Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 78/2015. Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 78/2015 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 09-01-2015 în dosarul nr. 78/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 78/2015
Ședința publică de la 09 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M.
Judecător M. N.
Grefier C. C.
Pe rol judecarea apelului civil declarat de apelanta-creditoare C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA – prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, cu sediul în București, ..401A, sector 6, împotriva încheierii de ședință din 30.09.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ având ca obiect încuviințare executare silită, în contradictoriu cu debitorul G. C., domiciliat în ..B..
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit ambele părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la primul termen de judecată după parcurgerea etapei de verificare și regularizare, după care:
Instanța ia act că apelanta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă. Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, în temeiul dispoz.art.392-394 Cod proc.civ. instanța constată terminată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând, constată că:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._, petentul B. A. A., a solicitat încuviințarea executării silite a titlurilor executorii reprezentate de procesele-verbale de constatare a contravenției . 11 nr_/09.09.2011 și . 11 nr_/12.09.2011 întocmite de C.N.A.D.N.R. SA - CESTRIN, împotriva debitorului G. C., la cererea creditoarei CNADNR SA.
În motivarea cererii, creditoarea a arătat că debitorul a refuzat să execute de bunăvoie obligațiile stabilite în sarcina sa prin titlul executoriu menționat, motiv pentru care s-a solicitat executarea silită.
În drept au fost invocate dispozițiile art.665 alin.1 C.proc.civ.
Îndovedire, au fost anexate la dosar, în copie certificată de executorul judecătoresc pentru conformitate cu originalul, următoarele înscrisuri: cererea creditoarei, cererea B., titlul executoriu, precum și încheierea executorului judecătoresc prin care s-a admis înregistrarea cererii și deschiderea dosarului de executare silită.
Prin încheierea de ședință din 30.09.2014 Judecătoria B. a respins cererea
A reținut prima instanță că, potrivit dispozițiilor art. 632 C.proc.civ, executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu, care poate fi reprezentat de o hotărâre judecătorească executorie, o hotărâre judecătorească definitivă, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare, că, în conformitate cu dispozițiile art. 37 din OG 2/2001,procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum și hotărârea judecătorească definitivă prin care s-a soluționat plângerea contravențională constituie titlu executoriu fără vreo altă formalitate, că, în cauză, procesele verbale de contravenție . 11 nr_/09.09.2011 și . 11 nr_/12.09.2011 au fost comunicate petentului prin afișare și că, în atare situație, în raport de dispozițiile deciziei în interesul legii a ICCJ nr. 10/2013, conform căreia în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) și art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire, procesele verbale de contravenție enumerate nu au fost comunicate în mod legal de vreme ce nu s-a procedat, mai întâi, la comunicarea cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire și abia după aceea la comunicarea prin afișare la domiciliul contravenientului în măsura în care nu se reușea comunicarea actului în cea dintâi manieră.
Pornind de la faptul că, potrivit art. 517 din Codul de procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept de către Înalta Curte de Casație și Justiție este obligatorie pentru instanțele de judecată de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României Judecătoria a a admis în parte cererea de încuviințare a executării silite.
Împotriva încheierii pronunțate de Judecătoria B. a formulat apel creditoarea C. Naționala de Autostrăzi si Drumuri Naționale din România -S.A. prin Direcția Regionala de Drumuri si Poduri București .
În motivarea apelului a arătat că prin incheierea atacata, instanța de executare a respins in mod netemeinic si nelegal cererea de încuviințare a executării silite motivând ca procedura de comunicare a titlului executoriu "prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiara comunicării prin posta, cu aviz de primire" in conformitate cu prevederile OG. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările si completările ulterioare.
Or, potrivit prevederilor art. 27 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, "Comunicarea procesului verbal si a instiintarii de plata se face prin posta, cu -aviz de primire sau prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează . semnat de cel puțin un martor", fiind la latitudinea expeditorului (emitentul documentului) modalitatea de comunicare, aceasta fiind alternativa si nu subsidiara asa cum a reținut instanța. In speța, comunicarea procesului verbal de contravenție a fost consemnata in procesul verbal de afișare semnat de reprezentantul CNADNR si un martor.
A mai susținut apelanta că emiterea și comunicarea PVCC in cauza a fost efectuata in termenul imperativ prevăzut de lege, cu respectarea dispozițiilor art. 13 coroborat cu art. 14 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările si completările ulterioare, respectiv procesul verbal a fost emis in termenul legal de 6 luni de la data săvârșirii faptei, iar comunicarea acestuia s-a efectuat in termen de o luna de la data aplicării sancțiunii.
Prin urmare, nu se poate susține faptul ca procedura de comunicare a PVCC a fost viciata sau ca debitorului i-au fost lezate drepturile procesuale.
Mai mult decât atat, potrivit dispozițiilor art.31 alin.l din OG 2/2001, cu modificările si completările ulterioare, împotriva PVCC se poate face plângere in termen de 15 zile de la data inmanarii sau comunicării acestuia.
Or debitorul, nici nu a formulat plângere impotriva PVCC si nici nu a achitat de buna-voie obligația stabilita prin PVCC ca si sancțiune aplicata pentru fapta săvârșita.
In acest sens, conf.art.37 din OG 2/2001, cu modificările si completările ulterioare, PVCC neatacat in termenul de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștința, precum si hotărârea judecătoreasca irevocabila prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fara vreo alta formalitate.
A mai solicitat apelanta să se constate faptul ca in cuprinsul PVCC este identificata creanța supusa executării silite si ca aceasta creanța indeplineste toate condițiile cerute de lege de a fi certa, lichida si exigibila.
Prin OG 15/2002, cu modificările si completările ulterioare (forma legala in vigoare pana la apariția Legii 144/2012), legiuitorul roman a apreciat necesar sa instituie obligația plații unui tarif pentru utilizarea rețelei de drumuri naționale din România, aplicabil tuturor utilizatorilor romani si străini, pentru vehiculele înmatriculate.
Distinct de sancțiunea amenzii, textul de lege, astfel cum a fost in vigoare la data emiterii PVCC generat si semnat electronic, conform dispozițiilor Legii nr. 455/2001 si ale HG 1259/2001, respectiv pana in luna iulie 2012, prevedea in sarcina contravenientului reținerea si obligația de a achita cu titlu de despăgubire o anumita suma de bani, in funcție de tipul de vehicul care a fost folosit fara a deține rovinieta valabila.
Obligarea la plata acestui tarif de despăgubire este o consecința a răspunderii civile delictuale subiective a contravenientului ca urmare a săvârșirii unei fapte ilicite, respectiv utilizarea rețelei de drumuri fara plata tarifului corespunzător, care a avut ca rezultat un prejudiciu cauzat CNADNR SA, in calitate de administrator al rețelei de drumuri naționale si autostrăzi, astfel cum este statuat de dispozițiile OUG 84/2003, cu modificările si completările ulterioare.
Prin urmare, stabilirea tarifului de despăgubire este intemeiata pe dreptul CNADNR-SA de a beneficia de repararea prejudiciului cauzat prin fapta ilicita săvârșita de utilizator si, in consecința, si recuperarea creanțelor aferente.
Aceste considerente sunt susținute si de dispozițiile generale si obligatorii ale Deciziei Curții Constituționale a României nr.57/2012 referitoare la respingerea excepției de neconstitutionalitate a prevederilor art.8 alin.3 din OG 15/2002.
Reiese fara echivoc faptul ca in speța este vorba de o creanța de drept comun (adică tariful de despăgubire), creanța ce îndeplinește condițiile prevăzute de art. 662 NCPC.
Aceasta creanța este supusa regulilor de procedura civila, iar in caz de neexecutare de buna-voie din partea debitorului, se executa la cererea creditorului de către executorul judecătoresc.
Astfel, instanța de fond trebuia sa faca aplicabilitatea dispozițiilor art.638 NCPC raportat la art.640 NCPC si la art.37 din OG 2/2001, cu modificările si completările ulterioare, si sa constate faptul ca PVCC neatacat in termenul de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștința, constituie titlu executoriu, fara vreo alta formalitate.
De asemenea, instanța de fond, in baza considerentelor sus rubricate, trebuia sa constate faptul ca creanța este certa, lichida si exigibila, intrunind cerințele art.662 alin.1-3 NCPC.
Mai mult decât atat, procedura de incuvintare a executării silite fiind o procedura necontencioasa, judecătorul fondului realizează o cercetare formala si limitata ( „pipăie fondul") la verificarea indeplinirii condițiilor inscrisului de a fi titlu executoriu, orice alt aspect care ar putea da naștere unor apărări pe excepție si pe fond, cum ar fi nelegalitatea actului, neinceperea curgerii termenului de a ataca titlu ori prescrierea dreptului de a cere executarea silita ca urmare a nerespectarii dispozițiilor privind comunicarea actului, putând fi verificate pe calea contestației la executare.
Potrivit art. 665 alin.5 NCPC incuvintarea executării silite poate fi respinsa numai daca hotărârea sau, dupa caz, înscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu.
De asemenea instanța de fond in temeiul art. 252 NCPC privind obligativitatea cunoașterii din oficiu a dreptului in vigoare in România, in momentul pronunțării si deliberării asupra incuvintarii executării silite avea obligația sa respectate dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de Procedura Civila care stabiliesc: " Dispozițiile Codului de Procedura Civila privitoare la titlurile executorii se aplica si hotărârilor judecătorești sau altor inscrisuri pronunțate ori, dupa caz, intocmite inainte de . Codului de Procedura Civila, care pot fi puse in executare chiar daca nu au fost investite cu formula executorie."
Potrivit art. 665 alin. 2 NCPC, a arătat în final apelanta, incuviintarea executării silite se face fara citarea părților.
Prin urmare, in aceasta faza, instanța de executare are numai obligația de a verifica daca procesul - verbal de contravenție a fost adus la cunoștința contravenientului, nu si modalitatea de comunicare a acestuia.
In acest sens, in procedura necontencioasa a incuviintarii executării silite, nu se impune ca instanța de executare sa faca distincțiile la care trimite Decizia nr. 10/2013 a ICCJ, intrucat numai partea interesata poate invoca neregularitatile precedurale legate de modalitatea de comunicare a procesului -verbal de contravenție, in măsura in care dovedește o vătămare in drepturile sale recunoscute de lege, și nu instanța investita cu o cerere de incuviintare silita.
In baza acestor considerente, solicită admiterea apelului asa cum a fost formulat, modificarea in tot a încheierii apelate si încuviințarea executării silite a proceselor verbale de contravenție . 11 nr_/09.09.2011 și . 11 nr_/12.09.2011.
În drept, a invocat dispoz.art.665 alin.6 NCPC, art.466 si următoarele NCPC.
Intimatul, legal citat, nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului și evaluând încheierea apelată prin prisma motivelor de apel invocate, Tribunalul apreciază că apelul este fondat în limita și pentru considerentele ce urmează:
Art 665 alin 1 Cod proc. civilă, în forma în vigoare la data formulării cererii de executare silită, obliga executorul judecătoresc să solicite instanței de executare, încuviințarea executării silite.
A. 5, pct 2 al art 665 Cod procedură civilă prevedea că „Instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite numai dacă: (....) 2. hotărârea sau, după caz, înscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu”.
Rezultă din acest din urmă text de lege că instanța de executare, chemată să autorizeze începerea executării silite, trebuia să verifice dacă hotărârea sau, după caz, înscrisul în baza căruia creditorul cerea să se pornească executarea silită este sau nu recunoscut de lege drept titlu executoriu.
În speță, apelanta a solicitat începerea executării silite împotriva debitorului în baza a două procese verbale de contravenție, încheiate pentru săvârșirea contravenției prev de art 8 alin 1 din OG 15/2002.
Actul normativ care recunoaște caracterul de titlul executoriu proceselor verbale de contravenție este OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor care, la art 37 prevede că „procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate” în timp ce art 31 din același act normativ dispune că „Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia”.
Cerința pe care trebuie să o îndeplinească, așadar, un proces verbal de contravenție pentru a deveni titlu executoriu este aceea de a nu fi fost atacat în termen de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștință.
Potrivit art 27 din OG 2/2001 „comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată de face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor”
Prin Decizia în interesul legii nr. X/2013 Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit, cu putere obligatorie pentru instanțe, conform art. 330/7 din Codul de procedură civilă, că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.
Aceasta înseamnă că ori de câte ori comunicarea procesului verbal s-a făcut direct prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, fără ca, mai înainte, să se încerce comunicarea prin poștă, cu aviz de primire, nu ne aflăm în fața unei comunicări valabile și nu a început să curgă, față de contravenient, termenul de 15 zile în interiorul căruia acesta poate ataca procesul verbal cu plângere la instanță. Acest fapt face ca procesul verbal de contravenție să nu îndeplinească cerința prevăzută de lege pentru a deveni titlu executoriu, respectiv să nu fi fost atacat cu plângere în termen de 15 zile de la comunicare.
Comunicarea, către contravenient, a actului de constatare și sancționare a contravenției cu respectarea întocmai a dispozițiilor legale se constituie într-o garanție a dreptului fundamental la apărare și reprezintă premiza pentru ca un asemenea act să capete valoare de titlu executoriu.
Forța executorie a procesului verbal de contravenție rezidă tocmai în faptul că, deși având deplină cunoștință despre împrejurarea că a fost găsit vinovat de săvârșirea unei contravenții și a fost sancționat, contravenientul nu înțelege să uzeze de calea de atac pusă la dispoziția sa de prevederile art 31 alin 1 din OG 2/2001 achiesând, practic, la măsurile luate împotriva sa prin actul sancționator.
Or, în speță, ne aflăm în fața unei comunicări recunoscută de lege ca valabilă doar în ceea ce privește procesului verbal . 11 nr._/12.09.2011 în legătură cu care, la f. 11 dosar fond sa află avizul de transmitere prin postă cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire din 22.09.2011.
Procesul verbal de contravenție . 11 nr_/09.09.2011 a fost comunicat intimatului direct prin afișare la domiciliul său, astfel cum rezultă din procesul verbal de îndeplinire a procedurii de afișare aflat la f 9 dosar fond fără ca mai întâi să se încerce comunicarea cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire. D. consecință, această comunicare nu poate fi apreciată drept valabilă, fapt ce face ca în privința acestui proces verbal de contravenție să lipsească însuși fundamentul caracterului său executoriu, adică achiesarea în deplină cunoștință de cauză a contravenientului la măsurile dispuse împotriva sa.
De aceea, în mod corect judecătorul de primă instanță a apreciat că nu poate autoriza începerea executării silite în ceea ce privește procesul verbal de contravenție . 11 nr_/09.09.2011 care nu a devenit titlu executoriu.
În ceea ce privește procesului verbal . 11 nr._/12.09.2011 prima instanță nu a observat că procedura de comunicare, realizându-se cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, comunicarea este una valabilă, ce a făcut să curgă termenul de 15 zile prev de OG 2/2001 în interiorul căruia intimatul putea formula plângere contravențională, astfel că, în lipsa unei asemenea plângeri, la expirarea termenului de 15 zile, procesul verbal a devenit titlu executoriu. În atare condiții soluția Judecătoriei B. de respingere a cererii de încuviințare a executării silite a creanței cuprinsă în procesul verbal . 11 nr._/12.09.2011 este una netemeinică.
D. consecință apelul este găsit fondat în parte astfel că, în temeiul art 480 alin 2 Cod procedură civilă, va fi admis și va fi schimbată, în parte, încheierea apelată în sensul că va fi încuviințată executarea silită a procesului verbal . 11 nr._/12.09.2011 urmând a fi menținut încheierea apelată cu privire la celălalt proces verbal de contravenție, . 11 nr_/09.09.2011 care, așa cum s-a arătat în cele ce preced, nu a devenit titlu executoriu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta-creditoare C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA – prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, cu sediul în București, ..401A, sector 6, împotriva încheierii de ședință din 30.09.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ având ca obiect încuviințare executare silită, în contradictoriu cu debitorul G. C., domiciliat în ..B..
Schimbă, în parte, încheierea apelată în sensul că încuviințează executarea silită a procesului verbal . 11 nr._/12.09.2011.
Menține încheierea cu privire la celălalt proces verbal de contravenție.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Ianuarie 2015.
Președinte, A. M. | Judecător, M. N. | |
Grefier, C. C. |
Noi, Președintele României
Dăm împuternicire și ordonăm executorilor judecătorești să pună în executare titlul executoriu, constând în procesul verbal de contravenție . nr._/19.09.2011, pentru care s-a pronunțat prezenta încuviințare a executării silite. Ordonăm agenților forței publice să sprijine îndeplinirea promptă și efectivă a tuturor actelor de executare silită, iar
procurorilor să stăruie pentru aducerea la îndeplinire a titlului executoriu, în condițiile legii.
Președinte, A. M. | Judecător, M. N. | |
Grefier, C. C. |
Red.AM
Th.red.AM/CC -4 ex
26.01.2015
Dosar fond nr._ Judecătoria B.
Judecător fond D. P.
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 170/2015.... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 550/2015.... → |
|---|








