Conflict de competenţă. Sentința nr. 7/2016. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7/2016 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 11-01-2016 în dosarul nr. 7/2016
Cod ECLI:RO:TBBRV:2016:006._
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7/S/CC
Ședința Camerei de Consiliu din data de 11.01.2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE –V. M.
GREFIER- D. A.
Pe rol fiind soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Zărnești și Judecătoria F., în vederea soluționării cererii având ca obiect uzucapiune, formulată și completată de petenta C. E..
Prezenta cauză s-a soluționat în camera de consiliu, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, Judecătoria F. a solicitat stabilirea competenței de soluționare a cererii având ca obiect uzucapiune, formulată și completată de petenta C. E., urmare declinării reciproce a soluționării acesteia de către această judecătorie și Judecătoria Zărnești.
Potrivit Sentinței civile nr. 218/CC din data de 16.07.2015, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Zărnești și declinată competența de soluționare a cauzei, având ca obiect ”înscriere drept dobândit în temeiul uzucapiunii”, privind pe petenta C. E., în favoarea Judecătoriei F..
Pentru a pronunța această sentință, Judecătoria Zărnești a reținut că, prin acțiunea completată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.03.2015 sub nr._ petenta C. E. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiunea extratabulară de 20 de ani de la moartea proprietarilor tabulari asupra imobilelor înscrise în:
- CF nr._ Ș. Nouă, nr. top. 3440 – fâneață în suprafață de 7393 mp.;
- CF nr._ Ș. Nouă, nr. top. 2913 – fâneață în suprafață de 3604 mp.;
- CF nr._ Ș. Nouă, nr. top. 2912 – luncă în suprafață de 7199 mp.;
- CF nr._ Ș. Nouă, nr. top. 3836 – fâneață în suprafață de 5924 mp.;
- CF nr._ Ș. Nouă, nr. top. 598 – fâneață în suprafață de 7775 mp;
- C. de 4/8 din terenul înscris în CF nr._ Ș. Nouă, nr. top. 3111/1/a – fâneață în suprafață de 2860 mp., aparținând defunctului D. C..
La termenul de judecată, din data de 16.07.2014 instanța, în temeiul HG nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Zărnești.
Potrivit art. 248 al. 1 Cod procedură civilă, instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepției necompetenței teritoriale, reținând că obiectul prezentei cereri este constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra imobilelor terenuri care se află situate în extravilanul comunei Ș. Nouă.
Potrivit art. 1051 alin.1 Cod procedură civilă, cererea de uzucapiune se depune la judecătoria în circumscripția căreia este situat imobilul, fiind în prezența unei competențe teritoriale exclusive.
Potrivit H.G. nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii: circumscripția fiecărei judecătorii și a parchetului de pe lângă aceasta se stabilește potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Potrivit anexei la H.G. nr. 337/1993, . în circumscripția teritorială a Judecătoriei F., neregăsindu-se în cadrul anexei la hotărârea de guvern împărțirea între . . mult decât atât în cadrul circumscripției teritoriale a Judecătoriei Zărnești nu se regăsește . Ș. Nouă și nici . H.G. nr. 337/1993.
Instanța a constată că pe atlasul judiciar se face distincția între . apare ca fiind în circumscripția Judecătoriei Zărnești și . apare ca fiind în circumscripția Judecătoriei F., ori acesta nu are valoarea juridică și nu poate completa sau adăuga la un act normativ, cum este H.G. nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii.
Față de faptul că H.G. nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, nu distinge, nici noi nu trebuie să distingem, astfel că atât . și . în circumscripția teritorială a Judecătoriei F., singura judecătoria la care apare trecută . la Judecătoria Zărnești, la care nu apare trecută ca fiind în circumscripția comunei Ș..
Astfel, în condițiile în care imobilele asupra cărora se solicită stabilirea dreptului de proprietate prin uzucapiune se află situate în . că, potrivit prevederilor art. 1051 alin.1 C.proc.civ. raportat la H.G. nr. 337/1993, instanța competentă a soluționa prezenta cauză este Judecătoria F.
În consecință, în temeiul art. 132 al. 1 și 3 Cod procedură civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Zărnești, invocată de instanță din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei F., aceasta fiind instanța în circumscripția căreia se află situate imobilele.
La rândul său, Judecătoria F., prin Sentința Civilă nr. 1571/CC din 21.10.2015, a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei F., invocată de instanță din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii având ca obiect uzucapiune, formulată de petenta C. E. în favoarea Judecătoriei Zărnești.
A constatat conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria F. și Judecătoria Zărnești și a dispus înaintarea dosarului Tribunalului B. în vederea soluționării conflictului de competență.
În adoptarea soluției sale, această instanță a apreciat că, în conformitate cu prevederile Legii 2/1968 privind Organizarea administrativ teritorială a României, localitățile componente ale comunei Ș. sunt: Ș. V., Perșani, Șercăița, Ohaba, Bucium, V., iar localitățile aparținătoare comunei Poiana Mărului sunt: Poiana Mărului, P. și Ș. Nouă. Prin legea 257/2002 a fost reînființată .>
Potrivit anexei H.G. nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, . componența căreia a intrat și localitatea Ș. Nouă este în competența Judecătoriei Zărnești, Legea 2/1968 stabilind clar că doar localitatea Ș. V. se află în . în raza de competență a Judecătoriei F..
Analizând conflictul negativ de competență teritorială dedus judecății, Tribunalul reține următoarele:
Reținerea prevederilor art. 1051 alin.1 Cod procedură civilă, potrivit cărora cererea de uzucapiune se depune la judecătoria în circumscripția căreia este situat imobilul, este corectă, competența teritorială fiind una exclusivă.
Judecătoria F. a reținut corect că prevederile Legii 2/1968 ce vizează Organizarea administrativ teritorială a României, potrivit cărora localitățile componente ale comunei Ș. sunt: Ș. V., Perșani, Șercăița, Ohaba, Bucium, V., iar localitățile aparținătoare comunei Poiana Mărului sunt: Poiana Mărului, P. și Ș. Nouă.
. fost reînființată prin Legea 257/2002 și are în componență localitățile Ș. Nouă care este și reședință de comună și P., Poiana Mărului rămânând cu statutul de comună.
. anexa H.G. nr. 337/1993, pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, nu avea în componență localitățile Ș. Nouă și P., pentru a se putea susține că acestea au fost date în circumscripție Judecătoriei F., cum reține Judecătoria Zărnești în motivarea soluției sale.
H.G. 337/1993 nu a fost modificată corespunzător urmare Legii 257/2002, prin care a fost reînființată . sensul stabilirii unei noi componențe a circumscripțiilor celor două judecătorii, astfel că aceasta rămâne în continuare în circumscripția Judecătoriei Zărnești până la intervenția legiuitorului, organizarea judiciară neputând fi modificată prin reorganizarea administrativă.
Față de această împrejurare și faptul că cele două localități componente ale comunei Ș. Nouă nu au fost niciodată în circumscripția Judecătoriei F., reținerea Judecătoriei Zărnești în sensul că atât . și . în circumscripția teritorială a Judecătoriei F. nu poate fi primită, fiind contrară realității juridice stabilite prin hotărârea menționată.
Pentru aceste considerente, în baza textelor de lege evocate și din perspectiva prevederilor art. 135 alin. 1 și 4 Noul cod de procedură civilă, Tribunalul va stabili competența teritorială de soluționare a cererii având ca obiect uzucapiune, formulată și completată de petenta C. E., în favoarea Judecătoriei Zărnești.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Stabilește competența de soluționare a cererii având ca obiect uzucapiune, formulată și completată de petenta C. E., în favoarea Judecătoriei Zărnești.
Definitivă.
Dată în Camera de Consiliu și pronunțată în ședința publică din 11.01.2016 .
PREȘEDINTE,Grefier,
VasileMoș D. A.
Red. VM./11.01.2016
Tehnored. AD/12.01.2016
4 ex
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BRASOV
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
EXPEDIAT- 12.01.2016
C A T R E,
JUDECATORIA ZĂRNEȘTI
Prin prezenta vă înaintăm dosarul cu numărul_ , în care a fost soluționat conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Zărnești și Judecătoria F., prin Sentința civilă nr. 7/S/CC din data de 11.01.2016 a Tribunalului B., prin care s-a stabilit competența de soluționare a cererii, în favoarea Judecătoriei Zărnești.
Dosarul este sigilat și conține file.
La prezentul dosar se află atașat dosarul civil nr._ al Judecătoriei F. care conține 11 file și dosarul cu același număr al Judecătoriei Zărnești care conține 191 file.
PREȘEDINTE GREFIER
V. M. D. A.
| ← Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 45/2016.... | Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 23/2016.... → |
|---|








