Cereri. Decizia nr. 14/2013. Tribunalul CLUJ

Decizia nr. 14/2013 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 16-01-2013 în dosarul nr. 1577/242/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal 3184

DECIZIA CIVILĂ NR. 14/R/2013

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 16 IANUARIE 2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE D. T.

JUDECĂTOR A.-S. S.

JUDECĂTOR D.-I. T.

GREFIER C.-S. Ș.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurent ., împotriva Sentinței civile nr. 1294/22.10.2012 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Huedin, privind și pe intimat . SA FOSTĂ . SA - CU SEDIUL PROCESUAL ALES, având ca obiect alte cereri restituire cauțiune.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reprezentantul recurentei avocat S. F..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care reprezentantul recurentei depune la dosar chitanța nr._/16.01.2013 reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 4 lei și timbru judiciar în sumă de 0,30 lei.

Instanța, raportat la obiectul cauzei invocă din oficiu excepția necompetenței materiale a Tribunalului Cluj- Secția Civilă și pune în discuție reprezentantului recurentei excepția invocată.

Reprezentantul recurentei lasă la aprecierea instanței pronunțarea asupra excepției invocate.

TRIBUNALUL

Deliberând reține că prin sentința civilă nr. 1294/22.10.2012, Judecătoria Huedin a respins ca prematur înaintată cererea formulată de contestatoarea . în contradictoriu cu debitoarea urmăritoare . SA, fostă . SA, având ca obiect restituirea cauțiunii consemnate în dosarul nr._ a Judecătoriei Huedin, prin Recipisa de consemnare nr._/1 . nr._ și a Chitanței nr._/1 . nr._, depuse la Registrul de valori a instanței, în sumă de 29.277 lei reprezentând cauțiunea achitată pentru cererea de suspendare provizorie a executării silite din dosarul execuțional nr.386/2011 al B. M. D..

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea înaintată la Judecătoria Huedin sub nr. de dosar_ de contestatoarea . a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună în conf. cu prev. art. 403 alin.4 Cod pr.civilă suspendare a provizorie a executării silite întreprinse în dosarul execuțional nr.386/2011 al B. M. D. din București, până la soluționarea în cadrul contestației la executare înregistrată la Judecătoria Huedin sub nr._ a cererii de suspendare a executării silite conf. prev. art. 403 alin.1 Cod pr.civilă.

În ședința Camerei de Consiliu din data de 22.08.2012 instanța a pus în discuție din oficiu competența de soluționare a cererii de suspendare provizorie a executării silite formulată de contestatoare, avându-se în vedere documentele existente în dosarul execuțional privind instanța de executare.

Instanța a analizat cu prioritate aspectele legate de competență, constatând că executorul judecătoresc a deschis procedura executării silite la cerere a creditoarei . SA împotriva utilizatorului ..R.L și a garantului . în fața mai multor judecătorii de pe raza municipiului București, respectiv la Judecătoriile sectoarelor 1,2,3 și 4, cereri ce au fost admise prin încheieri date în Camerele de Consiliu în conf. cu prev. art. 373/1 Cod pr.civilă, instanțele încuviințând executarea silită mobiliară, imobiliară și prin poprire pentru bunuri și sume de bani ale debitoarei și garantei existente pe raza sectoarelor respective, pentru recuperarea debitului total de 292.261,58 lei.

Instanța a reținut că, potrivit prevederilor art.399 alin.1 Cod pr. civîmpotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, iar potrivit disp. art.400 alin. 1 Cod pr. civ., contestația se introduce la instanța de executare, iar conform prevederilor art.373 alin. 2 Cod pr. civ, instanța de executare este instanța în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Instanța a constatat că, recuperarea creanței s-a realizat prin actele de executare silită efectuate în raza teritorială a Judecătoriei Sectorului 1 București, respectiv înființarea indisponibilizarea sumei de 292.261,58 lei, de către BRD – GSG București, Sector 1, ca urmare a adresei emise de executorul judecătoresc.

Instanța, examinând dispozițiile art.403 Cod pr.civilă, a constatat că petitul din contestația la executare privind suspendarea executării silite se analizează de către instanța competentă a soluționa pe fond contestația la executare, în cazul de față, instanța de executare.

Totodată s-a reținut că, potrivit prev. art.403 alin.4 Cod pr.civilă, în cazuri urgente, daca s-a platit cautiunea, presedintele instantei poate dispune, prin incheiere si fara citarea partilor, suspendarea provizorie a executarii până la soluționarea cererii de suspendare de către instanță.

În conformitate cu acest text de lege și în lumina practicii constante a instanțelor de judecată în material contestației la executare silită, instanța a considerat că abilitatea de a soluționa o cerere de suspendare provizorie a executării silite o are Președintele instanței de executare, instanță competentă a soluționa contestația la executare și nu orice președinte de la ori care din instanțele din țară alese de contestator.

Astfel s-a constatat că printre instanțele din București care au încuviințat executarea silită împotriva garantei contestatoare . se află și Judecătoria Sectorului 1 București, instanța pe raza de competență a căreia, executorul judecătoresc a declanșat executarea silită imobiliară, mobiliară și prin poprire a conturilor bancare de la BRD – GSG București, Sector 1, măsură contestată de garantă, pe lângă alte aspecte invocate în contestație.

În aceste condiții, instanța a apreciat că Judecătoria Huedin, în a cărei rază teritorială nu a fost încuviințată executarea silită și în a cărei rază teritorială nu s-a efectuat niciun act de executare silită, nu are competența teritorială de soluționare a contestației la executare promovată de garantă și implicit nici cererea de suspendare provizorie a executării silite din dosarul execuțional nr. 386/2011 al B. M. D. din București, astfel că, a constatat că nu este competentă a soluționa cererea de suspendare provizorie a executării silite, competentă fiind instanța de executare, în cazul de față Judecătoria Sector 1 București.

În consecință prin Sentința civilă nr.306/2012 a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Huedin și a dispus declinarea competenței de judecare a cererii formulate contestatoarea ., având ca obiect cerere de suspendare provizorie a executării silit, în favoarea Judecătoriei Sector 1 București.

Instanța a dispus trimiterea dosarului având ca obiect cererea de suspendare provizorie a executării silite, la care s-a atașat și originalele Recipisei de consemnare nr._/1 . nr._ și a Chitanței nr._/1 . nr._, depuse la Registrul de valori a instanței.

Dosarul declinat a fost înregistrat la Judecătoria Sectorului 1 București sub nr._/299/2012, instanța obligând pe contestator să depună o nouă cauțiune la dispoziția acelei instanțe, pentru suspendarea provizorie a executării silite, neluând în considerare cauțiunea plătită anterior la Judecătoria Huedin.

Totodată contestatoarea a înregistrat la Judecătoria Sectorului 1 București o contestație la executare, alta decât cea de la Judecătoria Huedin, înregistrată sub nr._/299/2012, cu primul termen la 21.02.2013.

Judecătoria Sectorului 1 București, după plata unei noi cauțiuni de către contestatoare a admis în data de 11.09.2012, cererea de suspendare provizorie a executării silite pana la soluționarea în cadrul contestației la executare înregistrată la Judecătoria Sector 1 București sub nr.dosar_/299/2012, a cererii de suspendare conf. prev. art.403 alin.1 Cod pr.civilă.

După suspendarea provizorie obținută de contestatoare la instanța din București, acesta a formulat la Judecătoria Huedin o cerere de restituire a cauțiunii, cerere ce a fost formulată și înregistrată sub nr._ și trimisă la dosarul declinat spre analiză și soluționare.

Judecătoria sectorului 1 București a considerat că nu are competența a soluționa o asemenea cerere în condițiile în care cauțiunea a fost consemnată la dispoziția Judecătoriei Huedin, aceasta fiind singura instanță competentă a dispune asupra cauțiunii și a dispus trimiterea la Judecătoria Huedin a originalelor Recipisei de consemnare nr._/1 . nr._ și a Chitanței nr._/1 . nr._.

Contestatoarea a mai formulat o nouă cerere de eliberare de cauțiune la Judecătoria Huedin, instanța solicitând Judecătoriei Sectorului 1 București a se restituii Recipisa de consemnare nr._/1 . nr._ și a Chitanței nr._/1 . nr._, pentru a fi depuse la Registrul de valori a instanței.

După restituirea celor două documente, instanța a fixat termen pentru soluționarea cererii contestatoarei, dispunând atașarea pe cale scurtă spre consultare a dosarului nr._ a Judecătoriei Huedin având ca obiect contestația la executare.

Instanța a constatat că în data de 17.09.2012, dosarul nr._ a fost suspendat din lipsa părților conform prevederilor art.242 pct.2 Cod pr.civilă, astfel că nu s-a discutat cererea de suspendare a executării silite pană la soluționarea contestației la executare din acel dosar, conform prev. art.403 alin.1 Cod pr. civilă, situație în care instanța investită cu soluționarea contestației la executare nu s-a putut pronunța asupra cauțiunii de plătit pentru suspendare și dacă cauțiunea plătită anterior pentru suspendarea provizorie este deductibilă în conformitate cu prevederile art. 403 alin.4 Cod pe.civilă.

S-a reținut faptul că în cazul de față, contestatoarea are achitate două cauțiuni la două instanțe diferite, instanțe care au pe rol cate o contestație la executare formulată de Gif Trans SRL, nefiind încă clarificat în cadrul contestației la executare care din cele două instanțe sunt competente a judeca contestația.

Instanța a considerat că în situația actuală, contestatoarea nu poate solicita de la Judecătoria Huedin restituirea cauțiunii, decât după soluționarea pe fond a contestației la executare la această instanță, acest lucru rezultând cu claritate din dispozițiile art.723 ind.1 alin.3 Cod pr. civilă, text de lege ce prevede că: - Cautiunea se elibereaza celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel indreptatit in cauza nu a formulat cerere pentru plata despagubirii cuvenite, pana la implinirea termenului de 30 de zile de la data la care, prin hotarare irevocabila, s-a solutionat fondul cauzei. Cu toate acestea, cautiunea se elibereaza de indata, daca partea interesata declara in mod expres ca nu urmareste obligarea partii adverse la despagubiri pentru prejudiciile cauzat.

În cazul de față, contestatorul nu se găsește în nici una din situațiile prevăzute de dispozițiile art.723 ind.1 alin.3 Cod pr. civilă, fondul cauzei nefiind soluționat, netrecând cele 30 zile de la data rămânerii irevocabile a sentinței, nefiind împlinită nici ipoteza ca partea interesată să declare în mod expres că nu urmăreste obligarea partii adverse la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate.

Împotriva sentinței menționate a declarat recurs contestatoarea ., solicitând modificarea acesteia, în sensul admiterii cererii de restituire a cauțiunii.

În ședința publică din 16.01.2012 tribunalul din oficiu invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Cluj – secția civilă.

Analizând excepția invocată, tribunalul reține următoarele:

Contestatoarea a solicitat restituirea unei cauțiuni achitate într-un dosar având ca obiect contestația la executarea silită din dosarul execuțional nr. 386/2011 al B. M. D., care a fost începută în baza titlului executoriu – contractul de leasing nr._/2007 încheiat cu ROMSTAL L. IFN SA.

Așadar, este vorba despre raporturi juridice privind persoane care au calitatea de profesioniști în materia activităților de producție, comerț sau prestări de servicii.

Potrivit dispozițiilor art.36 alin.3 din Legea nr.304/2004 în cadrul tribunalelor funcționează secții sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile, cauze penale, cauze comerciale, cauze cu minori si de familie, cauze de contencios administrativ și fiscal, cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, precum și, în raport cu natura și numărul cauzelor, secții maritime și fluviale sau pentru alte materii.

Potrivit art.37 din același act normativ, în domeniile prevăzute de art. 36 alin. (3) se pot înființa tribunale specializate. Tribunalele specializate sunt instanțe fără personalitate juridică, care pot funcționa la nivelul județelor si al municipiului București și au, de regulă, sediul în municipiul reședință de județ. Tribunalele specializate preiau cauzele de competența tribunalului în domeniile în care se înființează.

Prin înființarea Tribunalului Comercial Cluj, acesta a preluat potrivit dispozițiilor art.37 alin.3 din Legea nr.304/2004 cauzele de competența tribunalului în domeniul în care s-a înființat, respectiv cauzele de natură comercială, în prezent și litigiile dintre sau cu profesioniști.

Se reține în acest sens faptul că, deși criteriul de delimitare a cauzelor prin raportare la dreptul material și-a pierdut funcționalitatea, niciuna dintre normele noului cod civil ori ale Legii nr.71/2011 de punere în aplicare a acestuia, nu interzice separarea litigiilor în care cel puțin una dintre părți are calitatea de profesionist în materia „activităților de producție, comerț sau prestări de servicii” (expresie care, conform art. 8 din Legea nr. 71/2011, înlocuiește expresiile „acte de comerț”, respectiv „fapte de comerț”) de celelalte litigii care implică profesioniști în alte materii și conferirea competenței de soluționare a primei categorii tribunalelor specializate, astfel cum a procedat, implicit, Consiliul Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr. 654/31 august 2011.

Pe de altă parte, dispozițiile art. 226 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 au un caracter enunțiativ și nu limitativ prevăzând posibilitatea înființării în cadrul secțiilor civile, a unor complete specializate pentru soluționarea anumitor categorii de litigii, în considerarea obiectului sau naturii acestora, precum: cereri în materie de insolvență, concordat preventiv și mandat ad hoc; cereri în materia societăților comerciale și a altor societăți, cu sau fără personalitate împiedicarea ori denaturarea concurenței; cererile privind titlurile de valoare și alte instrumente financiare.

Conform art. 228 din Legea nr. 71/2011, normă specială față de art. 227 din același act normativ, până la data intrării în vigoare a Codului civil, tribunalele comerciale Argeș, Cluj și M. se reorganizează ca tribunale specializate sau, după caz, ca secții civile în cadrul tribunalelor Argeș, Cluj și M., în condițiile art. 226.

Stabilirea întregii sfere de competență a tribunalelor specializate revine, conform art. 226 alin. 1 din Legea nr. 71/2011, Consiliului Superior al Magistraturii, dispozițiile art. 227 din Legea nr. 71/2011 vizând doar o parte dintre cauzele de competența tribunalelor specializate, respectiv cele pentru care legile speciale prin raportare la noul Cod civil prevăd expres că anumite cauze sunt de competența tribunalelor comerciale ori, după caz, de competența secțiilor comerciale ale tribunalelor sau curților de apel.

Tribunalele comerciale Argeș, Cluj și M. au fost reorganizate ca tribunale specializate, prin Hotărârea CSM nr. 654/31 august 2011. Pentru a pronunța această hotărâre, Consiliul Superior al Magistraturii a avut în vedere volumul de activitate înregistrat la nivelul celor trei tribunale comerciale prin comparație cu volumul de activitate în materie comercială de la alte tribunale situate în localități în care își au sedii curți de apel, similar cu situația în care se află cele trei tribunale specializate și care au o schemă relativ apropiată cu cea rezultată din comasarea schemei tribunalului specializat cu cea a tribunalului de drept comun.

Deși Consiliul Superior al Magistraturii nu s-a pronunțat expres asupra competenței materiale a tribunalelor specializate, a avut în vedere, în mod neechivoc, volumul de activitate al acestor instanțe, volum care include toate cauzele a căror natură „comercială” era determinată prin aplicarea dispozițiilor art. 3, art. 4, art. 7, art. 9 și art. 56 din Codicele de comerț din 1887. În consecință, nu se poate reține intenția legiuitorului de a transfera competența de soluționare a acestor cauze în favoarea secțiilor civile ale tribunalelor de drept comun, reorganizarea păstrând în favoarea tribunalelor specializate competența materială în limitele competenței fostelor tribunale comerciale.

Având în vedere motivele expuse mai sus, în baza dispozițiilor art.158 C.proc.civ. tribunalul va admite excepția invocată și va declina competența de soluționare a recursului în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului Cluj - Secția civilă.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de . împotriva sentinței civile nr. 1294/22.10.2012 pronunțată de Judecătoria Huedin în dosarul civil nr._ în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 16 Ianuarie 2013.

PREȘEDINTE,

D. T.

JUDECĂTOR,

A.-S. S.

JUDECĂTOR,

D.-I. T.

GREFIER,

C.-S. Ș.

Red. D.T./L.M./01.02. 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cereri. Decizia nr. 14/2013. Tribunalul CLUJ