Pretenţii. Decizia nr. 616/2013. Tribunalul GALAŢI

Decizia nr. 616/2013 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 11-06-2013 în dosarul nr. 11723/233/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL G.

SECTIE I CIVILA

DECIZIE Nr. 616/2013

Ședința Publică de la 11.06.2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. B.

Judecător C. R. M.

Judecător D. G. N.

Grefier L. Talpes

Pe rol fiind soluționarea recursului promovat de recurenta – reclamantă ASOCIAȚIA DE proprietari NR.400, cu sediul în G., ., nr.47, ., ., în contradictoriu cu intimatul – pârât C. D., cu domiciliul în G., ..5, ..130, împotriva sentinței civile nr.1422/18.02.2013 pronunțată de Judecătoria G..

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 04.06.2013, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei la data de 11.06.2013, dată la care a pronunțat următoarea hotărâre;

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G., sub nr._, reclamanta Asociația de proprietari nr. 400 a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre prin care să îl oblige pârâtul C. D. la plata sumei de 1.600 lei. reprezentând cheltuieli de întreținere neachitate pentru perioada iulie 2009-martie 2012 și sumei de 3.744,34 lei cu titlu de penalități de întârziere pentru neplata la termen a cheltuielilor de întreținere, calculate pentru perioada septembrie 2009 - mai 2012. A solicitat și cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, deși pârâtul a beneficiat de toate utilitățile necesare, nu a înțeles să achite în totalitate contravaloarea acestora.

Reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 230/2007 și HG nr. 1588/2007.

În dovedirea pretențiilor, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, depunând la dosar copie a fișei de cont, procesului verbal de stabilire penalități, listelor de plată și notificărilor.

Legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare.

Potrivit art. 50 alin. 2 Legea nr. 230/2007, acțiunea este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.

La termenul din data de 11.02.2013, reclamanta și-a modificat pretențiile, ca urmare a achitării de către pârât a cheltuielilor de întreținere, solicitând doar obligarea acestuia la plata sumei de 3.744,34 lei cu titlu de penalități de întârziere pentru neplata la termen a cheltuielilor de întreținere, calculate pentru perioada septembrie 2009 - mai 2012.

Prin sentința civilă nr. 1422/18.02.2013, Judecătoria G. a respins ca nefondată acțiunea, așa cum a fost modificată.

În motivare instanța de fond a reținut că pârâtul a achitat cheltuielile de întreținere aferente perioadei iulie 2009-martie 2012, însă cu întârziere.

În ceea ce privește cuantumul penalităților, instanța a reținut că reclamanta nu a depus modul de calcul al penalităților, prin care să probeze cuantumul acestora ca fiind de 3.744,34 lei, apreciind astfel că reclamanta nu are o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtului.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termen legal, reclamanta Asociația de Proprietari nr. 400, solicitând instanței de recurs să rețină cauza spre rejudecare și să admită acțiunea așa cum a fost precizată.

Recurenta-reclamantă a invocat ca motiv de recurs art. 304 pct.9 C.pr.civ., apreciind că sentința este lipsită de temei legal, întrucât instanța de fond nu a aplicat corect legea, prin respingerea acțiunii pentru nedepunerea tabelului de calcul al penalităților. A apreciat recurenta că instanța de fond a încălcat principiul rolului activ, deoarece nu i-a pus în vedere că acest înscris lipsește de la dosar și nu i l-a solicitat, sub sancțiunea suspendării judecății, în temeiul art. 1551 C.pr.civ., ci a respins acțiunea fără a-i acorda un termen la care ar fi putut suspenda judecata dacă înscrisul nu ar fi fost depus.

Recursul a fost întemeiat în drept pe disp. art. 304 pct. 9 și art. 312 C.pr.civ., solicitându-se judecarea cauzei și în lipsă.

Nu s-a depus niciun înscris în susținerea recursului.

Legal citat, intimatul-pârât nu a formulat întâmpinare.

Verificând legalitatea și temeinicia sentinței civile nr. 1422/18.02.2013, pronunțată de Judecătoria G., prin prisma motivului de recurs, instanța de control judiciar reține că recursul este neîntemeiat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Prin rezoluția pusă la primirea acțiunii, instanța de fond a pus în vedere reclamantei, printre altele, să depună la dosar modul de calcul al penalităților de întârziere, fără însă a menționa că neîndeplinirea acestei obligații se sancționează cu suspendarea judecății, conform art. 1551 C.pr.civ.

Până la termenul de judecată din 11.02.2013 reclamanta nu s-a conformat dispoziției instanței și nu a depus la dosar modul de calcul al penalităților, după cum nu l-a depus nici când a depus cererea de recurs, nici până la primul termen de judecată din recurs, situație în care în mod corect instanța de fond a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile.

Nu se poate reține argumentul recurentei, în sensul că instanța de fond nu a dat dovada de rol activ, întrucât aceasta i-a pus în vedere că acest înscris lipsește de la dosar și i l-a solicitat prin citație și nici nu avea obligația de a amâna judecata pentru a solicita din nou înscrisul.

În plus, fiecare parte litigantă are obligația de a-și dovedi pretențiile, prin producerea unor mijloace de probă legale, verosimile, pertinente și concludente, în conformitate cu dispozițiile art. 1169 Cod civil.

Totodată, în cadrul procesului civil sarcina probei este împărțită între reclamant și pârât, la care se adaugă și rolul activ al instanței care, potrivit art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă, poate ordona administrarea probelor considerate necesare chiar dacă părțile se împotrivesc.

Cu toate acestea, existența rolului activ al judecătorului nu poate conduce la concluzia că întreaga sarcina a probei ar cădea asupra instanței, ceea ce nu se întâmpla nici măcar în cadrul proceselor spuse principiului oficialității, sau că nerespectarea dispozițiilor legale cu privire la propunerea și administrarea probelor nu ar avea pentru părți consecințe procedurale.

Pe cale de consecință, în măsura în care partea ce formulează anumite pretenții nu este solitară în efortul de a proba, aceasta rămâne singura sancționată în caz de eșec.

Prin urmare, soluția adoptată de prima instanța de respingere a acțiunii reclamantei este legala, nefiind oportună măsura suspendării judecării cauzei conform art. 1551 Cod procedură civilă, mai ales că textul legal indicat instituie un caz facultativ de suspendare, iar nu obligatoriu, astfel încât instanța avea posibilitatea de a aprecia daca se impunea o astfel de sancțiune.

Având în vedere că instanța de fond a pronunțat hotărârea cu aplicarea corectă a legii, potrivit art. 312 alin. 1 și 3 C.proc.civ., Tribunalul va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 400,cu sediul în G., ., nr.47, . civile nr. 1422/18.02.2013, pronunțată de Judecătoria G., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât C. D., cu domiciliul în G., ..5, ..130.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 11.06.2013.

Președinte,

A. B.

Judecător,

C. R. M.

Judecător,

D. G. N.

Grefier,

L. Talpes

Red.Jud.D.G.N./21.06.2013

Tehnored. Gref. L.T./21.06.2013

Fond Judecător A. T.

Ex.2

ROMÂNIA

TRIBUNALUL G.

SECTIE I CIVILA

Dosar nr._

ÎNCHEIERE

Ședința publică de la 04 Iunie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. B.

Judecător C. R. M.

Judecător D. G. N.

Grefier L. Talpes

Pe rol fiind soluționarea recursului promovat de recurenta – reclamantă ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR.400, cu sediul în G., ., nr.47, ., ., în contradictoriu cu intimatul – pârât C. D., cu domiciliul în G., ..5, ..130, împotriva sentinței civile nr.1422/18.02.2013 pronunțată de Judecătoria G..

La apelul nominal au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită .

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat Tribunalul constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

TRIBUNALUL

Având nevoie de timp pentru deliberare și pentru a da posibilitate părților din proces să depună la dosarul cauzei concluzii scrise, potrivit disp. art. 146 C.pr.civilă;

Văzând și disp. art. 260 al.1 C.pr.civilă;

DISPUNE

Amână pronunțarea la 11.06.2013.

Pronunțată în ședința publică de la 04 Iunie 2013.

Președinte,

A. B.

Judecător,

C. R. M.

Judecător,

D. G. N.

Grefier,

L. Talpes

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 616/2013. Tribunalul GALAŢI