Succesiune. Decizia nr. 710/2016. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 710/2016 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 05-05-2016 în dosarul nr. 710/2016
Cod ECLI ECLI:RO:TBBRV:2016:004._
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 710/. publică din data de 05 mai 2016
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - L. S. P.
JUDECĂTOR - C. F.
Grefier - C. N.-D.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelurilor declarate de apelantul pârât M. B., prin P. și de apelanta reclamantă O. G. F. împotriva Sentinței civile nr. 4748/05.05.2015, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul civil nr._, având ca obiect succesiune.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 21.04.2016, când părțile prezente au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, pentru a da posibilitatea apelantei reclamante să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 05.05.2016, când a decis următoarele:
TRIBUNALUL,
Asupra apelurilor civile de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 4748/5.05.2015 a Judecătoriei B. a fost admisă excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului M. B. prin P., și în consecință a fost respinsă cererea formulata de reclamanta O. G. F. contradictoriu cu pârâtul M. B. prin P., ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut în esență că, potrivit art. 91 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a noului Cod civil, moștenirile deschise înainte de . Codului civil sunt supuse legii în vigoare la data deschiderii moștenirii.
În consecință, instanța a apreciat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile noului cod civil indicate de reclamantă, precum și că, potrivit dispozițiilor vechiului Cod civil, la art. 651 se prevede că succesiunile se deschid prin moarte. Văzând aceste dispoziții legale, precum și certificatul de deces, instanța a constatat deschisă succesiunea defunctului M. V., decedat la data de 11.08.2009.
A mai reținut că reclamanta nu a solicitat să se constate vacanta succesiunea de pe urma defunctului M. V., și a apreciat că, în acțiunile cu acest obiect, statul nu are calitate procesuală pasivă, întrucât nu este persoana obligata în raportul juridic dedus judecății și nici persoana față de care reclamantul să poată stabili existența unui drept potrivnic. Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, poate avea calitate procesuală pasivă în aceste acțiuni numai atunci când moștenirea este vacantă, situație ce trebuie atestata fie prin certificatul de vacanță succesorală eliberat de notarul public, fie prin hotărârea instanței de judecată, iar, pe de altă parte, că, întrucât în cauză nu mai sunt alți moștenitori cărora reclamanta sa le poată opune litigios dreptul său și nici nu este o succesiune vacantă, partea se poate adresa, pentru realizarea dreptului său, notarului public, conform procedurii prevăzute de Legea nr. 36/1995.
Instanța a mai reținut că, prin Decizia nr. 2/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit că, în situația acțiunilor având ca obiect constatarea calității de unic moștenitor asupra unei mase succesorale, statul nu are calitate procesuală pasivă decât în ipoteza în care pe seama acestuia s-a emis certificat de vacanță succesorală.
A reținut de asemenea că în cauză nu a fost chemat în judecată proprietarul tabular al bunului, ci M. B. prin P., iar în concluziile scrise au fost făcute apărări privind Statul Român, iar nu pârâtul chemat în judecată, concluzii care, potrivit art. 394 C.pr.civ., nu pot fi luate în seamă de instanță.
Față de cele mai sus expuse, instanța a constatată că, în speță, M. B. prin P. nu este menționat ca proprietar tabular în c.f._ B. sub nr. top . 9359/3/2/2/72, moștenirea nu a fost declarată vacantă și, în aceste condiții, potrivit deciziei mai sus arătată, acest pârât nu are calitate procesual pasivă.
În baza art. 19 alin. 1 din O.U.G. nr. 51/2008, potrivit cu care, dacă partea care a beneficiat de ajutor public judiciar cade în pretenții, cheltuielile procesuale avansate de către stat rămân în sarcina acestuia, instanța a dispus ca taxa de timbru de care a fost scutită reclamanta să rămână în sarcina Statului Român.
Totodată, față de soluția de admitere a excepției lipsei calității procesual pasive a pârâtei pentru motivele ce preced, instanța a apreciat că nu se mai impune analizarea celorlalte motive de invocate.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta și pârâtul.
În dezvoltarea motivelor de apel, reclamanta a arătat că a chemat în judecată pe pârâtul M. B. numai în vederea opozabilității sentinței ce se va pronunța, întrucât terenul aferent apartamentului din masa succesorală este înscris în cartea funciară pe numele Statului Român și constituie domeniu privat al Municipiului B., conform Legii nr. 213/1998, chiar dacă acest fapt nu este consemnat în cartea funciară.
A mai arătat că instanța de fond a reținut o stare de fapt greșită, în sensul că, deși reclamanta a solicitat să se constate că este moștenitoarea testamentară a defunctului și că se impune reconstituirea testamentului olograf, instanța face vorbire despre bunuri dobândite în timpul căsătoriei, despre moștenirea vacantă, despre faptul că nu s-a solicitat să se constate vacanța succesorală, aspecte care nu fac obiectul acțiunii, nu au fost invocate de părți și nu au fost puse în discuție de instanță din oficiu.
Apelanta a arătat de asemenea că s-a reținut în sentință că temeiul de drept al cererii a fost greșit indicat ca fiind noul Cod civil, s-au făcut mențiuni cu privire la dispozițiile legale în materie de succesiune și la reconstituirea testamentului, fără ca acestea să fi fost invocate de părți sau invocate din oficiu, precum și că, dacă instanța ar fi considerat ca fiind greșit întemeiată în drept acțiunea, ar fi fost obligată să pună în discuția părților acest fapt, iar nu să procedeze la respingerea acțiunii pe acest temei.
În continuare, a arătat că instanța de fond a procedat în mod greșit admițând excepția lipsei calității procesuale pasive, rațiunea introducerii în proces a pârâtului fiind aceea a opozabilității sentinței raportat la înscrierea în c.f. a dreptului reclamantei, care nu ar putea fi valorificat decât în contradictoriu cu proprietarul anterior, care este Statul Român – M. B., conform Legii nr. 213/1998.
A mai susținut reclamanta că motivarea instanței este total greșită, întrucât în cauză nu se pune problema unei succesiuni vacante, ci doar a opozabilității cu ocazia intabulării sentinței, iar argumentele instanței legate de Decizia nr. 2/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu își găsesc aplicarea în cauză.
În ceea ce privește cadrul procesual, apelanta a arătat că, dacă instanța ar fi apreciat că pârâtul nu are calitate procesuală, ar fi putut califica litigiul ca fiind unul necontencios și ar fi putut continua judecata, însă a refuzat judecarea cauzei, în condițiile în care succesiunea nu poate fi dezbătută în fața notarului public, întrucât testamentul a cărui beneficiară este a pierit în mod fortuit și se pune problema reconstituirii acestuia în condițiile legii, prin dovedirea existenței, conținutului, nerevocării și pierderi acestuia, prin orice mijloace de probă, ceea ce nu este posibil decât în fața instanței de judecată.
În dezvoltarea motivelor apelului declarat, pârâtul M. B. prin P. a arătat că, prin întâmpinarea formulată, a solicitat și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, iar ulterior a făcut și dovada acestora, prin depunerea ordinului de plată, însă instanța nu s-a pronunțat asupra acestei cereri.
Apelurile au fost legal timbrate.
Analizând sentința Judecătoriei B. în raport cu probele dosarului și cu motivele celor două apeluri declarate în cauză, Tribunalul constată că apelul declarat de reclamantă este neîntemeiat, iar acela formulat de pârât este inadmisibil.
Prima instanță a reținut în mod corect că persoana chemată în judecată în calitate de pârât nu are calitate procesuală pasivă, în sensul art. 36 teza I din Codul de procedură civilă, text de lege potrivit cu care calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății.
Incidența în cauză a vechiului Cod civil este determinată de data deschiderii succesiunii, care, în speță, este aceea de 11.08.2009.
Conform dispozițiilor art. 477 din acest act normativ, toate averile vacante și fără stăpâni, precum și ale persoanelor care mor fără moștenitori, sau ale căror moșteniri sunt lepădate, sunt ale domeniului public.
Decizia nr. 2/2011 a Î.C.C.J. a fost pronunțată în vederea clarificării problemei de drept referitoare la calitatea procesuală pasivă a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice sau a unităților administrativ-teritoriale, în acțiunile având ca obiect constatarea calității de unic moștenitor asupra unei mase succesorale, stabilindu-se că, în situația acțiunilor având ca obiect constatarea calității de unic moștenitor asupra unei mase succesorale, statul nu are calitate procesuală pasivă decât în ipoteza în care pe seama acestuia s-a emis certificat de vacanță succesorală.
În aceste condiții, este evident că se impune identitatea de rațiune și în ceea ce privește unitățile administrativ-teritoriale, pârâtul chemat în judecată în prezenta cauză având această calitate.
În acest context, instanța de fond a reținut în mod corect că existența calității procesuale pasive este condiționată de emiterea certificatului de vacanță succesorală, în lipsa unui asemenea act statul neavând calitate procesuală.
Cum în speță nu a fost emis certificat de vacanță succesorală, unitatea administrativ-teritorială chemată în judecată nu are calitate procesuală pasivă, fiind pe deplin aplicabile argumentele cuprinse în decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a reținut în motivarea deciziei că statului nu îi este justificată calitatea procesuală, deoarece el nu este parte în raportul juridic dedus judecății și nu se află într-o opoziție de interese față de reclamant pentru a i se legitima poziția de pârât în cadrul litigiului, precum și că, promovând acțiunea, reclamantul se prevalează de vocația sa succesorală concretă la moștenirea defunctului, ceea ce înseamnă că, ab initio, este contestată orice vocație a statului, având în vedere dispozițiile art. 680 din Codul civil, potrivit cărora bunurile trec la stat "în lipsă de moștenitori legali sau testamentari".
Instanța supremă a mai reținut că în același sens sunt dispozițiile art. 85 din Legea nr. 36/1995, potrivit cărora "în lipsa moștenitorilor legali sau testamentari, la cererea reprezentantului statului, notarul public constată că succesiunea este vacantă, eliberând certificat de vacanță succesorală, după expirarea termenului legal de acceptare a succesiunii", concluzionând în sensul că, în absența unui astfel de certificat de vacanță succesorală (a cărui eliberare ar putea semnifica nesocotirea drepturilor moștenitorilor, în ipoteza în care aceștia există și nu au fost exheredați sau chiar exheredați fiind, dacă sunt în același timp și moștenitori rezervatari), statului nu-i poate fi justificată prezența în proces în asemenea litigii, iar o vocație succesorală generală, abstractă a statului nu îi poate legitima acestuia calitatea de pârât, întrucât nu are nici o legătură cu dreptul subiectiv care este supus dezbaterii judiciare, iar reclamantul nu poate justifica atragerea în procedura jurisdicțională a unei părți căreia nu are motive să îi opună dreptul afirmat și nici aceasta din urmă, motive de a contesta dreptul pretins de către reclamant.
Așadar, pentru ca statului să i se recunoască legitimare procesuală pasivă în litigii acest gen, este necesar să fi fost eliberat certificat de vacanță succesorală, fie privitor la întreaga masă succesorală, prin nesocotirea drepturilor moștenitorului legal rezervatar (cel care se pretinde unic succesor), fie să existe vacanță succesorală pentru parte din moștenire, atunci când defunctul, deși lasă moștenitori (legali sau testamentari), aceștia nu au vocație la întreaga moștenire, ci doar la parte din ea, restul revenind statului cu titlu de moștenire vacantă.
Tribunalul nu poate primi argumentul apelatei-reclamante în sensul că pârâtul M. B. ar fi fost chemat în judecată numai „pentru opozabilitate”, codul de procedură civilă neprevăzând o atare posibilitate, iar opozabilitatea generală a hotărârilor judecătorești este aceea reglementată de prevederile art. 435 alin. 2 C.pr.civ.
Nu mai puțin, nu se poate pune problema „opozabilității cu ocazia intabulării sentinței”, având în vedere că proprietarul tabular al imobilului dobândit de defunct prin contractul de vânzare-cumpărare neintabulat nu este M. B., ci Statul Român, în nume propriu, or înscrierea unui drept în cartea funciară nu se poate face decât împotriva celui înscris, conform art. 893 lit. a din Codul civil.
Instanța constată de asemenea că o eventuală trecere a imobilului în proprietatea unității administrativ-teritoriale, printr-un act administrativ emis în temeiul Legii nr. 213/1998, nu a fost înscris în cartea funciară, iar o atare transmisiune nu are loc ope legis, după cum rezultă din întreaga economie a legii, care face referire la trecerea bunurilor dintr-un domeniu în altul și la actele administrative care trebuie emise în acest scop, astfel încât, până la dovada schimbării titularului dreptului de proprietate, judecata nu s-ar putea face decât în contradictoriu cu proprietarul tabular.
În fine, Tribunalul reține că instanța nu putea „transforma” din oficiu cererea dedusă judecății dintr-una contencioasă într-una necontencioasă, aceasta din urmă fiind acea procedură pentru soluționarea căreia este nevoie de intervenția instanței, fără însă a se urmări stabilirea unui drept potrivnic față de o altă persoană, condiție care în mod evident nu este îndeplinită în speță.
În raport cu cele ce preced, Tribunalul constată că prima instanță a soluționat în mod corect excepția invocată de pârât, reținând că acesta nu are calitate procesuală pasivă, întrucât nu este parte în raportul de drept substanțial dedus judecății.
În ceea ce privește apelul declarat de pârât, Tribunalul constată că acesta vizează exclusiv plata cheltuielilor de judecată pretinse de la reclamantă, capăt de cerere accesoriu asupra căruia prima instanță nu s-a pronunțat, în sensul că soluția asupra acestuia nu se reflectă în dispozitiv, după cum nici în considerente nu se arată că această cerere ar fi fost respinsă.
Potrivit prevederilor art. 444 alin. 1 C.pr.civ., dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare.
Art. 445, purtând denumirea marginală „Obligativitatea procedurii”, prevede că îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor contradictorii ori completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile art. 442 - 444.
Acest text de lege instituie așadar o procedură obligatorie, care presupune eliminarea posibilității de a uza de calea ordinară de atac a apelului sau de calea extraordinară de atac a recursului, pentru completarea hotărârii cu pronunțarea instanței asupra unei cereri omise fiind obligatorie urmarea căii speciale menționate mai sus; cu alte cuvinte, calea de atac declarată pentru motive care se încadrează în prevederile art. 445 C.pr.civ. este inadmisibilă, acesta fiind și cazul în speță, în care pârâtul era obligat să urmeze calea procedurală specială pusă la dispoziție de Codul de procedură civilă.
Față de aceste considerente, în baza art. 445 C.pr.civ., Tribunalul urmează a respinge ca inadmisibil apelul declarat de pârâtul M. B. prin P. împotriva sentinței civile nr. 4748/5.05.2015 a Judecătoriei B., iar în baza art. 480 alin. 1 C.pr.civ., Tribunalul urmează a respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta O. G. împotriva aceleiași sentințe, care va fi păstrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil apelul declarat de pârâtul M. B. prin P. împotriva sentinței civile nr. 4748/5.05.2015 a Judecătoriei B..
Respinge apelul declarat de reclamanta O. G. împotriva aceleiași sentințe, pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței azi, 5 mai 2016.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
L. S. P. C. F.
GREFIER,
C. N.-D.
Red. CF/ 13.05.2016
Tehnored. CO/ 13.05.2016
Ex. 4
Jud fond – C. M.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 771/2016. Tribunalul BRAŞOV | Acţiune în constatare. Sentința nr. 91/2016. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|
