Succesiune. Decizia nr. 378/2014. Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 378/2014 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 15-09-2014 în dosarul nr. 2051/287/2012*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 378/2014
Ședința publică de la 15 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M.
Judecător M. Ș.
Judecător G. I. R.
Grefier R. - A. S.
Pe rol soluționarea recursului civil declarat de reclamantul Ș. M. D. – domiciliat în București, .. 23, ., . civile nr.192/5.02.2014 pronunțată de Judecătoria Rm. Sărat în dosarul nr._ - având ca obiect succesiune, în contradictoriu cu reclamantul Ș. G. S. – domiciliat în Rm. Sărat, . B, ., jud. B., și pârâta T. L. – domiciliată în comuna D., ..
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile, intimata T. L. fiind reprezentată de avocat I. C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, în temeiul art 150 cod proc civ, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pe fondul cauzei
Avocat I. C. pentru intimata T. L. având cuvântul invocă excepția netimbrării recursului de către recurentul Ș. M. D.. Apreciază că recursul trebuia timbrat la valoarea sumei de 3521 lei. OG 80/2013 obligă ca orice cerere în fața instanței, atât la instanțele de fond cât și la instanțele care s-au atacat soluțiile, să se timbreze anticipat, astfel instanțele nu pot intra sau judeca o cauză în care nu se timbrează. Prezenta cauză nu s-a timbrat. Chiar recurentul menționează că în celelate momente a procesului a depus taxă de timbru.
Solicită respingerea recursului. Șergănescu G. și-a însușit în totalitate soluția instanței de fond și nu are calitatea procesuală de recurent. Nu a declarat recurs împotriva sentinței civile nr.192/5.02.2014 pronunțată de Judecătoria Rm. Sărat în dosarul nr._ . Pentru că instanța de fond s-a pronunțat cu privire la cheltuieli de judecată la care face referire pentru ambii reclamanți. Cei 2000 lei privesc atât pe Ș. M. D. cât și pe Ș. G. .
Judecătoria Rm Sărat a judecat a pronunțat o hotărâre legală, în sensul că a făcut aplicarea disp art 274 alin 1 cod proc civ, deoarece acțiunea pe fond a fost respinsă. Instanța de fond a stabilit că nu există nicio liberalitate excesivă și nu se poate sancționa acea sancțiune a reducțiunii. Ca atare respingându-se obiectul cauzei cei în culpă sunt reclamanții.
Precizează că se adaugă cheltuielilor anterioare și cheltuielile din recurs.
În întâmpinare a arătat că instanța de fond a pronunțat în mod corect o soluție de respingere a acțiunii având ca obiect reducțiunea liberalităților excesive
În baza art. 150 cod proc civ, instanța declară dezbaterile terminate și reține cauza spre soluționare
TRIBUNALUL
Asupra prezentului recurs civil.
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Rm. Sărat sub nr._ la data de 1.07.2013, reclamanții Ș. G. S. și Ș. M. D., au solicitat să se constate caracterul simulat al contractului de vânzare-cumpărare cu numărul autentic 2016/10.09.1984 al cărui beneficiar este pârâta T. L., fostă M., în sensul că acesta este deghizat sub aspectul naturii sale, reprezentând în fapt o donație, urmând a se dispune obligarea pârâtei la raportul donație și includerea bunului în masa succesorală.
În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 845 C.civ.
Cauza a fost disjunsă din dosarul nr._ prin care instanța a fost învestită cu soluționarea unei cererii de partaj succesoral, promovată de autoarea reclamanților din prezenta cauză, Ș. V. (decedată pe parcursul soluționării cauzei), în contradictoriu cu pârâții T. L. și M. M..
Prin sentința civilă nr. 2203/29.11.2012 pronunțată de Judecătoria Rm. Sărat în dosarul nr._, s-a respins acțiunea având drept obiect „simulație contract de vânzare-cumpărare” .
Prin decizia civilă nr. 860/26.04.2013 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul cu nr. unic_, s-a admis recursul declarat de reclamanții Ș. M.-D. și Ș. G. S., a fost casată sentința fondului și cauza trimisă spre rejudecare.
În considerentele deciziei de casare s-a reținut că fundamentul raportului juridic litigios a fost prezumția instituită de art. 845 C.civ. a cărei aplicare a fost pretinsă în cazul actului de vânzare-cumpărare încheiat între autori și pârâtă, că prin art. 845 C.civ. se instituie o prezumție legală, relativă, pentru moștenitorul rezervatar, potrivit căreia înstrăinarea cu titlu oneros făcută unui succesibil în linie dreaptă reprezintă o donație socotită în cotitatea disponibilă, dacă înstrăinarea s-a făcut cu rezerva uzufructului sau a unei rente viagere, contractul de vânzare-cumpărare a casei de locuit menționează dreptul de uzufruct, așa încât instanța trebuia să stabilească dacă fusese sau nu făcută dovada contrară prezumției legale menționate, sarcina probei revenind pârâtei și nu reclamanților.
În vederea soluționării cauzei a fost administrată proba cu martori, propusă de pârâtă, ale căror depoziții au fost consemnate și atașate cauzei și acte, fiind atașat și dosarul nr._ în care s-a soluționat cererea de partaj succesoral și expertiză tehnică.
În urma probelor administrate, Judecătoria Rm. Sărat prin sentința civila nr. 192/05.02.2014 a admis excepția lipsei calității procesual active a reclamantului Ș. G. S., a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune formulată de pârâta T. L., a constatat caracterul simulat al contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2016/10.09.1984 la fostul notariat se Stat Local Rm Sărat, a respins acțiunea privind reducțiunea liberalităților excesive formulată de reclamantul Ș. M. D., în contradictoriu cu pârâta T. L. și a obligat reclamanții la plata sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată către pârâtă.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că la data de 5.12.2011 pe rolul Judecătoriei Rm Sărat a fost înregistrat sub nr._ cererea prin care reclamanta Ș. V., în contradictoriu cu pârâții M. M. și T. L. a solicitat partajarea averii succesorale rămase de pe urma părinților, defuncții M. Ș. și M. F..
La data de 23.01.2012, Ș. M. D. și Ș. G. S. au învederat că la data de 10.12.2011 a survenit decesul reclamantei, că își însușesc acțiunea promovată de aceasta și au solicitat să fie introdușii în cauză (fila 36- dosar nr._ ).
Prin sentința civilă nr. 110/20.11.2012 a fost admisă acțiunea cu obiect partaj succesoral, s-a luat act că pârâtul M. M. a renunțat la judecata cererii reconvenționale, s-a respins cererea de partajare a casei de locuit situată în ., în suprafață de 20 m.p., s-a omologat raportul de expertiză întocmit de expert V. T. în varianta a II-a și s-au atribuit loturile propuse, în valoare de câte_ lei, pentru fiecare.
Prin aceeași sentință, suprafața de 800 m.p. aferentă casei de locuit, ce a fost înstrăinată pârâtei T. L., a fost inclusă în masa de partajat și atribuită acesteia.
Pe parcursul soluționării cauzei cu nr._, la data de 13.06.2012, reclamanții Ș. M. D. și Ș. G. S. au solicitat să se constate caracterul simulat al contractului de vânzare –cumpărare autentificat sub nr. 2016/10.09.1984, al cărui beneficiar este pârâta T. L., cerere disjunsă și care face obiectul prezentei judecăți.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesual active a reclamantului Ș. G. S., privind cauza pendinte, instanța a apreciat-o întemeiată și a admis-o, pentru următoarele considerente:
Legea instituie în favoarea moștenitorilor rezervatari o prezumție de gratuitate cu privire la anumite acte cu titlu oneros încheiate de cel ce lasă moștenirea. Art. 845 C.civ. prezumă că actele prin care cel care lasă moștenirea a înstrăinat anume bunuri unui succesibil în linie dreaptă – descendent sau ascendent – în schimbul unei rente viagere sau cu rezerva uzufructului, sunt donații.
Prezumția de gratuitate poate fi invocată numai de moștenitorul rezervatar, succesorii acestora și cei care le înfățișează drepturile, conform prev. art. 849 C.civ .
Reclamantul Ș. M. D. este moștenitor rezervatar – ca descendent în linie directă a celui care lasă moștenirea - .
Reclamantul Ș. G. S., ca soț supraviețuitor a autoarei Ș. V., este moștenitor rezervatar, însă în raport cu defuncții M. F. și M. Ș., care au dispus cu titlu oneros, sub rezerva uzufructului de bun, nu are această calitate și, prin urmare, nu are legitimitate procesuală activă pentru a promova o acțiune în simulație și reducțiune liberalități excesive față de actele de dispoziție făcute de acești autori.
Este adevărat că autoarea reclamanților, prin cererea introductivă din dosarul nr. 4019/2011 a solicitat și partajarea casei de locuit ce face obiectul prezentei judecății, însă până la data la care a survenit decesul acesteia (de altfel la foarte scurt timp după înregistrarea acțiunii de partaj) aceasta nu a învestit instanța cu o cerere în simulație, dar chiar și dacă ar fi formulat o astfel de cerere, reclamantul Ș. G. S. nu ar fi avut legitimitate procesuală activă întrucât dreptul la rezervă este un drept propriu, născut la data deschiderii moștenirii în persoana moștenitorului rezervatar și nu un drept dobândit de la defunct pe cale succesorală.
În ceea ce privește prescripția dreptului material la acțiune al reclamanților, formulată de pârâta T. L., instanța a respins-o, pentru următoarele considerente:
Dreptul la reducțiune ia naștere odată cu dreptul la rezervă, adică în momentul deschiderii moștenirii, acțiunea în reducțiune fiind suspusă termenului general de prescripție de 3 ani.
În speță,este vorba despre două moșteniri succesive, termenul de prescripție începând să curgă de la data decesului ultimului autor – M. F., survenit la data de 27.03.2011- care a locuit în imobilul ce face obiectul litigiului permanent, și după decesul lui M. Ș., survenit la data de 1.03.2002.
Din nicio probă nu a reieșit că Ș. V. și fiul său, reclamantul Ș. M. D., ar fi cunoscut de actul cu titlu oneros încheiat de autori în favoarea pârâtei. Dimpotrivă, reclamanții au arătat că nu au cunoscut de existența actului decât pe parcursul procesului de partaj, susținere necombătută cu niciun mijloc de probă.
Așa fiind, instanța a apreciat că data de la care începe să curgă termenul general de prescripție de 3 ani este cea de la care reclamanții au avut ocazia să cunoască de existența actului și cel mai devreme, de la data de 27.03.2011, corespunzătoare momentului decesului autoarei M. F..
Pe fondul cauzei,din declarațiile martorilor audiați în cauză, instanța a reținut că pârâta T. L., după întocmirea actelor de vânzare cumpărare pentru imobilul în suprafață de 20 m.p. a avut permanent grijă de părinții săi, asigurându-le cele necesare traiului – hrană și medicamente – și nu le-a lipsit nimic. Martorul E. D. a declarat că starea materială a defuncților M. Ș. și M. F. s-a îmbunătățit vizibil după ce au făcut actul de vânzare cu pârâta.
Din declarația martorei A. E., a rezultat că pârâta a suportat exclusiv cheltuielile de înmormântare și pomenirile părinților pentru că „se simțea obligată nu numai moral, pentru că părinții o ținuseră la școală, ci pentru că au făcut act în acest sens” împrejurare pe care a fi aflat-o chiar de la vânzătoare. Aceeași martoră a relatat că procuratorul M. M. a declarat că este obligația pârâtei să suporte aceste cheltuieli și dorește să le facă, pentru că are act cu părinții în acest sens. Aceeași martoră a afirmat că vânzătoarea i-a spus că vrea să încheie act cu pârâta în schimbul întreținerii, întreținere pe care, fără echivoc, din declarațiile ambilor martori a reieșit că aceasta a acordat-o, iar înstrăinătorii au primit-o.
În ceea ce privește faptul că martorii au relatat că pentru imobilul înstrăinat s-ar fi plătit și un preț, instanța a apreciat că acesta nu schimbă natura actului pe care părțile în realitate au înțeles să îl încheie, raportat la declarația martorei A. E., care a precizat că, după părerea sa, suma de bani care s-ar fi remis nu acoperea valoarea casei, iar martorul E. D. a declarat că de la părinții săi cunoaște că s-ar fi achitat un preț, afirmație care, în contextul în care acesta a recunoscut că nu au avut relații bune cu defuncții, creează un dubiu cu privire la eventualitatea unor confesiuni legate de aspecte de familie și patrimoniu.
Pârâta nu a demonstrat cu probele administrate că autoarea reclamanților, sau ulterior reclamanții au cunoscut de înstrăinarea făcută și au consimțit la aceasta, caz în care nu ar mai fi fost incidente prevederile art. 845 C.civ., întrucât prezumția instituită de textul amintit operează în favoarea rezervatarilor, cu excepția acelora care au consimțit la înstrăinarea făcută de cel ce lasă moștenirea.
Este adevărat că la data de 1.03.2012, în dosarul cu nr._ (fila 56) reclamanții Ș. M.-D. și Ș. G. - S. au arătat, prin întâmpinarea la cererea reconvențională, referitor la contractul de vânzare – cumpărare a casei de locuit din paiantă și a terenului aferent în suprafață de 250 m.p., încheiat între defuncți și pârâta M. – T. – L., că sunt de acord ca bunurile să fie scoase de la masa partajabilă, însă, așa cum se poate observa, cererea este făcută prin apărător și semnată doar de acesta. Cererea, astfel cum a fost formulată, este o veritabilă renunțare la drept, iar apărătorul nu putea dispune de un drept al reclamanților, fără un mandat special, conform art. 69 C.p.c., potrivit căruia recunoașterile privitoare la drepturile în judecată, renunțările, cum și propunerile de tranzacție nu se pot face decât în temeiul unei procuri speciale, avocatul putând face acte pentru partea pe care a reprezentat-o în judecată, chiar și fără mandat, numai în ceea ce privește păstrarea unui drept.
În speță nu s-a făcut dovada că apărătorul reclamanților a fost mandatat să renunțe la un drept al acestora, împrejurare față de care, coroborat cu atitudinea ulterioară a reclamanților, care au promovat cererea ce face obiectul prezentei judecăți, instanța a apreciat că nu poate fi valorificată, nefiind nicio dovadă că a fost însușită de aceștia.
Față de cele ce preced instanța a reținut caracterul simulat al contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2016/1984 și că în speță nu este vorba despre o vânzare făcută în condițiile dreptului comun, ci de o liberalitate, căreia îi sunt aplicabile prevederile art. 845 C.civ.
În cauză s-a efectuat o expertiză pentru evaluarea casei de locuit ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare, după starea acestuia la momentul înstrăinării și valoarea sa la data deschiderii moștenirii, lucrarea întocmită de ing. P. M., fiind atașată cauzei, lucrare la care părțile nu au avut obiecțiuni.
Pentru determinarea activului succesoral se va reuni fictiv valoarea bunului ce a făcut obiectul liberalității - stabilită așa cum s-a arătat mai sus, în raport de starea bunurilor la momentul încheierii actului și valoarea lor la momentul deschiderii succesiunii - la bunurile aflate în patrimoniul defuncților și evaluate în cadrul procesului ce a făcut obiectul dosarului nr._ .
Din expertiza întocmită în dosarul nr._ a reieșit că valoarea bunurilor succesorale a fost de_ lei, câte_ pentru fiecare parte, avându-se în vedere și terenul în suprafață de 800 m.p. aferent casei ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare .
Din contractul de vânzare cumpărare nr. 2016/1984, rezultă că obiectul liberalității l-a reprezentat o casă formată din 2 camere și un hol, un grajd, o magazie, o bucătărie și o cramă, construcții din zidărie paiantă, învelită cu tablă.
Din expertiza întocmită în cauză a reieșit că structura imobilului casă de locuit, la momentul deschiderii succesiunii – 2011, era aceiași ca la momentul întocmirii actelor – 1984, însă în plus, în decursul timpului i s-au adus unele îmbunătățiri.
Valoarea casei, în funcție de starea sa la momentul înstrăinării, a fost stabilită la suma de 7103 lei, valoarea de 9730 lei stabilită la momentul anului 2011, prin adăugarea îmbunătățirilor efectuate, în valoare de 2672 lei (fila 89-90).
În ceea ce privește grajdul, valoarea sa în funcție de starea pe care o avea la momentul încheierii actului a fost stabilită la suma de 2.344 lei.
Din expertiză a rezultat că în perioada 1990-1994 grajdul inițial a fost demolat și refăcut, grajdul nou fiind evaluat la suma de 11.516 lei.
Crama, la momentul întocmirii actelor, a fost evaluată la suma de 1.130 lei, fiind o polată deschisă, pe șarpantă și popi de lemn.
Din aceeași lucrare a rezultat că în anul 1994, pe același amplasament, între casa bătrânească și un zid de sprijin existent, s-a construit crama actuală, din zidărie de cărămidă rurală, pardoseală de beton, învelitoare din tablă, evaluat la suma de 10.662 lei, la momentul deschiderii succesiunii.
În ceea ce privește bucătăria, s-a arătat că la momentul deschiderii succesiunii, starea ei era aceiași ca în momentul întocmirii actelor, fiind evaluată la suma de 475 lei.
Referitor la magazie, din lucrarea întocmită a rezultat că este aceeași construcție de la momentul întocmirii actelor, fiind evaluată la momentul întocmirii actelor la suma de 12.144 lei și la deschiderii succesiunii la suma de 8.744 lei, fiind aplicat un grad de uzură.
Față de concluziile raportului de expertiză, de împrejurarea că la evaluarea bunului se va ține seama de starea lor la momentul întocmirii actelor și valoarea de la momentul deschiderii succesiunii, instanța a reținut că valoarea casei de locuit care poate fi reunită pentru determinarea activului succesiunii este de 7103 lei. Evaluarea la suma de 9730 lei înglobează contravaloarea unor îmbunătățirii efectuate ulterior înstrăinării, deci care nu corespund stării imobilului la momentul vânzării, motiv pentru care instanța nu a adăugat la active valoarea acestor îmbunătățiri. Pentru bucătărie, aceeași de la momentul vânzării și în prezent, s-a reținut valoarea de 475 lei. Reținând din raportul de expertiză că și în prezent structura construcției magazie este aceeași cu cea de la momentul încheierii actului, s-a reținut evaluarea de 8744 lei, corespunzător valorii bunului la momentul deschiderii succesiunii. În ceea ce privește crama și grajdul, instanța a reținut din lucrarea efectuată în cauză, că în prezent construcțiile vechi care au făcut obiectul vânzării nu mai există, cele evaluate la data deschiderii succesiunii sunt construcții noi, care nu au făcut obiectul vânzării, urmând ca la stabilirea activului moștenirii să se aibă în vedere evaluarea bunurilor care au fost înstrăinate, așa cum arătau în anul 1984, în sumă de 1130 lei – pentru cramă și 2.344 lei - pentru grajd.
Față de cele ce preced, s-a stabilit că valoarea bunurilor donate este de_ lei.
Activul moștenirii este în valoare de 94.672 lei, obținută prin reunirea fictivă a valorii bunurilor partajate în dosarul nr._ – de 74.886 lei - și valoarea imobilului casă de locuit stabilită prin reunirea valorilor din expertiza întocmită în cauză în modalitatea arătată mai sus – de 19.796 lei .
Întrucât defuncții au avut trei copii, rezerva succesorală este ¾ din moștenire, adică de 71.004 lei, iar cotitatea disponibilă este de 23.668 lei.
Prin urmare, valoarea cotității disponibile – de 23.668 lei, nu depășește valoarea liberalității – de_ lei.
Având în vedere cele reținute mai sus, instanța a constatat caracterul simulat al contratului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2016/1984 și a respins cererea privind reducțiunea liberalităților excesive formulată de reclamantul Ș. M. D., întrucât acestea nu depășesc cotitatea disponibilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul Ș. M. D., în ceea ce privește capătul de cerere referitor la cheltuielile de judecata.
În motivarea recursului a arătat că prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Ramnicu Sărat sub nr._, a solicitat, împreună cu reclamantul Ș. G. S., să se constate caracterul simulat al contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2016/10.09.1084 beneficiar fiind parata T. L., fosta M., in sensul că acesta este deghizat sub aspectul naturii sale, reprezentând de fapt o donație, urmând a se dispune raportul donației si reducțiunea liberalității ce depășește cotitatea disponibila. Cererea a fost întemeiata in drept pe dispozițiile art. 845 vechiul C.civ.
Precizează recurentul că în cadrul acestui dosar a efectuat următoarele cheltuieli de judecata:
Cheltuieli de judecata fond inițial: onorariu avocat - 600 lei / chitanța nr. 023/26.06.2012 aflata la fila 64 dosar_ ; taxa judiciara de timbru - 19 lei + 84 lei / chitanțele 3013 si 3014/12.06.2012, cu mențiunea că din consultarea dosarelor a constatat ca aceste chitanțe au rămas anexate la dosarul de partaj succesoral nr._, filele 46 si 47. Total cheltuieli fond inițial - 703 lei.
Acțiunea formulata a fost respinsa ca neîntemeiată, prin sentința civila nr. 2203/29.11.2012 pronunțată de Judecătoria Ramnicu Sărat în dosarul nr._, pe care a atașat-o cererii de recurs.
Împotriva sentinței civile nr. 2203/29.11.2012 a formulat recurs la Tribunalul B., ce a fost înregistrat sub nr._, din data de 07._.
Prin Decizia civila nr. 860/26.04.2013 recursul formulat a fost admis, sentința recurată fiind casată și cauza trimisă spre rejudecare, apreciindu-se că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra obiectului cererii. Tribunalul, în ceea ce privește cheltuielile de judecată, a precizat că vor fi avute în vedere de instanța de fond.
A arătat că în recurs, cheltuielile de judecată au fost următoarele: onorariu avocat – 1200 lei / chitanța nr. 031/09.02.2013 (fila 13 dosar nr._ ); taxă judiciară de timbru – 118 lei / chitanța nr. 0339/14.02.2013 (fila 15 dosar nr._ ). Total cheltuieli în recurs – 1318 lei.
Prin sentința atacată, nr. 192/05.02.2014 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Rm. Sărat a dat eficiență dispozițiilor art. 845 Cod civil, a admis acțiunea, a constatat caracterul simulat al contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2016/10.09.1984 la fostul Notariat de Stat Rm. Sărat și a respins capătul de cerere referitor la reducțiunea liberalității, fiind obligat să plătească pârâtei suma de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În rejudecare, arată recurentul-reclamant, a efectuat următoarele cheltuieli: onorariu avocat – 800 lei / chitanța nr. 043/14.08.2013 (fila 10 dosar nr._ ) și onorariu expert – 700 lei / chitanța nr._/29.11.2013 (fila 83 dosar_ ). Total cheltuieli rejudecare – 1500 lei.
Consideră că hotărârea atacată este contradictorie sub aspectul cheltuielilor de judecată, întrucât, deși a admis cererea și a constatat că dispozițiile art. 845 cod civil au aplicabilitate în cauză, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2016/10.09.1984 la fostul Notariat de Stat Rm. Sărat reprezentând în fapt și drept o donație, instanța de fond a obligat reclamantul la plata sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată, astfel încât faptul admiterii acestui capăt de cerere nu se reflectă în soluția pronunțată sub aspectul cheltuielilor de judecată.
Mai susține recurentul că, în mod subsecvent, constatându-se caracterul de liberalitate, aceasta urma să fie supusă reducțiunii în măsura în care valoarea acesteia depășea cotitatea disponibilă. Ulterior efectuării expertizei s-a constatat că valoarea bunurilor donate ce au făcut obiectul acțiunii, nu depășește cotitatea disponibila, motiv pentru care nu s-a dispus reducțiunea liberalității.
Potrivit art. 274 C.proc.civ, temeiul acordării cheltuielilor de judecată este culpa procesuală a părții. Or, in prezenta cauză, culpa procesuală nu-i aparține, instanța pronunțând o soluție de admitere a acțiunii formulate. Faptul de a nu se atinge finalitatea acțiunii si anume reducțiunea liberalității nu îi poate fi imputabil sub aspectul culpei procesuale, pentru a fi obligat la plata cheltuielilor de judecată.
In plus, arată că din conținutul sentinței recurate nu rezultă ce anume reprezintă suma de 2000 lei cheltuieli de judecată la care a fost obligat, în considerentele hotărârii neregăsindu-se nicio mențiune cu privire la acest aspect, mențiunea din dispozitiv nefiind motivată.
De asemenea, precizează recurentul că prin Decizia civilă nr. 860/26.04.2013 recursul formulat a fost admis în totalitate, sentința recurată fiind casată si cauza trimisă spre rejudecare, astfel încât nu poate fi obligat la cheltuielile de judecată efectuate de parata, partea căzută în pretenții fiind chiar parata.
Mai arată că, și în situația în care s-ar aprecia că instanța a admis capătul de cerere privind constatarea caracterului de donație deghizată a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2016/10.09.1984 la fostul Notariat de Stat Local Rm. Sărat, acesta reprezintă capătul principal al cererii, ce poate avea o existență de sine stătătoare și în lipsa căruia capătul al doilea de cerere nu ar fi admisibil. Prin urmare, apreciază că admiterea capătului principal atrage după sine obligația instanței de a stabili cheltuielile de judecată in sarcina paratei, în totalitate.
Prin urmare, având in vedere aceste precizări, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței civile nr. 192/05.02.2014 pronunțată de Judecătoria Ramnicu Sărat in dosarul nr._, în sensul in care parata T. L. să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, în cuantum de 3521 lei - cheltuieli de judecata, efectuate atât in primul ciclu procesual cât și în rejudecarea fondului după casare.
In temeiul art. 274 C.proc.civ. a solicitat obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul litigiu.
In drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 indice 1 C.proc.civ.
Intimata-pârâtă T. L. a formulat în cauză întâmpinare, solicitând respingerea acestuia ca netemeinic si nelegal și obligarea reclamantului-recurent la plata cheltuielilor ocazionate cu judecarea recursului.
Prin acțiunea înregistrata la Judecătoria Rm - Sărat sub nr_ , reclamanții S. G. S. si S. M. D. au solicitat constatarea caracterului deghizat al contractului de vânzare cumpărare încheiat la 21.04.1984 de către parata T. L. cu vânzătorii M. S. si M. F. si aducerea la masa de partaj a imobilului situat in comuna Grebanu . invocându-se ca temei legal dispozițiile art 845 cod civil.
În motivare, a arătat că prin sentința civila 2203 din 29.11.2012 a Judecătoriei Rm. Sărat s-a respins acțiunea având ca obiect „simulația contractului de vânzare-cumpărare”, cei doi reclamanți fiind obligați la plata de 300 lei de către parata cu titlul de cheltuieli de judecata .
Tribunalul B. a admis recursul reclamanților prin decizia 860/2013 pronunțata in dosarul_, casând sentința civilă 2203/2012 a Judecătoriei Rm. Sărat, trimițând cauza spre rejudecare la aceeași instanță pentru a se pronunța asupra obiectului cererii cu care a fost investită, ca fiind acela „de constatare a liberalităților excesive” si mai apoi, în cazul în care se constată această liberalitate excesivă, intervenția sancțiunii civile „a reducțiunii liberalităților excesive”.
În noua cauza ce a făcut obiectul dosarului_ instanța de fond a pronunțat sentința civila 192/2014, prin care s-a admis lipsa calității procesuale a reclamantului Ș. G. S. si in același timp respingându-se excepția ridicată de parata privind prescripția dreptului material la acțiune; s-a constatat caracterul simulat al contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2016 din 10.09.1984 la fostul Notariat de Stat Local Rm. Sarat; instanța nu a constatat existența „liberalității excesive”, motiv pentru care a respins acțiunea pentru „reducțiunea liberalității excesive” intentata de reclamantul Ș. M. D. în contradictoriu cu parata T. lLminița, ambii reclamanți fiind obligați la plata sumei de 2.000 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Apreciază intimata-pârâtă că instanța de fond a pronunțat o soluție temeinică si legală, întrucât respingând acțiunea privind „reducțiunea liberalității excesive”, a dat sens și a menținut întru totul contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2016 din 10.09.1984.
În aceste condiții, arată intimata, acțiunea reclamanților a fost respinsă in mod just si s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. 1 din codul de procedura civilă, in care se stabilește ca partea care cade in pretenții să fie obligată să plătească cheltuielile de judecată celeilalte părți, indiferent ce sume ar fii avansat in cursul procesului cu acest titlu.
Consideră că acordarea cheltuielilor de judecată pentru parata se justifică tocmai prin inabilitatea formulării acțiunii de către cei doi reclamanți, cât și prin faptul că acțiunea a fost respinsă pe fond.
În prezent reclamanții au atacat cu recurs această soluție exclusiv cu privire la capătul de cerere privind cheltuielile de judecată.
Prin urmare, deși reclamantul recurent Ș. M. D. accepta în principiu legalitatea si temeinicia sentinței civile nr. 192 din 05.02.2014 pronunțata de Judecătoria Rm. Sărat (aspectul principal fiind respingerea acțiunii), acesta dorește o altă soluție referitoare la cheltuielile de judecată.
Recurentul nu arată care ar fii temeiul legal al schimbării soluției instanței de fond din acest punct de vedere, pentru că în mod just instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. 1 Cod procedura civila. Acesta invoca faptul că nu ar avea nicio culpă procesuală in prezenta acțiune, si că, neavând aceasta culpă, ar trebui să i se acorde beneficiul cheltuielilor de judecată, poziție ce nu poate fi primită, pentru că art. 274. alin 1 Cod procedura civila stabilește tocmai culpa procesuală a ambilor reclamanți atunci când au intentat un asemenea proces, reclamanții fiind cei care trebuie să suporte atât propriile cheltuieli, cât si pe cele care le-au produs cu judecarea acestui proces, paratei.
Reclamantul-recurent, susține intimata-pârâtă, ar fi trebuit să știe de la bun început, de când a angajat un raport juridic procesual, că acesta este nefondat si că atunci când i se va respinge acțiunea va suporta cheltuielile de judecata ale paratei .
Prin constatarea „caracterului simulat” al contractului de vânzare cumpărare din 10.09.1984 nu s-a admis si acțiunea de constatare a liberalității excesive si, pe cale de consecință, sancțiunea reducțiunii acesteia, contractul de vânzare - cumpărare nu a fost anulat, el continuând să producă efecte .
Prin urmare, arată intimata, ceea ce este esențial este faptul ca nu s-a constatat existența obiectului acțiunii ori sancțiunea civilă aplicată paratei, ceea ce duce la stabilirea răspunderii reclamantului pentru cheltuielile făcute de parata atât in fata instanței de fond cât si în fața instanței de recurs.
Pentru aceste motive, solicită respingerea recursului ca netemeinic si nelegal și menținerea întru totul a soluției instanței de fond, cu obligarea, de această dată, a recurentului Ș. M. D. si la plata cheltuielilor ocazionate cu recursul, în sumă de 1500 lei.
Solicită să se ia act că recursul nu se întemeiază pe niciunul din motivele prevăzute de art. 304 Cod procedura civila.
Prin Decizia civila nr. 297/2014 din data de 02 Iunie 2014 Tribunalul B. a admis recursul declarat de reclamantul Ș. M. D. împotriva sentinței civile nr.192/5.02.2014 pronunțată de Judecătoria Rm. Sărat în dosarul nr._ - având ca obiect succesiune, în contradictoriu cu reclamantul Ș. G. S. și pârâta T. L., ca casat sentința recurată și a reținut cauza spre rejudecarea capătului de cerere accesoriu privind cheltuielile de judecată, fixând termen de judecată la data de 15.09.2014.
A reținut Tribunalul ca recursul este întemeiat, astfel că în temeiul art.312 al.1 c.p.c. urmează să îl admită, pentru următoarele considerente:
Dreptul la un proces echitabil impune motivarea hotărârilor judecătorești întrucât numai pe această cale se poate verifica maniera în care în circumstanțele concrete ale cauzei "justiția a fost servită". Exigența motivării este esențială în administrarea adecvată a justiției, în condițiile în care considerentele reprezintă partea cea mai întinsă a hotărârii, locul în care se indică motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței.
Printre pilonii de bază ai dreptului la un proces echitabil se numără și dreptul oricărei părți în cadrul unei proceduri judiciare de a prezenta instanței observațiile, argumentele și mijloacele sale de probă, coroborat cu dreptul fiecărei părți ca aceste observații și argumente să fie examinate în mod efectiv. Cu privire la aceste aspecte, obligația instanței de motivare a sentinței sale este singurul mijloc prin care se poate verifica respectarea lor.
După cum s-a arătat în doctrină, motivarea trebuie să fie pertinentă, completă, întemeiată, omogenă, concretă, convingătoare și accesibilă. Motivarea este de esența hotărârilor, reprezentând o garanție pentru părți că cererile lor au fost analizate cu atenție. Practica instanței supreme este orientată în acest sens, afirmând constant că inexistența motivării atrage casarea hotărârii, la fel și o motivare necorespunzătoare. Cu alte cuvinte, o motivare excesiv de succintă sau necorespunzătoare în raport cu complexitatea cauzei echivalează, practic, cu inexistența motivării și nepronunțarea pe fondul cauzei.
Aceeași concluzie se desprinde și din jurisprudența deja consacrată a Curții Europene a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul la un proces echitabil. Astfel, Curtea arată că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenție, înglobează, între altele, dreptul părților unui proces de a-și prezenta observațiile pe care le apreciază ca fiind pertinente cauzei lor. Întrucât Convenția nu vizează garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii ci drepturi concrete și efective, acest drept nu poate fi considerat ca fiind efectiv decât dacă aceste observații sunt cu adevărat "ascultate", adică examinate propriu-zis de către instanța sesizată. Cu alte cuvinte, art. 6 implică, mai ales, în sarcina "tribunalului", obligația de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și cererilor de probă ale părților sub rezerva aprecierii pertinentei acestora" (cauza V. de Hurk c. Țările de Jos, hot. din 19 aprilie 1994, §59; în același sens, cauza Albina c. România, hot. din 28 aprilie 2005, §30). Obligația instanței de a răspunde prin motivare la argumentele prezentate de părți este justificată, întrucât "numai prin pronunțarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiției" (hotărârea Hirvisaari c. Finlanda din 27 septembrie 2001).
Curtea este constantă în a statua, legat de buna administrare a justiției, că "deciziile judiciare trebuie să indice de o manieră suficientă motivele pe care se bazează" (cauzele Ruiz Torija c. Spania, hot. din 9 decembrie 1994, § 29; Helle c. Finlanda, hot. din 19 decembrie 1997; Suominen c. Finlanda, hot. din 1 iulie 2003, § 34 sau Dimitrellos c. G., hot. din 7 aprilie 2005, § 15). Cât privește, spre exemplu, cauza Albina c. România (hot. din 28 aprilie 2005, § 30), Curtea relevă că orice hotărâre judecătorească trebuie motivată, astfel încât judecătorul să răspundă tuturor argumentelor prezentate de părți. Această obligație este justificată, întrucât "numai prin pronunțarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiției" (hot. Hirvisaari c. Finlanda din 27 septembrie 2001).
Curtea apreciază că instanța nu este întotdeauna datoare să analizeze separat fiecare susținere a părților, putând selecta sau grupa argumentele utile în soluționarea cauzei, dar ignorarea completă a acestora echivalează cu lipsirea părții de un veritabil acces la justiție.
Raportându-ne la hotărârea atacată, se observă că instanța a obligat reclamanții să-i plătească suma de 2000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată acordate pârâtei.
Așa cum se poate observa, la finele Concluziilor scrise depuse la dosar de către recurent, f- 117, acesta din urmă a precizat că solicită suma totală de 3521 lei cheltuieli de judecată, compusă din: cheltuieli de judecată la fondul inițial, 703 lei, în recurs, 1318 lei și în rejudecare cauzei, 1500 lei.
Instanța fondului, în considerentele sentinței recurate nu face nicio referire la acest capăt de cerere, pentru ca în dispozitivul sentinței să fie obligați reclamanții la plata sumei de 2000 lei, fără a se preciza, însă dacă respinge cererea reclamanților de acordare a cheltuielilor de judecată și nici ce reprezintă suma acordată cu acest titlu pârâtei.
Procedând în acest fel, se constată că Tribunalul nu poate exercita controlul judiciar, iar hotărârea este nulă, conform art. 105 alin. 2 c.p.c. inexistența motivării echivalând, practic, cu nepronunțarea pe acest capăt de cerere .
Se observă însă, că prezentul dosar a mai fost casat cu trimitere o dată, astfel că potrivit art. 312 alin. 6 1 c.p.c., astfel cum a fost introdus prin Legea 202/2010, în cazul în care, după casarea cu trimitere potrivit alin. 5 sau 6, intervine o nouă casare în aceeași cauză, tribunalele vor judeca în fond cauza dispozițiile alin. 4 fiind aplicabile.
Examinând actele si lucrările dosarului in fond după rejudecare se constata următoarele:
La termenul din data de 15.09.2014 ,avocatul I. C. pentru intimata T. L. a invocat invocă excepția netimbrării recursului de către recurentul Ș. M. D., apreciind că recursul trebuia timbrat la valoarea sumei de 3521 lei. OG 80/2013 obligă ca orice cerere în fața instanței, atât la instanțele de fond cât și la instanțele care s-au atacat soluțiile, să se timbreze anticipat, astfel instanțele nu pot intra sau judeca o cauză în care nu se timbrează.
Acesta excepție este neîntemeiata, urmând a fi respinsa deoarece cheltuieli de judecata sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru prin art. 14 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997, aprobate prin Ordinul nr. 760/C/1999 emis de Ministrul Justiției.
Prin sentința civila nr.192/05.02.2014 Judecătoria Ramnicu-Sarat a admis excepția lipsei calității procesual active a reclamantului Ș. G. S., a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune formulată de pârâta T. L., a constatat caracterul simulat al contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2016/10.09.1984 la fostul Notariat se Stat Local Rm Sărat, a respins acțiunea privind reducțiunea liberalităților excesive formulată de reclamantul Ș. M. D., în contradictoriu cu pârâta T. L. .
Capătul de cerere privind constatarea caracterul simulat al contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 016/10.09.1984 la fostul Notariat de Stat Local Rm Sărat, parata –intimata T. L. a căzut in pretenții si in aceasta situație era obligată să platesca proporțional cheltuielile de judecată.
Ca urmare a respingerii capetelor de cerere privind reducțiunea liberalităților si reclamanții au căzut in pretenții fata de parata .
. greșit instanța fondului a obligat reclamanții la plata plata sumei de 2000 lei către parata, iar tribunalul apreciază ca in baza dispozițiile art. 274 - 276 Cod procedură civilă, cheltuielile de judecata trebuie compensate in totalitate.
Potrivit art. 276 c. proc. civ. când pretențiile fiecărei părți au fost încuviințate numai în parte, instanța va aprecia în ce măsură fiecare din ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor.
Așa fiind, Tribunalul va compensa în totalitate în rejudecare după casarea parțială a ..02.2014 a Judecătoriei Rm Sărat cheltuielile de judecată efectuate de către părți pe parcursul întregului proces.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepția netimbrării recursului invocată de pârâtă ca tardiv formulată.
Compensează în totalitate, în urma rejudecării acțiunii civile formulată de reclamanții Ș. M. D. – domiciliat în București, .. 23, ., . G. S. – domiciliat în Rm. Sărat, . B, ., jud. B., în contradictoriu cu pârâta T. L. – domiciliată în comuna D., ., ca urmare a casării parțiale a sentinței civile nr 192/05.02.2014 a Judecătoriei Râmnicul - Sărat, cheltuielile de judecată efectuate de părți pe parcursul întregului proces
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Septembrie 2014.
Președinte, A. M. | Judecător, M. Ș. | Judecător, G. I. R. |
Grefier, R. - A. S. |
Red. RI /Tehnored RI/RAS
2 ex/25.09.2014
Operator de date cu caracter personal
înregistrat în registrul de evidență sub nr. - 8214
Dosar fond –_
Judecătoria RM Sărat
Jud. fond – A. P.
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 730/2014.... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 737/2014.... → |
|---|
