Acţiune în constatare. Sentința nr. 91/2016. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 91/2016 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 17-05-2016 în dosarul nr. 91/2016
Cod ECLI:RO:TBBRV:2016:006._
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 91 /S
Ședința publică din data de 17.05.2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE –V. M.
GREFIER- D. A.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea soluționării cererii formulată de reclamanta M. (B.) C. T. E., în contradictoriu cu pârâții M. A. I. prin reprezentant legal, M. Finanțelor P.-prin mandatar Administrația Județeană a Finanțelor P. B.-prin reprezentant legal, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în data de 09.05.2016 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța pentru a da posibilitate părților să formuleze concluzii scrise a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 17.05.2016.
TRIBUNALUL
P. cererea înregistrată inițial sub nr. 4332/62 pe rolul Secției II de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului și declinată în favoarea prezentei secții prin Încheierea de ședință din 24.02.2016, reclamanta M. C. T. E. a chemat în judecată pârâții M. A. I. și M. Finanțelor P., solicitând instanței ca prin hotărârea pe ce o va pronunța să constate calitatea de refugiat în timpul celui de-al doilea război mondial a bunicului său, B. P., născut și domiciliat în ., Republica M..
În motivarea acțiunii formulate reclamanta a arătat că a formulat prezenta acțiune în constatare, având în vedere faptul că Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților – Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 nu i-a soluționat favorabil cererea sa de acordare a despăgubirilor formulată în temeiul Legii nr. 290/2003, pe motiv că „autorul B. P. nu s-a refugiat ci a venit de bunăvoie, ca urmare a detașării sale cu serviciul”. A mai susținut reclamanta că declarația dată de B. P. confirmă faptul că acesta, împreună cu familia sa, se încadrează în categoriile de cetățeni conform art. 1 din Legea nr. 290/2003, iar bunicul său, B. P., a venit în România ca urmare a mutării cu serviciul în baza Ordinului de serviciu nr. 108/20.04.1942 al Administrației Financiare Soroca.
În drept reclamanta a invocat dispozițiile art. 35, art. 194, art. 205 și art. 223 din Codul de procedură civilă.
Pârâții M. Finanțelor P., prin mandatar Administrația Județeană a Finanțelor P. B. și M. A. I. au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepția lipsei calității lor procesuale pasive, susținând inexistența vreunui raport juridic între aceste ministere și reclamantă care să justifice calitatea procesuală a acestora, făcând referiri la prevederile Legii 290/2003 și procedura specială instituită de aceasta.
La termenul de judecată din data de 09.05.2016 instanța, din oficiu, a invocat excepția inadmisibilității acțiunii reclamante.
Analizând cu prioritate această excepție, potrivit prevederilor art. 248 din Codul de procedură civilă, instanța constată că este întemeiată și va fi admisă.
Cererea reclamantei are ca obiect constatarea calității de refugiat în timpul celui de-al doilea război mondial a bunicului său, B. P., născut și domiciliat în . Republica M. și este motivată, în drept, pe prevederile art. 35 Cod procedură civilă.
Potrivit propriilor susțineri, dovedite cu înscrisurile depuse la filele 3-25 ale dosarului inițial, reclamanta a urmat procedura instituită de Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietatea acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul H., ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947.
Dovada refugiului se stabilește în condițiile procedurii reglementate de Legea nr. 290/2003, de către comisia județeană special constituită în baza legii menționate, reclamanta dovedind inițierea și finalizarea acestei proceduri prin Hotărârea nr. 184/2009 a Comisiei Județene B. de aplicare a Legii nr. 290/2003.
Această hotărâre a fost atacată cu contestație la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților – Direcția pentru aplicarea Tratatelor Internaționale care a respins contestația prin Decizia nr. 496 din 29.04.2014 (filele 26-28 dosar inițial).
Stabilirea calității de refugiat cât și a drepturilor ce derivă din această calitate operează în condițiile legii speciale 290/2003, procedură urmată de reclamantă până la momentul respingerii contestației.
Astfel, excepția inadmisibilității acțiunii se dovedește întemeiată și, prin admiterea acesteia, nu se poate considera că reclamantei îi este îngrădit dreptul de acces la justiție, atât timp cât controlul judecătoresc este asigurat în cadrul procedurii speciale prevăzute de Legea nr. 290/2003, hotărârile Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților prin care se soluționează contestațiile formulate împotriva hotărârii comisiei județene fiind supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în condițiile Legii nr. 554/2004 cum rezultă din prevederile art. 8 alin 5, în vigoare la data deciziei de respingere a contestației.
În procedura derulată în temeiul dispozițiilor Legii nr. 290/2003, beneficiarii măsurilor reparatorii pentru bunurile ce fac obiectul legii trebuie să facă dovada proprietății lor sau autorilor lor la momentul refugiului, bunurile pentru care solicită acordarea măsurilor reparatorii, precum și a calității de refugiat, calitate ce se constată de organele cu activitate jurisdicțională în procedura derulată în temeiul legii speciale, instanțelor de judecată revenindu-le competența să efectueze controlul judecătoresc doar în condițiile prevăzute de art. 8 din Legea nr. 290/2003, în procedura derulată potrivit Legii contenciosului administrativ 554/2004, cu modificările ulterioare.
Or, reclamanta a promovat acțiunea în temeiul dispozițiilor de drept comun, reprezentate de art. 35 din codul de procedură civilă și nu a celor speciale mai sus analizate.
Pentru aceste considerente excepția inadmisibilității va fi admisă cu consecința respingerii ca atare a acțiunii reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția inadmisibilității acțiunii, invocată din oficiu.
Respinge acțiunea civilă promovată de reclamanta M. C. T. E.,_, cu domiciliul în B., ., ., cu domiciliul ales în S., ., județul B., la Cabinet avocat S. C., în contradictoriu cu pârâții M. A. I., cu sediul în București, Piața Revoluției nr. 1A, sector 1 și M. Finanțelor P. prin mandatar Administrația Județeană a Finanțelor P. B. cu sediul în B., .. 7, județul B., ca inadmisibilă.
Cu apel în 30 zile de la comunicare, depus la Tribunalul B. .
Pronunțată în ședința publică din 17.05.2016.
PREȘEDINTE, GREFIER
V. M. D. A.
Red. VM/18.05.2016
Dact.AD/18.05.2016
Ex.5
| ← Succesiune. Decizia nr. 710/2016. Tribunalul BRAŞOV | Uzucapiune. Decizia nr. 549/2015. Tribunalul BRAŞOV → |
|---|








