Anulare act. Decizia nr. 24/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA

Decizia nr. 24/2015 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 27-01-2015 în dosarul nr. 11157/315/2012

DOSAR NR._ RECURS

ROMÂNIA

TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA - SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA NR. 24

Ședința publică din data de 27 ianuarie 2015

Președinte: D. Ș.

Judecător: G. S.

Judecător: A. S.

Grefier: I. M.

Pe rol se află pronunțarea asupra recursului civil declarat de recurentul reclamant P. G. V., domiciliat în municipiul Târgoviște, .. 133, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 2602 pronunțată la data de 30.06.2014 de către Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._ /_, în contradictoriu cu intimata pârâtă Asociația L. din Decembrie 1989 Dâmbovița, cu sediul în municipiul Târgoviște, Piața Tricolorului, nr. 1, județul Dâmbovița, având ca obiect constatare nulitate absolută act constitutiv și statut asociație.

Prezența părților și dezbaterile susținute au fost consemnate în încheierea pronunțată la 20 ianuarie 2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când tribunalul a amânat pronunțarea la 27 ianuarie 2015 la cererea recurentului reclamant pentru a depune note scrise, dată la care, deliberând, a pronunțat următoarea decizie:

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște sub nr._, reclamantul P. G.-V., în calitate de cetățean european și luptător în Revoluția din Decembrie 1989, dar și de secretar al Asociației Apolitice Societatea Târgoviște, a solicitat să se constate nulitatea absolută a actului constitutiv și a statutului Asociației L. din decembrie 1989 D-ța, ca fiind fără sediu, să dispună rectificarea în registrul național al Asociațiilor și Fundațiilor a tuturor mențiunilor pe care le-a făcut ALD aflat în această situație juridică nelegală.

În fapt, s-a arătat că ALD nu a fost fondată niciodată, ci s-a încercat, prin încălcarea ordinii publice, să se înregistreze printr-o transformare și modificare a Asociației Apolitice Societatea Târgoviște.

Astfel, se apreciază că a fost încălcată una din condițiile imperative prevăzute de art. 16 alin. 1 din Ordonanța nr. 26/2000, în condițiile în care ALD 1989 pretinde că s-a transformat prin modificarea denumirii Asociației 22-25 Decembrie 1989, însă în actul constitutiv și statut nu este indicat sediul.

De asemenea, se arată că nici procesul verbal din 16.12.1992, pe care îl invocă B. I., ca reprezentant al ALD, nu este înregistrat și nu se află nicăieri în original, așa cum prevede legiuitorul.

În legătură cu acest proces verbal, afirmă că B. I. se folosește de o copie a acestuia, motiv pentru care este denunțat penal de Asociația din care face parte reclamantul, cauza aflându-se în cercetare penală judecătorească, obligându-l pe B. I. să prezinte originalul.

Se mai arată că nu a existat nici o adunare generală în care să se fi discutat despre schimbarea sediului și a denumirii.

În drept, se invocă dispozițiile art. 16 (1) lit. d) din Ordonanța nr. 26/2000.

La dosar s-au depus:certificatul de înscriere a Asociației apolitice „Societatea Târgoviște” sub nr. 163/A/22 iunie 1990, hotărârea nr. 163/22.06.1990 a Judecătoriei Târgoviște,pronunțată în dosarul 163/1990, certificat de înregistrare fiscală a Asociației Apolitice Societatea Târgoviște, cu sediul în Calea Domnească nr. 363, copie cerere de înscriere în Registrul asociațiilor și fundațiilor al Judecătoriei Târgoviște a noului împuternicit al Asociației L. din decembrie 1989 D-ța, în persoana lui B. I., datată 16.03.2004, copie certificat de înscriere a persoanei fără scop patrimonial, Sentința civilă nr./26.03.2007.

Printr-o cerere precizatoare formulată la 07.01.2013, reclamantul a solicitat a se lua act că dorește să se judece cu Judecătoria Târgoviște- Registrul Asociațiilor, solicitându-i ca în baza disp. art. 129 alin 5 Cod procedură civilă, să identifice dacă există încheiere prin care s-a luat act de modificarea denumirii sau sediului asociației, în caz contrar urmând a se dispune radierea Asociației L. din decembrie 1989 D-ța din registru.

S-a cerut atașarea dosarului Asociației L. din decembrie 1989 Dâmbovița pentru a fi identificat originalul procesului verbal din 16.12.1992, dar și originalele hotărârilor judecătorești privind modificările solicitate instanței de către această asociației.

Instanța dispune atașarea dosarului 163/PJ/1990, iar din referatul întocmit de grefierul arhivar la 17.01.2013, la care s-a atașat și dovada de înaintarea, rezultă că acest dosar a fost înaintat la 25.11.2008 Tribunalului Dâmbovița, fără să fi fost restituit până la momentul referatului.

Pârâta Asociației L. din decembrie 1989 a depus întâmpinare, la care a atașat un set de înscrisuri, arătând că reclamantul nu mai are calitatea de secretar al Asociației apolitice „Societatea Târgoviște”, care, prin schimbarea denumirii, a devenit Asociației L. din Decembrie 1989.

În acest sens, se arată că prin sentința nr. 2/26.03.2007, pronunțată în dosarul_, s-a luat act de schimbarea denumirii asociației, că reclamantul a mai formulat o cerere cu același obiect în dosarul_, dar în care a fost suspendată judecată, reclamantul formulând recurs, pentru ca prin decizia civilă 455/17.04.2007 Tribunalul Dâmbovița să declare nul recursul, deoarece nu a fost motivat.

S-a mai arătat că prin sentința civilă 3133/31.05.2012, Judecătoria Târgoviște admite excepția lipsei capacității de folosință a reclamantei Asociația apolitică „Societatea Târgoviște”.

S-au depus, alăturat întâmpinării, în copie, hotărârea nr. 163/22.06.1990 a Judecătoriei Târgoviște,pronunțată în dosarul 163/1990, sentința civilă nr. 2/2007 a Judecătoriei Târgoviște, decizia nr. 679/2007 a Curții de Apel Ploiești, decizia nr. 4433, sentința civilă nr. 3133, decizia civilă nr. 455/2007 a Tribunalului Dâmbovița, extras din registrul special, Încheierea nr. 40/I/A/16.10.2006 a Judecătoriei Târgoviște.

Reclamantul, în ședința publică din 21.01.2013, arată că renunță la cererea precizatoare și că înțelege să se judece pe cererea inițial formulată.

La 08.02.2013, reclamantul a solicitat suspendarea judecății în prezenta cauză până la soluționarea dosarului penal_ al Judecătoriei Târgoviște, ce are ca obiect plângerea prin care a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de fals și uz de fals numitul B. I. în legătură cu acel proces verbal ce ar fi stat la baza schimbării denumirii asociației inițiale.

În temeiul art. 244 alin 1 pct. 1 Cod procedură civilă, s-a dispus suspendarea judecății, cauza fiind repusă pe rol la 14.04.2014, când s-a depus și copia sentinței penale nr. 540/06.09.2013 a Judecătoriei Târgoviște, pronunțată în dosarul_ .

Prin sentința civilă nr.2602/30.06.2014 s-a respins cererea.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor art. 16 alin 2 din OG 26/200 privind asociațiile și fundațiile, invocate de reclamant, „Actul constitutiv al fundației cuprinde, sub sancțiunea nulității absolute:d) sediul fundației, iar la alineatul (3) Statutul cuprinde, sub sancțiunea nulității absolute: a) elementele prevăzute la alin. (2), cu excepția celor de la lit. g) și h).”

În speță însă, instanța de fond a constatat că modificările de denumire ale asociației ce a dobândit personalitate juridică în 1990, respectiv Asociația Apolitică Societatea Târgoviște, au intervenit atât anterior anului 2000, când a intrat în vigoare OG 26/2000, cât și ulterior acestui an, din sentința civilă nr. 2/2007 a Tribunalului Dâmbovița (fila 40), rezultînd că s-a stabilit, cu putere de lucru judecat, că din analiza actelor de modificare depuse la dosar de recurentă (n.n. Asociației L. din decembrie 1989), rezultă aceasta „a respectat procedura prevăzută de lege, respectiv art. 93 din Legea 21/1924 și art. 8.10 și art. 33 din OG 26/2000 privind modificarea actului constitutiv al asociației și și-a preconstituit acte justificative ale legitimității funcționării sale, făcând astfel credibilă transformarea Societății Târgoviște în Asociației L. din decembrie 1989. Sub această denumire asociația recurentă a fost înregistrată la fisc, are număr fiscal și patrimoniu, a fost înregistrată în registrul de grefă și funcționează ca atare”.

Cu această motivare a fost admis recursul și modificată Încheierea recurată (nr. 40/I/A/16.10.2006 a Judecătoriei Târgoviște).

S-a evidențiat că din dispozitivul aceleiași hotărâri judecătorești rezultă că Asociația L. din decembrie 1989 își avea sediul în Târgoviște, ., actualmente Tricolorului nr. 1, județul Dâmbovița, adresă ce figurează și în decizia 679/20.06.2007 a Curții de Apel Ploiești, dar și în întâmpinarea formulată în prezenta cauză.

În continuare, s-a arătat că deși s-a formulat o plângere penală pentru fals și uz de fals ce viza tocmai procesul verbal ce a stat la baza modificărilor actului constitutiv și statutului, iar ca făptuitor pe actualul președinte al asociației, prin sentința penală nr.540/06.09.2013 s-a respingerea plângerea formulată de Asociația Apolitică Societatea Târgoviște în baza dispozițiilor art. 2781 Cod procedură penală împotriva rezoluțiilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște prin care se constatase prescripția răspunderii penale.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul, care a arătat că prin acțiunea înregistrata pe rolul instanței de judecata a solicitat sa pronunțe o hotărâre prin care sa constate lipsa actului juridic privind sediul așa cum impune O.G. 26/2000 si pe cale de consecința sa dispună cele legale privind nulitatea absoluta a actului constitutiv si a Statului Asociației L. din Decembrie 1989 Dâmbovița, precum și rectificarea din Registrul N. al Asociațiilor si Fundațiilor a tuturor mențiunilor pe care le-a făcut ALD aflat in aceasta situație juridica nelegala.

S-a susținut că prin sentința civila pronunțata instanța de judecata a respins in mod abuziv cererea si cu încălcarea dreptului la apărare, hotărârea fiind eliptica de adevăr judiciar, confuză, contradictorie, fiind practic nemotivată.

Recurentul consideră că în aceasta speța, instanța cu intenție a interpretat si aplicat greșit legea, motiv de modificare al sentinței prevăzut de art.304 Cod procedură civilă, pronunțând o sentința doar bazata pe afirmațiile pârâtului și o oculta „înțelegere” în condițiile în care probele depuse la dosar arata limpede ca ALD nu are sediu, pe certificatul de înregistrare nu apare trecut decât Târgoviște, iar legiuitorul este foarte strict in ceea ce privește aceasta cerința.

S-a subliniat că recurentul a depus la dosar un înscris prin care B. I. recunoaște, într-un recurs la Tribunalul Dâmbovița, ca ALD este înregistrat in 2004 sub nr.l07/PJ/2004, or ALD nu a fost fondata niciodată, ci s-a încercat prin încălcarea ordinii publice sa se înregistreze printr-o transformare si modificare a asociației „noastre”.

Astfel, a fost încălcata una din condițiile imperative prevăzute de art.16 alin. l din Ordonanța nr.26/2000 pentru următoarele motive: Asociația ALD 1989 pretinde ca s-a transformat prin modificarea denumirii Asociației 22-25 Decembrie 1989, cu înfrângerea flagranta a legii speciale a funcționarii asociațiilor si fundațiilor, in sensul ca in actul constitutiv si statut nu este indicat sediul. Mai mult, nici procesul verbal respectiv din 16.12.1992 pe care îl invocă B. I. ca reprezentant al ALD, ca ar fi izvorul înființări sale, nu este înregistrat si nu se afla nicăieri in original așa cum prevede legiuitorul, fiind sustras si distrus așa cum a stabilit cercetarea penala faptele fiind prescrise insa, dar nu si uzul de fals.

În opinia recurentului este inacceptabil ca instanța să ia în considerare forța juridica a acestui fals, fiind evident ca Asociația Apolitica Societatea Târgoviște nu a convocat si nu a ținut niciodată Adunare Generala de modificare, iar hotărârile de înființare 163/PJ/1990 nu a fost niciodată anulata Mai mult, in petitul acelui proces-verbal falsificat se vorbește de membrii fondatorii ai Asociației 22-25 Decembrie 1989, dovedindu-se astfel tentative de înființare a unei noi Asociații de Revoluționari nefinalizata si nu de transformare.

În continuare se arată că dând eficiență art.129 alin.5 Cod procedură civilă, instanța era obligata să identifice ca nu exista cele doua încheieri succesive și nici cererea Asociației Apolitice Societatea Târgoviște către Judecătoria Târgoviște de a înregistra in registru astfel de modificări. Pentru aceste considerente judecătorul specializat când a eliberat certificat de înscrierea la insistentele lui B. I., a evitat falsul intelectual in înscrisuri fără sediul acestei Asociații, menționând doar Municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița, fără stradă și număr, iar la rubrica hotărâre de înființare a trecut-o pe „a noastră” si o înșiruire de dosare in care respectivul dosar falsificat s-a bucurat de ad validitatem.

Se apreciază că atâta timp cât nu exista actul juridic privind sediul social, așa cum este arătat si in certificatul de înscriere din 9.12.2009, sancțiunea impusa de legiuitor este radierea Asociației din Registrul Asociațiilor ca inexistenta. Astfel că instanța prin abuz de drept respinge acțiunea, atâta timp cat probatoriul este limpede. Dedus judecații instanța avea de comparat hotărârea noastră de înființare, certificatul de înscriere cu procesul verbal fals si distrus si certificatul de însușire fals fără sediu si emis fără hotărâre de înființare. Cu toate acestea prin abuz de drept elimina din cadrul procesual AAST care are calitate procesuala, exista si este înregistrata. Pasivitatea Judecătoriei Târgoviște fata de diligentele făcute de Asociația Apolitica Societatea Târgoviște de intrare in legalitate, cu toate ca acestea au fost recomandările Ministerului Justiție, in subordinea căreia se afla, a dus la aceasta stare infracționala de fals si uz de fals ce a prejudiciat grav valorile sociale aparate de lege cu concursul direct al justiției.

Recurentul a învederat că el cunoaște și probează că ALD 1989 nu are sediu si se folosește de un înscris fals iar la dosar se afla suficiente înscrisuri din care rezulta aceasta stare de fapt. Uneori apare ca având sediul la familia Ș. - Calea Domneasca, nr.363, alteori la Piața Tricolorului nr. l Târgoviște, fără a prezenta actul juridic privind sediul. Hotărârea data încalcă flagrant normele procesuale si procedurale, instiga la nerespectarea legii si înfăptuiește o autentica justiție paralela sub comanda politica a PSD, impunându-se ca sa „sesizam Președinția României in vederea emiterii decretelor de revocare din funcția de magistrați ai tuturor celor ce asupra lor planează dovedita subordonarea fata de PSD. Necesitatea revocării unor astfel de magistrați este dovedita de sfidarea manifestata fata de înscrierea in fata instanței pentru uz de fals comis de B. I. si asupra cărora nu se pronunța. Ba mai mult ma agresează public ca justitiabil, ma umilește si amenința înlăturând proba temeinica - sentința penala. Si sfidarea dreptului european este dovedita, iar dreptul european este o realitate de care trebuie sa se tina seama pentru a ne fi garantat deplinul exercițiu al drepturilor conferite de art.6 din CEDO. Astfel ca pronunțarea acestei hotărâri este un act de corupție impunându-se sesizarea DNA. Motivat pe faptul ca înfăptuirea actului de justiției se face cu ordine publica si morala consider ca unica soluție o reprezintă admiterea recursului așa cum a fost formulat.”

În drept recursul este întemeiat pe dispozițiileart.304 Cod procedură civilă, art.6 si 13 din CEDO.

Examinând hotărârea atacată prin prisma actelor dosarului,a criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile,în materie, tribunalul apreciază recursul ca nefondat.

Se reține că prin cererea introductivă de instanță, reclamantul în calitate de secretar al Asociației Apolitice „Societatea Târgoviște” a solicitat constatarea nulității absolute a actului constitutiv și a statutului Asociației L. din Decembrie 1989 Dâmbovița” ca fiind fără sediu, pe considerentul că acesta din urmă nu a fost fondată niciodată, ci s-a încercat prin încălcarea ordinii publice să se înregistreze printr-o transformare și modificare a asociației al cărei reprezentat este reclamantul, cu încălcarea condițiilor imperative ale art.16 alin.1 din OG nr.26/2000.

Contrar susținerilor din actul de investire a instanței de fond și criticilor din calea de atac, tribunalul constată potrivit tuturor înscrisurilor anexate dosarului că pârâta „Asociația L. din Decembrie 1989 Dâmbovița” este rezultatul modificărilor intervenite în asociația inițială, Asociația Apolitică „Societatea Târgoviște”, înființată prin sentința 163/22.06.1990 a Judecătoriei Târgoviște, pronunțată în dosarul nr.163/P.J./1990.

După cum a evidențiat instanța de fond, problema dedusă judecății a mai făcut obiectul verificării și pe sentința civilă nr.2/26.03.2007 a Tribunalului Dâmbovița, pronunțată în dosarul_, bucurându-se de puterea lucrului judecat. Prin urmare, ceea ce s-a statuat printr-o hotărâre irevocabilă, nu poate fi infirmat printr-o hotărâre judecătorească netemeinică.

Așa cum reiese din pagina a doua a considerentelor hotărârii menționate, ca documente justificative s-au depus copiile cererilor de modificare a „Societății Târgoviște” din 23.12.1992 și 31.03.1993 „pe care există rezoluția Judecătoriei Târgoviște de luare la cunoștință a modificărilor, copie de pe procesul – verbal din 16.12.1992 încheiat în ședința de reconstituire a Asociației Dâmbovița 22-25 decembrie 1989…”

Așadar, transformarea persoanei juridice inițiale cu care Judecătoria Târgoviște a fost sesizată prin cererile din 23.12.1992 și 31.03.1992 era reglementată de actul normativ sun imperiul căruia se înființase „Societatea Târgoviște” respectiv Legea nr.21/1924.

Potrivit art.93 din această lege susumat capitolului IV „Despre înscrierea persoanelor juridice”, orice modificare în compunerea organelor de direcție și administrație și în atribuțiile lor, schimbările de domiciliu, orice numire și înlocuire a unui administrator, director sau contabil, orice modificare a statutelor și în genere a organizării sau scopului persoanei juridice, modificarea, dizolvarea, lichidarea, numirile sau înlocuirile lichidatorilor, toate vor trebui să fie imediat declarate grefei, spre înscriere în registru și spre publicare.

În acest context legislativ, modificările persoanei juridice inițiale, intervenite la 23.12.1992 și 31.03.1993 („ pe care există rezoluția Judecătoriei Târgoviște de luare la cunoștință a modificărilor”) nu erau autorizate prin hotărâre judecătorească sau încheiere de ședință separată, așa cum se întâmplă sub regimul O.G. nr.26/2000, ci judecătorul delegat lua act printr-o rezoluție administrativă de modificările intervenite, la cererea scrisă a reprezentantului legal sau a împuternicitului special, în baza înscrisurilor anexate.

Așa se explică faptul că formularul tip, extras din registrul special al Judecătoriei Târgoviște după noile norme legale în vigoare (O.G. nr.26/2000 – fila 32 din dosar fond) la rubrica nr. dată și instanța care a pronunțat hotărârea judecătorească (referință la secțiunea 15, după caz), la nr.crt.1 și 2, denumirea modificată („Asociația Dâmbovițeană 22-25 Decembrie 1989” și „Asociația L. din Decembrie 1989”) nu s-a menționat vreo sentință/ încheiere de autorizare a schimbului denumirii.

Câtă vreme un magistrat delegat cu evidența persoanelor juridice fără scop lucrativ a lua act de modificări, acest aspect făcând și obiectul controlului judecătoresc anterior, singura concluzie este că Asociația L. din Decembrie 1989 s-a înființat din modificarea denumirii Societății Târgoviște, sediul rămânând nemodificat.

În pretenția sa de susținere a temeiniciei cererii deduse judecății, reclamantul omite să se raporteze la legea în vigoare la data intervenirii modificărilor care, cupă cum s-a evidențiat mai sus, nu prevedea pronunțarea unor încheieri de ședință, așa cum prevede actul normativ ulterior, O.G. nr.26/2000 care a abrogat Legea nr.21/1924 pentru persoanele juridice.

Se mai are în vedere că nu se verifică susținerea recurentului, conform căreia B. I. recunoaște într-un recurs la Tribunalul Dâmbovița că „ALD” este înregistrat în 2004 sub nr.107/PJ/2004.

În realitate în declarația de recurs împotriva încheierii nr.0/I/A/16.10.2006 a Judecătoriei Târgoviște (dosar_ ), aflată la fila 26 din dosarul de fond, nu există o asemenea afirmație.

Dimpotrivă, recurenta Asociația L. din Decembrie 1989 a contestat la data declarării recursului existența ca persoană juridică distinctă a Asociației Apolitice Societatea Târgoviște, evidențiind prin istoricul acestei persoane fără scop lucrativ, că ea însăși este continuatoarea societății inițial înființată.

Nu se poate reține că la eliberarea certificatului de înscriere emis în acord cu legea nouă de reglementare a asociațiilor și fundațiilor, grefierul delegat a evitat falsul intelectual în înscrisuri fără sediul „ALD” pentru că acesta din urmă funcționează în sediul fostei asociații apolitice, cu denumirea modificată.

În ciuda evidențelor și a normelor în vigoare la datele modificărilor persoanei juridice inițiale, răstălmăcind și amalgamând situația de fapt cu cea de drept, recurentul pretinde săvârșirea de mari ilegalități care însă nu se verifică în speță, fără a mai lua în considerare aprecierile denigratoare la adresa magistraților investiți cu soluționarea cererilor pe care le inițiază.

Față de cele ce preced, se concluzionează că soluția judecătoriei este legală și susținută de înscrisurile depuse la dosar, considerent pentru care în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă se va respinge recursul, cu consecința menținerii sentinței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul civil declarat de recurentul reclamant P. G. V., domiciliat în municipiul Târgoviște, .. 133, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 2602 pronunțată la data de 30.06.2014 de către Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._ /_, în contradictoriu cu intimata pârâtă Asociația L. din Decembrie 1989 Dâmbovița, cu sediul în municipiul Târgoviște, Piața Tricolorului, nr. 1, județul Dâmbovița.

Menține hotărârea atacată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 27 ianuarie 2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

D. Ș. G. S. A. S.

GREFIER,

I. M.

J.f. A. I. N.

Judecătoria Târgoviște

Dosar nr._

Tehnored. A.S./A.N./18.02.2015

2 exemplare

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Decizia nr. 24/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA