Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 158/2015. Tribunalul BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 158/2015 pronunțată de Tribunalul BOTOŞANI la data de 31-03-2015 în dosarul nr. 158/2015
Dosar civil nr._ Apel „Partaj bunuri comune”
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din data de 31.03. 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – A. D.
JUDECĂTOR – B. G.
GREFIER – A. D.
Decizia nr. 158
Pe rol judecarea apelurilor civile, având ca obiect „partaj bunuri comune”, declarate de apelanta - reclamantă M. V. și apelantul - pârât T. V., împotriva sentinței civile nr.9853 din 24.06.2014 pronunțată în dosarul nr._ /2013 al Judecătoriei B.. .
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 10.03.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta sentință și când, având nevoie de un timp mai îndelungat pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 17.03.2015 și apoi pentru data de 24.05.2015, după care pentru astăzi când,
TRIBUNALUL,
Asupra apelurilor civile de față;
Prin cererea înregistrată sub nr._, pe rolul Judecătoriei B., la data de 29.02.2012, reclamanta M. V. (fostă T.) a solicitat în contradictoriu cu pârâtul T. V. partajarea bunurilor comune dobândite de părți în timpul căsătoriei.
În susținerea cererii, reclamanta a arătat că a fost căsătorită cu pârâtul T. V. timp de 35 ani, în urma căsătoriei au rezultat 13 copii, din care la data introducerii cererii de chemare în judecată doar doi erau minori, căsătoria încetând ca urmare a divorțului soluționat prin sentința civilă nr. 7892/25.11.2011 pronunțată în dosarul nr._/193/2011 al Judecătoriei B..
Reclamanta a solicitat partajarea următoarelor bunuri comune: casa în suprafață de 726 mp; anexe gospodărești 2 bucăți în suprafață de 345 mp; două fântâni, imobil + grădină 3600 mp; teren în câmp_ mp; tractor + utilaje agricole (remorca, disc, plug, prășitoare); cereale (grâu7000 kg., porumb 7000 kg); electrocasnice + mobilier; Dacia 1310 model 2002 și ca instanța să aibă în vedere faptul că 80% din aceste bunuri au fost realizate de ea și cei 10 copii majori care au contribuit prin eforturi proprii.
În data de 13.08.2012 reclamanta a formulat precizări la acțiune prin care a indicat modalitatea de atribuire a bunurilor în concret, pentru fiecare parte (fila 7 dosar), ulterior, prin declarația dată în fața instanței, reclamanta arătând că valorile bunurilor de împărțit indicate în cererea de chemare în judecată nu-i aparțin și a solicitat ca valoarea acestora să fie stabilită prin expertiză.
La termenul de judecată din data de 07.03.2013 (fila 98 vol. I) reclamanta a înțeles să renunțe la includerea în masa de bunuri comune, a bunurilor mobile.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri.
În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 358-363 Cod civil.
Pârâtul, legal citat, a formulat întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea cererii formulată de reclamanta M. V. și a invocat excepția netimbrării cererii de chemare în judecată.
Pe fondul cauzei, pârâtul a arătat că a încercat partajarea pe cale amiabilă, însă nu s-a putut înțelege cu reclamanta și că aspectul menționat de aceasta în sensul că 80% din bunuri au fost realizate de ea împreună cu cei 10 copii majori este neadevărat deoarece reclamanta se îngrijea de copiii mai mici, timp în care construcțiile au fost ridicate de el și foarte rar îl ajutau copii mai mari, după ce veneau de la școală și se îngrijeau de animalele din gospodărie.
În apărare, pârâtul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și proba testimonială și a depus la dosar planșe foto și înregistrări video.
La data de 14.12.2012, reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a arătat că ea este cea care a dorit soluționarea pe cale amiabilă a partajului, și nu pârâtul, trimițându-i în acest sens și două adrese, la data de 01.12.2011 și 03.01.2012 la care pârâtul nu a dat curs.
În replică, pârâtul a depus la dosar note scrise prin care a arătat că nu a dat curs propunerii de partajare a reclamantei întrucât aceasta a părăsit domiciliul conjugal la data de 13.05.2011, lăsând și o . datorii și a solicitat partajarea unor bunuri care nu există. Totodată, a solicitat instanței respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, nereală și lipsită de obiect pe motiv că partajul a fost solicitat de mai multe persoane, reclamanta vorbind la plural în timp ce ea este singura care ar putea pretinde anumite drepturi cu privire la masa de partajat.
De asemenea, la data de 07.03.2014, pârâtul a depus și o notă de probe prin care a solicitat administrarea probei cu cercetarea la fața locului pentru stabilirea cu exactitate a masei partajabile și ca instanța să pună în vedere reclamantei să-și probeze pretențiile și aportul de 80% pe care aceasta pretinde că l-a avut la dobândirea bunurilor comune.
La data de 22.03.2013, reclamanta a depus note de ședință prin care a arătat că a contribuit la dobândirea bunurilor comune prin faptul că întregul său salariu și ulterior, pensia de boală și alocațiile copiilor au fost folosite pentru ridicarea construcțiilor din Cătămărăști Deal și că a contribuit și prin muncă fizică, pe care a depus-o la îngrijirea gospodăriei, alături de copii. A mai arătat reclamanta că pârâtul a avut o atitudine violentă atât față de ea, cât și față de copii, că a avut mai multe relații extraconjugale încă de la începutul căsătoriei, că datoriile de care acesta face vorbire nu sunt reale și a solicitat și punerea sub sechestru a bunurilor de partajat până la soluționarea procesului existând riscul diminuării masei de partajat din vina pârâtului.
La data de 02.04.2013, pârâtul a depus note scrise prin care a arătat că o mare parte din bunurile comune au fost dobândite cu diferite sume de bani împrumutate, împrumuturi pe care reclamanta nu vrea să le mai recunoască și să le achite, cea mai mare sumă fiind împrumutată de la sora lui, numita P. A. și de vreme ce aceste împrumuturi nu au fost achitate, reclamanta nu are calitatea de proprietar a acestora și nu are dreptul să solicite partajarea. Totodată, a învederat că o parte din bunuri au fost dobândite de către acesta înainte de căsătorie, iar la dobândirea celor din timpul căsătoriei a avut un aport major, el având mai multe locuri de muncă de-a lungul anilor și beneficiind constant de venituri din salarii. De asemenea, a propus și el o modalitate de atribuire a bunurilor de partajat ( fila 182 dosar, vol. I ), indicând și o modalitate alternativă de partaj pentru situația în care reclamanta nu vrea sau nu poate să achite datoriile comune (fila 183 dosar vol. I) și a anexat la dosar mai multe înscrisuri în dovedirea celor susținute, în mare parte reprezentând diferite contracte de împrumut (filele 192 – 424 vol. I).
În replică, la data de 16.04.2014, reclamanta a arătat că acele contracte depuse de pârât nu sunt reale, iar în ce privește împrumuturile de la P. A., acestea au fost de fapt donații făcute familiei pentru cheltuielile curente cu întreținerea.
La data de 14.08.2013, numita P. A. a formulat cerere de intervenție principală în cauză, cerere respinsă de instanță prin încheierea din data de 04.11.2013, constatându-se că nu există conexiune între pretențiile acesteia și pretențiile reclamantei.
La data de 13.12.2013, pârâtul a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata de daune morale în cuantum de 15.000 lei și daune materiale în valoare de 38.250 lei, pretenții motivate de faptul că prin neachitarea împrumuturilor contractate de soți în comun s-a adus atingere imaginii sale de om onest și de încredere, că a fost dezonorat și înjosit de declarațiile reclamantei și că pe toată perioada căsătoriei cu aceasta, a dus o viață de iobag și de nomad, muncind singur, ca un robot, pentru realizarea și întreținerea bunurilor de partajat.
Pentru termenul din data de 22.01.2014, pârâtul a depus precizări la dosar, prin care a solicitat, în principal, ca instanța să pună în vedere reclamantei să-și dovedească pretențiile și aportul adus la dobândirea bunurilor de împărțit, arătând totodată, că sumele împrumutate de părți totalizează un cuantum de 89.4111 lei, 9.552 dolari și 101.700 euro.
La data de 10.02.2014, reclamanta a formulat la dosar întâmpinare la cererea reconvențională prin care a solicitat respingerea acesteia ca nefondată și netemeinică arătând că nu are cunoștință de împrumuturile invocate de pârât, contractele respective nefiind semnate de ea.
La data de 10.03.2014, pârâtul a depus la dosar o cerere prin care a arătat instanței că renunță la cererea privind plata daunelor morale de către reclamantă și își menține pretențiile privind daunele materiale suferite, renunțând totodată și la capătul de cerere privind plata pasivului, întrucât acest capăt de cerere face obiectul altui dosar, respectiv dosar nr._ al Judecătoriei B., dar a solicitat să i se ia în considerare cota de ½ din plata pasivului din perioada căsătoriei față de ceilalți creditori menționați în dosar și să i se recunoască un drept de retenție asupra bunurilor imobile comune până la momentul plății de către reclamantă a sumelor solicitate.
Pentru termenul din data de 03.06.2014, reclamanta a depus concluzii scrise prin care a solicitat partajarea bunurilor comune în cote egale de 50%, arătând că ambii soți au contribuit în mod egal la dobândirea acestora și a solicitat instanței să dispună partajarea conform variantei propuse de aceasta, prezentată în anexa 2 din raportul de expertiză, cu cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară și onorariu experți.
Și pârâtul a depus concluzii scrise pentru același termen prin care a arătat că solicită și cheltuieli de judecată constând în taxa de timbru pentru cererea reconvențională și pentru pasivul față de ceilalți creditori, în cuantum de 778,26 lei și 1611 lei, iar pentru termenul de amânare de pronunțare din data de 10.06.2014, pârâtul a depus alte concluzii scrise, prin care a reiterat solicitările formulate pe parcursul judecării cauzei.
Pentru soluționarea cauzei, prima instanță a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri, proba cu martori, proba cu expertiza în construcții, topografie și proba cu cercetarea la fața locului.
A reținut prima instanță că, cu privire la excepția netimbrării cererii, excepție invocată de părăt prin întâmpinare, că reclamantei M. V. i s-a pus în vedere să achite taxă judiciară de timbru în cuantum de cuantum de_ lei aferentă cererii de partaj, raportată la valoarea bunurilor indicate prin rapoartele de expertiză efectuate în cauză și că aceasta a depus la termenul de judecată de la data de 22.01.2014dovada, în original, a achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de_ lei, conform Chitanței . nr._/10.01.2014 (f. 136 vol III), excepția fiind lipsită de obiect.
Pe fond s-au reținut următoarele:
Reclamanta M. V. și pârâtul T. V. s-au căsătorit în data de 15.09.1978, mariajul lor fiind desfăcut prin sentința civilă nr.7892/25.11.2011 pronunțată în dosarul nr._/193/2011 al Judecătoriei B., astfel cum rezultă din înscrisul depus la dosarul cauzei, fila 13 vol. I.
În timpul căsătoriei, părțile au dobândit în proprietate devălmașă mai multe bunuri imobile. Astfel, în ce privește bunurile imobile, părțile au dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3449/06.03.1995 (f. 211 vol. 1) un teren arabil în suprafață de 4000 mp., situat în p.c. 805/5, sola 93, evaluat de expert (fila 7 vol. III) și mai multe construcții, evaluarea finală ridicându-se la suma de 634.036,5 lei. Pentru stabilirea acestei valori prima instanță a dat eficiență raportului de expertiză întocmit de expertul specializat în evaluări imobiliare, raport față de care pârâtul a formulat obiecțiuni (f. 1 vol. III), parte dintre ele fiind respinse ca neîntemeiate. Pe suprafața de teren anterior menționata, părțile au edificat în regie proprie o casă cu anexele gospodărești, conform autorizației de construire 38/24.09.1994,51/110/29.01.1999, valoarea totală a masei de partajat este de 634.036,5 lei.
În temeiul prezumției relative de egalitate a soților în privința drepturilor asupra bunurilor achiziționate în timpul căsătoriei, având în vedere pe de o parte acordul părților, iar pe de altă parte faptul că în speță nu s-a făcut dovada contrară, prima instanță a reținut o cotă de contribuție egală a acestora la dobândirea bunurilor comune.
A evocat în continuare instanța că, instituția comunității de bunuri este în strânsă legătură cu aspectele de ordin social și economic ale familiei, nevoile căsătoriei fiind satisfăcute în egală măsură, atât de veniturile obținute din muncă cât și de munca efectuată de soți pentru întreținerea gospodăriei, aspect ce a fost confirmat și de declarațiile martorilor audiați în cauză(vol. II 66, vol. III f.70, 73). S-a arătat că, pe lângă sprijin moral, soții își datorează unul altuia și sprijin material, relațiile patrimoniale dintre soți întemeindu-se pe principiul egalității dintre aceștia, împrejurare din care derivă prezumția de aport egal la dobândirea bunurilor comune și că, în speță, în lipsa unui probatoriu concludent care să dovedească o situație contrară. Prima instanță a apreciat că în speță, fiecărui soț îi revine o cotă valorică de 317.018,25 lei, reprezentând cota de 50% pentru fiecare.
S-au evocat dispozițiile art. 1143 alin. 1 Noul cod civil (art. 728 din Codul civil vechi) potrivit cărora nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune, astfel că titularii dreptului de proprietate pot cerere oricând partajarea bunurilor stăpânite în comun prin încetarea stării de indiviziune, acest drept fiind imprescriptibil sub aspect extinctiv, motiv pentru care prima instanță a admis cererea reclamantei M. V. prin care a solicitat ieșirea din indiviziune cu privire la bunurile comune.
Referitor la încetarea stării de proprietate în devălmășie între părți, prima instanță a constatat că reclamanta M. V. a solicitat ca partajul să se facă în natură, cerere față de care pârâtul T. V. nu s-a opus.
În ceea ce privește modalitatea concreta de atribuire, prima instanță a avut în vedere, criteriile stabilite generic de legiuitor prin dispozițiile art. 6739 Cod procedură civilă, dar și de împrejurările concrete ale cauzei. Astfel, a ținut seama de faptul că ambii soți au contribuit la dobândirea bunurilor comune, că divorțul acestora s-a pronunțat pe baza acordului reciproc, că atât reclamanta cât și pârâtul sunt persoane în vârstă care nu-și mai pot procura în viitor un spațiu de locuit, iar imobilele casă și teren sunt comod partajabile în natură, fiind posibilă realizarea a două unități locative funcționale distincte, (conform concluziilor expertului).La atribuirea în natură a bunurilor foștilor soți a avut în vedere opțiunea de lotizare exprimată de reclamantă, deoarece aceasta are în întreținere doi copii minori, atașați de bunurile imobile în care au locuit și crescut.
Corespunzător cotelor ce le revin din masa bunurilor comune ce fac obiectul partajului, anume 1/2 pentru fiecare parte, prima instanță a dispus ieșirea din indiviziune a părților astfel:
A atribuit reclamantei lotul delimitat prin punctele 2,3,5,6,7,8,9,10,11,12,13,14,2 în suprafața de 2000 mp reprezentând ½ din suprafața de teren intravilan și imobilele C2 reprezentând anexa gospodărească, C4 – grajd, C5 – poiata, fântâni, parte din imobilul denumit „locuință” potrivit anexei 2 al suplimentului la raportul de expertiză M. F., precum și suprafața de teren de 7500 mp delimitat prin punctele 1,2,5,6,1 potrivit raportului de expertiză topografică P. L. T. (expertize ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre) – în valoare totală de _,35 lei.
A atribuit pârâtului lotul delimitat prin punctele 1,14,13,12,11,10,9,8,7,6,5,4,1 în suprafața de 2000 mp reprezentând ½ din suprafața de teren intravilan și imobilele C1 reprezentând anexa gospodărească, parte din imobilul denumit „locuință” potrivit anexei 2 a suplimentului la raportul de expertiză M. F. și suprafața de teren de 7500 mp delimitat prin punctele 2,3,4,5,2 potrivit raportului de expertiză topografică P. L. T. (expertize ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre) - în valoare totală de _,15 lei.
În baza art. 6735 alin. 2 Cod procedură civilă, prima instanță a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 3.474,9 lei, cu titlu de sultă egalizatoare.
Cu privire la cererea reconvențională precizată în data de 10.03.2014, prima instanță a reținut că pârâtul a renunțat la cererea privind plata daunelor morale de către reclamantă și și-a menținut pretențiile privind daunele materiale suferite, renunțând totodată și la capătul de cerere privind plata pasivului, întrucât acest capăt de cerere face obiectul altui dosar, respectiv dosar nr._ al Judecătoriei B.. Așadar, prima instanță a constatat că pârâtul a solicitat să i se ia în considerare doar cota de ½ din plata pasivului din perioada căsătoriei față de ceilalți creditori menționați în dosar și să i se recunoască un drept de retenție asupra bunurilor imobile comune până la momentul plății de către reclamantă a sumelor solicitate. Având în vedere aceste aspecte, prima instanță a reținut că potrivit prevederilor art. 32 din C.fam. soții răspund cu bunurile comune pentru:
a) cheltuielile făcute cu administrarea oricăruia dintre bunurile comune;
b) obligatiile ce au contractat împreună;
c) obligatiile contractate de fiecare dintre soti pentru împlinirea nevoilor obisnuite ale căsniciei;
d) repararea prejudiciului cauzat prin însusirea de către unul dintre soti a unor bunuri proprietate publică, dacă prin aceasta au sporit bunurile comune ale sotilor.
Așadar, spre deosebire de bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți, despre care se prevede expres în cuprinsul art.30 din C.fam ca au caracter de bunuri comune ale soților, pentru datoriile din timpul căsătoriei nu se mai prevede prezumția de comunitate. Or, prevederile limitative din art.32 din C.fam instituie prezumția că datoriile soților sunt personale, câta vreme nu se dovedește că fac parte din categoria celor comune.
Raportat la întregul probatoriu administrat în cauză, prima instanță a reținut că toate contractele arătate de către pârât în susținerea pretențiilor sale au fost contractate numai de unul dintre soți, în speță de către pârât și nu de ambii foști soți. Prin urmare, analizând probatoriile solicitate de părți, prima instanță a verificat dacă împrumuturile contractate numai de către pârâtul - reclamant au fost utilizate pentru plata cheltuielilor cu administrarea bunurilor comune (art.32 lit.a C.fam) sau dacă au fost contractate pentru îndeplinirea nevoilor obișnuite ale căsătoriei (art.32 lit.c C.fam).
Cu toate că pârâtul a afirmat în cererea reconvențională că a folosit toate aceste sume de bani pentru a ridica construcțiile, nu a fost în măsură a propune probe în urma administrării cărora să reiasă datele și scopul în care a utilizat sumele de bani împrumutate, și nici din declarațiile martorilor audiați în cauză nu a reieșit ce anume s-a achiziționat cu fiecare suma din împrumuturile obținute de pârât, încât prima instanță nu a putut generaliza și reține că toate aceste sume de bani ar fi fost folosite pentru cumpărarea mobilei sau îmbunătățiri ale apartamentului, în lipsa unor probe prezentate de reclamant (chitanțe, facturi cu date apropiate de cele din contractile de credit).
Mai mult, s-a arătat că o parte, o parte a contractelor de împrumut, invocate de către pârât, au fost încheiate după pronunțarea divorțului (vol. III f. 49 – 68) iar alte înscrisuri poartă mențiunea „grațiat” în partea stângă sus iar altele vizează donații ori evaluări a unor „pachete cu bunuri”. De reținut este și faptul că unele din contractele de împrumut au fost încheiate în lipsa împrumutătorului dar cu martori (a se vedea vol. III f. 302, 310, 313, 319) și absolut niciunul nu este în formă autentică neputând fi opozabile reclamantei atâta timp cât emană de la pârât și nu au fost recunoscute de aceasta.
Având în vedere dispozițiile art. 274 C.pr.civ. prima instanță a obligat pârâtul T. V. să achite reclamantei M. V. suma de 8.861 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în 50% din taxa judiciară de timbru și onorariu expert judiciar.
Împotriva sentinței civile nr.9853/24.06.2014 dar și a încheierii de ședință din 04.11.2013 au declarat apel în termen legal intervenienta P. A. și pârâtul T. V..
În motivele petiției sale intervenienta a solicitat obligarea reclamantei la plata sumelor de 28.393 lei, 2250 dolari, 45.600 euro reprezentând cota parte de ½ din sumele împrumutate ambelor părți, întrucât pentru diferență litigiul a fost soluționat amiabil cu T. V. fiind vorba de contractele de împrumut nr.4,5,8 și 13 ( suma de_ lei) și 3,15 ( 4.500 dolari) nr.2, 14,17,20 ( 91.200 euro).
S-a solicitat ca partajul bunurilor achiziționate cu aceste sume să nu fie soluționat întrucât părțile nu și-au onorat obligațiile din contracte.
Totodată s-a evocat faptul că instanța de fond nu a făcut distincție între bunurile construite cu bani împrumutați de la intervenientă și bunurile realizate de părți pentru a fi supuse partajului, criticându-se și reținerea eronată a inexistenței conexității între cererea sa și obiectul acțiunii.
De asemenea, pârâtul T. V. a declarat apel în termen legal criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivele petiției a evocat aptul că instanța de fond nu a ținut cont că după divorț pentru continuarea lucrărilor de construcție începute la corpul de casă C3 ( demisol + parter) a împrumutat bani conform contractelor nr.22,23,24,25,26,27,28,29,30,31,32 și I,II,III,IV,V,VI,VII, aceste bunuri fiind incluse în masa de partaj și considerate bunuri comune.
S-a criticat că instanța de fond a ignorat în totalitate contractele de împrumut nr.2,3,4,5,8,9,13,14,15,16,17,18,20,21 încheiate pentru îndeplinirea nevoilor obișnuite ale căsătoriei, făcând referire doar la dispozițiile martorilor reclamantei.
S-a mai arătat că judecătorii investiți cu soluționarea cauzei la prima instanță nu au stăruit în virtutea rolului activ de aflare a adevărului în cauză, prin indicarea și identificarea probelor și actelor depuse de reclamantă.
S-a arătat că aspectele prezentate de pârât nu au fost puse în discuția părților în dezbaterile de ședință și nici analizate.
S-a mai arătat că nu s-a ținut cont că pârâtul a precizat care sunt bunurile pe care le-a realizat până la căsătorie, în timpul căsătoriei că o . sume împrumutate respectiv contractele nr. 1,6 ,10,11 și 12 nu au fost pretinse de creditori, contractele nr.7 și 19 reprezintă donații, alte sume, au fost contracte ulterior desfacerii căsătoriei pentru continuarea lucrărilor respectiv cele din contractele 22,23,24,25,26,27,28,29,30,31,32 și I,II,IV,V,VI,VII, care nu au fost înserate corespunzător în încheierea de ședință din 17.02.2014, deși s-a solicitat îndreptarea ( f.116 vol.I, f.117 vol.I pct.17).
S-a reluat faptul că instanța a inclus în masa de partaj bunuri realizate cu banii împrumutați de pârât ulterior căsătoriei, că nu a fost pusă în discuția contradictorie a părților cererea de partaj a reclamantei, nu s-a solicitat să-și dovedească capetele de cerere în perioada 06.11.2012 până la termenul din 27.05.2014.
Prin urmare, s-a concluzionat că în procentul de 50 % din bunuri atribuit reclamantei au intrat atât bunuri pentru care au fost contractate sume de bani neachitate creditorilor, bunuri realizate de pârât după divorț, bunuri dobândite prin contractele de donație, bunuri moștenite de la părinți ( conform contractului de donație nr.1149 din 08.02.1989).
De asemenea, s-a criticat faptul că instanța de fond nu a ținut cont că reclamanta a realizat venituri din pensie din anul 2002, inferior celor obținute de pârât ca taximetrist în perioada decembrie 1995-1996 până în 2004.
S-a mai arătat faptul că reclamanta a confirmat în înscrisul de la fila 116-117 ds. vol.I pct.7,14 că, construcție au fost edificate în timpul căsătoriei cu venituri proprii și bani împrumutați de la creditori. Totodată, s-a aratat că prin recunoașterea faptului că contractele dintre pârât și P. A. din Austria sunt donații către familie pentru cheltuieli curente, hrană, haine,rechizite școlare, energie electrică, lemne, încălțăminte și nu pentru construcții ( vo.II f.5 pct.7) se recunoaște implicit că, contractele de împrumut sunt reale, reclamanta contrazicându-și susținerea de la fila 4,5,6 vol.II, că, împrumuturile nu sunt reale, și că ar fi donații făcute familiei pentru cheltuielile curente cu întreținerea.
De asemenea, sa evocat faptul că bunurile din afara căsătoriei realizate de pârât ulterior divorțului constau în mansardă, acoperiș, zid despărțitor, demisol + parter, montarea a trei uși interioare și șase geamuri din termopan, amenajarea a două camere la parter, scări interioare la corpul de casă nr.3, schimbarea rețelei de alimentare cu energie electrică, acoperiș, gard, acoperiș anexă gospodărească .
De aceea, a apreciat reclamanta că nu poate primi la etaj cele nouă camere din mansardă pentru că, pârâtul a construit scările și a acoperișul acestei construcții în perioada de după divorț.
Se enumeră în continuare cererile, înscrisurile precizările depuse la dosarul cauzei la fiecare termen de judecată criticându-se faptul că instanța nu i-a atribuit lotul din construcție solicitat prin opțiunea din obiecțiuni la raportul de expertiză nr.2 anexa 3 varianta I sau din anexa 4, întrucât au fost efectuate numai de către pârât după desfacerea căsătoriei părților.
Apelurile declarate sunt nefondate, pentru cele ce urmează:
Spre deosebire de bunurile dobândite în timpul căsătoriei, care sunt prezumate de la data dobândirii lor de oricare dintre soți ca fiind bunuri comune ( conf. art.30 C.familiei) în situația datoriilor prezumția care funcționează nu este cea a comunității, ci a caracterului personal.
Referitor la datorii, prezumția de mandat reciproc între soți operează doar în cazul prev. de art.32 lit.a din Codul familiei ( fiind vorba de cheltuieli legate de administrarea bunurilor comune), iar nu și în cazul prev. de art.32 lit.b din Codul familiei care stabilește că obligația este comună dacă a fost asumată împreună de soți.
Prin urmare, aceștia pot să-și asume obligația fie participând personal la încheierea actului juridic, fie participând prin reprezentare, reprezentare ce poate fi asigurată doar de către celălalt soț, însă în acest din urmă caz însă-împuternicirea de reprezentare trebuie să aibă la bază un mandat expres sau tacit, calitatea de soți nefiind suficientă.
Revine deci celui interesat în a invoca pentru o datorie contractată de unul dintre soți caracterul comun dovadă că a avut mandat din partea celuilalt soț.
În speță contractele de împrumut au fost încheiate de pârât în nume propriu și nu s-a probat că sumele împrumutate au fost folosite la efectuarea lucrărilor de construire a imobilelor comune și că, în acest fel, datoriile devin comune.
Or, în lipsa unei asemenea dovezi, simpla împrejurare că obligația a fost contractată de unul din soți în timpul căsătoriei, nu este de natură să ducă prin ea însăși la concluzia caracterului comun, pentru că aceasta ar contraveni disp. art.32 lit.c Codul familiei și ar însemna o extindere a prezumției de comunitate reglementată de sart.30 Codul familiei, care funcționează în materia dobândirii bunurilor.
Recunoașterea reclamantei privind caracterul de donație a unor contracte nu se poate confunda cu asumarea altei naturi a contractului precum împrumutul, mai ales că reclamanta a contestat categoric că împrumuturile ar reprezenta voința sa, iar o altă probă pârâtul nu a administrat, nemaivorbind de faptul că toate aceste contracte au fost încheiate cu sora sa, deci în familie.
În ceea ce privește calitatea de bunuri proprii a lucrărilor efectuate la imobile de către pârât prin contribuție exclusivă, după desfacerea căsătoriei, instanța reține următoarele:
Ceea ce foștii soți realizează din surse proprii după data desfacerii căsătoriei la bunurile comune sau proprii ale celuilalt soț le conferă un drept de creanță în limita sumei reprezentând contravaloarea lucrărilor realizate pe cheltuiala proprie.
În speță, pârâtul nu a dovedit faptul că ulterior desfacerii căsătoriei a realizat lucrările de construire la corpul de casă C 3 și nici sursa banilor doar enunțând o . contracte fără a proba că sumele împrumutate au fost cheltuite în scopul arătat și nici din probele testimoniale nu rezultă momentul efectuării lucrărilor de îmbunătățire pe care a dorit să le excludă din masa de partaj.
Astfel, martorul propus de pârât O. A., audiat la termenul din 20.05.2013 ( f.73 ds.vol.III) declară că părțile au edificat o casă în urmă cu 7 ani însemnând deci anul 2007, anul în care părțile erau căsătorite și că le-a văzut pe ambele părți lucrând la imobile, dar și pe copiii lor, iar martorul C. P. audiat la termenul din 04.11.2013 ) f.70 ds. vol.III) a declarat că în primăvara anului 2013 părțile aveau ridicate o casă alcătuită din demisol, parter, etaj, mansardă, până aproape de acoperiș.
Prin urmare, nici unul din martori nu a fost în măsură să precizeze dacă s-au realizat îmbunătățiri sau alte lucrări la imobile după anul despărțirii părților-2011 și nici dacă pârâtul s-a împrumutat cu bani în scopul efectuării unor astfel de lucrări, deși se impunea atât identificare cu precizie a construcțiilor noi sau a îmbunătățirilor cât și a momentului efectuării lor, precum și sursa banilor care au susținut aceste cheltuieli.
Or, aceste aspecte coroborate cu înscrisul certificând faptul că părțile au înstrăinat un apartament în perioada efectuării lucrărilor la edificiu, aspect cunoscut și de martori ( f.70 ds.) precum și cel certificând recunoașterile și dovezile dar și primirea unor sume de bani din străinătate de la copii, confirmă contribuția comună a părților la dobândirea imobilelor și deci procentul reținut de prima instanță, nemaivorbind de contribuția reclamantei la creșterea celor 13 copii și ajutorul cu alimente primit de la părinți.
Este adevărat că pentru termenul din 13.03.2014 în precizările scrise pârâtul a solicitat suplimentarea probatoriului cu martori și completarea cu interogatoriul reclamantei M. V., însă în ceea ce privește această probă Tribunalul B. reține că reclamantei i s-a luat declarație la acel termen. Referitor la existența împrumuturilor pârâtul a evocat faptul că martorii sunt cei consemnați în contractele de împrumut arătând că sunt frații, surorile din familie și analizând conținutul contractelor se observă că martorii sunt aceleași persoane C. V. despre care P. A. arată că este soră, T. L., A. M. ( martor fila 70 ds. vol.III C. O. A..
Pe de altă parte, la termenul din 27.05.2014, când cauza a rămas în pronunțare ( f.170 ds.) pârâtul a arătat că el și-a dovedit toate solicitările, depunând înscrisuri pentru toate susținerile sale, inclusiv pentru cele ce privesc lipsa de contribuție a reclamantei, iar critica privind rolul activ nefiind justificată judecătorul neputând înfrânge principiul disponibilității procesuale.
Referitor la contractele 22,23,24,25,26,27,28,29,30,31,32 și apoi I,II,III,IV,V,VI, prin care s-au contractat sume de bani de către pârât ulterior căsătoriei, despre care acesta a afirmat că au fost utilizate la construcțiile edificate prin contribuție proprie, Tribunalul B. analizându-le observă că au înscriși aceeași martori ( contr. Nr.27,28), ori aceștia sunt în grad prohibit de lege, încât nu pot fi audiați de instanță.
În ceea ce privește critica privind reținerea contractului de donație nr.1149/04.02.1989 ( f. 72 ds. vol.I) prin care pârâtul a dobândit terenuri de la părinți, Tribunalul B. observă că aceste terenuri se află situate pe raza . au făcut obiectul partajului, ieșirea din indiviziune vizând terenurile de 4000 m.p. intravilan și respectiv 1,50 ha extravilan Cătămărăști Deal.
De asemenea, referitor la modul de formare a loturilor cu construcții și terenuri se reține că acesta respectă disp. art.6739 Cod proc.civ. și inclusiv opțiunea reclamantei care mai are doi copii minori în întreținere, dar și faptul că pârâtul și-a întemeiat pretenția de atribuire a lotului nr.2 varianta 3 f.195 vol.III sau a lotului nr.2 din anexa 4 a raportului de expertiză ( f.196 vol.III), pe construirea unei părți din imobil după căsătorie, din fonduri proprii, situație pe care însă nu a dovedit-o, încât în mod corect instanța a avut în vedere opțiunea reclamantei potrivit schiței expertizei – din anexa nr.2 f.255 ds. vol.II.
În ceea ce privește apelul intervenientei acesta va fi respins ca nefondat, în mod corect instanța de fond reținând că nu există conexitate între pretențiile sale și obiectul cererii de partaj, contractele în care aceasta apare ca împrumutător fiind analizate de Tribunalul B. în alineatele precedente.
În plus o parte din contracte se referă la sume restituite rudelor apropiate ale pârâtului, altele poartă mențiunea „grațiat”, iar altele vizează donații sau evaluări a unor pachete cu bunuri, unele contracte au fost încheiate în lipsa împrumutătorului, dar cu martori ( f.302,310,313,319), toate fiind contracte sub semnătură privată.
Așa fiind, față de cele evocate în precedent Tribunalul B. reținând critica apelanților nefondată, va respinge apelurile și va păstra soluția atacată ca fiind legală și temeinică făcând aplicarea prevederilor art.296 Cod proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de P. A., cu domiciliul în Bruck/M. Kapfenberg Deuchendorf, Austria, cu domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură . calea ferată nr. 677, . familia C. G. și T. V., cu domiciliul în municipiul B., . și cu domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură în . M. E., județul B., în contradictoriu cu intimata M. V. din loc.Cătămărăști Deal, ..B., împotriva sentinței civile nr. 9853/24 iunie 2014 a Judecătoriei B., pe care o păstrează.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 31.03.2015.
Președinte,Judecător,Grefier,
B. GeorgicăAionesei DanielaAnton D.
Plecată din instanță
semnează Prin grefier,
Red. jud. AD
Tehnoredactat P.R.
Ex.4/30.09.2015
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... |
|---|
