Rezoluţiune contract. Decizia nr. 859/2013. Tribunalul CLUJ

Decizia nr. 859/2013 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 10-09-2013 în dosarul nr. 3051/219/2012

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal 3184

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 859/R/2013

Ședința publică de la 10 Septembrie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE A.-F. D.

Judecător O.-C. T.

Judecător C.-A. C.

Grefier C.-G. H.

Pe rol este judecarea cauzei civile privind pe recurent R. H. M. și pe reclamant R. M., intimat R. A. C. moștenitorul defunctei R. M. ), având ca obiect rezoluțiune contract.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Se constată că recurentul a fost citat cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 1114,5 lei și 5 lei timbru judiciar.

Se constată că la data de 04.09.2013 s-a depus prin registratura instanței din partea intimatului reclamant dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 186 lei aferentă judecății pe fond a cauzei.

De asemenea, la data de 4.09.2013 s-a depus întâmpinare din partea intimatului.

Din oficiu, instanța invocă excepția nelegalei timbrări a recursului, excepție pe care o pune în discuție.

Reprezentanta intimaților, având cuvântul, solicită admiterea excepției. Cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul reține cauza în pronunțare pe excepție.

TRIBUNALUL

Reține că, prin sentința civilă nr. 662/20.05.2013, Judecătoria D. a admis acțiunea modificată a reclamantului R. A. C. (moștenitorul defunctei R. M.) împotriva pârâtului R. H. M. și în consecință: - a dispus rezoluțiunea Contractului de întreținere, încheiat la data de 27 iunie 2006 între reclamanta R. M. în calitate de întreținută înstrăinătoare pe de o parte și pârâtul R. H. M. în calitate de dobânditor întreținător pe de altă parte, ca efect al neexecutării obligației de întreținere imputabilă pârâtului;- a dispus ca efect al rezoluțiunii contractului de întreținere, încheiat la data de 27 iunie 2006 pentru neexecutarea culpabilă a obligației de întreținere, ca dreptul de proprietate asupra imobilului situat în D., ., .. 20, județul Cluj, înscris în C.F. ind. D., nr._ nr. serial 1, nr. top. 4199/2/S/XX cu părțile indivize comune înscrise în C.F. col. D. nr. 9857 cu nr. top. 4199/2/S să fie redobândit de către R. M.;

- a dispus rectificarea situației de carte funciară, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtului R. H. M., cu titlu de drept întreținere, dobândit prin Contractul de întreținere autentificat sub nr. 2309/2006 încheiat la 27 iunie 2006 la Biroul notarului public N. R.;

- a dispus reînscrierea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în D., ., .. 20, județul Cluj, înscris în C.F. ind. D., nr._ nr. serial 1, nr. top. 4199/2/S/XX cu părțile indivize comune înscrise în C.F. col. D. nr. 9857 cu nr. top. 4199/2/S pe numele R. M..

A obligat pe pârât la 3.236 lei cheltuieli de judecată, în favoarea reclamantului.

Potrivit art. 158 și urm. Cod proc. civilă excepțiile invocate de pârât au fost respinse pentru următoarele considerente:

- reclamanta P. M. nu a fost pusă sub interdicție judecătorească sau prin alt ordin, lipsa capacității de exercițiu există în cazul minorului care nu a împlinit vârsta de 14 ani și a interzisului judecătoresc;

- conform dispozițiilor aflate în vigoare, calitatea procesuală se transmite;

- reclamantul R. A. C. a acceptat expres, prin declarație dată în fața notarului public, succesiunea după defuncta sa mamă R. M., decedată la data de 3.12.2012, în interiorul termenului legal de șase luni, consolidându-și astfel titlul de unic moștenitor legal cu vocației concretă la moștenirea acesteia, iar ca efect al acestei transmisiuni a preluat procesul cu toată procedura îndeplinită până în momentul transmisiunii, având calitate de reclamant.

La termenul din 25.03.2013, pârâtul solicită suspendarea judecății pricinii (f. 60), potrivit art. 243 alin.1 Cod proc. civilă și depune note de ședință, relevând în esență că reclamantul R. A. C. profitând de starea de comă în care se afla reclamanta, a făcut demersuri și fără consimțământul acesteia, reclamantul care nu are calitate procesuală în cauză, a pornit acțiunea de reziliere a contractului de întreținere (f. 60-63).

Instanța a constatat îndeplinite condițiile art. 243 alin.1 Cod proc. civilă, reclamantul R. A. C. făcând cerere de introducere în cauză în calitate de moștenitor (f. 14).

Martora audiată în cauză, D. A., declară că a vizitat-o pe reclamantă cam prin luna noiembrie 2012, înainte de internarea în spital și i s-a părut normală în gândire și vorbire, nu a remarcat să sufere de ceva afecțiuni psihice. Reclamanta era foarte supărată că nepotul H. nu o mai vizitează. În ce-l privește pe pârât, martora declară că nu l-a mai văzut în ultimii patru ani. Martora mai relatează că înainte de a muri, reclamanta a fost vizitată mai frecvent de către fiul său, R. A. și unul dintre nepoți, R. L.. (f. 64)

Din declarația martorei T. A., vecină cu întreținuta, rezultă că pe nepotul acesteia R. H. l-a văzut destul de rar, dar nu a remarcat ca acesta să-i fi adus alimente sau altceva și nici nu a auzit să o fi ajutat financiar pe bunica lui la cheltuielile de întreținere sau pentru a-și procura alimente. Declară că la una din vizitele făcute în spital, a constatat că reclamanta era conștientă, era coerentă în vorbire și chiar a fost încunoștiințată că a deschis un proces iar din spusele reclamantei a înțeles că obiectul procesului era rezilierea unui contract de întreținere, fiind nemulțumită de prestațiile nepotului său R. H.. Martora mai arată că a participat la înmormântarea reclamantei, însă pe pârâtul R. H. nu l-a văzut pe tot timpul funerariilor de înmormântare. De înmormântare, s-a ocupat R. A. C., fiul reclamantei defuncte. Martora mai relatează că anterior decesului s-au făcut lucrări de modernizare în apartament și știe că reclamanta avea pensie destul de bună plus îndemnizație de refugiat. (f. 65)

Martora O. I. G., a declarat că până în anul 2002 reclamanta a locuit împreună cu fiul său R. A., într-un alt apartament. Cunoaște că inițial reclamanta a încheiat un contract de întreținere cu fiul și soția acestuia, însă datorită comportării violente a fiului său, R. A. și după ce acesta a divorțat de soție, reclamanta s-a mutat în alt apartament și a încheiat un nou contract de întreținere numai cu pârâtul. Din punctul său de vedere, martora declară că pârâtul și-a achitat obligațiile de întreținere față de reclamantă, personal venea lunar să-i achita întreținerea pentru reclamantă, iar cât timp pârâtul era plecat în străinătate, de reclamantă se ocupa fratele pârâtului L. și mama pârâtului. Mai știe că pârâtul îi trimitea reclamantei bani și alte bunuri necesare, iar înainte de a muri reclamanta, aceasta a fost vizitată de pârât și mama acestuia. Martora mai relatează că, cheltuielile de înmormântare au fost suportate din banii defunctei de către fiul acesteia R. A. C.. (f. 66)

Instanța a reținut din susținerile martorei O. I. G., că pârâtul trimitea pachete prin interpuși, nu au relevanță, contractul de întreținere are caracter „intuitu personae” încheiat cu considerarea unei anumite persoane ale cărei calități sunt esențiale pentru întreținută, obligația de întreținere fiind personală și netransmisibilă.

Din actele depuse, rezultă că pârâtul este și nepotul reclamantei, însă din culpa pârâtului, acesta nu s-a preocupat de reclamantă nici măcar în această calitate de rude, iar pe fondul cauzei nu a adus nici un argument sau dovezi din care să rezulte prestarea întreținerii. Mai mult, deși pârâtul a fost citat la termenul din 13.05.2013 cu mențiunea „la interogatoriu” (f. 117), acesta nu s-a prezentat în fața instanței, cu toate că la momentul încuviințării acestei probe a fost prezent în instanță (f. 67).

La termenul din 25 martie 2013, la solicitarea pârâtului, s-a încuviințat și instanța a dispus efectuarea unei adrese la Spitalul D., pentru transmiterea fișei medicale a reclamantei R. M. (f.67-68), care a fost comunicată instanței și depusă la dosar (f. 71-116).

Din examinarea F.O. nr. nr._/2012 a pacientei R. M., reiese că aceasta a fost spitalizată în spital timp de 17 zile, în perioada 16.11.2012 – 03.12.2012, iar despre starea de sănătate a dorit să fie informat fiul ei, R. A.. (f. 71-114). De la internare și până în data de 2.12.2012 se menționează că pacienta R. M. prezintă o stare generală bună, echilibrată hemodinamic și respirator, afebrilă, TA în limitele normale – stare care s-a menținut până la data de 2.12.2012, când a intrat în stare comatoasă (f. 111), decedând în 3.12.2012 cu dgs. „stop cardio-respirator” (f. 112), prin urmare la data introducerii acțiunii, reclamanta R. M. nu se afla în comă.

Din copiile facturilor depuse la filele 124-126, rezultă că reclamantul R. A. C. a procurat cele necesare înmormântării defunctei R. M..

Raportat la ansamblul probator administrat în cauză, rezultă indubitabil că prestația pârâtului R. H. M. a reprezentat doar o modalitate de a acapara proprietatea reclamantei în beneficiul lui, fără a-și executa obligațiile ce le incumbă, drept pentru care, acțiunea se dovedește întemeiată, astfel că în temeiul 1020, 1021, 1079, 1635 Cod civil, art. 225 Cod proc. civilă, instanța va admite acțiunea modificată a reclamantului R. A. C. împotriva pârâtului R. H. M., pentru rezoluțiunea contractului și restabilirea situației anterioare, așa cum a fost formulată.

Împotriva acestei sentințe a promovat apel, recalificat în recurs pârâtul solicitând schimbarea în tot a sentinței, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

Analizând excepția nelegalei timbrări a recursului, tribunalul în temeiul dispozițiilor art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 o va admite, pentru următoarele considerente:

Cu ocazia pregătirii dosarului pentru primul termen de judecată de către judecătorul desemnat, s-a dispus citarea recurentului cu mențiunea de a timbra cu 1114,5 lei lei, taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar, sub sancțiunea anulării recursului ca netimbrat.

În această situație, recurentul a fost citat cu mențiunile arătate, așa cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare primită de acesta în data de 31.07.2013 (f.7 dosar).

Cu toate că a avut suficient timp pentru a se conforma dispoziției instanței, recurentul nu a înțeles să facă dovada achitării taxelor de timbru, motiv pentru care tribunalul va anula recursul promovat ca netimbrat.

În baza art.274 C.pr.civ., reținând culpa procesuală a recurentului îl va obliga să achite intimatului R. M. C. suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariu avocațial conform chitanței nr.111/28.08.2013 eliberată de către avocat S. A. I. .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția netimbrării recursului.

Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâtul R. H. M. împotriva Sentinței civile nr. 662/2013 din 20.05.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei D., pe care o menține în totul.

Obligă recurentul R. H. M. să plătească intimatului R. M. C. suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 10.09.2013.

Președinte,

A.-F. D.

Judecător,

O.-C. T.

Judecător,

C.-A. C.

Grefier,

C.-G. H.

C.H. 16 Septembrie 2013

Red.dact.OCT/LM/30.09.2013

Judecător fond R. S.-Judecătoria D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Rezoluţiune contract. Decizia nr. 859/2013. Tribunalul CLUJ