Cerere de valoare redusă. Hotărâre din 27-03-2015, Tribunalul COVASNA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul COVASNA la data de 27-03-2015 în dosarul nr. 1302/322/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 35/A/CC
Ședința Camerei de Consiliu de la 27 martie 2015
Completul constituit din:
Președinte: V. I. A.
Judecător: U. G.
Grefier: V. E.
Pe rol, se află, în pronunțare, apelul declarat de pârâta –debitoare F. M. împotriva sentinței civile nr. 544 CC din 2 decembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Târgu S., în dosarul nr._, având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal, făcut în ședința camerei de consiliu de astăzi, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința camerei de consiliu din 20 martie 2015, susținerile și concluziile puse fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi –parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la data de 27 martie 2015.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei civile de față constată că:
Prin sentința civilă nr.544/CC din 2 decembrie 2014 a Judecătoriei Tg. S. s-a admis cererea formulată de reclamanta creditoare ., cu sediul în mun. Sf. G., .. 27, jud. C., în contradictoriu cu pârâta debitoare F. M., domiciliată în mun. Târgu S., ., nr. 32, ., ..
A obligat debitoarea să-i plătească creditoarei suma de 3756,16 lei contravaloare facturi neachitate, precum și penalitățile de întârziere contractuale aferente acestui debit, calculate de la scadența fiecărei facturi fiscale, în sumă de 575,31 lei, calculate până la data de 06.05.2014.
A obligat debitoarea să plătească creditoarei suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că între părți s-a încheiat contractul de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și canalizare nr. 1443/0101.2010 și Convenția de facturare individuală a consumurilor de apă unde nu este constituită asociație de proprietari, anexă la contractul dintre părți, încheiată la data de 02.01.2010. În baza acestora, reclamanta a furnizat/prestat servicii de alimentare cu apă potabilă și de canalizare către pârâtă. Aceasta din urmă nu a achitat contravaloarea facturilor emise pentru serviciile prestate.
În privința forței probante a facturilor fiscale, instanța de fond a reținut că acestea fac dovada deplină împotriva emitentului și în favoarea aceluia ce o deține, adică a destinatarului și pe cale de consecință sarcina probei plății revine debitorului. Factura fiscală poate să facă dovada și în favoarea emitentului dacă este acceptată de către destinatar. Acceptarea poate fi expresă, atunci când se face prin depunerea semnăturii destinatarului pe unul din exemplarele facturii, cu mențiunea "acceptat"; sau tacită, când rezultă din modul de comportament al beneficiarului manifestat prin orice act de dispoziție, neîndoielnic sub aspectul manifestării sale de voință în sensul acceptării acesteia.
Prima instanță a reținut că pârâta a recunoscut neachitarea debitului imputat în prezenta cauză, motivând însă neplata prin facturarea suplimentară a unor metri cubi de apă pe care afirmă că familia sa nu i-a consumat, și pe care nu-i datora, nefiind prevăzut în contract modul de facturare a acestora. Susținerile sale nu pot fi primite, potrivit considerentelor ce urmează:
Potrivit art. 1025 Cod procedură civilă, procedura privind cererile cu valoare redusă are ca obiect realizarea de bunăvoie sau prin executare silită a creanțelor certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani în cuantum maxim de 10.000 lei. Astfel, procedura privind cererile cu valoare redusă este o procedură specială care necesită îndeplinirea unor condiții speciale de admisibilitate a cererii prin care se declanșează această procedură: creditorul trebuie să aibă o creanță a cărei obligație corelativă constă în îndatorirea debitorului de a plăti o sumă de bani în cuantum maxim de 10.000 lei; în al doilea rând, creanța să nu-și aibă izvorul în domeniile prevăzute de art. 1025 alin. 2 și 3 Cod procedură civilă; în al treilea rând, urmarea procedurii instituite de art. 1029 Cod procedură civilă.
Instanța consideră îndeplinite în speță condițiile impuse de lege pentru admiterea cererii, întrucât, în cadrul raporturilor juridice obligaționale, creditorului care invocă obligarea debitorului la îndeplinirea unei anume obligații îi revine sarcina de a dovedi existența creanței, respectiv a raportului juridic care a dat naștere dreptului său subiectiv. Odată făcută această probă, pârâtul este obligat să iasă din pasivitate și în apărare să facă dovada fie a ineficienței raportului juridic obligațional în baza căruia creditorul își întemeiază dreptul său de creanță, fie a executării obligației invocată de către creditor.
Creditoarea a făcut dovada prestării serviciilor solicitate prin facturile fiscale emise de creditoare în perioada 31.12._14. Obligarea pârâtei la plata contravalorii serviciilor livrate corespunde prevederilor art.1166, art. 1171, art.1178 și următoarele, raportate la dispozițiile art. 1270 și art. 1531 C.civ, care stipulează principiul obligativității actelor juridice legal încheiate și principiul dreptului creditorului la executarea întocmai a obligației de către debitor. Astfel, între părți s-au încheiat contractul nr. 1443/01.01.2010 și Convenția de facturare individuală a consumurilor de apă unde nu este constituită asociație de proprietari, anexă la contractul amintit, încheiată la data de 02.01.2010, ambele semnate de către pârâta debitoare.( filele 35-48, 72-73), aceste contracte sunt în vigoare, iar potrivit art. 15.1 din contract, pârâta este obligată să achite contravaloarea facturilor emise pentru serviciile prestate.
De asemenea, condiția referitoare la necesitatea existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile este îndeplinită, cuantumul creanței fiind de 3756,16 lei, conform facturilor fiscale emise de creditoare în perioada 31.12._14 (mai puțin chitanța nr._/30.06.2012, achitată și neluată în calcul de creditoare). Facturile emise au fost însușite de către parte, nefiind contestate în termen stabilit la art. 8.2 din contract, sau fiind contestate cu întârziere.
Creanța este certă, existența ei rezultând din facturile emise conform contractului încheiat între părți și a Convenției de facturare, semnate de pârâtă. Una dintre facturi, nr._/31.03.2012 a fost contestată, însă cu depășirea termenului prevăzut de art. 8.2 din contract.
Creanța este lichidă, cuantumul ei fiind determinat, conform facturilor.
Susținerile pârâtei cu privire la achitarea facturii nr._/31.05.2012, nu pot fi primite, întrucât suma de 84,25 lei achitată prin chitanța nr._/20.06.2012, reprezintă contravaloarea facturii_/30.06.2011, așa cum rezultă din documentele emise de către reclamantă (fila 77).
De asemenea, se reține și recunoașterea din partea pârâtei, cu privire la neachitarea facturilor enumerate de către reclamanta creditoare. Susținerile pârâtei referitoare la diferențele de metri cubi de apă facturați și neconsumați nu pot fi primite, întrucât facturarea s-a făcut conform pct. I și pct. II art. 4 din Convenția de facturare individuală a consumurilor de apă unde nu este constituită asociație de proprietari, anexă la contractul dintre părți, încheiată la data de 02.01.2010, semnată de către pârâta debitoare. Se reține că atât contractul încheiat între părți, cât și convenția invocată sunt încă în vigoare, raportul obligațional subzistând între părți.
În privința exigibilității creanței, o creanță este exigibilă sau scadentă dacă termenul prevăzut în favoarea debitorului s-a împlinit sau, în condițiile legii, debitorul este decăzut din beneficiul termenului. Astfel, în speță, potrivit art. 15 alin. 1 din contractul nr. 1443/2010, pârâta este obligată să plătească reclamantei serviciile prestate în termen de 15 de zile de la emiterea facturilor .
Față de această reglementare legală, instanța de fond a apreciat că sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru plata serviciilor de livrare apă și a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 3756,16 lei.
Analizând materialul probator administrat în cauză în ceea ce privește obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere instanța de fond a reținut următoarele:
În primul rând, aceasta a reținut că, în cererea formulată, creditoarea a pretins și calculat penalități în baza prevederilor art. 15 alin. 2 din contractul nr. 1443/2010 de la data la care obligațiile au devenit exigibile. Cuantumul penalităților facturate și solicitate de către creditoare se ridică la suma de 575,31lei.
Potrivit art. 1531 cod civil creditorul are dreptul la repararea integral a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării.
Potrivit art. 1535 Cod civil în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până la momentul plății, în cuantumul cuvenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.
Potrivit art. 15 alin. 2 din contractul nr. 1443/2010 încheiat între părți, neachitarea facturii în termen de 30 zile de la scadență atrage după sine plata de penalități de întârziere al căror cuantum este egal cu nivelul dobânzilor datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare.
Față de aceste dispoziții normative și având în vedere că penalitățile calculate asigură un echilibru just și legal între drepturile și obligațiile părților, instanța de fond a obligat pârâta la plata unor penalități de întârziere în cuantum de 575,31 lei, calculate până la data de 06.05.2014.
În consecință, a admis acțiunea și a dispus și aplicarea art. 453 al. 1 Cod procedură civilă., stabilind în sarcina debitoarei obligația de a plăti suma de 200 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel F. M. prin care a arătat că sentința civilă nr. 544 CC din 2 decembrie 2014 este nelegală pentru următoarele considerente:
O prima critică adusă sentinței se referă la faptul că prima instanță nu a citat-o pentru termenul din 2 decembrie 2014 și că astfel nu a fost prezentă în fața acesteia.
Apelanta a arătat că recunoaște că nu a plătit contravaloarea facturilor și că este de acord să i se rețină din pensie în rate luare, cu condiția să i se reducă suma de 3756,16 lei, reprezentând contravaloarea diferenței de apă calculată pe nedrept în sumă de 778,40 lei, rămânând să datoreze numai cu suma de 2971,76 lei, plus dobânda aferentă.
De asemenea, apelanta critică sentința pe motivul că nu a semnat contractul nr. 1433/01.01.2010 cu .. G. și că nu s-a trecut că trebuie să achite și diferența de apă .
S-a mai arătat că factura nr._/31.05.2014 în care s-a trecut 54,300 mc de apă este nelegală.
Cererea de apel nu a fost motivată în drept și nici nu a fost însoțită de probe.
Gospodăria Comunală SA prin întâmpinarea formulată, în cauză la data de 4 februarie 2015 ( f.14) a solicitat respingerea cererii de apel ca fiind nefondată.
Analizând sentința atacată, prin prisma motivelor de apel invocate de apelantă cât și în baza dispozițiilor art. 476 și art. 477 Cod procedură civilă, tribunalul constată că apelul este nefondat pentru considerentele de mai jos.
Cu privire la prima critică adusă sentinței de fond, tribunalul reține că apelanta a fost citată procedural în cauză de prima instanță, conform dispozițiilor art. 153 și următoarele Cod de procedură civilă, fiind depusă dovada, în acest sens, la dosar .
Cu privire la cea de a doua critică adusă sentinței de apelantă cu privire la faptul că nu recunoaște contravaloarea diferenței de apă calculată și neconsumată, tribunalul o găsește nefondată pentru următoarele considerente.
Astfel, în primul rând reține că la data de 1 ianuarie 2010, între apelanta F. M., în calitate de utilizator și intimata ., în calitate de operator, s-a încheiat contractul de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și canalizare nr. 1443/2010, având ca obiect furnizarea/prestarea de servicii de alimentare cu apă potabilă și de canalizare către pârâta-apelantă. Contractul, conform art. 5.1, s-a încheiat pe durată nedeterminată.
Potrivit dispozițiilor art. 8 din contract, utilizatorul are dreptul de a contesta facturile primite, când constată diferențe între consumul facturat și cel realizat în termen de 10 zile de la primire. Contractul fiind semnat de apelantă la rubrica”utilizator”(f.42 dosar fond).
De asemenea, tribunalul reține că apelanta a încheiat cu intimata convenția de facturare individuală a consumurilor de apă unde nu este constituită asociație de proprietari, anexă la contractul dintre părți, încheiată la data de 02.01.2010, în baza căruia s-a stabilit că apelanta este de acord ca măsurarea consumului total de apă să se facă prin apometrul principal. S-a mai convenit ca determinarea cantităților de apă pe fiecare utilizator să se facă în baza înregistrării repartitoarelor de costuri sau cantităților paușale de 6,3 mc/persoană/lună, la care să se adauge diferența dintre cantitatea măsurată de apometru de branșament și suma cantităților înregistrate de repartitoare/paușale. Diferența se va repartiza proporțional cu consumul determinat conform celor de mai sus. În cazul în care intervin pierderi accidentale importante prin deteriorarea coloanelor de distribuție interioare, proprietarii determină prin mijloace proprii aceste cantități și le comunică operatorului. Aceste cantități vor fi defalcate pe apartament.
În consecință, tribunalul reține că prin această convenție părțile au reglementat situația facturării cotei-părți din consumul total de apă înregistrat pe contorul montat pe branșamentul condominului, precum și reglementarea raporturilor dintre operator și consumatorii individuali privind condițiile de consum și plata contravalorii acestor consumuri, pe baza facturilor emise( f.72 dosar fond).
Așadar, văzând că între părți s-a încheiat contractul nr. 1443/01.01.2010 și Convenția de facturare individuală a consumurilor de apă unde nu este constituită asociație de proprietari, anexă la contractul amintit, ambele convenții fiind semnate de către apelanta-pârâta, cât și faptul că în baza acestora pârâta s-a obligat să achite contravaloarea facturilor emise pentru serviciile prestate, tribunalul reține că în mod temeinic și legal prima instanță a reținut dispozițiile art.1166, art. 1171, art.1178 și următoarele, raportate la prevederile art. 1270 și art. 1531 Cod civil, care statuează principiul obligativității actelor juridice legal încheiate și principiul dreptului creditorului la executarea întocmai a obligației de către debitor, drept pentru care afirmațiile apelantei cu privire la obligarea sa la plata diferenței de apă facturată este nefondată și urmează a fi respinsă ca atare.
De asemenea, se reține că intimata prin adresa nr. 904 din 1 iulie 2014 i-a adus la cunoștință apelantei că a fost citit corect contorul de branșament în data de 26.06.2014 și că acesta are verificare metrologică valabilă până în septembrie 2014, iar citirea s-a realizat lunar și că este afișată în casa scării. S-a mai arătat că facturarea diferenței de apă s-a realizat în baza convenției încheiate și semnate de părți( f.71 dosar fond).
În ce privesc cuantumul penalităților de întârziere, tribunalul reține că potrivit art. 15 din contractul nr. 1443/2010, apelanta datorează penalități de întârziere pentru plata cu întârziere a contravalorii prestațiilor efectuate de intimată și care se calculează numai după 45 zile de la data emiterii facturii. Acestea se calculează începând cu prima zi după data scadenței facturii.
Cu privire la critica adusă de apelantă sentinței civile cu privire la factura nr._/31.05.2014, în sensul că aceasta este nelegală pentru că în baza ei, s-a facturat contravaloarea diferenței_ mc de apă, tribunalul o găsește de asemenea nefondată, întrucât această factură fiscală nu face obiectul acțiunii pendinte, iar în apel nu se admite schimbarea obiectului cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula noi pretenții. Cu privire la această factură, conform dispozițiilor art. 8 din contractul nr. 1443/01.01.2010, apelanta are dreptul de a o ataca cu contestație în termen de 10 zile de la primire la intimată, iar ulterior la instanța de judecată.
Or, contestarea acestei facturi ce nu face obiectul cererii de valoare reduse formulate de intimata creditoare . direct în fața instanței de apel este inadmisibilă, potrivit dispozițiilor art. 478 alin.2 și 3 Cod procedură civilă.
Față de considerentele mai sus expuse, tribunalul constată că soluția primei instanțe de admiterea a acțiunii formulate de intimata . este legală și temeinică, motiv pentru care, văzând art. 480 alin.1 Cod procedură civilă tribunalul va respinge apelul nefondat, cu consecința păstrării sentinței apelate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de F. M., domiciliată în mun. Tg.S., ., nr.32, ., ., în contradictoriu cu ., cu sediul în mun. Sf. G., ..27, jud. C., împotriva sentinței civile nr.544CC din 2 decembrie 2014 a Judecătoriei Tg. S., pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 27.03.2015.
Președinte Judecător Grefier
V. I. A. U. G. V. E.
Red. V.I.A./25.05.2015
Tehnored. V.E. /25.05.2015
4 ex.
Judecător fond – B. C. M.
| ← Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 21/2015.... | Declararea judecătorească a morţii. Sentința nr. 223/2015.... → |
|---|
