Pensie întreţinere. Sentința nr. 391/2015. Tribunalul COVASNA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 391/2015 pronunțată de Tribunalul COVASNA la data de 06-10-2015 în dosarul nr. 434/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.434/A
Ședința publică din data de 6 octombrie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: A. C.
Judecător: D. C.
Grefier: B. M. M.
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului declarat de pârâtul G. C. împotriva sentinței civile nr. 391 din 7 mai 2015 pronunțată de Judecătoria Târgu S. în dosarul nr._, având ca obiect majorarea pensiei de întreținere
La apelul nominal făcut în ședința publică de astăzi, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile asupra cauzei de față au avut loc în ședința publică din 22 septembrie 2015 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța în vederea deliberării a amânat pronunțarea asupra cauzei pentru astăzi 6 octombrie 2015.
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față;
Prin sentința civilă nr. 391 din 7 mai 2015 pronunțată de Judecătoria Târgu S. s-a admis acțiunea formulată de reclamanta P. M., cu domiciliul în comuna Sânzieni, ..201, jud. C., în contradictoriu cu pârâtul G. C., cu domiciliul în ., jud. C..
S-a majorat pensia de întreținere stabilită în favoarea minorului G. Richard, născ. la 04.03.2004 de la suma lunară de 85,55 lei, la suma de 150 lei lunar, începând de la data înregistrării acțiunii din 2 februarie 2015 și până la majorat ori noi dispoziții ale instanțe, cu indexarea trimestrială al sumei în raport de rata inflației.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:.
Pârâtul prin sentința civilă nr. 852 din 28.09.2005 a acestei instanțe, a fost obligat la plata unei pensii lunare de întreținere în favoare minorului G. Richard, născ. la 04.03.2004 în sumă de 85,5 lei lunar.
Conform dovezilor depuse, s-a reținut că pârâtul mai are un copil minor în întreținere, fapt ce s-a avut în vedere la soluționarea cauzei.
Ținând cont de prevederile art. 529 și 530 Noul cod civ., potrivit cărora obligația de întreținere se execută în natură, prin asigurarea celor necesare traiului, instanța putând lua în considerare doar venitul net realizat de pârât, care în speță, este inferior venitului mediu lunar pe economie, pârâtul nefăcând dovada imposibilității sale de a obține acest venit minim, instanța de fond la calcularea pensiei care urmează a o plăti în favoarea minorului G. Richard a calculat suma în funcție de venitul net mediu pe economie de 900 lei lunar.
Având în vedere cele mai sus expuse, în temeiul art. 529 alin.2 N.Cod.civ., pârâtul a fost obligat la o pensie majorată de 150 lei lunar, față de 85,5 lei lunar, sumă care corespunde cu 1/3 din venitul minim pe economie.
S-a reținut de către instanța de fond că nu se poate lua în considerare al treilea copil, doar după nașterea acestuia, urmând ca în atare situație pârâtul să solicite eventual recalcularea pensiei stabilite.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâtul G. C. solicitând modificarea sentinței în sensul reducerii cuantumului pensiei de întreținere.
În motivare apelantul arată că după pronunțarea sentinței soția sa a mai născut o fetiță, numită G. Anett, astfel că are trei copii în întreținere, motiv pentru care se impune recalcularea pensiei.
Intimata P. M. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului.
În motivare a arătat că hotărârea primei instanțe este una legală și temeinică iar pârâtul mai realizează venituri și din activități agricole, de asemenea a crescut salariul brut minim garantat astfel că a crescut și venitul salarial al pârâtului.
Analizând sentința atacată, prin raportare la actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că apelul este fondat, pentru următoarele considerente:
Astfel, la pronunțarea sentinței atacate, instanța de fond a avut în vedere faptul că pârâtul avea doi copii în întreținere și a procedat la calculul pensiei de întreținere în consecință. Însă, la data de 26.05.2015, după pronunțarea sentinței, soția pârâtului a mai născut o fetiță pe nume G. Anett, conform certificatului de naștere depus la dosar la fila 6 apel.
Conform disp. art. 529 alin. 2 din Codul civil, când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o jumătate pentru 3 sau mai mulți copii. Pe cale de consecință, având în vedere că pârâtul are în prezent trei copii în întreținere precum și disp. art. 530 alin. 3 ce prevăd că pensia de întreținere se poate stabili sub forma unei sume fixe sau într-o cotă procentuală din venitul net lunar al celui care datorează întreținere, instanța urmează a majora pensia de întreținere stabilită în favoarea minorului G. Richard de la suma de 85,55 lei la o sumă în cuantum de 1/6 din venitul net lunar al pârâtului, începând cu data înregistrării acțiunii de fond -2.02.2015- și până la majorat ori noi dispoziții ale instanței.
Susținerile intimatei cu privire la realizarea de către pârât a unor venituri din activități agricole nu au fost dovedite, astfel că nu pot fi reținute de către instanță.
Pentru aceste considerente, tribunalul constată că apelul este fondat, văzând și preved. art. 480 NCpc., urmând a fi admis conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelantul G. C. cu domiciliul în ., jud. C. în contradictoriu cu intimata P. M., cu domiciliul în comuna Sânzieni, ..201, jud. C. împotriva sentinței civile nr. 391/7.05.2015, pronunțată de Judecătoria Târgu-S., pe care o schimbă în parte în sensul celor de mai jos:
Majorează pensia de întreținere stabilită în favoarea minorului G. Richard, născut la 04.03.2004 de la suma lunară de 85,55 lei la o sumă în cuantum de 1/6 din venitul net lunar al pârâtului, începând de la data înregistrării acțiunii - 2 februarie 2015 și până la majorat ori noi dispoziții ale instanței.
Definitivă
Pronunțată în ședință publică azi, 6.10.2015
Președinte Judecător Grefier
A. C. D. C. B. M. M.
Red.A.C/16.10.2015
Tehnored.BMM/16.10.2015
4 ex.
Judecător fond F. F. C.
| ← Stabilire program vizitare minor. Sentința nr. 670/2015.... |
|---|








