Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 95/2015. Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 95/2015 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 08-04-2015 în dosarul nr. 1152/287/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 95/2015
Ședința publică de la 08 Aprilie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE D. R.
Judecător I. M.
Judecător G. I. R.
Grefier V. P.
Pe rol judecarea recursului declarat de către pârâta G. ANIȘOARA, domiciliată în rm. Sarat, . A, . împotriva sentinței civile nr. 64 din 15.01.2015 pronunțată de Judecătoria Rm. Sărat în dosarul nr._ în contradictoriu cu reclamantul G. I., domiciliat în București, ., nr. 14, . ales la Cabinet de Avocat P. L., cu sediul în mun. Rm. Sarat, ., . și pârâții D. E., domiciliată în Rm. Sarat, ., jud. B., G. S., domiciliat în Rm. Sarat, ., ., G. O., domiciliat în ., P. M., domiciliată în ., G. P.,domiciliat în ., jud. Suceava, G. D., domiciliată în Rm. Sarat, . 3 ., H. G., domiciliată în mun. B., .. C1, ., jud. B., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta G. Anișoara, personal și asistată de avocat I. C. D., intimații G. I., personal și asistat de avocat P. L., D. E., G. O., P. M., G. D., lipsă fiind intimații pârâți G. S., G. P., H. G..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul se află la primul termen de judecată, că procedura de citare este legal îndeplinită, că la dosarul cauzei s-a depus, la data de 31.03.2015, întâmpinare formulată de către intimatul G. I..
Avocat P. L., pentru intimatul G. I., depune la dosar împuternicire avocațială și dovada achitării onorariului de avocat în cuantum de 1050 lei.
Avocat I. C. D., pentru recurenta G. Anișoara, depune la dosar împuternicire avocațială.
Se identifică recurenta G. Anișoara, care prezintă CI . nr._, intimații G. O. care prezintă CI . nr._, G. I., care prezintă CI . nr._, G. D. care prezintă CI . nr._, D. E. care prezintă CI . nr._, P. M. care prezintă CI . nr._.
Instanța ia act de întâmpinarea formulată de către intimatul G. I. și comunică recurentei G. Anișoara și celorlalți intimați câte un exemplar, spre a lua cunoștință.
Recurenta G. Anișoara, prin apărător, precum și intimații G. I., prin avocat P. L., D. E., G. O., P. M., G. D., precizează că nu solicită termen pentru a lua cunoștință de întâmpinare.
Întrebate fiind, părțile prezente, arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de depus în apărare, astfel că instanța deschide dezbaterile asupra recursului, dând cuvântul părților, pentru ca fiecare să își susțină cererile și apărările formulate în proces.
Avocat I. C. D., pentru recurenta G. Anișoara, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, criticând sentința atacată în sensul că este netemeinică și nelegală, în temeiul art. 304 pct.9 Cod procedură civilă.
Astfel, arată că în luna aprilie 2012 intimatul G. I. a solicitat instanței de judecată să pronunțe o hotărâre prin care să se constate că a cumpărat de la mama sa, G. S., prin chitanță sub semnătură privată, o suprafață de teren de 5,04 ha, că semnătura de pe chitanța de mână este un fals deoarece vânzătoarea nu stia carte și nu a semnat niciodată vreun act, că suma de 15 000 lei reprezentând prețul vânzării nu s-a putut dovedi în instanță că putea fi achitată de către cumpărător, că vânzătoarea nu avea nici un drept să vândă acest teren deoarece proprietarul de drept al acestuia era tatăl recurentei și al intimaților în proces, că instanța a făcut o aplicare greșită a legii având în vedere vânzarea nelegală a întregii averi față de o moștenire nedeschisă.
Cu cheltuieli de judecată astfel cum au fost dovedite.
Avocat P. L., pentru intimatul reclamant G. I., solicită respingerea recursului ca nefondat, pentru motivele pe larg expuse în întâmpinarea formulată.
Cu cheltuieli de judecată astfel cum au fost dovedite.
Având cuvântul intimații D. E., G. D., solicită respingerea recursului ca nefondat.
Intimații G. O. și P. M. solicită admiterea recursului, precizând că mama lor, G. S. nu a vândut niciun teren, că aceasta nu stia nimic despre vânzarea terenului ce face obiectul acțiunii.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Rm. Sărat sub dosar nr._, reclamantul G. I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta G. Ș., pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se constate că a cumpărat de la aceasta suprafața de 5,04 ha teren situat în intravilanul și extravilanul satului Mosești, ., și să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare.
În motivare, reclamantul a arătat că, la data de 15.04.2010, prin înscris sub semnătură privată denumit „chitanță”, a cumpărat de la pârâtă, la prețul de 15.000 lei, achitat integral la data încheierii convenției, suprafața de 5,04 ha situată în comuna Robeasca, ., teren dobândit de vânzătoare prin titlul de proprietate nr._ .
A mai susținut că a încercat să o determine pe pârâtă să se prezinte la notariat în vederea încheierii actului, însă a refuzat nejustificat.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1669 Cod civil.
Pe parcursul procesului pârâta a decedat (deces survenit la 21.11.2012, conform certificatului . nr._), fiind introduși în cauză moștenitorii G. S., G. Anișoara, G. O., P. M., D. E., G. D., G. P., H. G..
În fața primei instanțe, pârâții asistați de av. I. C. au solicitat proba testimonială și proba cu expertiză grafologică, arătând că înțeleg să contestate înscrisul denumit „chitanță”, respectiv semnătura de pe acesta, față de împrejurarea că defuncta nu era cunoscătoare de carte.
Totodată, a fost precizat temeiul de drept al acțiunii, apărătorul reclamantului apreciind că, față de data încheierii convenției, conform art. 6 al. 4 din Noul Cod Civil, temeiul este cel prevăzut de art.1073-1077 cod civil 1868, solicitând respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune invocată în cauză.
Pârâta G. D. a susținut în fața primei instanțe că mama sa învățase să execute o semnătură, iar pârâtele H. G. și D. E., prin cerere scrisă, au arătat că recunosc vânzarea.
În cauză au fost administrate probatorii cu înscrisuri, martori și expertize topo-cadastru pentru identificarea terenului în litigiu, lucrarea expertului tehnic P. Lumința fiind declarată necorespunzătoare de OCPI B., iar cea întocmită de expert tehnic M. D. fiind parțial avizată.
Întrucât la prima instanță pârâții au arătat că nu pot prezenta înscrisuri de comparație pentru a se efectua expertiză grafologică și au renunțat la probă, s-a luat act de poziția acestora.
Prin sentința civilă nr. 64/15.01.2015, Judecătoria Rm. Sărat a admis acțiunea și a constatat că reclamantul G. I. a cumpărat la data de 15.04.2010, în schimbul sumei de 15.000 lei, de la pârâta G. Ș. (decedată pe parcursul procesului), suprafața de 5,04 ha. teren situat în intravilanul și extravilanul comunei Robeasca, ., compus din teren intravilan în suprafață totală de 2500 m.p., din care: 1000 m.p. curți construcții, 700 m.p. vii și 800 m.p. arabil, situat între vecinii la N: D. S., la E- drum, la V- G. I. și la S- G. A. și 4,79 ha. teren extravilan, categoria de folosință arabil, compus din: suprafața de 1 ha, situată în tarlaua 14, între vecinii: la N- drum, la E- B. S., la S- S. N., la V- L. A.; suprafața de 0,5 ha. situat în tarlaua 18, între vecinii: la N- drum, la E- L. A., la S- L. G., la V- L. A.; suprafața de 0,4 ha situată în tarlaua 32, între vecinii, la N- drum, la E- B. S., la S- drum, la V – L. T., suprafața de 0,5 ha. teren, situată în tarlaua 20, între vecinii: la N-drum, la E- L. A., la S- drum, la V- G. N.; suprafața de 0,59 ha. situată în tarlaua 10, între vecinii: la N-B. S., la E- S. N., la S- L. A., la V- drum; suprafața de 0,75 ha. situată în tarlaua 13, între vecinii: la N- A. G., la E- drum, la S- Vîjîiac Ș., la V-B. T.; suprafața de 0,8 ha. situata în tarlaua 23, între vecinii: la N-B. S., la E- drum, la S- Calașnicov D., la V-B. C., suprafața de 0,25 ha. situată în tarlaua 17, între vecinii: la N- drum, la E – G. I., la S- drum județean, la V- P. S., dobândit de vânzătoare în nume propriu prin reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, conform titlului de proprietate nr. 2497/47/22.03.1993.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, față de data încheierii convenției bilaterale de vânzare cumpărare, raportat la prevederile art. 6 alin. 2 și 3 Cod civil și cele ale art. 3, art. 4 și art. 102 din Legea nr. 71/2011, în speță legea aplicabilă contractului este supusă dispozițiilor legale în vigoare la data la care a fost încheiat actul, în tot ceea ce privește încheierea sa, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa, respectiv, în speță, prevederile art. 1073-1077 Cod civil. (1868).
S-a constatat că, în data de 15.04.2010, între reclamant și autoarea G. Ș. s-a încheiat un înscris sub semnătură privată prin care s-a convenit vânzarea-cumpărarea suprafeței de 5,04 ha.teren, conform titlului de proprietate nr. 2497/47/22.03.1993, situat pe raza satului Moșești, . de 15.000 lei, achitat în întregime la data încheierii convenției de înstrăinare. Terenul ce a făcut obiectul convenției a fost dobândit de autoare prin reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, conform titlului de proprietate nr. 2497/47/22.03.1993, reconstituit doar pe numele acesteia ca singura moștenitoare a soțului său predecedat care s-a adresat cu cerere în baza legilor proprietății (fila 54).
Pe baza susținerii reclamantului, coroborată cu declarația martorului G. C., prima instanță a reținut că G. Ș. ar fi vândut terenul reclamantului în primăvara anului 2010, că de la acea dată terenul ar fi fost folosit de acesta și nu a auzit discuții legat de posesia terenului. Martorul L. I., deși a confirmat că vânzătoarea nu era cunoscătoare de carte și a afirmat că aceasta apela la familia socrilor săi, cu care avea o relație apropiată, atunci când avea nevoie să întocmească vreo cerere, deopotrivă, a arătat că nu cunoaște dacă în timp aceasta ar fi învățat să își execute o semnătură. Același martor a relatat că, deși pârâta a fost informată despre litigiu, nu i-a solicitat să îi scrie vreo cerere pe care să o trimită la proces prin care să conteste vânzarea.
În ceea ce privește martorul S. G., audiat la solicitarea pârâților, prima instanță a constatat că declarația acestuia nu poate fi valorificată întrucât nu a relatat nimic, nici despre existența vreunei convenții de înstrăinare și nici dacă vânzătoarea învățase să execute o semnătură.
Din analiza celorlalte acte de la dosar, respectiv, certificatul de sarcini nr._/8.06.2012 al OCPI B. (fila 25) și adresa nr. 1257/9.07.2012 a Primăriei Robeasca, prima instanță a reținut că nu sunt înscrise sarcini cu privire la imobilul teren ce face obiectul litigiului și că pârâta vânzătoare nu figurează cu taxe și impozite neachitate.
Din expertiza efectuată în cauză de expert tehnic M. D., avizată de OCPI B. parțial, numai cu privire la terenul intravilan situat în parcelele 188-190, în suprafață totală de 2549 mp, în acte 2500 mp, instanța de fond a reținut că forma, dimensiunile și suprafața rezultată din coordonate sunt corect înscrise în planul de amplasament și delimitare, iar vecinătățile corespund cu cele din titlu. În privința terenurilor din extravilan identificate s-a constatat că localizarea este incertă, întrucât nu sunt întocmite proiecte parcelare.
În condițiile art. 1073, art. 1077 Cod civil, în mod excepțional, instanța de fond a constatat că are competența de a suplini consimțământul părții și de a pronunța o hotărâre care să țină loc de act de vânzare cumpărare în cazul în care, după administrarea probelor, reiese că pretenția reclamantului este întemeiată, respectiv că partea chemată în judecată are o obligație de a face pe care nu înțelege să o execute de bunăvoie, în temeiul textelor de lege de mai sus, dacă toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite.
S-a reținut, conform art. 5 din titlul X din Legea nr. 247/2005, că înstrăinările făcute sub orice formă în temeiul acestei legi nu validează titlurile de proprietate ale înstrăinătorilor și dobânditorilor dacă acestea erau lovite de nulitate, ca urmare a încălcării dispozițiilor legale la încheierea lor, iar, potrivit prevederilor alin. 2, în situația în care, după încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fără construcții, una dintre părți refuză ulterior să încheie contractul, partea care și-a îndeplinit obligațiile poate sesiza instanța competentă, care poate pronunța o hotărâre care să țină loc de contract.
S-a constatat că pârâții introduși în cauză după decesul vânzătoarei, care a fost autorul comun al tuturor părților în proces, au adoptat o poziție procesuală diferită: în timp ce G. Anișoara, P. M., G. S., G. O. au contestat semnătura aplicată pe înscrisul chitanță, G. D., H. G., D. E. au recunoscut vânzarea și au afirmat că semnătura aparține mamei lor, G. D. arătând că a fost personal de față la încheierea înțelegerii și a scris conținutul chitanței și prețul s-a achitat.
La dosar a fost depusă și o procură, prin care în data de 21.08.2007, G. Ș. o mandata pe fiica sa D. E. să administreze terenurile agricole, ce fac obiectul cauzei.
Contrar celor susținute de pârâții G. Anișoara, P. M., G. S., G. O., că mama lor era nu știa să semneze și ori de câte ori avea nevoie să certifice un înscris „punea degetul”, prima instanță a constatat că procura este semnată de mandatară.
Verificând cele două semnături - cea de pe procură (fila 110) și cea de pe „chitanța” (fila 5) - prima instanță a constatat că semnăturile par să aibă caracteristici asemănătoare, par executate de o persoană nesigură, nefamiliarizată cu scrierea, așa cum era defuncta vânzătoare.
A mai reținut instanța de fond că semnătura de pe procură nu a fost contestată, o parte dintre moștenitori confirmă vânzarea și, față de faptul că acestea par sensibil asemănătoare, a apreciat că această convenție a existat în mod real și a fost valabil exprimată. În plus, toate părțile au recunoscut că singurul care a suportat cheltuielile ocazionate de decesul vânzătoarei a fost reclamantul - chiar dacă unii dintre pârâții au afirmat că pe banii autoarei, acest gest putând fi expresia relației care a existat între reclamant și mama sa, vânzătoarea, și în care își poate găsi justificarea și dorința de a înstrăina averea sa numai acestuia.
În consecință, prima instanță a reținut că reclamantul și-a îndeplinit obligația asumată prin chitanță, a achitat prețul, a făcut demersuri pentru încheierea contractului în formă autentică notificând pârâta să se prezinte la notar, dar acest demers nu s-a putut valorifica.
Deopotrivă, s-a reținut că nu s-a făcut dovada că părțile nu ar fi exprimat un consimțământ valabil la încheierea convenției de vânzare - cumpărare, din probe rezultând că prețul a fost plătit, bunul este în circuitul civil, promitentul vânzător este proprietarul imobilului teren ce a făcut obiectul convenției de înstrăinare, terenul a fost identificat prin expertiza efectuată, chiar dacă cu privire la terenul intravilan nu a putut fi avizată din lipsa planurilor parcelare, și nu sunt înregistrate sarcini asupra acestuia, prima instanță constatând îndeplinite dispozițiile legale pentru a pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta G. Anișoara, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în temeiul art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate și, pe fond, respingerea acțiunii reclamantului, ca neîntemeiată, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.
Prin motivele de recurs, s-a învederat că prima instanță a motivat pe prevederile art. 1073-1077 din Codul civil 1864 respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune, invocată întrucât cererea introductivă a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1669 Cod civil, că nu au fost corect valorificate declarațiile martorilor L. I. și S. G., care au afirmat că autoarea defunctă nu știa carte, nu a semnat niciodată, ci doar punea degetul pe act și nici nu a încheiat niciodată un act de vânzare pentru teren, afirmând că, după moartea sa terenul urmează să fie împărțit de toți copiii ei în mod egal.
Totodată, în privința valorificării probatoriului administrat, recurenta a învederat că expertiza topo nu a fost avizată OCPI decât în privința terenului intravilan de 2583 mp, terenul arabil extravilan neputând fi identificat pe teren datorită lipsei planurilor parcelare în comună și a apreciat că în dosar au fost administrate probe ce duc indubitabil la concluzia că înscrisul sub semnătură privată este un fals, astfel că, în mod greșit, prima instanță a admis acțiunea reclamantului.
A mai susținut recurenta că, pe parcursul procesului, reclamantul a încercat prin toate mijloacele procesuale ca autoarea pârâtă să nu ia cunoștință de dosar, aceasta fiind citată la adresa din comună când nu se afla în localitate - în perioada citării fiind la fiica sa P. M., în ., apoi fiind citată la domiciliul fiicei D. E. din mun. Rm. Sărat, ., când nu se afla acolo, precum și la o adresă fictivă din mun. Rm. Sărat, ..
A apreciat că semnătura vânzătoarei de pe chitanța de mână este un fals, deoarece s-a dovedit cu declarațiile martorilor L. L. și S. G. că aceasta nu știa carte și nu a semnat niciodată vreun act, iar din actele prezentate în dosar ca fiind întocmite de către defuncta autoare rezultă executarea de semnături diferite pe chitanța de mână, pe copia de pe buletin, copia de pe contractul de arendă, copia de pe cererea de reconstituire a dreptului de proprietate, alte acte nefiind depuse la dosar.
S-a mai arătat că, deși chitanța de mână a fost scrisă de către pârâta G. D., după cum a declarat aceasta, respectiva pârâtă nu este menționată ca martor în acest act.
Totodată, recurenta a afirmat că nu s-a putut dovedi în instanță că suma de 15.000 lei putea fi plătită de cumpărător, acesta neavând un act de depozit bancar și posibilități materiale pentru a strânge acești bani, întrucât locuiește în București împreună cu fiica într-o garsonieră, având un salariu decent, și nici că banii au fost primiți de către vânzătoare, cu ocazia decesului acesteia nefiind găsiți bani, ceea ce prezumă că actul încheiat este unul fictiv, nefiind făcută dovada primirii prețului.
A mai apreciat recurenta ca greșită constatarea primei instanțe în sensul că reclamantul a asigurat întreținere mamei sale și a asigurat cheltuielile de înmormântare, toate cheltuielile fiind făcute din banii strânși de aceasta pe perioada vieții, toți copii contribuind cu bani și alimente la întreținerea mamei lor, în timp ce toate veniturile rezultate din folosirea terenului arabil extravilan au fost strânse de către pârâta D. E., restul moștenitorilor neavând niciun fel de profit de pe urma folosirii acestui teren.
Prin alte motive de recurs, s-a apreciat că vânzătoarea nu avea dreptul să vândă terenul deoarece proprietarul de drept era tatăl părților, terenul fiind moștenit de la părinții lui, fiind făcută o aplicare greșită a legii, precum și ca nelegală vânzarea întregii averi, potrivit art. 956 din Codul civil, întrucât nu se putea dispune vânzarea terenului din litigiu, fără acordul tuturor moștenitorilor.
A mai susținut recurenta că îmbunătățirile la casa bătrânească au fost făcute cu banii săi, iar manopera împreună cu G. O. și G. S., cu ocazia nunții fratelui G. I., ce a avut loc în urmă cu circa 25 de ani la domiciliul mamei părților.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 alin. 1 pct. 9 Cod procedură civilă.
Intimatul G. I. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la cheltuieli de judecată, arătând că nu este adevărat că ar fi încercat prin orice mijloacele ca mama sa să nu afle de proces, însă, fiind la o vârstă înaintată aceasta era luată de unii din copiii săi pentru a fi îngrijită și de aceea a solicitat citarea la mai multe adrese. După introducerea în cauză a moștenitorilor procedura de citare a fost permanent corect îndeplinită astfel că nu există niciun motiv de nelegalitate cu privire la acest aspect.
Cu privire la semnătura autoarei de pe chitanță, a apreciat ca neîntemeiată critica în condițiile în care s-a cerut și încuviințat efectuarea unei expertize grafologice, însă pârâții au renunțat la această probă, iar din coroborarea celorlalte probe administrate a rezultat fără echivoc faptul că semnătura de pe chitanță aparține mamei părților. Astfel, au fost depuse procura autentificată din data de 21.08.2007, semnată de autoare, semnătura fiind asemănătoare cu cea existentă pe chitanța de vânzare și contrazicând susținerile unora dintre pârâți în sensul că defuncta nu știa să se semneze.
În privința probatoriului, intimatul a arătat că martorul G. C. a confirmat existența vânzării, în timp ce martorii propuși de pârâți nu au cunoscut despre vânzare, rezumându-se la a aduce argumente că defuncta nu știa carte, aspecte apreciate ca nerelevante având în vedere probele menționate, tot lipsit de relevanță fiind apreciat și faptul că intimata G. D. nu s-a trecut ca martor, în condițiile în care a precizat că ea a redactat înscrisul și, oricum, fiind sora reclamantului și fiica defunctei nu exista posibilitatea legală de a fi audiată ca martor în dosar.
Referitor la faptul că nu ar fi avut suma de bani necesară pentru plata prețului, a susținut că în anul 2009 a contractat un împrumut în valoare de 2415 euro, iar diferența de aproximativ 4.200 lei a provenit din economii personale, fiind permanent angajat, motiv pentru care i-a fost acordat împrumutul. A apreciat ca fiind fără relevanță faptul că nu s-ar fi găsit la deces nicio sumă de bani, în condițiile în care banii au fost dați la data de 15.04.2010, iar mama sa a decedat la data de 21.11.2012, la 2 ani și 7 luni de la încheierea chitanței, interval în care a cheltuit din bani pentru nevoile personale, a cumpărat bunuri pentru înmormântare și probabil a dat și fiicelor și nepoților la care a locuit înainte de deces. De altfel, și recurenta a susținut că reclamantul nu a asigurat întreținerea mamei sale și nu a efectuat cheltuielile de înmormântare, toate cheltuielile fiind făcute din banii strânși de aceasta pe perioada vieții, fiind recunoscut faptul că la înmormântare autoarea a avut economisită o sumă importantă de bani, pe care nu o putea strânge din pensia foarte mică pe care o avea și care nu îi ajungea nici pentru alimente, cu atât mai puțin pentru celelalte cheltuieli (întreținere,curent, lemne, medicamente, haine).
Cu privire la acordul moștenitorilor la vânzare, intimatul a apreciat neîntemeiată critica, prin titlul de proprietate nr. 2497/47/22.03.1993 fiind reconstituit dreptul de proprietate exclusiv numitei G. Ș. ca moștenitoare a soțului său predecedat, aceasta fiind singura care a formulat cerere de reconstituire în baza Legii 18/1991.
Asupra eventualelor îmbunătățiri efectuate de recurenta la casa defunctei s-a arătat, pe de o parte, că susținerea nu este reală, iar pe de altă parte că nu are relevanță în cauză, urmând a face eventual obiectul unui partaj succesoral cu privire la casă.
În consecință, intimatul reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la cheltuieli de judecată.
Prin declarațiile scrise și semnate de către pârâții intimați G. O., G. S. și P. M., depuse în recurs la data de 08.04.2015, aceștia au susținut că sunt de acord cu recursul promovat de sora lor și au învederat, în esență, că autoarea comună G. Ș. nu știa să scrie și nici să citească, că aceasta nu a vândut terenul fiului său G. I. dorind ca acesta să fie împărțit între copiii săi, precum și că ei nu au beneficiat de contravaloarea recoltei de pe respectivul teren agricol, singurii beneficiari fiind D. E. și G. I..
Examinând sentința recurată sub aspectul criticilor formulate și în raport de dispozițiile legale incidente, cu aplicarea prevederilor art. 3041 și art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, tribunalul constată că recursul este fondat și va fi admis pentru următoarele considerente:
Mai întâi, în privința normei de drept substanțial aplicabilă cauzei, tribunalul constată că sunt aplicabile prevederile Codului civil - Legea nr. 287/2009, în vigoare de la 01.10.2011, acțiunea introductivă fiind corect întemeiată pe dispozițiile art. 1669 Cod civil, ce reglementează posibilitatea și condițiile în care instanțele judecătorești sesizate ulterior datei de 01.10.2011 pronunță hotărâri ce țin loc de contract autentic de vânzare-cumpărare.
În acest sens, tribunalul observă, de o parte, că prima instanță a aplicat greșit prevederile art. 3 din Legea nr. 71/2011, iar pe de alta, că textul incident pe baza căruia se determină norma de drept substanțial aplicabilă speței este art. 5 alin.2 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, ce prevede că dispozițiile Codului civil sunt aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia, derivate din starea și capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiație, adopție și obligația legală de întreținere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, și din raporturile de vecinătate, dacă aceste situații juridice subzistă după . Codului civil, aceleași prevederi fiind preluate și prin art. 6 alin. 5 și 6 din Noul Cod civil în vederea determinării aplicării legii civile în timp.
În acest context, tribunalul constată că nu sunt incidente dispozițiile art. 5 al.2 Titlul X din Legea nr. 247/2005, reținute greșit de prima instanță, norme abrogate expres prin prevederile art. 230 lit. aa) din Legea nr. 71/2011.
La fel, nu sunt aplicabile cauzei, ca normă de drept substanțial, dispozițiile art. 1073-1077 din Codul civil 1864, în condițiile în care efectele obligației asumate la 15.04.2010 subzistă după . Noului Cod civil așa cum s-a arătat anterior, fiind aplicabile în privința acțiunii personale imobiliare promovată de reclamant prevederile Noului Cod civil, în virtutea normei tranzitorii arătate (art. 5 alin.2) din legea de punere în aplicare, Legea nr. 71/2011.
În privința naturii juridice a acțiunii, tribunalul observă că, potrivit deciziei în interesul legii nr. 10/10 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 581 din 12 septembrie 2013, s-a stabilit că acțiunea prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a unui imobil are caracterul unei acțiuni personale imobiliare, întrucât „antecontractele de vânzare-cumpărare pe care s-au întemeiat acțiunile intentate anterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă dau naștere unui raport juridic obligațional, în conținutul căruia intră un drept de creanță - jus ad personam - căruia îi corespunde o obligație de a face - aut facere.”
În consecință, Curtea a statuat că „acțiunea civilă prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act de vânzare-cumpărare, în materia obligațiilor de a face izvorâte din antecontract, are caracter personal, deoarece prin ea reclamantul își valorifică un drept de creanță, respectiv dreptul de a cere încheierea contractului, corelativ obligației pârâtului de a efectua demersurile necesare în vederea încheierii acestuia.
Atunci când dreptul de creanță are ca obiect un imobil, acțiunea este imobiliară, fără însă ca, prin aceasta, să se schimbe felul acțiunii, dedus din natura dreptului care se valorifică.”
În ce privește incidența prevederilor art. 102 alin.1 din Legea nr. 71/2011, conform cărora „contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa”, acestea au fost reținute corect de prima instanță ca fiind aplicabile cauzei, întrucât convenția părților sub semnătură privată încheiată la 15.04.2010, ce nu poate fi valorificată decât ca promisiune bilaterală (antecontract) de vânzare cumpărare, este supusă condițiilor de validitate prevăzute de legea civilă în vigoare la momentul încheierii sale, adică de dispozițiile art. 948-968 (capitolul II) din Codul civil 1864, ce vor fi în continuare analizate de instanța de recurs în contextul evocării fondului cauzei pendinte.
Sub aspectul criticilor ce vizează temeinicia, tribunalul constată că instanța de fond a reținut greșit îndeplinirea tuturor cerințelor prevăzute de lege pentru a putea vinde și cumpăra imobile, fiind întemeiate exclusiv criticile recurentei pârâte privind corecta analiză și valorificarea probatoriului cauzei, care, în speță, nu poate conduce la pronunțarea unei hotărâri judecătorești ce urmează a ține loc de contract de vânzare-cumpărare.
În cauză, tribunalul constată că s-a solicitat pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru imobilul teren în suprafață totală de 5,04 ha, situat pe raza satului Moșești, ., reconstituit în baza legii fondului funciar titularei G. Ș., în calitate de moștenitoare a def. G. I. N., conform titlului de proprietate nr. 2497/47/22.03.1993 (f.6 fond), prin valorificarea convenției consemnate în conținutul înscrisului sub semnătură privată intitulat „chitanță” și datat 15.04.2010, depus la fila 5 dosar fond.
Potrivit respectivei convenții, ce nu are efect translativ de proprietate ca urmare a nerespectării condițiilor de validitate ale vânzării-cumpărării de imobile și care poate fi valorificată doar ca promisiune bilaterală (antecontract) de vânzare-cumpărare, se menționează că autoarea părților în proces, numita G. Ș., a „vândut la data de 15.04.2010” numitului G. I. suprafața de 5,04 ha teren, reconstituit conform titlului de proprietate nr. 2497/47/22.03.1993, pentru prețul de 15.000 lei, consemnându-se primirea prețului și . terenului.
Așa fiind, se poate aprecia că între cele două părți s-a promis vânzarea și, respectiv, cumpărarea imobilului teren în suprafață de 5,04 ha, descris mai sus, pentru prețul de 15.000 lei, la data de 15.04.2010, urmând a se verifica îndeplinirea cerințelor de validitate ale acestei convenții la momentul încheierii sale, aspecte ce se corelează în vederea perfectării vânzării-cumpărării prin hotărâre judecătorească și cu verificarea celorlalte cerințe legale pentru suplinirea consimțământului promitentei vânzătoare.
În acest sens, potrivit art. 1669 Cod civil, atunci când una dintre părțile care au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare refuză încheierea contractului, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, dacă toate celelalte condiții de valabilitate sunt îndeplinite. Aceste prevederi se coroborează cu cele ale art. 1279 Cod civil, conform cărora, dacă promitentul refuză să încheie contractul promis, instanța, la cererea părții care și-a îndeplinit propriile obligații, poate să pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract, atunci când natura contractului o permite, iar cerințele legii pentru validitatea acestuia (a contractului, nu a antecontractului) sunt îndeplinite.
Pe aspectul refuzului promitentei vânzătoare de a încheia contractul autentic de vânzare cumpărare, tribunalul constată că acțiunea introductivă a fost înregistrată la 11.04.2012 pe rolul primei instanțe, că acesteia i-a fost atașată (f.7 dosar fond) o pretinsă notificare de convocare în fața notarului public a promitentei vânzătoare pentru data de 09.04.2012, ora 12,00, însoțită de o încheiere de certificare (nr.10) întocmită la 09.04.2012 de notarul public D. C. E. ce atestă la data respectivă, ora 12,00, lipsa numitului G. Ș., convocat în vederea întocmirii actului autentic de vânzare cumpărare teren (f.9 dosar fond), fără a fi depusă însă și dovada trimiterii și, eventual, recepționării notificării, nedatate, de către promitenta vânzătoare anterior datei stabilite prin aceasta – 09.04.2012, sau măcar anterior datei promovării acțiunii – 11.04.2012, singura recipisă de corespondență depusă în dosarul de fond fiind cea de la fila 14, ce atestă o trimitere cu nr. R21003, de la G. I. către G. Ș., cu ștampila poștei din 20.04.2012 (fila 14 verso dosar fond), adică ulterior respectivelor date. În aceste condiții, nu s-ar putea aprecia decât asupra întocmirii procausa a respectivelor forme, nicidecum asupra existenței unui refuz efectiv al promitentei vânzătoare (având vârsta de 88 de ani la momentul respectiv) de a se prezenta la notar sau de a încheia contractul de vânzare în formă autentică anterior promovării acțiunii pe rolul primei instanțe, pentru ca aceasta să poată suplini astfel consimțământul părții pe baza aplicării prevederilor art. 1669 și art. 1279 Cod civil.
În același context, nu se poate aprecia nici că promitenta vânzătoare, pârâtă la fond, a refuzat ulterior promovării acțiunii să se prezinte la notarul public în vederea perfectării vânzării cumpărării, neputându-se stabili cu certitudine că aparține acesteia semnătura de pe cererea tehnoredactată de la fila 29 fond, ori că partea, necunoscătoare de carte, a avut cunoștință de conținutul respectivei cereri ori al dosarului aflat pe rolul primei instanțe, aspectul corelându-se cu efectuarea unei noi notificări către această pârâtă la data de 01.10.2012, la o altă adresă decât cea de domiciliu a părții (f.42 fond), de data aceasta prin intermediul unui executor judecătoresc, reieșind din înscrisurile ulterioare ale dosarului de fond că pârâta a locuit și a decedat la domiciliul fiicei sale D. E. din mun. Rm. Sărat, . (f. 68,83,85,96 dosar fond). Totodată, în conținutul certificatului medical constatator al decesului de la fila 68 dosar fond se menționează în privința cauzelor antecedente decesului survenit la 21.11.2012 atât coma vasculară, cât și accidentul vascular cerebral ischemic.
Apoi, pe situație de fapt, tribunalul constată că la data de 15.04.2010 numita G. Ș., născută la 22.12.1923, avea vârsta de 86 de ani, iar înscrisul intitulat „chitanță” conține două semnături în partea de jos a paginii fără a se arăta în dreptul fiecăreia cine a executat-o prin indicarea numelui, prenumelui, numărului și seriei actului de identitate al executantului.
Totodată, din coroborarea depozițiilor martorilor audiați la fond cu susținerile părților în proces, tribunalul observă că a rezultat cu claritate faptul că promitenta vânzătoare nu știa să scrie și să citească, fiind contestată atât la instanța de fond, cât și în calea de atac, autenticitatea semnăturii din respectivul înscris, despre care se pretinde că ar aparține autoarei, promitentă vânzătoare.
În cauză nu a fost administrată proba cu expertiza grafoscopică în contextul intervenirii decesului promitentei vânzătoare G. Ș. la data de 21.11.2012 (certificat deces fila 67 fond) și a imposibilității producerii de suficiente piese de comparație provenite de la autoare, solicitându-se instanței de fond să procedeze la verificarea de scripte, respectiv la compararea semnăturilor de pe înscrisurile depuse în dosar.
În acest sens, tribunalul notează că, deși prima instanță a concluzionat că semnătura din partea stânga jos a înscrisului intitulat „chitanță” datat 15.04.2010, depus la fila 5 dosar fond, a aparținut autoarei, în realitate aceasta nu seamănă cu semnătura executată pe buletinul de identitate eliberat la 24.02.1979 (fila 30 fond) și nici cu cea de la rubrica „mandanta” a procurii autentificate sub nr.3252/2007 la BNI M. T. (f. 110 dosar fond), fiind evident și faptul că semnăturile de pe cererea de reconstituire a dreptului de proprietate, depusă în fotocopie la fila 54 dosar fond, precum și cea de pe contractul de arendă încheiat la 04.09.2006, depus la filele 287-290 dosar fond, nu puteau proveni de la autoare, fiind mult prea elaborate pentru a fi executate de o persoană care nu știa carte.
Însă, și în contextul în care s-ar putea aprecia că semnătura executată tremurat în partea stânga jos pe „chitanța” în discuție ar putea proveni de la autoarea G. Ș., tribunalul observă că, în speță, nu sunt întrunite nici celelalte condiții de validitate ale convenției civile, determinate potrivit art. 948 și urm. Cod civil 1864.
Nu se poate reține astfel că promitenta vânzătoare, în vârstă de 86 de ani la data încheierii convenției sus amintite și necunoscătoare de carte, a știut ce conține înscrisul respectiv și mai ales, că a înțeles consecințele juridice ale semnării acestuia, astfel încât să existe un acord de voință valabil exprimat de parte. Pe aspectul cauzei convenției, tribunalul observă în contextul probator al cauzei pendinte că aceasta a fost încheiată în scopul eludării prevederilor legale privind vânzarea-cumpărarea de imobile și în vederea sustragerii imobilului de la un eventual partaj succesoral.
Apoi, deși s-a afirmat că numita D. E., introdusă ulterior în proces ca pârâtă, în urma decesului autoarei comune, a redactat înscrisul intitulat „chitanță” din 15.04.2010 dar nu putea fi oricum audiată ca martor fiind sora reclamantului intimat, tribunalul constată că aceasta nu este trecută în conținutul respectivului înscris ca martor sau măcar ca redactor, nerezultând în cauză că au existat efectiv martori prezenți la încheierea respectivei convenții, iar scrisul din conținutul „chitanței” nu seamănă cu cel din scrisoarea adresată primei instanțe de către pârâta D. E. la data de 27.10.2014 (f.246 dosar fond). De altfel, în contextul probator al cauzei, susținerile pârâtei D. E., beneficiară a procurii speciale nr. 3252/2007 privind administrarea și culegerea fructelor civile ale terenului agricol al autoarei G. Ș., sunt subiective, în favoarea poziției fratelui său G. I. și împotriva celei a surorii G. Anișoara, neputând fi valorificate ca pertinente și concludente în speță.
În schimb, din depozițiile martorilor S. G. și L. I. rezultă cu claritate că autoarea G. Ș. nu știa carte și nu a intenționat să înstrăineze valabil în timpul vieții sale terenul către vreunul dintre copiii săi (f. 127, 134 dosar fond).
Asupra îndeplinirii propriilor obligații de către partea ce a cerut instanței perfectarea vânzării-cumpărării, verificând probele administrate în dosarul de fond, tribunalul observă că martorul G. C. nu a fost prezent la încheierea convenției din 15.04.2010 și nici nu a fost de față la plata vreunei sume de bani cu titlu de preț, reproducând în fața instanței de fond aspecte auzite de el (cu indicarea precisă însă a sumei de 15.000 lei) în „familia G.” (f. 20 fond).
Astfel, în lipsa oricăror probe concludente din care să rezulte plata prețului (înscrisuri bancare de virament, depozit pe numele autoarei, predarea primirea banilor în prezența unor martori sau a notarului public), nu se poate concluziona că s-a efectuat plata sumei trecută în înscris cu titlu de preț, cu atât mai mult cu cât, ulterior decesului autoarei, pârâții introduși în proces G. Anișoara, G. O., G. S. și P. M. au susținut că nu a fost găsită vreo sumă mai mare de bani deținută de defunctă.
În privința apărărilor formulate în prezentul recurs de către intimatul reclamant, ca urmare a criticilor de netemeinicie a hotărârii formulate de recurenta pârâtă G. Anișoara în privința valorificării corecte a probatoriului și asupra neplății prețului datorită lipsei mijloacelor materiale suficiente ale promitentului cumpărător, tribunalul constată că împrumutul pentru nevoi personale în sumă de 2415 Euro a fost acordat numitului G. I. la data de 14.04.2009 (f.19-20 apel), cu un an înainte de încheierea convenției în discuție în cauză, că suma transformată în moneda locală nu acoperă prețul consemnat în înscrisul sub semnătură privată menționat, iar partea nu a făcut nici în fața primei instanțe și nici în recurs dovada că a beneficiat de venituri cu caracter de continuitate ca angajat sau din alte activități remunerate potrivit legii și nici a cuantumului acestora.
În cauză, ulterior decesului pârâtei G. Ș., la solicitarea reclamantului G. I. au fost introduși în cauză succesorii în drepturi ai acesteia, în calitate de pârâți, adică ceilalți frați și surorile reclamantului, întrucât autoarea comună a avut nouă copii. În fața primei instanțe pârâții G. Anișoara, G. O., G. S. și P. M. nu au recunoscut pretențiile reclamantului, arătând că autoarea comună nu știa carte și nici nu a dorit să înstrăineze terenul către fiul său G. I., ci a dorit ca imobilul să fie împărțit între descendenții săi după deces, în timp ce pârâtele H. G., G. D. și D. E. au susținut că sunt de acord cu acțiunea reclamantului, iar mama lor a „vândut” terenul fratelui lor.
Poziția pârâtelor intimate H. G. și G. D. (întrucât cea a pârâtei intimate D. E. a fost analizată mai sus) este însă una subiectiv exprimată în favoarea fratelui lor, niciuna dintre acestea nefiind de față la exprimarea unui acord valabil de voință în vederea tranzacționării de către autoarea comună și nici la plata prețului pretins, susținerile lor neputându-se corobora cu probe pertinente și concludente în vederea stabilirii îndeplinirii cerințelor de valabilitate ale convenției din 15.04.2010, consemnată în înscrisul depus la fila 5 dosar fond. În schimb, pârâtele intimate pot oricând să înstrăineze valabil, în fața notarului public, cota lor succesorală indiviză din imobilul aflat în patrimoniul succesoral al autoarei comune.
Referitor la identificarea imobilului ce face obiectul convenției și al cauzei pendinte, tribunalul observă că, în lipsa planurilor parcelare în . P. L. și C. S. nu au putut identifica terenul agricol extravilan de 4,7900 ha, din totalul de 5,04 ha, reconstituit conform titlului de proprietate nr._, iar lucrarea tehnică întocmită de expert tehnic judiciar M. D. nu a fost avizată OCPI în privința terenului extravilan menționat.
Dată fiind această împrejurare de fapt, instanța constată că în speță în niciun caz nu putea fi vorba de un refuz nejustificat al promitentei vânzătoare, ori al succesorilor în drepturi ai acesteia de a îndeplini o obligație de a face (presupunând că aceasta ar fi fost și legal asumată), aceea de a încheia contractul de vânzare cumpărare în formă autentică asupra imobilului teren în discuție, pentru a se putea suplini consimțământul acesteia/acestora de către instanță și a se pronunța o hotărâre care să țină loc de act de vânzare cumpărare, existând în realitate și o imposibilitate obiectivă de a tranzacționa prin act autentic în lipsa documentației cadastrale de identificare a imobilului și a înscrierii dreptului de proprietate în cartea funciară, necesare alături de celelalte înscrisuri.
În realitate, reclamantul intimat a încercat și o eludarea dispozițiilor legale în materie, însă acțiunea acestuia este neîntemeiată, în condițiile în care nu se poate reține nici că partea și-a îndeplinit propriile obligații (adică plata prețului de 15.000 lei), nici că obligația promitentei vânzătoare a fost legal asumată, nici că a existat un refuz al autoarei de a se prezenta la notarul public ori de a încheia contractului autentic (refuzul ulterior al unora dintre succesorii în drepturi ai acesteia, introduși în proces, fiind justificat de nerecunoașterea ca legală a convenției ce a determinat promovarea acțiunii), existând și o imposibilitate de a înstrăina valabil imobilul în lipsa întregii documentații prevăzute de lege, astfel că tribunalul apreciază că nu sunt îndeplinite cerințele art. 1669 cu referire la art. 1279 Cod civil.
În consecință, față de toate considerentele reținute mai sus, constatând că hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea greșită a legii, în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 9 cu referire la art. 312 alin.3 Cod procedură civilă, tribunalul va admite recursul pendinte, va modifica în tot sentința atacată și va respinge, ca neîntemeiată, acțiunea prin care s-a solicitat pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare pentru imobilul teren în suprafață de 5,04 ha situat pe raza satului Moșești, ., reconstituit în baza legii fondului funciar titularei G. Ș., în calitate de moștenitoare a def. G. I. N., conform titlului de proprietate nr. 2497/47/22.03.1993.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, va obliga pe intimatul reclamant G. I. la plata sumei de 428 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către recurenta pârâtă G. Anișoara, reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru achitată prin chitanța depusă la fila 6 în prezentul dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de către pârâta G. ANIȘOARA, domiciliată în Municipiul Rm. Sărat, . A, . împotriva sentinței civile nr. 64 din 15.01.2015 pronunțată de Judecătoria Rm. Sărat în dosarul nr._ în contradictoriu cu reclamantul G. I., domiciliat în Municipiul București, ., nr. 14, . ales la Cabinet de Avocat P. L., cu sediul în mun. Rm. Sarat, ., . și pârâții D. E., domiciliată în Municipiul Rm. Sarat, ., jud. B., G. S., domiciliat în Municipiul Rm. Sarat, ., ., G. O., domiciliat în ., P. M., domiciliată în ., G. P., domiciliat în ., jud. Suceava, G. D., domiciliată în Municipiul Rm. Sarat, . 3 ., H. G., domiciliată în Municipiul B., .. C1, ., jud. B..
Modifică în tot sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea, ca neîntemeiată.
Obligă pe intimatul reclamant G. I. la plata sumei de 428 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către recurenta pârâtă G. Anișoara.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Aprilie 2015.
Președinte, D. R. | Judecător, I. M. | Judecător, G. I. R. |
Grefier, V. P. |
Red. I.M./Tehnored. C.S./I.M./2 ex./15.05.2015.
Operator de date cu caracter personal
înregistrat în registrul de evidență sub nr. - 8214
Judecătoria Rm. Sărat
Dosar fond –_
Jud. fond – A. P.
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 2478/2015.... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 2516/2015.... → |
|---|
