Pretenţii. Decizia nr. 46/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 46/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 19-01-2015 în dosarul nr. 43216/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 46/2015
Ședința publică de la 19 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. C. C.
Judecător I. G. Ș.
Grefier F. C. C.
Pe rol judecarea apelului declarat de apelantul-reclamant S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C. împotriva sentinței civile nr. 9644/03.07.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-pârât H. S. A. și intimatul-chemat în garanție D. D. - M., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul-pârât H. S. A., personal, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință care a învederat instanței următoarele:
- apelul a fost declarat în termen, motivat;
- motivele de apel au fost comunicate;
- nu s-au depus întâmpinări;
- s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
La interpelarea instanței intimatul-pârât H. S. A. învederează că nu cunoaște adresa exactă de domiciliu a intimatului-chemat în garanție D. D. – M.. Precizează că nu are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Intimatul-pârât H. S. A. învederează că lasă la aprecierea instanței apelul declarat.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea formulată la data de 18.12.2013 înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub numărul de dosar_, reclamantul S. C. Județean de Urgență C. a chemat în judecată pe pârâtul H. S. A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să fie obligat la plata sumei de 665,14 lei, reprezentând contravaloarea zilelor de spitalizare ocazionate de spital cu serviciile medicale.
În motivare, reclamantul a arătat că, în perioada 12.02._10, pârâtul H. S. A., CNP_, a fost internat la Secția Chirurgie maxilo-facială a Spitalului C. Județean de Urgență C., iar contravaloarea zilelor de spitalizare în cuantum de 665,14 lei nu a fost achitată nici până în prezent, fiind întrunite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale prev. de art. 998 si 999 Cod Civil, precum și condițiile prevăzute de art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
A mai arătat reclamantul că, având în vedere dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006, spitalul, în calitate de furnizor de servicii medicale, are obligația de a recupera prejudiciul ce i-a fost cauzat, de la persoanele care datorează debitul reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată, întrucât pârâtul a fost victima unei agresiuni, iar sumele ocazionate de spital cu tratamentul acestuia nu sunt suportate din Fondul național de asigurări de sănătate și are obligația de a le restitui către Casa de Asigurări de Sănătate D..
A precizat că angajarea răspunderii civile a autorului faptei presupune întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: existența prejudiciului cauzat Spitalului C. de Urgență C. reprezentat de contravaloarea zilelor de spitalizare; existența unor fapte ilicite prin încălcarea prevederilor art. 184 alin. 1 și 3 C.p., existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu (contravaloarea zilelor de spitalizare), precum și existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul constând în neglijența sau imprudența cu care a acționat.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 998, 999 Cod civil, art. 112 Cod procedură civilă și art. 313 din Legea nr. 95/2006.
S-a solicitat judecarea cauzei si in lipsă.
Cererea este scutită de la plata taxei de timbru.
In dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosarul cauzei decont de cheltuieli.
La data de 05 februarie 2014 pârâtul a formulat întâmpinare și cerere de chemare în garanție solicitând respingerea acțiunii ca nefondată și totodată chemarea în garanție a numitului D. D. M., deoarece acesta se face vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 181 Cod Penal și ca urmare acesta din urmă trebuie să plătească despăgubirile.
Pârâtul a mai arătat că prin Sentința penală nr. 1045/05.04.2012 inculpatul D. D. M. a fost obligat către el la 2000 lei daune morale și la 887,52 lei daune materiale, cât și către partea civilă S. C. Județean de Urgență C. la suma de 665,15 lei actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, de altfel suma ce face obiectul acțiunii în pretenții din prezenta cauză, depunând Sentința penală nr. 1045/05.04.2012 pronunțată de Judecătoria C. cu mențiunea definitivă și irevocabilă, precum și taxa judiciară de timbru în cuantum de 30 lei aferentă cererii de chemare în garanție.
Prin sentința civilă nr.9644/03.07.2014 pronunțată de Judecătoria C. a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul S. C. Județean de Urgență C., în contradictoriu cu pârâtul H. Ș. A. și chematul în garanție D. D. M.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:.
Excepția prescripției dreptului material la acțiune este o excepție de fond, peremptorie, ce va fi examinată în conformitate cu prevederile art.18 din Decretul nr.167/1958.
În speță, în perioada 12.02._10, pârâtul H. S. A., CNP_, a fost internat la Secția Chirurgie maxilo-facială a Spitalului C. Județean de Urgență C..
Din decontul de cheltuieli atașat la dosarul cauzei, contravaloarea zilelor de spitalizare ocazionate de internarea acesteia a fost în cuantum de 665,14 lei.
Reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 998-999 Cod civil, referitoare la răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, solicitând plata contravalorii serviciilor medicale acordate pârâtului ca și pagubă pricinuită spitalului prin fapta ilicită a acestuia de a solicita prestarea în favoarea sa a unor servicii medicale, fără a face dovada că acesta a fost victima unui accident și fără a formula plângere penală împotriva agresorului.
Ca atare, este vorba în speță despre o acțiune în răspundere civilă delictuală, căreia i se aplică în ceea ce privește prescripția extinctivă dispozițiile art.3 alin.1 și art.8 alin.1 din Decretul nr.167/1958, conform cărora termenul de prescripție este de 3 ani și curge de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
Sub aspectul termenului de prescripție aplicabil și al datei de la care acesta începe să curgă, instanța nu va reține susținerea reclamantului conform căreia suma pretinsă cu titlu de despăgubire este o creanță bugetară, conform dispozițiilor Codului fiscal, fiind un venit bugetar întrucât aceasta nu rezultă dintr-un raport de drept material fiscal, în sensul art.21 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, ci dintr-un raport juridic obligațional care izvorăște dintr-o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii.
Creanțele fiscale reprezintă dreptul patrimonial care, potrivit legii, rezultă din raportul de drept material fiscal constând în dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, dreptul la rambursarea taxei pe valoarea adăugată, dreptul la restituirea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat precum și dreptul la perceperea majorărilor de întârziere denumite creanțe fiscale accesorii, în sensul art.21 din Codul de procedură fiscală.
Potrivit art.209 din Legea nr.95/2006 privind reforma în sănătate, fondul național unic de asigurări sociale de sănătate este un fond special care se constituie din contribuția pentru asigurări sociale de sănătate, suportată de asigurați, de persoane fizice și juridice care angajează personal salariat, din subvenții de la bugetul de stat și alte surse. Gestionarea fondului se face prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate și prin casele de asigurări sociale de sănătate județene și a Mun.București.
Este de necontestat că, în considerarea dispozițiilor art.313 din Legea nr.95/2006 spitalul, în calitate de furnizor de servicii medicale, are obligația de a repara prejudiciul cauzat de la persoanele care datorează debitul reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată.
Împrejurarea că veniturile fondului se utilizează pentru plata serviciilor medicale și că acest fond este componentă a bugetului de stat nu e de natură a asimila cheltuielile de spitalizare unei creanțe bugetare pentru care termenul de prescripție este de 5 ani.
În acest sens, nu trebuie să se facă o confuzie între contribuția datorată fondului de asigurări și cheltuielile de spitalizare, ignorându-se și faptul că reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe răspunderea civilă delictuală, prev. de art.998, 999 Cod civil.
Așadar, având în vedere că reclamantul a cunoscut paguba și pe cel care se face vinovat de ea chiar din momentul în care pârâtul a fost externat, respectiv de la data de 26.11.2010, instanța reține că de la acest moment a început să curgă termenul de prescripție de 3 ani.
Întrucât nu s-a făcut dovada că ar fi intervenit în speță vreo cauză de suspendare sau întrerupere a termenului de prescripție și nici nu s-a solicitat repunerea în termenul de prescripție extinctivă, instanța constată că acest termen s-a împlinit la data de 26.11.2013, potrivit art.101 alin.3 și 4 Cod procedură civilă.
Cum acțiunea a fost introdusă la data de 17.12.2013, conform mențiunii de pe plicul aflat la fila 15, instanța constată că la acel moment era prescris dreptul reclamantului la acțiune, motiv pentru care va admite excepția dreptului material la acțiune și va respinge acțiunea ca tardiv introdusă.
Împotriva sentinței civile nr.9644/03.07.2014 a declarat apel reclamantul S. C. Județean de Urgență C., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune la care instanța face referire, se arată că, potrivit art.262 alin. 1. lit.a) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu privire la utilizarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate se prevede că veniturile fondului se utilizează pentru plata serviciilor medicale, medicamentelor, materialelor sanitare și dispozitivelor medicale, inclusiv a celor acordate în baza documentelor internaționale cu prevederi domeniul sănătății la care România este parte, stabilite în contractul - cadru.
Totodată alin. 2 prevede faptul că, cheltuielile prevăzute la alin. 1 se suportă de la bugetul de stat. Astfel "prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistență medicală acordată" la care face referire art. 313 din Legea nr. (2006 face parte din categoria "altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat" definit de art.21 din Codul de Procedura Fiscală.
Obligațiile fiscale sunt definite de art.22 al Codului de procedura Fiscală: obligația de a plăti la termenele legale, impozitele, taxele, contribuțiile si alte sume datorate bugetului general consolidat; obligația de a plăti majorări de întârziere, aferente impozitelor, taxelor, contribuțiilor și sume datorate bugetului general consolidat, denumite obligații de plata accesorii.
Apelantul arată că potrivit dispozițiilor art.131 Cod procedură fiscală, termenul general de prescripție privind o creanță bugetară este de 5 ani, iar potrivit alin.l termenul începe sa curgă de la 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept, întrucât debitul menționat în cererea de chemare în judecată este o creanță bugetară. Potrivit Codului fiscal creanța bugetară constă în impozite, taxe, contribuții, amenzi și alte venituri bugetare, precum și accesoriile acestora.
Apelantul a menționat că debitul solicitat face parte din categoria alte venituri bugetare, întrucât apelantul, în calitate de furnizor de servicii medicale are obligația de a recupera aceste sume de bani și de a le returna Casei de Asigurări de Sănătate.
Potrivit principiului simetriei, cheltuielile efective fiind suportate din bugetul de stat, în momentul recuperării se reîntorc tot la bugetul de stat, aceasta fiind singura sursă de finanțare a acestor cheltuieli, atât spitalul clinic județean de urgență cât și casele de asigurări de sănătate fiind doar pârghiile prin care sunt asigurate atât sursa finanțării asistenței medicale cât și acordarea efectivă a acestei asistențe, acțiunea fiind promovată în termenul legal.
De asemenea, s-a menționat faptul că debitul solicitat constituie venit public iar potrivit art.30 (2) din OUG 80/2013 în înțelesul prezentei ordonanțe de urgență, în categoria veniturile publice se includ: veniturile bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale precum și veniturile bugetelor instituțiilor publice finanțate integral sau parțial bugetul de stat.
Având în vedere considerentele expuse anterior, a solicitat admiterea apelului, casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare și pe cale de consecință obligarea pârâtei la plata sumei de 665,14 lei reprezentând contravaloarea serviciilor medicale, cheltuieli ocazionate de acordarea serviciilor medicale în cadrul Spitalului C. Județean de Urgență C..
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 282 -298 Cod Procedură Civilă, art. 262, 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în sănătate, art.21 și următoarele Cod Procedura Fiscală, art. 89 și următoarele C.Pr. fiscală.
Deși legal citat, intimatul-pârât nu a formulat întâmpinare.
Deliberând asupra apelului, Tribunalul reține următoarele:
Potrivit art.1 din Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege iar în conformitate cu dispozițiile art.3 din același act normativ, termenul de prescripție este de 3 ani.
De asemenea, conform art.8 alin.1 ale cărui dispoziții sunt aplicabile cauzei de față, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
Aplicând aceste dispoziții legale la situația de fapt, în mod corect prima instanță a constatat că apelantul-reclamant a cunoscut paguba cu ocazia evaluării cuantumului cheltuielilor efectuate cu serviciile medicale acordate pârâtului H. Ș. A..
În raport de aceste constatări, în virtutea obligației impuse de art.18 din Decretul nr.167/1958 de a cerceta din oficiu dacă dreptul la acțiune este prescris, este de necontestat că acțiunea promovată de reclamant în ceea ce privește creanța de 665,14 lei este formulată la data de 17.12.2013, cu depășirea termenului general de prescripție de 3 ani.
Tribunalul nu poate reține susținerile apelantului în sensul că speță termenul de prescripție ar fi de 5 ani în considerarea caracterului fiscal al creanței.
O creanță fiscală își are ca izvor un titlu de creanță emis de organele competente iar colectarea creanțelor fiscale – procedură care se face doar în baza unui titlu de creanță care stabilește și individualizează creanța fiscală – se realizează direct prin executare silită, în cazul în care debitorul nu-și execută de bunăvoie obligația fiscală, fără intervenția instanței de judecată, ceea ce nu este cazul în speță.
În cazul creanțelor fiscale, obligația concretă de plată se naște dintr-un act numit generic – titlu de creanță – ori în speță, obligația de plată s-a născut urmare a prestării unor servicii medicale, relațiile dintre părțile litigante neavând sub nici un aspect caracter fiscal. S. nu este un organ fiscal, nu emite titluri de creanță și nici nu are în competența sa acțiuni în executare silită. În situația în care s-ar admite că suma pretinsă cu titlu de cheltuieli de spitalizare ar fi o creanță fiscală, ar fi trebuit în mod obligatoriu, în sensul art.110 alin.2 C.proc.fiscală, să existe un titlu de creanță or în situația de față nu există un astfel de act administrativ-fiscal.
Chiar apelanta – reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 998-999 Cod Civil, făcând trimitere la decontul justificativ al cheltuielilor de spitalizare, ceea ce nu poate fi asimilat unui titlu de creanță, așa cum este definit de codul fiscal.
Intimatul-pârât, beneficiar al serviciilor medicale nu se află într-un raport de drept fiscal cu S. iar suma solicitată cu titlu de cheltuieli de spitalizare nu poate fi considerată impozit sau taxă, ci rezultă din asistența medicală acordată, în considerarea calității Spitalului de furnizor de servicii medicale, în acest sens art.92 alin.1 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății statuând că acordarea asistenței medicale publice de urgență, la toate nivelurile ei, este o datorie a statului și un drept al cetățeanului".
Prin urmare, creanța pretinsă de apelantul-reclamant nu are natură fiscală, fiindu-i astfel aplicabile regulile de drept comun privind prescripția extinctivă.
De altfel, în speță, se constată că apelantul-reclamant a cunoscut paguba și pe cel care se face vinovat întrucât s-a constituit parte civilă în cadrul dosarului penal nr._/215/2011, soluționat prin sentința penală nr.1045/05.04.2012, definitivă prin retragerea recursului conform deciziei penale nr.614/16.11.2012 a Tribunalului D., conform căreia chematul în garanție – D. D. M. a fost obligat în calitate de inculpat la plata către Spital a sumei de 665,14 lei actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, nemaifiind astfel necesar obținerea unui alt titlu executoriu pentru același prejudiciu pretins.
Având în vedere considerentele mai sus menționate, Tribunalul în baza art.480 NCPC, va respinge ca nefondat apelul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelantul-reclamant S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ C., cu sediul în C., ., C. RO19TREZ2915005XXX000154, COD FISCAL_, împotriva sentinței civile nr. 9644/03.07.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-pârât H. S. A., CNP_, domiciliat în C., . F, ap. 2, . și chematul în garanție D. D. M., domiciliat în C., . F, ., jud. D., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.01.2015.
Președinte, L. C. C. | Judecător, I. G. Ș. | |
Grefier, F. C. C. |
Red.jud,.I.G.Ș.
04.02.2015
Tehn.S.V./4 ex.
Jud.fond-F.D.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 4/2015. Tribunalul DOLJ | Acţiune în constatare. Decizia nr. 99/2015. Tribunalul DOLJ → |
|---|
