Poprire asigurătorie. Încheierea nr. 511/2013. Tribunalul CLUJ

Încheierea nr. 511/2013 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 08-05-2013 în dosarul nr. 22663/211/2012/a1

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal 3184

ÎNCHEIEREA CIVILĂ Nr. 511/2013

Ședința publică de la 08 Mai 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE O. R. G.

Judecător O.-C. T.

Judecător A.-F. D.

Grefier L. C.

Pe rol se află judecarea recursului declarat de recurent C. A. L. M. împotriva Încheierii civile nr. 7940/CC/2012 pronunțată în dosarul nr._ 12 al Judecătoriei Cluj-N., privind și pe intimat T. V., intimat T. F. D., având ca obiect poprire asigurătorie.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, tribunalul constată că prin Încheierea civilă nr. 1469/18.03.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Secției I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a admis cererea de strămutare formulată de petentul C. de avocat L. M. privind strămutarea procesului civil ce formează obiectul prezentului dosar și s-a dispus strămutarea acestui dosar de la Tribunalul Cluj la Tribunalul C. cu păstrarea actelor de procedură.

INSTANȚA

Având în vedere dispozițiile mai sus menționate, tribunalul va dispune scoaterea prezentului dosar de pe rolul Tribunalului Cluj și va dispune trimiterea acestuia la Tribunalul C..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Dispune scoaterea de pe rolul Tribunalului Cluj și va dispune trimiterea acestuia la Tribunalul C..

Pronunțată în ședința publică de la 08 Mai 2013.

Președinte,

O. R. G.

Judecător,

O.-C. T.

Judecător,

A.-F. D.

Grefier,

L. C.

L.C. 08 Mai 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Poprire asigurătorie. Încheierea nr. 511/2013. Tribunalul CLUJ