Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 217/2013. Tribunalul CLUJ

Decizia nr. 217/2013 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 27-02-2013 în dosarul nr. 27669/211/2011

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal 3184

DECIZIA CIVILĂ Nr. 217/R/2013

Ședința publică de la 27 Februarie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE A.-S. S.

Judecător D. T.

Judecător V. G.

Grefier C.-S. Ș.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurent T. S., împotriva Sentinței civile nr._/2011 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-N., privind și pe intimat L. C., având ca obiect ordonanță președințială.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța constată faptul că prezenta pricină a fost suspendată la data de 18.01.2012, cauza rămânând în nelucrare din pricina acestora care nu au stăruit în soluționarea cauzei.

Instanța, în baza prevederilor art. 137 C. proc. civ. și raportat la prevederile art. 148 C. proc. civ. invocă din oficiu excepția perimării, având în vedere faptul că pricina a rămas în nelucrare mai mult de un an din culpa părților și reține cauza în pronunțare pe excepție.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

Prin Ordonanța Președințială nr._/16.11._ pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Cluj-N., s-a respins ca neîntemeiata cererea de ordonanța președințiala formulata de reclamantul T. S., in contradictoriu cu parata L. C..

Împotriva acestei ordonanțe a declarat recurs reclamantul T. S., solicitând instanței admiterea recursului și desființarea sentinței atacate.

În motivare recurentul reclamant arată faptul că pârâta L. C. a mai fost plecată în străinătate, abandonându-și minora pe nume C. de la vârsta de 6 luni.

Mai arată recurentul faptul că, C. a născut și ea un minor în data de 16.08.2011, iar statutul minorului nu poate fi reglementat în lipsa pârâtei. În acest sens solicită a i se emite tutelă pentru a o reprezenta pe minora C. în lipsa pârâtei.

Intimata, legal citată nu a depus întâmpinare.

Judecarea prezentei cauze a fost suspendată în conformitate cu prevederile art.242 pct.2 Cod procedură civilă, la termenul de judecată din data de 18.01.2012 ca urmare a faptului că părțile nu s-au prezentat la judecarea cauzei și nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Părțile nu au formulat cerere de repunere pe rol, cauza rămânând în nelucrare din pricina acestora care nu au stăruit în soluționarea cauzei.

Analizând excepția invocată pornind de la prevederile art. 137 C.pr.civ. tribunalul urmează a admite excepția invocată pentru următoarele considerente:

Potrivit prevederilor art.248 Cod de procedură civilă, “orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina parții timp de un an”.

Suspendarea pricinii în temeiul dispozițiilor art. 242 pct.2 C.pr.civ., starea de pasivitate a părților mai mult de un an raportat și la prevederile art.129 alin1. C. pr.civ. atrag incidența sancțiunii perimării.

Urmare a admiterii excepției, va admite excepția perimării, invocată din oficiu și va constata perimat recursul declarat de T. S., împotriva Sentinței civile nr._/16.11.2011 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dosar nr._, pe care o păstrează în întregime.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite excepția perimării.

Constată perimat recursul declarat de T. S., împotriva Sentinței civile nr._/2011 al Judecătoriei Cluj-N., pe care o păstrează în întregime.

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică de la 27 Februarie 2013.

Președinte,

A.-S. S.

Judecător,

D. T.

Judecător,

V. G.

Grefier,

C.-S. Ș.

RED./DACT./MT/CȘ

28.02.2013/2 ex.

Jud. fond F. M.

C.Ș. 28 Februarie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 217/2013. Tribunalul CLUJ