Pretentii. Decizia nr. 978/2013. Tribunalul CLUJ

Decizia nr. 978/2013 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 08-10-2013 în dosarul nr. 28603/211/2012/a1

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal 3184

DECIZIA CIVILĂ Nr. 978/R/2013

Ședința publică de la 08 Octombrie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE A.-S. S.

Judecător D. T.

Judecător F. S. B.

Grefier C.-G. H.

Pe rol judecarea cauzei de minori și familie privind pe recurent S. G. și pe intimat R. I., având ca obiect recursul declarat împotriva încheierii F.N din data de 23.01.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-N., dosar având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Dezbaterile au avut loc la data de 2 octombrie 2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Încheierea civilă F.N. pronunțată la data de 23.01.2013 instanța a dispus suspendarea judecații, pana la soluționarea definitiva și irevocabila a dosarului nr._ al Judecătoriei Cluj- N..

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că existența dreptului reclamantei și cu precădere întinderea lui depinde de soluția ce urmează a fi pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-N., fiind incidente dis part. 244 pct. 1 C.pr.civ.

Împotriva acestei hotărâri a declarat în termen legal recurs reclamanta S. G., solicitând casarea hotărârii, dispunând reluarea cursului judecății.

În motivare se arată că în mod greșit s-a dat eficiență art. 244 alin. 1 pct. 1 C.pr.civ. reținându-se eronat că existența dreptului și întinderea acestuia depinde de soluția ce se va pronunța în dosarul nr._ .

Învederează că pe parcursul perioadei de la despărțirea în fapt pârâtul a fost cel care s-a bucurat de roadele bunurilor comune.

Deși pârâtul susține că s-a declarat apel din mai multe motive, printre care și cuantumul folosului de tras, învederează că solicită cota de ½ din lipsa de folosință a imobilelor pentru perioada de la pronunțarea hotărârii până la soluționarea apelului. Consideră că se poate stabili folosul de tras separat de stabilirea cotei de proprietate ce revine fiecărei părți întrucât până la partajul propriu-zis părțile deține o cotă de ½ parte din imobil.

Legal citat, intimatul nu a depus întâmpinare.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a celor de ordine publică, tribunalul reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea pârâtului la plata unei sume de bani reprezentând lipsa de folosință a imobilelor coproprietatea părților pentru perioada 10.06.2010 – 12.07.2012 și pentru perioada de la pronunțarea sentinței și până la predarea imobilului.

Pe rolul Judecătoriei Cluj-N. a fost înregistrat dosarul_/2004, nr. nou_, iar prin Sentința civilă nr._/2012 au fost admise în parte cererea principală și cererea reconvențională, constatându-se dobândirea de către părți în timpul căsătoriei, cu contribuții egale, a mai multor bunuri, fiind obligat pârâtul să plătească reclamantei valoarea lipsei de folosință a imobilelor situate în Cluj-N. .-67, 69, pe perioada 10.06._10.

Împotriva acestei hotărâri s-a declarat apel, dosarul fiind înaintat Tribunalului Cluj.

Potrivit art. 244 alin. 1 pct. 1 C.pr.civ. instanța poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii atârnă în totul sau în parte de existența sau neexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.

Analiza celor două dosare și implicit a apelurilor declarate denotă că în cauză calitatea de bunuri comune inclusiv a imobilului față de care s-a cerut folosul de tras nu a fost contestată, astfel încât în virtutea calității de coproprietară și recurenta este în drept să se bucure de foloasele bunului.

Chiar dacă a fost contestată contribuția la dobândirea bunurilor, existența dreptului nu este contestată astfel încât disp. art. 244 C.pr.civ. nu sunt incidente.

Pe de altă parte, până la soluționarea partajului legiuitorul prezumă o contribuție egală a foștilor soți la dobândirea bunurilor, astfel încât întinderea dreptului reclamantei, până la o soluție judecătorească prin care să se răstoarne această prezumție, este determinată.

Fără doar și poate, în condițiile în care printr-o hotărâre judecătorească ulterioară această prezumție va fi răsturnată, reclamanta este datoare să restituie tot ce a încasat în condițiile stabilirii altei cote de contribuții.

Însă până la acel moment nu se poate impune, în cazul de față, în sarcina recurentei suportarea consecințelor în cazul unei lipse de folosințe, o astfel de dispoziție fiind de natură a aduce atingere dreptului de proprietate al reclamantei așa cum este el reglementat de art. 1 Protocol 1 CEDO.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 3 și 304 pct. 9 C.pr.civ. apreciind că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a normelor de procedură cuprins în dis part. 244 C.pr.civ., instanța va admite recursul declarat de reclamanta S. G. împotriva Încheierii civile nr. F.N din data de 23.01.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-N., pe care o va casa și va trimite cauza pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanta S. G. împotriva Încheierii civile nr. F.N din data de 23.01.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-N., pe care o casează și trimite cauza pentru continuarea judecății.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 08.10.2013.

Președinte,

A.-S. S.

Judecător,

D. T.

Judecător,

F. S. B.

Grefier,

C.-G. H.

Red.dact.D.T./C.Ț.

2 ex/18.09.2013

Jud.fond. F. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 978/2013. Tribunalul CLUJ