Contestaţie la executare. Decizia nr. 498/2016. Tribunalul BUCUREŞTI

Decizia nr. 498/2016 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 03-05-2016 în dosarul nr. 498/2016

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCUREȘTI – SECȚIA A III A CIVILĂ

DOSAR NR._

Decizia civilă nr. 498 R

Ședința publică de la 03.05.2016

Tribunalul constituit din:

Președinte – I. N.

Judecător – E. M. S.

Judecător – C. V. A.

Grefier – Ș.-M. B.

Pe rol, soluționarea cererii de recurs formulată de recurenții intimați R. M., P. N., C. V., B. M. și C. L. în contradictoriu cu intimații L. E. R., P. I. L., MIGLEȘ G., A. A., N. I., P. S., I. E., S. M., B. G., P. R. și A. G. și cu intimatul contestator M. JUSTIȚIEI, împotriva sentinței civile nr._/28.11.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București. În cauza având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.

Procedura de citare a părților este legal îndeplinită cu părțile din dosar prin citare la ușa instanței.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința, care învederează instanței ca prezenta cauza suspendata prin încheierea de ședința din data de 11.02.2015 in temeiul art.155/1 C.pr.civ. a fost repusa pe rol in vederea discutării perimării, după care,

Tribunalul, precizează că, potrivit dispozițiilor art 111 alin. (5) din noul ROIIJ, care statuează că: „Repunerea pe rol a cauzei după suspendare, pentru continuarea judecății, pentru perimare sau pentru pronunțarea hotărârii ca urmare a încheierii acordului de mediere, se va realiza de completul inițial învestit cu soluționarea cauzei, chiar dacă între timp și-a schimbat compunerea. „ compunerea completului este formată din președinte: I. N., Judecător: E. M. S., Judecător: C. V. A..

Tribunalul din oficiu invoca excepția perimării cererii de recurs și reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL

Asupra recursului de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 02.04.2014 sub nr._, a fost formulată cerere de recurs de către recurenții intimați R. M., P. N., C. V., B. M. și C. L., în contradictoriu cu intimații L. E. R., P. I. L., MIGLEȘ G., A. A., N. I., P. S., I. E., S. M., B. G., P. R. și A. G. și cu intimatul contestator M. JUSTIȚIEI, împotriva sentinței civile nr._/28.11.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, în dosarul cu nr._, în cauza având ca obiect contestație la executare.

Constatându-se că recurenții-intimați nu și-au îndeplinit obligația pusă în sarcina lor, respectiv nu au indicat domiciliul intimatei B. G. și nu au depus 11 exemplare ale motivelor de recurs pentru a fi comunicate, tribunalul a suspendat cauza, prin încheierea de ședință din data de 11.02.2015, până ce recurenții-intimați, vor îndeplini această obligație.

S-a dispus repunerea cauzei pe rol în vederea discutării perimării, fiind acordat termen de judecată la data de 05.04.2016.

La termenul de judecată din data de 05.04.2016, a fost lipsă de procedură cu intimații I. E. și B. G. tribunalul dispunând citarea acestora la ușa instanței, acordând termen la data de 03.05.2016.

La termenul de judecată din data de 03.05.2016, Tribunalul, din oficiu, a invocat excepția perimării cererii.

Analizând actele și lucrările cauzei civile de față, instanța reține următoarele cu privire la excepția de perimare:

Din verificarea actelor de la dosar rezulta ca în cauză la data de 11.02.2015 s-a dispus suspendarea judecării cauzei, ca urmare a constatării faptului că recurenții-intimați nu și-au îndeplinit obligația pusă în sarcina lor, respectiv nu au indicat domiciliul intimatei B. G. și nu au depus 11 exemplare ale motivelor de recurs pentru a fi comunicate, în temeiul art. 1551 C.proc.civ.

După suspendare și până la data repunerii pe rol la 03.05.2016, în cauză nu s-a mai efectuat nici un act de procedură de către partea interesată care să aibă ca efect întreruperea termenului de perimare, de niciuna dintre părți.

Potrivit art. 248 C.pr.civ. orice cerere de chemare in judecat, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar si împotriva incapabililor, daca a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.

În speță, instanța constată că pricina a rămas în nelucrare timp de mai mult de un an, termenul de perimare începând să curgă de la data pronunțării încheierii de ședință din data de 11.02.2015, prin care s-a dispus suspendarea judecății. Termenul de perimare s-a împlinit, în condițiile art. 101 alin. 3 C.proc.civ., la data de 11.02.2016.

Perimarea, ca sancțiune de drept procesual operează în măsura în care se constată că există culpa părții interesate în rămânerea pricinii în nelucrare pe perioada prevăzută de lege.

În cauză, suspendarea s-a dispus ca urmare a neîndeplinirii de către recurentul-intimat a obligațiilor puse în vedere de către instanță.

Suspendarea legală a judecății ca urmare a neîndeplinirii de către recurentul-intimat a obligațiilor stabilite de către instanță în cursul judecății, în lipsa îndeplinirii în termenul legal de perimare a unui act de procedură întreruptiv, atrage perimarea deoarece presupune lăsarea pricinii în nelucrarea din culpa părții, în speță intimata-reclamantă căreia îi revine obligația de a îndeplini îndatoririle stabilite de instanță.

Din analiza actelor dosarului nu reiese că în cursul termenului de perimare până la data repunerii pe rol în vederea discutării excepției de perimare partea interesată, recurentul-intimat, ar fi efectuat un act cu efect întreruptiv de perimare. De asemenea, nu s-a făcut dovada că în cauză ar fi intervenit vreuna din situațiile prevăzute de art. 250 C.proc.civ. care conduce la suspendarea termenului de perimare.

Față de situația de fapt reținută și de dispozițiile legale menționate, în temeiul art. 252 C. pr.civ., tribunalul apreciază că excepția de perimare invocată din oficiu este întemeiată și urmează să o admită și să constate perimate recursurile formulate de recurenții intimați R. M., P. N., C. V., B. M. și C. L..

Pentru aceste motive

In numele Legii

DECIDE

Constată perimate recursurile formulate de recurenții intimați R. M., P. N., C. V., B. M. și C. L. în contradictoriu cu intimații L. E. R., P. I. L., MIGLEȘ G., A. A., N. I., P. S., I. E., S. M., B. G., P. R. și A. G. și cu intimatul contestator M. JUSTIȚIEI, împotriva sentinței civile nr._/28.11.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București.

Irevocabilă.

Pronunțată in ședință publică, astăzi, 03.05.2016.

PREȘEDINTE JUDECĂTORJUDECĂTOR,

I. N. E. M. S. C. V. A.

GREFIER

Ș.-M. B.

Red. Jud. CVA

Thred. CVA./Ș.M.B./2 ex.

Judecătoria Sectorului 4 București

Jud. Fd: M. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 498/2016. Tribunalul BUCUREŞTI