Anulare act. Decizia nr. 390/2013. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 390/2013 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 11-09-2013 în dosarul nr. 32426/211/2010
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ Nr. 390/A/2013
Ședința publică din 11 Septembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. T.
JUDECĂTOR: A.-S. S.
GREFIER: G.-C. Ț.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de reclamanta apelantă L. D. M. împotriva Sentinței civile nr._/2012, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-N., privind și pe intimat A. M., având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
La data de 10 septembrie 2013, prin registratura instanței s-a depus la dosar din partea apelantei reclamante Concluzii scrise, solicitând admiterea apelului pentru motivele arătate, casarea sentinței și admiterea acțiunii introductive.
Se constată că dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de 04 septembrie 2013, când părțile au pus concluzii conform încheierii din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL
Reține că prin Sentința civilă nr._/2012, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-N. a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanta L. D. M., în contradictoriu cu pârâtul A. M..
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că între pârâtul A. M., în calitate de împrumutător și reclamanta L. D. M., în calitate de împrumutat s-a încheiat la data de 28 noiembrie 2008 un Contract de împrumut cu garanție imobiliară autentificat prin Încheierea nr. 3054/28 noiembrie 2008 la Biroul Notarilor Publici asociați "R.", având ca obiect suma de 61.000 euro, cu termen de restituire până cel mai târziu la data de 28.11.2009.
De menționat că, împrumutata a garantat pe împrumutător pentru restituirea sumei prin înscrierea unui drept de ipotecă și a unei interdicții de înstrăinare și grevarea asupra apartamentul nr. 32 situat în Cluj-N., .. 5, înscris în CF_ Cluj-N. A+1, cu nr. top._/1/1/7/4/S/XXXII, proprietatea tabulară a reclamantei.
Întrucât reclamanta nu a restituit la termenul prevăzut suma împrumutată, pârâtul a solicitat executarea silită a contractului de împrumut, ce constituie titlu executoriu, în lipsa altor venituri fiind executat silit apartamentul oferit drept garanție.
Prin prezenta cerere de chemare în judecată reclamanta solicită să se constate nulitatea absolută pentru cauză nelicită a Contractului de împrumut cu garanție imobiliară anterior menționat, invocând în esență faptul că pârâtul este cămătar, înțelegerea lor reală fiind cu privire la suma de 30.000 Euro, ea nefiind atentă la întocmirea înscrisului autentic. De asemenea, reclamanta susține că actul încheiat cu pârâtul ar ascunde în realitate o dobândă interzisă în contractele de împrumut, invocând dispozițiile Legii nr. 313/1879.
Instanța de fond a reținut că potrivit art. 1 și 2 din Legea nr. 313/1879, clauza penală, aflată în contracte de împrumuturi sau de prestații în natură, este și va rămânea anulată, oricare va fi data actului a cărui executare se cere, însă numai dacă termenul exigibilității creanței va cădea în urma promulgării acestei legi.
Astfel, în caz de împrumut, instanța va putea condamna numai la plata dobânzii prevăzută de art. 1589 din codul civil, sau, în caz de alte obligațiuni, la daune-interese, conform art. 1084 din codul civil; dacă clauza penală nu va fi stipulata direct, ci va fi deghizată sub o alta formă, sau va rezulta din condițiunile actului, judecătorul va aprecia și va putea anula din contract aceea ce ar avea caracterul de clauză penală, putând aplica, după cazuri, art. 1589 sau art. 1084 din codul civil.
Reținând aceste prevederi - abrogate abia odată cu apariția NCC -, Înalta Curte a statuat, prin Decizia nr. 785/2003, că o clauză în sensul transmiterii proprietății unui imobil, în cazul neachitării sumei la termenul scadent, este sancționată cu nulitatea absolută.
Din analiza dispozițiilor astfel reproduse, instanța reține, în primul rând, că inserarea unei eventuale clauze penale într-un contract de împrumut, alta decât cea limitată la plata dobânzii legale - a se vedea, în acest sens, și prevederile art. 9 din OG nr. 9/2000, în vigoare la data încheierii contractului - în raporturile civile obligația de a plăti o dobândă mai mare decât cea stabilită în condițiile prezentei ordonanțe este nulă de drept, atrage nulitatea respectivei clauze, iar nu a însuși contractului de împrumut. Practic, sancțiunea constă doar în privarea împrumutătorului de prestațiile ce exced restituirii împrumutului și a daunelor interese limitate la dobânda prevăzută de lege, o altfel de măsură relevându-se neoportună și inechitabilă pentru acesta.
Prin urmare, față de cauza de nulitate invocată de reclamantă, o eventuală soluție de admitere a acțiunii ar putea privi doar clauzele pretins ilicite, iar nu contractul propriu-zis de împrumut.
Este de observat, referitor la aceste clauze, că în pofida susținerilor părții reclamante, niciuna dintre mențiunile convenției nu îndreptățește concluzia inserării unor dispoziții ilicite, contrare Legii nr. 313/1879.
În cazul convenției încheiate între părți, așa cum s-a reținut, obligația de restituire a sumei împrumutate a fost garantată prin instituirea unei ipoteci asupra imobilului proprietatea debitoarei, cu mențiunea expresă că, în situația neplății la termen, prezentul înscris constituie titlu executoriu.
Astfel, s-a reținut de către instanța de fond, analizând aceste clauze, că părțile s-au limitat la a valorifica una dintre garanțiile aflate la îndemâna oricărui creditor - oricine este obligat personal este ținut de a îndeplini obligațiile sale cu toate bunurile sale mobile și imobile, prezente și viitoare; cauzele legitime de preferință sunt privilegiile și ipotecile – art. 1718, 1720 cod civil -, garanție ce nu presupune însă preluarea bunului indisponibilizat ci urmărirea silită a acestuia, prioritar față de alți eventuali creditori, în vederea obținerii, prin procedura vânzării la licitație, a sumei neachitate în mod voluntar. Practic, pârâtul ar fi avut oricum posibilitatea executării silite a bunurilor debitorului rău platnic, în virtutea drepturilor legale ale creditorilor chirografari, singurul avantaj asigurat prin contractul de împrumut fiind acela al preferinței la urmărire și, respectiv, la îndestularea creanței.
Pe de altă parte este de menționat că, odată demarată executarea silită, nimic nu oprește pe creditor a participa personal la licitația bunului și, implicit, la adjudecarea acestuia. Sunt relevante, în acest sens, dispozițiile art. 510 alin. 2 C., potrivit cărora, singura restricție impusă creditorilor urmăritori este aceea a adjudecării bunului pentru un preț de cel puțin 75% din cel la care imobilul a fost evaluat. O eventuală încălcare a acestei reguli este sancționabilă în procedura contestației la executare.
În ceea ce privește natura clauzelor în concret convenite de părțile din prezenta cauză, instanța de fond a constatat că este necesar a se sublinia că acestea nu au avut drept obiect, precum se arată în art. 1066 Cod civil, obligația de a da un lucru, obligație înțeleasă, potrivit interpretării aceluiași act normativ – art. 1074, drept aceea de a preda, de a transmite proprietatea lucrului, indiferent că acesta consistă într-un bun imobil sau mobil, inclusiv o sumă de bani.
Deși, în speță, pârâtul a ajuns finalmente și în proprietatea imobilului obiect al garanției, această împrejurare este rezultatul procedurii de executare silită, împotriva căreia se puteau exercita căile legale de atac, iar nu a clauzelor din convențiile de împrumut. Astfel, prin decizia anterior invocată, Înalta Curte de casație și Justiție a statuat asupra sancționării, cu nulitatea absolută, tocmai a clauzei din contractul de împrumut de transmitere, în caz de neplată, a proprietății unui imobil.
În ceea ce privește susținerea reclamantei potrivit căreia, în fapt, împrumutul ar fi privit suma de 25.000 Euro, din conținutul actului juridic nu rezultă împrejurarea că numărarea și predarea banilor s-ar fi realizat în prezența notarului public, astfel încât mențiunea relativă la elementul în discuție să se impună, sub aspect probator, până la înscrierea în fals.
Ca atare, instanța de fond a apreciat că este admisibilă proba testimonială administrată la cererea reclamantei și a pârâtului, probă care însă nu se relevă a fi și concludentă, din acest punct de vedere. Astfel, în prezenta cauză a fost administrat probatoriul testimonial prin audierea martorilor: O. N.: f. 56, R. A.. F. 57 și R. A.: f. 58, martori propuși de ambele părți și care au susținut în întregime pozițiile contradictorii ale acestora, motiv pentru care instanța le va înlătura de la probatoriu ca fiind subiective, subiectivism determinat de relațiile de prietenie dintre părți și martorii propuși.
Răspunzând la interogatoriu: f. 50, reclamanta arată că la scadență ea s-a oferit să plătească pârâtului suma de 25.000 euro, suma în realitate împrumutată, dar a fost refuzată. Pârâtul răspunzând la interogatoriu: f. 51 și f. 52 își menține poziția exprimată prin întâmpinare.
Se mai reține, cu privire la celelalte probe și prezumții invocate de reclamantă, că acordarea mai multor împrumuturi, de către partea potrivnică, nu reprezintă în sine o dovadă a practicării cămătăriei.
Pe de altă parte, lipite de relevanță juridică în cauză sunt și susținerile reclamantei privind starea sa emoțională la momentul încheierii contractului de împrumut, ea neputând să invoce propria culpă pentru protejarea drepturilor sale.
Astfel, având în vedere forța probatorie a înscrisului semnat de ambele părți: în fața notarului, care le-a explicat conținutul acestuia și consecințele ce decurg din el, și în deplină cunoștință de cauză fiind citit anterior semnării, - înscris, care de altfel nu conține clauze îndoielnice - și incertitudinea privind înțelegerea anterioară încheierii contractului a părților rezultată din proba testimonială, care profită pârâtului în temeiul principiului in dubio pro reo, în temeiul dispoz. art. 969 C. civil., instanța de fond a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamantă, cauza nelicită invocată de aceasta în susținerea prezentei cererii nefiind dovedită.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta L. D. M., recalificat de instanță ca fiind apel, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 C.pr.civ, solicitând instanței admiterea recursului cu consecința admiterii cererii de chemare im judecata
În motivarea arată că, motivul pentru care a încheiat cu numitul A. M. contractul de împrumut cu garanție imobiliară, a fost acela de a obține suma de 25.000 EURO, și nu cea de 61.000 EURO, menționată în cuprinsul contractului de împrumut, care ascunde și dobânda cămătărească interzisă de lege. Acest aspect reiese și din declarația data în fata instanței de către martorul Rostas A., persoana care a numărat banii și care l-a însoțit la notar în momentul încheierii contractului.
Clauza penală reprezintă o stipulație sau prevedere contractuală, prin care părțile stabilesc de comun acord, anticipat și prin apreciere, cuantumul despăgubirilor ce vor fi datorate de partea în culpa, în cazul neîndeplinirii ori împlinirii necorespunzătoare a obligațiilor asumate. În doctrina s-a susținut ca de principiu, domeniul clauzei penale este nelimitat, fiind întâlnită atât în contractele cu titlu oneros, cat și în cele cu titlu gratuit și vizează toate felurile de obligații. Acest domeniu general al clauzei penale este fundamentat pe principiul de drept al libertății de voința. Astfel, părțile pot conveni de principiu, orice înțelegeri, însă conform art. 5 C.civ, nu pot deroga prin convenții sau dispoziții particulare de la ordinea publica și bunele moravuri. Deci, în mod tradițional, limitele voinței juridice, atât în ceea ce privește fondul unei convenții, cat și forma acesteia sunt reprezentate de: normele imperative, ordinea publica și bunele moravuri.
Imperativele apărării ordinii de drept au stat la baza consacrării normative și apoi doctrinare și jurisprudențiale, a interdicției de a stipula Clauza penală în contractul de împrumut. În contractul de împrumut său de prestări în natura a fost prohibita introducerea unei clauze papale, conform dispozițiilor art. t din Legea nr. 313/1879.
Aceasta lege nu este abrogată și nici pe departe căzuta în desuetudine, ci din contră, se poate aplica cu succes în continuare, căci fenomenul cametei nu a dispărut dintre realitățile sociale. Acest act normativ este deosebit de valoros sub aspectul masurilor judiciare, deoarece în chiar cuprinsului art. 2 se precizează în concret, ca judecătorul poate să anuleze chiar și clauzele penale deghizate și tacite.
Fundamentul juridic al acestei interdicții este cauza ilicită a convenției de clauza penală grevată pe un contract de împrumut. Prin cauza unui act juridic se înțelege obiectivul avut în vedere de părți la încheierea actului juridic, cu alte cuvinte, cauza este ceea ce se urmărește prin încheierea respectivei convenții. Atunci când se cercetează dacă o cauză a unui act juridic este licită și morală, judecătorul va cerceta motivul concret pentru care un cocontractant -. a angajat juridic, adică va lua sub lupă cauza obligației fiecărei părți a contractului. Pentru contratele sinalagmatice, nu obligația unei parți constituie cauza celeilalte, ci reprezentarea executării acestei obligații sau prestări. În speță, numitul A. M. a încheiat contractul de împrumut cu garanție imobiliara, cu scopul de a primi, la cadența suma de 61.000 Euro. Licitatea cauzei exprima o idee larga, în sensul de a fi conforma atât cu norma de drept obiectiv, cat și cu ordinea publica și bunele moravuri. înțeleasa drept contraprestația în considerarea căreia actul a fost încheiat, cauza este ilicita întrucât obiectul acestei contraprestații este ilicit. Cauza este contrara dispozițiilor legale daca scopul uneia sau alteia dintre părțile contractante este contrara ordinii publice. Scopul paratului a fost, așa cum a precizat mai sus, de a primi la scadenta suma de 61.000 Euro, care ascunde atât dobânda cămătărească cât și clauza penala. Obiectul fiind ilicit, cauza este ilicita, și prin urmare contractul este lovit de nulitate absoluta. Instanța a reținut ca „ inserarea unei eventuale clauze penale . împrumut, alta decât cea licitată la plata dobânzii legale, atrage nulitatea respectivei cauze, iar nu a însuși contractului de împrumut". În speța însă clauza este ascunsa în cauza obligației, identificându-se cu aceasta, astfel ca pentru a se restabili ordinea juridica, trebuie dispusă anularea contractului.
Așadar, existând interdicția expresa prevăzuta de Legea nr. 313/1879, clauza penala este sancționată cu nulitatea absoluta, deoarece este expresia unei cauze ilicite, urmărite de parți sau cel puțin - clip, una dintre ele, respectiv împrumutătorul. Prin aceste prevederi legale s-a urmărit și un scop preventiv, adică să descurajeze atitudinile abuzive ale împrumutătorilor, care în concret, nu urmăreau preîntâmpinarea producerii unor pagube în propriul lor patrimoniu, ci prin constrângerea debitorilor ajungeau în final, să obțină profituri spectaculoase din neexecutarea obligației de restituire la scadenta.
ICCJ a argumentat Ca, în raport de definiția legala a contractului de împrumut prin art. 1576 și art. 1584 C.civ și de dispozițiile art. 966 și art. 968 C.civ. cu privire la nevalabilitatea cauzei actului juridic, stipulația Cuprinsa în contractul de împrumut contravine naturii juridice a acestuia, întrucât prin norma imperativa din art. 1088 C.civ, " la obligațiile care au ca obiect o suma de oarecare, daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legala, în afara de regulile speciale în materie de comerț, de fideiusiune și societate". În speța de fața, clauza penala este tacita, este motivul pentru care" paratul a încheiat, contractul de împrumut a cărui anulare se cere. Cauza au scopul unui act juridic este acel element care consta în obiectivul urmărit la încheierea respectivului act. În literatura de specialitate se admite, în general, ca în structura cauzei actului juridic civil intra doua elemente: scopul mediat și scopul imediat. Scopul mediat, numit și scopul actului juridic, consta în motivul determinant al încheierii unui act juridic. În speța părțile nu a avut în vedere primirea-predarea efectivă a sume de 61.000 EURO, ceea ce echivalează cu absența unui element esențial ai actului juridic, iar lipsa scopului imediat se răsfrânge și asupra scopului mediat, lăsându-l fără suport juridic, astfel încât sancțiunea este nulitatea absolută. S-a predat doar suma de 25.000 Euro, suma ce cuprinde atât dobânda cămătărească cat și clauza penala. Pentru a da eficienta prevederilor legale imperative, sancțiunea care se impune este nulitatea absoluta a contractului.
Mai mult, instanța trebuie sa manifeste o grija deosebita pentru a stabili daca actul încheiat, fie și în forma autentica sau recunoscut de împrumutat, nu reprezintă un act simulat (încheiat de exemplu pentru fraudarea moștenitorului rezervatar) sau nu ascunde acte sau fapte ilicite (ca de pilda perceperea de dobânzi peste limita maxima permisa de lege). În asemenea situații urmează a se tine seama și de dispozițiile art.1203 C civ, prin derogare de la dispozițiile restrictive ale art.1191 alin.2 C civ, care permit orice dovada daca se pune problema unei fraude la lege (de exemplu, prin camăta), fraudarea legii printr-o cauza simulata ori a unei situații asimilate cu frauda la lege (precum falsitatea sau caracterul ilicit ori imoral al cauzei).
Scopul urmărit de parți, respectiv cauza contractului, nu constituie o mențiune personala ale notarului, deci poate face obiect al probei contrare, iar pe de alta parte, conf. art. 967 C.civ, cauza este prezumată valabilă, sarcina probei contrare fiind în sarcina celui care o contesta.
Apelanta a administrat în dovedirea susținerilor proba cu interogatoriul, proba testimoniala, admisibila pentru probarea nevalabilității cauzei, însă a rămas la înțelepciunea instanței aprecierea acestor probe și aplicabilitatea prezumțiilor legale și a celor simple.
Instanța a făcut referire la executarea silita pornita de către parat, și la faptul ca „acesta a ajuns în finalmente și în proprietatea imobilului, obiect al garanției, aceasta împrejurare este rezultatul procedurii de executare silita, împotriva căreia se puteau exercita căile legale de atac, iar nu a clauzelor din convențiile de împrumut.
Așa cum reiese din cererea de chemare în judecata și din concluziile scrise depuse ,la dosar, apelanta reclamanta nu a ridicat în cadrul acestei acțiuni nici o obiecție împotriva executării silite, întrucât i-a exercitat acest drept pe calea contestației la executare care în acest moment este suspendat pana la soluționarea prezentului dosar.
Principiul conform căruia „Când este îndoiala, convenția se interpretează în favoarea celui ce se obliga", (art. 983 C. civ.), este un principiu ce tine de materia executării contractelor, de interpretarea clauzelor contractuale și nu un principiu care sa guverneze desfășurarea procesului, „în dubio pro reo"- îndoială profita învinuitului, are următoarea semnificație: atunci când nu se poate stabili cu certitudine vinovăția unei persoane pentru săvârșirea unei fapte penale, nu este posibila tragerea ei la răspundere. Din acest aspect, nu înțelegem interpretarea Instanței raportat la aceste articole.
Contradicțiile raportat la încheierea acestui Contract, se pot deduce chiar din contradicțiile din Interogatoriu a paratului. În plus, martorul acestuia nu participat direct la înțelegerea privind acordarea împrumutului. Oricum, declarația acestuia este pusa sub semnul întrebării, din moment ce declara ca ii cunoaște foarte bine, de aproximativ 20 de ani, dar nu știa daca "împrumuta sume de bani unor persoane sad daca are litigii pe rol, în condițiile în care paratul dădea anunț în ziar . Suma împrumutata de către acesta paratului este de 35.000 Euro, iar paratul nu face dovada de unde avea restul sumei pana la 61.000 Euro.
Conform Sentinței civile; nr.2998/2011 pronunțata în Dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-N. apelanta nu era și nu este singura proprietară a imobilului ce face obiectul Contractului de împrumut cu garanție imobiliara. În acele momente (după decesul soțului și a doi copii într-un accident de mașina), NU pot spune că era în deplinătatea facultăților mintale. Cu toate acestea, instanța nu a ținut cont de acest aspect.
Ca principiu, încheierea unor contracte de împrumut între persoane fizice este legală, cu condiția ca acestea să nu fie perfectate în scopul producerii unor profituri.
Numărul mare de contracte încheiate de către parat cu clauze similare stipulate, cu garanție imobiliară,(anexate la dosar) denotă faptul că pârâtul și-a făcut p îndeletnicire în scopul obținerii de profit din împrumutarea unor sume. În plus, cu ocazia executărilor silite ce avea scop pârâtul împrumutător a devenit de regulă adjudecatarul imobilului care a constituit garanția împrumutului, pe care îl prelua în contul sumei împrumutate și a dobânzilor și penalităților aferente.
Raportat la „subiectivismul martorilor" reținut de către instanța trebuie făcute câteva precizări. În sistemul nostru de drept actual, judecătorul este liber sa aprecieze puterea doveditoare a mărturiei. Este adevărat ca la aprecierea sincerității martorului se pot lua în considerare elemente precum raporturile cu părțile (rudenie, dușmănie), interesul martorului fata de rezultatul procesului, izvorul informațiilor sale dar, mai ales ele se apreciază prin confruntarea cu restul ansamblului probator. Daca judecătorul apreciază ca martorul nu este de buna-credința, va înlătura depoziția sa, însă trebuie sa ofere părții posibilitatea de a prezenta un alt martor, pentru a nu fi încălcate principiul aflării adevărului și principiul contradictorialității. Instanța nu a procedat corect, când a considerat ca martorii audiați sunt subiectivi.
Solicită obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata
Prin întâmpinarea formulată, intimatul A. M., a solicitat, în temeiul prevederilor art. 115 C.p.c, respingerea căii de atac ca netemeinică și nelegală și menținerea hotărârii pronunțată de instanța de fond, pentru următoarele motive:
În fapt, în cursul lunii noiembrie a anului 2008 intimatul pârât a împrumutat reclamantei - recurente suma de 61.000 euro, pentru o perioadă de un an.
Intimatul a acordat împrumutul în discuție apelantei întrucât o cunoștea de mai mult timp și l-a rugat să o ajut prin acordarea unui împrumut pentru un an de zile.
Urmare a solicitării sale, reclamanta a arătat la vremea respectivă că poate să garanteze restituirea împrumutului pe care î-l solicita cu apartamentul situat în mun. Cluj-N., .. 5, jud. Cluj, apartament cu privire la care avea calitatea de unic proprietar, sens în care mi-a prezentat un extras de carte funciară precum și actele de dobândire ale apartamentului în discuție.
În aceste condiții intimatul ani fost de acord să acorde împrumutul în cuantum de 61.000 euro solicitat astfel că înțelegerea noastră privind acordarea respectivului împrumut și garantarea acestuia cu apartamentul în discuție a fost consemnată în Contractul de împrumut și garanție imobiliară autentificat la B.N.P, Asociați” R.” sub nr. 3054/28.11.2008.
În cuprinsul contractului de împrumut arătat, astfel cum este prevăzut în cuprinsul acestuia, intimatul a predat reclamantei recurente iar recurenta a primit de la mine suma de 61.000 euro, iar nu suma de 25.000 euro așa cum cu rea credință arată aceasta.
În aceste condiții, scopul urmărit de intimat cu ocazia încheierii contractului de împrumut a fost să o ajute pe reclamantă prin acordarea unui împrumut în cuantum de 61.000 euro, pentru o perioadă de un an în timp ce scopul urmărit de reclamanta a fost obținerea unui împrumut în cuantum de 61.000 euro.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, tribunalul reține următoarele:
Potrivit contractului de împrumut cu garanție imobiliară autentificat sub nr3054/28 noiembrie 2008 de BNP Asociați „R.” pârâtul A. M. a împrumutat reclamantei L. D. suma de 61.000 Euro, echivalentul a 235.338 lei. Data la care s-a stabilit ca reclamanta să restituie împrumut a fost 28.11.2009. Împrumutul a fost fără dobândă, iar pentru garantarea restituirii reclamata a garantat cu imobilul apartament nr.32, situat în Cluj-N., ..5, înscris în CF_.
Din cuprinsul contractului reiese că banii au fost primiți anterior încheierii contractului, adică nu au fost predați în prezența notarului public, iar la încheierea contractului nu a fost prezent nici un martor.
În aceste condiții, tribunalul apreciază că pentru a fi în prezența unei nulități absolute a contractului determinată de cauza ilicită, este necesar ca reclamanta să dovedească faptul că la momentul încheierii contractului cauza încheierii contractului a fost contrară legii. Astfel, susținerea potrivit căreia contractul ascunde o dobândă cămătărească întrucât suma efectiv împrumutată a fost doar de 25.000 Euro, restul fiind dobândă nu a fost dovedită. În condițiile în care, așa cum am menționat anterior la încheierea contractului nu au fost prezenți martori, în mod corect a apreciat prima instanță că depozițiile martorilor susțin fiecare poziția părții care i-a propus și au fost înlăturate. Deși martorul R. A. a declarat că el este cel care l-a prezentat pe pârât reclamantei, pârât pe care l-a cunoscut din ziar, că a fost prezent la notar în calitate de martor, acest aspect nu reiese din contractul autentic. De asemenea, nu reiese, așa cum am mai menționat că banii s-au numărat și predat în fața notarului, situație față de care depoziția acestui martor nu se coroborează cu probele administrate în dosar. Martorii audiați în apel, G. G. M. și Kun I. L. nu au fost prezenți la negocierea contractului de împrumut sau la vreo discuție între părți. Cu toate acestea, în calitate de prieteni ai celor doi fii decedați ai reclamantei au vizitat-o pe aceasta în cursul lunii decembrie 2008, ocazie cu care aceasta le-a adus la cunoștință că a făcut o prostie în sensul că a împrumutat o sumă de bani, respectiv 25.000 Euro și că a garantat împrumutul cu apartamentul proprietate personală.
Contractele de împrumut încheiate de pârâtul A. M. cu alte persoane nu sunt în măsură dă dovedească decât că acesta este o persoană care obișnuiește să împrumute bani. Hotărârile pronunțate în contradictoriu cu acesta nu au evidențiat soluții pe fond cu privire la încheierea unor contracte cu dobândă cămătărească. Aspectele vizate s-au referit doar la nerespectarea dispozițiilor cu privire la executarea silită, fiind anulate anumite acte de executare, dar nu și executarea înseși sau titlul pus în executare. Apoi faptul că, de regulă pârâtul este adjudecatarul imobilelor cu care s-au garantat împrumuturile nu este, de asemenea, în măsură să ducă la concluzia că împrumuturile au fost cămătărești, în procedura de executare silită putând participa orice persoană, inclusiv creditorul urmăritor. Încheierea contractului de garanție este o măsură de precauție, la urma urmei, prin care cel care acordă împrumutul se asigură că în situația în care nu i se restituie banii, are de unde să și-i recupereze. De altfel, corect a reținut prima instanță că în lipsa garanției, creditorul ar fi avut oricum posibilitatea să urmărească bunurile debitorului, însă garanție îi conferă un confort psihologic sporit.
Prin urmare, probele analizate nu au evidențiat existența unei înțelegeri între părți în sensul că, de fapt, suma împrumutată a fost doar de 25.000 Euro, restul până la 61.000 Euro să fie dobândă, înțelegere care ar fi contravenit normelor imperative în materie de împrumut cu privire la dobândă. Chiar și tacită, o asemenea clauză penală, respectiv dobândă cămătărească susținută de reclamantă trebuia dovedită prin orice mijloc de probă.
În fine s-a mai invocat în apel faptul că imobilul supus executării silite și cu care s-a garantat împrumutul nu era proprietatea exclusivă a reclamantei. Un asemenea aspect nu este de natură să ducă la nulitatea contractului de împrumut, în condițiile în care contractul de garanție imobiliară, deși cuprins în același înscris, nu face obiectul sesizării instanței. Sub acest aspect, în faza de executare silită, cel interesat, respectiv celălalt coproprietar avea la îndemână mijloacele legale pentru a-și apăra drepturile.
În ceea ce privește susținerea potrivit căreia, conform dispozițiilor art.983 Cod civil, atunci când există îndoială, convenția se interpretează în favoarea celui care se obligă, aceste dispoziții nu sunt aplicabile în cauză. Articolul 983 Cod civil se referă la interpretarea contractelor, interpretare care este necesară atunci când clauzele acestora nu sunt clare. O asemenea problemă de interpretare a contractului în cauză nu se pune. De fapt, ceea ce se impune în cauză a fi analizat sunt probele și cu privire la care dispoziția menționată nu este incidentă.
Raportat la considerentele mai sus invocate, tribunalul apreciază prima instanță a interpretat corect și aplicat dispozițiile legale incidente în cauză, a analizat corect probațiunea administrată astfel că apelul este nefondat. În temeiul dispozițiilor art.296 Cod de procedură civilă, tribunalul va respinge ca nefondat apelul și va menține în integralitate sentința atacată.
De intimatul a solicitat obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată acestea nu au fost dovedite motiv pentru care în temeiul dispozițiilor art.274 Cod de procedură civilă cererea va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de L. D. M. împotriva Sentinței civile nr._/29.10.2012, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-N., pe care o menține în totul.
Respinge cererea intimatului de acordare cheltuieli de judecată.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Septembrie 2013.
Președinte, D. T. | Judecător, A.-S. S. | |
Grefier, G.-C. Ț. |
Red. S.S./ Tehnored. C.H.
5 ex.10.10.2013
Jud. fond. A. M.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Încheierea nr. 106/2013.... | Pretenţii. Decizia nr. 684/2013. Tribunalul CLUJ → |
|---|
