Fond funciar. Decizia nr. 2037/2015. Tribunalul BUZĂU

Decizia nr. 2037/2015 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 09-03-2015 în dosarul nr. 3564/114/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 2037/2015

Ședința publică de la 09 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE E. P.

Judecător V. B.

Grefier D. H.

Pe rol judecarea contestației în anulare formulată împotriva Deciziei nr. 338 din 26.09.2014 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._/200/2013 de către contestatorul A. C. domiciliat în București, ., sector 5 în contradictoriu cu petenta B. G. domiciliată în București, ..19, sector 1 și intimații C. L. DE FOND FUNCIAR LOPĂTARI cu sediul în . și C. JUDEȚEANĂ DE STABILIRE A DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR B. cu sediul în B., .. 48, județ B..

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul A. C. și avocat B. C. pentru intimata B. G., lipsă fiind intimații C. locală Lopătari de Fond Funciar și C. Județeană B. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul de grefierul de ședință, după care:

Atât contestatorul A. C. cât și apărătorul intimatei B. G., declară că nu mai au alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, considerând cauza în stare de judecată.

Tribunalul, luând act că în cauză nu se formulează alte cereri, constată cauza în stare de judecată și, în conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 392 Cod procedură civilă, deschide dezbaterile, acordând cuvântul părților.

Contestatorul A. C., având cuvântul, susține faptul că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unei greșeli materiale in sensul ca nu a verificat legalitatea calității apelantei Banuta G. in sensul ca aceasta susține ca este moștenitoarea lui A. Octav P. fiica lui Besliu D. si M..

Un înscris eronat si fals trimis de Arhivele Naționale în data de 21 ianuarie 2002 către intimata B. G. și contestator, poartă următoarea mențiune " va trimit actele mamei dvs."

Față de acest aspect își pune întrebarea dacă este frate cu intimata B. G..

De asemenea, susține că intimata Banuță G. in mod fraudulos a solicitat Comisiei Locale o suprafața de teren dobândită prin titlul de proprietate nr._/05.11.2012 motivând că Besliu N. M. este bunica după mama acesteia, inițiala N arată ca pe tatăl Măriei Besliu îl chema N..

În actul emis de Arhivele Nationate sunt trecuți moștenitorii lui D. Besliu, mama numitei Banuta G. se numea M. Drg. Besliu (la poziția 6) si este sora cu A. Octav P..

Față de cele precizate, solicită casarea sau, după caz modificarea deciziei atacate, cu consecința emiterii unei decizii prin care sa se verifice calitatea procesuala activa a reclamantei. De asemenea, mai solicită suspendarea executării deciziei atacate potrivit art. 3191 din V. C.pr.civ si art. 718 din N Cpr.civ.

Avocat B. C., având cuvântul pentru intimata B. G., precizează faptul că mama clientei sale nu este și mama contestatorului.

Intimata B. G. este moștenitor testamentar din partea fratelui contestatorului, pe nume A. C., îngrijindu-l pe acesta timp de 20 de ani.

Urmare testamentului lăsat de către A. C., intimata B. G. a venit la masa succesorală alături de contestator și frații acestuia.

Contestatorul nu înțelege prezența intimatei în prezenta cauză.

Cei doi, respectiv contestatorul și intimata B. G., la început au colaborat și au obținut un titlu de proprietate pe 9 ha teren, după care au intervenit neînțelegeri între aceștia și au acționat separat în sensul că au formulat diverse cereri și acțiuni în justiție.

În prezentul dosar, intimata B. G. a încercat obținerea unui singur titlu de proprietate pentru suprafața de 39 ha teren, pentru amândoi moștenitorii respectiv unul legal și celălalt testamentar, însă instanța a respins cererea acesteia.

Tot în cadrul prezentului dosar, contestatorul a formulat o cerere reconvențională prin care a încercat scoaterea intimatei B. G. pe considerentul că aceasta nu ar avea calitatea de moștenitor.

Contestatorul are un titlu de proprietate obținut pentru o suprafață de 39 ha teren pe care intimata B. G. nu l-a putu anula pentru a figura și ea în acest titlul.

Susține că în prezenta cauză nu s-a făcut nicio conspirație.

Solicită respingerea cererii de suspendare a executării Deciziei civile nr. 338/26.09.2014 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._/200/2013 raportat la faptul că motivele de critică formulate de contestator pe calea contestației în anulare sunt apărări de fond reiterate în recurs. Menționează că nu solicită cheltuieli de judecată.

Tribunalul constată că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept și în baza dispozițiilor art. 394 alin. (1) Cod procedură civilă, închide dezbaterile.

TRIBUNALUL

Asupra contestației în anulare.

Prin cererea înregistrată sub nr._ din 25.11.2014 contestatorul A. C. a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei nr. 338 din 26.09.2014 pronunțata de Tribunalul B. în dosarul nr._/200/2013 solicitând casarea sau, după caz modificarea deciziei atacate, cu consecința emiterii unei decizii prin care sa se verifice calitatea procesuala activa a reclamantei B. G. precum și suspendarea executării Deciziei atacate potrivit art. 319 ind. 1 din VCPC si art. 718 din NCPC.

În expunerea motivelor contestației în anulare, contestatorul A. C. a susținut că potrivit art. 318 VCPC si 503 NCPC instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unei greșeli materiale in sensul ca nu a verificat legalitatea calității apelantei Banuta G. in sensul ca aceasta susține ca este moștenitoarea lui A. Octav P. fiica lui Besliu D. si M..

Susține că este o greșeala pe care instanța nu a cercetat fondul cauzei, potrivit art. 22 NCPC prin rolul activ si aflarea adevărului. Din actele depuse se poate constata ca D. Besliu a fost căsătorit cu Besliu N. M., aceasta inițiala distinge si arata cum se numea tatăl numitei Besliu M., înscrisul eronat si falsul prin care s-a incercat fraudarea interesului moștenitorilor A. C. ,, A. M. si S. M., este cel trimis de la Arhivele Natiunale din data de 21 ianuarie 2002 unde precizează ca " va trimit actele mamei dv" ( mama numitei Banuta G. este si în actele lui A. A. P.).

Din actele prezentate și anume testament Autentificat sub nr. 3440 121 iulie 1981 Besliu M. din . NU a fost căsătorita, fara copii, fara părinți in viata a lăsat moștenirea intreaga imobiliara nepoatei C. F. - V., care ulterior in baza Certificatului de Moștenitor nr. 1376 a fost pusa in posesie potrivit Titlului de Proprietate nr._/15.01.2009

Se mai arată că respectiva Banuta G. in mod fraudulos a solicitat Comisiei Locale o suprafața de teren pe care a dobandit-o prin Titlul de Proprietate nr._/05.11.2012 conform deciziei civile 347/04.04.2007 motivând ca Besliu N. M. este B. dupa mama acesteia, inițiala N arata ca pe tatăl Măriei Besliu il chema N..

In actul emis de Arhivele Nationate sunt trecuți moștenitorii lui D. Besliu, mama numitei Banuta G. se numea M. Drg. Besliu (la poziția 6) si este sora cu A. Octav P..

Instanța de apel nu a ținut cont de faptul ca A. C. in testament a precizat bunurile mobile si imobile pe care le deținea in acel moment si NU toate bunurile pe care ulterior prin legi viitoare le poate solicita, la data deschiderii succesiunii aceste legi nu erau in vigoare, iar cei trei moștenitori nu au renunțat la dreptul de moștenire al fratelui A. C..

Din declarația reclamantei reiese ca toți frații au fost prezenți la deschiderea succesiunii si au acceptat tacit succesiunea, însă ar trebui sa existe declarațiile la Notarul Public de renunțare la moștenirea fratelui decedat A. C..

Instanța si-a depășit atribuțiile puterii judecătorești prin admiterea anularii titlului de proprietate, reclamanta nu se poate prevala de disp. art. III din Legea 169/2012 si a actelor subsecvente nu se poate baza pe niciun motiv concret care ar putea conduce la nulitatea sa, Art. 6 alin. 1 din Legea nr. 1/2000 prevede ca disp. Art. 12 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicata, privind stabilirea dreptului de proprietate prin reconstituire, precum si disp. Procedurale prevăzute de art. 51-59 din aceiași lege se aplica in mod corespunzător la reconstituirea dreptului de proprietate. Pe cale de consecința, potrivit reglementarilor in vigoare la promovarea acțiunii, reclamanta putea reconstitui dreptul de proprietate privata asupra terenului forestier numai in limita suprafeței amintite ( 10 ha de proprietar deposedat, reclamanta nejustificand ca a solicitat suprafața de teren separat de cei trei moștenitori, Legea 18/1995 prevede reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole.

Susține că prin cererea reconvențională pe care a formulat-o, prin care a solicitat sa se constate nulitatea parțiala a titlului de proprietate nr. 4526/19.05.2007 in ceea ce privește menționarea numitei Banuta G., s-a arătat ca fratele lui - A. C., nu a acceptat niciodată succesiunea mamei sale, motiv pentru care a solicitat emiterea unui alt titlu de proprietate cu excluderea acesteia și constatarea nulității parțiale a procesului verbal de punere in posesie nr. 401/08.12.2004.

De asemenea, a solicitat ca instanța să constate nelegalitatea actului depus de Banuta G., motivat de faptul că moștenirea solicitata de aceasta este ilegala, întrucât nu este moștenitoarea defunctei A. Octav P., reclamanta parata Banuta G. nu justifica reconstituirea dreptului de proprietate având in vedere ca reclamanta nu a depus cerere de reconstituire a dreptului de proprietate in baza Legii 18/1991, susținând că singurele persoane îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate sunt A. C., A. M. si S. M. aceștia fiind singurii care au formulat cerere in baza Legii 18/1991 art. 24/Legea nr. 1/2000 condiționând expres dreptul de a beneficia de respectivul act normativ, in situația in care Banuta G. nu a formulat cerere in Baza Legii 18/1991, neavând recunoscut vreun drept potrivit Legii 18/1991.

Intimata B. G. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de suspendare a executării deciziei civile nr. 338/26.09.2014, în principal ca fiind lipsită de interes, iar în subsidiar ca fiind neîntemeiată.

Precizează că decizia a cărei executare se solicită de către contestator a fi suspendată, nu este executorie decât sub aspectul cheltuielilor de judecată, astfel încât doar sub acest aspect contestatorul poate justifica un interes în suspendarea executării hotărârii.

Prin Încheierea din 8.12.2014 Tribunalul B. a respins cererea de suspendare a executării hotărârii contestate respectiv a deciziei nr. 338 din 26.09.2014, potrivit considerentelor acestei încheieri.

Analizând actele și lucrările dosarului Tribunalul reține următoarele: Prin sentința civilă nr. 3736 din 4.03.2014 pronuntată de Judecătoria B. s-a respins acțiunea promovată de petenta Bănută G. în contradictoriu cu pârâții A. C., C. locală de fond funciar Lopătari și C. judeteană B. pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, s-a admis cererea reconvențională formulată de pârâtul A. C. și s-a anulat partial titlul de proprietate nr._/2007 și procesul verbal de punere în posesie nr. 401/2004 în sensul excluderii reclamantei B. G. din cuprinsul acestuia, urmând a fi eliberat un nou titlu de proprietate și un nou proces verbal de punere în po9sesie pe numele A. C., A. M. și Ș. M..

A fost respinsă cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta B. G. și pârâtul A. C...

Prin decizia civilă nr. 338 din 26.09.2014 Tribunalul B. a respins ca nefondat apelul pârâtului reclamant A. C. și a admis apelul declarat de către reclamanta B. G., dispunându-se schimbarea în parte a sentinței atacate în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii reconvenționale formulată în cauză de pârâtul reclamant A. C..

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare pârâtul reclamant A. C., deoarece o consideră rezultatul unei erori materiale majore, contestație pe care tribunalul o apreciază ca fiind nefondată, pentru următoarele motive:

Potrivit art.503 alin.2 pct. 2 c.p.c. hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale, iar aliniatul 3 al aceluiași articol prevede că dispozițiile alin.2 pct.1,2 și 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs.

Motivul potrivit căruia hotărârea contestată trebuie să fie rezultatul unei erori materiale este preluat din vechea reglementare a art. 318 c.p.c, fiind înlocuit cuvântul greșeală cu sinonimul eroare.

În sensul textului de lege citat mai sus „ eroare materială „ înseamnă greșeală de ordin procedural, de o asemenea gravitate încât a avut drept consecință darea unei soluții greșite .

Cu alte cuvinte, trebuie să fie vorba de acea greșeală pe care o comite instanța prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale și care determină soluția pronunțată.

Legea are în vedere greșeli materiale cu caracter procedural care au dus la pronunțarea unei soluții eronate . În această categorie intră greșeli comise prin confundarea unor date esențiale ale dosarului cauzei.

Prin urmare greșelile instanței de recurs, care deschid calea contestației în anulare, sunt greșeli de fapt și nu de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale.

În speță, contestatorul invocă greșeli de judecată și nu materiale, în sensul celor enunțate de dispozițiile speciale privind contestația în anulare.

De altfel dintr-o comparare sumară a motivelor de recurs cu cele invocate în contestația în anulare, se poate observa că acestea sunt asemănătoare, astfel că prin prezenta cerere contestatorul dorește să repună în discuție o hotărâre definitivă. Legea nu a urmărit să deschidă părților calea apelului la apel, care să fie soluționat de aceeași instanță, sub motiv că s-a stabilit eronat situația de fapt.

Astfel cum se poate observa tribunalul a analizat critica contestatorului privind calitatea intimatei de moștenitoare a autoarei sale și a apreciat că este neîntemeiată, așa cum a analizat și critica privind calitatea de persoană îndreptățită a intimatei, potrivit dispozițiilor speciale ale legii fondului funciar.

Așa fiind, constatând că în speță nu sunt îndeplinite cerințele art. art.503 alin.2 pct. 2 c.p.c, urmează a se respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge contestația în anulare formulată împotriva Deciziei nr. 338 din 26.09.2014 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._/200/2013 de către contestatorul A. C. domiciliat în București, ., sector 5 în contradictoriu cu petenta B. G. domiciliată în București, ..19, sector 1 și intimații C. L. DE FOND FUNCIAR LOPĂTARI cu sediul în . și C. JUDEȚEANĂ DE STABILIRE A DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR B. cu sediul în B., .. 48, județ B..

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 09 Martie 2015.

Președinte,

E. P.

Judecător,

V. B.

Grefier,

D. H.

Red. P.E

Thred. P.E

6ex/27.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 2037/2015. Tribunalul BUZĂU