Exequator. Recunoaștere înscrisuri / hotarâri străine. Sentința nr. 1560/2015. Tribunalul BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1560/2015 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 17-12-2015 în dosarul nr. 1560/2015
DOSAR NR._
ROMANIA
TRIBUNALUL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1560
Ședința publică din data de 17.12.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. I. T.
GREFIER: C. M. C.
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul B. V. în contradictoriu cu pârâta B. M. C., cauza având ca obiect exequatur.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Fără citarea părților..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Tribunalul, verificându-și din oficiu competența potrivit art. 131 alin. 1 din N. C.pr.civ. rep., constată că este instanța competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza în raport de disp. art. 1099 alin. 2 din N. C.pr.civ. rep., în sensul că reclamantul fiind cetățean român, instanțele române sunt exclusiv competente să soluționeze cauza, iar din datele dosarului este imposibilă determinarea tribunalului competent potrivit art. 1099 alin. 1 din N. C.pr.civ. rep., astfel că Tribunalul București este competent.
Tribunalul reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă, sub nr._, la data de 03.11.2015, reclamantul B. V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. M. C., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună recunoașterea pe teritoriul României a sentinței de divorț pronunțate de Tribunalul Cantonului Schaffhausen, din Elveția, la data de 14.01.2014, în dosarul nr.2013/1527-22-pd, definitivă, privind desfacerea căsătoriei încheiate între B. V. și B. M. C..
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, fiind depuse actele prevăzute de art.1100 din Noul Cod de procedură civilă republicat.
Examinând cererea în raport de dispozițiile art.1094-art.1102 din Noul Cod de procedură civilă republicat, pe baza înscrisurilor administrate în cauză, tribunalul reține că este întemeiată, pentru următoarele considerente :
Prin sentința de divorț pronunțată de Tribunalul Cantonului Schaffhausen, din Elveția, la data de 14.01.2014, în dosarul nr.2013/1527-22-pd, definitivă, s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiate între B. V. și B. M. C..
Având in vedere dispozițiile art. 1094 și art.1095 din Noul Cod de procedură civilă republicat, potrivit cărora hotărârile străine care se referă la statutul civil al cetățenilor statului unde au fost pronunțate sunt recunoscute de drept în România, hotărârile referitoare la alte procese fiind supuse recunoașterii în condițiile art.1096-art.1097 din Noul Cod de procedură civilă republicat, tribunalul constată că cererea este întemeiată și o va admite.
Se are în vedere faptul că înscrisul a cărui recunoaștere se solicită este un act de jurisdicție al autorității competente din Elveția, în sensul art.1094 din Noul Cod de procedură civilă și are caracter definitiv potrivit legii statului care a pronunțat hotărârea, că sunt îndeplinite cumulativ cerințele art.1096 din Noul Cod de procedură civilă republicat, că, potrivit art. 1097 din Noul Cod de procedură civilă republicat, nu este încălcată ordinea publică de drept internațional privat român și nu a fost fraudată legea competentă a cârmui raportul juridic dedus judecății, nefiind incident niciunul din motivele de refuz al recunoașterii hotărârii, prevăzute de art.1097 din Noul Cod de procedură civilă republicat.
Totodată, în speță sunt aplicabile dispozițiile art.1102 alin.2 din Noul Cod de procedură civilă republicat, pârâta B. M. C. fiind de acord cu admiterea acțiunii de divorț, astfel cum se menționează în cuprinsul hotărârii străine .
Pentru considerentele expuse, în temeiul art.1094-art.1102 din Noul Cod de procedură civilă republicat, tribunalul va admite cererea reclamantului și va recunoaște pe teritoriul României efectele juridice depline ale hotărârii străine de divorț.
Văzând și dispozițiile art.466, art.468 și art.425 alin.3 din Noul Cod de procedură civilă republicat,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamantul B. V., în contradictoriu cu pârâta B. M. C..
Recunoaște pe teritoriul României efectele juridice depline ale sentinței de divorț pronunțate de Tribunalul Cantonului Schaffhausen, din Elveția, la data de 14.01.2014, în dosarul nr.2013/1527-22-pd, definitivă, privind desfacerea căsătoriei încheiate între B. V. și B. M. C..
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare .
Cererea de apel se depune la Tribunalul București, sub sancțiunea nulității.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.12.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
D. I. T. C. M. C.
Red. și tehn. D.I.T
4 ex.
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Ordin de protecţie. Decizia nr. 4640/2015. Tribunalul BUCUREŞTI → |
|---|








