Contestaţie la executare. Decizia nr. 1218/2015. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1218/2015 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 03-11-2015 în dosarul nr. 1218/2015
Cod ECLI
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1218/.> Ședința publică de la 03 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. M.
Judecător M. B.
Grefier N. C.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de apelantul contestator M. C. G. în contradictoriu cu intimații . Râșnov și B.. B. G., împotriva sentinței civile nr. 377/14.05.2015, pronunțată de Judecătoria Zărnești în dosarul civil nr._, având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 12.10.2015, conform celor consemnate în Încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, în temeiul art. 396 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de 19.10.2015, 27.10.2016 și, ulterior pentru această dată, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată că,
Prin Sentința civilă nr. 377, pronunțată la data de 14.05.2014, în dosarul nr._, Judecătoria Zărnești a admis excepția de netimbrare a contestației, iar pe cale de consecință a anulat contestația formulată de contestatorul M. C. G. în contradictoriu cu intimații .. și B.EJ. B. G..
Pentru a pronunța această sentință Judecătoria Zărnești a constatat următoarele:
Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Zărnești la data de 13.02.2015, sub nr. de mai sus, contestatorul M. C. G. în contradictoriu cu intimații .. și B.EJ. B. G. a solicitat anularea încheierii din data de 02.02.2015, emisă de executorul judecătoresc în cadrul dosarului execuțional cu nr. 8/2015, obligarea executorului judecătoresc la plata de daune morale în cuantum de 10.000 lei, precum și amendarea executorului judecătoresc.
În motivarea în fapt a cererii, contestator a arătat că executorul judecătoresc refuză nejustificat îndeplinirea unui act de executare silită.
Instanța de judecată a stabilit în sarcina contestatorului obligația de a achita o taxă judiciară de timbru în cuantum total de 625 lei.
Potrivit dispozițiilor art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013.
(1) Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.
(2) Dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, (…) obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.
Pentru aceste considerente, având în vedere că partea contestatoare nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, instanța va admite excepția netimbrării cererii, invocată din oficiu de instanța de judecată la termenul de judecată din 14.05.2015, și-n consecință va anula cererea formulată de contestator, dispunând potrivit celor de mai jos.
În ceea ce privește dovada achitării taxei judiciare de timbru anexată cererii înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.05.2015, instanța de judecată reține că aceasta a fost depusă de către contestator la oficiul poștal în data de 15.05.2015, ulterior admiterii excepției netimbrării cererii.
Împotriva acestei sentința a declarat apel contestatorul M. C. G., solicitând anularea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
În expunerea de motive apelantul a arătat următoarele:
Taxa judiciară de timbru aferentă contestației a fost achitată la data de 11.05.2015, fiind anterioară datei de 14.05.2015, impusă de către instanță.
În ziua de 15.05.2015, când a avut loc ședința de judecată a fost prezent în sala de ședință la ora 9, la cauza care a format obiectul dosarului civil nr._, care s-a amânat pentru lipsă de procedură, după care a trebuit să părăsească sala de judecată din motive de sănătate, astfel încât nu a putut fi prezent la strigarea cauzei, deși taxa de timbru în cuantum de 625 lei era achitată.
Cererea de apel nu a fost motivată în drept.
În probațiune, apelantul a atașat cererii de apel înscrisurile doveditoare.
Cererea de apel a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru de 20 de lei.
În apel intimații nu au depus întâmpinare.
Relativ la probele solicitate a fi administrate în apel în conformitate cu dispozițiile art. 255 alin. 1 și 258 alin. 1 C.pr.civ., instanța a încuviințat pentru apelant proba cu înscrisuri.
Examinând sentința apelată, în raport cu motivele de apel invocate de apelant actele și lucrările dosarului, precum și dispozițiile legale aplicabile în speță, instanța constată că cererea de apel este întemeiată, având în vedere următoarele considerente:
Prin Încheierea de ședință de la termenul de judecată de la data de 23.04.2015, prima instanță i-a pus în vedere apelantului să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 625 lei, fără însă a se indica și consecința nedepuneri la dosar a dovezii de plată a taxei judiciare de timbru - fixându-se în acest sens un nou termen de judecată pentru data de 14.05.2015.
Taxa judiciară de timbru în cuantum de 625 lei, aferentă contestației formulate, a fost plătită de către contestator la data de 11.05.2015, astfel după cum rezultă din înscrisul doveditor depus la dosarul primei instanțe (fila 27)
La ședința de judecată de la data de 14.05.2015, apelantul - contestator M. C. G., a fost prezent, astfel după cu rezultă din Încheierea de ședință de la data de 14.05.2015, pronunțată într-o altă cauză, respectiv, cea care formează obiectul dosarului civil nr._ .
Cu toate acestea la apelul făcut în cauza pendinte, contestatorul nu a răspuns, astfel încât instanța a constatat neîndeplinirea obligației privind plata taxei judiciare de timbru, iar pe cale de consecință a anulat contestația formulată de către apelantul - contestator.
Având în vedere împrejurarea că prima instanță, nu i-a adus la cunoștință apelantului - contestator consecințele nedepunerii la dosar a dovezii de plată a taxei judiciare de timbru, până la termenul fixat în acest sens, că apelantul - contestator achitase taxa judiciară de timbru cu trei zile înainte de termen, și că acesta a fost prezent în sala de ședință la termenul de judecată de 14.05.2015, într-o altă speță, subzistând prin urmare, în mod evident intenția de a beneficia de o judecată pe fond, văzând și dispozițiile art. 480 alin. 3 C.pr.civ., cererea de apel formulată de apelantul contestator M. C. G. împotriva Sentinței civile nr. 377, pronunțată de Judecătoria Zărnești, la data de 14.05.2014, în dosarul nr._, urmează a fi admisă, hotărârea apelată va fi anulată, iar cauza trimisă spre rejudecare primei instanțe, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite cererea de apel formulată de apelantul M. C. GHEORGE, CNP_. cu domiciliul procesual în Or. Râșnov, ., jud. B., împotriva Sentinței civile nr. 377, pronunțată de Judecătoria B. la data de 14.05.2015, în dosarul nr._ .
Anulează sentința apelată.
Trimite cauza spre rejudecare Judecătorie Zărnești.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03 noiembrie 2015.
Președinte, D. M. | Judecător, M. B. | |
Grefier, N. C. |
Redactat jud. DM/28.01.2016
Tehnored. NC/28.01.2016
Jud. fond A. A.
5 ex.
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 478/2015. Tribunalul BRAŞOV | Uzucapiune. Decizia nr. 56/2016. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|








