Fond funciar. Decizia nr. 593/2013. Tribunalul CLUJ
Comentarii |
|
Decizia nr. 593/2013 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 28-05-2013 în dosarul nr. 30758/211/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILA Nr. 593/2013
Ședința publică de la 28 Mai 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE E. L.
JUDECĂTOR M. O.-S.
JUDECĂTOR D.-I. T.
GREFIER A. P.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurent C. L. DE FOND FUNCIAR CLUJ N. împotriva Sentinței civile nr._/2012 pronunțată în dosar nr._ Judecătoria Cluj-N., privind și pe intimat R. M. A., CU D.. ALES, intimat R. M. L. G., CU D.. ALES, intimat C. J. DE FOND FUNCIAR CLUJ, având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la data de 21.05.2013, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr._/05.09.2012, pronuntata in dosar nr._ al Judecatoriei Cluj-N., a fost admisă plângerea formulată de reclamanții R. M. A. și R. M.-L. GRBGORIU, în contradictoriu cu pârâtele C. L. DE FOND FUNCIAR CLUJ N. și C. J. DE FOND FUNCIAR CLUJ și în consecință:
S-a dispus anularea parțială a Hotărârii nr. 478/2.09.2011, în sensul invalidării doar în parte a poziției nr. 18, anexa 4, din Hotărârea Comisiei Județene nr. 80 din 29.10.1991, doar pentru suprafața de 6.439 mp și nu pentru întreaga suprafață de 1,58 ha.
S-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea reclamanților, punerea în posesie și eliberarea titlului de proprietate pentru restul de suprafață de 9.361 mp.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin Hotărârea Comisiei Județene nr. 478/02.09.2011, la art. nr. 1, s-a invalidat poziția nr. 18 din tabelul anexă nr. 46, la care figurează reclamanții R. M. și R. L., în calitate de moștenitori ai defunctului R. A., cu suprafață totală de 1,58 ha. f 5.
La art. nr. 2 din hotărâre, s-a validat tabelul anexă nr. 46, întocmit de către C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Cluj-N., cu 3 poziții pentru suprafața totală de 2,4493 ha, în conformitate cu Sentința civilă nr. 8053/2010 a Judecătoriei Cluj-N. și menținută prin Decizia civilă nr. 112/R/2011 a Tribunalului Cluj, rămasă irevocabilă.
Prin Sentința civilă nr. 8053/2010 a Judecătoriei Cluj-N., s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea reclamanților pentru suprafața de 5761 mp, în favoarea numitului Rădurean G. pentru suprafața de_ mp, iar în favoarea numiților R. Lumimița, Ivanic L. M., I. Piatra C., L. M. și G. C. pentru suprafața de 5761 mp.
Reclamanții solicită reconstituirea dreptului de proprietate și pentru diferența de suprafața de 9361 mp din totalul de_ mp validați anterior, suprafață invalidată prin art. nr. I clin Hotărârea Comisiei Județene nr. 478/2011.
Din suprafața de teren înscrisă în CF nr. 1530 Cluj nr. topo 482/4/2, reclamanților, in calitate de moștenitori ai defunctului R. A., li s-ar cuveni suprafața de 735 mp. din cea înscrisă in CF_ Cluj, suprafața de 983 mp, iar din CF nr. 373 ar solicita suprafața de 7643 mp, rezultând astfel o suprafață totală 9361 mp.
Reclamanților le-a fost validată prin Hotărârea nr. 80/1991, suprafața totală de_ mp, iar prin sentința mai sus amintită li s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra suprafeței de 5761 mp conform C.F.-urilor nr. 1458 nr. topo 864/1/3, CF nr. 203, nr. topo 578/3, CF nr. 373 nr. topo 468/2/2/5 și respectiv CF nr. 324 nr. topo 898/2.
Invalidarea întregii suprafețe de 1,58 ha cuprinsă în anexa 4 la poziția nr. 18 din Hotărârea Comisiei Județene nr. 80 din 29.10.1991 este eronată, întrucât doar suprafața 5.761 mp este cuprinsă în Sentința civilă nr. 8053/2010 și nu întreaga suprafață de 1,58 ha care în realitate, este doar de 15.122 mp adică 1,51 ha. Pentru restul de suprafață de 9.361 mp, cele 2 comisii de fond funciar erau obligate să îi pună în posesie pe reclamanți și să elibereze titlul de proprietate aferent.
Totalul suprafeței de 2.4493 ha pentru care s-a dat hotărârea atacată cuprinde și suprafețele de teren a celorlalți intervenienți și a reclamantului din dos. nr._/211//2008, în care a fost pronunțată Sentința civilă nr. 8053/2010. Din această suprafață totală de 2.4493 ha, petenții au doar suprafața de 0.5761 ha.
Având în vedere considerentele ce preced, dispozițiile art. 55 și urm. din Legea nr. 18/1991 rep., HG nr. 890/2005, poziția procesuală a Comisiei județene de fond funciar Cluj, lipsa oricărei poziții a Comisiei locale de fond funciar Cluj-N., instanța a dispus anularea parțială a Hotărârii nr. 478/2.09.2011, în sensul invalidării doar în parte a poziției nr. 18, anexa 4, din Hotărârea Comisiei Județene nr. 80 din 29.10.1991, doar pentru suprafața de 6.439 mp și nu pentru întreaga suprafață de 1,58 ha, iar pentru restul de suprafață de 9.361 mp dispune reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea lor, punerea în posesie și eliberarea titlului de proprietate.
Avand in vedere dispozitiile art.274 C.pr.civ. si principiul disponibilitatii ce guvernează procesul civil, instanta a luat act ca partile nu au solicitat cheltuieli de judecata.
Împotriva hotărârii a declarat recurs în termen legal pârâta C. Locală de Aplicare a Legii nr. 18/1991 (f. 3-5), solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Recurenta critică legalitatea hotărârii instanței de fond, având in vedere faptul ca, prin Sentința civila nr. 8053/2010, pronunțata de către Judecătoria Cluj-N. in dosarul nr._/211/2008, reclamanții din prezenta acțiune civila s-au judecata împreuna cu verișorii lor, familia Rudareanau s.a, pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra unor terenuri (Budunus, Berc, Borzas Gara si Fanate) terenuri care au fost validate greșit in anul 1991, deoarece deși in cărțile funciare
aferente acestor terenuri antecesorii lor aveau înscrise cote de proprietate diferite, validarea aferenta atât familiei R. cat si familiei R. a fost făcuta pentru întreaga suprafața inscrisa in cartea funciara, existând o dubla validare cu privire la aceleași terenuri in favoarea a doua familii
diferite. Prin Sentința civila nr. 8053/2010 instanța a stabilit suprafața de teren care revine fiecărei familii, conform cotelor de proprietate înscrise in CF, si nu conform validării.
Este evident faptul ca stabilind cota la care sunt indreptățiți reclamanții conform cotelor de proprietate, validarea fiind făcuta pentru o suprafața de teren mai mare nu mai corespunde realității.
Astfel validarea reclamanților, in ceea ce privește suprafața de 1,58 ha, este greșita. Datorita faptului ca instanța a stabilit, cu putere de lucru judecat pentru reclamanti ca sunt îndreptățiți doar la cota de 1/5 parte din terenurile validate, care au făcut obiectul acestei acțiuni civile, este evident ca validarea suprafeței de 1,58 parte este greșita si nu poate fi mentinuta deoarece cel puțin in ceea ce priveste suprafețele terenurilor care au facut obiectul dosarului nr._/211/2008, sunt mai mici.
Prin Hotărârea Comisiei Județene nr. 478/2011, aceasta a validat propunerea Comisiei Municipale prin care propunea punerea in executare a . pronunțata in dosarul nr._/211/2008.
Recurenta face precizarea ca pentru a pronunța sentința civilă mai sus amintita, instanța a cenzurat implicit validarea din adeverința de proprietate eliberata in 1992, astfel incat punerea in executare a Sentinței civile nr. 8053/2010 necesita in mod obligatoriu si implicit propunerea de invalidare a anexei 4 poziția 18. In argumentarea celor de mai sus, mai precizează recurenta ca in anexa 4 poziția 18 figura doar R. M. si R. L. in calitate de most. a def. R. A., lipsa fiind ceilalți moștenitori. Prin urmare . pusa in executare prin HCJ nr. 478/2011 contestata, obliga C. Municipala la reconstituirea dreptului de proprietate a tuturor moștenitorilor după def. R. A.. Faptul ca reclamanții in mod individual au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate după același antecesor nu indrituia C. Municipala sa cumuleze suprafețele chiar daca o parte dintre aceștia au urmat doar calea administrativa iar o parte calea judecătoreasca (vezi . Judecătoriei Cluj N.), invocata de altfel de Instanța care a pronunțat . in executare prin HCJ 478/2011. Ceea ce este imperios a se sublinia si a se avea in vedere este ca atât reclamanții din prezenta cauza cat si R. G. sunt moștenitorii aceluiași antecesor, R. A., prin urmare aceștia nu pot sa primească mai mult decât a avut R. A.. In acest sens recurenta face precizarea ca din verificările lor R. A. nu are poziție in RA astfel incat singurul act de proprietate care poate fi luat in considerare este doar CF potrivit căreia R. A. avea din CF 1530 cota de 1/10, respectiv 735 mp si din CF 373, cota de 1/5 respectiv 7643, mai mult HCJ 478/2011 ce face obiectul prezentei cauze include si pe R. G. pe care reclamanții nu au inteles sa îl cheme in prezenta cauza, astfel ca hotărârea nu-i este opozabila. Mai precizează ca R. M. si R. L. in calitate de moștenitori ai def. R. A. mai au eliberat TP nr._/3078/30.11.2000 pentru suprafața de 0,52 ha, astfel incat instanța este obligata in temeiul dispozițiilor art. 9 alin 5 din Legea 18/1991 modificata si completata, sa tina cont la pronunțarea hotărârii de toate titlurile facand raportare la CF in care antecesorul reclamanților are o cota destul de mica fata de suprafețele atribuite.
F. de imprejurarea ca, instanța de fond obliga parata C. L. la reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafetei de 9361 mp, in favoarea reclamanților, recurenta învederează instanței faptul ca in ceea ce privește terenul inscris in CF nr._, nr. Topo_, in suprafața de 983 mp, si construcția existenta in cartea funciara, reclamanții nu fac dovada calității de persoane indreptatite asupra acestui teren si a construcției existente, deoarece in cartea funciara
figurează alte persoane fata de care reclamanții nu si-au dovedit filiația si nu au depus nici acte translative de proprietate din care sa rezulte calitatea lor de persoane îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate. Mai mult decât atât nu se poate face punerea in posesie asupra unui teren
care are o construcție si care aparține altor persoane si nicidecum reclamanților.
Potrivit dispozițiilor art. 11 alin 2 si 3 coroborat cu art. 34 alin. 2 din HG nr. 890/200*5, reclamantii au obligația de a face dovada identificării terenului solicitat din punct de vedere dimensional si topografic pe baza unei schite cu precizarea vecinătăților, precum si dovada proprietății acestora, dovada filiației fata de proprietarii de carte funciara.
Pentru terenurile având nr. Topo 482/7/2, inscris in CF 1530 si terenurile inscrise in CF 373, au fost eliberate titluri de proprietate in favoarea altor persoane validate in baza Legii nr. 18/1991, pe numere cadastrale, astfel incat este obligatorie întocmirea unei expertize de identificare a terenurilor, precum si suprapunerea harții cadastrale cu harta de carte funciara existenta la OCPI Cluj.
Prin sentința mai sus amintita, instanța a obligat pârâta la punerea in posesie asupra unor terenuri, fara a specifica care este acest amplasament si fara a se efectua o expertiza tehnica pentru a verifica daca terenurile sunt libere si nu sunt eliberate titluri de proprietate in favoarea altor persoane, pentru a putea fi restituite in natura.
Prin întâmpinarea formulată (f. 11-13), intimații R. M. L. și R. M. A. au solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii de fond.
Intimații arată recursul declarat nu este altceva decât o încercare de a tergiversa soluționarea definitivă a cauzei.
Recurenta arată faptul că antecesorul (tatăl) intimaților - R. A., proprietar tabular în cele 3 cărți funciare în care se identifică terenul în litigiu ar fi și antecesorul lui R. G., care este verișorul intimaților. Evident ca recurenta-pârâtă se află într-o gravă eroare voită sau nevoită întrucât recurenții singurii moștenitori legali, în calitate de fii după proprietarul tabular R. A..
Așa cum se poate observa din conținutul hotărârii atacate (nr.478/2.09.2011), la art. 1 a fost invalidată întreaga suprafață de 1,58 ha cuprinsă în anexa 4 ia poziția nr.18 din Hotărârea Comisiei Județene nr.80 din 29.10.1991, fără nici un fel de explicații în acest sens și fără să existe vreo hotărâre judecătorească prin care sa se dispună anularea respectivei hotărâri. Această invalidare totală a acestei anexe este greșită întrucât doar suprafața 5.761 mp este cuprinsă în Sentința civilă nr. 8053/2010 și nu întreaga suprafață de 1,58 ha care în realitate este doar de 15.122 mp adică 1,51 ha. Pentru restul de suprafață de 9.361 mp cele 2 comisii de fond funciar erau obligate să îi pună în posesie și să elibereze titlul de proprietate. Dacă se impunea invalidarea întregii suprafețe de 1,58 ha cuprinsă în anexa 4 la poziția nr. 18 din Hotărârea Comisiei Județene nr.80 din 29.10.1991 atunci, cu siguranță, instanța care a pronunțat sentciv.nr.8053/2010 dispunea acest lucru.
De asemenea totalul suprafeței de 2,4493 ha pentru care s-a dat hotărârea atacată cuprinde și suprafețele de teren a celorlalți intervenienți și a reclamantului din dos. nr._/211/2008, în care a fost pronunțată sent.civ.nr, 8053/2010, Din această suprafața totală de 2,4493 ha intimații au doar suprafața de 0,5761 ha, așa cum reiese și din cuprinsul respectivei sentințe.
În CF 373 Cluj suprafața de teren este de 38.217 mp, din care cota de 1/5 parte ce aparține antecesorului intimaților R. A., rezultă suprafața de 7.643 mp iar în CF_ Cluj suprafața de teren este de 983 mp (273 stj.x 3,6 = 983 mp).
În total rezultă o suprafață de teren de 15.122 mp din care cele 2 pârâte le-au reconstituit dreptul de proprietate doar a unei suprafețe de 5.761 mp, cât este cuprinsă în sent civ.nr.8053/2010, invalidând în mod surprinzător și nejustificat restul de suprafață de 9.361 mp, care fusese validată anterior în anexa 4 poziția nr.18 din Hotărârea Comisiei Județene nr.80 din 29.10.1991, așa cum reiese și din adev.nr.6011 din 7.04.1992, Hotărâre ce nu a fost anulată.
Recurenta, arata în motivele de recurs că de fapt tatăl intimaților - def. R. A. nu are poziție în Registrul Agricol astfel încât singurul act de proprietate care poate fi luat în considerare este cartea funciară. Evident că intimații au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate după tatăl lor în baza înscrierilor din cartea funciară unde acesta apare înscris și la ora actuală, de altfel singurul act care poate dovedi calitatea de proprietar. Registrul Agricol este folosit doar în situația în care nu există carte funciară și nu invers. Acest Registru Agricol nu dovedește proprietatea, înscrierea terenului în registru se face doar pe baza unei simple declarații.
Recurenta-pârâtâ mai invocă pentru prima dată în fața instanței de recurs că recurenții aveau obligația sa facă dovada identificării terenului solicitat din punct de vedere dimensional și topografic pe baza unei schițe cu precizarea vecinătăților precum și dovada proprietății acestora, dovada filiației față de proprietarii de carte funciara. Toate aceste cerințe au fost făcute în dos. nr._/211/2008, în care a fost pronunțată sent.civ.nr.8053/2010, dosar în care recurenta-pârâtă a fost parte.
De asemenea, tot pentru prima dată, recurenta arată că pentru terenurile având nr. top. 482/7/2 înscris în CF 1530 și terenurile înscrise în CF 373 au fost eliberate titluri de proprietate în favoarea altor persoane, fără însă a se dovedi cu nimic acest lucru.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Tribunalul constată următoarele:
Potrivit înscrierilor din C.F. nr. 1530 Cluj (f. 6 dosar judecătorie), defunctul R. A. a fost proprietar tabular cu privire la cota de 1/10 parte din terenul cu nr. top. 482/4/2, teren viran, în suprafață de 1 jugh. 444 stj.p. (7.353,4 mp.). Din suprafața totală înscrisă în cartea funciară, defunctului R. A. îi revine cota de 1/10 parte, respectiv suprafața de 735,34 mp.
Conform înscrierilor din C.F. nr. 373 Cluj (f. 7 dosar judecătorie), defunctul R. A. a fost proprietar tabular cu privire la cota de 1/5 parte din parcelele cu nr. top. 557/1, fânat la Borzes – 509 stj.p.; 558/1, fânaț – 2 jugh. 805 stj.p.; 557/2/1, fânaț – 200 stj.p.; 558/2/1, fânaț – 1.219 stj.p.; 503/3, arător – 1 jugh. 276 stj.p.; 467/2/2/5, arător – și 468/2/2/5, arător – 1.209 stj.p.; 560/1/1, fânaț la Budunuș – 220 stj.p. și 898/1/1, fânaț la Falusi Szenafu – 1 jugh. 993 stj.p., în total suprafața de 4 jugh. și 5.431 stj.p. (42.571,6 mp.). Din suprafața înscrisă în cartea funciară, cota de 1/5 parte a defunctului R. A. este de 4.257,16 mp.
Cu privire la înscrierile din C.F. nr._ Cluj (f. 8 dosar judecătorie), instanța constată că imobilul cu nr. top._, construcție și teren aferent în suprafață de 273 stj.p. are ca proprietari tabulari: soția lui B. I. născ. P. M. – cota de 5/10-a parte, P. T. – cota de 1/10-a parte, P. M. – cota de 1/10-a parte, P. R. – cota de 1/10-a parte, P. E. – cota de 1/10-a parte și P. I. – cota de 1/10-a parte.
Prin Sentința civilă nr. 8053/14.06.2010, pronunțată în dosarul nr._/211/2008 al Judecătoriei Cluj-N. (f. 45-47 dosar judecătorie), rămasă irevocabilă prin Deciziai nr. 112/R/27.01.2011 a Tribunalului Cluj, Secția civilă (f. 41-44 dosar judecătorie), s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate, punerea în posesie și eliberarea titlului de proprietate în favoarea intimaților reclamanți R. M. A. și R. M. L. G., în calitate de moștenitori ai defunctului R. A., pentru terenurile din zonele B. Gară – 740 mp., B. – 1.290 mp. și Fânațe – 3.731 mp.
Cu privire la cele trei amplasamente instanța a reținut în considerentele sentinței menționate următoarele: terenul situat în zona B. Gară se identifică în C.F. nr. 373 Someșeni cu nr. top. 468/2/2/5 – fiecărui coproprietar revenindu-i cota de 1/5 parte din terenul în suprafață de 3.700 mp., respectiv 740 mp.; terenul situat în zona B. se identifică în C.F. nr. 203 Someșeni cu nr. top. 578/3; terenul situat în zona Fânațe este înscris în C.F. nr. 324 Someșeni cu nr. top. 898/2.
Rezultă din cele expuse că instanța s-a pronunțat cu privire la solicitarea intimaților reclamanți de a li se reconstitui dreptul de proprietate cu privire la cota ce i-a aparținut defunctului R. A. doar din nr. top. 468/2/2/5 din C.F. nr. 373 Someșeni nu și cu privire la restul imobilelor înscrise în respectiva carte funciară. În același timp, nu au format obiectul judecății imobilele înscrise în C.F. nr. 1530 Cluj și C.F. nr._ Cluj.
În condițiile în care litigiul anterior a vizat doar o parte din imobilele cu privire la care s-a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, se impunea în mod necesar administrarea probelor din care să rezulte situația juridică a terenurilor cu privire la care instanțele de judecată nu au statuat anterior. În lipsa acestei probațiuni, instanța este în imposibilitate de a statua asupra legalității Hotărârii nr. 478/02.09.2011 a Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Cluj (f. 5 dosar judecătorie), prin care a fost invalidată poziția nr. 18 din Anexa nr. 4 la care figurează intimații reclamanți în calitate de moștenitori ai defunctului R. A. cu suprafața de 1,58 ha (art. 1).
În lipsa unei probațiuni care să permită stabilirea corectă a situației de fapt deduse judecății, Tribunalul este în imposibilitate de a exercita controlul judiciar, iar față de interdicția probatorie reglementată de art. 305 C.pr.civ., se va impune casarea sentinței și trimiterea cauzei pentru rejudecare.
Pentru considerentele expuse, criticile recurentei vor fi apreciate fondate, urmând să fie reținut motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ. S-a dat eficiență și dispozițiilor art. 304¹ din același cod, hotărârea nefiind supusă apelului.
Astfel, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1-3 și 5 C.pr.civ. raportat la art. 299 alin. 1, art. 304 pct. 9 și art. 304¹ C.pr.civ., urmează să fie admis recursul declarat de parata C. L. Cluj-N. împotriva Sentinței civile nr._/05.09.2012 pronunțată in dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-N., pe care o casează in întregime si trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Cu ocazia rejudecării instanța va pune în discuție suplimentarea probațiunii în sensul că se impune efectuarea unei expertize tehnice judiciare pentru identificarea tuturor suprafețelor solicitate de către reclamanți, emiterea unei adrese către comisia locală de fond funciar pentru a se comunica dacă în privința acestor imobile au fost sau nu înregistrate cereri de reconstituite în temeiul legilor fondului funciar și de către alte persoane și de asemenea, se va pune în discuția părților necesitatea dovedirii calității de persoane îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la imobilele înscrise în C.F. nr._ Cluj. Instanța are posibilitatea de a pune în discuția părților și administrarea altor probe dacă apreciază că se impune în vederea pronunțării unei soluții legale și temeinice.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de parata C. L. Cluj-N. impotriva Sentintei civile nr._/05.09.2012 pronuntata in dosar nr._ al Judecatoriei Cluj-N., pe care o caseaza in intregime si trimite cauza spre rejudecare aceleiasi instante.
Decizia este irevocabila.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Mai 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
E. L. M. O.-S. D.-I. T.
În concediu
Semnează
PREȘEDINTE
A.-S. S.
GREFIER,
A. P.
Red. EL/tehn ./2 ex.
Jud fond – I. S. – Judecătoria Cluj-N.
← Pretenţii. Decizia nr. 298/2013. Tribunalul CLUJ | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1036/2013. Tribunalul CLUJ → |
---|