Contestaţie la executare. Decizia nr. 252/2016. Tribunalul BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 252/2016 pronunțată de Tribunalul BUCUREŞTI la data de 20-01-2016 în dosarul nr. 252/2016
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCUREȘTI SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 252 A
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 20.01.2016
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: E. A.
JUDECĂTOR: I. TÂRȚĂU
GREFIER: C. C.
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulate de apelanta contestatoare Administrația Națională a Rezervelor de Stat și probleme Speciale – Unitatea Teritorială 350, împotriva sentinței civile nr. 4080/02.04.2015 pronunțate de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul P. M., cauza având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns apelanta contestatoare prin reprezentant, care depune delegație la dosar, lipsind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nefiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe noi de administrat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului apelului.
Apelanta contestatoare prin reprezentant solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul admiterii contestației astfel cum a fost formulată. Arată că instanța de fond a apreciat greșit probatoriul administrat în cauză. A reținut greșit că instituția nu a înștiințat executorul despre lipsa de fonduri, însă din dosarul de executare rezultă că executorul judecătoresc a fost înștiințat că se efectuează demersuri în vederea alocării fondurilor.
Tribunalul reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei civile de față, Tribunalul constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București sub nr._ la data de 18.08.2014, contestatoarea ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A REZERVELOR DE STAT ȘI PROBLEME SPECIALE - UNITATEA TERITORIALĂ 350, în contradictoriu cu intimatul P. M., a formulat contestație la executare împotriva adreselor de înființare a popririi din data de 25.07.2014 (astfel cum data corectă a adreselor s-a precizat în ședința publică din data de 18.03.2015), precum și împotriva tuturor actelor de executare emise în dosarul de executare nr. 286/2014 al B.E.J. Casagranda-S. A., solicitând anularea actelor de executare emise în dosarul de executare și pe cale de consecință încetarea executării silite. Totodată s-a solicitat suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare în temeiul art. 403 C.pr.civ.
În motivare, contestatoarea a susținut că executorul judecătoresc nu a ținut cont de prevederile O.G. nr. 22/2002, poprind conturile instituției publice fără respectarea termenului prevăzut în actul normativ mai sus menționat.
De asemenea, contestatoarea a susținut că se mai aplică și Ordinul M.A.I. nr. 138/2012 (pentru stabilirea procedurii de efectuare a plății titlurilor executorii în Ministerul Administrației și Internelor, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar), prin care se stabilește modalitatea de punere în executare a anumitor titluri executorii în categoria cărora se încadrează și titlul ce face obiectul prezentei executări.
Astfel, contestatoarea a învederat prevederile art. 2 alin. (1) din ordin, susținând că aceste drepturi se achită de ordonatorii de credite, conform eșalonării, în tranșe trimestriale egale, actualizate, fiecare în parte, astfel cum prevede art. 5 din ordin.
S-a mai adăugat de către contestatoare că executorul judecătoresc a încălcat și prevederile art. 655 alin. (1) din Codul de procedură civilă, îndeplinindu-și atribuțiile și îndatoririle sale legate de punerea în executare a titlului executoriu fără respectarea prevederilor legale.
În ceea ce privește încheierea privind stabilirea onorariului și a cheltuielilor de executare, s-a apreciat că executorul judecătoresc a încălcat prevederile art. 39 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/2000, stabilind un onorariu peste nivelul maxim stabilit de lege.
În drept, au fost invocate prevederile art. 61 din Legea nr. 188/2000 și art. 711 C.pr.civ.
Intimatul nu a depus la dosar întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 4080/02.04.2015, Judecătoria Sectorului 4 București a respins ca neîntemeiată excepția de tardivitate; a respins ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatoarea Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale - Unitatea Teritorială 350, în contradictoriu cu intimatul P. M. și a respins cererea de suspendare a executării silite, ca rămasă fără obiect.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în urma cererii creditorului intimat P. M., pe rolul B.E.J. Casagranda-S. A. s-a format dosarul de executare nr. 286/2014 pentru punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 4545/07.05.2013 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._/3/2012, împotriva contestatoarei Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale - Unitatea Teritorială 350.
Prin această hotărâre judecătorească, debitoarele Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale și Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale - Unitatea Teritorială 350 au fost obligate să plătească reclamanților din acel proces, printre care se află și creditorul din prezenta cauză, drepturile bănești reprezentând norma de hrană actualizate cu indicele de inflație începând cu 01.01.2008 și până la data pronunțării hotărârii, raportat la data încadrării fiecărui reclamant și perioada lucrată.
La data de 11.06.2014, B.E.J. Casagranda-S. A. a emis o somație de plată prin care a pus în vedere contestatoarei, în temeiul prevederilor art. 2 din O.G. nr. 22/2002, ca în termen de 6 luni de la primirea somației să achite creditoarei P. M. suma de 13.678 lei, reprezentând debit. Somația de plată a fost comunicată contestatoarei la data de 16.06.2014.
La data de 25.07.2014, executorul judecătoresc a emis procesul-verbal prin care a procedat la stabilirea cheltuielilor de executare în cuantum de 2.445 lei, din care suma de 1.650 lei reprezintă onorariul executorului judecătoresc, cu TVA inclus.
La data de 25.07.2014, executorul judecătoresc a emis adresele de înființare a popririi către terții popriți Ministerul Afacerilor Interne, Trezoreria Ilfov și Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale prin care a dispus înființarea popririi asupra sumelor primite de contestatoare de la terții popriți, până la concurența sumei de 16.123 lei, alcătuită din debit și cheltuielile de executare silită. Adresa de înștiințare a popririi a fost comunicată contestatoarei la data de 04.08.2014.
Analizând cu prioritate excepția de tardivitate invocată din oficiu în ceea ce privește contestația la executare silită însăși, instanța a apreciat că în cauza de față nu se impune admiterea acesteia.
Sub acest aspect, instanța a avut în vedere faptul că somația de plată din data de 11.06.2014 a fost emisă de B.E.J. Casagranda-S. A. în prealabil declanșării executării silite pentru respectarea prevederilor art. 2 din O.G. nr. 22/2002, neavând astfel caracterul unui act începător de executare, în condițiile în care prin aceasta nici nu s-a indicat că s-ar fi format dosar de executare în acest sens și că s-ar fi declanșat executarea silită. De asemenea, instanța are în vedere că la momentul emiterii somației nici nu se obținuse încuviințarea executării silite.
În atare situație, instanța a apreciat că termenul de 15 zile, prevăzut de art. 714 alin. 1 C.pr.civ. pentru contestarea executării silite înseși, nu a început să curgă de la data comunicării somației mai sus menționate, ci de la data comunicării adresei de înștiințare a popririi - 04.08.2014.
În raport de această dată și având în vedere că prezenta contestație la executare a fost introdusă prin poștă la data de 14.08.2014, instanța a apreciat că s-a formulat în termenul de 15 zile prevăzut de art. 714 alin. 1 C.pr.civ., motiv pentru care instanța a respins ca neîntemeiată excepția de tardivitate invocată.
Pe fondul cauzei, analizând criticile contestatoarei, în ceea ce privește aplicabilitatea Ordinul M.A.I. nr. 138/2012 (pentru stabilirea procedurii de efectuare a plății titlurilor executorii în Ministerul Administrației și Internelor, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar), instanța a constatat că, așa cum reiese și din susținerile contestatoarei, acesta a fost emis pentru punerea în aplicare a prevederilor O.U.G nr. 71/2009, astfel încât instanța a analizat aplicabilitatea acestui act normativ cu privire la drepturile salariale recunoscute creditorului prin titlul executoriu pus în executare.
În raport de prevederile O.U.G nr. 71/2009, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 230/2011, instanța constată faptul că din preambulul acestor acte normative rezultă că acestea privesc „executarea hotărârilor judecătorești având ca obiect drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar”.
Conform art. 1 din O.U.G nr. 71/2009, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 230/2011, „(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:
a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;
b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;
c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu”.
Din interpretarea acestor dispoziții legale, instanța reține faptul că acestea privesc eșalonarea plății unor drepturi de natură salarială, așa cum sunt sporurile, primele, precum și alte drepturi care se adaugă la salariul de bază al angajaților din sistemul bugetar ce au obținut hotărâri judecătorești favorabile, iar instanța apreciază că intenția legiuitorului nu a fost de a lipsi angajații bugetari care au obținut hotărâri judecătorești favorabile de salariul de bază efectiv pentru o anumită perioadă de timp sau de o componentă importantă a drepturilor salariale, ceea ce i-ar pune în imposibilitatea asigurării traiului zilnic, ci de a eșalona în timp anumite drepturi suplimentare ce se adaugă la salariu (sporuri, prime, etc.) datorită dificultăților bugetare ale statului.
Sub acest aspect, instanța a avut în vedere și că prin titlul executoriu ce se execută în favoarea intimatului creditor s-a dispus plata normei de hrană cuvenite acestuia, care are rolul de a acoperi nevoile de hrană lunare ale angajatului.
Astfel, instanța a reținut că în privința executării silite contestate în cauza de față nu sunt aplicabile prevederile O.U.G nr. 71/2009, iar pe cale de consecință nici cele ale Ordinului M.A.I. nr. 138/2012.
Referitor la apărările invocate privind nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut de dispozițiile art. 2 din O.G. nr. 22/2002, instanța a constatat că art. 2 din O.G. nr. 22/2002 prevede următoarele: „Dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.”
Potrivit art. 3 din aceeași ordonanță „în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.”
Analizând aceste texte legale, instanța a apreciat că aceste dispoziții legale nu acordă în orice situație instituției publice beneficiul unui termen de grație de 6 luni pentru a-și îndeplini obligația stabilită prin titlul executoriu, ci numai în situația în care executarea nu poate începe sau continua din lipsă de fonduri. Acest termen de 6 luni a fost instituit pentru ca instituția publică, în situația în care nu deține fondurile necesare, să facă demersurile pentru a le obține și a-și executa obligația stabilită în sarcina sa.
Astfel, executorul judecătoresc are obligația de a emite somația de plată în prealabil, iar debitorul are obligația ca, într-un termen rezonabil calculat de la momentul primirii somației de plată, să înștiințeze executorul judecătoresc despre lipsa de fonduri necesare plății și de a-i comunica dovezi în acest sens, pentru a putea beneficia de termenul de 6 luni în care trebuie să facă demersurile necesare alocării fondurilor și plății.
În cauza de față, instanța a reținut că executorul judecătoresc a emis somația de plată și a comunicat-o contestatoarei la data de 16.06.2014, iar numai dacă debitorul înștiința executorul judecătoresc despre lipsa de fonduri și îi înainta dovezi privind lipsa de fonduri executorului judecătoresc într-un termen rezonabil, i s-ar fi putut acorda un termen de 6 luni să facă demersurile necesare pentru îndeplinirea obligațiilor.
În cauză instanța a reținut că debitoarea nu a acționat în acest sens, iar astfel instanța nu va reține apărările acesteia privind nerespectarea dispozițiilor O.G nr. 22/2002.
Sub acest aspect, instanța a constatat că, deși contestatoarea a invocat faptul că începuse să facă demersuri pentru plata sumelor încă din luna februarie 2014, totuși aceasta nu a făcut dovada că, într-un termen rezonabil calculat de la momentul comunicării somației de plată, i-a comunicat executorului judecătoresc lipsa de fonduri și că i-a înaintat dovezi privind lipsa de fonduri, pentru a i se acorda termenul de 6 luni în care să facă demersurile necesare plăților.
Instanța a constatat că, numai după momentul înființării popririi contestate, la data de 07.08.2014, Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale a emis o adresă către executorul judecătoresc prin care a invocat eșalonarea drepturilor conform O.U.G. nr. 92/2013 și suspendarea executării, solicitându-i executorului judecătoresc anularea actelor de executare și suspendarea executării (f. 51).
De asemenea, instanța a constatat că plata debitului s-a efectuat în luna septembrie 2014, așa cum rezultă din cererea depusă la dosarul de executare de către creditor (f. 53), ulterior astfel momentului înființării popririi contestate.
În consecință, față de considerentele mai sus expuse și având în vedere că motivele de nulitate a actelor de executare se analizează în raport de momentul emiterii acestora, iar nu în raport de împrejurări ulterioare, instanța a apreciat că în mod legal a fost înființată poprirea contestată în cauză.
Mai mult, chiar dacă debitorului i s-ar fi acordat un termen de 6 luni pentru a-și aduce la îndeplinire obligațiile de plată, instanța apreciază că oricum acesta trebuie să suporte cheltuielile de executare generate ca urmare a faptului că nu și-a executat de bunăvoie obligațiile conform art. 622 alin. 1 C.pr.civ. Dispozițiile art. 669 alin. 1 C.pr.civ. stipulează în esență faptul că sunt în sarcina debitorului urmărit cheltuielile de executare stabilite sau efectuate după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite prin titlul executoriu.
Referitor la cuantumul cheltuielilor de executare stabilite prin încheierea din data de 25.07.2014, instanța de fond a constatat faptul că, în raport de debitul principal – 13.678 lei, onorariul executorului judecătoresc în cuantum total de 1.650 lei, care include TVA, a fost stabilit sub limita maximală menționată de Ordinului Ministrului Justiției nr. 2550/2006 și art. 39 alin. 1 lit. a din Legea nr. 188/2000, prin care se prevede că pentru creanțele în valoare de până la 50.000 lei inclusiv, onorariul maxim este de 10 % din suma reprezentând valoarea creanței ce face obiectul executării silite.
Astfel, limita maximală a onorariului era de 1.367,8 lei, la care se adaugă TVA de 24 % (328,27 lei), rezultând astfel suma de 1.696,07 lei.
Având în vedere faptul că pentru onorariul executorului judecătoresc dispozițiile mai sus menționate au stabilit limitele maximale, instanța a apreciat că acest onorariu, în condițiile în care se încadrează în aceste limite, nu mai poate fi cenzurat de către instanță. Dispozițiile art. 451 al. 2 C.pr.civ. sunt de strictă interpretare și nu pot fi aplicate prin analogie, acestea fiind edictate tocmai în considerarea faptului că pentru onorariile avocațiale nu sunt stabilite asemenea limite.
De asemenea, în condițiile în care debitul s-a achitat ulterior înființării în mod legal a popririi, iar în cauză s-a reținut că debitoarea nu a mai putut beneficia de prevederile O.G. nr. 22/2002 conform celor mai sus expuse, instanța apreciază că nu se impune reducerea cheltuielilor de executare.
În ceea ce privește lipsa dovezilor de plată a onorariului judecătoresc, instanța de fond a constatat faptul că onorariul de executor a fost stabilit de către acesta prin încheierea emisă în dosarul de executare, iar acest onorariu urma a fi achitat executorului de către creditor la momentul distribuirii sumelor rezultate din executarea silită. Totodată, instanța are în vedere dispozițiile art. 39 alin. 3 din Legea nr. 188/2000 care prevăd că „executorii judecătorești nu pot condiționa punerea în executare a hotărârilor judecătorești de plata anticipată a onorariului”, din interpretarea acestui text de lege rezultând că nu este necesar să fie achitat onorariul executorului judecătoresc anterior executării pentru a fi recuperat ulterior în cadrul procedurii executării silite, ci este suficient ca acest onorariu să fie stabilit de către executor prin încheierea de cheltuieli în limitele prevăzute de lege.
Față de aceste considerente și întrucât nu există alte motive de nelegalitate a actelor de executare contestate care să poată fi analizate de către instanță din oficiu, în temeiul art. 711 alin. 1 C.proc.civ, instanța a respins contestația la executare, ca neîntemeiată.
Întrucât măsura suspendării executării silite nu s-ar fi putut dispune decât până la soluționarea pe fond a contestației la executare, astfel cum rezultă din interpretarea prevederilor art. 718 alin. 1 C.pr.civ., instanța a respins cererea de suspendare formulată, ca rămasă fără obiect.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatoarea ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A REZERVELOR DE STAT ȘI PROBLEME SPECIALE - UNITATEA TERITORIALĂ 350, cerere înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă sub nr._, la data de 30.09.2015, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul admiterii contestației astfel cum a fost formulată.
În motivarea apelului, s-a arătat că deși instanța inițial apreciază că în speța de față somația de plată a fost emisă cu respectarea prevederilor OG nr. 22/2002, iar apoi apreciază că „aceste dispoziții legale nu se acordă în orice situație instituției publice beneficial unui termen de grație de 6 luni pentru a-și îndeplini obligația stabilită prin titlul executoriu”.
În mod evident că, instanța a apreciat greșit probatoriul administrat în cauză. Reține greșit că instituția nu a înștiințat executorul despre lipsa de fonduri. Or, din dosarul de executare rezultă că executorul judecătoresc a fost înștiințat că se efectuează demersuri în vederea alocării fondurilor.
A învederat instanței de fond că prin adresa nr._/18.06.2014, a solicitat executorului judecătoresc anularea acestei somații, învederând că în speța în discuție este aplicabilă procedura specială de efectuare a plății reglementată de O.U.G. nr. 92/2012 privind luarea unor măsuri în domeniul învățământului și cercetării, precum și în ceea ce privește plata sumelor prevăzute în hotărâri judecătorești devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2013, cu modificările și completările ulterioare și Ordinul M.A.I. nr. 4/2013 privind stabilirea procedurii de efectuare a plății sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului Ministerului Afacerilor Interne, devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2013, cu modificările și completările ulterioare, totodată, am învederat executorului că am început demersurile în vederea alocării fondurilor. La această adresă, executorul judecătoresc nu a formulat niciun răspuns.
Așa cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, încă din luna februarie 2014, cu mult înainte de emiterea acestei somații, ordonatorii de credite începuseră demersurile necesare pe lângă ordonatorul principal de credite în vederea alocării fondurilor pentru achitarea acestor drepturi, ținând cont și de faptul că funcționarii publici din cadrul acestei instituții obținuseră deja un titlu executoriu (Sentința civilă nr. 4090/23.10.2012 pronunțată în Dosarul nr._./3/2008* de către Tribunalul București - Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, rămasă definitivă și irevocabilă la data de 04.11.2013). în acest sens, am depus adresele ANRSPS nr. 3562/20.02.2014,_/13.06.2014,_/07.08.2014.
De asemenea, prin adresa nr. 3432/19.06.2014, a învederat executorului să amâne punerea în executare întrucât banii au fost prevăzuți în noua rectificare bugetară.
Cu toate că la dosarul cauzei existau aceste dovezi cu privire la lipsa de fonduri, instanța reține în mod greșit că nu am înștiințat executorul despre acest fapt și prin urmare nu puteam beneficia de termen, deși executorul a emis somația prevăzând un termen de grație. Așa cum am mai precizat sentința în baza căreia s-a încasat debitul a devenit definitivă și irevocabilă la data de 08.01.2014, demersurile în vederea alocării fondurilor au început în februarie 2014. Potrivit motivației instanței rezultă că aceasta nu are în vedere nici rolul ordonatorilor de credite astfel cum e prevăzut de art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare.
„(1) Ordonatorii principali de credite repartizează creditele de angajament și creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice din subordine sau coordonare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii. (2) Ordonatorii principali de credite transmit bugetele instituțiilor publice din subordine sau coordonare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în termen de 15 zile de la . legii bugetare anuale. (3) Ordonatorii secundari de credite repartizează creditele de angajament și bugetare aprobate, potrivit alin. (1), pentru bugetid propriu și pentru bugetele instituțiilor publice subordonate, ai căror conducători sunt ordonatori terțiari de credite, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii. (4) Ordonatorii terțiari de credite angajează cheltuieli în limita creditelor de angajament repartizate și utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate numai pentru realizarea sarcinilor instituțiilor pe care le conduc, potrivit prevederilor din bugetele aprobate și în condițiile stabilite prin dispozițiile legale. (...) (8) Ordonatorii de credite prevăzuți la alin. (1) și (3) au obligația de a fundamenta, justifica și utiliza, în condiții de legalitate, regularitate, economicitate, eficiență și eficacitate, creditele bugetare repartizate din bugetele lor instituțiilor subordonate și altor beneficiari ai acestor fonduri”.
Or, așa cum am învederat și instanței de fond și astfel cum rezultă și din prevederile art. 1 alin. (1) și (2) coroborat cu art.10 alin. (1) din HG nr. 1380/2009 privind înființarea, organizarea, funcționarea și atribuțiile Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, cu modificările și completările ulterioare, apelanta Unitatea Teritoarială 350 are calitatea de ordonator terțiar de credite, iar Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale se organizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, ordonator secundar de credite în subordinea Ministerului Administrației și Internelor, finanțată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Administrației și Internelor.
Este mai mult decât evident că atât timp cât a făcut demersuri pe lângă ordonatorul principal de credite în vederea alocării fondurilor, aceste sume nu existau în conturile instituției, creditele bugetare fiind repartizate abia în luna septembrie 2014, cand s-a efectuat și plata.
Instanța de fond nu a ținut cont nici de prevederile art. 672 C.proc.civ., “actele de executare silită nu pot fi efectuate decât după expirarea termenului arătat în somație”.
Practic, actele de executare puteau fi efectuate numai după data de 12.12.2014.
De asemenea, apreciază că instanța a interpretat greșit actul dedus judecății, cu privire la încălcarea art. 666 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Astfel potrivit prevederilor de mai sus, somația trebuia să fie comunicată numai după încuviințarea executării și nu anterior cum a procedat acesta. Or, din probatoriul administrat în cauză rezultă fară putință de tagadă că executarea silită a fost încuviințată după data emiterii somației.
De asemenea, a învederat instanței de fond că deși încuviințarea executării era împotriva a două debitoare (ANRSPS și UT 350), executorul a emis adresa de înființarea a popririi doar împotriva uneia, cealaltă devenind terț poprit.
Instanța reține că dispozițiile OUG nr. 71/2009 și OMAI nr. 138/2012 nu se aplica. Insă normele emise de către organul ierarhic superior au caracter obligatoriu și în nici un caz ca organ administrativ subordonat, A.N.R.S.P.S. nu putea să ignore aceste prevederi care se aplicau.
Potrivit acestor prevederi se stabilește o procedura speciala pentru plata sumelor datorate în temeiul titlurilor executorii, respectiv valoarea titlului executoriu, cuprinde atât sumele aferente drepturilor de natură salarială, cât și cele pentru plata dobânzilor, penalităților sau a altor sume acordate. Prin urmare, apreciam că si aceste drepturi puteau fi incadrate in aceste prevederi.
Încălcarea art. 667, art. 672 din codul de procedură civilă sunt evidente. De asemenea, executorul a încălcat prevederile art. 666 alin. (2) C.proc.civ., coroborat cu art. 703 C.proc.civ., astfel că actele de executare efectuate sunt lovite de nulitate.
Cu privire la cheltuielile de executare, a solicitat în subsidiar cenzurarea acestora. Instanța nu s-a pronunțat cu privire la acest aspect nesocotind probatoriul administrat în acest sens. Astfel, a învederat instanței că volumul de muncă în acest dosar nu a fost atât de mare. Totodată așa cum rezultă din probatoriul administrat în cauză prin adresa UT 350 nr. 7304/03.10.2014 transmisă B., a solicitat cenzurarea acestor cheltuieli, însă executorul nu a răspuns solicitării apelantei.
Totodată a învederat instanței de fond că dispozițiile art 669 alin. (1) din Codul de procedură civilă sunt obligatorii, “partea care solicită îndeplinirea unui act sau a altei activități care interesează executarea silită este obligată să avanseze cheltuieli necesare în acest scop. ” Nivelul până la care poate ajunge onorariul, stabilit prin actul normativ reprezintă rezultatul negocierii dintre creditor și executor și reflectă complexitatea executării silite. Or, din probatoriul administrat nu rezultă faptul că acest cuantum a fost negociat, creditoarea neavând cunoștință de cuantumul stabilit de executor, iar executarea silită nu a fost de mare complexitate, debitul fiind achitat integral de bunăvoie și nu ca urmare a executării.
Sub acest aspect a învederat: creditorul în această cauză nu a solicitat în termenul legal validarea popririi, prin urmare nu se poate pune în discuție că plata s-a făcut ca urmare a executării silite.
Cu privire la termenul de apel invocat de instanță apreciază că este greșit menționat, întrucât Codul de procedură nu precizează un astfel de termen, termenul de apel fiind de 30 de zile de la comunicare (art. 468 alin. 1 C.proc.civ.).
Apreciază că termenul de apel de 10 zile prevăzut de art. 215 din Legea 62/2011 nu se aplică prezentului litigiu, fiind într-o contestație la executare.
In drept, au fost invocate dispozițiile art. 466 și urm. C.proc.civ.
Analizând actele și lucrările dosarului prin raportare la motivele de apel formulate, Tribunalul urmează a admite apelul .
Pentru a decide în acest sens, Tribunalul urmează a reține că deși a reținut în mod corect situația de fapt din speță, prima instanță nu a făcut o corectă aplicare a legii în analiza criticilor invocate pe calea contestației la executare.
Astfel, sub aspectul situației de fapt, prima instanță a reținut în mod corect că la data de 11.06.2014, B.E.J. Casagranda-S. A. a emis o somație de plată prin care a pus în vedere contestatoarei, în temeiul prevederilor art. 2 din O.G. nr. 22/2002, ca în termen de 6 luni de la primirea somației să achite creditoarei P. M. suma de 13.678 lei, reprezentând debit, somația de plată fiind comunicată contestatoarei la data de 16.06.2014.
Cu toate acestea, prima instanță nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 672 C.proc.civ., potrivit cu care “actele de executare silită nu pot fi efectuate decât după expirarea termenului arătat în somație”.
Astfel, deși reține că anterior expirării termenului de 6 luni prevăzut în somația emisă chiar de către executorul judecătoresc, acesta a procedat la efectuarea de acte de executare, în sensul emiterii adreselor de înființare a popririi către terții popriți la data de 25.07.2014, prima instanță nu reține că în speță se impune anularea actelor de executare emise anterior împlinirii termenului prevăzut de somație, așa cum impuneau dispozițiile art. 672 C.proc.civ.
Față de aceste aspecte, Tribunalul urmează a constata caracterul întemeiat al criticii formulate de către apelantă, urmând a admite apelul și a schimba în mod corespunzător sentința apelată.
În plus, Tribunalul va reține că prima instanță a apreciat greșit și probatoriul administrat reținând că debitoarea nu a înștiințat executorul despre lipsa de fonduri. Or, din dosarul de executare rezultă că executorul judecătoresc a fost înștiințat că se efectuează demersuri în vederea alocării fondurilor, aspect ce rezultă cu evidență din adresa nr. 3432/19.06.2014 (fila 35 dosar fond) prin care apelanta a învederat executorului să amâne punerea în executare întrucât banii au fost prevăzuți în noua rectificare bugetară.
În aceste condiții, reținând că în cauza de față debitul a fost achitat voluntar de către apelanta-contestatoare la data de 24.09.2014, în termenul de 6 luni prevăzut de somația de plată, Tribunalul urmează a dispune anulare adresei de înființare a popririi din 25.07.2014 și a actelor de executare emise în dosarul de executare 286/2014 cu excepția somației de plată emisă la 11.06.2014, act ce urmează a fi menținut în virtutea faptului că intimatul, fiind în posesia unui titlu executoriu avea posibilitatea adresării unui executor judecătoresc.
Având în vedere anularea actelor de executare, Tribunalul urmează a admite și critica vizând cuantumul cheltuielilor de executare. Astfel, având în vedere menținerea exclusiv a somației de plată efectuată în dosarul de executare nr. 286/2014 al B. Casagranda S.-A., Tribunalul urmează a dispune îndreptarea încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare emisă la 25.07.2014 (fila 39 dosar fond) în sensul reducerii cheltuielilor de executare la suma de 123 lei, reprezentând 24 lei emitere somație, 37 lei arhivare dosar, 30 lei cheltuieli fotocopiere documente, 12 lei formare dosar, 20 lei taxă timbru executare.
Față de argumentele expuse, în temeiul art. 480 C.proc.civ., Tribunalul urmează a admite apelul, a schimba in parte sentința civilă apelata, în sensul admiterii contestației la executare, anulării adresei de înființare a popririi din 25.07.2014 și actele de executare emise în dosarul de executare 286/2014 cu excepția somației de plată emisă la 11.06.2014 și îndreptării încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare emisă la 25.07.2014 în sensul că reduce cheltuielile de executare la suma de 123 lei, cu menținerea celorlalte dispoziții.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelanta-contestatoare Administrația Națională a Rezervelor de Stat și probleme Speciale – Unitatea Teritorială 350, cu sediul în Popești Leordeni, ., județul Ilfov, împotriva sentinței civile nr. 4080/02.04.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul P. M., cu domiciliul în Popești Leordeni -_, ., județul Ilfov.
Schimba in parte sentința civilă apelata, în sensul ca:
Admite contestația la executare.
Anulează adresa de înființare a popririi din 25.07.2014 și actele de executare emise în dosarul de executare 286/2014 cu excepția somației de plată emisă la 11.06.2014.
Îndreaptă încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare emisă la 25.07.2014 în sensul că reduce cheltuielile de executare la suma de 123 lei.
Menține celelalte dispoziții.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20.01.2016
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
E. A. I. Târțău C.C.
Red. EA, 18.02.2016
Thred. PI/ 4 ex
J. S. 4 – jud. M. F.
| ← Evacuare. Decizia nr. 617/2016. Tribunalul BUCUREŞTI | Obligaţia de a face. Sentința nr. 96/2016. Tribunalul BUCUREŞTI → |
|---|
