Ordin de protecţie. Decizia nr. 318/2015. Tribunalul GALAŢI

Pentru a pronunța astfel a reținut următoarele:

P. sentința civilă nr.11/04.01.2010 a Judecătoriei G., s-a desfăcut căsătoria încheiată între părți din culpa comună și a fost încredințată reclamantei spre creștere și educare minora G. A. D.. Conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.162/04.02.2008 la BNP S. M. D., părțile dețin în proprietate imobilul situat în ., jud. G., imobil în care au locuit reclamanta și minora până în urmă cu puțin timp. După desfacerea căsătoriei părților, aceasta a revenit împreună cu minora în domiciliul comun, dar a constatat ă este imposibilă o conviețuire cu fostul soț, deoarece pârâtul a început să manifeste un comportament violent verbal, dar și fizic față de reclamantă, această conduită manifestându-se de către pârât în prezența minorei.

Din probele administrate, instanța a reținut că într-adevăr, pârâtul a avut o conduită violentă, în condițiile în care a jignit-o pe reclamantă, a lovit-o și a provocat scandal de mai multe ori, uneori chiar și în prezența minorei, în special pe fondul consumului de alcool, astfel cum a rezultat din declarația martorei A. M.. Deoarece conviețuirea în comun nu este posibilă, reclamanta locuiește cu chirie cu minora într-o garsonieră de dimensiuni reduse, împreună cu mama reclamantei.

Comportamentul violent al pârâtului în cadrul familiei a fost confirmat și de relațiile comunicate instanței de Secția 1 Rurală, Postul de Poliție Vânători, dar și de relatările minorei ascultate în camera de consiliu.

Deși imobilul în discuție este bun comun al părților, dobândit în timpul căsătoriei, instanța a reținut că simpla existență a unui drept de coproprietate (cu toate atributele sale, inclusiv dreptul de folosință) nu poate îndreptăți un coproprietar să treacă la exercitarea acestui drept cu forța, împotriva voinței celuilalt coproprietar.

În cazul de față, pârâtul ar fi trebuit să încerce o înțelegere cu reclamanta, astfel încât să se poată ajunge la o conviețuire armonioasă a părților în același imobil. Mai mult, în măsura în care reclamanta în mod abuziv, l-ar fi împiedicat să-și exercite drepturile, pârâtul avea posibilitatea de a solicita concursul autorităților statului pentru sancționarea acestui comportament, nimeni nefiind îndreptățit să-și rezolve litigiile prin violență, fie și în condițiile existenței unui drept asupra bunului în cauză.

Pe de altă parte, fiind sancționat contravențional, acesta avea reprezentarea faptului că în mod rezonabil, conduita acestuia de a o amenința și agresa pe reclamantă este de natură să-i producă acesteia o temere serioasă, fiind în fapt un act de violență psihică și fizică îndreptat împotriva acesteia.

Art. 2 din Legea nr. 217/2003, definește noțiunea de „violență în familie” ca fiind orice acțiune sau inacțiune intenționată, cu excepția acțiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârșită de către un membru al familiei împotriva unui alt membru al aceleiași familii, care provoacă sau poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice, inclusiv amenințarea cu aceste acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate. Violența în familie se poate manifesta sub mai multe forme, respectiv violența verbală, violența psihologică, violența fizică, violența sexuală, violența economică, violența socială, violența spirituală.

Conform art.4 lit.b din aceiași Lege, violența psihologică este definită ca impunerea voinței sau a controlului personal, provocarea de stări de tensiune și de suferință psihică în orice mod și prin orice mijloace, violență demonstrativă asupra obiectelor și animalelor, prin amenințări verbale, afișare ostentativă a armelor, neglijare, controlul vieții personale, acte de gelozie, constrângerile de orice fel, precum și alte acțiuni cu efect similar.

Față de probele administrate și în raport de dispozițiile legale menționate, instanța a constatat că pârâtul prin comportamentul său, a creat o presiune psihică și fizică asupra fostei soții și asupra minorei, amenințând-o pe aceasta, manifestându-se violent fizic și verbal, chiar și în prezența minorei.

Aptitudinea comportamentului agresorului de a inspira teamă și de a crea la modul real suferințe psihice victimei trebuie analizate și prin raportare la persoana acesteia, existând în mod rezonabil presupunerea că o persoană anterior agresată fizic și psihic este mai predispusă de a dezvolta reacții de teamă, neliniște, nesiguranță chiar dacă noile violențe îndreptate împotriva sa nu au aceeași amploare.

Seriozitatea amenințărilor trebuie raportate și la persoana agresorului, în cauza de față, o persoană căreia i-au fost aplicate sancțiuni contravenționale pentru comportamentul necorespunzător față de familia sa.

Potrivit art. 26 din Legea 217/2003, persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una sau mai multe obligații sau interdicții:

Analizând cererea formulată prin prisma textelor de lege anterior menționate, instanța a apreciat-o ca fiind întemeiată, deoarece s-a constatat că reclamanta a fost victima unor violențe verbale și psihice din partea pârâtului, violențe care au afectat și minora rezultată din căsătoria părților. Acest comportament al pârâtului este în măsură să creeze o stare de pericol pentru integritatea fizică și psihică atât a reclamantei cât și a minorei, motiv pentru care s-a considerat oportun ca pârâtul să fie obligat la păstrarea unei distanțe minime de 200m față de reclamantă, față de minoră, precum și față de locuința acestora situată în ..

În vederea executării acestei obligații, s-a apreciat că se justifică interzicerea oricărui contact, telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod cu reclamanta.

În ceea ce privește cererea de evacuare a pârâtului din locuința comună, instanța a apreciat că aceasta este întemeiată, chiar dacă și pârâtul are un drept de coproprietate asupra locuinței familiei, deoarece părțile nu pot conviețui în imobil și este în interesul superior al minorei să aibă posibilitatea efectivă de a locui în casa în care a trăit până în prezent.

Împotriva sentinței civile nr. 3329/20.03.2015 pronunțată de Judecătoria G. a declarat apel pârâtul G. A..

P. motivele de apel, în esență a susținut următoarele:

Instanța a reținut că a exteriorizat un comportament violent față de reclamantă, dar aceasta nu a depus la dosar niciun act medical sau vreo plângere din care să rezulte presupusele violențe fizice sau prin care să se fi reclamant săvârșirea vreunei infracțiuni de violență.

În opinia sa, simplul fapt că a fost sancționat contravențional de două ori pentru tulburarea liniștii publice, nu poate constitui un motiv întemeiat pentru admiterea ordinului de protecție solicitat de reclamantă.

A solicitat să se constate că instanța de fond nu a apreciat corect materialul probator administrat în cauză, deoarece reclamanta a invocat violențele din timpul căsătoriei care ar fi dus la promovarea acțiunii de divorț, deși divorțul a fost pronunțat din culpă comună și fără motivare.

A menționat că deși au trecut 5 ani de la divorț, niciuna din părți nu a efectuat demersuri pentru efectuarea unui partaj. Reclamanta s-a mutat la G. și și-a refăcut viața alături de un alt bărbat, aspect în raport de care instanța trebuia să constate în ipoteza evacuării din imobil, că apelantul nu are o altă locuință.

Din răspunsul la interogatoriu rezultă că după plecarea reclamantei la G., pârâtul nu a manifestat nici un act de violență față de reclamantă, aspect în raport de care cererea de instituire a unui ordin de protecție nu este justificată.

A solicitat să se constate că prezenta cerere a fost formulată la un interval de 6 luni de la momentul la care reclamanta s-a mutat în G., că deși a obținut o soluție favorabilă, aceasta nu a fost pusă în executare și că aceasta nu are posibilitatea să locuiască în imobilul comun, deoarece minora frecventează cursurile unei școli din Municipiul G..

A precizat că imobilul poate fi partajat în ceea ce privește dreptul de folosință, aspect în raport de care instanța putea limita dreptul de coproprietate al apelantului la o parte din imobil.

În opinia sa, cererea are caracter șicanator, nu are corespondent în Legea 217/2003, nu există probe care să justifice instituirea ordinului de protecție împotriva sa, motiv pentru care a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței apelate și respingerea cererii.

În susținerea motivelor de apel a solicitat proba cu acte, sens în care a depus la dosar o planșă foto.

Intimata-reclamantă, s-a prezentat în instanță, nu a depus întâmpinare, dar cu ocazia dezbaterilor și prin concluziile scrise a solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu motivarea că prin comportamentul său pârâtul face imposibilă conviețuirea în comun și în condiții de siguranță fizică și psihică.

Analizând actele și lucrările dosarului, constată că apelul este nefondat, pentru următoarele motive:

Potrivit art.2 din Legea nr. 217/2003 „violență în familie” este „orice acțiune sau inacțiune intenționată, cu excepția acțiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârșită de către un membru al familiei împotriva unui alt membru al aceleiași familii, care provoacă sau poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice, inclusiv amenințarea cu aceste acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate”.

În sensul art. 26 din același act normativ, „persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una sau mai multe măsuri - obligații sau interdicții.

Ca urmare, pentru instituirea unui ordin de protecție, nu este absolut necesar ca violența invocată să fie concretizată fizic sau să aibă un nivel de gravitate semnificativ.

În speță, din actele administrate rezultă următoarele:

P. sentința civilă nr. 11/04.01.2010 pronunțată de Judecătoria G., căsătoria părților s-a desfăcut din culpa comună și fără motivare.

Părțile sunt coproprietari pe un imobil situat în ., în care reclamanta susține că nu poate locui, deoarece pârâtul are un comportament violent fizic și psihic.

Într-adevăr, reclamanta nu a depus la dosar niciun act medical din care să rezulte presupusele violențe fizice, dar s-a dovedit că pârâtul a fost sancționat contravențional la cererea intimatei, pentru scandal la domiciliu în data de 22.11.2013 și 20.09.2014, aspect care determină instanța să concluzioneze că acesta a exteriorizat acte de opoziție violente față de dreptul de coproprietate și de folosință al reclamantei.

În consecință, aceasta a dovedit existența comportamentului nepotrivit, cel puțin violent verbal, al pârâtului după divorțul părților.

Faptul că reclamanta a stat în pasivitate și nu a inițiat o cerere de partaj bunuri comune sau un partaj de folosință nu justifică conduita manifestată de apelant, deoarece acesta are obligația de abținere și de a permite fostei soții să locuiască în condiții stabile fizic și emoțional în imobilul bun comun.

Instanța nu poate face abstracție de aspectele relatate de minora rezultată din căsătoria părților, care ascultată fiind a menționat că tatăl o lovea pe mamă și îi vorbea urât, aproape în fiecare seară, în special când consuma alcool. Minora a declarat că îi este puțin teamă de tatăl său și ar dori să se întoarcă în locuința sa.

Ca urmare, pârâtul a fost perceput ca fiind violent și de minoră, aceste manifestări fiind auzite și percepute personal de aceasta, fapt care confirmă susținerile reclamantei potrivit cu care apelantul este violent, iar aceste violențe se manifestă și de față cu minora.

Chiar dacă reclamanta s-a mutat la G. și și-a refăcut viața alături de un alt bărbat, chiar dacă reclamanta nu ar avea posibilitatea să exercite o folosință continuă asupra imobilului deoarece minora frecventează cursurile unei școli din Municipiul G., chiar dacă aceasta a încercat să se întoarcă în fostul domiciliu comun la intervale de timp relativ mari, comportamentul pârâtului trebuie să fie permisiv și rezonabil, fără opoziție, fără violențe fizice, psihice sau verbale.

Faptul că reclamanta, deși a obținut o soluție favorabilă la fond, nu a trecut la punerea în executare, nu determină reformare sentinței, deoarece acest interval de timp este în favoarea apelantului prin reducerea termenului pentru care s-a instituit ordinul de protecție.

În referire la susținerea potrivit cu care imobilul poate fi partajat în ceea ce privește dreptul de folosință, că instanța putea limita dreptul de coproprietate al apelantului la o parte din imobil, se reține că la momentul dezbaterilor din apel, apelantul a precizat că părțile s-ar întâlni în curte. În condițiile în care pârâtul nu a dovedit că poate avea un comportament rezonabil, un partaj de folosință nu este o soluție pentru a preveni consecințele unui act de violență.

Deși pârâtului nu i se poate nega dreptul a pătrunde și de a folosi imobilul care constituie proprietatea sa, raportat la conduita pe care acesta a manifestat-o față de reclamantă, se constată că acesta a avut un comportament de natură să o inhibe și să o intimiteze pe reclamantă dar și pe minora părților.

Sentimentul de insecuritate creat reclamantei prin concursul dintre unele amenințări proferate de intimat și evenimentele din 22.11.2013 și 20.09.2014 sunt de natură a impune măsuri de protecție în ceea ce o privește pe reclamantă.

Pe de altă parte, tribunalul constată că, odată cu divorțul, starea de tensiune dintre cei doi foști soți s-a amplificat semnificativ și progresiv, culminând cu episoade de scandal domestic.

Reținând că violențele semnificative în cadrul familiei nu trebuie în mod necesar dovedite în cadrul acestui tip de cauze, având în vedere că este de presupus că, pe fondul unor nemulțumiri legate de folosința imobilului comun, orice incident nesemnificativ poate fi amplificat și poate conduce la evenimente nefericite, față de gravitatea evenimentele din noiembrie 2013 și septembrie 2014, se constată că instanța a aplicat și interpretat corect disp. Legii 217/2003.

Este cert că reclamanta și pârâtul nu pot locui împreună în imobilul bun comun, din cauza pârâtului care manifestă o conduită nerezonabilă. Pe de altă parte, copilul părților a fost traumatizat în urma evenimentelor de violență domestică desfășurate în prezența sa.

În consecință, pentru siguranța reclamantei și a minorei, pentru a da eficiență drepturilor pe care le are minora, dar și în considerarea obligației de întreținere pe care pârâtul o are față de copilul său, se impune limitarea dreptului de coproprietate al pârâtului, motiv pentru care soluția instanței de fond cu privire la evacuarea apelantului și respectiv reintegrarea reclamantei și a minorei, nu se justifică a fi reformată.

Având în vedere că în raport de reclamantă, pârâtul nu manifestă o conduită de abținere și nu promovează un dialog civilizat(în acest sens este relevantă relatarea minorei din Camera de Consiliu) este evident că se impune interzicerea oricărui contact cu reclamanta și cu minora.

Cu tot respectul pentru viața privată a pârâtului, comportamentul acestuia față de mama copilului său, starea de insecuritate și teama indusă minorei prin comportamentul adoptat, faptul că minora a asistat la evenimentele dintre părți, că a fost nevoită să părăsească împreună cu mama imobilul care constituie domiciliul său, impune și limitarea legăturilor cu minora.

Minora are nevoie de stabilitate locativă și emoțională, iar acest drept a fost grav lezat prin conduita pârâtului, motiv pentru care nici această măsură dispusă de instanță nu se justifică a fi reformată.

Obligațiile pozitive pe care instanța le are față de minori, coroborat cu faptul că pârâtul are la îndemână mijloace pentru a pune capăt stării de codevălmășie existente asupra imobilului bun comun, justifică instituirea unor măsuri de protecție.

Pentru toate argumentele de mai sus, potrivit art.480 alin.1 N.C.proc.civ. va menține sentința apelată, cu consecința respingerii apelului ca nefondat

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de către apelantul - pârât G. A., cu domiciliul în ., jud. G., în contradictoriu cu intimata – reclamantă M. A., cu domiciliul în sat C., ., ., împotriva sentinței civile nr. 3329/20.03.2015, pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._, având ca obiect „ordin de protecție”, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 28.04.2015.

Președinte, Judecător, Grefier,

L. B. D. G. N. I. A. T.

Red. L.B. 04.05.2015 /Tehnored. I.A.T./ 6 ex./05.05.2015.

.>