Siglă/emblemă. Sentința nr. 1101/2014. Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1101/2014 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 13-11-2014 în dosarul nr. 1043/114/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr.1101
Ședința publică de la 13 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. Ș.
Grefier C. M. O.
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect siglă/emblemă privind pe reclamanta E. C. S.P.R.L., cu sediul în București, ..34, sector 1, în contradictoriu cu pârâta E. C. I.P.U.R.L., cu sediul în B., Piața Daciei, . .. B..
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 06 noiembrie 2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a dispus amânarea pronunțării astăzi 13 noiembrie 2014.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei civile de față:
Prin cererea înregistrată la instanță sub nr._, la data de 08.04.2014, reclamanta E. C. S.P.R.L. cu sediul în .. 34, parter, sector 1, București, a chemat în judecată pe pârâta E. C. I.P.U.R.L cu sediul în B., . E, . bis, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună: interzicerea folosirii, de către parata E. C. I.P.U.R.L a semnului distinctiv, oferirea sau prestarea serviciilor sub acest semn, utilizarea semnului pe documente sau pentru publicitate; obligarea pârâtei la modificarea firmei și emblemei înregistrate la Registrul societăților profesionale de insolvență; obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a acțiunii se arată că la data de 31.12.2006 a dobândit Certificatul de înregistrare în Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România cu număr de înregistrare RFO 11-0064 iar la data de 22.01.2007 i s-a eliberat Codul Unic de înregistrare Fiscală eliberat de către ANAF utilizabil începând cu data de 01.01.2007.
Începând cu această dată arată reclamanta a activat ca practician în insolvență sub denumirea și sigla utilizată și în prezent în scopul de a dobândi o puternică distinctivitate pe piață și pentru a evita acțiunile de concurență neloială, a protejat denumirea și sigla, obținând protecția mărcii cu titlul "E. C." prin înregistrarea acesteia sub nr._/18.02.2009 cu respectarea dispozițiilor Legii 84/1998, această marcă având rolul de a diferenția produsele de cele de același tip, de a le proteja de concurență și de a garanta calitatea serviciilor oferite.
Arată reclamanta că, a constatat, atât direct cât și de la partenerii comerciali, că pârâta E. C. I.P.U.R.L încalcă dreptul exclusiv al societății de exploatare a mărcii și siglei, protejat conform Legii 129/1992 privind protecția desenelor si modelelor, oferind servicii similare care poartă un model industrial identic cu cel protejat, în scopul de a obține profit ilicit prin inducerea în eroare a comercianților și instanțelor de judecată.
Susține că, potrivit art. 36 alin. 2, titularul mărcii poate cere instanței judecătorești competente să interzică terților să folosească, în activitatea lor comercială, fără consimțământul titularului: un semn care, dată fiind identitatea sau asemănarea cu marca ori dată fiind identitatea sau asemănarea produselor sau serviciilor cărora li se aplică semnul cu produsele sau serviciile pentru care marca a fost înregistrată, ar produce în percepția publicului un risc de confuzie, incluzând și riscul de asociere a mărcii cu semnul. Textele de lege consacră caracterul exclusiv și absolut al dreptului de proprietate industrială, încălcarea caracterului exclusiv și absolut al dreptului reprezintă un act ilicit sancționat de lege, atât pe cale civilă, cât și penală.
Potrivit dispozițiilor cuprinse în Legea 129/1992 și art. 90 din Legea nr. 84/1998, privind mărcile și indicațiile geografice constituie infracțiune (iar pentru dreptul privat constituie delict civil) reproducerea fără drept, a desenului industrial respectiv a mărcii; iar faptele de comercializare a unor servicii cu reproducerea fără drept atât a mărcii cât și a siglei rezultă chiar din site-ul pârâtei, precum și din documentele întocmite și depuse la dosarele în care este numit de instanță ori în documentele întocmite către terți.
In ceea ce privește prejudiciul, a arătat că întinderea acestuia urmează a fi stabilit printr-o expertiză contabilă, care va avea în vedere la stabilirea lui criteriile prevăzute de art. 14 lit. a din OUG 100/2005, ținându-se cont de volumul total al încasărilor pârâtei, în dosarele în care a fost numit de instanță, pe o perioadă de 3 ani calculați anterior până la data introducerii prezentei cereri de chemare în judecată.
Cu privire la forma de vinovăție cu care au fost săvârșite faptele de contrafacere aceasta este intenția.
In materia răspunderii delictuale, arată reclamanta, forma de vinovăție nu este un element care să poată exonera de răspundere pe autorul faptei, întrucât, potrivit doctrinei, distincția dintre formele culpei, în dreptul nostru civil, nu prezintă interes practic, fiindcă răspunderea civilă are la bază principiul reparării integrale a pagubei.
Conform doctrinei și jurisprudenței constante, în materia răspunderii civile delictuale, buna credință nu este exoneratoare de răspundere, în literatura juridică și în practica judecătorească fiind reținute, drept împrejurări principale care înlătură vinovăția: fapta victimei înseși, fapta unui terț, pentru care autorul nu este ținut a răspunde, cazul fortuit, stricto sensu, cazul de forță majoră, ori niciuna dintre aceste situații nu poate fi invocată de pârâtă în favoarea sa ca și cauză de înlăturare a vinovăției.
Buna credință se arată în acțiune, nu are relevanță în materie și, în consecință, nu poate fi analizată de instanță.
Răspunderea civilă operează, în principiu, pentru cea mai ușoară culpă și atâta timp cât există o culpă în sarcina paratei, indiferent de gravitatea ei, atunci se poate declanșa răspunderea civilă pentru fapta ilicită de contrafacere.
Cu privire la aprecierea elementului vinovăției în cadrul răspunderii civile delictuale, arată reclamanta, s-a pronunțat și Curtea de Apel București prin decizia nr. 101A din 07.04.2005, irevocabilă prin decizia nr. 5053/19.05.2006, în care instanța arată că "Prin derogare de la regulile de drept comun prevăzute de art. 998 și 999 Cod civil, în materia proprietății intelectuale „titularul unui astfel de drept este scutit de obligația dovedirii culpei în săvârșirea faptei ilicite, legiuitorul prezumând existența vinovăției autorului, în considerarea statutului de comerciant în exercițiul căruia a fost săvârșită fapta. Lipsa intenției de prejudiciere este fără relevanță, în materia răspunderii civile delictuale comerciantul răspunzând pentru culpa levissima."
Potrivit art. 30 din Legea nr. 129/1992, „pe întreaga durată de valabilitate a înregistrărilor desenelor sau modelelor, titularul are un drept exclusiv de a utiliza și de a împiedica utilizarea lor de o terță parte care nu dispune de consimțământul său, titularul are dreptul de a interzice terților să efectueze, fără consimțământul său, următoarele acte: reproducerea, fabricarea, comercializarea ori oferirea spre vânzare, punerea pe piață, importul, exportul sau folosirea unui produs în care desenul sau modelul este încorporat ori la care acesta se aplică sau stocarea unui astfel de produs în aceste scopuri".
Potrivit art. 35 din Legea nr. 84/1998 "înregistrarea mărcii conferă titularului său un drept exclusiv asupra mărcii. Titularul mărcii poate cere instanței judecătorești competente să interzică terților să folosească, în activitatea lor comercială, fără consimțământul titularului: a) un semn identic cu marca pentru produse sau servicii identice cu acelea pentru care marca a fost înregistrată; b) un semn care, dată fiind identitatea sau asemănarea cu marca ori dată fiind identitatea sau asemănarea produselor sau serviciilor cărora li se aplică semnul cu produsele sau serviciile pentru care marca a fost înregistrată, ar produce în percepția publicului un risc de confuzie, incluzând și riscul de asociere a mărcii cu semnul; c) un semn identic sau asemănător cu marca pentru produse sau pentru servicii diferite de cele pentru care marca este înregistrată, când aceasta din urmă a dobândit un renume în România și dacă, din folosirea semnului, fără motive întemeiate, s-ar putea profita de caracterul distinctiv ori de renumele mărcii sau folosirea semnului ar cauza titularului mărcii un prejudiciu. În aplicarea alin. 2, titularul mărcii poate cere ambalaje; b) oferirea produselor sau comercializarea ori deținerea lor în acest scop sau, după caz, oferirea sau prestarea serviciilor, sub acest semn; c) importul sau exportul produselor sub acest semn d) utilizarea semnului pe documente sau pentru publicitate ".
În calitate de titulară a drepturilor conferite de art. 30 (fost 33) din Legea nr. 129/1992 și art. 35 din Legea nr. 84/1998, înțelege să solicite repararea prejudiciului ce le-a fost cauzat de pârâtă prin încălcarea drepturilor lor exclusive asupra modelului și asupra mărcii figurative.
Consideră că astfel cum este formulată, acțiunea are o natură juridică complexă, atât a unei acțiuni în contrafacere, (în condițiile în care contrafacerea nu a fost constatată până în prezent) cât și a unei acțiuni în despăgubire, fiind întemeiată pe dispozițiile art. 14 din OUG nr. 2005 cu raportare directă la art. 35 și art. 83 din Legea nr. 84/1998 și art. 30 din Legea nr. 129/1992 și pe dispozițiile art. 1357-1371 Noul Cod Civil.
Se arată că, pârâta, deși are cunoștință de faptul că încalcă un drept de proprietate intelectuală protejat, continuă să furnizeze servicii sub denumirea E. C. IPURL fapt de natura a induce în eroare atât comercianții cât și instanțele de judecată și după ce i-a adus la cunoștință faptele de încălcare și după ce a început demersurile în justiție.
In ceea ce privește raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, arată că, acesta rezultă ex re, că potrivit art. 36 alin 1 din Legea nr. 84/1998 "înregistrarea mărcii conferă titularului său un drept exclusiv asupra mărcii.
Analiza prejudiciului în baza existenței sau inexistenței riscului de confuzie este specifică mărcii deoarece numai în cazul mărcii încălcarea dreptului se stabilește în funcție de existența sau inexistența unui risc de confuzie și pentru a profita de renumele sau reputația unei mărci nu este nevoie de risc de confuzie, fiind suficient un simplu risc de asociere.
Această formă de încălcare a mărcii, se regăsește în art. 36, din Legea nr. 84/1998, care reprezintă transpunerea în dreptul român a facultății oferite de art. 5 (2) din Directiva Europeană a mărcilor de a acorda o protecție suplimentară mărcilor care se bucură de renume a mărcilor de a acorda o protecție suplimentară mărcilor care se bucură de renume.
Denumirea utilizată de către parata "E. C." este aproape identică cu cea pentru care este înregistrată marca subscrisei - „E. C." și mai mult, serviciile oferite se adresează aceluiași segment de piață, prezintă elemente grafice comune - aproape identice, este prezent în instanța alături de ofertele E. C., având și sigla aproape identică iar semnul folosit de pârâtă - modelul acesteia - este identic celui înregistrat de reclamantă ca marcă.
In aceste condiții, conform art. 36 Legea 84/1998 modificată, riscul de confuzie se prezumă absolut.
Presupunând, „ad absurdum”, că nu se consideră că între semnul folosit de pârâtă și marcă există identitate, totuși, acest lucru nu înseamnă că marca lor nu a fost încălcată, doctrina arătând că riscul de confuzie nu se stabilește analizându-se fiecare detaliu, ci, din contră, analizând întregul și elementele acestuia dominante. Consumatorul, se arată în acțiune, păstrează în memorie, în special, componentele distinctive și dominante și felul în care acestea interacționează cu ansamblul, deoarece acesta percepe marca ca pe un întreg, și nu îi analizează diferitele detalii", așa încât este important de stabilit dacă impresia de ansamblu este similară, pentru a stabili existența riscului de confuzie.
Mai arată că, chiar dacă nu sunt identice (potrivit ipotezei), semnul este totuși foarte similar cu marca înregistrată iar gradul înalt de similaritate combinată cu identitatea serviciilor conduce la reținerea riscului de confuzie în sensul art. 36 Legea 84/1998 modificata și, în consecință, la încălcarea dreptului la marcă.
Marca este un semn susceptibil de reprezentare grafică servind la deosebirea produselor sau a serviciilor unei persoane fizice sau juridice de cele aparținând altor persoane; pot constitui mărci semne distinctive, cum ar fi: cuvinte, inclusiv nume de persoane, desene, litere, cifre, elemente figurative, forme tridimensionale și, în special, forma produsului sau a ambalajului sau, combinații de culori, precum și orice combinație a acestor semne, potrivit prev. art.2 din Legea nr.84/1998 modificată.
Existența unei protecții acordată pentru numele comercial nu înlătură protecția acordată pentru semnul distinctiv care a fost înregistrat ca marcă și asigură titularului mărcii dreptul de a cere să fie interzisă terților aplicarea semnului pe produse sau pe ambalaje; oferirea produselor sau comercializarea ori deținerea lor în acest scop sau, după caz, oferirea sau prestarea serviciilor, sub acest semn; importul sau exportul produselor sub acest semn; utilizarea semnului pe documente sau pentru publicitate.
Acțiunea în concurență neloială în care este vorba de mijloace de confuzie, se arată în acțiune, nu presupune dovedirea unei constatări directe a producerii confuziei, cerința legii necesară și suficientă este existența posibilității producerii unei confuzii dată fiind identitatea sau asemănarea cu marca ori dată fiind identitatea sau asemănarea produselor sau serviciilor cărora li se aplică semnul cu produsele sau serviciile pentru care marca a fost înregistrată, ceea ce în prezenta cauză se regăsește, semnul distinctiv protejat prin marcă fiind folosit pentru produse din aceeași clasă.
Mai mult, confuzia nu trebuie să se producă, pentru a fi antrenată răspunderea este suficient să se producă în percepția publicului un risc de confuzie incluzând și riscul de asociere a mărcii cu semnul, așa încât, în situația în care cuantumul prejudiciului nu poate fi stabilit cu exactitate, instanța nu poate respinge cererea pentru acest motiv, ci va trebui să acorde o sumă forfetară.
Presupunând, ad absurdum, că lucrurile nu ar sta așa în general, nu trebuie neglijat faptul că, în cauza de față, între modelul și marca lor și modelul pârâtei există o identitate aproape perfectă (diferențele fiind nesemnificative), așa încât consideră că tocmai din pricina acestei identități, se prezumă faptul că în urma folosirii modelului respectiv de către pârâtă le-au fost cauzate prejudicii comerciale și că pârâta a realizat un beneficiu injust.
Potrivit jurisprudenței CEDO, principiul egalității armelor constituie un element al noțiunii mai largi de proces echitabil care include de asemenea dreptul fundamental la caracterul contradictoriu al procedurii penale (Barbera, N. și Jabardo c. Spaniei; Brandstetter c. Austriei). F. "egalității armelor" are sensul unui "just echilibru" între părți (Dombo Beheer c. Olandei) și implică obligația de a oferi fiecărei părți o posibilitate rezonabilă de a-și prezenta cauza - inclusiv probele - în condiții care să nu o plaseze într-o situație de net dezavantaj în raport cu adversarul său (Dombo Beheer c. Olandei; Kress c. Franței; Yvon c. Franței).
In cazul mărcilor, încălcarea dreptului rezultă din existența unui risc de confuzie între semnul folosit de contrafăcător și marcă
Astfel, în materie de marcă, CJCE a stabilit că „35. Rezultă de asemenea din jurisprudența Curții că funcția esențială a mărcii este aceea de a garanta consumatorului sau utilizatorului final identitatea de origine a produsului sau serviciului desemnat de marcă, permițându-i să distingă fără nici o confuzie posibilă acest produs sau acest serviciu de cele care au o altă proveniență, și că, pentru ca marca să își poată îndeplini rolul său de element esențial ai sistemului de concurență nedistorsionată pe care tratatul CE încearcă să o stabilească, ea trebuie să constituie garanția că toate produsele sau serviciile pe care ea le desemnează au fost fabricate sau furnizate sub controlul unei întreprinderi unice căreia ii poate fi atribuită responsabilitatea calității lor (a se vedea mai ales hotărârea din 19 noiembrie 1997, M., C-349/95, paragrafele 22 și 24; hotărârea din 29 septembrie 1998, D.,,.,C"3J paragraful 28 și hotărâre a din 18 iunie 2002, Philips, C-299/99, paragraful 30)".
Apreciază că principiile de drept stabilite de jurisprudența Curții Europene de Justiție sunt pe deplin aplicabile în cauza de față, scopul articolului 5 alin. (1) din Directiva nr. 2008/95/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2008, transpus în legislația română prin dispozițiile art. 36 din Legea nr. 84/1998, fiind acela de a proteja funcția mărcii de indicare a originii comerciale.
Aceste principii impun ca în toate cazurile în care o marca anterioara intră în conflict cu un semn folosit în activitatea comercială de către un terț, să se aplice regulile art. 36 (in actuala numerotare) din Legea nr. 84/1998, indiferent dacă semnul este un nume comercial sau nu, pentru a se putea evita producerea unui risc de confuzie între titularul mărcii și cel care folosește semnul.
Jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene respectiv cazul C-17/06 Celine reprezintă, indubitabil, decizia cadru in materie.
In aceasta cauza, prin hotărârea din 11 septembrie 2007, s-a stabilit ca utilizarea de către un terț care nu a fost autorizat în acest scop a unei denumiri sociale, a unui nume comercial sau a unei embleme identice cu marca anterioară, în cadrul unei activități de comercializare a unor produse identice cu cele pentru care a fost înregistrată, această marcă constituie o utilizare pe care titularul mărcii respective este îndreptățit să o interzică în conformitate cu art. 5 alin. (1) lit a din Prima Directiva 89/104/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1988, în cazul în care este vorba de o utilizare pentru produse care aduce atingere sau este susceptibilă să aducă atingere funcțiilor mărcii.
In prezent, arată reclamanta, dispozițiile mai sus citate au fost preluate prin Directiva 2008/95/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2008, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 299/25 din 8 noiembrie 2008, care a abrogat Prima Directivă.
Toate cele patru condiții reținute pentru, aplicarea protecției mărcii în conflictul cu un semn în cazul Celine sunt îndeplinite în speța de față, respectiv, este de necontestat că - pârâta își folosește numele "E. C." în activitatea sa comercială, folosește numele fără consimțământul titularului mărcii, fiind îndeplinită și cea de-a treia condiție, respectiv folosirea în legătură eu serviciile oferite.
Utilizarea pentru produse sau servicii în sensul art. 5 alin. (1) din Directiva are loc când un terț aplică semnul care constituie denumirea sa socială, numele său comercial sau emblema sa pe produsele pe care le comercializează. Dar, chiar în lipsa aplicării semnului are loc o utilizare "pentru produse sau servicii" atunci când terțul utilizează semnul respectiv astfel încât se stabilește o legătură între semnul care constituie numele său comercial și produsele comercializate sau serviciile furnizate de terți.
Intre obiectul de activitate al paratei și serviciile pentru care a fost înregistrată marca sa exista o strânsa legătură, determinată de similaritatea acestor servicii până la identitate.
Susține că, și ultima condiție care privește capacitatea semnului de a afecta funcția mărcii de garantare a originii este îndeplinită.
In cazul serviciilor, marca este acel semn pe care comerciantul îl aduce la cunoștința consumatorului, pe orice cale, pentru a realiza în acest fel o asociere între serviciul oferit și un anumit semn.
Susține că, aceasta are, pe lângă funcția de identificare a comerciantului și pe cea de raliere a clientelei, respectiv marca identifică un comerciant prin prisma produselor și serviciilor sale și le individualizează în raport cu cele ale altor comercianți, una din funcțiile sule fiind și aceea de raliere a clientelei.
Or, numele comercial al paratei E. C., îndeplinește funcțiile specifice mărcii, de individualizare a serviciilor și intră în conflict cu marca sa folosita pentru servicii similare E. C..
Riscul de confuzie vizează, în cauza de față, riscul atribuirii aceleiași proveniențe serviciului marcat de semnul aflat în conflict cu cel marcat de marca sa.
Segmentul de piața acoperit de părțile în litigiu este bine conturat, având beneficiari predeterminați atât prin natura serviciului prestat, cât și de condițiile impuse de piața specifică, ambele entități juridice fiind concurente pe piața serviciilor oferite, context în care nu poate fi ignorat elementul verbal comun al celor două semne aflate în conflict și nici similaritatea, serviciilor prestate.
Solicită astfel, interzicerea folosirii, de către pârâta E. C. I.P.U.R.L a semnului distinctiv, oferirea sau prestarea serviciilor sub acest semn, utilizarea semnului pe documente sau pentru publicitate, obligarea pârâtei la modificarea firmei și emblemei înregistrate în Registrul societăților profesionale de insolvență, obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii precum și obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecată.
Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 5, art. 35, art. 38, art. 48 din Legea nr. 84/1998, art.14 din OUG nr. 100/2005 cu raportare directă la art. 35 și art. 83 din Legea nr. 84/1998 și art. 30 din Legea nr. 129/1992 și pe dispozițiile art. 1357-1371 din Noul Cod civil, precum și dispozițiile legale citate în cuprinsul acțiunii.
Față de dispozițiile instanței comunicate reclamantei prin adresa din 09.04.2014, atașată la fila 17 dosar, prin notele de ședință, comunicate și înregistrate prin serviciul registratură al instanței, reclamanta E. C. S.P.R.L. precizează că înțelege ca în temeiul art. 9 NCPC și art. 406 alin 1 și 2 NCPC să renunțe în mod expres la capătul 3 de cerere prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii.
Ca urmare a renunțării de mai sus, precizează că instanța rămâne investită cu soluționarea capetelor l(unu) și 2(doi) de cerere, pentru care a anexat dovada plății taxei judiciare de timbru în cuantum de câte 300 lei aferentă fiecărui capăt de cerere, respectiv Ordinul de plată nr. 414/25.04.2014.
In probatoriu a precizat că înțelege să se folosească pentru capătul 1 și 2 de cerere de următoarele dovezi:
a. înscrisuri - Certificatul de înregistrare a mărcii Nr._ - valabil 10 ani din data de 18.02.2009; Atestatul UNPIR; Certificatul Fiscal; Certificatul de înregistrare la UNPIR, citația emisă la 03.10.2011 de Curtea de Apel București, Secția a V-a Civilă în Dosarul nr._/3/2010 ; încheierea din data de 16.09.2011, pronunțată de Tribunalul București, Secția a VII-a Comercială în Dosarul nr._/3/2010 privind soluționarea cererii de îndreptare a erorii materiale din Sentința Comercială nr. 2754/08.04.2011 ; încheierea din data de 01.07.2011, pronunțată de Tribunalul București, Secția a VII-a Comercială în Dosarul nr._/3/2010 ; încheierea din data de 20.05.2011, pronunțata de Tribunalul București, Secția a VII-a Comercială în Dosarul nr._/3/2010 ; Adresa emisă la data de 14.04.2011 de Tribunalul București, Secția a VII-a Comercială în Dosarul nr._/3/2010,
b. Interogatoriul pârâtei, pe care l-a anexat în dublu exemplar - unul pentru instanță și unul pentru comunicare – a se vedea filele 21-45 dosar.
În termen legal pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția de necompetență materială a instanței de soluționare a cererii reclamantei în conformitate cu dispozițiile legale - OG nr.86/2006; solicitând și respingerea cererii ca prematur promovată.
A susținut că pentru soluționarea excepțiilor invocate se impune ca reclamanta să depună anexele la Certificatul de înregistrare a mărcii nr._ din 18-02-2009 inclusiv amprenta semnului folosit pentru identificarea mărcii.
Arată că în data de 28.01.2014 a primit pe fax, o somație din partea pârâtei E. C. SPRL, prin care li se solicita:
„-Vă interzicem folosirea semnului distinctiv, oferirea sau prestarea serviciilor sub acest semn, utilizarea semnului pe documente sau pentru publicitate.
-Vă solicităm să modificați firma și emblema înregistrată în Registrul societăților profesionale de insolvență.”
In completare, se făcea precizarea că în scopul de a dobândi o puternică distinctivitate pe piață și pentru a evita acțiunile de concurență neloială, aceasta a obținut protecția mărcii cu titlul „E. C." prin înregistrarea acesteia sub. nr._/18.02.2009 cu respectarea disp. Legii 84/1997.
Prin aceasta se constata că atât direct cât și de la partenerii comerciali, E. C. IPURL, încălca dreptul exclusiv al societății de exploatare a mărcii și siglei, protejat conform Legii 129/1991 privind protecția desenelor și modelelor, oferind servicii similare care poartă un model industrial identic cu cel protejat în scopul de a obține profit ilicit prin inducerea în eroare a comercianților și instanțelor de judecata.
Se făcea referire la art.36 alin.2 din Lege, că titularul mărcii poate cere instanței judecătorești competente să interzică terților să folosească, în activitatea lor comercială, fără consimțământul titularului, un semn care, dacă ar produce în percepția publicului un risc de confuzie, incluzând și riscul de asociere a mărcii cu semnul.
Se preciza că, pentru a profita de renumele sau reputația unei mărci nu este nevoie de risc de confuzie, fiind suficient un simplu risc de asociere, concluzionând ca: „Numele comercial al dvs. -E. C., îndeplinește funcțiile specifice mărcii, de individualizare a serviciilor și intră în conflict cu marca subscrisei folosită pentru servicii similare E. C..”
Arată pârâta că, E. C. SPRL, nu face nicăieri referire la faptul că practicienii în insolvență, conf. OG nr.86/2006, își desfășoară în mod obligatoriu activitatea, în cabinete individuale, cabinete asociate, societăți profesionale cu răspundere limitată (SPRL) și întreprinderi profesionale unipersonale cu răspundere limitată (IPURL), sau pot avea calitatea de colaboratori ori angajați ai uneia dintre formele de exercitare a profesiei, rezultând că acestea nu sunt societăți comerciale,ci societăți profesionale de insolvență,organizate în cadrul UNPIR, sub jurisdicția unei legi speciale.
Arată pârâta că, aceste societăți funcționează sub o lege specială, referindu-se la câteva din articolele LG. nr.86/2006 și anume:
-art.67- UNPIR are obligația să întocmească anual Tabloul practicienilor în insolvență;
-art.68- Se interzice înregistrarea unei societăți profesionale cu nume identic sau asemănător, unei alte societăți profesionale, care beneficiază de anterioritate;
-art.70 - Se constituie registrul formelor de organizare a practicienilor în insolvență, în scopul evidențieri centralizate a acestora;
-art.76(2)- Actualele societăți comerciale de practicieni în reorganizare judiciară și lichidare pot continua să funcționeze ca societăți profesionale de practicieni în insolvență, cu sau fără personalitate juridică, inclusiv sub forma IPURL, cu condiția ca, până la data de 31 decembrie 2006, să se înregistreze în Registrul societăților profesionale.
Se arată că, practicianul în insolvență R. Vartan, asociat coordonator al E. C. IPURL, este înregistrat în Tabloul UNPIR, cu nr.lC0832, din data de 29.12.1999, având studii superioare economice și de drept, iar fosta ., la care acesta a fost asociat și administrator, având activități de consultanță și management a fost înființată în 23.02.1994, având nr. de ordine în registrul comerțului Jl0/113/24.01.1994 și a fost înregistrată în Tabloul Uniunii cu nr.2190/25.01.2002, obținând atestat de funcționare în cadrul UNPRL, în anul 2002, 2003, 2204, 2005 și 2006.
După apariția OG nr.86/2006, se arată în întâmpinare, aceasta se transformă în E. C. IPURL cu nr. RSP 0220, fiind înscrisă în tabloul Uniunii la data de 31.12.2006, obținând atestat de funcționare anual, inclusiv în anul 2014, respectând toate prevederile legilor în vigoare și regulamentelor specifice profesiei (LG nr.86/2006, Statut de funcționare, Codul privind conduita etica,etc).
Deoarece organul care le-a înregistrat societățile în Tabloul Uniunii este UNPIR, acesta trebuie să verifice respectarea legii amintită mai sus, pe baza datelor pe care le dețin, așa încât consideră că această somație, inclusiv cererea de chemare în judecată, ar fi trebuit adresată UNPIR, poate sub altă formă, și nu societății profesionale, care a respectat în totul cerințele.
Susține că, E. C. SPRL, funcționează sub marca "E. C.", lucru dovedit de certificatul de înregistrare a mărcii nr._ din 18-02-2009 și de publicitatea pe care o desfășoară pe site, cât și de prezenta acțiune în justiție, iar E. C. IPURL, nu funcționează sub nici-o marcă, nici înregistrată și nici neînregistrată.
Consideră că, din acest punct de vedere este suficient pentru desfășurarea activității utilizarea numelui întreg al firmei, fiind evidentă diferențierea chiar prin titulatura (IPURL - întreprindere profesională unipersonală cu răspundere limitată, SPRL - societate profesională cu răspundere limitată).
Pentru a preîntâmpina această acțiune de chemare în judecată, în temeiul prevederilor art.52 din Codul privind conduita etică, s-au adresat în data de 12.03.2014, prin adresa cu nr.30 către, Consiliul Național de Conducere a UNPIR, acesta având competența materială să se pronunțe cu privire la existenta unui impediment legal și să rezolve amiabil prin mediere, situația creată și să emită o decizie lămuritoare cu privire la susținerile din somație de către E. C. SPRL, in raport și de motivele invocate de ei E. C. IPURL).
Apreciază Că, după ce organul competent se va pronunța printr-o decizie în raport de legea lor de organizare, reclamanta se putea adresa organismului reprezentat de Instanța Superioara de Disciplină, conf. art. 52 din Codul privind conduita etică și în urma soluționării de aceasta, la instanța de judecată, după cum de altfel a considerat E. C. SPRL să acționeze.
Cu adresa nr. 1129/02.04.2014, UNPIR România le-a comunicat ca urmare a solicitării de conciliere a diferendului, in conf. cu art. 58, lit.g din Lg. nr.86/2006, Consiliul Național de Conducere, întrunit în ședința din 28.03.2014, a desemnat pe d-na C. P., membră a consiliului, pentru soluționarea diferendumului.
Ulterior a primit citație prin care i s-a adus la cunoștință cererea de chemare în judecată de către E. C. SPRL, astfel că au revenit la UNPIR - CNC, cu o noua adresă nr.32/10.04.2ol4, prin care aduceau la cunoștința organului lor de conducere, faptul că au fost acționați în judecată, E. C. SPRL încălcând prevederile Codului privind conduita etică, profesională și de disciplină a Practicienilor în Insolvență din România, care prevede la Capitolul V- relațiile intre membrii Uniunii, art.52: „Divergențele dintre membrii se vor concilia pe cale amiabilă iar în caz de nerezolvare se vor supune dezbaterii Comisiei Superioare de Disciplină(Instanței Superioare de Disciplina)".
Susține că au dat dovadă de bună credință, suspendând siteul lor și cerând mediere UNPIR pentru rezolvarea divergentului apărut, astfel respectând în primul rând regulamentele din cadrul Uniunii, din care fac parte și în care sunt înregistrați.
In cererea de chemare in judecată, se arată în întâmpinare, E. C. SPRL, invocă articolele de lege încălcate de E. C. IPURL, ca o unitate de sine stătătoare, care nu funcționează sub sigla unei uniuni, în speță Uniunea Naționala a Practicienilor în Insolvență din România, aceasta nefiind o societate comercială, industrială, funcționând independent și folosind o marcă "E. C.", care îi individualizează serviciile prestate.
Înțeleg de asemenea să facă și referire la precizarea reclamantei, făcută în cadrul cererii de chemare în judecată, că în cadrul dosarului nr._/3/2010 aflat pe rolul Tribunalului București, Secția comercială, E. C. SPRL a fost înlocuită cu E. C. IPURL, instanța desemnând greșit administratorul judiciar, datorita potrivirii de nume.
In acest caz, care de altfel este și singurul ei au câștigat oferta de licitație la ANAF București pentru societatea ., criteriile de licitație nefiind în nici-un caz denumirea firmei sau a mărcii, ci retribuția, comisionul, strategia de insolvență, experiența și contribuția adusă la bugetul de stat, ei fiind cei nedreptățiți și nicidecum E. C. SPRL, care de altfel nu câștigase această licitație.
Au făcut această precizare, tocmai pentru a arăta că nu marca, numele, sigla le aduc clienți, ci numirea în dosarele de insolvență se face pe alte criterii, care sunt individualizate prin oferte, care nu au nici-o legătură cu numele, marca sau sigla folosită.
De altfel, in cadrul UNPIR România funcționează foarte multe societăți profesionale cu denumiri asemănătoare, datorită profesiei cât și a specializărilor comune (aflate pe siteul UNPIR, în Tabloul societăților), de ex."Casa de insolvență Transilvania, Muntenia, etc, Insolv, Insolvency, Profinsolv, Proinsolv, Contexpert, Contfin, Expertcont, Finconta, C., Continsolv, C. insolv, Evicont, etc., în numele societății lor, E. reprezentând „evaluare".
Reiterează că, noțiunile folosite de reclamantă în cererea de judecată: "potrivit art.36 alin.2, titularul mărcii poate cere instanței judecătorești competente, să interzică terților să folosească în activitatea lor comercială, fără consimțământul titularului..."sau: "textele de lege consacră caracterul exclusiv și absolut al dreptului de proprietate industrială.",sau: "faptele de comercializare a unor servicii cu reproducerea fără drept atât a mărcii cât și a siglei, rezultă din siteul paratei...
A înțeles să facă aceste sublinieri tocmai pentru a arăta faptul că părțile sunt societăți profesionale și nu comerciale sau industriale, numirea lor în dosarele de insolvență făcându-se după alte criterii.
De altfel, susține că, niciodată societatea profesională pârâtă, nu a acționat sub marca "E. C.", ci în toate cazurile, atât de licitație, prezentare pe site, cât și în dosarele de insolvență a acționat sub numele E. C. IPURL, care nu are nici-o legătură și asemănare cu marca reclamantei "E. C.", fiind mincinoasă afirmația din cererea de chemare în judecată în care reclamanta precizează, că "este de necontestat că-pârâta își folosește numele "E. C." în activitatea sa comercială. Însăși prin prevederile OG.nr.86/2006 și a statului lor, li se interzice derularea unor activități comerciale, activități pe care le precizează reclamanta în mod greșit.
In finalul cererii de chemare în judecată, reclamanta precizează din nou: "pe lângă funcția de identificare a comerciantului, este și cea de raliere a clientelei", folosind din nou prevederi din lege care se refera la comercianți și la ralierea clientelei lucru nepermis în cadrul Uniunii din care fac parte, cât și de legile speciale sub care își desfășoară activitatea profesională.
Precizează că,chiar daca ei consideră că prezenta cauză nu se poate soluționa conform Legii nr.84/1998 republicată, rezolvarea litigiului făcându-se exclusiv în cadrul UNPIR, pe baza legilor speciale în care funcționează, având căi de atac în justiție numai la finalul judecății de organele speciale de judecată din cadrul uniunii, fac o precizare chiar din Legea nr.84/1998 republicată, care la art.39(l) pct.a) ,precizează: "Titularul mărcii nu poate cere să se interzică unui terț să folosească în activitatea sa comercială: numele/denumirea sau adresa/sediul titularului".
Pe cale de consecința, solicită respingerea acțiunii ca nefondată, în totalitatea ei și a cerințelor formulate de reclamantă.
In drept, au fost invocate dispozițiile OG nr.86/2006, Statului privind organizarea si exercitarea profesiei de practician în insolvență, Codului privind conduita etică, a Legii nr.84/1998 republicată, cât și a prevederilor Codului de procedură Civilă.
În dovedirea susținerilor sale au fost anexate acte în copie, respectiv: adresa nr._.03.2014 către UNPIR România; adresa răspuns nr. 1129/02.04.2014 din parte CNC; adresa nr.32/10.04.2014 către UNPIR România; somația E. C. SPRL; certificat de înregistrare . nr._ -.; atestat nr._ /2004/2005 si 2006-.; atestat nr.2A0089/2007-E. C. IPURL – a se vedea filele 60-71 dosar.
A fost de asemenea depus la dosar răspunsul la interogatoriul solicitat de reclamantă - a se vedea filele 54-59 dosar.
Prin încheierea pronunțată în ședința publică din 02.10.2014, instanța a respins excepția de necompetență materială invocată de pârâta E. C. IPURL, stabilind termen la 16.10.2014, cu citarea părților, motivarea în fapt și în drept fiind expusă pe larg în considerentele încheierii existente la filele 119-120 dosar iar prin încheierea pronunțată în ședința publică din 16.10.2014, instanța a respins și prematurității introducerii acțiunii, invocată de pârâta E. C. IPURL, motivarea în fapt și în drept fiind de asemenea expusă pe larg în considerentele încheierii existente la filele 133-134 dosar.
La solicitarea instanței UNPIR România, prin adresa de răspuns nr. 5141/30.10.2014, comunică faptul că procedura de mediere solicitată de E. C. IPURL nu s-a mai putut desfășura întrucât la data de 08.04.2014 una dintre părți s-a adresat instanței de judecată. A precizat că, procedura de mediere reglementată de Codul privind conduita etică este o procedură prealabilă necontencioasă, ce nu își mai găsește rațiunea în cazul sesizării instanței – a se vedea fila 137 dosar.
La dosar au fost de asemenea depuse de către reclamantă în format electronic înscrisuri reprezentând cheltuieli de judecată – a se vedea filele 140-160 dosar.
Față de notele de ședință atașate la fila 17 dosar, comunicate și înregistrate prin serviciul registratură al instanței, prin care reclamanta E. C. S.P.R.L. precizează că înțelege ca în temeiul art. 9 NCPC și art. 406 alin 1 și 2 NCPC să renunțe în mod expres la capătul 3 de cerere prin care a solicitat obligarea pâtâtei la plata daunelor cominatorii, urmând ca instanța să rămână investită cu soluționarea capetelor l(unu) și 2(doi) de cerere, tribunalul urmează ca în baza art.406 C.pr.civ. să ia act de renunțarea la judecată a reclamantei la capătul 3 de cerere, privind obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii.
Examinând pe fond, în limitele investirii capetele unu și doi de cerere,tribunalul reține în fapt următoarele:
Prin cererea dedusă judecății, reclamanta E. C. S.P.R.L. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună: interzicerea folosirii, de către pârâta E. C. I.P.U.R.L a semnului distinctiv, oferirea sau prestarea serviciilor sub acest semn, utilizarea semnului pe documente sau pentru publicitate; obligarea pârâtei la modificarea firmei și emblemei înregistrate la Registrul societăților profesionale de insolvență; obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii precum și la plata cheltuielilor de judecată, motivând solicitarea sa prin aceea că la data de 31.12.2006 a dobândit Certificatul de înregistrare în Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România cu număr de înregistrare RFO 11-0064 iar la data de 22.01.2007 i s-a eliberat Codul Unic de înregistrare Fiscală eliberat de către ANAF utilizabil începând cu data de 01.01.2007, dată de la care a activat ca practician în insolvență sub denumirea și sigla utilizată și în prezent, ulterior înțelegând să protejeze denumirea și sigla, obținând protecția mărcii cu titlul "E. C." prin înregistrarea acesteia sub nr._/18.02.2009 cu respectarea dispozițiilor Legii 84/1998, această marcă având rolul de a diferenția produsele de cele de același tip, de a le proteja de concurență și de a garanta calitatea serviciilor oferite, fapt ce rezultă nemijlocit din înscrisurile atașate la dosar, respectiv Certificatul de înregistrare a mărcii nr._ atașat la filele 22-23 dosar, Atestat nr. 2A0203/31.12.2013, atașat la fila 25 dosar, Certificat de înregistrare fiscală atașat la fila 26 dosar, Certificat de înregistrare la UNPIR nr. RFO II- 0064 din 31.12.2006 atașat la fila 27 dosar.
Reclamanta susține că a procedat la înregistrarea mărcii cu titlul "E. C." prin înregistrarea acesteia cu respectarea dispozițiilor Legii 84/1998, motivat de faptul că a constatat, atât direct cât și de la partenerii comerciali, că pârâta încalcă dreptul exclusiv al societății de exploatare a mărcii și siglei, protejat conform Legii 129/1992 privind protecția desenelor si modelelor, oferind servicii similare care poartă un model industrial identic cu cel protejat, în scopul de a obține profit ilicit prin inducerea în eroare a comercianților și instanțelor de judecată, sens în care a depus la dosar: citația emisă la 03.10.2011 de Curtea de Apel București, Secția a V-a Civilă în Dosarul nr._/3/2010 ; încheierea din data de 16.09.2011, pronunțată de Tribunalul București, Secția a VII-a Comercială în Dosarul nr._/3/2010 privind soluționarea cererii de îndreptare a erorii materiale din Sentința Comercială nr. 2754/08.04.2011; încheierea din data de 01.07.2011, pronunțată de Tribunalul București, Secția a VII-a Comercială în Dosarul nr._/3/2010; încheierea din data de 20.05.2011, pronunțata de Tribunalul București, Secția a VII-a Comercială în Dosarul nr._/3/2010 ; Adresa emisă la data de 14.04.2011 de Tribunalul București, Secția a VII-a Comercială în Dosarul nr._/3/2010, înscrisuri atașate la filele 28-40 dosar.
Din înscrisurile atașate la filele 65-71 dosar, respectiv certificat de înregistrare . nr._ -.; atestat nr._ /2004/2005 si 2006-.; atestat nr.2A0089/2007-E. C. IPURL, Tribunalul constată că practicianul în insolvență R. Vartan, asociat coordonator al E. C. IPURL, este înregistrat în Tabloul UNPIR, cu nr. lC0832, din data de 29.12.1999, iar fosta ., la care acesta a fost asociat și administrator, având activități de consultanță și management a fost înființată în 23.02.1994, având nr. de ordine în registrul comerțului Jl0/113/24.01.1994 și a fost înregistrată în Tabloul Uniunii cu nr.2190/25.01.2002, obținând atestat de funcționare în cadrul UNPRL, în anul 2002, 2003, 2204, 2005 și 2006.
Ulterior intrării în vigoare a OG nr.86/2006, societatea s-a transformat în E. C. IPURL cu nr. RSP0220, fiind înscrisă în tabloul Uniunii la data de 31.12.2006, obținând atestat de funcționare anual, inclusiv în anul 2014, respectând astfel toate prevederile legilor în vigoare și regulamentelor specifice profesiei.
De observat este faptul că după comunicarea prin fax a somației la data de 28.01.2014, pârâta, în temeiul prevederilor art.52 din Codul privind conduita etică, solicită un punct de vedere UNPIR, așa cum rezultă din adresele nr.30/12.03.2014 și respectiv nr.32/10.04.2014 – revenire, instituție care are competența materială să se pronunțe cu privire la existenta unui impediment legal și să rezolve amiabil prin mediere, situația creată și să emită o decizie lămuritoare cu privire la susținerile din somație de către E. C. SPRL, in raport și de motivele invocate de ei E. C. IPURL.
Prin adresa de răspuns nr. 5141/30.10.2014, existentă la fila 137 dosar, această instituție comunică faptul că prin Decizia CNC UNPIR din 28.03.2014 a fost desemnat un raportor pentru a îndeplini procedura de mediere dintre cele două societăți profesionale, procedură care nu s-a mai putut desfășura deoarece la data de 08.04.2014 una din părți s-a adresat instanței de judecată, iar procedura de mediere reglementată de Codul privind conduita etică este o procedură prealabilă,necontencioasă, ce nu își mai găsește rațiunea în cazul sesizării instanței.
Tribunalul constată că, așa cum se arată și în acțiunea dedusă judecății, potrivit art. 36 alin. 2, titularul mărcii poate cere instanței judecătorești competente să interzică terților să folosească, în activitatea lor comercială, fără consimțământul titularului: un semn care, dată fiind identitatea sau asemănarea cu marca ori dată fiind identitatea sau asemănarea produselor sau serviciilor cărora li se aplică semnul cu produsele sau serviciile pentru care marca a fost înregistrată, ar produce în percepția publicului un risc de confuzie, incluzând și riscul de asociere a mărcii cu semnul. Potrivit dispozițiilor cuprinse în Legea 129/1992 și art. 90 din Legea nr. 84/1998, privind mărcile și indicațiile geografice constituie infracțiune (iar pentru dreptul privat constituie delict civil) reproducerea fără drept, a desenului industrial respectiv a mărcii; așa încât reclamanta apreciază că faptele de comercializare a unor servicii cu reproducerea fără drept atât a mărcii cât și a siglei de către pârâtă rezultă chiar din site-ul acesteia, precum și din documentele întocmite și depuse la dosarele în care este numit de instanță ori în documentele întocmite către terți.
În cauza de față Tribunalul constată că pârâta a fost mai întâi organizată în societate comercială, respectiv ., desfășurând activități de consultanță și management, societate înființată la data de 23.02.1994, având nr. de ordine în registrul comerțului Jl0/113/24.01.1994 și a fost înregistrată în Tabloul Uniunii cu nr. 2190/25.01.2002, obținând atestat de funcționare în cadrul UNPRL, în anul 2002, 2003, 2204, 2005 și 2006, iar după . OG nr.86/2006, societatea s-a transformat în E. C. IPURL cu nr. RSP0220, fiind înscrisă în tabloul Uniunii la data de 31.12.2006, obținând atestat de funcționare anual, inclusiv în anul 2014, respectând astfel toate prevederile legilor în vigoare și regulamentelor specifice profesiei.
La rândul său reclamanta dobândește la data de 31.12.2006 Certificatul de înregistrare în Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România cu număr de înregistrare RFO 11-0064, i se eliberează la data de 22.01.2007 Codul Unic de înregistrare Fiscală eliberat de către ANAF utilizabil începând cu data de 01.01.2007, dată de la care a activat ca practician în insolvență sub denumirea și sigla utilizată și în prezent, ulterior aceasta înțelegând să protejeze denumirea și sigla, obținând protecția mărcii cu titlul "E. C." prin înregistrarea sa sub nr._/18.02.2009 cu respectarea dispozițiilor Legii 84/1998.
De observat este faptul că așa cum se menționează și în intâmpinarea formulată, practicienii în insolvență, conf. OG nr.86/2006, își desfășoară în mod obligatoriu activitatea, în cabinete individuale, cabinete asociate, societăți profesionale cu răspundere limitată (SPRL) și întreprinderi profesionale unipersonale cu răspundere limitată (IPURL), sau pot avea calitatea de colaboratori ori angajați ai uneia dintre formele de exercitare a profesiei, rezultând că acestea nu sunt societăți comerciale, ci societăți profesionale de insolvență, organizate în cadrul UNPIR, sub jurisdicția unei legi speciale.
Astfel, potrivit OG 86/2006, UNPIR, are o . obligații și anume: potrivit disp. art.67 are obligația să întocmească anual Tabloul practicienilor în insolvență; potrivit disp. art.68 - Se interzice înregistrarea unei societăți profesionale cu nume identic sau asemănător, unei alte societăți profesionale, care beneficiază de anterioritate; potrivit disp. art.70 - Se constituie registrul formelor de organizare a practicienilor în insolvență, în scopul evidențieri centralizate a acestora; iar potrivit disp. art.76(2) Actualele societăți comerciale de practicieni în reorganizare judiciară și lichidare pot continua să funcționeze ca societăți profesionale de practicieni în insolvență, cu sau fără personalitate juridică, inclusiv sub forma IPURL, cu condiția ca, până la data de 31 decembrie 2006, să se înregistreze în Registrul societăților profesionale.
De observat este faptul că pârâta a respectat toate aceste dispoziții legale fapt ce-i conferă dreptul de a-și desfășura activitatea începută încă din anul 1999 în condițiile impuse de legea specială OG 86/2006.
Mai mult se poate observa că denumirile celor două părți sunt diferite respectiv reclamanta funcționează sub marca "E. C.", în timp ce pârâta și-a menținut denumirea inițială de „E. C.”, denumire la care se adaugă și titulatura prescurtată a formei de organizare, respectiv SPRL - societate profesională cu răspundere limitată pentru reclamantă și IPURL - întreprindere profesională unipersonală cu răspundere limitată, pentru pârâtă.
De observat este faptul că reclamanta susține că prin faptul că pârâta își desfășoară activitatea sub denumirea E. C. IPURL, se creează confuzie, depunând în acest sens o . înscrisuri emise de Curtea de Apel București, respectiv adrese, citații și o încheiere de îndreptare a erorii materiale, documente prin care însă nu s-a putut face dovada celor susținute în cererea dedusă judecății în condițiile în care citațiile și comunicările au fost primite de reclamantă, iar eroarea materială strecurată în conținutul sentinței este justificată de lipsa de atenție a instanței la momentul redactării hotărârii și nicidecum o consecință a confuziei determinate de denumirea societăților profesionale de insolvență.
Față de considerentele ce preced Tribunalul constată că acțiunea astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta E. C. S.P.R.L., este neîntemeiată motiv pentru care o va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art.406 C.pr.civ. ia act de renunțarea la judecată a reclamantei la capătul 3 de cerere, privind obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii.
Respinge acțiunea astfel cum a fost precizată formulată de reclamanta E. C. S.P.R.L., cu sediul în București, ..34, sector 1, în contradictoriu cu pârâta E. C. I.P.U.R.L., cu sediul în B., Piața Daciei, . ..B..
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Noiembrie 2014.
Președinte,Grefier,
M. Ș. O. C.
Red.ȘM
Tehnored. CC/MȘ/ 4 ex.
| ← Ordin de protecţie. Sentința nr. 97/2014. Tribunalul BUZĂU |
|---|
