Ordin de protecţie. Decizia nr. 332/2014. Tribunalul BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 332/2014 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 17-04-2014 în dosarul nr. 749/222/2014
Dosar nr._ Ordin de protecție
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA - I - CIVILĂ
DECIZIA NR. 332 R
Ședința publică din 17.04. 2014
Președinte – A. D.
Judecător – H. I.
Judecător – T. N.
Grefier – P. R.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public
–Procuror P. M.
Pe rol judecarea cererii de recurs formulată de recurenta B. M., împotriva sentințe civile nr.526 pronunțată la data de 18.03.2014 în dosarul nr._ al Judecătoriei D., în contradictoriu cu intimatul B. M. și partea în proces P. de pe lângă Judecătoria B..
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă av.P. A. pentru recurentă, lipsă fiind reprezentantul intimatului, cu participarea reprezentantului Parchetului.
Procedura legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că: dosarul se află la primul termen de judecată, iar procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită și s-a depus la dosar delegație și înscrisuri din partea reprezentantului intimatului av.G. D..
Instanța pune în discuția părților excepția de inadmisibilitate a căii de atac a prezentului recurs, dat fiind faptul că cererea de recurs a fost introdusă la data de 27.02.2014, astfel încât au incidență dispozițiile Legii 76/2012 de pune în aplicare a Noului Cod de Procedură Civilă și acordă cuvântul asupra admisibilității cererii de recurs.
Reprezentanta recurentei lasă la aprecierea instanței.
Reprezentanta parchetului consideră calea de atac apelul și nu recursul și pune concluzii de admitere a excepției inadmisibilității.
TRIBUNALUL,
Asupra recursului civil, de față;
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. în data de 14.03.2014 sub nr._, reclamanta B. M. a solicitat ca instanța, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, să emită un ordin de protecție împotriva pârâtului în sensul de a dispune evacuarea acestuia din imobilul proprietatea ei rămas moștenire de la părinți și obligarea acestuia de a nu se apropia la o distanță mai mică de 200 metri față de reclamantă, de casa unde locuiește aceasta și de locul de muncă.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că fostul ei soț este violent atât verbal cât și fizic, că a fost bătută adesea, uneori foarte crunt ajungând și la spital cu leziuni datorită bătăilor crunte primite. Mai arată că, în nenumărate rânduri, soțul său a exercitat acte de violență asupra sa cât și a fiului părților- B. C., care locuiește împreună cu ei, fiind nevoită să sesizeze organele de poliție.
În dovedirea cererii s-au depus la dosar înscrisuri.
În cauză s-a administrat proba cu martori și înscrisuri și a dispus atașarea dosarelor nr._ și nr._ .
Pârâtul prezent în instanță a arătat că acuzațiile reclamantei nu sunt reale și că aceasta încearcă să-l evacueze din locuința în care a investit în perioada căsătoriei cu reclamanta.
P. sentința civilă nr. 526 din 18.03.2014 Judecătoria B. a respins cererea de emitere a unui ordin de protecție, formulată de reclamanta B. M. în contradictoriu cu pârâtul B. M. și a obligat reclamanta să plătească statului suma de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr. 720 din 15 mai 2013 a Judecătoriei D. a fost desfăcută căsătoria părților încheiată la data de 12 septembrie 1981.
In prezent părțile locuiesc în același imobil dar în camere separate, imobil ce a rămas moștenire reclamantei B. M. de la părinți, potrivit certificatului de moștenitor nr. 86 din 20 decembrie 2011.
P. sentința civilă nr. 1971 din 20.11.2013 a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea în evacuare formulată de reclamanta B. M. reținându-se că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 1033 -1048 c.pr.civilă.
Cu privire la actele de violență fizică, instanța a reținut că nu există probe suficiente care să dovedească existența acestora în condițiile în care martora propusă de reclamantă se referă la un episod care ar fi avut loc acum 2 sau 3 ani iar reclamanta nici în cadrul acțiunii de divorț și nici în cadrul acțiunii în evacuare nu a invocat faptul că ar fi fost agresată fizic de către pârât.
Analizând declarațiile martorilor audiați în cauză și celelalte probe administrate, instanța a constatat că scandalurile existente la locuința părților sunt provocate de ambele părți și, în mare parte, acestea au avut loc acum câteva luni sau un an. In prezent, pârâtul este bolnav și urmează un tratament medical, fără a consuma băuturi alcoolice.
Față de cele arătate, prima instanță a constatat că reclamanta nu este pusă în pericol din cauza comportamentului pârâtului și că introducerea prezentei acțiuni reprezintă o încercare de a-l evacua pe pârât, evitând introducerea unei acțiuni în evacuare pe dreptul comun, acțiune în cadrul căreia s-ar putea pune în discuție c/val. îmbunătățirilor făcute de acesta în timpul căsătoriei cu reclamanta la imobilul rămas moștenire de la părinți.
In consecință, instanța a apreciat că nu se impune emiterea unui ordin de protecție și a respins cererea formulată de reclamanta B. M., ca neîntemeiată, obligând reclamanta să plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariul pentru asistența juridică din oficiu a pârâtului.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamanta B. M. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând în motivare în general că instanța de fond în soluția de respingere a cererii sale nu a dat o interpretare corectă probatoriului administrat, înlăturând o . probe fără a arăta motivele pentru care le-a înlăturat.
La primul termen de judecată stabilit în procedură de urgență, tribunalul a invocat din oficiu excepția inadmisibilității căii de atac a recursului în considerarea faptului că potrivit art.7 din Legea 76/2012 de punere în aplicare a N.C.P.C. „ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este definitivă, de la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară”.
Potrivit art. 457 din Noul Cod de procedură civilă hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.
Mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege.
Dacă instanța respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, exercitată de partea interesată în considerarea mențiunii inexacte din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac, hotărârea pronunțată de instanța de control judiciar va fi comunicată, din oficiu, tuturor părților care au luat parte la judecata în care s-a pronunțat hotărârea atacată. De la data comunicării începe să curgă, dacă este cazul, termenul pentru exercitarea căii de atac prevăzute de lege.
Așa cum arăta art. 30 din Legea 217/2003 în forma în vigoare până la 15.02.2013 hotărârea prin care se dispune ordinul de protecție este supusă numai recursului, în termen de 3 zile de la pronunțare dacă s-a dat cu citarea părților și de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor. Însă odată cu . Legii 134/2010( noul Cod de procedură civilă) au devenit aplicabile prevederile art. 7 din Legea 76/2012 care arată că dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "definitivă", de la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară.
Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară.
Ca urmare hotărârea primei instanțe poate fi atacată cu apel și nu cu recurs. Dispozițiile art. 457 din Noul Cod de procedură civilă nu mai permit recalificarea căii de atac ci doar posibilitatea ca părțile interesate să poată formula calea de atac legală în condițiile acestui text. Aceasta întrucât toate părțile din proces sunt repuse în termenul de declarare a căii de atac legale și nu numai cea care a exercitat calea de atac greșită . Chiar dacă aparent soluția este pronunțată în favoarea uneia dintre părți potrivit noilor norme procedurale hotărârea judecătorească poate fi atacată nu numai în ceea ce privește dispozitivul cât și în ceea ce privește considerentele în măsura în care acestea prejudiciază partea care a obținut o soluție favorabilă . Astfel conform art. 461 din Legea 134/2010 calea de atac se îndreaptă împotriva soluției cuprinse în dispozitivul hotărârii.
Cu toate acestea, în cazul în care calea de atac vizează numai considerentele hotărârii prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greșite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea, instanța, admițând calea de atac, va înlătura acele considerente și le va înlocui cu propriile considerente, menținând soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate.
Ca urmare tribunalul va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta B. M., împotriva sentinței civile nr. 526 pronunțată la data de 18.03.2014 în dosarul nr._ al Judecătoriei D. și va stabili că această hotărâre poate fi atacată cu apel de toate părțile în termen de 3 zile de la comunicarea prezentei.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE :
Respinge, ca inadmisibil, calea de atac a recursului declarat de B. M., domiciliată în loc.Brăești, jud.B., în contradictoriu cu pârâtul Băhăeanu M., cu același domiciliu, împotriva sentinței civile nr.526/18.03.2014.
Dispune comunicarea hotărârii tuturor părților cu mențiunea că termenul de apel este de 3 zile de la comunicarea prezentei decizii.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 17.04.2014.
JUDECĂTORI, GREFIER,
H. I., T. N. P. R.
Red.H.I./23.04.2014
Tehnored.P.R./24.04.2014
EX.2
Cu opinie separată.
Recalifică calea de atac ca fiind apel.
Judecător
A. D.
Apreciez că interpretarea art.457 alin.3 NCPC nu trebuie făcută în mod singular doar în raport de acest text, ci în corelare cu disp. art.152 NCPC, ambele articole conținând dispozițiile cu privire la căile de atac și în special situația recalificării lor.
Astfel, în timp ce alin.1 al art.457 NCPC reglementează principiul legalității căii de atac, însemnând că indiferent de mențiunile din dispozitivul hotărârii judecătorești, calea de atac este cea prevăzută de lege, art.152 NCPC, recunoaște că este valabilă o cale de atac care poartă o denumire greșită.
De aceea, consider că trebuie analizat judicios în raport de împrejurările concrete ale cauzei, dar mai ales conținutul cererii și scopul urmărit de parte, dacă este vorba de o denumire greșită sau se impune refundamentarea căii de atac în raport de temeiul de drept pus în discuție de judecător.
Câtă vreme partea care a declarat calea de atac insistă în soluționarea cererii astfel cum a fost formulată chiar și în noua calificare juridică, arătând că este vorba de o denumire greșită, o soluție de respingere ca inadmisibilă transformă caracterul de remediu al disp. inserate în art.457 NCPC într-o prevedere care o prejudiciază, întârziindu-i nejustificat judecata .
P. sintagma „dacă” folosită în textul art. 457 alin.3, legiuitorul a recunoscut și reglementat totodată autoritatea judecătorului în a aprecia asupra inadmisibilității cererii și nu a dispus pur și simplu respingerea căii de atac în situația dată și în același timp a statuat favorabil și dreptul suveran al părții de a investi instanța în calea de atac cu critici limitate la aspectele care o nemulțumesc la hotărârea atacată.
De aceea, nu i se poate impune părții constrângeri în afara celor prevăzute de lege ori „reiterarea cererii” ce poartă o titulatură greșită, recunoscută de parte, în condițiile aceleiași forme și conținut, afectează în mod esențial dreptul acesteia în a determina obiectul judecății .
Judecător
A. D.
| ← Ordin de protecţie. Decizia nr. 298/2014. Tribunalul BOTOŞANI | Pensie întreţinere. Decizia nr. 495/2014. Tribunalul BOTOŞANI → |
|---|
