au fost testate în întregime în favoarea reclamanților, iar conform art. 841 din vechiul Cod civil testatorul putea dispune liber numai de partea de 1/3 din moștenire, instanța de fond a procedat la reducțiunea liberalității, așa cum rezultă din considerentele hotărârii atacate, care fac trimitere la prevederile art. 841 din vechiul Cod civil.
Deși recurenții au beneficiat de apărare calificată, aceștia nu au criticat hotărârea instanței de fond pe considerentul evocat mai sus, acela al neevaluării tuturor bunurilor defunctului, în raport de care să se aprecieze încălcarea rezervei descendentului.
Motivarea recursului presupune evocarea cauzelor de nelegalitate care justifică exercitarea acestei căi extraordinare de atac, din cele reglementate prin art. 304 C.proc civ. ori alte aspecte care ar determina nelegalitatea, conform art. 3041 C.proc.civ., și dezvoltarea lor, printr-o argumentare, în fapt și în drept, a greșelilor pretins a fi fost săvârșite prin hotărârea atacată.
A motiva recursul înseamnă a arăta în concret și efectiv toate criticile aduse hotărârii atacate, a indica expres și dezvolta motivele de nelegalitate ale hotărârii atacate.
În temeiul prevederilor art. 316 raportat la art. 295 C.proc.civ., instanța de recurs verifică legalitatea hotărârii instanței de fond numai în limitele cererii de recurs.
Cum prin recursul declarat reclamanții nu au invocat nelegalitatea soluției de reducțiune prin prisma nestabilirii valorii tuturor bunurilor defunctului, tribunalul este ținut examineze hotărârea instanței de fond numai în limitele criticilor aduse de recurenți, critici apreciate ca neîntemeiate așa cum s-a arătat mai sus.
În baza acestor considerente, făcând aplicarea prevederilor art. 312 C.proc.civ., tribunalul va respinge ca nefondat recursul declarat.
În temeiul art. 274, art. 277 C.proc.civ., reținând culpa procesuală a recurenților, raporturile dintre aceștia (soți) și interesul lor comun, tribunalul îi va obliga în solidar să plătească intimatului suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat justificat cu mandatul poștal ce atestă plata (f. 36).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului reconvențional B. P. D. invocată de recurenți.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții B. G.-E. și B. R., ambii domiciliați în Târgu M., .. 7, apartament 9, județul M. împotriva sentinței civile nr. 1142/2014 pronunțată la data de 24 iunie 2014 de Judecătoria Beclean în dosarul nr._, pe care o menține ca fiind legală și temeinică.
Obligă recurenții B. G.-E. și B. R. să plătească intimatului B. P. D., domiciliat în Oradea, .. 15, județul Bihor suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 februarie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
G. C. F. R. I. B. M.-M. E.
M.-L. B.
red. F.G.C./dact. F.G.C./2 exemplare/24.02.2015
| ← Uzucapiune. Decizia nr. 20/2015. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD | Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 38/2015.... → |
|---|
