Suspendare provizorie. Decizia nr. 19/2015. Tribunalul BUZĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 19/2015 pronunțată de Tribunalul BUZĂU la data de 21-01-2015 în dosarul nr. 18922/200/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 19/2015
Ședința publică de la 21 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. M.
Judecător D. R.
Judecător G. I. R.
Grefier M. H.
Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de contestatoarea G. R. – domiciliată în . Vadu Pașii, ., jud. B., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet Avocat B. A. M., cu sediul în B., . D, ., jud. B., împotriva sentinței civile nr._/09.10.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ - având ca obiect contestație la executare, în contradictoriu cu intimata . IFN SA – cu sediul în București, .. 61-63, sector 2.
Prezența și dezbaterile au avut loc în ședința publică din 14.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a dispus amânarea pronunțării la data de 21.01.2015.
După deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._, contestatoarea G. R. a solicitat, în contradictoriu cu intimata creditoare S.C. I. L. ROMANIA IFN S.A., suspendarea executării silite pornite în dosarul de executare nr.827/2012 al B. C. L. C. până la soluționarea pe fond a contestației la executare, constatarea perimării executării silite în ceea ce privește actele de executare efectuate în dosarul de executare nr.827/2010, constatarea ca intervenită a prescripției dreptului de a cere executarea silită, anularea tuturor formelor de executare emise în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de leasing financiar nr._/11.11.2008, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că, până la primirea de către angajatorul său, ., a adresei de înființare a popririi din 21.10.2013, nu a primit niciun act de executare din partea executorului judecătoresc. În acest sens, a apreciat contestatoarea, executarea s-a perimat de drept, conform art.389 Cod procedură civilă.
De asemenea, dreptul de a cere executarea silită a oricărei sume născute în sarcina G. R. PFA, indiferent de modul de calcul și proveniența acesteia, a luat naștere cel mai târziu în data de 23.11.2009, data predării autoturismului, exceptând desigur sumele de bani provenite din facturile restante la acel moment.
Conform art.405 alin.1 Cod procedură civilă, a solicitat a se constata intervenită prescripția dreptului de a cere executarea silită, termenul de 3 ani curgând de la data când se naște dreptul de a cere executarea silită.
Pe de altă parte, contractul de leasing financiar a fost încheiat cu G. R. PFA. iar executarea silită are loc împotriva contestatoarei, în calitate de persoană fizică, deci împotriva unei persoane fără calitate și cu încălcarea dispozițiilor art.20 alin.1 din OG nr.44/2008. De asemenea, a fost predat autoturismul, după plata mai multor sume de bani, la data de 23.11.2009, unui împuternicit al creditorului.
După recuperarea autoturismului și incluzând cheltuielile de recuperare, soldul final era de 13.669,34 lei, fiind evident în acest context faptul că stabilirea unei sume de 99.139,46 lei drept debit de recuperat, reprezintă un abuz din partea creditoarei, urmând să se determine modalitatea de calcul al acestui debit, cu atât mai mult cu cât autoturismul a fost recuperat de creditor. Mai mult, s-a învederat că onorariul executorului judecătoresc este disproporționat de mare.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.399 alin.3 și urm. Cod procedură civilă.
În susținerea cererii, contestatoarea a uzat de proba cu înscrisuri, interogatoriu și expertiză contabilă, respectiv expertiză auto.
Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare, ca neîntemeiată, respingerea excepției prescripției dreptului de a cere executarea silită, având în vedere că respectivul contract de leasing a fost reziliat la data de 23.11.2009, dată la care s-a semnat și procesul verbal de predare-primire a autoturismului, în timp ce cererea de executare silită pentru recuperarea debitului a fost depusă la data de 18.07.2012, la executorul judecătoresc. A solicitat și respingerea excepției perimării executării silite, având în vedere că executarea silită s-a efectuat în cauză prin înființarea unei popriri, sens în care devin incidente art.390 alin.1 Cod procedură civilă.
Pe fondul cauzei, intimata a arătat că respectiva contestatoare nu și-a respectat obligațiile contractuale, sens în care s-a reziliat contractul de leasing financiar, în condițiile art.12.4 (ii) din contract, deschizându-se procedura executării silite împotriva contestatoarei, în vederea recuperării debitului. Creanța este în cuantum de 99.139,46 lei, fiind compusă din: 46.346,86 lei-diferența de capital finanțat de la data stopării, 8.334,27 lei-dobânda calculată la diferența de capital finanțat, 50.323,25 lei-penalități la facturi neachitate, 3.190 lei-plata asigurărilor efectuate de finanțator. Din această sumă (108.195,14 lei) se scade suma de 22.725,03 lei-reprezentând valoarea obținută în urma vânzării autoturismului către o terță persoană, rezultând o finanțare neacoperită în cuantum de 85.470,12 lei. La aceasta, se adaugă suma de 13.669,34 lei-reprezentând facturi neachitate, rezultând un debit final de 99.139,46 lei.
Intimata a mai declarat că PFA nu are patrimoniu diferit de cel al persoanei fizice, deci poate fi executată silit. Persoana fizică răspunde pentru obligațiile sale cu patrimoniul de afectațiune, dacă acesta a fost constituit și în completare cu întreg patrimoniul său. De asemenea, a mai solicitat respingerea capătului de cerere privind suspendarea executării silite.
În susținerea cererii, intimata a depus înscrisuri.
La solicitarea instanței de fond a fost înaintat de către B. C. L. C., în copie, dosarul execuțional nr.827/2012 .
La termenul de judecată din data de 21.11.2013 instanța de fond a luat act că s-a renunțat la capătul de cerere privind suspendarea executării silite. Excepțiile invocate de contestatoare au fost unite cu fondul cauzei.
Prin sentința civilă nr._/09.10.2014, Judecătoria B. a respins excepția perimării executării silite, invocată de către contestatoare, ca neîntemeiată, și a respins excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită, invocată de către contestatoare, ca neîntemeiată
A admis, în parte, contestația la executare formulată de contestatoarea G. R., în contradictoriu cu intimata S.C. I. L. ROMANIA IFN S.A. și a anulat actele de executare din dosarul execuțional nr.827/2012 în ceea ce privește suma de 28.362,61 lei, menținând actele de executare din același dosar executional, în privința sumei de 70.776,85 lei.
A fost anulat, în parte, procesul verbal de stabilire cheltuieli de executare din data de 22.08.2012 întocmit de B. C. L. C., în privința sumei de 4.440 lei - reprezentand onorariu executor, fiind menținut actul de executare întocmit cu privire la suma de 3.000 lei - cu titlu de onorariu executor, fiind obligată intimata să plătească contestatoarei suma de 3.500 lei - cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, la data de 11.11.2008, s-a încheiat între I. L. ROMANIA IFN S.A. (în calitate de „finanțator”) și G. R. PFA (în calitate de „utilizator”) contractul de leasing financiar nr._ (fila 98), în ceea ce privește autoturismul marca Hyundai Confort. Utilizatorul a intrat în posesia autoturismului, plătind ratele aferente, până la un moment dat.
Creditoarea s-a adresat executorului judecătoresc C. L. C. la data de 18.07.2012, cererea fiind înregistrată sub nr.827, împotriva numitei G. R., în vederea achitării debitului de 99.139,46 lei aferent contractului de leasing financiar nr._.
Prin încheierea din Camera de Consiliu pronunțată la 06.08.2012 în dosarul nr._, Judecătoria Pogoanele a încuviințat executarea silită împotriva debitoarei G. R..
B. C. L. C. a stabilit în sarcina debitoarei suma de 7.578,30 lei - cheltuieli de executare, din care 7.440 lei - onorariu executor judecătoresc (1.440 lei reprezentând TVA).
De asemenea, executorul judecătoresc a emis la data de 22.08.2012, o somație către debitoare.
Cu ocazia comunicării acestei somații, s-a constatat că debitoarea nu mai locuiește în . .>
B. C. L. C. a emis la data de 28.09.2012, adresa de poprire către unitățile bancare din B..
De asemenea, la data de 21.10.2013, s-a emis și adresa de înființare a popririi față de debitoare, către ., angajatorul debitoarei, aceasta fiind comunicată la data de 25.10.2013.
La data de 07.02.2013, Primăria Comunei Vadu Pașii a comunicat executorului judecătoresc, că debitoarea nu figurează în evidențele fiscale cu bunuri urmăribile.
În temeiul art.137 alin.1 Cod procedură civilă, prima instanță a analizat prioritar excepțiile invocate de către contestatoare, constatând, în ce privește excepția perimarii executării silite, că, potrivit art.389 C.proc.civ., dacă creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire, executarea se perimă de drept și orice parte interesată poate cere desființarea ei. Rezultă că executarea se perimă dacă există o culpă din partea creditorului în privința îndeplinirii oricărui act de executare, textul de lege nominalizând în mod expres pe creditor, și nu pe executorul judecătoresc.
Prin urmare, raportat la actele de executare, instanța de fond a constatat că nu se poate reține o culpă în sarcina creditoarei în neefectuarea oricărui act de executare. Mai mult, s-a reținut că, potrivit art. 390 alin.1 Cod procedură civilă, dispozițiile art. 387 și 389 nu se aplică în cazurile când legea încuviințează executarea fără somație, or, conform art. 454 alin.1 din același act normativ, poprirea se înființează fără somație, prin adresă însoțită de o copie certificată de pe titlul executoriu, comunicată celei de-a treia persoane arătate la art. 452, înștiințându-se totodată și debitorul despre măsura luată.
În speță, s-a constatat că executorul judecătoresc a emis către angajatorul debitoarei o adresă de înființare a popririi, fapt recunoscut de însăși debitoarea, astfel că s-a apreciat că nu sunt aplicabile dispozițiile art.389 Cod procedură civilă, excepția invocată de contestatoare fiind neîntemeiată.
Referitor la excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită, invocată de către contestatoare, instanța a reținut că, potrivit art.405 alin.1 și 2 C.proc.civilă, dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel, iar termenul de prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul de a cere executarea silită.
În speță, prima instanță a reținut că debitoarea a predat autoturismul la data de 23.11.2009 (proces verbal aflat la fila 34 din dosar).
Potrivit art.40522 alin.1 Cod procedură civilă, „cursul prescripției se întrerupe: a) pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de executare a obligației prevăzute în titlul executoriu ori a recunoașterii, în orice alt mod, a datoriei; b) pe data depunerii cererii de executare, însoțită de titlul executoriu, chiar dacă a fost adresată unui organ de executare necompetent”.
Instanța de fond a reținut că debitoarea G. R. și-a însușit prin semnătura procesul verbal de predare-primire autovehicul, încheiat la data de 23.11.2009, în care se menționează: „la data încheierii prezentului proces verbal, G. R. este debitoare cu suma de …lei (conform situației), ce reprezintă … (conform situației) rate de leasing restante și (conform sit.) rate de asigurare casco, penalitatea de întârziere. În temeiul art.12.4 pct.ii din contractul de leasing si art.15 din O.G. nr.51/1997, . IFN SA, proprietar al autovehiculului, a reziliat acest contract de leasing, din vina exclusivă a utilizatorului G. R., pentru nerespectarea obligațiilor contractuale”.
Prin urmare, s-a reținut că la data predării autoturismului, prin semnarea acestui proces verbal, debitoarea a îndeplinit un act voluntar de executare a obligației prevăzute în contract.
Pe de altă parte, cererea de executare silită (act ce întrerupe cursul prescripției, conform art.405 ind.2 lit. b C. proc.civ.) a fost formulată la executorul judecătoresc la data de 18.07.2012.
Instanța de fond a apreciat că termenul de prescripție a început să curgă din data de 23.11.2009 (fapt recunoscut și de către contestatoare, fila 5), fiind întrerupt la data de 18.07.2012, prin formularea de către societatea creditoare a cererii de executare silită, la executorul judecătoresc.
Prin urmare, instanța a respins excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită, invocată de către contestatoare, ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, prima instanță a constatat că, raportat la apărările contestatoarei referitoare la faptul că s-a început executarea silită împotriva numitei G. R., ca persoana fizică, și nu ca persoana fizică autorizată, potrivit art.20 alin.1 din OUG nr.44/2008 (în vigoare la data de 18.07.2012, data formulării cererii de executare silită la executorul judecătoresc), “(1) PFA răspunde pentru obligațiile sale cu patrimoniul de afectațiune, dacă acesta a fost constituit, și, în completare, cu întreg patrimoniul său, iar în caz de insolvență, va fi supusă procedurii simplificate prevăzute de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările ulterioare, dacă are calitatea de comerciant, potrivit art. 7 din Codul comercial.” De asemenea, conform art. 21 alin.1 lit. a din același act normativ „PFA își încetează activitatea și este radiată din registrul comerțului în următoarele cazuri: prin deces. (2) Creditorii își vor executa creanțele potrivit dreptului comun, în cazul în care PFA nu are calitatea de comerciant.”
Raportat la aceste dispoziții legale, instanța de fond a constatat că G. R. PFA nu a făcut dovada constituirii unui patrimoniu de afectațiune, pentru a fi executat, în principal, respectiv a faptului că este comerciant
Mai mult, G. R., persoană fizică, a predat autoturismul creditoarei, însușindu-și procesul verbal de predare-primire din data de 23.11.2009, prin semnătură. Tot aceasta a efectuat o plată parțială, în nume personal, fapt confirmat prin înscrisul din data de 12.11.2008 emis de către Volksbank România.
Totodată, s-a constatat că, potrivit clauzei contractuale din cap. „garanții” (fila 17, pag nr.2 din contract), părțile contractante au convenit de comun acord ca utilizatorul să garanteze obligațiile asumate prin contract de leasing financiar.
În consecință, prima instanță a apreciat că respectiva contestatoare are calitate față de actele de executare emise de executorul judecătoresc.
În ceea ce privește cuantumul debitului datorat de către debitoare, instanța de fond a constatat, pe baza raportului de expertiză dispus în cauză și efectuat de expert A. A. A., că acesta se compune din: 43.433,22 lei-rata capital, 1.090,85 lei-comision de gestiune, 2.844,90 lei-asigurare CASCO, 3.071,06 lei-facturi emise și neachitate (la data de 10.07.2012-fila 149), 7.630,46 lei-dobândă, 12.706,36 lei-penalități, în total 70.776,85 lei, deci cu 28.362,61 lei mai puțin decât debitul solicitat de către creditoare (respectiv 99.139,46 lei), iar creditoarea, în cadrul concluziilor scrise, a arătat că își însușește calculul făcut de expert, solicitând menținerea actelor de executare silită pentru recuperarea debitului în cuantum de 70.776,85 lei.
Având în vedere aceste considerente, instanța a admis în parte contestația la executare și a anulat actele de executare din dosarul execuțional nr.827/2012 în ceea ce privește suma de 28.362,61 lei. De asemenea, instanța a menținut actele de executare din același dosar execuțional, în privința sumei de 70.776,85 lei.
În ceea ce privește cheltuielile de executare stabilite de executorul judecătoresc, instanța a constatat că B. C. L. C. a stabilit în sarcina debitoarei suma de 7.578,30 lei - cheltuieli de executare, din care 7.440 lei-onorariu executor judecătoresc (din care 1.440 lei-TVA).
S-a constatat că, potrivit art.371 ind.7 alin.3 C. proc.civ., sumele ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin proces-verbal, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii. Pentru sumele stabilite, procesul-verbal constituie titlu executoriu (alin.4).
Pe de altă parte, potrivit art.129 alin.5 C. proc.civ., instanța are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeala privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
Astfel, în lumina dispozițiilor art.274 alin.3 C. proc.civ., instanța este îndreptățită să aprecieze în ce măsură onorariul părții care a câștigat procesul trebuie suportat de partea care a pierdut, față de mărimea pretențiilor și de complexitatea cauzei.
Raportat la debitul datorat de către debitoare (70.776,85 lei) instanța de fond a reținut că, potrivit anexei la Ordinul nr.2550/c/14.11.2006, pct.4 lit. b), se poate percepe un onorariu de către executorul judecătoresc începând de la suma de 1.590,53 lei (min.) până la 5.623,30 lei (max.). Raportat la activitatea executorului judecătoresc și la faptul că în acest onorariu se include și TVA, instanța a apreciat că suma de 3.000 lei este cuantumul just, care poate fi perceput de către executorul judecătoresc, ca onorariu.
În consecință, prima instanță a dispus anularea, în parte, a procesului verbal de stabilire cheltuieli de executare din data de 22.08.2012 întocmit de B. C. L. C., în privința sumei de 4.440 lei - reprezentând onorariu executor și a menținut actul de executare cu privire la suma de 3.000 lei - onorariu executor.
În temeiul art.129 alin.6 C.proc.civ. raportat la art.274 C.proc.civ., instanța de fond a stabilit cheltuielile de judecată, iar în privința taxei judiciare de timbru a constatat aplicabile dispozițiile art. 45 alin.1 lit. f din OUG nr.80/2013.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatoarea G. R., solicitând modificarea în tot a sentinței recurate în sensul admiterii excepției prescripției dreptului de a cere executarea silită cu consecința admiterii în totalitate a contestației la executare, iar în subsidiar admiterea contestației la executare pe fondul acesteia. A solicitat și obligarea intimatei la cheltuieli de judecată.
Prin motivele de recurs s-a învederat mai întâi că, prin încheierea de încuviințare a executării silite nu s-a dispus încuviințarea executării și în privința contestatoarei recurente, iar executorul judecătoresc, fără a avea la bază o încheiere prin care să fie autorizat să întreprindă demersuri de executare silită, în mod nelegal a pornit executarea silită față de aceasta, context în care s-a apreciat că actele de executare silită sunt nelegale, fiind încălcate dispozițiile art. 373/1 alin. 3 Cod procedură civilă. Instanța de fond nu a analizat această apărare, nepronunțându-se cu privire la aceste aspecte.
2. A mai susținut recurenta că se găsește într-o situație ridicolă întrucât la momentul achiziției autoturismului valoarea totală a contractului a fost de 13.784.18 euro, sumă din care a achitat avansul de 20%, respectiv suma de 2.317,98 euro, precum contravaloarea a două facturi (1.096,78 lei, 1.126,01 lei) iar a treia factură parțial (366,42 lei). Vânzarea autoturismului a avut loc cu suma de 22.725,03 lei, dar se concluzionează că ar mai avea de achitat suma de 70.776,85 lei, respectiv 15.971,30 euro, la cursul leu/euro din data de 08.12.2014, situație de neconceput în contextul achitării a numeroase sume de bani precum și a deposedării de autoturism.
3. O altă critică adusă sentinței este aceea că instanța de fond a stabilit în mod eronat momentul de la care a început să curgă termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită, respectiv stabilirea în mod eronat ca dată de început a acestui termen data de 23.11.2009.
În acest sens, recurenta a arătat că instanța de fond a reținut că prin semnarea procesului verbal de predare-primire autovehicul, încheiat la data de 23.11.2009, ar fi îndeplinit un act voluntar de executare a obligației prevăzută în contract, dar semnarea procesului verbal de predare - primire nu poate reprezenta un act voluntar de executare în sensul art. 405/2 lit. b) Cod procedură civilă, întrucât autoturismul a fost recuperat de către societatea mandatată de către creditoare, reprezentantul acestei societăți făcând presiuni asupra sa pentru a preda autoturismul.
Recuperarea de către creditoare prin intermediul unei alte societăți a autoturismului nu poate fi apreciată drept un act voluntar de executare atât timp cât inițiativa acestui demers nu i-a aparținut și, mai mult, reprezentantul creditoarei s-a prezentat la domiciliul său pentru a ridica autoturismul. În perioada scursă de la momentul stopării plăților - 20.03.2009 și până la momentul încheierii procesului verbal de predare - primire 23.11.2009, ar fi avut posibilitatea să predea de bună voie autoturismul, dacă ar fi dorit acest lucru, fără a fi necesară intervenția unei terțe persoane pentru a întreprinde un astfel de demers.
În plus, creditoarea a emis o nouă factură la data de 11.01.2010 privind cheltuielile de recuperare ceea ce oferă un argument în plus că recuperarea autoturismului nu poate echivala drept un act voluntar de executare. Practic nu a existat o manifestare de voință din partea sa care să conducă la ideea că ar fi dorit predarea autoturismului în mod voluntar, procesul verbal din 23.11.2009 neavând natura unui astfel act de executare.
Cu ocazia întocmirii procesului verbal în discuție nu a semnat niciun alt document cu excepția acestuia și a anexei la acesta, nu a semnat și nu i-a fost prezentată nicio situație privind debitele, iar procesul verbal nu cuprinde nici numărul contractului de leasing.
De altfel, creditoarea nu i-a adus la cunoștință și nu a depus la dosar vreo dovadă din care să reiasă că ar fi luat cunoștință de vreun debit restant sau și l-ar fi însușit în vreun fel.
Apreciază că data de referință a începutului curgerii termenului de prescripție de 3 ani este 16.06.2009, dată la care a intervenit stoparea contractului, potrivit Anexei 5 la întâmpinarea formulată de intimat, astfel încât cererea de executare silită formulată la data de 18.07.2012 și înregistrată la B. C. L. C. sub nr. 827/20.07.2012, este făcută peste termenul defipt de lege.
Totodată, recurenta a arătat că prima instanță a reținut în mod greșit ca o recunoaștere a datei la care începe cursul prescripției exprimarea sa din conținutul contestației, în sensul că dreptul de a cere executarea silită a luat naștere cel mai târziu în data de 23.11.2009.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 299 raportat la art. 3041 Cod procedură civilă.
Intimata S.C. I. L. ROMANIA IFN S.A. a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Examinând sentința recurată sub aspectul criticilor formulate și în raport de dispozițiile legale incidente, cu aplicarea prevederilor art. 3041 Cod procedură civilă, tribunalul constată că recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:
Mai întâi asupra aspectului criticat prioritar prin motivele recursului pendinte, tribunalul observă că hotărârea judecătorească trebuie să conțină, sub sancțiunea nulității, mențiunile stabilite imperativ prin dispozițiile art. 261 alin.1 pct.1-8 Cod procedură civilă. Astfel, hotărârea se dă în numele legii și trebuie să conțină, alături de celelalte elemente obligatorii indicate prin textul de lege menționat, obiectul cererii și susținerile prescurtate ale părților cu arătarea dovezilor, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanțe, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
În cauză, hotărârea primei instanțe, motivată pe larg, conține atât expunerea aspectelor de fapt și a probelor pe baza cărora a fost reținută respectiva situație, cât și temeiul în drept pe baza căruia a fost apreciată ca întemeiată, în parte, cererea dedusă judecății, precum și împrejurările de fapt, dovezile și temeiurile în drept pentru care au fost respinse excepțiile invocate și s-au înlăturat o parte din apărările contestatoarei.
Așa fiind, din considerentele și dispozitivul sentinței tribunalul observă că nu există o nepronunțare asupra fondului, asupra excepțiilor sau apărărilor părților, iar hotărârea este suficient motivată putând fi cu ușurință desprinse motivele de fapt și de drept care au condus la formarea convingerii primei instanțe și la pronunțarea soluției, a cărei legalitate și temeinicie urmează a fi examinate în calea de atac.
Apoi, în privința susținerilor recurentei asupra neîncuviințării executării în privința sa, tribunalul constată că prin încheierea de încuviințare a executării silite nr. 265/06.08.2012, pronunțată în Camera de consiliu de Judecătoria Pogoanele în dosarul nr._, înscris aflat la fila 116 în dosarul de fond, s-a admis cererea creditoarei S.C. I. L. ROMANIA IFN S.A. și a fost încuviințată executarea silită a debitoarei G. R. - persoană fizică, în temeiul contractului de leasing financiar nr._/11.11.2008.
Mai mult, tribunalul constată că instanța de fond a analizat apărările contestatoarei referitoare la faptul că s-a început executarea silită împotriva numitei G. R., ca persoana fizică, și nu ca persoana fizică autorizată, reținând că, potrivit art.20 alin.1 din OUG nr.44/2008 (în vigoare la data de 18.07.2012, data formulării cererii de executare silită la executorul judecătoresc), „PFA răspunde pentru obligațiile sale cu patrimoniul de afectațiune, dacă acesta a fost constituit, și, în completare, cu întreg patrimoniul său, iar în caz de insolvență, va fi supusă procedurii simplificate prevăzute de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările ulterioare, dacă are calitatea de comerciant, potrivit art. 7 din Codul comercial.” De asemenea, conform art. 21 alin.1 lit. a din același act normativ „PFA își încetează activitatea și este radiată din registrul comerțului în următoarele cazuri: prin deces. (2) Creditorii își vor executa creanțele potrivit dreptului comun, în cazul în care PFA nu are calitatea de comerciant.”
Raportat la aceste dispoziții legale, instanța de fond a constatat corect că G. R. PFA nu a făcut dovada constituirii unui patrimoniu de afectațiune, pentru a fi executat în principal, respectiv a faptului că este comerciant. Totodată, având în vedere și împrejurarea de fapt a predării autoturismului de către G. R., persoană fizică, dar și a efectuării unei plăți parțiale, în nume personal, prima instanță a apreciat justificat că debitoarea contestatoare are calitate față de actele de executare emise de executorul judecătoresc.
Asupra criticilor expuse la punctul 2 al recursului pendinte, tribunalul reține că alegațiile recurentei sunt nefondate în condițiile în care, la fond, debitul de 70.776,85 lei a fost stabilit pe baza contractului de leasing financiar ce constituie titlul executoriu, prin expertiză, fiind luate în considerare plățile efectuate de debitoare și suma obținută din valorificarea bunului în discuție.
Contestatoarea nu a formulat obiecțiuni în privința lucrării întocmite de expertul contabil la instanța de fond în condițiile art. 103 alin.1 cu referire la art. 108 alin.2 Cod procedură civilă și nici nu a solicitat contraexpertiză în condițiile art. 212 alin.2 Cod procedură civilă, iar în privința clauzelor contractuale pe baza cărora s-a stabilit întinderea creanței în speță, tribunalul observă că partea nu a formulat prin contestația la executare apărări de fond în sensul înlăturării acestora ca abuzive, pentru a putea fi primite criticile expuse pe aspectul întinderii debitului urmărit silit în calea de atac pendinte.
În privința criticilor expuse în ultimul motiv de recurs, asupra soluției date excepției prescripției dreptului de a cere executarea silită, tribunalul constată că predarea-primirea autovehiculului ce a format obiectului leasingului financiar, la data de 23.11.2009, reprezintă un act voluntar de executare, întrerupător de prescripție, iar procesul-verbal ce consemnează această predare-primire vehicul a fost însușit prin semnătură de către debitoarea contestatoare G. R..
Potrivit art.40522 alin.1 Cod procedură civilă, „cursul prescripției se întrerupe: a) pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de executare a obligației prevăzute în titlul executoriu ori a recunoașterii, în orice alt mod, a datoriei; b) pe data depunerii cererii de executare, însoțită de titlul executoriu, chiar dacă a fost adresată unui organ de executare necompetent”.
Or, chiar dacă s-ar aprecia că data de la care se naște dreptul de a cere executarea silită ar fi data stopării contractului de leasing financiar - 16.06.2009, trecută în tabelul de calcul debit de la fila 63 dosar fond, termenul de prescripție astfel început a fost întrerupt prin actul de executare consemnat în procesul verbal de predare-primire autovehicul din 23.11.2009, dată de la care începe să curgă o nouă prescripție de 3 ani, întreruptă apoi prin cererea de executare silită înregistrată la B. C. L. C. sub nr. 827 din 20.07.2012 (fila 96 fond).
Referitor la procesul verbal de predare-primire autovehicul din 23.11.2009 (fila 34 fond), tribunalul observă că acesta, contrar susținerilor recurentei, a fost semnat de către debitoare și constituie un act încheiat în executarea contractului de leasing financiar nr._/11.11.2008, în baza acestuia fiind ridicată de la utilizator mașina ce a format obiectul contractului. Totodată, conform conținutului însușit sub semnătură de părți - debitoarea în mod direct, iar creditoarea prin mandatar autorizat în acest sens, se consemnează rezilierea contractului de leasing din vina exclusivă a utilizatorului, pentru nerespectarea obligațiilor contractuale, conform art. 12.4 pct. (ii) din convenție și art. 15 din OG nr. 51/1997 republicată și modificată prin Legea nr. 287/2006.
Așa fiind, instanța de fond a stabilit corect că introducerea cererii de executare silită s-a făcut în interiorul termenului de 3 ani, stabilit potrivit art.405 alin.1 Cod procedură civilă cu referire la art.40522 alin.1 Cod procedură civilă, fiind corect respinsă excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită, invocată de către contestatoare, ca neîntemeiată.
Pentru aceste considerente, având în vedere că, în speță, nu subzistă motive de casare ori modificare prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, în contextul analizării sentinței recurate sub toate aspectele în baza art. 3041 Cod procedură civilă, tribunalul, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge, ca nefondat, recursul pendinte judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatoarea G. R., domiciliată în . Vadu Pașii, ., jud. B., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet Avocat B. A. M., cu sediul în B., . D, ., jud. B., împotriva sentinței civile nr._/09.10.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ - având ca obiect contestație la executare, în contradictoriu cu intimata S.C. I. L. ROMANIA IFN S.A., cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură în Municipiul București, ., ..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Ianuarie 2015.
Președinte, I. M. | Judecător, D. R. | Judecător, G. I. R. |
Grefier, M. H. |
Red. I.M./Tehnored. C.S./I.M./ 2 ex./20.02.2015.
Operator de date cu caracter personal
înregistrat în registrul de evidență sub nr. - 8214
Dosar fond -_
Judecătoria B.
Jud. fond - S. M.
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 12/2015.... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 664/2015.... → |
|---|
