Anulare act. Decizia nr. 492/2013. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 492/2013 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 10-10-2013 în dosarul nr. 125/235/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILA Nr. 492/2013
Ședința publică de la 10 Octombrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. O.-S.
Judecător D.-I. T.
Grefier A. P.
S-a luat in examinare apelul declarat de apelant S.C. V. R. S.A, apelant S.C. V. R. S.A-SUCURSALĂ G. impotriva Sentintei civile nr. 548/2013 pronuntata in dosar nr._ al Judecatoriei G., privind și pe intimat C. S.-D. CU DOMICILIUL PROCESUAL ALES LA SEDIUL AV.D. STINA D., intimat C. N.-I. CU DOMICILIUL PROCESUAL ALES LA SEDIUL AV.D. STINA D., având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezinta reprezentantul apelantei, av. Nemeti D. și reprezentanta intimaților, av. D. Stina D. in substituirea av. A. L..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța pune în discuție excepția necompetenței materiale a Tribunalului Cluj, raportat la obiectul litigiului și părțile din proces.
Reprezentantul apelantei solicită admiterea excepției invocate.
Reprezentanta intimaților solicită admiterea excepției invocate.
Instanța reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.
INSTANȚA
Prin Sentinta civila nr. 548/2013 pronuntata in dosar nr._ al Judecatoriei G. a fost respinsa excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâta S.C. V. R. S.A.
A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții C. S.-D. și C. N.-I. împotriva pârâtei S.C. V. R. S.A. și S.C. V. R. S.A. –și în consecință:
S-a constatat nulitatea absolută a clauzelor inserate la punctul 3 lit. d) din Condițiile Speciale ale Convenției, punctul 5 lit. a) din Condițiile Speciale ale Convenției, punctul 3.5 referitor la comisionul de risc și punctul 3.6 referitor la comisionul de administrare din Condiții Generale secțiunea Costuri, punctul 8.1 lit. c) și d) din Condițiile Generale ale Convenției, punctul 10.1 și 10.2 din Condițiile generale ale Convenției de credit nr._ din data de 06.03.2008 constituie clauze abuzive în sensul art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000.
S-a dispus înlăturarea obligativității plății comisionului de risc din convenția de credit nr._ din data de 06.03.2008 și obligă pârâta să restituie reclamanților sumele încasate cu titlu de comision de risc începând cu data de 06.03.2008 împreună cu dobânda legală aferentă acestor sume, calculată de la data plății și până la restituirea efectivă a acesteia.
A fost respinsa cererea reclamantei de obligare a pârâtelor de a încheia unui act adițional prin care să elimine clauzele a căror nulitate a fost constatată.
A fost obligată pârâta să plătească reclamanților suma de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu privire la excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune invocată de pârâtă instanța a respins-o ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Prin dispozițiile art.12 alin.4 din Legea nr.193/2000 legiuitorul a prevăzut posibilitatea invocării nulității clauzelor apreciate de consumator ca fiind abuzive si nu posibilitatea solicitării anularii acelor clauze. Ca urmare, sancțiunea cuprinderii unor clauze abuzive, în convențiile încheiate, o constituie nulitatea absoluta a acestora, iar, declararea nulității absolute este imprescriptibila, în conformitate cu dispozițiile art.2 din Decretul nr.167/1958.
Termenul de prescripție privind pretențiile pe care păgubitul înțelege să le solicite începe sa curgă de la data când acesta a cunoscut, trebuia sau putea sa cunoască paguba si pe cel răspunzător. Atâta timp cat clauzele contestate nu au fost declarate de instanța judecătoreasca ca fiind abuzive consumatorul nu putea cunoaște întinderea pagubei.
Oricum, prin raportare la momentul convocării paratei la conciliere directa, (f.50), suma solicitata cu titlu de comision de risc pârâtei, este aferentă perioadei înscrise in termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de Decretul nr.167/1958.
Prin urmare, în temeiul art.2 din Decretul 167/1958, instanța va respinge ca neîntemeiată excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune.
Cu privire la excepției prescripției extinctive a dreptului de a cere restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de risc și cu titlu de comision de administrare reține următoarele:
Nu există dubii cu privire la împrejurarea că dreptul de a cere restituirea sumelor de bani achitate cu titlu de comision de risc și administrare este prescriptibil.
Astfel, această solicitare este întemeiată pe ideea că acea clauză contractuală în temeiul căreia a fost plătit comisionul este una abuzivă, iar o astfel de constatare ar atrage înlăturarea ei din cuprinsul contractului. În consecință, și sumele plătite de-a lungul timpului în temeiul acelei clauze ar deveni fără temei, adică nedatorate.
Or, conform art.8 alin.1 din Decretul 167/1958, prescripția dreptului la acțiune in repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicita, începe sa curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoască, atât paguba cit si pe cel care răspunde de ea, iar potrivit art.8 alin.2, dispozițiile alineatului precedent se aplică prin asemănare si in cazul îmbogățirii fără just temei.
Este fără dubiu că acest text se aplică și în cazul plății nedatorate, caz în care, în mod normal, termenul de prescripție ar curge de la momentul efectuării plății.
Cu toate acestea, instanța a constatat că în speță restituirea plăților nedatorate este în realitate doar o consecință constatării caracterului abuziv al unor clauze. Or, nulitatea pe care o presupune caracterul abuziv al clauzei este una absolută, dat fiind interesul general (al consumatorilor, ca și categorie socială) protejat prin instituirea normelor în materie, după cum s-a arătat anterior.
Conform art. 2 din Decretul 167/1958, acțiunea în constatarea nulității absolute este imprescriptibilă. Or, această regulă ar fi aproape complet lipsită de efecte dacă s-ar considera că se poate cere anularea unei clauze indiferent de fi timpul care s-ar fi scurs de la încheierea ei, dar că solicitarea de restituire a prestațiilor efectuate în temeiul acelei clauze nule este prescriptibilă în termenul general de prescripție.
Prin urmare, se impune interpretarea potrivit căreia, deși acțiunea în restituirea prestațiilor este prescriptibilă, termenul de prescripție începe să curgă abia de la momentul constatării acestei clauze ca fiind nulă (în speță, abuzivă), acesta fiind momentul nașterii dreptului la acțiune, în accepțiunea art.7 alin.1 din decretul 167/1958.
În aceste condiții, ori de câte ori o persoană solicită constatarea nulității absolute a unei clauze și, în subsidiar, restituirea prestațiilor efectuate în baza acesteia, nu se poate pune problema prescripției în ceea ce privește capătul de cerere privind repunerea părților în situația anterioară.
După cum s-a precizat, această regulă se bazează pe principiul că o acțiune în constatarea nulității absolute ar fi, în caz contrar, una pur formală, superfluă, ori de câte ori ar fi promovată după împlinirea termenului general de prescripție. Acest lucru ar însemna ca regula instituită de decretul privind prescripția extinctivă să rămână fără efect în aproape toate situațiile de acest gen, știut fiind că printr-o acțiune în constatarea nulității absolute se urmărește, de fapt, de cele mai multe ori, restituirea prestațiilor executate, pe de o parte, și anularea obligației de a executa pe viitor propriile prestații, pe de altă parte, motiv pentru care, instanța va respinge ca neîntemeiată excepția prescripției, invocată de pârâtă, privind dreptul de a cere restituirea sumelor plătite în baza clauzelor a căror caracter abuziv se solicită a fi constatat.
Pe fond, instanța a constatat că între parata ..A. – SUCURSALA CLUJ si reclamanți a fost încheiată convenția de credit nr. nr._ din data de 06.03.2008, prin care pârâta a acordat reclamanților un împrumut in suma de 33.000 CHF pe o durata de 300 luni.
Potrivit art. 3 lit. a) din contract, părțile au stabilit că împrumutatul datorează băncii dobânda curentă de 3,99 %; conform lit. d), banca putând revizui rata dobânzii curente în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară, urmând să aducă la cunoștința împrumutatului noua rată a dobânzii; rata dobânzii astfel modificată urmând a se aplica de la data comunicării.
Conform art. 5 lit. a), s-a stabilit plata unui comision de risc de 0,22% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar, în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a convenției.
Potrivit art. 8.1 lit. c) în cazul apariției unei situații neprevăzute, care, în opinia Băncii, face să devină improbabil ca împrumutatul să-și poată îndeplini obligațiile asumate conform Convenției și d) în cazul apariției unei situații neprevăzute conform căreia, în opinia Băncii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzător.”
În Secțiunea a 10) „Costuri suplimentare” la art. 10.1 s-a prevăzut:
„Referitor la Convenție pot apărea, la data semnării sau ulterior, modificări (inclusiv de interpretare) ale oricăror acte normative aplicabile, care: a) supun Banca la orice impozit, taxa cu privire la creditele acordate sau la obligațiile sale de a acorda credite sau care schimbă baza de impozitare pentru suma principală și dobânzi la creditele acordate sau care se referă la orice alte sume datorate rezultând din Convenție cu privire la creditele acordate sau la obligația sa de a acorda credite în conformitate cu prevederile legale în baza cărora funcționează și este organizată banca; b) impun, modifică sau consideră aplicabile orice rezervă, depozit special sau orice cerință similară (de ex în corelație sau în legătură cu propunerea noului Acord de la Basel privind capitalul propus de către Comitetul de Supraveghere a Băncilor Basel) afectează activele Băncii, depozitele constituite cu sau pentru costurile Băncii sau care impun băncii orice altă condiție care afectează creditele acordate sau obligația de a acorda credite; c) al căror rezultat este: i) creșterea costurilor Băncii legate de acordarea sau de punerea la dispoziție a oricărui credit; ii) reducerea cuantumului oricărei sume primite sau a oricărei creanțe a Băncii în baza Convenției".
Potrivit art. 10.2 din Condițiile Generale ale Convenției "în oricare din cazurile de mai sus menționate, în termen de 15 zile lucrătoare bancare de la data la care a fost notificat în scris de către Bancă, împrumutatul va plăti acesteia sumele suplimentare, astfel încât să compenseze Banca pentru creșterile costurilor sau altor rambursări".
În drept, potrivit dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 193/2000, (1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
(2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
(3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
(4) Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive.
(5) Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de:
a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului, la momentul încheierii acestuia;
b) toți factorii care au determinat încheierea contractului;
c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.
(6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Conform art. 6 din aceeași lege, clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege, nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua.
În ceea ce privește clauza prevăzută la art. 3 lit. d) potrivit căreia „banca poate revizui rata dobânzii curente în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară, urmând să aducă la cunoștința împrumutatului noua rată a dobânzii; rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării”, instanța reține că o atare clauză ridică probleme sub aspectul echilibrului contractual, în sensul că oferă pârâtei dreptul discreționar de a revizui rata dobânzii curente, fără ca noua rată să fie negociată cu clientul, acesta urmând a fi doar înștiințat.
Conform art. 1 lit. a din anexa la Legea nr. 193/2000, în principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral, nu este abuzivă, cu condiția ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut și în contract și, totodată, cu condiția informării imediate a clientului, care să aibă, de asemenea, libertatea de a rezilia imediat contractul.
Or, motivul întemeiat prevăzut în contractul supus analizei este acela al „evoluției pieței financiare sau politica de credite a băncii”, fără prezentarea altor elemente de identificare. Pentru a reține stipularea în contract a unui motiv pentru revizuirea ratei dobânzii este necesară prezentarea unei situații clare, corespunzător descrisă, care să ofere clientului posibilitatea de a cunoaște de la început că, dacă acea situație se va produce, dobânda va fi mărită. D. astfel opțiunea lui de a contracta este liberă, perfect conștientă și cu reprezentarea corectă a consecințelor actului juridic pe care îl va semna. Totodată, motivul trebuie să fie suficient de clar arătat, pentru ca, în eventualitatea unui litigiu în legătură cu aplicarea unei astfel de clauze, instanța judecătorească să aibă posibilitatea de a realiza un control judiciar adecvat și eficient pentru a conchide în sensul existenței sau inexistenței situației care constituie motiv pentru majorarea dobânzii.
Motivele menționate respectiv „evoluției pieței financiare sau politica de credite a băncii” nu îndeplinesc această condiție, astfel că, în eventualitatea unui litigiu, nu numai că nu se poate aprecia dacă este întemeiat sau nu, dar nici măcar nu se poate stabili, conform unor criterii obiective, dacă s-a produs, fiind de netăgăduit că piața financiară evoluează diferit în funcție de indicele la care se raportează. Această modalitate de exprimare face ca respectiva clauză să fie interpretată doar în favoarea împrumutătorului, servind doar intereselor acestuia, fără a da posibilitatea consumatorului de a verifica dacă majorarea este judicios dispusă și dacă era necesară și proporțională scopului urmărit. O astfel de posibilitate nu este însă prevăzută în contractul de față.
În momentul in care a fost încheiat acest contract, consumatorul a acționat de pe o poziție inegala, în raport cu banca. Contractul încheiat este unul de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de către împrumutător, fără a da posibilitatea cocontractantului de a modifica sau înlătura vreuna din aceste clauze. Consumatorul nu a avut posibilitatea sa negocieze nici o clauza din contract, întregul act juridic fiindu-i impus, în forma respectivă, de către bancă. Conform art. 4 alin. ultim din Legea nr. 193/2000, băncii îi revenea obligația de a dovedi că a negociat, în mod direct, această clauză cu împrumutatul, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.
Prin necircumstanțierea, în nici un mod, a elementelor care-i permit băncii modificarea unilaterală a dobânzii curente contractuale, prin neindicarea niciunui criteriu care să-i dea băncii acest drept, lăsând la libera sa apreciere majorarea dobânzii, această clauză încalcă prevederile legale incidente în materie, fiind de natură să îl prejudicieze pe consumator.
În ceea ce privește clauza prevăzută de art.5 lit.a din Condițiile speciale, instanța reține că scopul perceperii acestui comision este neclar, terminologia folosită nefiind descrisă în cuprinsul condițiilor generale ale contractelor încheiate de pârâtă, pentru ca împrumutații să fie în deplină cunoștință de cauză cu privire la motivele pentru care sunt percepute aceste sume cu titlu de comision de risc. De asemenea, nici instanța nu poate aprecia cu privire la legalitatea acestei clauze, din moment ce motivația perceperii acestor comisioane nu este detaliată nici în cuprinsul condițiilor speciale, nici în cel al condițiilor generale ale contractelor analizate.
Nu sunt întemeiate susținerile pârâtei, conform cărora, riscul de credit este asumat în urma analizei economico financiare a solicitantului de credit și a solidității garanțiilor reale sau personale pe care acesta le propune ca accesoriu al creanței principale, riscul de credit aflându-se, totodată, în strânsă corelație cu riscul de diminuarea a valorii creanțelor, riscul contrapartidei, riscul de poziție, riscul de decontare/livrare, riscul valutar, riscul de marfă, riscul reputațional și riscul operațional, astfel cum sunt acestea reglementate de dispozițiile art. 126 alin. 1 din O.U.G. nr. 99/2006 privind instituțiile de credit si adecvarea capitalului, având în vedere că nu sunt menționate, în cuprinsul contractului, criterii certe de justificare a acestuia.
Prin urmare, această clauză contractuală, privitoare la comisionul de risc, este abuzivă și intră sub incidența Legii nr. 193/2000, astfel încât este nulă absolut.
Instanța a reținut că sunt abuzive și clauzele menționate în cuprinsul art. 8.1 lit.c și d din Condițiile speciale, care se referă la dreptul băncii de a declara scadența anticipată a creditului, rambursabil imediat împreună cu dobânda acumulată și toate celelalte costuri datorate Băncii conform Convenției.
Aceste clauze, pentru a nu fi abuzive, ar trebui să vizeze exclusiv raporturile contractuale dintre părți, iar nu cele încheiate de client cu alte unități de creditare sau chiar cu aceeași bancă, pentru că scadența anticipată a creditului trebuie să fie în legătură cu acel credit, iar nu cu altele, într-un astfel de caz creându-se un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Astfel, consumatorul se vede în situație în care ar trebui să ramburseze imediat creditul obținut, cu toate că plata ratelor se face constant și la termen, în cazul în care nu ar achita ratele scadente ale unui alt credit, deși neplata s-ar putea datora contestării datoriei sau altor cauze, neimputabile împrumutatului. Evident, o atare situație nu poate fi acceptată, pentru că expune consumatorul într-o poziție defavorabilă față de banca împrumutătoare, care are la discreție stabilirea momentului scadenței anticipate, inclusiv în situații care exced culpei creditorului său în sens contractual.
De asemenea, caracterul abuziv al dispozițiilor art.8.1 lit.c și d transpare din formulările generale și echivoce folosite pentru alte situații de declarare anticipată a scadenței, respectiv „situație neprevăzută”, „în opinia Băncii”, „să devină improbabil”, „garantat corespunzător”, formulări care sunt departe de a oferi posibilitatea reală unui observator independent să aprecieze asupra temeiniciei unui astfel de motiv. În realitate, aceste clauze oferă băncii dreptul exclusiv și discreționar de a declara soldul creditului scadent anticipat, fără ca instanța învestită cu verificarea legalității unei astfel de măsuri să se poată pronunța într-un sens sau altul. Prin urmare, clauza analizată este abuzivă, întrucât exclude, prin modul în care este formulată, posibilitatea verificării îndeplinirii condițiilor pe care le cuprinde.
Instanța a constatat caracterul abuziv al clauzelor cuprinse în art.10.1 și art.10.2 din condițiile generale ale convenției referitoare la costurile suplimentare.
Conform acestor clauze, în situațiile în care, din diferitele motive arătate, costurile băncii, în general, nu doar cele legate de împrumutul ce face obiectul contractului analizat, cresc, această creștere este suportată exclusiv de client. O astfel de clauză creează, de asemenea, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, astfel încât este abuzivă, din perspectiva art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000. Practic, în loc ca eventuala creștere a costurilor băncii cu creditul acordat să fie suportată de aceasta sau, cel mult, riscul să fie împărțit între bancă și client, acesta din urmă este obligat să acopere toată suma, în virtutea unei clauze preformulate, nenegociate, impuse prin contractul de adeziune.
Nu se pot reține susținerile pârâtei conform cărora a propus clienților un act adițional prin care: clauza 10 „Costuri suplimentare" din Condițiile generale ale convenției de credit, a fost modificată integral de către Bancă, dat fiind faptul că părțile nu au încheiat un astfel de act adițional.
În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția a II-a civilă, prin Decizia nr. 686 din 21 februarie 2013, care a menținut ca legală și temeinică sentința comercială nr. 8644 din 29 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul București, hotărâre pe care o consideră ca jurisprudență relevantă în cauză.
Având în vedere aceste considerente, instanța în temeiul art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții C. S.-D. și C. N.-I., împotriva pârâtei S.C. V. R. S.A. și S.C. V. R. S.A. – sucursala G. și în consecință a constatat nulitatea absolută a clauzelor inserate la punctul 3 lit. d) din Condițiile Speciale ale Convenției, punctul 5 lit. a) din Condițiile Speciale ale Convenției, punctul 3.5 referitor la comisionul de risc și punctul 3.6 referitor la comisionul de administrare din Condiții Generale secțiunea Costuri, punctul 8.1 lit. c) și d) din Condițiile Generale ale Convenției, punctul 10.1 și 10.2 din Condițiile generale ale Convenției de credit nr._ din data de 06.03.2008 și va dispune înlăturarea obligativității plății comisionului de risc din convenția de credit nr._ din data de 06.03.2008 și obligă pârâta să restituie reclamanților sumele încasate cu titlu de comision de risc începând cu data de 06.03.2008 împreună cu dobânda legală aferentă acestor sume, calculată de la data plății și până la restituirea efectivă a acesteia.
Întrucât prin constatarea nulității absolute a clauzelor inserate în Condițiile generale și speciale ale Convenției de credit nr._ din data de 06.03.2008 întrucât acestea constituie clauze abuzive, aceste clauze nu își vor mai produce efectele pe viitor, instanța a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtelor de a încheia unui act adițional prin care să elimine clauzele a căror nulitate a fost deja constatată.
În temeiul art. 274 al.1 din Codul de Procedură Civilă, potrivit căruia: „Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”, iar raportat la admiterea a cererii reclamanților față de pârâți și având în vedere cererea expresă a acestora în acest sens, instanța a obligat pârâta la plata către reclamanți a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial, conform chitanțelor anexate.
Impotriva hotărârii a declarat recurs pârâta V. Romania SA solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii pronunțate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanți.
Prin intampinarea formulata intimatii C. S. D. si C. N. I. au solicitat respingeea recursului si mentinerea hotararii de fond ca temeninica si legala si obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecata.
La termenul de judecată din data de 10.10.2013, instanța din oficiu a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Cluj-Secția civilă.
Analizând excepția invocată, tribunalul constată că este întemeiată, astfel că urmează să fie admisă pentru următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată reclamanții au chemat în judecată pe parații V. Romania SA și V. Romania SA –Sucursala G. solicitand constatarea caracterului abuziv și nulitatea absolută a unor clauze contractuale cuprinse în convenția de credit intervenită între părți la data de 06.03.2008, precum și obligarea pârâtelor la încheierea unui act adițional la contract prin care să se elimine clauzele apreciate ca abuzive și restituirea sumelor de bani achitate cu titlu de comision de risc, cu dobanda legală aferentă acestora .
Ca atare în speță este vorba în mod incontestabil despre raporturi juridice între persoane care au calitatea de profesioniști, astfel cum este definită această calitate prin art.3 alin.2 și 3 C.civ., conform căruia „Sunt considerați profesioniști toți cei care exploatează o întreprindere. Constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activități organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ”.
Potrivit dispozițiilor art.36 alin.3 din Legea nr.304/2004 în cadrul tribunalelor funcționează secții sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile, cauze penale, cauze comerciale, cauze cu minori si de familie, cauze de contencios administrativ si fiscal, cauze privind conflicte de munca si asigurări sociale, precum si, in raport cu natura si numărul cauzelor, secții maritime și fluviale sau pentru alte materii.
Potrivit art.37 din același act normativ, în domeniile prevăzute de art. 36 alin. (3) se pot înființa tribunale specializate. Tribunalele specializate sunt instanțe fără personalitate juridică, care pot funcționa la nivelul județelor si al municipiului București și au, de regulă, sediul în municipiul reședință de județ. Tribunalele specializate preiau cauzele de competența tribunalului în domeniile în care se înființează.
Prin înființarea Tribunalului Comercial Cluj, acesta a preluat potrivit dispozițiilor art.37 alin.3 din Legea nr.304/2004 cauzele de competența tribunalului în domeniul în care s-a înființat, respectiv cauzele de natură comercială, în prezent și litigiile dintre sau cu profesioniști.
Se reține în acest sens faptul că, deși criteriul de delimitare a cauzelor prin raportare la dreptul material și-a pierdut funcționalitatea, niciuna dintre normele noului cod civil ori ale Legii nr.71/2011 de punere în aplicare a acestuia, nu interzice separarea litigiilor în care cel puțin una dintre părți are calitatea de profesionist în materia „activităților de producție, comerț sau prestări de servicii” (expresie care, conform art. 8 din Legea nr. 71/2011, înlocuiește expresiile „acte de comerț”, respectiv „fapte de comerț”) de celelalte litigii care implică profesioniști în alte materii și conferirea competenței de soluționare a primei categorii tribunalelor specializate, astfel cum a procedat, implicit, Consiliul Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr. 654/31 august 2011.
Pe de altă parte, dispozițiile art. 226 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 au un caracter enunțiativ și nu limitativ prevăzand posibilitatea înființării în cadrul secțiilor civile, a unor complete specializate pentru soluționarea anumitor categorii de litigii, în considerarea obiectului sau naturii acestora, precum: cereri în materie de insolvență, concordat preventiv și mandat ad hoc; cereri în materia societăților comerciale și a altor societăți, cu sau fără personalitate împiedicarea ori denaturarea concurenței; cererile privind titlurile de valoare și alte instrumente financiare.
Conform art. 228 din Legea nr. 71/2011, normă specială față de art. 227 din același act normativ, până la data intrării în vigoare a Codului civil, tribunalele comerciale Argeș, Cluj și M. se reorganizează ca tribunale specializate sau, după caz, ca secții civile în cadrul tribunalelor Argeș, Cluj și M., în condițiile art. 226.
Stabilirea întregii sfere de competență a tribunalelor specializate revine, conform art. 226 alin. 1 din Legea nr. 71/2011, Consiliului Superior al Magistraturii, dispozițiile art. 227 din Legea nr. 71/2011 vizând doar o parte dintre cauzele de competența tribunalelor specializate, respectiv cele pentru care legile speciale prin raportare la noul Cod civil prevăd expres că anumite cauze sunt de competența tribunalelor comerciale ori, după caz, de competența secțiilor comerciale ale tribunalelor sau curților de apel.
Tribunalele comerciale Argeș, Cluj și M. au fost reorganizate ca tribunale specializate, prin Hotărârea CSM nr. 654/31 august 2011. Pentru a pronunța această hotărâre, Consiliul Superior al Magistraturii a avut în vedere volumul de activitate înregistrat la nivelul celor trei tribunale comerciale prin comparație cu volumul de activitate în materie comercială de la alte tribunale situate în localități în care își au sedii curți de apel, similar cu situația în care se află cele trei tribunale specializate și care au o schemă relativ apropiată cu cea rezultată din comasarea schemei tribunalului specializat cu cea a tribunalului de drept comun.
Deși Consiliul Superior al Magistraturii nu s-a pronunțat expres asupra competenței materiale a tribunalelor specializate, a avut în vedere, în mod neechivoc, volumul de activitate al acestor instanțe, volum care include toate cauzele a căror natură „comercială” era determinată prin aplicarea dispozițiilor art. 3, art. 4, art. 7, art. 9 și art. 56 din Codicele de comerț din 1887. În consecință, nu se poate reține intenția legiuitorului de a transfera competența de soluționare a acestor cauze în favoarea secțiilor civile ale tribunalelor de drept comun, reorganizarea păstrând în favoarea tribunalelor specializate competența materială în limitele competenței fostelor tribunale comerciale.
Ca urmare, tribunalul va admite excepția necompetenței Tribunalului Cluj-Secția civilă și va declina competența de soluționare a recursului în favoarea Tribunalului specializat Cluj
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite exceptia necompetentei materiala a Tribunalului Cluj.
Declina competenta de solutionare a apelului declarat de paratul . impotriva Sentintei civile nr. 548/2013 pronuntata in dosar nr._ al Judecatoriei G. in favoarea Tribunalului Specializat Cluj.
Irevocabila.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Octombrie 2013.
Președinte, M. O.-S. | Judecător, D.-I. T. | |
Grefier, A. P. |
A.P. 11 Octombrie 2013
Jud fond – F. S.
Red. OSM/tehn .
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 524/2013. Tribunalul CLUJ | Fond funciar. Decizia nr. 487/2013. Tribunalul CLUJ → |
|---|
