Contestaţie la executare. Hotărâre din 17-04-2015, Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 17-04-2015 în dosarul nr. 2175/277/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 2542/2015
Ședința publică de la 17 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. N.
Judecător A. M.
Grefier C. C.
Pe rol judecarea apelului civil declarat de contestatoarea S.C. E. B. FOOD S.R.L., cu sediul în com.Unguriu, ., împotriva sentinței civile nr.1444/15.12.2014 pronunțată de Judecătoria Pătîrlagele în dosarul nr._ având ca obiect contestație la executare, în contradictoriu cu intimata D.G.R.F.P. G. - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE B., cu sediul în B., ., jud.B..
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit ambele părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la primul termen de judecată, după parcurgerea etapei de verificare și regularizare, apelanta nu a depus la dosar dovada achitării taxei de timbru în sumă de 177,5 lei, după care:
Față de lipsa părților, instanța lasă dosarul la a doua strigare.
La reluarea cauzei, au lipsit ambele părți.
Instanța ia act că intimata, prin întâmpinarea formulată, a solicitat judecarea cauzei și în lipsă. Având în vedere că apelanta nu s-a conformat dispozițiilor instanței, deși a fost citată cu mențiunea de a face dovada achitării diferenței de taxă de timbru in sumă de 177,5 lei, sub sancțiunea anulării cererii, instanța invocă din oficiu excepția insuficientei timbrări a cererii de apel și reține cauza în pronunțare sub acest aspect.
INSTANȚA
Deliberând, constată următoarele:
Contestatoarea S.C. E. B. FOOD S.R.L., prin reprezentantul său legal a formulat contestație împotriva somației nr.10/_ /_ emisă de către D.G.R.F.P. G. - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Pătârlagele, somație pe care contestatoarea o consideră nelegală și netemeinică.
În fapt arată că, prin procesul verbal de constatare a contravenției nr._/440/21.03.2014, s-a reținut în sarcina firmei ca ar fi săvârșit contravenția prevăzuta de disp.art.19 si art.25 din OG nr.21/1992, republicată, aplicându-i-se ca sancțiune amenda în cuantum de 5000 lei, că aceasta sancțiune a fost aplicată în mod nelegal, întrucât societatea nu a săvârșit o astfel de contravenție, respectiv, aceea ca nu ar fi indicat ingredientele produselor alimentare aflate la vânzare pe eticheta acestor întrucât cel care avea datoria să indice aceste elemente era producătorul si nu vânzătorul, adică societatea contestatoare, că așa fiind, suma indicata în somația atacata nu trebuie achitată de societate dat fiind că titlul executoriu care a stat la baza emiterii somației, procesul verbal de contravenție, a fost emis nelegal.
În drept, contestatoarea își întemeiază contestația pe disp.art.173 si art.174 din Codul de procedura fiscala.
Depune la dosar: somația, titlul executoriu și procesul verbal arătate în contestație.
Intimata formulează întâmpinare, prin care solicită respingerea contestației, ca neîntemeiată.
Învederează instanței că susținerile contestatoarei sunt neîntemeiate, fiind lipsite de fundament legal deoarece împotriva procesului verbal de contravenție nr._/440/21.03.2014, emis de ANPPC, contestatorul în speța avea
deschisă calea plângerii contravenționale în termen de 15 zile de la
data înmânării sau comunicării acestuia la instanța competenta în temeiul
OG nr.2/2001, situație în care acesta putea aduce critici actului
menționat in precedent.
Potrivit art. 37 din OG 2/2001, procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.
Prin urmare, procesul verbal neatacat a devenit titlu executoriu, situație în care organul fiscal teritorial competent a procedat în mod corect si legal la emiterea somației nr.10/_ /_ din data de 02.06.2014 si a titlului executoriu nr.117 din aceeași data. De altfel, chiar în procesul verbal se menționează în ultimul paragraf faptul ca ”în cazul neachitării amenzii se va proceda la executarea silita, conform legii”.
Potrivit dispozițiilor titlului III cap. I din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, rep., organele de specialitate din cadrul direcțiilor generale ale finanțelor publice județene au obligația să ducă la îndeplinire masurile asigurătorii si să efectueze procedura de executare silita pentru creanțele bugetare administrate de Ministerul Finanțelor Publice, precum si cele gestionate de instituțiile statului, constând in venituri stabilite prin lege care constituie resurse ale bugetului de stat.
Rezulta fără putință de tăgada, faptul că în situația în care contribuabilii nu-si execută la termen obligațiile, organele fiscale aflându-se în prezența unor titluri de creanță executorii de drept, trebuie sa procedeze la executarea silita a acestor sume pentru încasarea creanțelor bugetare.
Contestatoarea nu aduce critici actelor de executare, susține doar că au fost emise nelegal.
Ținând cont de dispozițiile invocate mai sus, solicită instanței să constate faptul că organul de executare împuternicit să aplice masurile de executare silita, în mod corect si legal a procedat la instituirea formelor de executare, respectiv a somației si a titlului executoriu contestate care îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 145 din Codul de procedura fiscala, neexistând vreun motiv de nulitate.
Pe calea contestației la executare nu se poate verifica decât dacă procedura de executare pornită respectă normele de procedura instituite de Codul de procedura fiscala, iar in speța masurile de executare pornite sunt in conformitate cu dispozițiile enunțate in precedent.
Executarea silită pentru recuperarea sumelor datorate bugetului de stat se desfășoară până la stingerea în totalitate a creanțelor înscrise în titlul executoriu, inclusiv a majorărilor de întârziere ori a altor sume datorate.
Judecătoria Pătârlagele a admis administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosar de către părți iar prin sentința civilă nr.1444/15.12.2014 a respins, ca neîntemeiată, contestația la executare.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Contestatoarea a fost sancționată cu amendă în cuantum de 5000 lei, prin procesul verbal nr._/440/21.03.2014, întocmit de către Autoritatea Națională Pentru protecția Consumatorilor.
Procesul verbal în litigiu nu a fost atacat de către contestatoare, deși în cuprinsul lui (fiind semnat de către reprezentantul contestatoarei) se arată că împotriva procesului verbal se poate formula plângere în 15 zile de la înmânarea acestuia.
Așa fiind, procesul verbal a rămas în ființă, și, conform art.37 din OG nr.2/2001, a devenit titlu executoriu.
Contestarea dispozițiilor titlului executoriu, ulterior împlinirii termenului de 15 zile, în cadrul contestației la executare, este lipsită de relevanță juridică, întrucât contestația la executare are ca obiect legalitatea și temeinicia actelor și formelor de executare, nu și temeinicia procesului verbal, ce nu a fost contestată în termen de 15 zile de către contestatoare, așa cum s-a arătat.
În speță, analizând legalitatea emiterii somației, prima instanță a reținut că aceasta a fost emisă în condițiile art. 145 cod procedură fiscală, în baza titlului executoriu nr.117.
D. consecință, a constatat că somația a fost legal și temeinic emisă motiv pentru care contestația la executare a fost găsită neîntemeiată, și a fost respinsă .
Împotriva sentinței civile nr.1444/15.12.2014 pronunțată de Judecătoria Pătîrlagele în dosarul nr._ a declarat apel contestatoarea S.C. E. B. FOOD S.R.L., apreciind-o netemeinică și nelegală deoarece instanța de fond nu a analizat corespunzător probatoriul administrat în cauză.
Susține apelanta că în mod nelegal a fost sancționată cu amendă contravențională pentru săvârșirea contravenției prevăzuta de disp.art.19 si art.25 din OG nr.21/1992, deoarece nu a săvârșit fapta reținută în sarcina sa. Somația astfel emisă este nelegală deoarece amenda nu fost stabilită în mod legal, întrucât nu îi revenea sarcina de a aplica etichetarea produselor, respectiv a mezelurilor care aparțin producătorului. În plus, în procesul verbal se menționează că produsele erau depozitate în mod corespunzător, cu respectarea normelor igienico sanitare prevăzute de lege.
Mai arată apelanta că s-a aflat în imposibilitate de a formula plângere împotriva procesului verbal de contravenție deoarece i-a fost comunicat ulterior efectuării controlului la sediul OPC B., astfel că nu mai era în termenul legal pentru a-l contesta. Totodată reprezentanții OPC B. i-au adus la cunoștință că a fost amendată cu suma de 500 lei, în realitate fiind vorba de 5000 lei.
În concluzie, solicită admiterea apelului și modificarea sentinței apelate în sensul admiterii plângerii.
Intimata D.G.R.F.P. G. - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. a formulat în cauză întâmpinare, prin care a susținut că sentința este temeinică și legală, prima instanță analizând în amănunt probatoriul administrat și constatând că procedura de executare pornită de organul de executare este legală. De asemenea, în mod corect a reținut că izvorul executării silite l-a constituit amenda primită de contestatoare prin procesul verbal nr._/440/21.03.2014, însușit dar necontestat, acesta devenind titlu executoriu potrivit disp.art.37 din OG 2/2001.
Intimata a susținut, totodată, că în mod corect prima instanță a reținut faptul că este fără relevanță juridică contestarea măsurilor dispuse prin procesul verbal de contravenție în cadrul contestației la executare întrucât netemeinicia și nelegalitatea acestuia trebuia solicitată în termen de 15 zile prin plângere contravențională.
Prin urmare criticile apelantei sunt neîntemeiate și total nefondate, intimata solicitând respingerea apelului ca nefondat și pe cale de consecință, menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate.
Tribunalul, din oficiu a invocat excepția insuficientei timbrări a cererii de apel pe care a analizat-o cu precădere, așa cum cer dispozițiile art 248 Cod procedură civilă și referitor la care reține următoarele:
Potrivit art 470 alin 2 Cod procedură civilă, la cererea de apel se va atașa dovada achitării taxei de timbru, această obligație putând fi complinită, potrivit alin 3 al aceluiași articol, până la primul termen de judecată la care partea a fost legal citată în apel.
Apelanta contestatoare S.C. E. B. FOOD S.R.L, prin chitanța nr 1127/02.02.2015, alăturată cererii de apel a făcut dovada achitării taxei de timbru în sumă de 10 lei.
Obiectul acțiunii cu care aceasta a învestit Judecătoria Pătârlagele este contestație la executare, astfel că, în sarcina ei s-a stabilit, în conformitate cu dispozițiile art 10 alin 2 coroborat cu art 23 alin 1 lit b din OUG 80/2013, obligația de plată a diferenței de taxă de timbru în sumă de 177,5 lei .
Apelanta nu a contestat, prin intermediul cererii în reexaminare pusă la dispoziție de prevederile art 39 din OUG 80/2013, nici obligația de plată a taxei și nici cuantumul ei.
În procedura de regularizare a cererii de apel ca și odată cu citația transmisă acesteia pentru primul termen de judecată, Tribunalul i-a pus în vedere să facă dovada achitării diferenței de taxă de timbru în sumă de 177,5 lei, făcându-i cunoscută și sancțiunea la care se expune în caz de neplată, aceea a anulării cererii de apel.
Apelanta nu s-a conformat obligației stabilită în sarcina sa.
Sancțiunea prevăzută de art 36 alin 2 din OUG 80/2013 pentru neîndeplinirea obligației de plată a taxei de timbru este anularea cererii.
Datorită caracterului unitar al apelului și faptului că taxa de timbru în sumă de 10 lei achitată de apelant odată cu depunerea cererii de apel nu este o taxă în cuantumul prevăzut de lege, nu pot fi aplicate în cauză dispozițiile texului de lege mai sus invocat în partea lor care dispune că acțiunea ori cererea nu va putea fi anulată integral, ci va trebui soluționată în limitele în care taxa judiciară de timbru s-a plătit în mod legal.
În atare condiții excepția invocată din oficiu apare ca întemeiată motiv pentru care va fi admisă și va fi anulat, ca insuficient timbrat, apelul declarat de contestatoarea S.C. E. B. FOOD S.R.L împotriva sentinței civile nr.1444/15.12.2014 pronunțată de Judecătoria Pătîrlagele.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția invocată din oficiu.
Anulează, ca insuficient timbrat, apelul declarat de contestatoarea S.C. E. B. FOOD S.R.L., cu sediul în com.Unguriu, ., împotriva sentinței civile nr.1444/15.12.2014 pronunțată de Judecătoria Pătîrlagele în dosarul nr._ având ca obiect contestație la executare, în contradictoriu cu intimata D.G.R.F.P. G. - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE B., cu sediul în B., ., jud.B..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Aprilie 2015.
Președinte, M. N. | Judecător, A. M. | |
Grefier, C. C. |
Red.AM
Th.red.CC/AM/4 ex.
29.04.2015
Dosar fond nr._ Judecătoria Pătîrlagele
Judecător fond T. N.
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 2458/2015.... | Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină.... → |
|---|








