Contestaţie la executare. Decizia nr. 215/2016. Tribunalul BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 215/2016 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 18-01-2016 în dosarul nr. 215/2016
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCUREȘTI – SECȚIA A III-A CIVILĂ
DOSAR NR._
Decizia civilă nr.215A
Ședința publică din data de 18.01.2016
Tribunalul constituit din:
Președinte – M. M. P.
Judecător – T. S.
Grefier – Ș.-M. B.
Pe rol judecarea cererii de apel formulate de apelanta – contestatoare C. Națională pentru Compensarea Imobilelor în contradictoriu cu intimatul P. M. G., împotriva sentinței civile nr.5607/24.04.2015 pronunțate de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr._ , având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
Se expune referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, după care:
Nefiind cereri formulate, excepții invocate sau probe de administrat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și reține apelul în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra prezentului apel, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București sub nr._, contestatoarea Carnu C. – G. a solicitat în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. – D.R.D.P. București anularea actelor de executare întocmite în dosarul execuțional nr.3463/2013, respectiv a adresei de înființare a popririi nr.3463/13.11.2014 și a încheierii nr.3463/07.05.2013, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr.5607/24.04.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, s-a hotărât: respinge contestația la executare privind pe contestatorul C. N. pentru Compensarea Imobilelor in contradictoriu cu intimatul P. G., ca neîntemeiată; respinge cererea de suspendare a executării silite, ca rămasă fără obiect.
În considerentele sentinței civile pronunțate, prima instanță a reținut:
Astfel, cu privire la incidența în speță a dispozițiilor art.41 din Legea 165/2013, instanța constată că, prin Decizia civilă nr. 1280/25.02.2014 pronunțată în dosarul nr._, Curtea de Apel C. a hotărât cu putere de lucru judecat că nu există vreun impediment la emiterea deciziei privind acordarea de măsuri reparatorii în echivalent intimatului creditor în cotă de 1/1, conform sentinței civile nr. 237/21.09.2011, pronunțată de Tribunalul M. în dosar nr._ (filele 19 față-verso, 20 vol. I din dosar). Astfel, Curtea de Apel C. a reținut că contestatorul CNCI poate emite titluri de despăgubire în procedura veche specifică CCSD constituită potrivit Legii 247/2005, însă doar în ipotezele art. 41 alin. 1 din Legea 165/2013, adică doar pentru dosarele aprobate. A mai arătat Curtea de Apel C. că în cauză este vorba de un dosar aprobat, în sensul legii noi, întrucât vechea Comisie a examinat legalitatea privind nerestituirea în natură și, neconstatând nici o nelegalitate sau neclaritate cu privire la dosar, ci doar cu privire la cota de 1/1, clarificată prin hotărâre judecătorească, a propus ca acesta să intre în următoarea etapă, cea a evaluării. Cum vechea Comisie (CCSD) nu și-a îndeplinit obligația de a evalua și emite titlul de despăgubiri într-un termen rezonabil, iar noua Comisie (contestatorul CNCI), care a preluat atribuțiile vechii comisii, trebuie să îndeplinească aceleași proceduri ca și vechea Comisie, prin obligarea noii Comisii la emiterea titlului de despăgubiri nu se contravine noilor proceduri stabilite prin noua lege (Legea 165/2013).
De asemenea, instanța constată că nerespectarea de către contestator a unor hotărâri judecătorești irevocabile și nelegalitatea deciziilor de invalidare nr. 173/23.01.2014 și nr. 174/23.01.2014 emise de contestator sunt confirmate nu doar de Decizia civilă nr. 1280/25.02.2014 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, ci și de sentința civilă nr. 23/02.04.2015 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ . Prin sentința civilă nr. 23/02.04.2015, Tribunalul M. a hotărât următoarele: „admite contestația (formulată de P. M. G. în contradictoriu cu CNCI). Anulează deciziile de invalidare nr. 173/2014 și 174/2014. Obligă intimata să emită în favoarea contestatorului titlu de despăgubire în cuantum de 14.014 lei (Ron), sumă rezultată în urma deducerii despăgubirilor în cuantum de 12.951 lei (RON), respectiv 22.644 lei (ROL) încasate de acesta în anul 1989, actualizate cu coeficientul de actualizare, din suma stabilită în raportul de evaluare întocmit în dosarul înregistrat cu nr. 3887/CC/2005 (în cota de 1/1), respectiv 26.965 lei (RON). Obligă intimata să emită în favoarea contestatorului titlu de despăgubire în cuantum de 23.682 lei (RON), sumă rezultată în urma deducerii despăgubirilor în cuantum de 28.073 lei (RON), respectiv 35.000 lei (ROL) încasate de acesta în anul 1989, actualizate cu coeficientul de actualizare, din suma stabilită în raportul de evaluare întocmit în dosarul înregistrat cu nr. 3888/CC/2006 (în cotă de 1/1), respectiv 51.755 lei (RON).”
Curtea Europeană a statuat în Cauza Ș. împotriva României sau Hornsby împotriva Greciei că faza executării silite trebuie considerată ca făcând parte integrantă din noțiunea de „proces” în sensul art. 6 din Convenție, întrucât dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți. Aceeași situație se regăsește și în cauză, deoarece în lipsa demersurilor contestatorului de a emite în favoarea intimatului creditor P. G. decizia privind acordarea de măsuri reparatorii în echivalent în cotă de 1/1, conform sentinței civile nr. 237/21.09.2011, se poate aprecia că există un refuz de respectare a hotărârii (respectiv a deciziei civile nr. 3486/17.04.2013 pronunțată de Tribunalul M., definitivă și irevocabilă).
Or, a arătat Curtea, administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință, dacă se refuză sau se omite executarea unei hotărâri, ori se întârzie executarea sa, garanțiile art. 6 își pierd rațiunea.
Referitor la cheltuielile de executare silită din în dosarul de executare nr. 598/2014, instanța constată că acestea au fost stabilite cu respectarea Ordinului MJ nr. 2550/2006 și a Legii 188/2000.
Instanța reține că prin titlul executoriu (decizia civilă nr. 3486/17.04.2013 pronunțată de Tribunalul M.) s-a stabilit în sarcina contestatorului o obligație de a face intuituu personae, respectiv obligația de a emite în favoarea intimatului creditor P. G. decizia privind acordarea de măsuri reparatorii în echivalent în cotă de 1/1, conform sentinței civile nr. 237/21.09.2011. Nu este vorba deci de o obligație având ca obiect plata unei sume de bani. În această situație, devin incidente dispozițiile privind onorariile executorilor în cazul executării silite directe, stabilite la pct. 2 din anexa Ordinului MJ nr. 2550/2006, iar nu cele privind onorariile în cazul executării indirecte prin urmărirea mobiliară a creanțelor (pct. 3 din anexa Ordinului MJ nr. 2550/2006 și art. 39 al. 1 din Legea 188/2000).
Cum potrivit pct. 2 din anexa Ordinului MJ nr. 2550/2006, în situația executării silite directe, onorariul executorului pentru debitorul persoană juridică este cuprins între 60 lei și 5200 lei, instanța constată că B. D. și D. a stabilit în mod corect cuantumul onorariului (496 lei cu TVA inclus), care în nici un caz nu poate fi considerat exagerat și disproporționat față de activitatea desfășurată de executor.
În ceea ce privește TVA-ul, fiind o taxă pe care executorul nu o reține pentru el, ci o virează imediat la bugetul de stat, nu se include în cuantumul onorariului propriu-zis, dar se impută tot celui ce se face vinovat pentru declanșarea procedurii de executare silită.
Pe cale de consecință, pentru considerentele anterior expuse, instanța va respinge contestația la executare ca neîntemeiată.
Asupra cererii de suspendare a executării silite, instanța reține că solicitarea este rămasă fără obiect, în condițiile în care cauza se află la momentul procesual al soluționării pe fond a contestației la executare, având în vedere dispozițiile art. 718 alin. 1 Cod procedură civilă, din redactarea cărora rezultă că instanța poate suspenda executarea până la soluționarea contestației la executare.
Împotriva sentinței civile nr.5607/24.04.2015 pronunțate de Judecătoria Sectorului 3 București, contestatoarea C. Națională pentru Compensarea Imobilelor a declaratapel, înregistrat la data de 22.09.2015 pe rolul Tribunalului București – Secția a III-a Civilă, apel prin care a solicitat schimbarea în tot a sentinței apelate și admiterea contestației la executare astfel cum a fost formulată.
În motivarea apelului, apelanta - contestatoare a susținut:
I. Instanța de fond nu a constatat ca rămasă fără obiect somația emisă în dosarul de executare nr. 398/2014 aflat pe rolul B.E.J.A. D. și D..
În acest context, în susținerea excepției invocate, a rămânerii fără obiect a somației mai-sus menționate, precizează că la data de23.01.2014 C.N.C.I, a emis Decizia de invalidare nr, 173 si Decizia de invalidare nr 174, situație în care vă învederăm faptul că a soluționat dosarele de despăgubire nr. 3887/CC și nr. 3888/CC, în conformitate cu dispozițiile Legii 165/2013, îndeplînîndu-și obligația instituită prin Decizia civilă nr. 3486/17.04-2013, pronunțată în dosarul nr._, Decizia civilă nr._/06.11.2013, pronunțata în dosarul nr._ și prin Decizia civilă nr. 1280/25.02.2014, pronunțată în dosarul nr._ .
În acest context, solicită să se observe faptul că instanța de fond nu a luat în considerare faptul că C.N.C.I., în virtutea prerogativelor legale cu care a fost investită, și-a îndeplinit obligațiile dispuse de instanță încă din data de 23.01.2014, analizând dosarele creditoarei cu nr. 3887/CC ai nr, 3888/CC, dosare ce conțin dispozițiile nr. 281/05.11.2010 și 247/10.09.2010, prin care s-au propus măsuri reparatorii pentru imobilul-locuință (în suprafață de 63,21 m.p., respectiv de 101,31 mp.) situat în satul Halânga, . M., în temeiul dispozițiilor art. 21 alin. 5 din Legea nr 165/17.05.2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România..
Mai mult decât atât, consideră că instanța de fond nu a interpretat în mod corespunzător dispozițiile Legii 165/2013.
Potrivit dispozițiilor art. 21 alin, 5) din Legea nr, 165/17.05.2013 „Secretariatul Comisiei Naționale, in baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punct de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră Îndreptățită la măsuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naționale poate solicita documente Fn completarea entităților investite de lege, titularilor dosarelor și oricăror altor instituții care ar putea deține documente relevante,"
Apreciază că, din cele de mai-sus, reiese cu claritate faptul că legiuitorul a stabilit, în mod expres, în sarcina C.N.C.I., obligația de a soluționa dosarele de despăgubire potrivit noilor atribuții, care presupun verificarea legalității documentelor ce au stat la baza propunerii de acordare de măsuri reparatorii.
Modul de soluționare a dosarelor intimatului este susținut și de jurisprudența recentă a Curții Constituționale a României.
Prin Decizia nr. 269/2014, Curtea Constituțională a reținut că CNCI are obligația "de a verifica existența dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat, de a aprecia cu privire la întinderea acestuia și de a evalua despăgubirile cuvenite în cazul în care, după examinarea dosarului, aceasta ajunge la concluzia că solicitantul este titularul dreptului de proprietate, precum și de a emite decizia de compensare în puncte a acestora."
Menționează că potrivit dispozițiilor art. 32 din Legea nr. 165/2013, creditorul a beneficiat în favoarea sa de un termen de 120 de zile, în care avea posibilitatea legală de a completa dosarul cu înscrisurile solicitate
Ca urmare a analizării dosarului în conformitate cu prevederile Legii nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, s-au dispus următoarele:
>în privința dosarului nr. 3887/CC, din analiza actelor ce formează obiectul dosarului, s-a constatat faptul că valoarea imobilului ce face obiectul Dispoziției nr. 247/10.09.2010, emisă de Primarul comunei Izvoru Bîrzii, stabilită prin aplicarea grilei notariale de către Secretariatul Comisiei Naționale este de 4.591,20 lei, iar valoarea actualizată a despăgubirilor încasate în anul 1987 a fost de 12.951,47 lei, rezultând, astfel, o diferență de -8.360,27 lei, C. emițând Decizia nr. 174/23.01.2014;
>în privința dosarului nr. 3888/CC, din analiza actelor depuse la dosar, s-a constatat că valoarea imobilului ce face obiectul Dispoziției nr. 281/05,11.2010, emisă de Primarul comunei Izvoru Bîrzii, stabilită prin aplicarea grilei notariale de către Secretariatul Comisiei Naționale este de 7.585,20 lei, iar valoarea actualizată a despăgubirilor încasate în anul 1989 a fost de 28.073,02 lei, rezultând, astfel, o diferență de -20.487,82 lei, C. emițând Decizia de invalidare nr. 173/23,01.2014.
II. Un al doilea motiv sub care înțelegem să criticăm sentința apelată îl constituie nereducerea cheltuielilor de executare și a onorariului de executor calculat da B.E.J.A. D. și D., în dosarul nr. 598/2014, prin încheierea privind stabilirea cheltuielilor de executare din data de 20.08.2014. Astfel, apreciem că atât cheltuielile de executare, cât și onorariul de executor nu respectă dispozițiile legale în vigoare.
Onorariul de executare în cuantum de 516 tei, stabilit în raport cu obligația de a face, nu respectă dispozițiile Legii nr 188/2000 și ale Ordinului Ministerului Justiției nr. 2550/C/2006.
Prin actele normative menționate nu se prevede în mod expres onorariul executorului în ceea ce privește executarea obligației de a face, prin urmare onorariul maxim care poate fi stabilit de către executor în astfel de cazuri este cel prevăzut la pct. 12 din OMJ nr. 25S0/C/2006, respectiv 200 lei.
Atâta timp cât textul de lege nu prevede în mod expres cuantumul onorariului executorului în ceea ce privește executarea unei obligații de a face, acesta nu poate fi decât cel prevăzut la pct. 12 din OMJ nr. 2550/C/2006, cu atât mai mult cu cât procedura de executare a acestui tip de obligații nu presupune participarea executorului judecătoresc decât într-o măsură limitată la emiterea somației și a actelor de executare.
Solicită instanței să verifice „complexitatea" actelor de executare efectuate, având în vedere că executorii judecătorești, care sunt învestiți prin lege să îndeplinească un serviciu de interes public, nu pot prejudicia, în mod nejustificat, pe una din părțile procedurii de executare silită, în speța dedusă judecății, considerăm că acest cuantum al cheltuielilor de judecată poate fi cenzurat de instanța de judecată, care trebuie să verifice dacă cheltuielile stabilite în procesul-verbal au fost necesare pentru efectuarea executării, dacă sunt reale și dacă nu sunt disproporționate față de volumul de muncă depus de cei implicați în executare.
În speța de față, putem observa că în încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare a fost inclus un onorariu în cuantum de 516 lei, nejustificat de mare în raport cu munca depusă.
Nu în ultimul rând, vă aducem la cunoștință onorată instanță că pretențiile născute în faza executării silite se valorifică exclusiv între părțile raportului obligațional, fără participarea executorului judecătoresc, iar cenzura actelor îndeplinite de executor se realizează, în condițiile legii, de instanțele judecătorești.
Intimatul P. M. G. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a apelului.
În fapt, în motivarea întâmpinării, intimatul a arătat:
Apelul formulat de CNCI considera ca Instanța Judecătoreasca a Sectorului 3 București in sentința civila nr. 5607/24.04.2015 ca fiind netemeinica si nelegala, deoarece respectivii au emis decizii de invalidare nr. 173 si 174 conform Legii nr. 165/2013. Mint cu nerușinare, asa cum au făcut in toți cei 4 ani de tergiversări, deoarece Legea nr. 165/2013 art. 41 alin. 1 ii contrazice.
P. la aparitia acestei Legi nr. 165/17.05.2013 subsemnatul deținea doua hotărâri judecătorești definitive si irevocabile sentința civila nr. 237/21.09.2011 si Decizia nr. 3486/17.04.2013 care obliga CNCI sa emită decizii reparatorii in cota de 1/1 si nu decizii de invalidare motivând art. 21 alin. 6 din Legea nr. 165/2013, art ce se aplica samsarilor imobiliari (cei care au cumpărat drepturi litigioase).
Subsemnatul in cele doua dosare cu nr. 3887 si 3888, conform actului de partaj voluntar existent la dosar este proprietar de drept pe ambele imobile, deoarece conform acestui act de partaj in 2004 am devenit propietar si pe dosarul 3887 in care am avut calitatea de moștenitor.
Conform art. 41 alin. 1 din Legea nr. 165/2013 invocata de C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, hotărârile judecătorești emise pana la data intrări in vigoare a respectivei Legi se face in 5 ani si se plătesc in 5 transe egale.
De asemenea dosarele sale au fost lucrate de comisia veche inca din anul 2010-2011, neclara fiind cota parte care a fost lămurită de Tribunalul M. definitiv si irevocabil prin sentința nr. 237/21.09.2011.
C. Națională pentru Compensarea Imobilelor in mod fraudulos indica art. 21 alin 5 din Legea nr. 165/2013 precum secretariatul procedează la verificarea dosarelor etc.
Fals, dosarele erau lucrate după cum afirmam anterior in anul 2010-2011 definitiv si irevocabil fara a cade in sarcina CNCI-ului de a emite alte decizii decât cele hotărâte de instanța de judecata, adica cota de 1/1, care conform rapoartelor de evaluare intocmite de expert evaluator P. P., conform hotărârii Tribunalului M., au valoarea după cum urmează: dosar nr. 3887 in valoare de 26.965 Ron; dosar nr. 3888 in valoare de 51.755 Ron.
Aceste sume au fost stabilite si de Tribunalul M. sentința civila nr.23/02.04.2015 in ^dosarul_ .
După cum se afirma si in sentința nr. 5607/24.04.2015, se invoca Curtea Europeana art. 6 din Convenție, in care doamna judecător stabilește ca, conform sentinței civile nr. 237/21.09.2011, se poate aprecia ca exista un refuz de respectare a hotărârii (respectiv a deciziei civile nr. 3486/17.04.2013 pronunțata de Tribunalul Mehedinti,definitiva si irevocabila).
Analizând actele și lucrările dosarului în raport cu motivele de apel invocate și potrivit art.479 din C.proc.civ., tribunalul reține:
În dosarul de executare nr.598/2014 al B.E.J.A. D. și D., la data de 08.05.2014 a fost demarată executarea silită de către creditorul P. G. împotriva debitoarei C. Națională pentru Compensarea Imobilelor în vederea realizării obligației de a emite decizia privind acordarea de măsuri reparatorii în echivalent în cotă de 1/1, obligație stabilită prin următoarele titluri executorii: sentința civilă nr.237/21.09.2011 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ (filele 132-133 dosar fond), decizia nr.3486/17.04.2013 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ (filele 134-37 dosar fond), decizia nr._/06.11.2013 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ (filele 138-140 dosar fond) și decizia nr.1280/25.02.2014 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ (filele 141-144 dosar fond).
Contrar titlurilor executorii, debitoarea C. Națională pentru Compensarea Imobilelor nu a emis o decizie prin care să acorde creditorului măsuri reparatorii în cotă de 1/1, ci a emis Decizia de invalidare nr.173/23.01.2014 (filele 23-24 dosar fond) și Decizia de invalidare nr.174/23.01.2014 (filele 25-26 dosar fond).
Astfel, nu se poate reține că debitoarea a îndeplinit obligația care îi revenea potrivit titlurilor executorii; de altfel, aceste două decizii de invalidare au fost anulate prin sentința civilă nr. 23/02.04.2015 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ (fila 7 dosar fond vol.II). Iar în condițiile în care debitoarea nu și-a îndeplinit obligația, nu se poate reține că procedura de executare silită a rămas fără obiect.
Executarea obligației de a face constituie o formă a executării silite directe, astfel cum reiese atât din conținutul art.887 alin.(1) din C.proc.civ. (în cazul în care obligația debitorului prevăzută în titlul executoriu constă în lăsarea posesiei unui bun, în predarea unui bun sau a folosinței acestuia ori în evacuarea debitorului dintr-o locuință sau dintr-o altă incintă, în desființarea unei construcții, plantații sau a altei lucrări ori în îndeplinirea oricărei alte activități stabilite pentru realizarea drepturilor creditorului, iar debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa în termenul prevăzut în somație, creditorul va solicita executarea silită, putând, în raport cu împrejurările cauzei și natura obligației ce se execută, să sesizeze instanța de executare, în vederea aplicării unei penalități), cât și din includerea Capitolului intitulat ”Executarea silită a altor obligații de a face” în titlul intitulat ”Executarea silită directă”.
În cazul executării silite directe - puneri în posesie, grănițuiri, servituți, predări de bunuri etc., pct.2 alin.4 al Anexei la Ordinul nr.2550/C/2006 al Ministerului Justiției, privind aprobarea onorariilor minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești, prevede un onorariu minimal de 60 lei și un onorariu maximal de 5.200 lei pentru debitor persoană juridică (onorariu maximal în care nu este inclusă tva).
Onorariul executorului judecătoresc, în cuantum de 496 lei (400 lei + TVA în cotă de 24%), nu depășește limita maximă prevăzută de pct.2 alin.4 din Anexa la Ordinul nr.2550/C/2006 al Ministerului Justiției în cazul obligațiilor de a face, și nu este disproporționat în raport cu activitatea executorului. Tribunalul reține că activitățile executorului judecătoresc nu se rezumă la emiterea unei somații, ci implică și înregistrarea cererii de executare și deschiderea dosarului de executare, obținerea încuviințării executării silite, redactarea diferitelor acte de executare.
Onorariul de 200 lei este stabilit de pct.12 din Anexa la Ordinul nr.2550/C/2006 al Ministerului Justiției pentru ipoteza ”oricăror alte acte sau operațiuni date prin lege” decât cele menționate la punctele anterioare (deci pentru alte acte sau operațiuni date prin lege decât cele privind executarea silită directă), și nu își găsește aplicare în cauză.
Diferența până la suma de 516 lei este reprezentată de taxă judiciară de timbru pentru cererea de încuviințare a executării silite formulate, nu onorariu al executorului judecătoresc.
Pentru considerentele prezentate, reținând caracterul neîntemeiat al motivelor de apel invocate și legalitatea și temeinicia sentinței apelate, în temeiul art.650 alin.(3) și art.480 alin.(1) din C.proc.civ., tribunalul
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelanta – contestatoare C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, cu sediul în București, sector 1, Calea Floreasca nr. 202, în contradictoriu cu intimatul P. M. G., cu domiciliul în com. Izvorul Birzii, ., împotriva sentinței civile nr.5607/24.04.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr._ , ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18.01.2016.
Președinte, Judecător,
M. M. P. T. S.
Grefier,
Ș. M. B.
Red. M.M.P
Thred. M.M.P. și A.M. – 4 ex./09.02.2016
Judecătoria Sectorului 3 București
Judecător fond: A. C. M.
| ← Întoarcere executare. Decizia nr. 199/2016. Tribunalul BUCUREŞTI | Anulare act. Sentința nr. 130/2016. Tribunalul BUCUREŞTI → |
|---|
