Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 1758/2015. Tribunalul BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1758/2015 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 18-05-2015 în dosarul nr. 1758/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCUREȘTI SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.1758A
Ședința publică din data de 18.05.2015
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: L. I.-C.
JUDECĂTOR: A. M. V.
GREFIER: V. A.
Pe rol se află soluționarea apelului formulat de apelantul pârât R. V. împotriva sentinței civile nr._ din data de 22.12.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-reclamantă M.( fostă R.) A., cauza având ca obiect partaj judiciar –lichidarea regimului matrimonial.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelantul pârât R. V. personal și intimata-reclamantă M.( fostă R.) A. prin avocat cu împuternicire avocațială depusă la dosar fila 20.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care;
Tribunalul comunică un exemplar al suplimentului la cererea de apel reprezentantului intimatei reclamante.
Reprezentantul intimatei reclamante învederează că nu solicită termen pentru a lua cunoștință de conținutul suplimentului la cererea de apel.
Tribunalul ia act că nu se solicită termen pentru a lua cunoștință de suplimentul la cererea de apel comunicat la termenul de azi.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat tribunalul acordă cuvântul pe probe.
Apelantul pârât personal, nu solicită probe noi în apel, solicită reaprecierea probelor administrate în fața instanței de fond.
Reprezentantul intimatei reclamante învederează că nu solicită probe noi în apel.
Tribunalul ia act că nu se solicită probe noi în apel cererea de apel urmând a fi analizată prin reaprecierea probelor administrate în fața primei instanțe.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul apelului.
Apelantul pârât personal, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței civile apelate, în sensul de a i se atribui imobilul în favoarea sa, solicitând cotă de contribuție de 100%. Fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatei reclamante solicită respingerea apelului și menținerea sentinței civile ca fiind legală și temeinică. Fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL,
Asupra cauzei civile de față, constată următoareel.
Prin cererea depusă la data de 02.08.2012 și înregistrată sub numărul_ pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București, reclamanta M. A. în contradictoriu cu pârâtul R. V. a solicitat instanței ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună partajarea bunului comun dobândit în timpul căsătoriei constând în imobilul situat în București, .. 15, ., ., stabilirea unei cote de contribuție de 90% în favoarea reclamantei și atribuirea apartamentului către reclamantă și obligarea acesteia la plata unei sulte în favoarea pârâtului . Totodată, s-a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a fost căsătorită cu pârâtul din anul 1993 și până în anul 2012, iar din căsătorie a rezultat un copil, în prezent major.
Se susține că părțile au dobândit imobilul situat în București, .. 15, ., ., prin contract de schimb încheiat cu Gaju E.. Părțile au dat la schimb apartamentul din . urma unor tranzacții imobiliare succesive, ce au avut la bază ajutorul financiar oferit de părinții soției în cuantum de 7000 USD, iar coschimbașul s-a obligat să plătească sulta de 1000 euro către părți.
Reclamanta susține că pârâtul nu a avut niciodată un loc de muncă stabil, iar toate cheltuielile căsătoriei și de creștere ale copilului au fost suportate în exclusivitate de ea, fiind nevoită să meargă în Italia pentru a munci.
Se mai arată că pârâtul a închiriat locuința, dar nu a achitat cheltuielile de întreținere și nici pe cele legate de taxe și impozite și asigurare, care au fost achitate tot de reclamantă.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 741 Cod civil, art. 673 ind. 1 și urm. C..
În dovedirea cererii, s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, probei cu interogatoriul pârâtului, probei testimoniale și expertiza imobiliară, sens în care au fost au fost depuse la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: contract schimb, chitanță plată impozit, poliță de asigurare, chitanțe plată întreținere, formulare transfer bancar, contracte, sentința civilă nr. 4538/30.05.2012, adeverință, carte de identitate
Cererea a fost timbrată cu 7062,9 lei taxa judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar.
La data de 14.03.2013 reclamanta a depus cerere modificatoare, solicitând constatarea unui drept de creanță reprezentat de 90% din valoarea chiriilor percepute de pârât în intervalul de timp martie 2010-decembrie 2012, în cuantum de_ lei.
Pârâtul a depus întâmpinare și cerere reconvențională și cereri modificatoare și precizatoare, prin care a solicitat să se constate că apartamentul în cauză este bun propriu al pârâtului-reclamant, nefăcând parte din masa partajabilă și în subsidiar, a solicitat obligarea reclamantei-pârâte la plata unei jumătăți din prețul reparațiilor și al cheltuielilor făcute de pârâtul-reclamant în perioada 2002-2010.
În fapt, s-a arătat că primul apartament din .. 39, ., . a fost cumpărat cu bani proprii ai pârâtului-reclamant.
Se susține că pârâtul-reclamant a deținut un apartament în Chișinău, achiziționat tot cu bani proprii.
Se mai arată că ulterior, cele două imobile au fost vândute și cu banii obținuți a fost cumpărat apartamentul din . a făcut obiectul contractului de schimb .
Se mai precizează că reclamanta-pârâtă nu a obținut venituri până în anul 2005 când a plecat în Italia.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 31, lit. f C.fam.
În dovedire, s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, probei cu interogatoriul pârâtului, probei testimoniale și expertiza imobiliară, sens în care au fost au fost depuse la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: adeverințe de venit, carte de muncă, contract cesiune drepturi de autor, extrase presă, contract cesiune, contract de vânzare cumpărare, certificat cadastru Chișinău.
La termenul de judecată din 20.06.2013, în baza art.167 alin. 1 C. instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri, proba cu expertiza tehnică în specialitatea construcții, proba testimonială și proba cu interogatoriile reciproce ale părților.
La termenul din 12.09.2013 instanța a admis excepția nelegalei timbrări a cererii modificatoare formulată de reclamanta-pârâtă.
La dosarul cauzei a fost depus raportul de expertiză tehnică efectuat de expertul G. I. și raportul de expertiză efectuat de expertul C. G..
Prin sentința civilă nr._/22.12.2014 a Judecătoriei Sector 4 București s-a admis în parte cererea de chemare în judecată, s-a anulat cererea modificatoare a cererii de chemare în judecată, ca fiind nelegal timbrată; s-a respins cererea reconvențională ca neîntemeiată; s-a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, cu o cotă de contribuție de 50% fiecare, masa partajabilă în valoare totală de_ lei, formată din imobilul situat în București, .. 15, ., .; s-a dispus sistarea stării de codevălmășie prin atribuirea imobilului situat în București, .. 15, ., ., în deplină proprietate și liniștită posesie către reclamanta-pârâtă; a fost obligată reclamanta-pârâtă să plătească pârâtului-reclamant suma de_ lei, cu titlu de sultă, în termen de 6 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii; a fost obligat pârâtul-reclamant să plătească reclamantei-pârâte suma de 5032,55 lei cu titlu de cheltuieli de judecată; s-a respins cererea pârâtului-reclamant de obligare a reclamantei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată; s-a stabilit suma de 800 lei, cu titlu de onorariu definitiv al apărătorului ce a asigurat asistența și reprezentarea pârâtului-reclamant; în temeiul art. 19, alin. 1 din OUG 51/2008, cheltuielile procesuale pentru care pârâtul-reclamant a beneficiat de ajutor public judiciar, constând în 5011 lei taxă judiciară de timbru și 800 lei, onorariu avocat din oficiu, vor rămâne în sarcina statului.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut căpărțile s-au căsătorit la data de 07.07.1993, căsătoria fiind transcrisă în registrul de stare civilă al Primăriei Sectorului 3 București, sub nr. 337/03.04.1996. Ulterior, prin sentința civilă nr. 4538/30.05.2012 a Judecătoriei sectorului 4 București, căsătoria părților a fost desfăcută prin divorț.
Așadar, în cauză, cu privire la natura juridică a bunurilor supuse partajului, vor fi incidente dispozițiile legale în vigoare la data dobândirii bunurilor, respectiv cele ale Codului Familiei din 1954 în vigoare până la 1 octombrie 2011, când a fost abrogat prin . Noului Cod Civil.
Cu privire la bunurile ce fac obiectul cererii de partaj, potrivit art. 30 din Codul Familiei bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților. Categoriile de bunuri proprii sunt prevăzute expres și limitativ de către art. 31. Conform art. 30 alin. 3 C.fam., legea instituie o prezumție relativă de comunitate cu privire la bunurile dobândite de către soți în timpul căsătoriei, prezumție ce poate fi înlăturată prin proba contrară.
Prin contractul de schimb autentificat sub nr. 216/14.02.2002 de către BNP C. C., părțile au dobândit dreptul de proprietate asupra bunului imobil situat în București, .. 15, ., . în schimbul dreptului de proprietate asupra imobilului situat în ., ., ., sector 5, București.
Părțile au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în ., ., ., București prin efectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2237/03.04.2001 de către BNP E. P., plătind un preț de_ ROL.
Anterior, părțile au înstrăinat dreptul de proprietate asupra imobilului situat în .. 39, ., parter, sector 5, București, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 578/15.03.2001 de către BNP Meltiade Riba, contra unui preț de_ ROL. Părțile au dobândit dreptul de proprietate asupra acestui imobil prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub numărul 1108/3153/15.06.2000 de către BNP C. Popper, fiind plătit un preț de_ ROL.
La data de 04.07.2000 pârâtul-reclamant a vândut imobilul situat în Chișinău, ., încasând un preț de_ lei moldovenești(echivalent lei_ lei ROL). Pârâtul-reclamant a dobândit acest bun imobil la data de 10.12.1998.
Așadar, instanța a reținut că imobilul situat în București, .. 15, ., . constituie bun comun al părților, având în vedere că acesta a fost dobândit ca urmare a operațiunilor succesive de vânzare-cumpărare a unor alte bunuri imobile comune ale soților, dobândite în timpul căsătoriei.
Instanța nu a reținut susținerile pârâtului-reclamant cu privire la intervenirea subrogației cu titlu particular, având în vedere că apartamentul bun propriu acestuia situat în Chișinău a fost vândut la data de 04.07.2000, ulterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare din data de 15.06.2000 având ca obiect apartamentul din . la un preț cu mult inferior celui plătit pentru achiziționarea bunului imobil din .>
Îmbunătățirile edificate în timpul căsătoriei (și identificate de expertul tehnic G. I.) în anul 2007 și încorporate în bunul imobil, vor fi tot bunuri comune ale acestora, fiecare dintre cei doi soți dobândind un drept de proprietate devălmașă asupra acestora, neputând fi reținut vreun drept de creanță al pârâtului-reclamant față de pârâta-reclamantă. Îmbunătățirile efectuate constând în montarea pardoselilor din gresie și faianței în baie, efectuarea lucrărilor de vopsitorie la pereții interiori, montarea ușii metalice și montare mochetă, au fost efectuate în perioada în care reclamanta-pârâtă lucra in Italia, însă au fost realizate din venituri bunuri comune ale soților, conform înscrisurile referitoare la locurile de muncă ale acestora depuse la dosar. Acestea sporesc valoarea imobilului, profitând ambelor părți. Instanța nu a reținut susținerile pârâtului-reclamant conform cărora acestea au fost efectuate cu bani proprii ai acestuia, acestea nefiind confirmate de materialul probator administrat.
Instanța a reținut că în cauză nu a fost răsturnată prezumția de comunitate instituită de art. 30, alin. 3 C.fam.
Având în vedere cele arătate mai sus instanța a constatat că masa partajabilă este compusă din imobilul situat în București, .. 15, ., ., astfel cum a fost identificat în raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză.
Cu privire la valoarea masei partajabile, prin raportul de expertiză întocmit în cauză de expertul tehnic specializat în evaluarea bunurilor imobile C. G., aflat la filele 1-30, volumul II din dosar, s-a constatat că bunul imobil situat în București, .. 15, ., . are o valoare actuală de_ lei.
În ceea ce privește contribuția părților la dobândirea bunurilor comune, instanța a aratat că stabilirea cotelor de contribuție se face raportat la întreaga masă a bunurilor comune și nu pentru fiecare bun în parte și că, sub acest aspect, prezintă relevanță nu numai veniturile realizate de soți în timpul căsătoriei, ci și modul cum aceștia le-au utilizat pentru susținerea sarcinilor căsătoriei precum și participarea acestora la treburile gospodărești, neaducătoare de venit.
Din declarațiile martorilor audiați rezultă că până în anul 2005, pârâtul-reclamant era singurul întreținător al familiei și că soția se ocupa cu creșterea copilului și cu îngrijirea gospodăriei, neavând loc de muncă. Pârâtul-reclamant a fost director-adjunct al M. Film, iar apoi a lucrat ca profesor și ca regizor. Ulterior anului 2005, reclamanta-pârâtă a plecat în Italia, luând și copilul pentru a-și continua studiile acolo și s-a angajat, trimițând sume de bani în țară pentru acoperirea cheltuielilor de întreținere ale apartamentului. Tot astfel, aceasta s-a ocupat în mod exclusiv de creșterea și îngrijirea copilului.
Instanța nu a reținut susținerile reclamantei-pârâte cu privire la ajutorul financiar primit de la părinții săi în timpul căsătoriei, având în vedere că acestea nu sunt susținute de materialul probator administrat în cauză.
Având în vedere că din probele administrate în cursul judecății nu a rezultat o cotă mai mare de contribuție în favoarea vreunuia dintre foștii soți, ambii având loc de muncă sau ocupându-se de creșterea și îngrijirea copilului, în temeiul art. 30 și art. 2 C.Fam instanța a reținut pentru părți cote egale de contribuție la dobândirea masei de bunuri comune.
În consecință, în temeiul art. 673 ind. 1 și urm. C.p.c. și art. 30 C.Fam instanța a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, în devălmășie, cu o cotă de contribuție de 50% fiecare, masa de bunuri comune partajabile, astfel cum a fost detaliată mai sus.
În ceea ce privește modalitatea efectivă de partajare a bunurilor, instanța a reținut incidența principiului partajării în natură a bunurilor.
Potrivit constatărilor expertului tehnic imobilul supus partajului în cauza de față nu este comod partajabil în natură
Instanța a reținut că potrivit art. 673 10 C., în cazul în care bunul nu este comod partajabil în natură acesta poate fi atribuit unuia dintre coproprietari, la cererea acestuia, obligându-l la plata sumei corespunzătoare cotelor părți ce revin celorlalți coproprietari.
Instanța a constatat că ambele părți au solicitat atribuirea bunului imobil. Totodată instanța a reținut că reclamanta-pârâtă locuiește, împreună cu copilul major al părților de aproximativ 10 ani în Italia, în timp ce pârâtul-reclamant locuiește în București. Acesta nu achită cheltuielile de întreținere ale imobilului, înregistrând restanțe. Totodată, pârâtul-reclamant nu obține venituri din muncă neavând posibilitatea de a achita sultă.
Având în vedere situația de fapt existentă în cauză, în temeiul art. 673 ind. 10 C.p.c. instanța a dispus sistarea stării de codevălmășie prin atribuirea întregii masei partajabile către reclamanta-pârâtă.
În temeiul art. 673 ind. 10 C.p.c., pentru restabilirea echilibrului corespunzător contribuției avute la dobândirea bunurilor comune, instanța a dispus obligarea reclamantei-pârâte la plata sumei de_ lei cu titlu de sultă către pârâtul- reclamant.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, în baza art. 274 C., instanța a luat act că reclamanta a suportat următoarele cheltuieli de judecată: 7062,9 lei taxă judiciară de timbru, 5 lei timbru judiciar, onorariu expert 800 lei.
Având în vedere însă că acțiunea reclamantei-pârâte a fost admisă numai în parte, acesta este îndreptățită la acordarea cheltuielilor de judecată generate de judecarea părții din acțiune admisă, nefiind deci îndreptățită la acordarea taxei de timbru achitate pe capătul de cerere privind constatarea unei cote de contribuție majoritare la dobândirea masei de bunuri comune, respectiv 2835,35 lei.
În consecință, instanța a dispus obligarea pârâtului-reclamant la plata sumei de 5032,55 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamanta-pârâtă.
Având în vedere soluția pronunțată asupra cererii reconvenționale, instanța a respins și solicitarea pârâtului-reclamant de obligare a reclamantei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, constatând că acesta nu este îndreptățit la acordarea acestora.
Instanța a reținut că pârâtul-reclamant a beneficiat de ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 5011 lei și sub forma plății onorariului avocatului numit din oficiu, pentru a asigura reprezentarea și asistarea pârâtului-reclamant. Față de durata și complexitatea cauzei, instanța a fixat un onorariu definitiv al avocatului din oficiu de 800 lei.
În temeiul art. 19, alin. 1 din OUG 51/2008, cheltuielile procesuale pentru care pârâtul-reclamant a beneficiat de ajutor public judiciar vor rămâne în sarcina statului.
Având în vedere că la termenul de judecată din 12.09.2013 a fost admisă excepția nelegalei timbrări a cererii modificatoare formulată de reclamanta-pârâtă, pe cale de consecință, instanța a dispus anularea acestei cereri, ca fiind nelegal timbrată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul R. V., înregistrat pe rolul Tribunalului București Secția a IV-a Civilă la data de 18.02.2015, sub nr. de dosar_ .
În motivarea apelului, apelantul pârât a arătat în esență că banii pentru cumpărarea primului apartament au provenit din fondurile sale, fosta soție neavând un loc de muncă și ocupându-se mai mult de întreținerea unei relații adulterine, iar nu de copil. De asemenea, a criticat cheltuielile de judecată puse în sarcina sa de instanța de fond.
La data de 19.05.2015 intimata reclamanta M. A. (fostă R.), a depus la dosarul cauzei prin intermediul serviciului registratură al instanței întâmpinare la apelul declarat de apelantul pârâtă prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat și menținerea sentinței civile atacate ca temeinică și legală.
În drept, au fost invocate disp. art.296 C..
În faza apelului nu au fost solicitate și administrate probe noi.
Procedând la analiza sentinței apelate prin raportare la criticile formulate, Tribunalul constată că apelul este nefondat.
Din probatoriul admimsitrat nu rezultă faptul că primul imobil al părților ar fi fost cumpărat cu banii obținuți de apelantul pârât în urma vânzării imobilului său bun propriu din M..
Astfel cum a subliniat și instanța de fond, imobilul apelantului pârât din M. a fost vândut după achiziționarea apartamentului bun comun al soților, astfel încât sumele de bani obținute de apelantul pârât din vânzarea apartamentului său nu au fost folosite la dobândirea acestui apartament bun comun al soților.
În ceea ce privește proveniența banior pentru cumpărarea primului apartament bun comun al soților, martorii apelantului pârât audiați de instanța de fond (filele 24, 25 dosar fond) au declarat că nu cunosc de unde provin banii.
Într-adevăr, martorul intimatei reclamante a arătat că, la data cumpărării primului apartament, intimata nu avea un loc de muncă, declarând însă că aceasta era ajutată de părinți.
Ulterior, în a doua parte a căsătoriei, intimata reclamantă a obținut și aceasta venituri din muncă, apelantul în schimb nemaiavând posibilități financiare, astfel încât începând cu anul 2010 cheltuielile de întreținere a imobilului care face obiectul partajului au fost suportate de intimata reclamantă (răspunsul apelantului pârât la întrebarea nr. 3 din interogatoriul aflat la fila 166 dosar fond).
Față de probatoriul adminsitrat, Tribunalul constată că niciuna dintre părți nu a reușit să facă dovada cotei majoritare pe care a pretins-o, concluzia instanței de fond în sensul că părțile au o cotă egală de contribuție fiind corectă.
Astfel, art. 30 C.Fam.instituia o prezumție relativă de cotă egală, care nu a putut fi răsturnată de nicuna dintre părți.
În ceea ce privește atribuirea imobilului, Tribunalul constaă că apelantul pârât a recunoscut în răspunsul la ultima întrebare că nu are în prezent venituri, iar acesta nu a indicat și nu a depus la dosar dovada că ar avea alte surse financiare pentru achitarea sultei.
În consecință, soluția instanței de fond în sensul atribuirii imobilului către intimata reclamantă este corectă.
Referitor la cheltuielile de judecată, atât timp cât partajul profită ambelor părți, acestea trebuie suportate de ambele părți, conform cotei de contzribuție care a fost stabilită de prima instanță și menținută de instanța de apel, respectiv 50%.
Față de aceste motive în fapt și în drept, în baza art. 296 C.p.c., Tribunalul va respinge apelul ca nefundat.
Văzând și prev. art. 299 și 301 C.p.c,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul ca nefondat, declarat de apelanta pârât R. V. cu domiciliul în în București, sector 4, .. 15, ., ., împotriva sentinței civile nr._ din data de 22.12.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-reclamantă M.( fostă R.) A. cu domiciliul procesual ales la S. M. & M., cu sediul în București, . nr. 44, ., ..
Ia act că intimata nu solicită cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi 18.05.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
L.I.-C. A.M.V. V.A.
Red.Jud. AMV
Tehred. CS
Jud. S 4 uc. MC.C.
| ← Cerere de valoare redusă. Decizia nr. 1585/2015. Tribunalul... | Exequator. Recunoaștere înscrisuri / hotarâri străine.... → |
|---|








