Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 4833/2015. Tribunalul BUCUREŞTI

Comentarii

0

Decizia nr. 4833/2015 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 09-12-2015 în dosarul nr. 4833/2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCUREȘTI – SECȚIA A III A CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 4833 A

Ședința publică de la 09.12.2015

Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE – D. A. D.

JUDECĂTOR – C. P.

GREFIER – G. I.

Pe rol, pronunțarea asupra cererilor de apel formulate de apelanta reclamantă C. O. M. și apelantul pârât G. F. A., împotriva sentinței civile nr. 5213/26.03.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._ .

Dezbaterile asupra apelurilor și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică de la 18.11.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea consecutiv la 25.11.2015, la 02.12.2015 și la 09.12.2015, când a decis următoarele:

TRIBUNALUL

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti sub nr._, la data de 21.10.2011, reclamanta C. O. M. a chemat in judecata pe paratul G. F. A., solicitand instantei ca, prin hotararea ce va pronunta, sa dispuna partajarea imobilului proprietate ., prin atribuirea acestuia in natura reclamantei si obligarea la plata unei sulte catre parat.

In motivarea cererii, a aratat reclamanta ca, prin contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 930/25.06.1999, a dobandit dreptul de proprietate cu privire la imobilul situat in Bucuresti, ., Sector 1, compus din teren in suprafata de 210 mp si constructia existenta pe acest teren la momentul cumpararii. Ulterior, aceasta constructie a fost daramanta, fiind construit imobilul a carui partajare se solicita, compus din parter, etaj 1 si mansarda.

A mentionat ca aceasta constructie a fost ridicata fara autorizatie, facandu-se ulterior de catre reclamanta demersuri pentru . sentinta civila nr. 9796/20.05.2011 Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti constatand ca reclamanta este proprietar si asupra constructiei edificata pe terenul in suprafata de 210 m.p.

A aratat reclamanta ca, la edificarea acestei constructii, a contribuit inca de la inceput cu diverse sume de bani, primite de la tatal sau cu titlu de imprumut, din inscrisul sub semnatura privat semnat chiar de catre parat rezultand ca aceasta contributie a fost de 57.700 USD. De asemenea, atat reclamanta cat si tatal sau au contribuit major la construirea casei, prin activitati specifice, contractand furnizori de materiale, echipamente, constructori, analizand piata in vederea alegerii se solutii optime.

A precizat reclamanta ca, inca inainte de pronuntarea divortului, paratul a fost de acord cu partajarea bunurilor dobandite in timpul casatoriei, semnand acesta o declaratie cu valoare de tranzactie intre parti, prin care a consimtit la atribuirea in natura a imobilului catre reclamanta in schimbul platii unei sulte in cuantum de 60.000 USD ( din care s-a inmanat suma de_ USD – 20.000 USD provenind din vanzarea unei proprietati a reclamantei iar suma de 10.000 USD fiind data paratului de tatal acesteia, initial cu titlu de imprumut pentru majorarea capitalului . SA, ulterior nemaifiind restituita) precum si partajarea bunurilor mobile.

In consecinta, a aratat reclamanta ca are o contributie de 70% la dobandirea masei partajabile, solicitand ca imobilul sa-i fie atribuit in natura.

A mai solicitat reclamanta omologarea raportului de expertiza efectuat in dosarul in care s-a constatat dreptul sau de proprietate asupra constructiei, care a stabilit o valoare a acestuia de 94.720 Euro.

Au fost anexate cererii inscrisuri.

Paratul a formulat intampinare si cerere reconventionala, solicitand, pe cale de intampinare, respingerea actiunii si pe cale de cerere reconventionala partajarea imobilului situat in Bucuresti, ., sector 1, retinand o contributie de 65% a paratului-reclamant si atribuirea catre acesta a imobilului, cu plata unei sulte catre reclamanta-parat.

A aratat paratul-reclamant ca a fost casatorit cu reclamanta-parat in perioada 26.09.1998 – 24.09.2002, cand a fost pronuntata sentinta civila nr. 7949/24.09.2002 a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti.

A mentionat ca, in perioada casatoriei, a cumparat impreuna cu fosta sa sotie, cu bani imprumutati de la un prieten al sau, imobilul situat in Bucuresti, ., sector 1, dupa care, la initiativa sa – fosta sotie opunandu-se acestei achizitii si cu eforturi proprii, a demolat constructia situata pe teren, aflata in stare avnsata de degradare, incepand edificarea unei noi constructii.

A aratat ca el a fost cel care a realizat planurile constructiei, s-a ocupat aproape in exclusivitate de urmarirea constructiei, a angajat diverse firme si persoane fizice pentru realizarea constructiei, a urmarit zilnic evolutia lucrarii, fiind practic diriginte de santier timp de peste 2 ani, a folosit masinile si angajatii firmei sale pe toata durata edificarii contribuind major la ridicarea constructiei si reducerea costurilor.

A mai mentionat ca reclamanta-parata, din luna iunie 2002, inainte de pronunatarea divortului, nu a mai locuit niciodata in imobilul in litigiu, nu a facut nicio activitate de amenajare a acestuia, el fiind cel care a locuit efectiv in imobil, aducandu- i in cursul anului 2010 numeroase imbunatatiri in suma de aproximativ 30.000 euro.

In sprijinul sustinerii sale privitoare la contributia sa majoritara, a adus paratul-reclamant urmatoarele argumente: - chiar fosta sotie a recunoscut aceasta contributie, oferindu- i suma de 50.000 USD cu titlu de sulta ( mai mult de jumatate din valoarea imobilului); in anul 1999 parintii sai s-au stabilit in SUA, vanzand un apartament cu suma de 40.000 USD, pe care i- au dat-o integral pentru continuarea constructiei, sume importante de bani fiind imprumutate de el de la prieteni, in acelasi scop.

In ce priveste sentinta civila nr. 9796/20.05.2011 pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti a mentionat ca aceasta nu a fost pronuntata si in contradictoriu cu el, nefiindu-i opozabila, iar, cu privire la inscrisul intitulat “Declaratie”datat 18.09.2002 a aratat ca este un act unilateral sub semnatura privata care a fost scris sub influenta emotiilor si nu arata decat intentia sa de a scapa cat mai repede de acel mariaj, in plus, sumele mentionate in declaratie nefiind primite vreodata si, chiar de ar fi fost primite, nu pot avea valoarea unei sulte, neavand relevanta in cadrul dosarului de partaj.

In sustinerea cererii sale de atribuire a imobilului, a aratat paratul-reclamant ca acesta nu e partajabil in natura, ca a locuit efectiv in acest imobil, care reprezinta domiciliul sau si ca nu mai are o alta locuinta spre deosebire de reclamanta.

In drept, au fost enuntate disp. art. 115, 119, 673 ind. 1 si urm. cod proc. civ.

La termenul din 05.09.2012 reclamanta-parat a depus o cerere precizatoare, aratand ca nu a pretins ca imobilul in litigiu este bun propriu, recunoscand calitatea de bun comun a acestuia, ca tatal sau nu a dat fostilor soti niciun imprumut in vederea edificarii contructiei, gratificand-o pe reclamanta, fiica sa, cu liberalitatea contributiei participative, in locul sau si pentru ea, la suportarea costurilor materialelor si manoperei necesare contruirii si finisarii casei si, de asemenea, ca tatal sau, cu acordul ei, a negociat cu paratul-reclamant clauzele viitorului act de partaj al bunurilor comune, vointa sa fiind exprimata in actul unilateral intitulat “Declaratie”, scris, datat si semnat de catre paratul-reclamant cu sase zile inainte de pronuntarea divortului. A mentionat ca paratul nu a cerut sub niciun motiv revocarea actului sau unilateral – perfect valabil atata timp cat reprezenta invoiala partilor pe capatul de cerere privitor la partaj – si nu s-a dezis niciun moment de acesta si faptul ca lipsa de folosinta locativa a imobilului de catre aceasta s-a datorat conduitei abuzive si culpabile a fostului sot, in plus toate cheltuielile facute de aceasta cu plata impozitelor si taxelor aferente imobilului si cu . cu mult asa-zisele cheltuieli de renovare invocate pro causa de catre paratul-reclamant.

In completarea motivelor de fapt din cuprinsul actiunii, a sustinut ca, pe perioada casatoriei, paratul-reclamant nu a fost incadrat ., veniturile pe care le-a avut in acea perioada din dividendele primite in calitate de asociat unic la . modice, ca darul banesc primit la nunta acestora – organizata exclusiv pe cheltuiala tatalui sau - a fost cheltuit in comun ( au fost achizitionate terenul din . Peugeot 306 trecut ulterior ca aport in natura la capitalul societatii comerciale al carui asociat unic era, restul de bani fiind folositi in voiajul facut la sfarsitul anului 2000 inceputul anului 2011 la parintii paratului-reclamant, stabiliti in SUA pe baza loteriei vizelor.

Referitor la sustinerile paratului-reclamant in sensul ca ea nu a dorit achizitionarea imobilului, a mentionat ca nu a fost initial de acord cu acest lucru cunoscand faptul ca paratul-reclamant nu are posibilitati materiale si constienta fiind ca acesta va miza pe contributia parintilor sai, tatal sau fiind avocat iar mama notar public, considerand in plus ca apartamentul pe care il detinea aceasta era suficient pentru cei doi.

Paratul-reclamant a reusit sa-l convinga pe tatal sau ca doreste sa construiasca o casa pentru reclamanta-parata, in care sa poata fi crescut copilul pe care ar fi urmat sa-l aiba, astfel ca tatal sau a inceput sa se implice, spunandu-i paratului-reclamant sa cumpere terenul din banii primiti ca dar de nunta, urmand sa ii dea banii necesari ridicarii costructiei, aducandu-l pe un mester constructor recomandat de un prieten, paratul-reclamant angajandu-se ca impreuna cu un architect pe care il cunostea va elabora planurile de constructie arhitecturale si de rezistenta si vor depune documentatia pentru obtinerea autorizatiei de construire, lucru care in realitate nu s-a intamplat, punand la dispozitia constructorului numai o ciorna de proiect pentru structura de rezistenta, in rest dand indicatii acestuia cum anume sa fie ridicata casa.

Pe tot parcursul edificarii constructiei a aratat in continuare reclamanta-parata, fostul sau sot a primit bani de la tatal sau pentru procurarea materialelor, plata muncitorilor si a angajatilor paratului-reclamant care erau folositi de acesta, la sfarsitul anului 2001 paratul-reclamant intocmind, la cererea tatalui sau, o situatie in mare a sumelor de bani daruite de acesta in vederea suportarii costurilor construirii si finisarii casei.

De asemenea, in luna mai a anului 2002 fostul sot i-a cerut sa vanda urgent apartamentul pe care il avea si sa-i dea lui banii incasati, pretextand ca are probleme cu persoanele de la care a imprumutat bani, santajand-o ca se va arunca de pe casa, reclamanta-parat cedand insistentelor paratului-reclamant, vanzand apartamentul si dandu-i fostului sau sot suma de 20.000 USD incasata.

In ce priveste sustinerea paratului-reclamant ca ar fi primit de la parintii sai suma de 40.000 USD a aratat ca sunt nereale, o parte din banii obtinuti din vanzarea apartamentului acestora fiind data surorii paratului-reclamant pentru achizitionarea unui apartament, iar diferenta a fost pastrata pentru instalarea acestora in SUA.

A mai mentionat ca mutarea fostilor soti in casa din Crivesti s-a produs in vara-toamna lui 2001, reclamanta – parata locuind acolo pana in luna octombrie 2012, aceasta fiind cea care a mobilat si decorat casa cu mobilier din fostul domiciliu conjugal, proprietatea sa, mama sa cumparandu-i si alte bunuri mobile; iar plecarea sa din imobil a fost determinata de atitudinea paratului-reclamant, aceasta neputand sa locuiasca in conditiile de stres si de promiscuitate create in mod ostentativ de fostul sau sot.

La data de 29.10.2012 a fost inregistrata pe rolul instantei cererea reclamantei C. O. M., formulata in contradictoriu cu paratul G. F. A., prin care a solicitat pronuntarea unei hotatari care sa tina loc de tranzactie cu privire la partajarea bunurilor comune dobandite in timpul casatoriei de partile in cauza, in calitate soti, in conformitate cu promisiunea de tranzactie incheiata la data de 18.09.2002, astfel cum aceasta este consemnata in inscrisuri intitulat “Declaratie”din data de 18.09.2002, obligarea paratului la plata sumei de_ Euro ( evaluare provizorie) in echivalent in lei la data platii, actualizata cu rata inflatiei, reprezentand c/cval. lipsei de folosinta a imobilului situat in Bucuresti, sector 1, ., cu obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata.

In motivarea cererii, a aratat reclamanta ca, ulterior inchierii casatoriei cu paratul, la data de 26.09.1998, din darul de nunta paratul a achizitionat un autoturism marca Peugeot 306, adus apoi ca aport la capitalul social al . SRL al carui asociat unic era, tot din darul de nunta reclamanta dobandind prin contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 930/25.06.1999 dreptul de proprietate cu privire la imobilul situat in Bucuresti, ., Sector 1, compus din teren in suprafata de 210 mp si constructia existenta pe acest teren la momentul cumpararii imobilului, restul banilor fiind folositi in voiajul de nunta.

A mentionat, ca la data de 20.05.2000 ,paratul a primit de la tatal reclamantei, cu titlu de imprumut, suma de 10.000 USD, necesara pentru participarea acestuia la majorarea capitalui social la . – la care paratul era actionar, incheindu-se inscrisul intitulat “Chitanta”din data de 20.05.2000.

A mentionat ca, pentru edificarea constructiei din . sot a primit bani de la tatal sau pentru procurarea materialelor, plata muncitorilor, la 04.04. 2001 paratul intocmind, la cererea tatalui reclamantei, o situatie a sumelor de bani daruite de acesta in vederea suportarii costurilor construirii si finisarii casei, din inscrisul intocmit rezultand ca totalul banilor daruiti reclamantei de tatal sau si primiti de catre parat a fost in cuantum de 47.700 USD.

A mai aratat ca paratul, desi promisese ca se va ocupa de acest lucru, nu a obtinut autorizatiile necesare edificarii casei si, ca urmare a insistentelor paratului, si-a vandut apartamentul bun propriu, dandu-i acestuia suma de 20.000 USD.

In ce priveste solicitarea de pronuntare a unei hotarari care sa tina loc de tranzactie, a aratat reclamanta ca ,anterior momentului pronuntarii hotararii de divort, care a avut loc la data de 24.09.2002, s-a inteles cu paratul in vederea partajarii bunurilor comune, acesta exprimandu-si in scris consimtamantul in acest sens, redactand si semnand la data de 18.09.2002 inscrisul intitulat “Declaratie”, partile consimtind ca reclamanta sa primeasca in deplina proprietate si posesie imobilul din . ca toate bunurile mobile aflate in imobil sunt proprietatea exclusiva a reclamantei si fiind de acord sa primeasca in proprietate autoturismul Peugeot 306 si autoturismul F. Ducato, apartinand patrimoniului . SRL precum si actiunile detinute la . SA, in vederea echivalarii loturilor fiind stabilita o sulta de 60.000 USD ( din care deja primise 30.000 USD - 20.000 USD din vanzarea apartamentului proprietatea reclamantei si 10.000 USD primita cu titlu de imprumut de la tatal reclamantei, pentru majorarea capitalului . SA).

A declarat cu acea ocazie paratul ca, prin achitarea diferentei de sulta de 30.000 USD, este rezolvata toata problema impartirii bunurilor comune, paratul nemaiavand vreo alta pretentie de ordin material de la reclamanta sau de la parintii sai.

A mentionat reclamanta ca demersul de incheiere a tranzactiei nu a putut fi finalizat pana la momentul pronuntarii sentintei de divort din cauza faptului ca ,pentru constructia edificata pe teren, paratul nu solicitase autorizatie de constructie si, prin urmare, in fata instantei nu se putea justifica din punct de vedere formal si legal dreptul de proprietate asupra constructiei, abia ca urmare a demersurilor exclusive ale reclamantei, prin sentinta civila nr. 9796/20.05.2011 a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, constatandu-se calitatea reclamantei de proprietar asupra constructiei.

In consecinta, fata de disp. art. 969, 1073-1074 cod civil din 1864 a aratat reclamanta ca solicita ca instanta sa constate ca paratul a consimtit la impartirea bunurilor comune ale sotilor dobandite in timpul casatoriei prin semnarea declaratiei din 18.09.2002 care reprezinta promisiunea de a incheia contractul de tranzactie, consimtamantul reclamantei fiind in acelasi sens.

Pe al doilea capat de cerere privitor la obligarea paratului de a-i achita contravaloarea lipsei de folosinta a constructiei incepand cu data de 29.10.2010 pana in prezent, a aratat reclamanta ca s-a mutat impreuna cu paratul in imobilul din Crivesti in toamna anului 2001, locuind impreuna pana in luna octombrie 2002, ulterior acestui moment, datorita faptului ca relatiile dintre fostii soti erau deosebit de tenisonate, reclamanta fiind supusa in mod constant unor conditii de stres si promiscuitate create si intretinute de parat, fiind nevoita sa-si gaseasca o alta locuinta.

D. urmare, lipsa de folosinta locativa a imobilului suferita de reclamanta fiind determinata cu rea credinta de conduita abuziva si culpabila a paratului se impune ca acesta sa fie obligat a-i plati contravaloarea acesteia, temeiul de drept constituindu-l art. 480 cod civil.

In drept, cererea a fost intemeiata pe disp. art. 480, 969, 998-999, 1073-1077 cod civil, art. 82, 112 si 274 cod proc. civ.

Au fost anexate inscrisuri in dovedirea sustinerilor din cuprinsul cererii.

Prin Incheierea de sedinta de la termenul din 30.01.2013 s-a dispus conexarea dosarului nr._/299/2012 la dosarul nr._ .

La acelasi termen a depus paratul-reclamant intampinare la cererea conexa.

In ce priveste capatul de cerere privitor la pronuntarea unei hotarari care sa tina loc de tranzactie cu privire la partajarea bunurilor comune, in conformitate cu inscrisul numit “Declaratie” datat 18.09.2001, a solicitat respingerea acestuia, motivat de faptul ca acest inscris nu reprezinta o promisiune de tranzactie de care instanta sa poata lua act printr-o hotarare de expedient, ea neimbracand forma unui contract incheiat intre parat si reclamanta si neindeplinind conditiile legii.

Astfel, tranzactia este un contract sinalagmatic care ar fi trebuit sa fie semnat de ambele parti, intocmit in conditiile art. 1179 cod civil, pentru valabilitatea actului sub semnatura privata codul civil prevazand conditia multiplului exemplar, sub sanctiunea nevalabilitatii inscrisului ca mijloc de proba cu acest titlu.

Faptul ca partile nu s-au inteles cu privire la nicio tranzactie rezulta si din atitudinea reclamantei-parata care, la data de 07.07.2011, face o propunere de partajare a imobilului, tot aceasta promovand si actiunea de partaj, in plus, faptul ca partile nu au inteles sa faca un partaj al bunurilor comune in modalitatea descrisa in inscrisul intitlulat “Declaratie” rezulta si din aceea ca au renuntat partile, in cadrul dosarului de divort, la capatul de cerere privitor la partaj.

A mai mentionat paratul-reclamant ca inscrisul intitulat “Declaratie” este nul, avand in vedere disp. art. 36 cod fam., potrivit carora partajarea inainte de desfacerea casatoriei se poate face numai pe cale judecatoreasca, ca acest inscris nu are nicio valoare probanta, fiind un act unilateral sub semnatura privata scris sub sub influenta emotiilor si care nu arata decat intentia sa de a scapa cat mai repede de un mariaj nefercit si ca, in plus, acest inscris este lovit de nulitate si sub aspectul obiectului acestuia, referindu-se la o . bunuri care nu au existat niciodata in patrimoniul partilor ci a unei societati comerciale care are patrimoniu distinct.

In situatia in care se va considera ca inscrisul “Declaratie” reprezinta o promisiune de tranzactionare, a invocat paratul exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, solicitand ca instanta sa aiba in vedere, pe de o parte, natura dreptului exercitat si, pe de alta parte, termenul de prescriptie si momentul implinirii acestuia.

Cu privire la obiect, a aratat ca o conventie prin care partile intentioneaza sa tranzactioneze asupra bunurilor comune naste in sarcina lor o obligatie de a face, constand in incheierea in viitor a contractului, obligatie susceptibila de executare silita prin pronuntarea de catre instanta a unei hotatari care sa tina loc de tranzactie, posibilitate intemeiata pe disp. art. 1073-1077 cod civil. Acestui tip de actiune, purtand asupra unui drept patrimonial de creanta, ii este aplicabil termenul general de prescriptie de 3 ani, prevazut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, coroborat cu art. 1 din acelasi act normativ, aspectele invederate de catre reclamanta-parata privitoare la imposibilitatea incheierii tranzactiei datorita inexistentei autorizatiei de construire neavand relevanta asupra cursului termenului de prescriptie . In plus, pentru intreruperea prescriptiei, reclamanta-parata nu poate sa invoce propria culpa si anume aceea ca a stat in pasivitate timp de opt ani.

In ce priveste capatul de cerere privitor la plata contravalorii lipsei de folosinta, a aratat ca reclamanta-parata a parasit imobilul de buna voie in iunie 2002, inainte de pronuntarea divortului, nesolicitandu-i vreodata folosinta imobilului, astfel ca cererea sa e vadit neintemeiata, nefiind indeplinite conditiile raspunderii civile delictuale in situatia in care nu exista vreo fapta ilicita a paratului-reclamant.

In drept, au fost enuntate disp. art. 115 cod proc. civ. si celelalte dispozitii legale mentionate in cuprinsul intampinarii.

La termenul din 30 ian. 2014 reclamanta-parata a solicitat a se constate ca, din masa bunurilor comune, face parte si suma de 5000 euro reprezentand contravaloarea onorariului de avocat achitat in dosarul nr._/299/2009 al Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti avand ca obiect accesiune.

A mentionat reclamanta-parata ca aceasta suma reprezinta o cheltuiala pentru constatarea dreptului de proprietate asupra imobilului- constructie, suportata in exclusivitate de catre aceasta.

Sub aspectul probatoriului a fost administrata in cauza proba prin inscrisuri, proba testimoniala cu cate doi martori, proba cu interogatoriul ambelor parti ( administrat atat la termenul din 05.06.2012 cat si la termenul din 02.10.2013, avand in vedere suplimentarea probatoriului ca urmare a depunerii cererii conexe.

De asemenea, a fost efectuata o expertiza in specialitatea constructii, avand ca obiective identificarea imobilului situat in Bucuresti, ., sector 1, compus din teren si constructie, identificarea lucrarilor de imbunatatire efectuate dupa desfacerea casatoriei partilor, respectiv 24.09.2002, evaluarea imobilului – evidentiind separat, daca este cazul, lucrarile efectuate ulterior desfacerii casatoriei, evaluarea lipsei de folosinta pentru perioada 29.10.2009 si pana in prezent.

Prin sentinta civila nr. 5213/ 26 Martie 2014, pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, in dosarul nr._ s-a admis exceptia prescriptiei dreptului material la actiune pentru capatul de cerere din cererea conexa privitor la pronuntarea unei hotărâri care sa tina loc de tranzactie referitor la partajarea bunurilor comune.

S-a respins cererea privitoare la pronunțarea unei hotărâri care sa tina loc de tranzactie referitor la partajarea bunurilor comune ca fiind prescrisa.

S-a admis in parte cererea principala privind pe reclamanta C. O. M. și pe pârâtul G. F. A. astfel cum a fost precizata.

S-a admis in parte cererea reconventionala.

S-a constatat ca partile au dobandit in timpul casatoriei, avand cote egale de contributie, imobilul – teren și construcție - situat in București sector 1, ., identificat în Raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză de expert M. A. S..

S-a dispus partajarea bunului imobil după cum urmează: s-a atribuit paratului-reclamant imobilul teren și construcție situat în București, sector 1, ..

A fost obligat paratul-reclamant sa achite reclamantei-parata suma de 404.882,5 lei cu titlu de sulta.

S-a respins cererea reclamantei-parata de introducere la masa de partaj a sumei de 5000 euro reprezentând onorariu avocatial pentru dosarul nr._/299/2009.

S-a respins restul cererii conexe ca neintemeiata.

S-au compensat in parte cheltuielile de judecata si s-a dispune obligarea paratului-reclamant la plata catre reclamanta-parata a sumei de 5000 lei – reprezentând cheltuieli de judecata.

Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de fond a retinut urmatoarele:

Partile s-au casatorit la data de 26.09.1998, din casatorie nerezultand copii, prin sentinta civila nr. 7949/24.09.2002 pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 Bucurestu in Dosarul nr._/2002 dispunandu-se desfacerea casatoriei prin acordul sotilor. Odata cu investirea instantei cu cererea de divort a fost formulat si un capat de cerere privitor la consfintirea tranzactiei privind impartirea prin buna invoiala a bunurilor comune dobandite in timpul casatoriei, la care ulterior s-a renuntat.

Dupa investirea instantei cu cererea de divort, la data de 18.09.2002, paratul-reclamant a intocmit inscrisul intitulat “Declaratie” prin care arata ca este de acord sa partajeze bunurile dobandite in timpul casatoriei cu sotia sa astfel: sotia sa primeasca in deplina proprietate si posesie imobilul teren si constructie situat in Bucuresti, ., sector 1, urmand sa primeasca in deplina proprietate si posesie autoturismele Peugeot 306 si F. Ducato apartinand patrimoniului . asociat este precum si actiunile detinute la . SA.

A recunoscut dreptul de proprietate asupra tuturor bunurilor mobile aflate in locuinta ca apartinand sotiei sale, fiind achizitionate cu bani proveniti de la printii sai respectiv primite ca dar manual de la acestia.

Pentru egalizarea loturilor, a mentionat paratul-reclamant ca este de acord sa primeasca suma de 30.000 USD cu titlu de sulta, recunoscand ca in acest scop a mai primit alti 30.000 USD ( 20.000 USD de la sotia sa din vanzarea apartamentului proprietatea sa si 10.000 USD de la socrul sau, suma primita cu titlu de imprumut pentru majorarea capitalului social la . SA, astfel ca la momentul achitarii sultei de 30.000 USD se va rezolva problema impartirii bunurilor comune, nemaiavand nicio pretentie de ordin material de la sotia sa.

In acest scop, a specificat ca este de acord cu intocmirea de catre socrul sau a unei tranzactii care sa fie depusa in procesul de divort la termenul din 24.09.2002, urmand a se mentiona in tranzactie si termenul de plata a sultei mentionate.

Aceasta tranzactie nu a mai fost intocmita, partile nemaicontinuand paratajul ce fusese introdus odata cu actiunea de divort.

Ulterior desfacerii casatoriei, paratul-reclamant a ramas sa locuiasca in imobilul in cauza, nemaiintreprizandu-se niciun demers in scopul lichidarii starii de indiviziune a fostilor soti.

La data de 08.12.2009 reclamanta-parata a sesizat Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti cu o cerere de chemare in judecata solicitand, in contradictoriu cu parata Sector 1 prin Primarul Sectorului 1 sa se constate existenta dreptului de proprietate in temeiul accesiunii imobilare artificiale asupra constructiei situate in Bucuresti, ., sector 1, prin sentinta civila nr. 9796/20.05.2011 admitandu-se sub acest aspect actiunea si constatandu-se ca reclamanta este proprietar asupra constructiei edificate pe terenul in suprafata de 210 mp situate in Bucuresti, ., sector 1.

Aceasta hotarare nu poate schimba situatia imobilului - care ramane bun comun, fiind dobandit in timpul casatoriei partilor, reclamanta-parata neinvederand acest aspect instantei ce a fost investita cu cererea privitoare la accesiunea imobiliara artificiala, in contractul de vanzare-cumparare cu privire la imobil nefiind mentionata decat reclamanta-parata.

Instanta a analizat cu prioritate primul capat de cerere din cererea conexa, privitor la pronuntarea unei hotarari care sa tina loc de tranzactie cu privire la partajarea bunurilor comune in conformitate cu promisiunea de tranzactie, o solutie favorabila asupra acestei cereri lasand practic fara obiect cererea de partaj.

Referitor la inscrisul intitulat “Declaratie”scris si semnat de catre paratul-reclamant la data de 18.09.2002, instanta a apreciat ca, din punct de vedere juridic, acesta are valoarea unei promisiuni de a contracta, de a incheia in viitor un contract de tranzactie, partile, aflate la acel moment in proces de divort, putand realiza o invoiala privitoare la lichidarea starii de devalmasie, care sa fie consfintita de instanta investita cu solutionarea divortului.

Sub acest aspect, sustinerile paratului-reclamant in sensul ca aceasta invoiala ar fi nula raportat la art. 36 cod fam. nu au putut fi retinute, intelegerea partilor anterioara pronuntarii hotararii de partaj urmand sa produce efectele la momentul consfintirii sale de catre instanta investita cu aceasta cerere. Altfel, ar fi practic lipsite de continut dispozitiile acestui text de lege.

Nici sustinerile paratului-reclamant in sensul ca ar fi scris acel act sub influenta emotiilor, pentru a scapa mai repede din acel mariaj nefericit – sugerand o viciere a consimtamantului sau – nu au putut fi retinute, situatia sustinuta nefiind probata, partile divortand prin acord.

In aceste imprejurari, retinand ca inscrisul intitulat “declaratie” naste in sarcina partilor o obligatie de a face - aceea de a incheia actul in viitor - instanta a analizat exceptia prescriptiei dreptului material la actiune.

S-a retinut ca, asupra termenului de prescriptie, nu au existat puncte de vedere diferite intre parti, ambele sustinand ca se aplica termenul general de prescriptie de trei ani prevazut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958. Din coroborarea disp. art. 1 cu art. 3 din Decret s-a retinut ca dreptul la actiunea avand un obiect patrimonial se stinge prin prescriptie daca nu a fost exercitat in termenul prevazut de lege, termenul de prescriptie aplicabil in cauza fiind termenul general de 3 ani.

Pozitii diferite au existat cu privire la momentul de la care termenul incepe sa curga, paratul-reclamant sustinand ca acesta curge de la momentul intocmirii inscrisului, iar reclamantul-parat sustinand ca termenul a inceput sa curga la data de 06.06.2011, cand a ramas irevocabila hotararea prin care s-a constatat dreptul de proprietate, prin accesiunea imobiliara artificiala, asupra constructiei edificate pe teren.

In acest sens, a enuntat reclamanta-parata dispozitiile art. 7 alin. 1 din Decretul 167/1958 potrivit carora prescriptia incepe sa curga de la data cand se naste dreptul la actiune sau dreptul de a cere executarea silita si disp. art. 1886 cod civil de la 1864 potrivit carora nicio prescriptie nu poate curge mai inainte de a se naste actiunea supusa acestui mod de stingere.

Referitor la momentul de la care incepe sa curga termenul de prescriptie, instanta a apreciat ca acesta este cel al intocmirii inscrisului sub semnatura privata, iar nu al ramanerii irevocabile a hotararaii date in cererea de accesiune, momentul inceperii curgerii termenului de prescritie neputand fi lasat la latitudinea partii impotriva careia curge prescriptia.

F. de imprejurarea ca dreptul de proprietate asupra constructiei prin accesiune se dobandeste pe masura edificarii acesteia, la momentul finalizarii constructiei ridicata fara autorizatie de construire partile aveau posibilitatea formularii cererii de constatare a dreptului de proprietate asupra constructiei prin accesiunea imobiliara artificiala.

Faptul ca reclamanta-parata a inteles sa introduca aceasta actiune in constatare la sapte ani de la pronuntarea divortului, neintreprinzand in tot acest timp niciun demers in vederea lichidarii comunitatii de bunuri, nu-i poate fi imputat decat acesteia si nu poate avea niciun efect asupra momentului de la care incepe sa curga termenul de prescriptie.

In consecinta, instanta a admis exceptia prescriptiei dreptului material la actiune pentru capatul de cerere din cererea conexa privitor la pronuntarea unei hotatari care sa tina loc de tranzactie referitor la partajarea bunurilor comune si a respins aceasta cerere ca fiind prescrisa.

In ce priveste cererea de partaj, ambele parti au aratat ca, in masa bunurilor comune, intra imobilul teren si constructie situat in Bucuresti, ., Sector 1, compus din teren in suprafata de 210 mp si constructia edificata de parti pe acest teren fara autorizatie de construire, pentru care s-a recunoscut dreptul de proprietate al partilor prin sentinta civila nr. 9796/20.05.2011 Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti in Dosarul nr._/299/2009 prin cererea completatoare depusa la termenul din 30 ian. 2014 reclamanta-parata solicitatand a se constata ca, din masa bunurilor comune, face parte si suma de 5000 euro reprezentand contravaloarea onorariului de avocat achitat in dosarul nr._/299/2009 al Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti avand ca obiect accesiune, pe care l-a achitat singura.

A retinut instanta ca, din cuprinsul disp. art. 325 alin 2 cod civil - potrivit cu care sotii sunt obligati sa contribuie, in raport cu mijloacele fiecaruia, la cheltuielile casniciei – si art. 339 cod civil, potrivit cu care bunurile dobandite in timpul regimului comunitatii legale de oricare dintre soti, sunt, de la data dobandirii lor, bunuri comune in devalmasie ale sotilor,a rezultat prezumtia de comunitate a bunurilor dobandite in timpul casatoriei si prezumtia de contributie egala a sotilor la dobandirea bunurilor comune, ambele fiind prezumtii relative, ce pot fi rasturnate prin proba contrara.

In ce priveste masa de partaj, instanta a retinut ca nu poate fi inclusa suma de 5000 Euro pretinsa de catre reclamanta-parata, pe motiv ca nu a dovedit ca ar fi achitat aceasta suma pentru procesul declansat pentru obtinerea hotararii judecatoresti care sa constate dreptul de proprietate asupra constructiei.

In consecinta, instanta a constatat ca masa de partaj se compune numai din imobilul teren si constructie situat in Bucuresti, ., Sector 1.

Stabilita fiind masa de partaj, s-a analizat in continuare, pe baza probelor administrate, daca vreuna dintre parti a avut o contributie mai mare la dobandirea bunurilor comune, astfel cum au pretins, respectiv daca a fost rasturnata prezumtia de contributie egala a sotilor la dobandirea bunurilor comune.

In argumentarea cererii sale de a se stabili o contributie majoritara la dobandirea bunului comun ( 70%) reclamanta-parat a sustinut prin cererea de chemare in judecata, astfel cum a fost precizata, ca tatal sau a gratificat-o cu liberalitatea contributiei participative, in locul sau si pentru ea, la suportarea costurilor materialelor si manoperei necesare construirii si finalizarii casei, contributia sa, in acest mod, la edificarea constructiei fiind in suma de 47.000 USD.

La randul sau, paratul-reclamant a pretins o cota de contributie de 65% la dobandirea imobilului, argumentand ca s-au folosit, pentru dobandirea terenului si edificarea constructiei, suma de 40.000 USD primita de la parintii sai si sume importante de bani imprumutate de la diversi prieteni ai sai, mentionand ca insasi reclamanta-parata a recunoscut contributia sa majoritara in oferta de partajare pe care i-a facut-o la data de 07.07.2011, prin care i-a oferit suma de 50.000 euro cu titlu de sulta din valoarea imobilului ce fusese evaluat la 94.720 euro.

A retinut instanta ca, la mai putin de un an de la incheierea casatoriei, partile au cumparat, prin contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 930/25.06.1999, terenul in suprafata de 201 mp situat in Bucuresti, sector 1, ., teren pe care, conform contractului, se afla o constructie compusa din doua camere, aflata in stare avansata de degradare.

Pretul terenului – in suma de 10.000 USD - a fost achitat integral la data incheierii actului.

In ce priveste provenienta sumei de bani folosita pentru cumpararea terenului, instanta a retinut ca reclamanta-parata nu a dovedit sustinerile sale in sensul ca banii ar fi provenit din darul de nunta, paratul-reclamant dovedind ca a imprumutat suma de bani necesara cumpararii terenului de la prietenul sau Saramat L., acesta din urma, audiat in calitate de martor, declarand ca in anul 2009 paratul-reclamant i-a cerut o suma de bani in scopul achizitionarii unui teren pentru ridicarea unei case, fiind intocmita si o chitanta in acest sens.

Din probele administrate instanta a retinut ca, imediat dupa achizitionarea terenului, a fost inceputa ridicarea constructiei, lucrarile durand aproximativ 2-3 ani.

Implicat activ in edificarea constructiei a fost paratul-reclamant, avand acesta suportul financiar substantial al tatalui reclamantei-parata.

Astfel, din depozitia martorului O. C. –S. - care era angajat al firmei V. apartinand paratului-reclamant – s-a retinut ca, in perioada edificarii constructiei, paratul-reclamant a fost prezent mai mult pe santier, neglijand atributiile pe care le avea in cadrul firmei, de care s-a ocupat mai mult martorul, acesta din urma fiind solicitat pentru a transporta cu autovehiculul firmei muncitorii, pentru a achizitiona materialele necesare, potrivit indicatiilor paratului-reclamant.

Si martorul C. C. – care a avut o colaborare cu fostii soti aproximativ 5-8 luni in perioada cuprinsa intre finalizarea finisajelor exterioare si finalizarea finisajelor interioare – a relatat despre faptul ca s-a ocupat de transportul muncitorilor cu acelasi autotvehicul apartinand firmei V., ca mergea sa cumpere materiale – conform listei intocmite de catre paratul-reclamant, afirmand ca, pe santier, l-a vazut mai mult pe parat, el fiind cel care supravehea lucrarile.

In privinta banilor folositi pentru pentru plata muncitorilor si achizitionarea materialelor, ambii martori au aratat ca banii le erau dati, in cea mai mare parte, de tatal paratei –reclamanta, acesta asigurand si cazarea muncitorilor pe tot parcursul edificarii constructiei, . sa.

Si cei doi martori audiati la propunerea paratului-reclamant au aratat ca acesta a fost implicat in ridicarea casei, fiind tot timpul pe santier.

Tot din depozitiile martorilor s-a retinut ca imobilul constructie a fost ridicat conform indicatiilor paratului-reclamant, neexistand un proiect, martorul C. C. afirmand ca i-a auzit pe muncitori discutand despre acest lucru, practic imobilul fiind construit in regie proprie, folosindu-se muncitori adusi de tatal reclamantei-parata, despre care avea cunostinta de la un prieten al sau care isi edificase cu aceasta echipa propria casa.

Faptul ca aceasta constructie a fost ridicata fara autorizatie de construire este fara dubiu, acesta fiind motivul pentru care reclamanta-parat s-a adresat instantei judecatoresti pentru pronuntarea unei hotarari prin care sa se constate dreptul de proprietate asupra constructiei prin efectul accesiunii imobiliare artificiale.

Paratul-reclamant a dovedit faptul ca la data de 23.09.1999 a incheiat un contract de proiectare cu o firma care ar fi trebuit sa intocmeasca proiectele in vederea obtinerii autorizatiei de construire, insa acest demers nu a fost finalizat.

In privinta contributiilor banesti la ridicarea casei, s-a retinut ca reclamanta-parata a dovedit cu inscrisurile depuse la dosar ca a avut, prin tatal sau, o contributie de 47.700 USD, acest aspect fiind recunoscut si de catre paratul-reclamant. S-au retinut aici si demersurile ulterioare facute de catre reclamanta-parata pentru . privire la constructie precum si faptul ca aceasta este cea care a achitat impozitul aferent imobilului pana in prezent, imobilul figurand in proprietatea sa.

Desi reclamanta-parat a contestat sustinerile fostului sau sot in sensul ca acesta ar fi contribuit si cu sume de bani la ridicarea casei, instanta a constatat ca acesta a dovedit cu depozitiile martorilor audiati ca s-a imprumutat de sume de bani de la prieteni in scopul construirii casei, ca si parintii lui i-au dat o suma de bani din vanzarea unui apartament – respectiv 30 – 40.000 USD.

A apreciat instanta ca s-a recunoscut de catre reclamanta-parata contributia paratului-reclamant la edificarea imobilului la momentul la care s-a discutat despre modalitatea de partajare a bunurilor comune dupa declansarea actiunii de divort, cand - in vederea intocmirii tranzactiei ce ar fi trebuit sa fie confintita de catre instanta – paratul a dat, la 18.09.2002, Declaratia prin care era de acord ca in schimbul lasarii imobilului in proprietatea sotiei sale sa primeasca cu titlu de sulta suma de 60.000 USD ( din care primise deja suma de 30.000 USD).

F. de sustinerile reclamantei-parata privitoare la primirea de catre fostul sau sot a anumitor sume de bani de la tatal acesteia cu titlu de imprumut ( suma de 10.000 USD folosita pentru majorarea capitalului social al . SA), instanta a apreciat ca aceasta nu prezinta relevanta in solutionarea cauzei, atata timp cat banii nu au fost afectati edificarii constructiei, fiind vorba de un alt raport juridic existent intre paratul-reclamant si tatal reclamantei parata.

Tot de un alt raport juridic – de data aceasta intre fostii soti – este cel legat de suma de 20.000 USD pe care pretinde reclamanta-parata ca i-ar fi dat-o paratului-reclamant cu doua luni inainte de desfacerea casatoriei ( suma pe care recunoaste paratul-reclamant ca a primit-o in cuprinsul declaratiei din 18.09.2002), nedovedindu-se ca aceasta suma ar fi fost folosita pentru casa. De altfel, in raspunsul la intrebarea nr. 8 din suplimetul la interogatoriu, reclamanta-parata a afirmat ca au existat discutii in casa pe tema situatiei financiare proaste a firmelor fostului sau sot, astfel ca nu s-a dovedit ca aceasta suma ar fi fost afectata edificarii constructiei sau altor lucrari efectuate la imobil ( de altfel, la acel moment casa era finalizata, partile locuind in ea de aproximativ un an).

Nici cele doua autoturisme despre care s-a facut vorbire ( Peugeot 306 si F. Ducato), sau c/val. acestora nu prezinta relvanta, atata timp cat nu a fost formulata nicio pretentie cu privire la acestea.

In consecinta, fata de considerentele expuse, instanta a constatat ca nu a fost rasturnata prezumtia contributiei egale a sotilor la dobadirea bunurilor comune, astfel ca a retinut ca acestia au contribuit, in cote parti egale, la dobandirea imobilului ce compune masa de partaj.

In ce priveste atribuirea bunului, s-a retinut ca, la impartirea bunurilor, instanta trebuie sa tina seama de criteriile legale prevazute de art. 673 ind. 9 cod proc. civ., respectiv „acordul partilor, marimea cotei-parti ce se cuvine fiecareia ori masa bunurilor de impartit, natura bunurilor, domiciliul si ocupatia partilor, faptul ca unii dintre coproprietari, inainte de a se cere imparteala, au facut constructii, imbunatatiri cu acordul coproprietarilor”.

F. de imprejurarea ca s-a stabilit ca fostii soti au contribuit in mod egal la dobandirea bunului si retinand ca niciuna dintre parti nu a dorit impartirea in natura a bunului – sustinand ca nu este comod partajabil in natura si ca oricum convietuirea in acelasi imobil nu ar fi posibila – imobilul a fost atribuit uneia dintre parti, cu obligarea celelilalte la plata sultei, in vederea egalizarii loturilor.

Instanta a constatat ca, dupa separarea in fapt a sotilor – care a survenit in anul 2002, prin parasirea de catre reclamanta-parata a domiciliului comun, paratul-reclamant a ramas sa locuiasca in imobilul bun comun, in care locuieste si la acest moment, el fiind cel care s-a ocupat de intretinerea sa, aducandu-i si anumite imbunatatiri, de la momentul pronuntarii divortului si pana la momentul formularii actiunii de partaj, reclamanta-parata nemanifestandu-si dorinta de a locui in acest imobil.

S-a mai retinut ca paratul-reclamant nu mai detine in proprietate un alt imobil, reclamanta-parata fiind proprietara unui apartament de 3 camere situat in Bucuresti, Sector 1.

In aceste imprejurari, instanta a procedat la atribuirea imobilului catre paratul-reclamant.

Astfel cum rezulta din raportul de expertiza tehnica judiciara in specilitatea constructii efectuat in cauza, valoarea de circulatie a imobilului tip vila evaluat la data de 24.04.2013 este de 208.000 euro ( 905.900 lei).

Instanta a solicitat ca expertul sa realizeze evaluarea separata a imbunatatirilor efectuate de catre paratul-reclamant dupa data desfacerii casatoriei, retinandu-se, pe baza declaratiei paratului-reclamant confimata de catre reclamanta-parat, conform Procesului-verbal din 24.04.2013, ca aceste imbunatatiri constau in cabina de dus, cinci aparate de aer conditionat Split – marca HUX de 9000 BTU, poarta metalica de 2,00 ml x 1,80 ml, centrala termica si un semineu functional.

Ulterior reclamanta-parat a sustinut ca acest semineu exista la momentul separarii partilor, depunand fotografii, prin raspunsul la obiectiuni expertul aratand ca exista anumite diferente fata de semineul actual, fiind evaluat semineul existent inainte de desfacerea casatoriei la suma de 12.009 lei.

Din valoarea imobilului a fost scazuta c/val. acestor imbunatatiri in suma totala de 17.616 lei ( la semineu s-a luat in calcul numai suma de 3.741 lei reprezentand imbuntatatirile efectuate dupa desfacerea casatoriei, retinandu-se ca acesta exista la momentul desfacerii casatoriei), urmand ca paratul-reclamant sa fie obligat la plata catre reclamanta –parat a jumatate din suma rezultata, cu titlu de sulta.

Pe capatul de cerere privitor la obligarea paratului-reclamant la plata catre reclamanta –parata a contravalorii lipsei de folosinta a imobilului incepand cu data de 29.10.2009 si pana in prezent, evaluata de expert la suma de 54.000 euro, s-a analizat daca sunt indeplinite conditiile raspunderii civile delictuale cerute de art. 998-999 C. civ. respectiv fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu, precum și vinovăția.

S-a retinut ca reclamanta-parata a fost cea care a parasit domiciliul comun, sustinand ca a facut acest lucru deoarece era supusa in mod constant si premeditat unor conditii de stres si promiscuitate create si intretinute de parat, in scopul de a o determina pe aceasta sa paraseasca imobilul precum si faptul ca lipsa de folosinta locativa a imobilului suferita de aceasta a fost determinata cu rea credinta de conduita abuziva si culpabila a paratului.

Instanta a constatat ca niciuna din aceste sustineri nu a fost dovedita, neprobandu-se ca paratul-reclamant a fost cel care a determinat-o pe fosta sa sotie, prin actiunile si comportamentul sau – care sa poata fi incadrate ca „fapta ilicita” sa plece din casa.

In raspunsul la intrebarea nr. 9 din interogatoriul administrat la termenul din 02.10.2014 („recunoasteti ca nu mi-ati solicitat niciodata dupa parasirea imobilului din ., sector 1 sa locuiti in aceasta?”) reclamanta-parata a raspuns ca nu putea sa-i solicite sa locuiasca cu el si ca el i-a spus ca poate sta si ea, dar ca el nu pleaca pana nu isi primeste cei 30.000 USD.

Instanta a avut in vedere si faptul ca, in situatia in care reclamanta-parata ar fi dorit sa locuiasca in aceasta casa si nu se intelegea cu fostul sot pentru realizarea partajului prin buna invoiala, avea posibilitatea de a promova actiunea de partaj imediat sau la scurt timp dupa desfacerea casatoriei, aceasta intelegand insa sa stea in pasivitate mai bine de opt ani.

In consecinta, retinand ca nu este indeplinita conditia existentei unei fapte ilicite a paratului reclamant a respins ca neintemeiata aceasta cerere, nemaifiind necesara analizarea celorlalte conditii, care trebuie intrunite cumulativ.

In privinta cheltuielilor de judecata, vazand disp. art. 274 alin. 1 si 276 cod proc. civ., retinand pe capatul de cerere privitor la partaj ca in astfel de procese partile sunt tinute sa plateasca cheltuielile de judecata proportional cu cotele de patricipare la dobadirea bunurilor comune retinute, instanta a compensat in parte cheltuielile de judecata ( constand in taxe de timbru, onorariu expert, onorariu avocat, conform documentelor justificative depuse la dosar) si a obligat paratul-reclamant la plata catre reclamanta parata a sumei de 5000 lei reprezentand cheltuieli de judecata.

Reclamanta –parata O.-M. C. (născ.T.), a formulat apel împotriva sentinței civile nr.5213 din 26 martie 2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. unic_, solicitand a constata că sentința apelată este netemeinică și nelegală și cerând ca, în consecință, să se dispuna admiterea apelului și, în principal, să se respinga excepția de prescripție extinctivă admisă de instanța de fond, să se anuleze hotărîrea atacată și să trimita cauza spre rejudecare la prima instanță, cu obligația pentru judecătorii fondului de a respecta dezlegarea dată problemelor de drept de către instanța de apel, precum și aceea de a păși la administrarea unor noi probe pe care instanța de apel le va socoti necesare pentru soluționarea obiectivă și temeinică a cauzei.

In subsidiar, a solicitat să se constate că, in mod greșit prima instanță a soluționat procesul fără a intra in judecata fondului capătului de cerere privind pronunțarea unei hotărîri care să tină loc de tranzacție și, in consecință, admițând apelul, să anuleze hotărârea atacată și să judece procesul cu evocarea fondului, încuviințând și administrând noi probe.

In drept, s-au invocat dispozițiile art. 282 și urm. din vechiul Cod de procedură civilă, precum și pe dispozițiile art.460 și urm. din noul Cod de procedură civilă.

In motivarea cererii, in fapt, apelanta a sustinut ca, prin hotărarea apelată ,s-a dispus in mod greșit admiterea excepției formulate de pârâtul-reclamant privind prescrierea dreptului material la acțiune pentru capătul de cerere din acțiunea conexată privitor la pronunțarea unei hotărîri care să țină loc de tranzacție referitoare la partajarea bunurilor comune și, în consecință, în mod nelegal s-a dispus respingerea cererii respective ca fiind prescrisă.

Prin concluziile scrise partea I formulate și depuse în numele ei și pentru ea (reclamanta-pârâtă O. M. C.) de apărătorii sai in vederea pronunțării sentinței, au fost învederate instanței de fond următoarele argumente care erau suficiente pentru a fi condus instanța de fond la soluția corectă a respingerii excepției de prescriere a dreptului material la acțiune:

Regula generală privind începutul prescripției dreptului la acțiune avea o dublă consacrare legislativă în legislația civilă anterioară.

Astfel, potrivit art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958: „Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită", iar art. 1886 din Codul Civil de la 1864 dispune că„nicio prescripție nu poate curge mai înainte de a se naște acțiunea supusă acestui mod de stingere".

Urmare a diligentelor exclusive, prin sentința civilă nr. 9796 din data de 20.05.2011 pronunțată de Judecătoria Sector 1 in dosarul nr._/299/2009 (accesiune imobiliara artificiala), irevocabilă prin nerecurare, instanța de judecată a admis acțiunea formulată și a constatat că apelanta este proprietar asupra construcției compusă din parter, etaj și mansardă, edificată pe terenul în suprafață de 210 m.p. situat în București, sectorul 1, ..

Executarea promisiunii prin încheierea de bună-voie a actului sau prin pronunțarea unei hotarîri nu se putea realiza decât ulterior momentului obținerii unei hotarîri judecătorești definitive și irevocabile cu privire la accesiunea artificială a construcției, care să consfințească dreptul de proprietate al soților cu privire la imobilul construit.

In lipsa existenței formale a imobilului construit în patrimoniul comun al soților, anterior acestui moment era imposibilă din punct de vedere juridic introducerea unei acțiuni avînd ca obiect pronunțarea unei hotarîri care să țină loc de tranzacție în conformitate cu înscrisul intitulat «Declarație» si datat 18.IX.2002.

In aceste condiții, este evident faptul că termenul de prescripție nu a început să curgă de la data semnării promisiunii de tranzacție încheiată la data de 18.IX.2002, astfel cum aceasta este consemnată în înscrisul intitulat "declarație" din data de 18 septembrie 2002, cum în mod eronat a susținut pârâtul prin întâmpinare.

Termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 a început să curgă de la momentul efectiv în care titularul dreptului la acțiune, reclamanta-pârâtă, a avut posibilitatea juridică reală să acționeze, sentința civilă nr. 9796 a fost pronunțată la data de 20.V.2011.

Sentința civilă nr. 9796 din data de 20.V.2011 a rămas irevocabilă prin nerecurare la data de 6.VI.2011.

In concluzie, termenul de prescripție de 3 ani a început să curgă la data de 6.VI.2011.

Cererea de chemare în judecată a fost introdusă la data de 29.X.2012 (Dosar nr._/299/2012 conexat conform încheierii de ședință din data de 30.1.2013 la prezenta cauză, dosar nr._ )inăuntrul termenului general de prescripție de 3 ani prevăzut de dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

Pentru toate aceste considerente, a solicitat respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul-reclamant prin întâmpinare .

Din cele 12 argumente aduse de apărătorii ei în demonstrarea netemeiniciei și nelegalității excepției invocate de pârâtul-reclamant privind prescrierea extinctivă a dreptului material al exercitării acțiunii pentru pronunțarea unei hotărîri care țină loc de tranzacție în cadrul procesului de partaj și în sprijinul corectei soluții de respingere a respectivei excepții, instanța de fond nu a făcut nimic altceva în argumentarea soluției sale greșit adoptate decât să reproducă argumentul enunțiativ legal învederat de ea la pct.5, și anume: „... potrivit art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958: „Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită", iar art. 1886 din Codul Civil de la 1864 dispune că „nicio prescripție nu poate curge mai înainte de a se naște acțiunea supusă acestui mod de stingere".

In rest, niciunul dintre celelalte 11 argumente aduse de ea nu a fost măcar enunțat în paragrafele 1-8 conținute în pagina nr.8 a sentinței civile nr.5213 din 26 martie 2014, nicidecum să fi fost analizat și înlăturat motivat vreunul în temeiul vreunor contra-argumente. Iar aceasta echivalează parțial cu o adevărată nemotivare a soluției admiterii excepției.

Este adevărat că, în cuprinsul paragrafelor 5-8 din pagina nr.8 a motivării sentinței, instanța de fond însăilează o argumentare a soluției de admitere a excepției, dar această așa-zisă argumentare superficială este și falsă din punct de vedere juridic și netemeinică sub aspect faptic

Instanța de fond a ignorat faptul că obligația de a face asumată de pârâtul- reclamant F. A. G. prin "declarația" olografă din data de 18 septembrie 2002, prin promisiunea încheierii unei tranzacții judiciare de sistare a devălmășiei asupra bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei și pentru împărțirea lor în condițiile menționate în respectivul înscris sub semnătură privată - scris, datat și semnat personal de F. A. G. - viza existența unui partaj judiciar. Ca atare, acțiunea sa pentru pronunțarea unei hotărîri care să țină loc de încheierea respectivei tranzacții judiciare de sistare a devălmășiei asupra bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei și pentru împărțirea lor în condițiile menționate în "declarația" olografă a pârâtulu-reclamant F. A. G. din data de 18 septembrie 2002 era condiționată suspensiv și subsecventă introducerii unei acțiuni de partaj judiciar a bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei, iar nicidecum ea nu era o acțiune de sine stătătoare și supusă termenului general de prescripție extinctivă de 3 ani curgând de la data facerii promisiunii de încheiere a tranzacției judiciare.

Or, acțiunea de partaj este o acțiune reală declarativă și imprescriptibilă extinctiv nefiind supusă vreunui termen de prescripție extictivă.

De altfel, potrivit dispoziției alineatului 3 al articolului 7 al Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, „ Dacă dreptul este sub condiție suspensivă sau cu termen suspensiv prescripția începe să curgă de la data cînd s-a împlinit condiția sau a expirat termenul"

In schimb, instanța de fond i-a imputat reclamantei-pârâtă O. M. C. că, timp de 7 ani de la terminarea divorțului, nu ar fi făcut niciun demers în vederea lichidării comunității de bunuri și că s-ar fi complăcut în pasivitate, deși ea ar fi putut să introduca cererea în constatarea accesiunii imobiliare artificiale încă de la data terminării edificării construcției.

Este adevărat că, potrivit prevederilor art. 728 din vechiul Cod civil, nimeni nu poate fi obligat a rămâne în stare de indiviziune. Dar aceasta nu înseamnă și că, mutatis mutandis, instanța de fond ar fi fost îndreptățită să statueze că ar fi existat o obligație de a fi intentat imediat acțiunea în constatarea accesiunii imobiliare artificiale și, de îndată după aceea, de a intenta acțiunea de partaj.

Iar imputarea instanței de fond că s-ar fi complăcut în pasivitate și că nu ar fi făcut niciun demers în vederea lichidării comunității de bunuri este total nefondată și netemeinică.

I-a prezentat avocatului mandatat, o lista cu demersurile făcute de ea, încă din anul 2003, pentru obținerea retroactivă a autorizației de construcție care le-a lipsit la edificarea construcției din cauza atitudinii culpabile și mincinoase a fostului soț. Și i-a dat și copii de pe înscrisurile doveditoare ale respectivelor demersuri pentru a le depune la dosar.

A considerat necesar să învedereze și instanței de apel că, pentru obținerea autorizației de construcție pentru imobilul din ., sector 1 București, a făcut următoarele demersuri:a obținut Certificatul de Urbanism nr. / 2003 - a depus dosarul pentru P.U.D. si acesta a fost semnat de Comisia de Urbanism si a primit toate avizele de utilități + avizul de la Comisia Circulație si de la Coordonare rețele; apoi ar fi trebuit sa intre la validare la consilierii din Primăria sectorului 1 (etapa finală) (PUD nr._/28.10.2003), urmare demersurilor făcute cu bună credință, pentru a intra în legalitate - casa a fost ridicata și finisată din vara anului 1999 și până în toamna anului 2000, iar în anul 2000 a apărut P.U.G.-ul (plan urbanistic general) care schimba, printre altele, și reglementările pentru C.O.T. (coeficient ocupare teren - era de 47%, iar legea apărută ulterior, în 2000, cerea să fie doar de 20%), iar în vecinătate existau nenumărate construcții cu situații similare, pentru care PUZ-ul a fost aprobat, or legea nr.50/1991 a construcțiilor fusese abrogată în 2002) s-a trezit că i s-a dresat proces-verbal de contravenție pentru construirea fără autorizație și că i s-a aplicat o amendă contravențională de 15.000.000 lei vechi:după ce a plătit amenda de 15.000.000 lei cu bani dați de tatăl ei, a făcut alte documentații pentru obținerea unui alt certificat de urbanism (a oprit dosarul pentru P.U.D. întrucât i s-a explicat ca nu are șanse reale si trebuie mers pe varianta obținerii P.U.Z.-ului;a obținut Certificatul de Urbanism nr. 2090 / 28.07.2004 (după ce a plătit amenda), nu a mai continuat demersurile pentru obținerea P.U.D. (proiect

urbanistic de detaliu) deoarece nu se respecta indicatorul C.U.T. (coeficient de

utilizare al terenului) și nici POT-ul, care era 40%, iar legal ar fi fost 20%, a încercat obținerea P.U.Z.-ului, a obținut toate avizele de utilități necesare pentru P.U.Z., a obținut avizul Comisiei de Circulație, a fost în audientă la Comisia de Urbanism a Primăriei Mun. București, unde a depus dosarul sub nr._ /12.XI.2004 - pentru susținerea P.U.Z.- și a primit răspuns negativ,iar apoi dosarul nu a fost aprobat nici la Comisia tehnică (Primăria Capitalei - Serv. Urbanism) (răspuns: arh. Sef B.).

La data de 25.X.2004 a fost a fost intentată acțiunea Primăriei Sectorului 1 București formulată în contradictoriu cu pârâta T. O. M. (dosarul format vechi nr._/299/2004, devenit ulterior dosarul nr._/25.X.2004 ) și prin care s-a cerut a se dispune desființarea lucrărilor nelegal efectuate la adresa din București, sectorul 1, ., în termen de 3 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărîrii.

Prin sentința civilă nr. 8250 din 6 septembrie 2005 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._/2004 (fost dosarul nr._/299/2004), a fost admisă acțiunea Primăriei Sectorului 1 București formulată împotriva sa și s-a dispus desființarea lucrărilor nelegal efectuate la adresa din București, ., sectorul 1 în termen de 3 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărîrii.

In considerentele acestei sentințe s-a aratat că O. M. T., a plătit amenda de 15.000.000 lei și că a depus la dosar chitanța de plată.

A declarat apel la Tribunalul București (dosarul nr._/3/2005). Apelul a fost respins ca fiind nefondat la data de 21 ianuarie 2006.

A declarat recurs la Curtea de Apel București. La 13 septembrie 2006, Secția a IV-a a Curții de Apel București i-a respins recursul ca fiind nefondat.

Și, în timp ce fostul soț, pârâtul-reclamant F. A. G., locuia liniștit în casă, fără a fi participat la vreunul dintre procese și fără a fi restituit suma de 30.000 $ SUA primită ca avans din sultă, a așteptat ca să treacă si să împlinească termenul de prescriere extinctivă a posibilității Primăriei Sectorului 1 București de a cere executarea silită a sentinței irevocabile de demolare nr.8250 din 6 septembrie 2005.

Și termenul de prescripție extinctivă așteptat s-a împlinit la data de 13 decembrie 2009.

Ulterior a formulat acțiunea în constatarea accesiunii imobiliare artificiale și care a făcut obiectul dosarului nr. unic_/299/2009 al Judecătoriei Sectorului 1 București, acțiune soluționată favorabil prin sentința civilă nr. 9796 pronunțată la data de 20 mai 2011.

Nici la suportarea cheltuielilor materiale ale acestui proces (taxa de timbru și onorariul expertului evaluator, precum și onorariul de avocat în sumă de 5.000 EURO) pârâtul-reclamant F. A. G. nu a participat, deși locuia în casă în continuare, dar, în schimb, nu numai că locuia în casă, dar a și refuzat să închirieze casa sau o parte din ea persoanelor doritoare care au contactat-o în acest scop, și a mai și deschis un punct de lucru și de show room pentru o firmă căreia i-a închiriat spațiu în acest scop.

Așa fiind, este evident că în mod greșit și nelegal instanța de fond a apreciat că putea să caera constatarea accesiunii imobiliare artificiale și partajarea bunurilor comune fără a fi fost observate prevederile imperative ale Legii cadastrului și publicității imobiliare nr.7/1996 (modificată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 41/2004, aprobată prin Legea nr. 499/2004), care nu puteau fi aduse la îndeplinire atâta vreme cât casa construită fără autorizație de construire se găsea în proces pentru desființare.

A mai sustinut apelanta ca, în mod greșit, prima instanță, prin hotărîrea atacată cu apel, nu a acordat relevanța juridică probatorie cuvenită înscrisului sub semnătură privată intitulat "declarație" din data de 18 septembrie 2002.

In pofida faptului că instanța de fond a reținut și a declarat veridicitatea înscrisului olograf din data de 18 septembrie 2002 dat de F. A. G. tatălui sau și intitulat "declarație" (pag.7/8 ale sentinței atacate), înlăturând susținerile vădit nesincere ale pârâtului-reclamant F. A. G. că ar fi dat acea declarație sub imperiul emoțiilor și numai pentru a scăpa mai repede de ea și de familia sa, instanța de fond nu a statuat că acel înscris este un înscrisul sub semnătură privată și nu i-a acordat relevanta juridică de mijloc de probă, netrăgând din el concluziile juridice probatorii care se impuneau.

Indiferent de faptul dacă ar fi formulat sau nu acțiunea pentru pronunțarea unei hotărîri care să tină loc de încheiere a unei tranzacții judiciare în baza înscrisului olograf din data de 18 septembrie 2002 dat de pârâtul-reclamant F. A. G. si intitulat "declarație" acțiune formulată de apărătorii ei și care a făcut obiectul dos.nr._/299/2012 al Judecătoriei Sectorului 1 București, conexată la dosarul nr. unic_ al aceleiași judecătorii prin încheierea de ședință dată la termenul din 30 ianuarie 2013 - și indiferent dacă și cum ar fi fost soluționată acea acțiune, pe cale de excepție sau pe fond, favorabil sau nefavorabil, înscrisul din data de 18 septembrie 2002 dat de pârâtul-reclamant F. A. G., chiar dacă nu ar întruni din punct de vedere legal cerințele unui înscris sub semnătură privată, el are relevanța juridică probatorie prevăzută de lege, de mărturisire extrajudiciară specifică unui înscris olograf (adică scris, datat si semnat cu propria-i mână de parte) și pe care relevanța juridică probatorie prima instanță nu era îndreptățită s-o ignore sau s-o refuze. Așa fiind și, întrucât O.-M. C., a acceptat încă de la data de 24 septembrie 2002 - la termenul de judecată din procesul de divorț din dosarul nr._/2002 al Judecătoriei Sectorului 1 București (divorțul părților s-a pronunțat pe cale amiabilă, prin acordul părților, la aceeași dată de 24.IX.2002 prin sentința civilă nr. 7949) - și si-a dat consimțământul la clauzele de tranzacționare menționate de F. A. G. în înscrisul său olograf din 18 septembrie 2002, chiar dacă la vremea respectivă instanța de divorț a refuzat să ia act de înscrisul respectiv, deoarece nu avea certificat cadastral cu privire la construcție, și le-a cerut să renunțe la capătul de cerere privind partajul, instanța actuala de fond ar fi trebuit să constate că înscrisul probator respectiv dovedește următoarele aspecte:a.- că părțile și-au împărțit prin bună învoială bunurile mobile comune;b.- că F. A. G., fostul soț, a recunoscut caracterul de bunuri proprii ale Oliviei M. G., născută T., fosta soție, cu privire la bunurile mobile cumpărate și dăruite ca dar manual de părinții săi și a fost de acord ca aceasta să le ia din domiciliul conjugal;c- că foștii soți au fost de acord ca sistarea stării de devălmășie cu privire la imobilul teren si construcție bun comun din București, sectorul 1, ., să se facă prin atribuirea acestuia în deplină proprietate Oliviei M. G., născută T., fosta soție, cu obligarea acesteia la plata unei sulte către F. A. G., fostul soț;d.- că foștii soți și-au apreciat ei înșiși participarea contributivă avută de fiecare la dobândirea imobilului teren și construcție bun comun, i-au apreciat acestuia valoarea de circulație de la data respectivă și au stabilit sulta de 60.000$ (șaizecimii dolari) SUA care i se cuvenea lui F. A. G., fostul soț, pentru echivalarea cotei sale participatie;e.- că F. A. G., fostul soț, a mărturisit extrajudiciar că a primit în împrumut în scop personal de la O. M. G., născută T., fosta soție, suma de 20.000$ (douăzecidemii dolari) SUA, sumă provenită din vânzarea apartamentului proprietatea ei nr.10, din Bv. Tineretului nr.17, .,etj. 1; .- că F. A. G., fostul soț, a mărturisit extrajudiciar că a primit de la O. T., socrul său, suma de 10.000 $ (zecemii dolari USA) cu titlu de împrumut pentru majorarea capitalului său de la S.C. „REAL GROUP DISTRIBUTION" SA și pe care nu o restituise încă până la data de 18 septembrie 2002;g.- că F. A. G., fostul soț, a fost de acord cu novația juridică în privința celor două împrumuturi, în sensul ca ele să nu mai fie restituite, iar totalul de 30.000 $ (treizecimii USD) dat de însumare acelor două împrumuturi să fie considerat ca plată deja făcută anticipat în contul sultei de 60.000$ (șaizecimii USD) stabilite;h.- că F. A. G., fostul soț, a declarat că " Prin achitarea sultei de 30.000 $ (treizecimii USD), achitare ce va fi consemnată în chitanța ce se va întocmi la momentul respectiv, este rezolvată total problema împărțirii bunurilor comune, apelantul nemaiavând nici o altă pretenție de ordin material de la soția mea sau de la părinții acesteia."

Prima instanța trebuia să fi făcut analiza de fond a cauzei prin luare în considerare a tuturor acestor aspecte dovedite șl prin coroborarea sau nu a lor cu celelalte probe rezultate din restul mijloacelor de probă administrate în cauză.

Neprocedând astfel, prima instanță nu putea ajunge decât la stabilirea unor situații de fapt neadevărat e si la enunțarea unor raționamente eronate sau a unor adevărate sofisme, deci la soluționarea netemeinică si nelegală a cauzei.

A mai sustinut apelanta ca, în mod greșit, prima instanță a respins capătul de cerere prin care a solicitat obligarea pârâtului-reclamant la plata echivalentului lipsei de folosință a imobilului bun comun, apreciind că acordarea echivalentului lipsei de folosință locativă ar trebui să aibă la bază exclusiv răspunderea delictuală, iar nu și alternativa răspunderii pentru îmbogățirea fără justă cauză.

La dosarul cauzei există însă destule probe din care se putea trage și concluzia împiedicării ei ilicite de către pârâtul-reclamant în ceea ce privește folosirea și de către ea a imobilului (faptul că a schimbat poarta existentă și a schimbat periodic încuietorile de la poartă și de la casă, fără a-i remite și cheile de acces, faptul că a închiriat parțial casa fără acordul ei unei societăți comerciale folosind-o ca punct de lucru și showroom, etc.)

Totodata, prima instanță a greșit atunci când i-a respins capătul de cerere privind obligarea parâtului-reclamant la a suporta partea ce i se cuvine din onorariul de avocat în sumă de 5.000 EURO plătit de ea în procesul pentru constatarea accesiunii imobiliare artificiale motivând că nu există la dosar dovada acestei plăți.

Reclamanta O. M. C., reclamantă-pârâtă, i-a predat avocatului nu numai dovezile privind achitarea onorariului avocațial de 5.000 Euro, ci și acelea privind taxa de timbru și onorariul expertului achitat în dosarul nr._/299/2009 al Judecătoriei Sectorului 1 București. Toate acestea trebuia să fi fost cerute de domnul avocat ca să fie incluse la soluționarea partajului ca făcând parte din pasivul comunitar.

Tot la capitolul pasivului comunitar și al partajului trebuia să fi fost incluse și impozitele plătite pentru imobilul teren și construcție, suportate tot exclusiv de către reclamanta-pârâtă.

La data de 07 ianuarie 2015 apelanta a formulat precizari ale motivelor de apel solicitand ca, prin decizia ce se va pronunța, sa se admita apelul asa cum a fost motivat inițial cu următoarele precizări si dezvoltări, respectiv :sa ia act ca-si insuseste in totalitate motivele apel formulate inițial si este de acord cu atribuirea in natura către apelantul - parat - reclamant G. F. A. a imobilului teren si construcție situat in București, sector 1, .,obligarea apelantului - parat la plata sultei in cuantum de 634.130 lei corespunzător unei cote de contribuții a apelantei de70 % din masa partajabila si nu de 404.852,5 lei, cum în mod greșit a dispus instanța de fond, ce nu reprezintă nici 50 % din evaluarea făcuta de expert de 905.900 lei,oligarea apelantului - parat la plata sumei de 3.500 euro (platibili în lei la cursul BNR leu/eur de la data executării efective a plații) reprezentând 70% din onorariul de avocat de 5.000 euro achitat de apelanta in dosarul de accesiune imobiliara artificiala nr. 43._ asupra imobilului construcție din B.., Sector 1, ., bun care profita si apelantului- parat, obligarea apelantului - parat la plata cheltuielilor de judecata in prima instanța in cuantum de 19.162 lei, reprezentând 70% din soldul de 27.375,54 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata, calculat după operarea compensării cheltuielilor făcute de părțile litigante in prima instanța.

A solicitat obligarea apelantului parat la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de judecata in apel.

Soluția instanței de fond este nelegala si netemeinica si pentru următoarele motive:

De plano, in mod greșit, instanța de fond, a stabilit o cota de contribuție de 50% pentru pentru fiecare parte litiganta la dobândirea bunurilor supuse partajului.

A învederat ca reclamanta are o cota de contribuție de 70 % din bunurile ce fac obiectul partajului.

Astfel, magistratul fondului, in mod gresit nu a luat in considerare recunoasterile fara echivoc ale apelantului parat făcute in inscrisul denumit "Declarație" din data de 18.09.2002 care afirma ca, pe de o parte, apelantul a primit de la reclamanta suma de 20.000 USD, bani proprii, proveniți din vânzarea la data de 06.06.2002 a apartamentului reclamantei, proprietate exclusiva, dobândit inainte de căsătoria cu acesta.

A aratat instanței ca suma de 20.000 USD a fost folosita de apelantul parat pentru restituirea celor doua împrumuturi din data de 11.07.1999 si 23.06.1999 de 10.000 USD si 12.000 USD către I. C. I., respectiv L. Saramat si/sau efectuarea finisajelor interioare, a îmbunătățirilor care pretinde in mod nereal ca le-a făcut din surse proprii.

A mentionat ca sunt pretinse imprumuturi, întrucât, considera ca, acestea sunt plăsmuite, acte făcute pro causa, se va remarca ca sunt redactate aproape identic, fiind prevăzuta destinația banilor, intrucat un banal contract de împrumut intre persoane fizice nu (se) impune si nici nu se uzitează a menționa destinația împrumutului precum in cazul împrumuturilor făcute de la instituțiile bancare.

In oricare din situații suma de 20.000 USD au fost dați de reclamanta apelantului pentru acoperirea acestor "împrumuturi" si/sau pentru îmbunătățirile la imobil pe care apelantul parat susține, ca le-ar fi făcut din banii sai proprii.

Deși instanța de fond in mod greșit a apreciat ca inscrisul denumit "Declaratie" nu este o tranzacție, totuși, nu il poate lipsi de efecte in sensul aprecierii acestuia, potrivit principiului conversiunii actului juridic, respectiv al recunoașterii/mărturisirii fara echivoc sub propriul scris si semnătura apelantului ca a primit integral suma de 20.000 USD, bani proprii ai reclamantei.

In acest context este total nedevarata afirmația apelantului parat G. in întâmpinarea din cererea conexa nr._/299/2012 pag 3 paragraf 2 unde susține ca, din suma de 20.000 USD, apelanta ar fi achiziționat apartamentul din . moment ce acesta recunoaște ca a primit integral cei 20.000 USD de la reclamanta.

In esența, instanta de fond in mod vădit greșit, nu a luat in considerare suma de 20.000 USD, ca fiind folosita la edificarea construcției (prin restituirea împrumuturilor), ce face obiectul partajului, sunt banii proprii ai reclamantei C. O..

Potrivit înscrisului denumit "Chitanța" din 10.05.2000, tatăl sau i-a remis apelantului -parat suma de 10.000 USD in vederea majorării capitalului social al . SA.

Mai mult, a aratat instanței de apel ca, in cuprinsul actului denumit "Declarație" scrisa si semnata de apelantul parat G. la 18.09.2002, acesta recunoaste primirea de la tatăl, O. T. ,a sumei de 10.000 USD in scopul majorării capitalului social al . SA.

A invederat instanței ca apalantul - parat nu a folosit acești bani in scopul majorării capitalului social al societății menționate.

C. de participare a apelantului G. a fost de la început, 1999, si pana la in 2006, la radiere, de 12,5 % din capitalul social, acesta neaducand ca aport in numerar suma de 10.000 USD primita de la tatăl apelantei.

Nu in ultimul rând, instanța de fond nu a luat in considerare cheltueilile făcute exdusiv de către reclamanta, dar care profita si apelantului - parat G., astfel:impozite imobil din Crivesti nr. 6 —perioada 2007 - 2013 in suma totala de 2.461 lei, a se vedea filele 124 -126 din Voi. 1 si filele 13-19 din Vol. 2,amenda achitata de C. O. către Primărie pentru construirea fara autorizație in suma de 1500 lei/05.02.2004, filele 127 -129 Vol. 1.

Referitor la cota de contribuție, a solicitat sa se cenzureze si sa inlature in integralitate depozițiile martorilor sai ‚I. C. I. si Saramat L. cu privire la faptul primirii vreunei sume de bani .

Niciunul dintre ei nu sunt martori oculari ai remiterii de către părinții lui G. a vreunei sume de bani.

Pe scurt, paratul nu a dovedit ca exista niciun înscris, din care sa rezulte in mod concret veniturile acestuia astfel incat sa acopere măcar un procent de 30%, si cu atât mai puțin cota de 50 % de contribuție la achiziționare a terenului si edificarea construcției stabilita in mod greșit deprima instanța.

Acesta nu a avut niciun fel de venit pe scurta perioada a căsătoriei, dar totuși, instanța de fond a stabilit in mod greșit ca acesta are o cota de contribuție de 50 %, nesustinut prin nicio proba pertinenta si concludenta in acest sens.

Referitor la cota contribuție a apelantei a sustinut ca aceasta a dovedit cota de contribuție de 70 % la achiziționarea terenului si edificarea construcției, astfel:

Apelantul - parat G. recunoaște primirea sumei de 47.700 USD folosita la achiziționarea terenului si ridicarea construcției, bani primiți de la tatăl ei, exclusiv in considerarea calității de fica . - A se vedea filele 16,17 si 118-119 din Vol. 1 al dosarului cauzei înscrisul denumit Cheltuieli casa - Deviz din 04.04.2001.

Apelantul - parat G. recunoaște primirea sumei de 20.000 USD + 10.000 USD conform celor dovedite mai sus. - A se vedea filele 12-15,120-122 din Vol. 1.

Apelanta a depus dovada veniturilor obținute de la R.TVR precum si cele din activități de proprietate intelectuala din perioada 1998 - 2005 (filele 8-12 din Vol. 2 al dosarului cauzei).

A invederat ca, fara a avea acordul si/sau semnătura apelantei C. O., apelantul parat G. F. A. a semnat, a incheiat in calitate de comodant, contractele de comodat nr. S7 si 58 din 04.11.2011 ptr. spațiul din construcția ridicata din banii proprii ai sai, dar si din ajutorul financiar al părinților sai, cu S.C. SEMINEE AMBIENT SRL J_ .

Aceste contracte au fost folosite de apalantul - parat, respectiv depuse la Oficiul Registrului Comerțului de pe langa Tribunalul București in vederea înregistrării mențiunii privind schimbarea sediului social si a punctului de lucru al societății menționate la adresa imobilului din B.. Sector 1, . ce face obiectul prezentului dosar de partaj, astfel impiedicandu-o la o normala folosința a imobilelor ce fac obiectul dosarului de partaj.

De precizat ca in "spatele* acestei societăți se afla apelantul parat G., nr. de telefon al acestuia fiind trecut pe coordonatele de identificare ale societății la ORC .

A patra critica a soluției pronunțate de instanța de fond vizează greșita respingere a capătului de cerere referitor la obligarea apelantului parat la plata sumei de 5.000 euro.

De principiu, suma de 5.000 euro reprezintă un pasiv, o cheltuiala făcuta exclusiv de apelanta, in dosarul 43._ soluționat de Judecătoria sector 1 București prin ..2011, prin care s-a stabilit dreptul de proprietate asupra construcției ce face obiectul paratajului din prezenta cauza, si care profita si apelantului - parat G. F. A..

In acest context este firesc ca acesta sa participe, sa contribuie la aceasta cheltuiala in proporție de 70%, respectiv cu suma de 3.500 euro, altminteri ar reprezenta o îmbogățire fora justa cauza (art 992 NCCiv).

In acest sens, a depus dovezi din care rezulta suma totala de 5.000 euro echiv lei achitata societății de avocatura P. si Asociații.

In fine, ultima critica vizează gresita acordare a cheltuielilor de judecata, motivând instanța de fond ca "a compensat cheltuielile de judecata”, finalmente, obligând apelantul parat la plata sumei de doar 5.000 lei cheltuieli de judecata.

In drept, s-au invocat disp. art. 242 alin. ultim, 274, 282,287 si următoarele C.pr.civ., art. 992 C.pr.civ.

G. F. A. a formulta apel prin care a solicitat modificarea in parte a sentinței civile nr. 5213 pronunțata la data de 26 martie 2014.

Sentința atacata este netemeinica si nelegala pentru următoarele considerente:

Instanța de fond in mod neintemeiat a considerat ca inscrisul intitulat ""Declarație"" datat de 18.09.2002 avea valoare unei promisiuni de tranzacție.

In primul rând, inscrisul intitulat "Declarație" si datat 18.09.2902 nu reprezintă o promisiune de tranzacție, de care eventual instanța sa poată lua act printr-o hotărâre de expedient.

Astfel, tranzacția este un contract prin care partile termina un proces inceput sau preîntâmpina un proces ce se poate naște prin concesii reciproce, constând in renunțări reciproce la pretenții sau in prestații noi săvârșite sau promise de o parte in schimbul renunțării de cealaltă parte la dreptul litigios sau îndoielnic.

Inscrisul intitulat „Declarație" nu reprezintă o promisiune de tranzacție, intrucat acesta promisiune ar fi trebuit sa imbrace forma unui contract care ar fi trebuit sa fie incheiat intre,reclamanta si apelanta - reclamanta, si de asemenea sa indeplineasca condițiile legii.

Ca atare, tranzacția este un contract sinalagmatic care ar fi trebuit semnat de ambele parti si care sa fie intocmit in condițiile art.1179 Cod civil.

Inscrisurile sub semnătura privata sunt acele inscrisuri întocmite de parti, fara intervenția vreunui organ al statului, semnate de parti sau de partea de la care emana.

Condiția generala pentru valabilitatea inscrisului sub semnătura privata este semnătura pârtii sau, după caz, a pârtilor de la care emana înscrisul, insa este posibil ca, in unele cazuri, legea sa ceara si îndeplinirea unor condiții speciale.

Pentru valabilitatea actului sub semnătura privata, Codul Civil precizează condiția multiplului exemplar. Aceasta formalitate este ceruta in cazul înscrisurilor sub semnătura privata care constata convenții sinalagmatice. Formalitatea multiplului exemplar presupune ca inscrisul sa fie redactat in atâtea exemplare originale cate parti cu interese contrare sunt, iar, pe fiecare exemplar, sa se facă mențiune de numărul originalelor întocmite. Nerespectarea formalității multiplului exemplar atrage nevalabilitatea inscrisului ca mijloc de proba cu acest titlu.

In cauza de fata, declarația nu a fost semnata si de reclamanta si nici nu a fost întocmita in mai multe exemplare.

In aceste condiții, este evident ca acest înscris nu poate avea valoarea unei promisiuni de tranzacție.

Mai mult decât atat,ca părțile nu au înțeles sa soluționeze problemele patrimoniale dintre ele conform inscrisului intitulat " Declarație", rezulta si din faptul ca ulterior datei intocmirii acestui act unilateral, respectiv in data de 24.09.2002, prin act autentic (sentința civila nr.7949/24.09.2002) părțile au declarat in fata instanței de judecata ca renunța la judecata capătului de cerere privind partajul bunurilor comune prin tranzacție.

Ca in realitate apelantul si apelanta - reclamanta nu s-au inteles la nicio tranzacție rezulta din chiar atitudinea apelantei - reclamanata care, la data de 07.07.2011, face o propunere de partajare a imobilului prin atribuirea acestuia apelantei - reclamante si achitarea unei sulte de 50.000 euro. Or, in situația in care apelanta - reclamanta ar fi considerat ca partajul a fost făcut inca din anul 2002 si a achitat întreaga sulta, oferirea sumei de 50.000 euro cu titlu de sulta nu

are nicio rațiune logica.

Mai mult decât atât, in anul 2011 apelanta - reclamanta a inteles sa promoveze o acțiune de partaj, fara sa considere ca inscrisul intitulat " Declarație" ar reprezenta o promisiune de tranzacție.

Foarte important de menționat ca, din chiar cuprinsul inscrisului intitulat " Declarație, rezulta ca termenii concreți ai viitoarei tranzacții urmau sa fie stabiliți ulterior si ca aceasta tranzacție ce se va intocmi, se va depune in fata instanței la data de 24 septembrie 2002.

A mentionat ca niciuna dintre aceste condiții nu a fost indeplinita, sens in care nu se poate vorbi de o promisiune bilaterala de tranzacție.

De altfel, inscrisul intitlulat „Declarație" este nul având in vedere dispozițiile art. 36 din Codul Familiei conform cărora partajarea înainte de desfacerea căsătoriei se poate face numai pe cale judecătoreasca.

A menționat totodată ca acest inscris nu are nicio valoarea probanta întrucât este un act unilateral sub semnătura privata si a fost scris sub influenta emoțiilor si nu arata decât intenția de a scapă cat mai repede de un mariaj nefericit, in care soția l-a inselat de nenumărate ori, acesta fiind in fapt si motivul divorțului.

Inscrisul denumit "Declaratie" este lovit de nulitate si sub aspectul obiectului acestuia întrucât se refera la o . bunuri care nu au aparținut niciodată apelantului-intimat si reclamantei, ci unei societăți comerciale care are patrimoniu distinct.

F. de cele menționate mai sus este evident ca cele reținute de instanța de fond in sensul ca inscrisul denumit „ Declarație" reprezintă o promisiune de tranzacție sunt neintemeiate.

In mod neintemeiat instanța de fond a inclus in masa partajabila semineul realizat de apelant după divorț.

Astfel, semineul identificat de d-nul. expert nu este semineul care a existat inițial in imobil, semineul existent inițial era cu foc deschis si era total nefunctional. Semineul identificat de d-nul. expert si care se afla acum in imobil, este un semineu perfect funcțional cu focar din fonta, tot semineul fiind produs in Franța, spre deosebire de cel vechi care era manufacturat de un meseriaș.

Aceastea rezulta cu ușurința din planșele foto pe care le-a depus la dosarul cauzei.

Ca atare, a solicitat ca, din valoarea imobilului, sa fie scăzuta si contravaloarea șemineului montat de apelant.

Instanța de fond a calculat in mod eronat, sulta la care a fost obligat către apelanta-reclamanta.

Astfel, instanța a constatat ca valoarea de piața a imobilului este de 905.900 lei, din care se vor scădea 17.616 lei reprezentând îmbunătățirile făcute de către apelant.

Ca atare, valoarea imobilului fara imbunatatiri a fost de 888.284 lei. In aceste condiții sulta corespunzătoare cotei din imobil este de 444.142 lei, nu 404.882,5 lei cum a stabilit instanța de fond.

Instanța de fond in mod nelegal a compensat cheltuielile de judecata.

Astfel, instanța de fond nu a aratat care a fost modalitatea de compensare a cheltuielilor de judecata astfel incat sa ajungă la conluzia ca apelantul mai datoreaza 5.000 lei cheltuieli de judecata.

A aratat instanței ca atât apelantul – parat cat si apelanta-reclamanta au avut cheltuieli reprezentând onorariu avocat, onorariu expert si taxa de timbru.

Mai mult decât atât, instanța a respins solicitarea de pronuntare a unei hotărâri judecătorești care sa tina loc de tranzacție, formulata de apelanta-reclamanta.

In mod neintemeiat instanța de fond a respins solicitarea apelantului de constatare ca a avut o cotributie de 65% la dobândirea imobilului situat in București, . 1.

In mod neintemeiat instanța a constatat ca părțile au avut o contribuție egala la dobândirea imobilului situat in București, ., sector 1.

Astfel, instanța de fond, nu a cenzurat atitudinea nesincera evidenta a apelantei-reclamante cu privire la modalitatea de achiziționare a imobilului in litigiu. Apelanta-reclamanta in acțiunea conexa ce formează obiectul dosarului nr._/299/2012 a susținut ca imobilul a fost achiziționat cu banii din darul de nunta, iar in acțiunea ce formează obiectul dosarului nr._ arata ca ar fi cumpărat singura imobilul.

Instanța de fond nu a avut in vedere faptul ca apelanta-reclamanta a recunoascut o contribuție majoritara a apelantului.

Astfel, prin oferta de partajare din data de 07.07.2011 in care îi erau oferiți 50.000 euro cu titlu de sulta din valoarea imobilul evaluat, la acea vreme, la suma de 94.720 euro, reprezentând 53 % din valoarea imobilului. In atare condiții chiar apelanta - reclamnata a recunoascut așadar ca a avut o contribuție de doar 47%.

Instanța de fond nu a avut in vedere depoziția martorului L. Saramet din care rezulta ca a imprumutat de la acesta suma de 12.000 USD in vederea achiziționării terenului. In aceste condiții rezulta ca apelantul a achitat in intregime valoarea terenului.

Astfel, asa cum rezulta din cele doua chitanțe sub semnătura privata apelantul a imprumutat suma de 12.000 USD de la L. Saramat in vederea achiziționării terenului si suma de 10.000 USD de la I. C. lonut in vederea construirii casei.

A aratat ca cele menționate in cele doua chitanțe sub semnătura privata au fost recunoscute in fata instanței de judecata sub prestare de jurământ, cei doi martori respectiv L. Saramat si I. C. lonut.

Mai mult decât atât, tot din depozițiile celor doi martori, a rezultat ca, in anul 1999, in timpul construcției imobilului, părinții s-au stabilit in SUA si au vândut un apartament in București cu suma de 40.000 USD, suma pe care i-au dat-o integral pentru continuarea contructiei.

De asemenea, contribuția la edificarea construcției a apelantului a constat si in munca prestata zilnic asa cum rezulta din chiar depozițiile martorilor audiați la solicitarea reclamantei, fiind practic diriginte de șantier timp de 2 ani ceea ce a dus substanțial la reducerea costurilor construcției.

Anterior, tot el a fost acela care a participat efectiv la demolarea construcției care a existat pe teren si care se afla . de degradare.

Foarte important de menționat este faptul ca apelanta - reclamanta din iunie 2002, înainte de pronunțarea divorțului dintre parti nu a mai locuit niciodată in imobilul in litigiu, nu a făcut nicio activitate de amenajare a acestuia, nu a ingrijit acest imobil.

In realitate, din anul 2002 apelantul a fost acela care a locuit efectiv in acest imobil si s-a ingrijit de acesta, menținând imobilul in stare buna.

In cursul anului 2010, i-a adus numeroase îmbunătățiri ( a montat cabina de dus la mansarada, a amenajat curtea imobilului plantând pomi si plante ornamentate, a vopsit gardul împrejmuitor din lemn, a zugrăvit atât exteriorul cat si interiorul imobilului, a izolat exteriorul casei cu termosistem, a vopsit ușile interioare,a montat o noua poarta la intrare, a montat un nou semineu in living, a vopsit acoperișul si burlanele etc).

A menționat ca toate acestea au adus un spor de valoare imobilului.

F. de cele arătate mai sus a solicitat admitearea apelului asa cum a fost formulat.

In drept, s-au invocat dispozițiile art. 282 si următoarele Cod procedura civila.

Ambele parti au formulat intampinare la apelul declarat de partea adversa solicitand respingerea acestuia, fiecare mentinand punctul sau de vedere exprimat pe larg in cererile formulate la fond si in propriile cereri de apel.

In cadrul judecarii cererii in apel, tribunalul a incuviintat pentru parti proba cu inscrisuri .

La data de 23.09.2015 apelanta –intimata a formulat o cerere de reducere a catimii pretentiilor datorata unor erori de calcul .

Analizand apelurile declarate in functie de criticile invocate, tribunalul urmeaza sa le admita pentru urmatoarele motive:

In ceea ce priveste critica vizand solutionarea exceptiei prescriptiei dreptului material la actiune fata de inscrisul sub semnatura privata intitulat „ declaratie „ din data de 18.09.2002:

La data de 18.09.2002, paratul-reclamant a intocmit inscrisul intitulat “Declaratie” prin care arata ca este de acord sa imparta bunurile dobandite in timpul casatoriei cu sotia sa astfel: sotia sa primeasca in deplina proprietate si posesie imobilul teren si constructie situat in Bucuresti, ., sector 1, urmand sa primeasca in deplina proprietate si posesie autoturismele Peugeot 306 si F. Ducato apartinand patrimoniului . SRL al carui asociat este precum si actiunile detinute la . SA.

A recunoscut dreptul de proprietate asupra tuturor bunurilor mobile aflate in locuinta, ca apartinand sotiei sale, fiind achizitionate cu bani proveniti de la printii sai, respectiv primite ca dar manual de la acestia.

Pentru egalizarea loturilor, a mentionat paratul-reclamant ca este de acord sa primeasca suma de 30.000 USD cu titlu de sulta, recunoscand ca in acest scop a mai primit alti 30.000 USD ( 20.000 USD de la sotia sa din vanzarea apartamentului proprietatea sa si 10.000 USD de la socrul sau, suma primita cu titlu de imprumut pentru majorarea capitalului social la . SA, astfel ca, la momentul achitarii sultei de 30.000 USD, se va rezolva problema impartirii bunurilor comune, nemaiavand nicio pretentie de ordin material de la sotia sa.

In acest scop, a specificat ca este de acord cu intocmirea de catre socrul sau a unei tranzactii care sa fie depusa in procesul de divort la termenul din 24.09.2002, urmand a se mentiona in tranzactie si termenul de plata a sultei mentionate.

Ulterior, prin sentinta civila nr. 7949/24.09.2002 Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti a desfacut casatoria prin acordul sotilor luand act de renuntarea acestora la capatul doi al cererii vizand incheierea unei tranzactii de impartire a bunurilor comune .

Referitor la inscrisul intitulat “Declaratie”, scris, semnat, datat de catre paratul-reclamant la 18.09.2002, tribunalul considera ca, din punct de vedere juridic, acesta reprezinta un act unilateral al paratului-reclamant prin care acesta face unele recunoasteri vizand caracterul bunurilor dobandite in timpul casatoriei, invederand ca este de acord cu sistarea starii de devalmasie, cu impartirea bunurilor comune, urmand ca reclamanta-parata sa ii plateasca sulta de 30.000 USD . A mai recunoscut ca a primit de la sotia sa suma de 20.000 USD, provenita din vanzarea aprtamentului proprietatea acesteia si suma de 10.000 USD de la socrul sau, O. T., cu titlu de imprumut pentru majorarea capitalului . SA « .

Tribunalul considera ca acest inscris are valoarea juridica a unei recunoasteri facuta de autorul sau, ci nu a unui act juridic care sa nasca in sarcina sa obligatia de a incheia in viitor un contract de tranzactie . Prin urmare, data fiind calificarea sa juridica, nu se poate pune in discutie incidenta exceptiei prescriptiei dreptului material la actiune in acest caz .

Din dosar rezulta ca inscrisul mentionat a fost redactat la Cabinetul de Avocat al socrului sau, discutia fiind purtata intre paratul-reclamant si socrul sau. Incheierea unei tranzactii presupune un acord de vointa al ambelor parti semnatare, valabil si liber exprimat prin care acestia sa stinga un litigiu .

Or, rezulta ca, partile nu au ajuns la o intelegere pentru redactarea unei tranzactii intrucat au renuntat la acest petit in cadul cererii de divort .

In consecinta, tribunalul va respinge exceptia prescriptiei dreptului material la actiune pe capatul de cerere privind pronuntarea unei hotarari de tranzactie, ca neintemeiata.

In privinta criticilor vizand cota de participare a sotilor la dobandirea bunurilor comune:

Reclamanta-parata a solicitat instantei sa constate ca a vut o cota de contributie majoritara la dobandirea bunului comun ( 70%), sustinand ca a fost ajutata de tatal sau la suportarea costurilor materialelor si manoperei necesare construirii si finalizarii casei, contributia sa, in acest mod, la edificarea constructiei fiind in suma de 47.000 USD.

La randul sau, paratul-reclamant a pretins o cota de contributie de 65% la dobandirea imobilului, argumentand ca s-au folosit pentru dobandirea terenului si edificarea constructiei, suma de 40.000 USD primita de la parintii sai si sume importante de bani imprumutate de la diversi prieteni ai sai.

Se constata ca, la mai putin de un an de la incheierea casatoriei, partile au cumparat, prin contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 930/25.06.1999, terenul in suprafata de 201 mp situat in Bucuresti, sector 1, ., pe care, conform contractului, se afla o constructie compusa din doua camere, aflata in stare avansata de degradare.

Pretul terenului – in suma de 10.000 USD - a fost achitat integral la data incheierii actului.

In ce priveste provenienta sumei de bani folosita pentru cumpararea terenului,din probele administrate, se constata ca reclamanta-parata nu a dovedit sustinerile sale in sensul ca banii ar fi provenit din darul de nunta, paratul-reclamant dovedind ca a imprumutat suma de bani necesara cumpararii terenului de la prietenul sau Saramat L., acesta din urma, audiat in calitate de martor, declarand ca in anul 2009 paratul-reclamant i-a cerut o suma de bani in scopul achizitionarii unui teren pentru ridicarea unei case, fiind intocmita si o chitanta in acest sens.

Din probele administrate mai rezulta ca, imediat dupa achizitionarea terenului, a fost inceputa ridicarea constructiei, lucrarile durand aproximativ 2-3 ani.

Implicat activ in edificarea constructiei a fost paratul-reclamant, avand acesta suportul financiar substantial al tatalui reclamantei-parata.

Astfel, din depozitia martorului O. C. –S. care era angajat al firmei V. apartinand paratului-reclamant, s-a retinut ca, in perioada edificarii constructiei, paratul-reclamant a fost prezent mai mult pe santier, neglijand atributiile pe care le avea in cadrul firmei, de care s-a ocupat mai mult martorul, acesta din urma fiind solicitat pentru a transporta cu autovehiculul firmei muncitorii, pentru a achizitiona materialele necesare, potrivit indicatiilor paratului-reclamant.

Si martorul C. C., care a avut o colaborare cu fostii soti aproximativ 5-8 luni in perioada cuprinsa intre finalizarea finisajelor exterioare si finalizarea finisajelor interioare, a relatat despre faptul ca s-a ocupat de transportul muncitorilor cu acelasi autotvehicul apartinand firmei V., ca mergea sa cumpere materiale, conform listei intocmite de catre paratul-reclamant, afirmand ca, pe santier, l-a vazut mai mult pe parat, el fiind cel care supraveghea lucrarile.

In privinta banilor folositi pentru pentru plata muncitorilor si achizitionarea materialelor, ambii martori au aratat ca banii le erau dati, in cea mai mare parte, de tatal paratei –reclamanta, acesta asigurand si cazarea muncitorilor pe tot parcursul edificarii constructiei, . sa.

Si cei doi martori audiati la propunerea paratului-reclamant au aratat ca acesta a fost implicat in ridicarea casei, fiind tot timpul pe santier.

Tot din depozitiile martorilor s-a retinut ca imobilul constructie a fost ridicat conform indicatiilor paratului-reclamant, neexistand un proiect, martorul C. C. afirmand ca i-a auzit pe muncitori discutand despre acest lucru, practic imobilul fiind construit in regie proprie, folosindu-se muncitori adusi de tatal reclamantei-parata, despre care avea cunostinta de la un prieten al sau care isi edificase cu aceasta echipa propria casa.

Din probele dosarului rezulta ca aceasta constructie a fost ridicata fara autorizatie de construire, acesta fiind motivul pentru care reclamanta-parata s-a adresat instantei judecatoresti pentru pronuntarea unei hotarari prin care sa se constate dreptul de proprietate asupra constructiei prin efectul accesiunii imobiliare artificiale.

Paratul-reclamant a dovedit faptul ca la data de 23.09.1999 a incheiat un contract de proiectare cu o firma care ar fi trebuit sa intocmeasca proiectele in vederea obtinerii autorizatiei de construire, insa acest demers nu a fost finalizat.

In privinta contributiilor banesti la ridicarea casei, chiar paratul –reclamant, la interogatoriul administrat, a recunoscut ca tatal reclamantei-parata a contribuit cu suma de 47.700 USD.

Totodata, tribunalul ia in considerare in favoarea reclamantei-parata si recunoasterea paratului –reclamant din declaratia data la data de 18.09.2002, prin care acesta primea suma de 20.000 USD ce nu a fost cheltuita in timpul casatoriei, ci in scopul realizarii unei impartiri a bunurilor comune .

Cat priveste suma primita de 10.000 USD, folosita pentru majorarea capitalului social al . SA, de la tatal reclamantei-parata, tribunalul considera ca aceasta nu prezinta relevanta in solutionarea cauzei, atata timp cat banii nu au fost afectati edificarii constructiei, fiind vorba de un alt raport juridic existent intre paratul-reclamant si tatal reclamantei- parata.

A mai sustinut paratul-reclamant ca are o cota de contributie majorata si prin faptul ca parintii sai i-au dat suma de 40.000 USD rezultati din vanzarea unui imobil in Bucuresti, pe care a folosit-o la edificarea casei . Martorul I. C. I. si martorul Saramat L. au declarat ca au cunostinta de acest aspect, insa depozitia lor nu se coroboreaza cu nici un alt inscris cu data certa care sa sustina temeinic aceasta afirmatie, in conditiile in care este contestata de cealalta parte, iar martorul L. Saramat a sustinut ca paratul-reclamant mai are o sora care a fost si ea ajutata de parinti cu bani, fara a cunoaste daca din aceeasi suma . In consecinta, tribunalul nu va lua in calcul aceasta suma de bani pentru aprecierea cotelor de contributie ale sotilor .

De asemenea, in privinta veniturilor sotilor, tribunalul constata ca reclamanta-parata a facut dovada ca avea un loc de munca stabil si realiza venituri importante din salariu si drepturi de proprietate intelectuala, pe cand, paratul-reclamant a facut dovada ca avea o firma, fara a se proba care era venitul sau lunar in perioada casatoriei .

F. de considerentele expuse si de prevederile art. 296 Cod proc.civ., tribunalul va admite apelurile si va schimba in parte sentinta civila apelata in sensul ca va constata contributia partilor la dobandirea bunurilor comune de 70% pentru reclamanta-parata si de 30% pentru paratul-reclamant .

Tribunalul considera ca reclamanta-parata a reusit sa inlature prezumtia de comunitate prin administrarea probelor in sensul ca a avut o cota de contributie majorata la dobandirea bunurilor comune .

In privinta atribuirii imobilului, desi initial reclamanta –parata a solicitat atribuirea imobilului, in cererea de apel precizata la data de 07.01.2015, a solicitat atribuirea imobilului catre paratul-reclamant cu obligarea acestuia la plata sultei corespunzatoare .

Prin raportul de expertiza tehnica judiciara incheiat de catre expert M. A. S., s-a stabilit valoarea imobilului la suma de 905.900 lei din care se deduc imbunatatirile efectuate dupa desfacerea casatoriei si efectuate de catre paratul-reclamant astfel cum au fost retinute de instanta de fond la suma de 17 .616 lei, fara a deduce uzura acestora .

In consecinta, tribunalul va obliga paratul-reclamant la plata sultei de 621.798 lei catre reclamanta-parata, corespunzator cotei de contributie de 70 % ce se va achita in termen de 90 de zile de la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti.

In privinta criticii vizand lipsa de folosinta a imobilului :

Relativ la acest capat de cerere . in mod corect, a retinut instanta de fond ca nu sunt intrunite cerintele prevazute de art. 998-999 Cod Civil respectiv fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu, precum și vinovăția.

Din cadrul interogatoriilor administrate, se retine ca reclamanta-parata a fost cea care a parasit domiciliul comun, sustinand ca a facut acest lucru deoarece era supusa in mod constant si premeditat unor conditii de stres si promiscuitate create si intretinute de parat, in scopul de a o determina pe aceasta sa paraseasca imobilul, precum si faptul ca lipsa de folosinta locativa a imobilului suferita de aceasta a fost determinata cu rea credinta de conduita abuziva si culpabila a paratului.

Or, prin probele administrate, aceasta nu a facut dovada ca paratul-reclamant a manifestat un comportament calificat „ drept ilicit „ asa incat sa o determine sa nu mai foloseasca imobilul .

Răspunderea civilă delictuală este definită ca îndatorire a oricărei persoane de a respecta regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune si de a nu aduce atingere, prin acțiunile ori prin inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.

Prin urmare, răspunderea civilă delictuală este declanșată ca urmare a cauzării unui prejudiciu printr-un fapt ilicit .

Or, privit din acest punct de vedere, in speta nu este indeplinita prima conditie de angajare a raspunderii, respectiv cea a savarsirii unei fapte ilicite .

A sustinut reclamanta –parata ca a fost impiedicata astfel sa obtina venituri din inchirierea imobilului, insa tribunalul constata ca nu a facut diligente pentru a intra in posesia acestuia prin introducerea unei actiuni de partaj a bunurilor comune, daca . fost presata de lipsa locuintei .

De altfel, aceasta nici nu a reclamat ca nu ar fi avut unde sa locuiasca, ca a fost nevoita sa stea cu chirie platind sume importante de bani, ci, doar, dupa o lunga perioada de timp, a initiat cererea de fata .

Tribunalul va inlatura sustinerile sale legate de faptul ca a fost in imposibilitate sa faca partajul imobilului intrucat acesta nu avea autorizatie de construire, si abia dupa indelungate demersuri juridice, a reusit sa intre in legalitate . Insa, tribunalul apreciaza ca existau mijloace juridice pentru ca aceasta sa obtina o rezlovare a problemelor ivite .

Prin urmare, aceasta solicitare nu este intemeiata.

Cu privire la critica vizand acordarea cheltuielilor efectuate cu procesul purtat pentru . imobilului, cat si a cheltuielilor efectuate pentru plata impozitelor aferente:

Tribunalul constata ca, la data de 08.12.2009, reclamanta-parata a sesizat Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti cu o cerere de chemare in judecata solicitand, in contradictoriu cu parata Sector 1 prin Primarul Sectorului 1, sa se constate existenta dreptului de proprietate in temeiul accesiunii imobilare artificiale asupra constructiei situata in Bucuresti, ., sector 1, prin sentinta civila nr. 9796/20.05.2011 admitandu-se sub acest aspect actiunea si constatandu-se ca reclamanta este proprietar asupra constructiei edificate pe terenul in suprafata de 210 mp situate in Bucuresti, ., sector 1.

Din inscrisurile administrate in apel ( filele 64-67 ) rezulta ca reclamanta-parata a achitat pentru dosarul mentionat suma de 5000 euro aparatorului care a castigat procesul .

Totodata, inscrisurile de la filele 238-240 din dosarul de apel, atesta ca reclamanta-parata a suportat impozitul aferent imobilului, aspect recunoscut la interogatoriu si de catre paratul-reclamant .

De asemenea, pentru ridicarea imobilului fara autorizatie de construire, reclamanta –parata a primit o amenda contraventionala in cuantum de 1500 lei la data de 05.02.2004 potrivit procesului verbal nr. 16, fila 27 dosar conex .

Or, conform art. 325 alin. 2 Cod civil, sotii sunt obligati sa contribuie, in raport cu mijloacele fiecaruia, la cheltuielile casniciei cat si la acelea legate de bunurile aflata in patrimoniul comun .

In consecinta, cum aceste cheltuieli sunt aferente imobilului bun comun al sotilor, tribunalul considera ca paratul-reclamant trebuie sa suporte deopotriva o parte din acestea potrivit cotelor de contributie astfel determinate in apel.

Asadar, va obliga paratul-reclamant la plata catre reclamanta-parata a sumei de 7408,92 lei reprezentand 30% din sumele achitate cu titlu de onorariu de avocat in dosarul nr._/299/2009 al Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, taxe locale si amenda contraventionala in legatura cu imobilul in litigiu .

In ceea ce priveste critica vizand cheltuielile de judecata :

Tribunalul constata ca ambele parti au efectuat cheltuieli de judecata in proces, respectiv au achitat taxa de timbru proportional cotelor de contributie solicitate, expertiza, onorarii avocat .

Vazand prevederile art. 274-276 Cod proc.civ., admiterea in parte a ambelor cereri, solutia pronuntata, tribunalul va proceda la compensarea cheltuielilor de judecata avand in vedere si faptul ca procesul de partaj profita ambelor parti, fiecare avand calitate de reclamant-parat .

Cu privire la critica apelantului-parat-reclamant vizand semineul:

Tribunalul constata din raspunsul la obiectiuni depus la dosar la data de 18.11.2013 ca, la data convocarii partilor, reclamanta –parata nu a mentionat ca semineul functional exista inainte de data desfacerii casatoriei.Ulterior, prin obiectiunile formulate, a prezentat fotografii realizate inainte de desfacerea casatoriei din care rezulta existenta unui semineu care prezenta unele diferente fata de semineul actual . D. urmare, expertul a apreciat valoarea semineului existent in timpul casatoriei si a reapreciat cuantumul total al imbunatatirilor.

Tribunalul considera asadar ca aceasta critica nu este fondata, semineul existand in timpul casatoriei, iar paratul-reclamant i-a adus imbunatatiri .

F. de aceste considerente, tribunalul va mentine restul dispozitiilor sentintei apelate .

In ceea ce priveste cheltuielile de judecata efectuate in apel, tribunalul, fata de prevederile art. 274-276 Cod prc.civ. va compensa cheltuielile de judecata in apel, avand in vedere solutia pronuntata de admitere a ambelor apeluri, partile urmand sa suporte fiecare cheltuielile aferente .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelurile declarate de apelanta reclamantă C. O. M. cu domiciliul procesual ales în București, ., ., ., sector 1 – la Cabinet Individual „Avocat H. A.” și apelantul pârât G. F. A. cu domiciliul procesual ales la Cabinetul de Avocat I. O. M. din București, Calea Călărași nr.168, ., sector 3, împotriva sentinței civile nr. 5213/26.03.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._ .

Schimba in parte sentinta civila apelata in sensul ca:

Respinge exceptia prescriptiei dreptului material la actiune pe capatul de cerere privind pronuntarea unei hotarari de tranzactie, ca neintemeiata .

Constata contribuita partilor la dobandirea bunurilor comune de 70 % pentru reclamanta – parata si de 30 % pentru paratul-reclamant .

Obliga paratul-reclamant la plata sultei in cuantum de 621.798, 8 lei catre reclamanta-parata ce se va achita in termen de 90 de zile de la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti .

Obliga paratul-reclamant la plata catre reclamanta - parata a sumei de 7408,92 lei reprezentand 30 % din sumele achitate cu titlu de onorariu de avocat in dosarul nr._/299/2009 al Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, taxe locale si amenda contraventionala in legatura cu imobilul in litigiu .

Compenseaza cheltuielile de judecata .

Mentine restul dispozitiilor sentintei apelate .

Compenseaza cheltuielile de judecata in apel.

Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare .

Pronuntata in sedinta publica azi, 09.12.2015

PREȘEDINTEJUDECĂTOR GREFIER

D. A. DuduCorina P. G. I.

Red. Jud. D.D.

Thred. M.G./4 ex./05.02.2016

Judecătoria sector 1

Jud. fond – F. A. P.

← Ordin de protecţie. Decizia nr. 4640/2015. Tribunalul BUCUREŞTI		Pensie întreţinere. Decizia nr. 5016/2015. Tribunalul BUCUREŞTI →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Ordin de protecţie. Decizia nr. 4640/2015. Tribunalul BUCUREŞTI Pensie întreţinere. Decizia nr. 5016/2015. Tribunalul BUCUREŞTI