Contestaţie la executare. Hotărâre din 30-04-2015, Tribunalul COVASNA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul COVASNA la data de 30-04-2015 în dosarul nr. 691/305/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 175/A
Ședința publică de la 30 aprilie 2015
Completul constituit din:
Președinte: V. I. A.
Judecător: U. G.
Grefier: V. E.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de contestatorul F. E. împotriva sentinței civile nr. 1927 din 25 septembrie 2014, pronunțată de Judecătoria S. G. în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal, făcut în ședința publică de astăzi, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică din 17 aprilie 2015, în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi –parte integrantă din prezenta decizie, pronunțarea fiind amânată la data de 24 aprilie 2015, apoi la 30 aprilie 2015.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei civile de față, constată:
I. 1. Hotărârea instanței de fond.
Prin sentința civilă nr.1927 din 25 septembrie 2014 a Judecătoriei Sf. G. s-a respins contestația la executare formulată și precizată de contestatorul F. E., domiciliat în Sf. G., ., ., . în contradictoriu cu intimata Direcția Finanțe Publice Municipale Sf. G., cu sediul în Sf. G., ., județ. C..
Fără cheltuieli de judecată.
2. Considerentele pe care se fundamentează soluția instanței de fond.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin procesul verbal . nr._/05.07.2011 al I.P.J. B. contestatorul a fost sancționat contravențional cu amendă de 268 lei, cu posibilitate de plată a jumătate din acest cuantum în 48 ore de la aplicarea sancțiunii amenzii - 05.07.2011.
La data de 06.07.2011 contestatorul a achitat suma de 134 lei, reprezentând amendă circulație aplicată prin procesul verbal indicat mai sus, potrivit dovezii de plată depuse la dosar f. 13.
Cu toate acestea intimata Direcția Finanțe Publice Municipale Sf. G. a emis titlul executoriu nr._/28.12.2012 și somația de plată 5128/30.01.2014 pentru suma de 268 lei reprezentând amenda aplicată prin procesul verbal descris mai sus, fără a se ține seama că, amenda a fost achitată în termenul și cuantumul prevăzut de lege, încă de la data de 06.07.2011, dată la care a fost colectată la bugetul local; cu toate acestea în evidențele intimatei figura neîncasată chiar după cca. 2 ani și jumătate, neexistând o evidență clară a sumelor datorate la bugetul local.
Pe parcursul judecării cauzei contestatorul s-a adresat intimatei, care a revenit asupra dispoziției de executare silită a amenzii achitate, astfel că, contestatorul nu a mai stăruit asupra anulării titlului executoriu emis nr._/28.12.2012 și somației 5128/30.01.2014.
În ceea ce privește cererea de anulare a titlului executoriu nr._/29.01.2014 și somației de plată nr. 5127/30.01.2014, prima instanță a reținut că au fost emise ca urmare a neachitării la scadență a obligațiilor stabilite în sarcina contestatorului prin decizia de impunere nr._/11.04.2013, emisă în baza declarației contestatorului nr._/11.04.2013, prin care s-a arătat că la data de 08.09.2010 a dobândit auto Opel Astra.
Potrivit dispozițiilor art. 45 Cod procedură fiscală - actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului, raportat la art. 44.1 din Normele metodologice de aplicare a Codului de procedură fiscală - organul fiscal nu poate pretinde executarea obligației stabilite în sarcina contribuabilului prin actul administrativ, dacă acesta nu a fost comunicat contribuabilului, potrivit legii.
Contestatorul a pretins că dovada comunicării deciziei de impunere nu a semnat-o și în fond contestă modalitatea în care s-a stabilit impozitul pe auto susținând că, se datorează numai de la data înmatriculării auto în România, fapt care s-a petrecut la 29.04.2013.
Însă, instanța de fond, văzând limitele sesizării contestației la executare, a constatat că, cererea contestatorului vizează anularea titlului executoriu nr._/29.01.2014 emis de intimată, în baza deciziei de impunere nr._/11.04.2013, prin care s-a stabilit impozitul anual pentru auto Opel Astra.
Asupra acestei decizii de impunere nu s-a revenit pe cale administrativă, la cererea contribuabilului-contestator, dar nici nu a fost contestată legalitatea și temeinicia actului administrativ la instanța competentă, la data la care contestatorul a luat la cunoștință despre izvorul obligației de plată.
Prima instanța, analizând motivele invocate de contestator în prezenta cauză, a constatat că, nu sunt de natură să conducă la anularea actelor de executare silită emise de intimată și întrucât nu au fost identificate alte cauze de nulitate absolută, a respins contestația la executare formulată de contestator, ca neîntemeiată.
Instanța a luat act că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.
II. 1.Apelul declarat de apelantul F. E.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel F. E. prin care a solicitat admiterea acestuia și schimbarea, în tot, a sentinței civile nr. 1927/2014 a Judecătoriei Sf. G. în sensul admiterii contestației la executare și anulării titlurilor executorii nr._/29.01.2014 și nr._/29.01.2014, precum și a somațiilor nr. 5128/30.01.2014 și nr. 5127/30.01.2014.
S-a mai cerut obligarea intimatei pârâte la recalcularea impozitului asupra mijloacelor de transport.
Apelantul critică sentința instanței de fond pentru faptul că nu a avut în vedere dispozițiile art. 261 alin.1 și 5 din Codul fiscal, care prevăd că ”orice persoană care are în proprietate un mijloc de transport care trebuie înmatriculat/înregistrat în România datorează un impozit anual pentru mijlocul de transport, cu excepția cazurilor în care în prezentul capitol se prevede altfel. Până la prima înmatriculare/înregistrare în România, în înțelesul prezentului titlu, mijlocul de transport este considerat marfă. După prima înmatriculare/înregistrare, mijlocul de transport, în înțelesul prezentului titlu, nu mai poate fi considerat marfă și pentru acesta datorează impozit pe mijloacele de transport.
În raport de acest text de lege, apelantul a invocat excepția de nelegalitate conform art. 4 din Legea nr. 554/2004, conform căruia „ legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.
Apelantul a arătat că instanța de fond a respins contestația cu privire la titlu executoriu nr._/29.01.2014 și somației nr. 5128/30.01.2014, deși acestea nu au obiect, întrucât amenda cuprinsă în conținutul lor a fost achitată.
Cu privire la somația nr. 5127/30.01.2014 și titlu executoriu nr._/29.01.2014, apelantul a învederat că acestea au fost emise pentru un impozit calculat eronat, neținându-se cont de legislația fiscală din România.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 466, art. 4678, art. 480 di Codul de procedură civilă, art. 264 din Codul fiscal și art. 4 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
2. Poziția procesuală a părții intimate în apel
Intimata-pârâtă Direcția Finanțelor municipale prin întâmpinarea formulată în cauză a solicitat respingerea cererii de apel formulată de apelantul F. E..
S-a arătat că titlul executoriu nr._/29.01.2014 și somația de plată nr. 5127/30.01.2014 au fost emise ca urmare a neachitării la scadență a obligațiilor plată stabilite în sarcina contestatorului prin Decizia de impunere nr._/11.04.2013, aceasta din urmă fiind emisă în baza Declarației contribuabilului-contestator nr._/11.04.2013, prin care s-a declarat ca fiind data dobândirii mijlocului de transport marca Opel Astra data de 08.09.2010.
Cu privire la somația nr. 5128/2014 și titlu executoriu nr._/2014, intimata a arătat că apelantul a renunțat la judecarea contestației formulate împotriva acestora .
Cu privire la excepția de nelegalitate, intimata a arătat că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 554/2004 și urmează a fi respinsă.
În drept s-au invocat dispozițiile Codului de procedură civilă și ale Legii nr. 554/2004.
3. Decizia instanței de apel.
Analizând sentința atacată, prin raportare la actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În primul rând, tribunalul constată că prima instanță în mod temeinic și legal a reținut că a fost sesizată cu o contestație la executare formulată de apelantul-contestator, doar, împotriva somație nr. 5127/30.01.2014 și a titlului executoriu nr._/29.01.2014 privind suma de 261 lei cu titlu de impozit pe mijlocul de transport .
Tribunalul reține că la data de 24 aprilie 2014, contestatorul F. E. prin răspunsul dat la întâmpinare a arătat că renunță la capătul de cerere privind contestarea somației nr. 5128/30.01.2014 și a titlului executoriu nr._/29.01.2014 cu privire la suma de 268 lei, ce a fost stabilită prin procesul verbal . nr._/05.07.2014, pentru faptul că intimatul-pârât a dat în scădere acest debit ca urmare a plății voluntare făcută de acesta( f. 35 dosar fond).
Ca urmare, prima instanță a avut în vedere această cerere la momentul soluționării contestației la executare, astfel cum se arată în dispozitivul sentinței apelate că a respins contestația la executare formulată și precizată de contestatorul F. E. prin răspunsul la întâmpinare, drept pentru care critica acestuia este neîntemeiată sub acest aspect.
În ceea ce privește critica adusă de apelant cu privire la faptul că instanța de fond nu a ținut cont de dispozițiile art. 261 alin.1 și 5 din Codul fiscal, tribunalul o găsește ca neîntemeiată pentru următoarele aspecte:
În primul rând, se reține că somația nr. 5128/30.01.2014 și titlul executoriu nr._/29.01.2014 au fost emise în baza titlului de creanță – decizia de impunere nr._ din 11 aprilie 2013.
Prin această dispoziție s-a stabilit în sarcina contestatorului obligația de a plăti un impozit pe mijloc de transport în sumă de 789 lei, pentru perioada 01.10._13. La baza emiterii acestei dispoziții de impunere stă declarația fiscală a contestatorului, contractul de vânzare pentru un automobil folosit, cartea vehiculului, fișa de înmatriculare auto din 11 aprilie 2013 și actul de identitate a apelantului.
În urma analizării conținutului deciziei de impunere, tribunalul constată că aceasta este un act administrativ fiscal, în condițiile art. 41 din OG nr. 92/2003 și care poate fi contestat la organul emitent în termen de 30 zile de la comunicare, conform art. 216 din același act normativ.
Or, apelantul nu a făcut dovada că a contestat această decizie de impunere și nici că aceasta a fost revocată sau anulată de organul emitent, ceea ce se prezumă că acest titlul de creață își produce efectele juridice pentru care a fost întocmit.
În drept, tribunalul reține că potrivit art. 712 alin.2 Cod procedură civilă, în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlu executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale specifică pentru desființarea lui.
Potrivit dispoziției înscrise în art. 216 Cod procedură fiscală, decizia de impunere fiscală poate fi contestată, în prima fază, la organul administrativ emitent, iar ulterior, în fața instanței de contencios administrativ care va putea dispune asupra anulării sau desființării actului administrativ atacat. În doctrină și practica judiciară s-a statuat că numai împotriva formelor de executare silită se poate face contestație, iar în cadrul acestei contestații nu se poate solicita anularea sau modificarea titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, deoarece, pentru contestarea titlului există o procedură expres prevăzută de lege, procedură administrativă instituită de art. 209 alin.1 lit. a și următoarele din Codul procedură fiscală.
Prin urmare, pe calea contestației la executare este inadmisibil a se proceda la analizarea pe fond a situației de fapt și a problemelor de drept legate de modul de stabilire a impozitului pe mijlocul de transport, atunci când legiuitorul a reglementat o procedură specială în care se poate analiza aceste împrejurări și a se hotărî asupra ei, fie de organul emitent, în prima fază, fie, ulterior, de instanța de contencios administrativ, conform dispozițiilor Legii nr. 554/2004. Cu privire la excepția de nelegalitate invocată de apelant prin cererea de apel, tribunalul reține că potrivit art. 4 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004 „legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate”. În cauză, este necontestat că obiectul excepției de nelegalitate îl reprezintă decizia de impunere nr._ din 11 aprilie 2013 ce a stat la baza emiterii somației din 29.01.2014și a titlului executoriu nr. 5127/30.01.2014 emise de intimat, excepție invocată în prezenta cauză ce are ca obiect contestația la executare îndreptată împotriva formelor de executare amintite. Or, în doctrina de specialitate, precum și în jurisprudența instanțelor, cât și cea a secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut în mod constant că din coroborarea art. 4 și art. 5 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că actele administrative exceptate de la controlul de legalitate pe calea acțiunii directe sunt exceptate și de la controlul pe calea excepției de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede o altă procedură judiciară, ceea ce duce la concluzia că, într-adevăr, calea excepției de nelegalitate nu a fost reglementată de legiuitor pentru a crea o cale de evitare a unei proceduri judiciare speciale.
Decizia de impunere fiscală poate fi atacată în condițiile art. 205 și urm. Cod procedură fiscală, pe calea unei contestații fiscale, la organul fiscal competent și doar decizia de soluționare a contestației poate fi atacată în fața instanței de contencios administrativ, potrivit art. 218 alin. (2) Cod procedură fiscală.
Cu alte cuvinte, competența instanței de contencios administrativ, de a verifica pe calea excepției legalitatea unui act administrativ, nu poate fi atrasă prin invocarea art. 4 din Legea nr. 554/2004 atunci când este vorba de un act administrativ pentru modificarea sau desființarea căruia legea specială prevede o procedură judiciară specială. Deci, sintetizând, actele administrative exceptate de la controlul de legalitate pe calea acțiunii directe vor fi exceptate și de la controlul de legalitate pe calea excepției de nelegalitate reglementat la art. 4 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Prin urmare, tribunalul găsește ca fiind inadmisibilă ridicarea excepția de nelegalitate în faza executării silite cu privire la actul administrativ - decizia de impunere nr._/11.04.2013, ce putea face obiectul unei astfel de excepții numai în procedura specială prevăzută de Legea nr. 554/2004, când se atacat actul administrativ propriu-zis . F. de aceste considerente, tribunalul constată că sentința instanței de fond este temeinică și legală, drept pentru care, în baza art. 480 alin.1 Cod procedură civilă, urmează a respinge apelul declarat de apelantul F. E. ca fiind nefondat, potrivit dispozitivului de mai jos.
Se reține că apelantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de F. E., CNP_,cu domiciliul în municipiul S. G., ., ., ., județul C. în contradictoriu cu Direcția Finanțe Publice Municipale Sf. G., CUI_, cu sediul în municipiul S. G., ., județul C. împotriva sentinței civile nr.1927 din 25 septembrie 2014 a Judecătoriei Sf. G., pe care o păstrează.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 30.04.2015.
Președinte Judecător Grefier
V. I. A. U. G. V. E.
Red. V.I.A./09.06.2015
Tehnored. V.E./09.06.2015
4 ex.
Judecător fond – M. K. I.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 172/2015. Tribunalul... | Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 55/2015.... → |
|---|
